luni, noiembrie 28, 2022

Lumea rusă a lui Putin : barbarie şi crimă organizată

Eliberarea Hersonului este începutul sfârşitului lumii ruse pe care o promitea putinismul în februarie 2022. Arhitectura acestui nou imperiu, menit să egaleze tăria de granit a  statului lui Stalin, este pe cale să se fisureze. Unul dintre teritoriile  smuls  prin  rapt pirateresc Ucranei cunoaşte, în fine, emanciparea de sub jugul ocupaţiei ruse.  Simulacrul de referendum, celebrat la Kremlin, este deja istorie.

Rusia lui Putin îşi dezvăluie, din ce în ce mai limpede, autentica ei natură- un amestec de  corupţie endemică, autocraţie şi  crimă organizată. Regimul care durează de mai mult de două decenii se află la  un capăt de drum. Mai devreme sau mai târziu, complicii lui Putin îl vor elimina pe cel care, din tiran temut, devine o piedică în calea  ascensiunii lor către puterea absolută.

Războiul din Ucraina a accelerat, dramatic, acest proces de expansiune al crimei organizate. În absenţa  unei armate care să susţină agresiunea, milţiile private cecene şi grupările de mercenari sunt imaginea Rusiei lui Putin.  Impunitatea cu care acestea  acţionează este semnul unei mutaţii ce va modela  destinul Rusiei, în circumstanţele ce vor urma căderii dictatorului.

Căci   autocraţia lui Putin a eliminat, programatic şi premeditat, orice alternativă politică şi a redus naţiunea rusă la o masă amorfă de  supuşi incapabili de reacţie civică. Mai mult decât oricând după 1991, puterea se confundă cu un tiran şi cu clica lui. Iar  în jurul acestora se află instrumentele mafiote  care le  sunt indispensabile.

Dincolo de grotescul sanguinar, cariera acestui criminal  stăpân al Ceceniei ilustrează  patologia putinismului. Autonomizarea  lui Kadîrov este grăbită de  lărgirea spaţiului de manevră care i se oferă.  Gangsterul descoperă ambiţia unui  destin politic care să depăşească  graniţele feudei sale din Cauzaz. Cât despre mercenarii Wagner, ei sunt întruchiparea acestei Rusii în care privatizarea violenţei   acordă criminalilor blazonul respectabilităţii.

Viitorul Rusiei va fi decis nu de poporul domesticit, ci de cei care, în toţi aceşti ani, au crescut în acest mediu dominat de patologia putinistă. Moştenirea lui Putin este acest  peisaj din care instituţiile şi societatea civilă au dispărut, spre a face loc unei sinteze redutabile de  cleptocraţie şi vocaţie criminală. Statul în stat al cecenilor şi al mercenarilor  poate deveni modelul de la care să pornească   construcţia  unei Rusii fără  Putin.

Ar fi  naiv să sperăm în apariţia  unui viitor al  Rusiei care să mai aibă ceva în comun cu  reformismul sau moderaţia. Vidul  creat de Putin  este mediul ideal  pentru proliferarea unei specii  de animal de pradă încă şi mai feroce. Reflexele lor de comportament sunt modelate de  apetitul barbariei. Grobianismul creşte  pe solul  hrănit de trecutul  infracţional.

Putin a plasat statul rus în fundătura unui impas istoric. Ceea ce poate urma este un  un interval de volatilitate evocând timpurile întunecate ce au precedat instaurarea Romanovilor, la început de secol XVII.  Dar, dincolo de cruzimea   noilor candidaţi la puterea supremă, un factor de continuitate se menţine: vocaţia expansionistă a unui  imperiu.

          Iată de ce , în absenţa unei mutaţii de adâncime a statului , atât de improbabilă, pacea cu Rusia este doar un armistiţiu. Concesiile de moment sunt urmate, inevitabil, de revenirea imperialistă. Prudenţa ne obligă, aşadar, să abandonăm iluziile . Confruntarea cu Rusia este  una a duratei lungi. Rusia de după Putin nu va fi mai puţin neliniştitoare decât Rusia de acum. Îndiguirea Rusiei  este singura politică realistă a  Occidentului. Viitorul Rusiei trebuie decis de ruşii înşişi:  între barbarie şi decenţă, alegerea ultimă este a lor.           

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Rău îi cu rău, da-i mai rău făr’ de rău … e o probabilitate să se aplice, din păcate. Tare complicat de luat o decizie, din partea celor de la butoane din Occident. Cert este doar ca lumea s-a schimbat si ca principiul „ca sa putea avea pace trebuie sa fim (bine) pregatiti de razboi” a revenit in actualitate. Iar dupa atatea ganduri si pregatiri de razboi se poate intra usor in spirala violentei.

  2. Somnul rațiunii naște monștri. Somnul Occidentului a făcut să apară monstrul rusesc, respectiv un stat terorist care amenință întreaga Lume. Ca să fiu răutăcios, aici ne-a adus politica de maximizare a profitului….

    • Fals, nu e vina Occidentului ca Rusia e un stat terorist si mafiot. Franta si Germania puteau sa nu ia atata gaz de la rusi si puteau sa fie mai atente la incercarile rusilor de a schimba raportul de forte in Europa, dar vina principala e a Rusiei. SUA si UK au avertizat repetat in trecut asupra pericolului rusesc. UE vroia sa-i dea pe americani afara din Europa, sa-si faca propria armata, cata inconstienta…! Rusia se vede pe sine ca „imperiu” si nu a avansat social si cultural absolut deloc de la caderea comunismului, ba chiar a involuat. Cum putea Occidentul sa schimbe politica interna a Rusiei si mafiotismul, coruptia generalizata si barbaria din societatea rusa?! Astea sunt produsul exclusiv al Rusiei si al lungilor perioade de comunism/tarism expansionist.
      Nu se pot schimba, si nici nu se vor schimba lucrurile nici in 20 ani.

        • Ai inteles gresit. Reiese clar din ce am scris ca razboiul si politica expansionista a Rusiei era aceeasi, cu sau fara relatiile cu Vestul. Nu Vestul e responsabil de politica externa a Rusiei. Vestul a facut afaceri fiindca a avut nevoie de gaz/petrol. Faci greseli logice, si nu cunosti istorie, doar emiti niste „pareri” nefondate. A spune ca razboiul si politica expansionista actuala a Rusiei e (si) vina Vestului, e ca si cum ai spune ca e si vina unei femei care merge ziua linistita pe strada ca este atacata de un obsedat alcoolic … POlitica expansionista a Rusiei e rezultatul politicii interne mafiote si a secolelor de expansionism si imperialism rusesc.

          • @Tudor5 – Când Siemens îi fabrica Rusiei trenurile, când Renault îi fabrica Rusiei automobilele și când Rheinmetall îi construia Rusiei poligoanele militare de antrenament, ”Vestul a facut afaceri fiindca a avut nevoie de gaz/petrol”, zici tu?

            Cine a inventat formula ”Wandel durch Handel” ? Cine a aprobat construirea gazoductului Nord Stream, după care s-a dus chiar el șef acolo, pentru un salariu de 1 milion de euro pe an? Cine conduce azi landul Mecklenburg-Vorpommern ?

            Politica expansionistă a Rusiei e aceeași de 400 de ani încoace. Iar tu găsești scuze cozilor de topor ale Moscovei?

            • @Harald
              In toiul razboiului, Rusia exporta petrol si gaze prin vechile oleoducte poloneze si ucrainiene (Fratia, Drujba etc). Sau poti sa imi explici cum ajunge gazul si petrolul rusesc in Intermarium (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania, Austria)? Ma terminati-o cu aberatiile ca orice alta ruta de transport este „coada de topor”. https://energyandcleanair.org/september-2022-update-on-russian-fossil-fuels

              P.S. referitor la strategia „Wandel durch Handel”, cele 3 obiective sunt arhicunocute (dar ne repetam la nesfarsit):
              1) Dezvoltarea campurilor gazeifere si petroliere din Siberia si evident reducerea chletuielilor de transport, respectiv asigurarea accesului la gaze mai ieftine pe gazoducte.
              2) Diversificarea rutelor de transport a hidrocarburilor rusesti, respectiv reducerea dependentei fata de vechiul monopol al „companiilor de stat” din Intermarium, etc (absolut nimic rau in asta). In fine, coridorul Nordstream a explodat (ramane sa mai explodeze si coridorul din Sud?)
              3) Si nu in ultimul rand, atragerea Rusiei de partea lumei libere – prin intensificarea schimburilor comerciale si a interactiunilor sociale, etc. Din pacate insa, acest punct a esuat din diverse cauze si motive. Cu am mentionat si cu alte ocazii (pe fondalul noii bipolarizari China vs USA) era mult mai convenabil daca Rusia era astazi de partea lumei libere. Germania, Franta, Olanda, etc, s-au angajat in aceasta strategie, dar nu a fost sa fie. https://asia.fes.de/fileadmin/user_upload/World-Maps-BRI.png

          • @Harald
            And so what?!? Ce dacă au făcut comerț intens cu RUS?!!? Până ieri-alaltaieri teroria dominantă in rel.internationale era că cei care fac comerț nu se războiesc ptr.ca ar dauna business-ului. Iar asta era teoria care exact, dar exact, din US&UK venea. Acesta a fost si fundamentul teoretic ptr.externalizarea ind.in CHN. Dacă DE ezita, pe considerente geopolitice, era la fel de înjurată ca astazi dar in sens invers. Că moștenește reflexe si viziuni de la naziști, că îi disprețuieste pe estici, că nu contribuie la destinderea rel.internationale, etc, etc. Dacă s-a apucat să asculte teoriile dominante, la modă, tot prost a ieșit: că Ribbentrop-Molotov, că de secole s-ar fi tot aliat cu RUS ca sa dăuneze restului Europei și mai ales PL si tot așa.
            Credeam că au mai trecut anii și ți s-a mai atenuat fixul cu DE răspunzătoare ptr.toate relele lumii. Dar sunt o fire prea optimistă.

  3. E in regula…principial!
    Dar e coniventa franco-germana..!
    LIpsa de coerenta a Europei cu SUA..Acestea doua..doar impreuna por duce o lume mai buna…separate…vor duce la Europa ..mozaic!
    Si interese fara viitor ale Chinei si Indiei!..
    Repet..fara viitor!

  4. Greu de presupus ce se va intimpla in viitorul imediat .Deocamdata , in SUA, J.R.Biden(Partidul Democrat) cistiga Senatul si se apropie cu pasi mari de un rezultat acceptabil in Camera Reprezentantilor rezultat ce inlatura o posibila candidatura a lui Trump in alegerile din 2024 .Agenda interna a lui J.R. Biden a fost indeplinita iar in SUA urmeaza o perioada de liniste politica . J.R,Biden se axeaza ,in viitorul imediat ,pe agenda sa externa .Rusia lui Putin pierde razboiul dar in acelasi timp isi pierde si toti aliatii .Semnalul dat de China , ce se alatura demersurilor Presedintelui J.R.Biden cu privire la razboiul dintre rusi si ucrainieni , impreuna cu intelegerile asa numite pe „linia rosie” (practic o noua impartire a sferelor de influenta ), este fara de echivoc .Vizita in China a cancelarului Germaniei si imediata intilnire la nivel inalt intre sefiii celor doua mari puteri China si SUA impreuna cu initiativele lui Macron si cu deja stiuta pozitionare a cancelarului Germaniei , reaseaza sferele de influenta . Marele perdant este Putin .Putin pierde, pe zi ce trece, influenta ,politica , economica si militara , in rindul natiunilor aflate pina mai ieri , in sfera de influenta a Rusiei .Daca privim harta intelegem cun se va reaseza lumea .UE isi va extinde granitele spre Rusia ce se va retrage in granitele ei ,stipulate de ONU, dar, in acelasi timp, Federatia Rusa , forma ei actuala , va deveni istorie . In celalalt capat de lume China isi va aduce aproape natiunile asiatice foste satelit ale Rusiei .Oferta facuta de catre J.R.Biden este de nerefuzat .Totul este stiut si spus inca cu multa vreme in urma . „ Nici nu stie ce il asteapta si Rusia nu va putea ramine in actuala formula Federativa” sunt cuvintele spue de catre J.R.Biden si de catre doamna der Leyen .Zimbetul ,enigmatic ,cel atit de greu vizibil,aparut ,de aceasta data ,la intilnirea cu J.R.Biden ,cel de pe chipul lui Xi Jinping , zimbet ce apare atit de rar , este clar edificator .In Rusia ,curind,fiecare dintre exponentii de frunte, ce au impins razboiul din Ucraina timp de multe luni ,vor incerca sa isi creeze propriul lor habitat independent de vointa de la Moscova .

  5. Eliberarea Hersonului este fara indoiala cea mai buna veste a anului! Chiar ma gindeam sa beau pt asta.

    Dar eu vad si jumatatea goala a paharului, mai e mult pina departe, un tigru ranit e extrem de periculos.

    Sa nu uitam ca-n acest razboi criminal au „fost scosi din lupta”, ce expresie stupida, cite 100000 de oameni de fiecare parte, morti si raniti. Au mai murit si ca 40000 de civili, 14 milioane si-au parasit locuintele. PIBul UA a scazut cu 40%.

    Ca pacea ar fi doar un admistitiu e cumva un sofism, orice pace e doar temporara. Totusi germania a fost convinsa dupa doua razboaie sa devina civilizata, si iata, azi, nu numai ca e civilizata, dar se vrea chiar liderul civilizatiei. Oare nu ar fi posibil, si vis a vis de Rusia, o tactica asemanatoare care sa-i convinga sa intre in lumea buna?

    • germania a fost mai intai ocupata, a capitulat neconditionat si a fost dezarmata.
      in plus, germania avea vocatia civilizatiei, a dezvoltarii, populatie apta pentru educatie si formare profesionala, adica material uman pentru o clasa mijlocie numeroasa. rusia nu le are. tot ce se poate face este sa-i dezumfli si sa-i tii sub bocanc.

    • Corect, si Rusia trebuie sa fie convinsa exact cum a fost convinsa si Germania.
      Cam asa…sa-mi spui daca Germania a fost civilizata fara sa se fi intamplat „astea” :P
      Prima ‘treaba”: Putin kaput! Se sinucide sau cade de la etaj, la alegere.
      A doua: Moskva kaput! cam ca Berlinul…na, sau ca Mariupolul
      A treia:Apoi Moskva/2= 0,5 de Est +0,5 de Vest macar 40-50 de ani! Ca sa vaza aia din est cum o duc aia din Vest si sa poata sa aleaga cum e mai haraso!
      A patra: procesul de la Nurembeg! Facut la Mariupol! Niste rusnaci spanzurati, impuscati, din aia cu crime de razboi. Kadirov, Medvedev, macelarul din Alep etc.
      Ce zici, ar fi cam cum a fost cu Germania? Sau e vreun sofism si asta? :P
      Mey neamtule mey, io cred ca tu ai beut deja de ai impresia ca Rusia poate fi civilizata fara sa fie batuta exact cum a fost Germania…ciudat cum de le vezi tu bine dar tragi concluzia pe dos :P

      • Bravo Mirceo, se pare ca ocupindu-ma de tine ai inceput sa intelegi.
        Acum ca stim ce trebuie facut sa ne apucam de treaba.

      • Gresita conexiune cu Germania. Germania a fost „convinsa” datorita intrarii in razboi a SUA si sustinuta de aliati incl Rusia vremurilor respective.
        Nu stiu de unde si pana unde puteti emite asemnea enormitati.
        Astazi NATO se fereste prin toate mijloacele sa fie atrasa in acest conflict iar dumeavaostra emiteti „ipoteze” traznite.

      • Cei care traiesc in mediul rural, niste tarani, nu prea inteleg un text ceva mai subtil, ci o iau asa, otova.
        Un intelectual de la oras ar fi sesizat ironia, si anume faptul ca nu se poate proceda impotriva Rusiei, asa cum s-a procedat impotriva Germaniei. De altfel au fost si alte cazuri, Afganistan, Vietnam, Coreea, Cuba in care anumite retete nu au functionat.
        De aceea se pune intrebarea cum ar putea fi imblinzita scorpia, saracu Willi!
        Cred ca si Luna ar intelege!

        • Tu, domn de la oras ai priceput ca taranu` crede ca e posibil sa faci din Moskva juma sub rusi si juma sub Vest? :P
          Tu, cu gurita ta domneasca ai spus ca „Oare nu ar fi posibil, si vis a vis de Rusia, o tactica asemanatoare care sa-i convinga sa intre in lumea buna?”
          Io ti-am aratat care a fost „tactica”…ai scos porumbelul cand ai spus „asemanatoare”, n-o mai da la-ntors ca nu tine!
          Daca pacea ar fi fost produsa de Chamberlain, Halifax sau Petain in urma unor tratative diplomatice maiastre, Hilter retragandu-se din Polonia, Cehoslovacia, Franta ocupata etc si ar fi urmat ” o civilizare „pe vorbe”, poate ca aveai deptate.
          Evident ca situatia e alta, doar idiotii utili au ramas aceiasi, ca mentalitate :P
          A fost nevoie de un Churchill, de Gaulle, Roosevelt….poate ca mai citesti despre ce si cum a procedat Churchill cand se punea problema negocierilor de pace cu Hitler. A fost de curand si un film in Romania, nu mai stiu pe ce program, Idiotii utli ( Chamberalin era bossul lor) tot o dadeau inaite cu negocierile, In timp ce Hitler isi facea de cap prin Europa, se pare ca si Churchill ava ceva dubii, sa negocieze sau nu, apoi, inainte de a tine un discurs s-a dus in metroul londonez si a discutat cu oamenii..ei ce vor, negocieri sau lupta pana infrang nazistii? Toti oamenii de rand din metrou au refuzat negocierile cu criminalul de Hitler, se intamplasera deja prea multe grozavii…acuma intelegi, mey domnule intelectual de la oras? :P

            • Sigur ca am aflat, Luna e o vaca foarte stiuta :P
              Mi-a spus ca doar un bou poate sa faca referrire la un plan Marshall 2.0 care sa includa Rusia, mi-a batut obrazu` cu un copypaste din wiki:
              „La 19 iunie 1947 miniștrii de externe ai Franței (Georges Bidault) și Regatului Unit (Ernest Bevin) au semnat un comunicat prin care au invitat 22 de state europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a schița un plan de reconstrucție europeană. Etichetând Planul Marshall drept „imperialism economic american”, Moscova a interzis țărilor ei satelite să participe la Conferința de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a țărilor din sfera ei de influență și la pierderea avantajelor politice și strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală și de Est la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.”
              Apoi m-a intrebat ce ai fumat… :P

            • Lepa, alta vaca stiuta, fata de bou `netelectual din Elvetia, na, taran si ala, imi semnaleaza ca, asa cum ziceam si io, vezi lucrurile bine, numa ca invers… ca si cum ai sti ca vaca trebuie mulsa numa` ca in loc sa te duci la uger te duci la coarne :P
              https://www.rfi.ro/politica-149944-plan-marshall-ziua-rusia-putin-invinsa-adevarat
              „Cât despre miza politică, până și denumirea de „Plan Marshall” provoacă multă nervozitate la Kremlin – este vorba de sprijinul american pentru reconstrucția și dezvoltarea Europei, după victoria împotriva nazismului. Paralela este prea evidentă pentru ca propaganda lui Vladimir Putin să nu o observe.”
              „Și am putea spune că adevărata victorie în fața Rusiei lui Putin va fi atunci când Ucraina, o țară reconstruită și modernizată, va putea să adere la Uniunea Europeană.”
              Bella, o alta vaca citita ( in fiecare seara avem discutii de razboi) rosofoba pana in varful cozii -impunge ca dracu numa sa auda ceva cu iz rusesc (de aia nu vorbim in prezenta ei de ceas si palton :P) adauga..”o Ucraina intreaga, nu mulsa dupa bunul plac al ruscistilor”
              Daca mai vrei sa stii ce spun vacile mele numa` sa intrebi…:P

            • @MirceaM
              Sarind peste istoria continentului (care nu incepe neaparat cu WW2) reconstructia Ucrainei va fi finantata in cea mai mare parte de contribuabilii din vestul-UE, la fel cum finanteaza de fapt si reconstructia economiilor din Estul-UE. In concluzie, este evident ca ucrainienii vor trebui si ei sa accelereze reformele si adoptarea valorillor-europene, intalnite in democratiile moderne, incepand cu recunoastrea drepturilor minoritatilor (asa cum intalnim pretutindeni in lumea civilizata) autonomie culturala acolo unde minoritatile formeaza o majoritate, fie ei si rusnaci, rusiscisti, etc. Si in acest context (cat si in contextul perspectivelor de viitor, aderare la UE, prosperitate, drepturi cetatenesti, samd) nu este exlus ca rusofonii din estul si din sudul Ucrainei sa promoveze reformele si integritatea tarii, alaturi de ucrainieni si de alte minoritati.

              P.S. Razbunarea este „arma prostului” si oricum, pe fondalul evolutiei tehnologice (spre deosebire de prima jumatate a secolului trecut) este tot mai evident ca diferentele nu mai pot fi rezolvate pe cale militara. In special in contextul geopolitc din prezent, avand in vedere ca o mare parte a economiilor emergente etc au strans randurile formand un front comun in cadrul SCO, OPEC+, etc.

      • „Cam asa…sa-mi spui daca Germania a fost civilizata fara sa se fi intamplat „astea” :P
        ____
        Germania perioadei interbelice a fost o democratie parlamentara (mai moderna chiar decat a UK-lui vremii). Referitor la ascensiunea lui Hitler, nu este un secret ca a avut loc pe fondalul saraciei (respectiv pe fondalul crizei economice „impuse”, izolare, sanctiuni economice, despagubiri de razboi, etc de catre castigatorii WW1, hiperinflatie, saracie lucie, samd). In fine, spre deosebire de Germania interbelica, Rusia de astazi este o superputere nucleara… si in acest context, trebuie sa fim mai atenti si cu ceea ce ne dorim (in special europenii, incepand cu vecinii Rusiei din „Intermarium”, dar nu numai). Unii englezi si americani find ceva mai la distanta se gandesc probabil ca se afla la adapost, in cazul unui nou WW insa, nimeni nu este in siguranta. https://fas.org/issues/nuclear-weapons/status-world-nuclear-forces/

        P.S. In contextul actual avem doua optiuni:
        1) Facem elitelor rusesti cu mana, sau
        2) Continuam cu arma prostului (razbunarea) denigrarea, izolarea, impingerea asa zisilor „rusnaci” in spatele Urali lor si toate alea.

        PPS. In zilele astea, membrii G20, au stabilit (printre altele) ca este loc pentru toata lumea pe aceasta planeta, trebuie sa vaslim impreuna aflandu-ne in aceasi barca, etc. In concluzie, ideea din secolele trecute ca „nu poate ramane decat unul” (nemuritoriul Highlander;) este depasita. Asadar, „voinicii” din Interimariu si de prin fostele colonii rusesti doresc s-o lase si ei mai moale cu setea razbunarii, etc. https://www.consilium.europa.eu/media/60201/2022-11-16-g20-declaration-data.pdf

        • @Florix „Facem elitelor rusesti cu mana”. Puteti va rog sa clarificati la ce va referiti? :))
          „trebuie sa vaslim impreuna aflandu-ne in aceasi barca”.
          Barca batranei Europe se scufunda. Inca o data.

          • @Durak „Barca batranei Europe se scufunda. Inca o data.”
            ___
            Daa, vine imediat marele vapor „Intermarium”. Valeu muica :))

            P.S. Chiar nu inteleg sensul betiilor astea cu apa rece. Caci prin Intermarium, sumele fondurilor europene si PNRR (raportate la PIB) cam egaleaza procentajul cresterii economice. Vezi si ponderea Zonei Euro din PIB-ul UE.

          • @Durak – după prea mulți ani petrecuți în Germania de Est, printre susținători ai rușilor, omul adaptează după ureche niște exprimări germane 😀

            În limba română era mai degrabă ”întindem mâna elitelor rusești” și asta a fost în permanență politica tandemului Merkel / Scholz.

            O asemenea discuție nu duce nicăieri, este lipsit de sens să argumentați ceva logic. Este însă utilă pentru a afla punctul de vedere al Cancelariei, de asta merită totuși urmărite comentariile.

            Uniunea Sovietică a crescut (uneori la propriu) câteva sute de politicieni germani, care îi sunt astăzi dedicați trup și suflet. Numai dispariția lui Putin îi va face pe unii dintre ei să-și tempereze elanul pro-Rusia. Acești politicieni se află ”în aceeași barcă”, nu oamenii cinstiți.

            • @Halad & Durak
              Cancelaria Germaniei este in primul rand pro-Germania, in al doilea rand pro-UE si in al treilea rand pro-Nato (traind in Germania de mai de mult, eu personal am ajuns la aceasta concluzie) Dar deh, perdanta WW2 a devenit cea mai mare putere economica din Europa… si din pacate invidia unor „briti” nu are limite (umbla cu etichete false, transmit scrisori, baga batul prin gard, etc).

              P.S. Referitor la noua bipolarizare „China vs SUA”, ar fi fost probabil mult mai avantajos daca Rusia (un furnizor mare de energie) era de partea noastra. Este o observatie personala – privind doar harta mare. https://asia.fes.de/fileadmin/user_upload/World-Maps-BRI.png

              PPS. Ne place sau nu, realitatea cruda este ca ne aflam in pragul unei crize economice de natura stagflationista – context in care nu prea putem renunta la gazele si la petrolul membrilor OPEC+, Rusia, Arabia Saudita, Qatar et al (vezi puterile inflationiste pe fondalul crizei energetice) si evident nici la pietele de desfacere din China si din Sud-Estul Asiei nu putem renunta. Jocul a devenit foarte complex in contextul in care membrii taberei „iliberale” au strans randurile si au format un front comun. Si spre surpriza noastra, se pare ca ei nu se mai lasa intimidati de razboiul nostru informational si nici macar de razboaie economice,. sanctiuni, etc. Caci, ei dispun de resurse energetice, materii prime, piete imense de desfacere, dar si de tehnologii avansate precum productie de microchipuri, electronice, componente 5G, AI, automotive, locomotive, avioane, rachete, drone, roboti, etc. In acest context (privind incaodata harta mare) ma tem ca razboiul ruso-ucrainean este doar elefantul in camera cu portelanuri.

            • @Harald
              Iata ca intre timp, qatarezii tin randurile stranse, contractand cu China peste 80%-90% din productia lor de LNG. Indieniii, japonezii, coreeni, etc se vor bate pe restul ce mai ramane. Asta e, consumatorii si corporatiile europene vor ramane cu buza umflata. Am izolat Rusia (am impins-o in spatele Uralilor/SCO) si evident am devenit independenti de petrolul rusesc si in special de gazele lor ieftine. Bucuria nebunilor! https://www.reuters.com/business/energy/qatarenergy-signs-27-year-lng-deal-with-chinas-sinopec-2022-11-21/

              Acum mai ramane ca sauditii sa reduca si ei productia de petrol asa cum au promis (sa ne alimenteze in continuare puterile inflationiste pe fondalul stagnarii economice). https://www.reuters.com/business/energy/saudi-arabia-eyes-opec-production-increase-wsj-2022-11-21/

            • Rusii au cazut din nou sub papucul dictaturii, totusi afinitatile lor pentru liberalism sunt considerabil mai mari in comparatie cu ale chinezilor sau a statelor din Golful Persic. Si oricum ne-am rasuci (si oricat de mare ar fi nebunia razbunarii a tarilor din Intermarium) Rusia va trece (din SCO, OPEC+) de partea lumei libere.

              https://www.woodmac.com/siteassets/article-images/customised-reports/pipelines-dominate-russias-gas-infrastructure-to-europe-and-asia.jpg?width=1800&height=0&mode=crop&center=0.5,0.5

  6. Comunitatea internationala in cadrul ONU dar si recent in cadrul membrilor G20 (inclusiv China) a transmis un mesaj foarte clar elitelor rusesti. Visul lui Putin (cu lumea multi-polara, etc) a devenit pe undeva o realitate… este evident insa ca tocmai Rusia lui Putin (condusa in stil criminal de gangsteri, kadirovisti, wagneristi, etc) nu face parte din aceasta lume! In acest context (dar nu numai) tot la fel de evident este ca elitele rusesti (clasa mijlocie dar si o mare parte a functionarimii statului, armata, etc) se vor elibera de membrii regimului criminal si se vor alinia valorilor si regulilor comunitatii internationale. A ramas doar o intrebare timp….

    • Bla, bla, de mesaje rusii sunt satui, afacerile continua, petrolul, gazul si alte resurse au pret prea bun ca ele sa nu fie cumparate.
      Nu vedeti ce balci se face pe seama campionatului mondial de forbal din Quatar ? sau in Romania nu se stie ca sambata incepe ?

    • Si ce mesaj are comunitatea internationala din cadrul ONU („um shumum” etichetat de Ben Gurion, privat doar temporar de fonduri de Trump) pentru sleahta de Stasi-sti si crypto-Stasisti din guvernele si firmele din Germania si indiferent de spectrul politic care au facilitat zeci de ani de zile dependenta cronica de materiile prime din URSS/Rusia, in primul rand gaze si petrol?

      • @Durak
        Mda, corporatiile germane (Mercedes, BMW, BASF, Siemens, Thyssenkrupp, Bosch, et al) sunt crytpostasiti, rusofili, neomarxiti, etc. Germania este rea, dar lasa ca intermariumistii (compelxele energetice de stat /mostenirea comunismului) vor pune ei Germania la punct cu ajutorul americanilor, nu?
        P.S. Intermariumistii s-o lase mai moale cu populismele de 2 bani, etc… si sa se grabeasca cu reformele autentice (consolidarea statului de drept, meritocratie, buna guvernare, atragerea investitiilor private in dezvoltare, inovare, etc) caci bat pasul pe loc si unii fac chiar regrese. Altfel risca ca intr-o buna zi sa le taie si germanii macaroana, asa cum au procedat si englezii. https://www.nytimes.com/2019/11/03/world/europe/eu-farm-subsidy-hungary.html

  7. Intr-adevar, Rusia si viitorii lideri rusi nu se vor opri aici. Scopul lor este unul clar, acela de a-si reface sfera imensa de influenta nu doar in Europa, ci si in alte parti ale lumii, prin infiintarea de aliante economice si militare cu state dominate de regimuri autoritare. Priviti doar la posibilii urmasi ai lui Putin: Patrusev, Medvedev, Peskov, etc. Sa nu ajungem vreodata sa-l regretam pe Putin. Doar ca, atunci cand liderul haitei da gres, acesta este inlaturat de la conducere si eventual anihilat. Este foarte trista bucuria ucrainienilor care au intrat in Xerson sarbatorind „eliberarea” orasului. De altfel, Peskov a declarat ca Zelensky a intrat pe teritoriul rus atunci cand a patruns in Herson. Nu ma gandesc decat la doctrina nucleara rusa…

  8. „Mai devreme sau mai târziu, complicii lui Putin îl vor elimina pe cel care, din tiran temut, devine o piedică în calea ascensiunii lor către puterea absolută.”

    E cam exagerat. Chiar contrar realității.

    Cine din cercul de putere a lui Ceaușescu a eliminat șeful ?
    Absolut nici unu din biroul politic sau din CC al PCR.

    Ca urmare, trebuie înțeles că Putin nu va fi eliminat de unu care e lîngă el.
    Rasturnarea poate venii exclusiv din afara puterii actuale.
    Doar că rușii nu au un Ion Iliescu căzut în dizgrație. 😀
    Și o eventuală răsturnare de regim va fi sigur că în România anului 1989.
    Cu mulți morți , multi răniți și o debandada totala.

    Identic ca în regimul ceaușist, regimul putinist controlează toate structurile înarmate ale statului, serviciile secrete, justiția dar și parlamentul. Are plasați în funcțiile cheie oamenii lui. Fideli pină la moarte. Moartea lui Putin, nu a lor. 😀
    Cine și cînd va răsturna situație, nu am habar.

    • „E cam exagerat. Chiar contrar realității”…. cam asa e, dar suna bine, cam asta vrea majoritatea sa auda.. strategia e verificata, chiar inainte de cizmar. Un nu hotarit denigrarii succeselor…

      Eu as pune accentul pe Mai devreme sau mai târziu… suna f bine… incurajator..

    • Victoraș era in cercul de putere. Si asta nu l-a impiedicat (ba chiar l-a ajutat!) sa-l aresteze si impuste pe Ceașcă. Ca era contextul international, ca sunase undeva sa spuna cine este si ce vrea, ca avea unda verde de la Rasarit sau Apus etc nici nu mai conteaza cert este ca schimbarea a venit din interior.

  9. Fiecare pasare pe limba ei piere. Tov putin culege „roadele” deceniilor in care a facut ce-a vrut, s-a bagat unde-a dorit, a jucat pe degete unii lideri occidentali etc. E vremea scadentei si, ca oricarui infractor, i se pare nedrept, ba chiar neverosimil. Ghinion!
    De cord cu autorul, orice pace cu rusia e doar un armistitiu. Pentru ca perioada dintre armistitii sa fie cat mai lunga, armata rusiei trebuie ingenuncheata, in Ucraina.

  10. Ce este cu adevarat inspaimantator este ca acest razboi a aratat fata reala a regimului lui Putin. In esenta vorbim de o incregatura de clanuri mafiote care au acces la resurse energetice nelimitate si un arsenal nuclear urias. Federatia Rusa de astazi nu are nici o legatura cu URSS, nefiind un stat in adevaratul sens al cuvantului ci o incregatura de diverse clanuri mafiote. Poti sa reprosezi orice URSS Incepand cu represiunile salbatice, nivelul de trai, cenzura, diverse forme de genocid etc dar ii poti reprosa foarte putine in ceea ce priveste atentia acordata domeniului militar. Conducerea URSS care si-a dorit rolul de superputere globala, s-a asigurat ca fortele armate sunt inzestrate, ca exista cercetare militara, ca exista o baza industriala care sa produca cantitatile obscene de armament necesare pentru a apara taramul revolutiei sau pentru a ii asigura un export eficient, dupa caz.

    Chiar si dupa distrugerile celui de-al doilea razboi mondial, industria sovietica de armament a concurat aproape de la egal la egal cu cea occidentala. Rusia in 30 de ani nu a reusit sa inoveze mai deloc (majoritatea noilor armelor minune ruse sunt de fapt modele sovietice imbunatatite, nu prea putem vorbi de nimic nou), in conditiile in care exporturile energetice au facut-o sa fie mult mai bogata in valuta decat era URSS-ul si Rusia nu a fost asa de izolata cum era URSS-ul, avand pina in acest moment acces aproape nelimitat la tehnologie occidentala moderna.

    Se poate observa cantitatea si calitatea armamentului produs de URSS in Ucraina, care de bine de rau, utilizand echipamente sovietice produse acum 40-50-60 de ani (echipamentele occidentale reprezinta o mica portiune din ce utilizeaza azi Ucraina), opune o rezistenta indarjita Rusiei. Echipamente de care probabil nimeni nu s-a ingrijit cine stie ce de 30 de ani, pentru ca trebuie sa recunoastem ca nici clasa politica ucrainiana nu prea s-a ocupat de aceasta problematica.

    Daca in cazul URSS vorbim de un actor international semi-rational care isi constientiza locul in domeniul relatiilor internationale si in mai multe ocazii a demonstrat rationalitate, practic astazi avem o federatie rusa unde sefu’ este inconjurat de lingai care ii confirma ca totul este minunat, incepand de la serviciile de informatii externe care ii confirma ca poporul ucrainian il asteapta ca un eliberator (din nou, putem reprosa multe KGB / GRU dar nu ca nu isi indeplineau indatoririle de servicii de informatii externe), continuand cu a doua armata a lumii care inainteaza jumatate de metru pe saptamana in unele zone si etc. Cumva ne intoarcem la perioada Chernenko unde procesul de decizie era puternic afectat de starea de sanatate a liderului sovietic, dar de data aceasta procesul de decizie este alterat de inclinatiile spre furt si bagabonteala ale clanurilor mafiote de pe zona militara / intelligence a statului. Adica am vazut recent pe un canal de telegram rusesc ca domne a inceput nu stiu ce fabrica productia in 3 schimburi a tancurilor. Adica inteleg ca federatia rusa nu are autostrazi, dar va ia 10 luni sa va apucati de productia de tancuri ?

    Adica Putin & co in loc sa isi vada de devalizarea statului rus, un lucru absolut natural unde si domnii respectivi sunt foarte buni, s-au trezit peste noapte, ca de fapt ei nu conduc o putere regionala cu serioase deficiente ci o superputere globala economica/militara cu o misiune sfanta teologica de salvare a umanitatii si etc.

    Acest episod m-a facut sa apreciez si clasa politica romana, care dupa 1989 in loc sa o apuce unirea cu republica moldova, recuperarea cadrilaterului si a sudului Basarabiei, refacerea regatului lui Burebista sau cine stie ce traznaie le mai venea prin minte (ca potential exista), s-a ocupat de furt la nivel mediu si pe ici pe colo o integrare in UE, o autostrada si ce mai mergea.

  11. Mai marii lumii s-au adunat la Bali, rusii l-au trimes pe batranul Lawrow, Putin nu are curajul sa paraseasca se pare Rusia, nu se stie.
    Intre timp datorita preturilor galopante la nivel mondial liderii lumii devin tot mai nelinistiti, masele incep sa
    devina tot mai nelinistite, principala cauza, razboiul din Ucraina si Rusia fiind indentificate a fi cauza majora.
    Nu stim ce au discutat Biden si XI intre 4 ochi, ei se cunosc de multi ani din diferitele functii politice de varf pe care le-au detinut, acum, cum spunea Biden, „Este loc atat pt SUA cat si pt China pe lume asta” si restul ?
    Si-au impartit cei doi cascavalul acum venind probabil randul ca fiecare sa-si faca ordine in partea lumii „care i se cuvine” Si care sa fie aceste parti ?
    Cred ca In acest moment Putin este izolat, o stie nu e prost. Ce nu stim, cum isi va lua rmasa bun din fruntea Rusiei, pasnic sau dupa „traditiile rusesti” ?
    Ce sa va intampla in continuare in Rusia iar nu se stie, poporul ? nu va puneti prea mari sperante in el.

    • „Nu stim ce au discutat Biden si XI intre 4 ochi, […], acum, cum spunea Biden, „Este loc atat pt SUA cat si pt China pe lume asta” ”
      Nu, nu stim ce au discutat. Dar cert e un lucru: stare de neincredere e la max. De ambele parti. Dar neincrederea CHN in politica US e mai mare. Declaratiile vs.actiunile diversilor politicieni americani (Biden inclusiv) nu lasa loc de dubiu: e un curs/drum/cale catre o coliziune. „Ambiguitatea strategica” vis-a-vis de Taiwan pare sa fi fost abandonata sau pe cale sa fie. Asertivitatea economica a CHN a capatat accente strategice amenintatoare cu reflectare in domeniul militar, destul de direct si neechivoc. US nu pot accepta ca aceasta provocare MAJORA sa devina un fel de cenzura a politicii Wash. E firesc.
      Asa ca suna adunarea, numara aliatii, ia masuri de creare a unor fronturi (politico-militare) unite.
      Dar situatia/war din UKR e f.problematica. Ar fi prins bine o neutralitate a RUS fata de contenciosul US-CHN. Dar….nu e sa fie.

      „Si-au impartit cei doi cascavalul acum venind probabil randul ca fiecare sa-si faca ordine in partea lumii „care i se cuvine” Si care sa fie aceste parti ?” „Imparteala” presupune o pierdere ptr US, evident. Va accepta asa ceva?!? Greu de crezut.
      Oricum, la cat e de mare e neincrederea e greu de crezut.

      Putin pare izolat daca privim din directia noastra si daca ne punem ochelarii colorati de main stream media. E foarte, foarte greu ca RUS sa piarda razb.UKR. Sa nu ne amagim aiurea. Inca din martie se profeteste o lipsa cronica a rachetelor, munitiei de artilerie, elicopterelor, avioanelor, chipurilor electronice, etc, etc ale RUS. Pana si UKR inca mai foloseste munitie fabricata de URSS. Asa ca….
      Poporul rus are si el convingerile lui, naratiunea lui istorica, etc. Putem sa convingem niste rusi ca nu le apartine Crimeea?!? Sau Odessa, Harkov, Khersson ?!? Ce relevanta are ca noi romanii, occidentul, polonezii, australienii, americanii credem ca RUS n-are nicio treaba in zone care apartin, de jure, UKR ?!? Ei stiu ca tara lor/primul lor stat s-a numit taratul kievean.
      Noi am fost multumiti si impacati cu qandul ca Transilvania era in Imp.habsburgic si ca Basarabia era de 1 secol in Imp.Rus?!? Nu, evident ca nu. Si am facut ceea ce trebuia sa facem la momentul cand am putut (si cu f.mult noroc). Poporul gandeste prea putin in termeni de politica internationala. El stie ca fratii lui sunt acolo si cand va veni momentul trebuie sa actioneze.
      Noi vedem razboiul asta prin prisma intereselor noastre si a retoricii convenabile ukrainiene, occidentale. Rusii vad in acelasi mod, dar raportat la interesele lor.

      Anyway, discutia e lunga si f.complexa. Si nu am atins aspectele de ordin geopolitic/geostrategic. Stim cu siguranta ca specialisti din rel.internationale, apartinand curentului realist (Mearsheimer, Stephen Cohen, G.Alisson, etc), avertizeaza de vreo 20 de ani ca o sa ajungem la conflict cu RUS deoarece s-a ajuns cu extinderea Nato la UKR care reprezinta un interes strategic major politic, cultural si economic ptr.RUS.

  12. Nu stiu de ce lumea nu vede că această invazie a Ucrainei nu este decît o mișcare defensivă a rusiei lui putin, care își rezolvă o problemă internă. Propaganda rusească joacă la fel intern și extern. Federația fierbe din cauza corupției, sărăciei, banditismului rusesc, iar forțele represive nu au capacitatea de a stîrpi aceste mișcări naționale fără a dezlănțui un război civil anti-rus. În contextul acesta, putin inventează/exacerbează pericole externe – nato, occident, etc.. – mimează valori conservatoare și pornește un război extern unde sunt înrolați, majoritar, populația siberiană, cazacă, care altfel ar trebui eliminată de actualul kgb. Forțele armate ucrainiene care își apără țara, nu au nici o problemă în a elimina pe acești orci, prost echipați și înarmați, by design. Îi fac jocul lui putin.
    Rezultatul acestui război fără noimă:
    Intern: zecile de mii de victime rusești sunt prezentate ca martiri de propaganda neo-sovietică, iar componentele federației sunt menținute sub același călcîi de la moscova sub care au stat de generații.
    Extern: o Ucraina slăbită, la granița imperiului este pe placul țarului.

    • Dar rusia cum iese din acest razboi? Intarita? :)
      Occidentul are tot interesul sa faca, din Ucraina, un „showcase” pentru ceea ce democratia si economia de piata pot face, pentru o tara. Bielorusii (pentru inceput) se vor uita peste gard, in Ucraina, cu invidie… iar apoi vor vrea si ei in UE…

      • Rusia va ieși slăbită, dar dizidența internă va fi eliminată fiind căsăpită pe frontul “patriotic”. Devenise mult prea puternică și numeroasă pentru fsb.

  13. Domn’ Profesor, nici noi nu suntem departe. Inca nu avem executii in strada si inca n-am pornit cu ghioaga peste vecini (dar AUR promite mult), ca nu (mai) este nevoie, poporul este in coma indusa – 8 ani de regim Iohannis au reusit cat regimul comunist, in intregime. Crima Organizata a acaparat intreg aparatul central de stat si administratia locala, toate institutiile mari si mici, are armata privata (deocamdata Jandarmeria si Politia), Parlamentul, CCR-ul si Justitia pe post de maciuci legale, un gheneral de armata rotund si obtuz in frunte, care nu va ezita sa ne mitralieze la nevoie, asa cum ne lasa, acum, fara subventie la caldura, in Bucuresti (frigul este tot o forma de teroare, invatata si asimilata pe vremea lui Ceasca, acum Mr.Piggy o repune in practica – o alta forma de plagiat…).
    Degeaba mergem noi la vot, aici nu vorbim de vid, dimpotriva: numai formatiunile criminale pot ajunge in politica, iar sub inaltul patronaj al lui Iohannis si al papusarilor lui ele si-au dat mana, au ajuns la un consens si un pact durabil. Jaful din bogatiile tarii si din buget sunt ca si in Rusia putinista, dar proportionale cu resursele locale si ce a reusit USR-ul sa aduca prin PNRR (multumitor si destul pentru urmatorii ani; pe urma, vom vedea cum isi ascut cutitele).
    Despre rusi, numai de bine. Lor le place asa, sub cizma si cnutul Tatucului. Daca li se arunca un oscior, vor lasa Mafia sa faca ce vrea si se vor inchina la noul Tatuca. Ca si noi. Soarta a fost ironica cu noi, ne-a plasat gresit in Europa.

    • Ba, sansa noastra e tocmai ca suntem in Europa! Fara UE si parteneriatul strategic cu SUA, am fi fost afundati mult mai adanc. Macar pana cand Ucraina adera la UE si la NATO, Occidentul mai are motive sa ne mentina functionali, ca stat aflat la granita noii cortine de fier.
      Ridicarea noii cortine de fier si izolarea rusiei putiniste creeaza si oportunitatea, pentru Romania, de a micsora influenta „diviziei prosovietice” care-si tot face de cap, fara incetare, in Romania post-revolutionara, prin numerosi „tovarasi” din PSD, PNL, Romania Mare, AUR, servicii secrete etc. Dar suntem maestri la ratarea de oportunitati, asa ca ramane de vazut…

  14. Apreciez articolul în totalitate. Europa a trecut, ce-i drept, cu mult timp în urmă, prin același tip de negura a unor cleptocrati sangerosi. Felul în care s-a scuturat de dictaturi este speranța lumii libere, dar și modelul care da fiori cercului de putere de la Kremlin. De aceea nu se vor opri din a ataca, ridiculiza, minimiza tot ce avem noi aici. Omul de rând din Rusia nu este un om rău în esenț, însă propaganda îl transformă intr-o masa amorfa și pe alocuri intr-un naționalist antioccidental feroce. Când reușești sa convingi un om ca e de partea binelui absolut, acesta va percepe toți opozanții ca nimic altceva decât întruchiparea răului absolut, deci ii va fi mult mai ușor sa recurgă la violență. Dar astăzi, cu toată propaganda sa, lui Putin îi vine tot mai greu sa convingă oamenii ca sunt de partea binelui. În Rusia, ceata se risipește si oamenii incep sa vadă adevarul dureros. Nu se vor grabi sa il accepte, tocmai pentru ca e dureros. Ce funcționează acum este teroarea pe care Putin a construit-o abil, omorandu-si opozanții aproape fără nicio jenă, aratand lumii ce ii așteaptă daca i se opun. Dar oamenii încep sa înțeleagă, mai puțin bătrânii care nu accepta asa ușor ca au fost toată viata captivii unui nebun.

  15. Încă de la nașterea Mosca de acum 900 de ani, astăzi ” o benzinărie cu arme nucleare”, vorba lui McCain, Hoarda Estului Bolsoi a dus o politică agresiva fata de statele vecine. Din pura vrăjmășie! Eurofobia manifestată de Ivan cel Groaznic, aprofundată de Fonfizin in nsec. XVIII, promovată cu mult zel de toți cârmuitorii moscali, este un microb al acestui popor neconvertit la civilizație, supt cu laptele matern, educat în spiritul Urii nedisimulate fata de tot ce nu este moscalesc. Oricât de anticomunist a fost Soljenitin, nu s-a putut „lepăda” de imperialismul statului-caine, Rusia, Urmasa Vomei tataro-mongoloide. Putem spune că disprețuirea lumii civilizate este a doua porunca din Decalogul rusesc. Un colos cu picioare de lut care a înghițit și a rusificat peste 160 de grupuri etnice și popoare și caruia totul îi pare puțin și care își lărgește stapanirea, nu mai poate fi crezut. Putin, acest KGBist insignifiant, nu a făcut niciodată altceva și nici nu i-a trecut altceva prin mintea-i pervertită, decât să înșele și i-a găsit totdeauna pe cei potriviți. Moștenire odioasă! Iată de ce ar trebui să renunțăm la iluzia că această țară teroristă se va reforma din interior. Rusia imperialistă se va schimba în bine, spre binele comun, când Trump se va vopsi brunet. Dostoievski spunea: „…voi nu intelegeti sufletul rus”. Desigur! Ca să înțelegi aceasta mitologie proasta, trebuie sa fii antropolog, criminolog, sau Freude. Conciliere cu Rusia Fascistă? Fata morgana! Alianța cu Conglomeratia Rusă? Sărutul Morții! Prudența, vigilenta, memoria ne obligă să din reticenți, neîncrezători. Viitorul Rusiei păgâne e în mâinile rușilor…Depinde ce înțelege masa rusă prin noțiunea „viitor”. Deocamdată, masa rusă (o gloata subjugată, proasta, ingrata și văduvită de empatie) gândește tot ca in veacul al XVI-lea și tine la vechea noțiune a statului autocratic, cleptocratic, patocratic. Rușii nu sunt civilizați. Nu sunt europeni. Nu au idealuri. Nici maimuțele nu au idealuri. Au spus-o Eminescu, Blaga, Tutea etc.

    • Suferiti de un anti-rusism pagubos. Pagubos deoarece va intuneca judecata si va indeamna sa va aruncati in aprecieri incorecte.
      „Rușii nu sunt civilizați. Nu sunt europeni. Nu au idealuri.” Credeti ca Puskin, Gogol, Tolstoi, Mendeleev, Ceaikovsky, Repin, etc, etc sunt izvorati din necivilizatie sau din lipsa de idealuri?!? Ma scuzati, vi se pare ca St-Petersburg, Moskova, Odessa arata neeuropean?
      Nu cred ca noi, romanii, suntem cei mai calificati in a le da rusilor lectii de europenism. Pe bune.

      Rusia nu e deloc „Urmasa Vomei tataro-mongoloide” ci a taratului Kievean, daca e sa ne ducem departe in istorie.

      Soljenitin nu a fost doar anticomunist ci si un mare, urias, om de cultura. Ii reprosati un asa-zis imperialism. Aveti dreptul. Dar din directia Rusiei/poporului rus, aproape sigur, nu se vede asa.
      Au si rusii miturile lor fondatoare, naratiunea lor istorica, dreptul lor la patriotism.
      Si noi le avem pe ale noastre. Si acum suspinam dupa Basarabia, Bukovina, Cadrilater. Si cred ca avem dreptul. Bulgarii spun si acum ca imperialismul romanesc le-a rapit Cadrilaterul ptr.multe zeci de ani. Va simtiti imperialist?!? Eu catusi de putin.
      Da, Rusia a fost un imperiu. Asa cum au fost UK, FR, ES, etc. Acum ce sa facem?!? Sa le cerem sa scuipe/sa renege, culpabilizati la max, maretia/grandoarea unui stat care a facut si desfacut jocurile la nivel global timp de secole impreuna cu celelalte mari puteri ?!?!
      Sa le impunem mentalitatea noastra de mic popor care a trebui mereu doar sa supravietuiesca si sa se strecoare prin istorie?!? Sigur. Avem momentele noastre de glorie, de stralucire fulguranta. Da, asa e. Dar e vreo comparatie?!?

      Ce relevanta are ca in tineretea lui „Putin” a fost un „KGBist insignifiant”?!? Are importanta ce credem noi adversarii Rusiei ? Ma tem ca nu.
      Si, sa fim onesti. Daca Putin era detasat in DDR si nu vana disidenti sau tineri rebeli la Belgorod imi spune mie ceva ca nu era chiar insignifiant.
      Modul asta pamfletar-visceral de a privi chestiunea e pernicios. Dar…..

  16. Bine spus.
    Problema e daca Putin e singur, sau e doar un pion adus in fata, de un grup de forta.
    In functie de acest aspect, vor decurge consecintele. E bine sa analizam ambele variante, cred eu.

  17. Greseala americanilor si a englezilor a fost ca dupa debarcarea din Normandia s-au oprit la Berlin. Vladivostok trebuia sa fe ultimul oras.Viitoarul nu cred ca va da de ales altceva. Adevaratul final a wwII, ca si piesa de teatru, se va juca mai de vreme sau mai tarziu.

    • @ Radu. E bine sa studiati in amanuntime situatia din 44, 45. S-a cazut la pace cu Rusia pentru ca altfel nu se incheia razboiul. Nicidecum sa fi inaintat armatele aliate spre Vladiostok, ci armata rusa, uriasa si puternica la ora aceea, ar fi inaintat spre Nantes, Lisabona, Glasgow…Aliatii erau secatuiti de anii de razboi, tarile europene decimate. Realitatea era ca aliatii nu aveau cum sa intoarca armele impotriva Rusiei nivelatoare si uriase. Germanii au fost infranti cu contributia uriasa a Rusiei. Nu din prietenie s-au incheiat acordurile dintre rusi si aliati…La Yalta s-au hotarat destine ale tarilor, decat ca rusii nu au respectat adliteram partea lor din intelegere- o alta poveste lunga…

  18. Nu vă mai „negați” unii pe alții, pentru că aveți adevăruri cu toții.
    Greșelile celor mai mulți factori responsabili în problema rusiei defecte au condus la dezastrul actual.
    Eu, un nimeni, contorizez numai din 2000 „greșelile” cumplite ale puterii invadatoare și am fost consternata de „îngăduința” cu care au fost tratate de responsabilii mondiali.
    Dar le-am urmărit și pe cele începând cu Ialta (acolo, americanul și englezul au fost și spionati de stalin cu microfoane în copaci).
    Devin conștient frivola întrebându-mă unde sunt rusnacii aia frumușei din filmele sovietice postWWII, că nu-i mai regăsesc…

  19. Nu vă mai „negați” unii pe alții, pentru că aveți adevăruri cu toții.
    Greșelile celor mai mulți factori responsabili în problema rusiei defecte au condus la dezastrul actual.
    Eu, un nimeni, contorizez numai din 2000 „greșelile” cumplite ale puterii invadatoare și am fost consternata de „îngăduința” cu care au fost tratate de responsabilii mondiali.
    Dar le-am urmărit și pe cele începând cu Ialta (acolo, americanul și englezul au fost și spionati de stalin cu microfoane în copaci).
    Devin conștient frivola întrebându-mă unde sunt rusnacii aia frumușei din filmele sovietice postWWII, că nu-i mai regăsesc…
    Trebuie să remarc încă o dată competența, bunul simț, responsabilitatea domnului Stanomir.

  20. Ma gindesc la ironia penibila a unui fapt: Detasamentul Azov e fascist, se vede de la o posta. In schimb, Detasamentul Wagner anti-fascist, continuatorul spiritului istoric slav, e crestin si apara prin orice mijloace omenia poporului rus, greu incercat cind a pierdut teritorii sfinte ca Finlanda, Tarile baltice si mare parte din Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro