joi, mai 19, 2022

Lumea cabaretului și teroarea istoriei

Contrar a ceea ce se crede, ba chiar s-a scris negru pe alb în cronici semnate de persoane ce își asumă mai toate meritele pentru ceea ce e bun în teatrul românesc de astăzi, nu Cabaret, de la Teatrul German de Stat din Timișoara și nici West Side Story, produs de Festivalul Național de Teatru, s-au aflat la începutul carierei de regizor al unor spectacole de un gen ce se bucură de mare succes pe Broadway a dansatorului și coregrafului Răzvan Mazilu. A fost, mai întâi, Full Monty din stagiunea 2011-2012, co-producție a Naționalului și a Operei Române din Timișoara. Abia apoi au venit cele două montări deja numite. Lor le-au urmat-ordinea în care le menționez nu e riguros exactă- În plină glorie de la Teatrul de Comedie, Sunetul muzicii, montat și remontat la Opera Comică pentru copii, Femei în pragul unei crize de nervi de la Secția română a Naționalului din Târgu Mureș, Fecioarele noastre grabnic ajutătoare de la Excelsior din București, Mon Cabaret Noir de la Teatrelli, Cartea junglei  pus în scenă iarăși la Teatrul German de Stat din Timișoara, Zaraza de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești și Familia Addams, înscenat iarăși la Excelsior.

Lucrul la noul Cabaret de la Teatrul Odeon din București a început în primele zile ale anului 2020. Atunci când încă mai credeam, ba chiar eram asigurați de înalte personaje din ierarhia Statului român, că totul e cum nu se poate mai ok, că da, a apărut un virus, dar care, în cel mai rău caz, nu aduce cu sine decât o banală gripă. Lucrurile au stat, din păcate, cu totul altfel și faptul și-a pus amprenta și asupra viitorului spectacol. Repetițiile au fost stopate, reluate, iarăși stopate, iar când montarea a fost, în fine, gata îmbolnăvirile au determinat relativ adesea anulări ale unor reprezentații. Iar asta se vede, se decontează în detaliul că relațiile dintre personaje din noua montare nu sunt întotdeauna chiar perfecte. Se mai joacă și individual, și pe cont propriu (mai ales în primele 30-40 de minute), se strigă nițeluș cam tare, nu toți actorii se simt chiar foarte confortabil atunci când le vine rândul să interpreteze o arie.

Cu toate acestea, meritele lui Răzvan Mazilu sunt și considerabile, și incntestabile și de această dată. El a avut curajul  de a încredința mai toate rolurile artiștilor de la Odeon. Dintre cele mai importante doar cel al lui Frau Schneider este jucat la considerabile cote de profesionalism Gabriela Popescu de la Teatrul de Comedie. O actriță cu care  regizorul a mai colaborat și la Full Monty, și la În plină glorie. Îi vedem în ipostaza de interpreți de musical pe unii actori cu deja considerabile state de serviciu . îi am în vedere când spun asta pe Antoaneta Zaharia (de nerecunoscut în  Fraulein Kost) sau pe Ionel Mihăilescu (excelent, emoționant însă nicidecum ieftin-patetic în Herr Schultz). Răzvan Mazilu le-a dat șansa de a ne dezvălui alte fațete ale talentului lor. Sigur, spectacolul este înainte de toate al lui Mihai Smarandache, interpretul fermecător, sigur pe sine, policrom al Maestrului de ceremonii.  Actorul cântă, dansează, joacă în proză absolut ireproșabil. Cabaret de la Odeon ar fi putut fi în egală măsură și spectacolul Ioanei Mărcoiu (Sally Bowles) dacă s-ar fi extirpat ceva mai categoric  câteva note nu întotdeauna de subsol exagerat teatralizante. Altminteri și Ioana Mărcoiu cântă și dansează cu totul remarcabil. Mi-a plăcut și seninătatea, și naivitatea cu care Silvian Vâlcu îl asezonează  pe Clifford Bradshaw, ca și contrapunctul trist, melancolic, dezamăgit, pe alocuri chiar disperat din scenele finale. Eduard Trifa reușește fără cusur pasajul de la tânărul aparent prietenos, simpatic la duritatea nazistului fanatic căruia puțin îi pasă că partidul pe care îl slujește distruge destine și condamnă la moarte oameni. Am numai vorbe bune și pentru Vlad Bîrzanu, Cezar Antal, Relu Poalelungi, Marian Lepădatu, Meda Victor, Maria Alexievici, Cristina Danu, Anca Florescu. Aceasta însemnând că și în condiții evident ostile Răzvan Mazilu a știut să activeze, să coaguleze ceea ce se cheamă spiritul de trupă.

Așa după cum spuneam, nu este pentru prima oară când Răzvan Mazilu pune în scenă Cabaret. Regizorul a mai fost tentat de concretizarea scenic-muzicală a povestirii Adio, Berlin!  de Christopher Isherwwood, dramatizată sub numele de I am a Camera, devenită musical în 1966 și film în 1972, și în anul 2014. Este oare spectacolul de acum pasibil de a fi acuzat de vina de a fi un copy paste? Nu, nici vorbă. Mai întâi fiindcă spațiul scenic de la Odeon este net diferit de cel de la Teatrul German de Stat din Timișoara. Și scenograful de acum este cu totul altul. Dragoș Buhagiar a fost înlocuit de Sabina Spătariu. Or, cum bine știm, teatrul înseamnă în primul rând spațiu. Spațiul de acum e unul aglomerat, deliberat îmbâcsit, debordează de obiecte kitsch, aceasta cu gândul de a sugera cât mai exact atmosfera contradictorie, aparent cu nimic îngrijorătoare din Berlinul de la începutul anilor ’30 ai secolului trecut. Costumele versiunii de acum sunt semnate de Răzvan Mazilu. Spre deosebire de cele create în 2014 de același Dragoș Buhagiar, cele de acum sunt mai colorate, mai voit decoltate, cum ceva mai decoltat este însuși spectacolul. Există chiar și deliberate note de vulgaritate. Montarea de la Odeon  nu are rigoarea germană a celei de la Timișoara, este însă parcă, măcar pe alocuri, mai emoționantă. Dacă în finalul de la Teatrul German personajele din lumea Cabaretului  intrau și dispăreau undeva în spatele podelei, acum ele se dezbracă și iau drumul drumul fie spre Ausschwitz, fie spre Birkenau, fie spre Treblinka, fiind priviți de privirea satisfăcută a lui Ernst Ludwig. Nazistul și-a făcut datoria. Vremea plăcerilor, a inconștienței, dar și a dragostei (reamintesc, în spectacol este vorba despre două iubiri ratate din cauza  terorii istoriei și a demenței umane) e gata. Cum scria încă din 1930 Mihail Sebastian (cf. Scrisoare din Geneva  in Opere, vol. IV)până în 1925 în Germania până în 1925 se agitase “un fel de misticism spectacular, care stătea nedecis între un cult nou și între music-hall”. După 1925, actualitatea music-hall-ului ca și a music-hall-ului trecuse.

Acțiunea din Cabaret  se petrece la începutul anilor ‘30. Atunci ca și acum, din păcate, lumea a fost supusă unor încercări tragice.   

Teatrul ODEON din București

CABARET

Libretul de JOE MASTEROFF după piesa lui John Van Druten și Povestirile lui Christopher Isherwood
Muzica: JOHN KANDER
Versurile: FRED EBB

Traducerea textului – Carmen Stanciu
Traducerea songurilor – Alex Ștefănescu
Pregătirea și direcția muzicală – Maria Alexievici
Regia, coregrafia, costumele – Răzvan Mazilu
Decorul – Sabina Spatariu

Light design – Costi Baciu, Ștefan Ioșca
Concept make-up – Ioana Roman

Asistent coregrafie – Monica Petrică

Asistență costume,accesorii: Coven Ground (Raluca Aionițoaie, Remus Gabor)
Asistent scenografie – Andrei Șova

Managementul orchestrei – Corina și Alexei Țurcan

Corepetitori – Maria Alexievici, Andreea Archip, Mihai Murariu
Regia tehnică: Dan Iosif

Distribuția:

Sally Bowles – Ioana Mărcoiu
Maestrul de ceremonii – Mihai Smarandache
Clifford Bradshaw – Silvian Vîlcu
Fraulein Schneider – Gabriela Popescu
Herr Schultz – Ionel Mihăilescu
Fraulein Kost – Antoaneta Zaharia
Ernst Ludwig – Eduard Trifa

Trupa de la Kit Kat Club

Rozi – Meda Victor
Frenchie – Maria Alexievici

Lulu – Cristina Danu
Texas – Anca Florescu
Bobby – Vlad Bîrzanu
Viktor – Cezar Antal
Max – Marian Lepădatu

Marinarul, nazistul – Relu Poalelungi

Moment Two Ladies (Cu două): Meda Victor / Maria Alexievici, Vlad Bîrzanu / Cezar AntalSolo Married (Nuntă): Cristina Danu / Anca Florescu
Solo Maimuța: Cristina Danu / Anca Florescu

Orchestra:
Mihai Murariu,
pian; Andreea Archip, pian; Robert Magheti, tobe; Florian Nicolau, bas; Alex Avramovici, clarinet; Robert Preduț, saxofon; Alexandru Moraru, trombon; Silviu Groaza, trompetă

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro