sâmbătă, mai 8, 2021

Lumini şi umbre privind tehnica militară sovietică primită de armata română (1949-1964)

– primul episod –

În august 1957, specialiştii sovietici au reuşit să lanseze cu succes prima rachetă balistică intercontinentală. Succesul tehnic obţinut a permis teoreticienilor militari de la Moscova să conceapă şi să pună în aplicare o nouă doctrină a Armatei Roşii: aşa-numita „doctrină Sokolovski”, care a fost impusă apoi şi celorlalte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (O.T.V.).

Subiectul respectiv şi consecinţele sale imediate au fost discutate la nivelurile politice şi militare din România, fără a se oferi însă detalii publicului în momentul aplicării măsurilor sugerate de sovietici – de adaptare a forţelor armate române la viziunea colectivului condus de către mareşalul Vasili D. Sokolovski despre ducerea războiului în viitor.[1] De aceea, ne-am propus să aprofundăm tema respectivă pentru a afla detalii despre măsurile adoptate la începutul anilor ’60, la nivelul armatei române, cine au fost actorii principali, cum şi de ce s-au desfăşurat achiziţiile şi schimburile de armament, tehnică de luptă, echipamente şi muniţii dintre România şi URSS. O parte dintre informaţii au fost comentate de generalii armatei române la reuniunea plenară a activului de comandă şi de partid al Forţelor Armate ale R.P.R. (Bucureşti, 4-6 mai 1964).

La începutul anilor ’60, noua doctrină militară sovietică a generat schimbări în ceea ce privea înzestrarea tuturor armatelor din Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Efectivele militare ale statelor membre ale alianţei au scăzut în mod semnificativ. În acelaşi timp, o parte din tehnica de luptă convenţională, produsă mai ales în uzinele din URSS, precum şi o parte din cea existentă deja în dotarea unor unităţi ale Armatei Roşii au ajuns în arsenalul unor ţări membre ale O.T.V., inclusiv în România. Apoi, la şedinţa miniştrilor Apărării din statele aliate (Moscova, 17 martie 1961) s-a stabilit modificarea numărului şi compunerii forţelor armate aflate la dispoziţia O.T.V. Două săptămâni mai târziu, în capitala Uniunii Sovietice a fost semnat un nou protocol secret al Tratatului de la Varşovia.

La reuniunea Comitetului Politic Consultativ al O.T.V. (Moscova, 28-29 martie 1961) s-a stabilit ca Ministerele Apărării şi Comitetele de Stat ale Planificării economice din statele membre ale O.T.V., în colaborare cu Comandamentul Forţelor Armate Unite, să precizeze în termen de două luni, pe baza propunerilor orientative prezentate la şedinţa Comisiei C.A.E.R pentru industria de apărare a ţărilor din O.T.V. (Moscova, 17 martie 1961), volumul producţiei militare a fiecărui stat din alianţă şi cantităţile de tehnică militară care puteau fi livrate reciproc, în perioada 1962-1965. Ulterior, aceleaşi state urmau să stabilească, prin negocieri bilaterale, datele exacte privind cantităţile şi termenele de furnizare a tehnicii militare în cadrul alianţei.

În concordanţă cu hotărârile adoptate la Moscova, prim-ministrul Ion Gh. Maurer a trimis la 15 aprilie 1961 o scrisoare lui Nikita Hruşciov, rugându-l să aprobe trimiterea în România a unor licenţe de fabricaţie pentru câteva produse militare sovietice. În răspunsul din 7 iulie 1961, liderul guvernului de la Moscova a precizat că este de acord cu punerea la dispoziţie a licenţelor şi documentaţiei tehnice necesare pentru fabricarea în România a transportorului blindat sovietic BTR-60 P, staţiei radio R-126 (destinată comunicării la nivelurile grupă-pluton de infanterie, precum şi echipajelor care utilizau instalaţiile 2 P-26 şi 2 P-27 pentru a lansa rachete antitanc dirijate 3M6 „ŞMEL”), a pistolului-mitralieră AKM-47 (cal. 7,62 mm) şi a puştii-mitralieră RPK (cal. 7,62 mm).

Despre alte staţii radio sovietice dorite de autorităţile militare române – R-105 M („Parus 3”, necesară pentru reţelele de transmisiuni ale unităţilor şi subunităţilor de infanterie), R-108 M („Parus 2”, pentru reţelele unităţilor de artilerie) şi R-109 M („Parus 1”, pentru reţelele artileriei antiaeriene) – se cunoaşte faptul că prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a solicitat, tot la 15 aprilie 1961, licenţa de fabricaţie a acestora, împreună cu cele pentru staţia radio R-126, pistolul-mitralieră AKM-47, mitraliera PKM, puşca-mitralieră RPK, aruncătorul de grenade antitanc RPG-7 şi transportorul blindat BTR-60 P.

Deşi Nikita Hruşciov a răspuns favorabil pentru expedierea unor licenţe cerute de Ion Gheorghe Maurer, liderul politic sovietic a menţionat în acelaşi timp astfel: „Transmiterea în prezent a documentației tehnice pentru mitraliera unificată [PKM] „Kalașnikov”, aruncătorul de grenade antitanc de mână „RPG-7” și muniții pentru el, precum și pentru stația de radio „Parus” [varianta M] nu este posibilă, întrucât documentația tehnică pentru mitraliera unificată [PKM] și aruncătorul de grenade nu este încă pusă la punct, iar documentația tehnică pentru stația de radio „Parus” [varianta M] nu este verificată în producția de serie. Guvernul sovietic este de acord să reia examinarea acestei probleme după punerea la punct a documentației respective”.

Pe baza documentaţiei tehnice sovietice primite în 1961, la uzina de armament de la Cugir (jud. Alba) a început după doi ani fabricarea în serie a pistolului-mitralieră AKM-47 (md. 1963), utilizându-se experienţa inginerilor şi muncitorilor români care, deja, produceau mitraliere antiaeriene sovietice ZPU-2 şi ZPU-4 (redenumite MR-2, respectiv MR-4 în România şi omologate în anul 1957), precum şi carabine sovietice SKS (cal. 7,62 mm, model 1945, fabricate la Cugir în perioada 1957-1962). Producţia de armament de infanterie s-a diversificat în 1964 prin începerea fabricaţiei, tot sub licenţă sovietică, a puştii-mitralieră RPK (model 1964), urmată de cea a pistolului-mitralieră AKMS (cal. 7,62 mm, model 1965, cu pat rabatabil), a mitralierei sovietice PKM, de companie (cal. 7,62 mm, model 1966) şi a puştii româneşti semiautomate cu lunetă (cal. 7,62 mm, model 1974).

(Va urma)

Bibliografie:

Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie;

Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Relaţii Externe;

Vojtech Mastny, Malcolm Byrne, A Cardboard Castle? An Inside History of the Warsaw Pact, 1955-1991, National Security Archive Cold War Reader and the Center for Security Studies at ETH Zurich, Central European University Press, Budapest and New York, 2005;

Mihai Croitor, Sanda Borşa, Triunghiul suspiciunii. Gheorghiu-Dej, Hruşciov şi Tito (1954-1964), vol. I, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2014;

Petre Opriş, Noiembrie 1962. România propune modificarea Protocolului adiţional secret al Tratatului de la Varşovia, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, an VIII, nr. 1 (27)/2005.


[1] Mareşalul Vasili D. Sokolovski a definit împreună cu un grup de teoreticieni sovietici tipul de acţiune strategică la care urma să apeleze Armata Roşie în cazul declanşării unui conflict militar. Acesta a promovat ofensiva strategică drept unic mod de acţiune pentru armata URSS. Ofensiva urma să fie declanşată chiar de la începutul conflagraţiei pentru a evita posibilele distrugeri care rezultau în urma desfăşurării operaţiunilor militare pe propriul teritoriu (incluzând în acel areal şi ţările aliate cu URSS, membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia). În acelaşi timp, mareşalul Vasili D. Sokolovski s-a pronunţat împotriva desfăşurării acţiunilor strategice defensive, în următorii termeni: „Armata sovietică trebuie să studieze apărarea, să ştie să o aplice pentru a stăpâni toate formele de acţiuni militare. Avem însă în vedere apărarea pe scară operativă şi tactică. În ceea ce priveşte apărarea strategică şi strategia defensivă, acestea trebuie respinse cu hotărâre, ca fiind deosebit de periculoase pentru ţară”. Mareşalul a precizat şi noile mijloace pe care urma să le folosească Armata Roşie pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei militare sovietice: „Acum rolul principal va reveni trupelor de rachete cu destinaţie strategică, aviaţiei cu acţiune îndepărtată şi submarinelor înzestrate cu rachete, care vor folosi toate arma nucleară, bineînţeles, dacă Uniunea Sovietică va fi silită să recurgă la această armă. Or, este greu să califici loviturile date de trupele de rachete ca fiind acţiuni ofensive sau de apărare. Acţiunile trupelor de rachete vor avea întotdeauna un caracter decisiv şi în nici un caz de apărare, indiferent dacă pe frontul terestru trupele atacă sau se apără”. Strategia militară, coordonator: mareşal V.D. Sokolovski, Editura Militară, Bucureşti, 1972, p. 353-354.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Super! Felicitari pentru efortul de docuemtnare si pentru disponibilitatea de a scrie.
    Imi place si pentru faptul ca oricine vrea detalii despre tehnica in sine, poate sa caute folosinf indicativele din text.
    Este foarte bine prezentata si situatia- in mod neutru.
    Astept continaurea!
    Mi-ar placea sa aflu mai mult si despre sitautia marinei romane in acea vreme.

    • Vă mulţumesc. Am încercat să prezint situaţia de la trupele de uscat deoarece am avut mai multe documente la îndemână.

  2. Foarte interesant acest serial!
    Totusi, cum au ajuns in fabricatie „chestiile’ dinainte de`60? Cand a inceput, de fapt, operatiunea de „rusificare” a armamentului nostru? Si cum era inanite? Ce am pierdut..sau am castigat din asta?
    Sper ca veti ajunge pana in vremurile noastre… incotro ne indreptam de fapt (teoretic spre Vest, dar cat din tehnica de lupta mai e sovietica? care e strategia de inlocuire, daca e, si cat costa etc)
    Cam multe intrebari, dar subiectul este unul mai putin abordat, drept pentru care si intrebarile sunt multe… felicitari sincere pentru initiativa.

  3. Pana la urma a fost R-105 D, parca. Se auzea binisor. O, tempora! Mie mi-a placut tablita cu „Atentie, inamicul asculta!”. Super materialul! Like! :)

    • Din câte ştiu, R-105 D a fost şi mamă şi tată pentru inginerii şi muncitorii români. S-a plecat de la un „cobai” mai simplu în scopul câştigării de experienţă.

  4. ”În răspunsul din 7 iulie 1961, liderul guvernului de la Moscova a precizat că este de acord cu punerea la dispoziţie a licenţelor şi documentaţiei tehnice necesare pentru fabricarea în România a transportorului blindat sovietic BTR-60 P, staţiei radio R-126 (destinată comunicării la nivelurile grupă-pluton de infanterie, precum şi echipajelor care utilizau instalaţiile 2 P-26 şi 2 P-27 pentru a lansa rachete antitanc dirijate 3M6 „ŞMEL”), a pistolului-mitralieră AKM-47 (cal. 7,62 mm) şi a puştii-mitralieră RPK (cal. 7,62 mm).”

    De unde aveți la cunoștință despre acest răspuns, domnule colonel? Nu cumva din postarea de pe pagina mea de Facebook ”Romanian Army (1948-1989)”: http://tinyurl.com/opnb9jf acolo unde am dat și cota documentului respectiv: A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Relații Externe-Alfabetic-Dej, d.12U, p.24? Pentru că în foaia de folosire a dosarului respectiv de la Arhivele Naționale, numele dvs. nu este trecut.

    Este etic incalificabil faptul că articolul dvs. în trei părți de pe această pagină e bazat în parte pe PLAGIAT, pe FURT INTELECTUAL din munca mea de cercetare și documentare istorică.

    • Domnule Sămuşan, nu sunteţi singura perosană care cunoaşte dosarul respectiv şi informaţiile pe care le-am utilizat în articolul meu.
      Doriţi sursa? Aici o găsiţi: Mihai Croitor, Sanda Borşa, Triunghiul suspiciunii. Gheorghiu-Dej, Hruşciov şi Tito (1954-1964), vol. I, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2014, p. 93-94.
      Vă faceţi de râs, domnule Sămuşan!

      • Domnule colonel, în volumul întâi al lucrării citate de dvs. respectivul document este redat numai parțial, iar dvs. ați citat informații din acel document care nu sunt redate în volumul lui Mihai Croitor și al Sandei Borșa. Iată cum relatează cei doi autori documentul cu pricina:

        ”Nu e lipsit de relevanță nici faptul că cu câteva luni în urmă, la 15.V.1961, I.Gh.Maurer îi solicitase lui Nikita S. Hrușciov facilitarea transmiterii către partea română a ”documentației de fabricație” pentru mai multe tipuri de armament. Răspunsul părții sovietice transmis la 7.VII.1961, sublinia următoarele: ”Guvernul URSS (…) e de acord să vă transmită licențele, modelele, și documentația tehnică pentru pușca automată AKM de 7,62 mm, pușca mitralieră RPK de 7,62 mm, stațiunea (sic!) de radio R-126, și transportorul blindat BTR-60P.”

        În sursa citată de dvs nu apare refuzul lui Hrușciov de a oferi documentația pentru mitraliera unificată PKM, pentru aruncătorul de grenade antitanc RPG-7, și pentru stația PARUS, pe care cel mai probabil le-ați luat de pe pagina mea, unde am prezentat documentul respectiv în integralitatea sa, așa cum am arătat în comentariul meu de mai sus: http://tinyurl.com/opnb9jf

        Singurul care se face de rușine în acest joc abject și stupid al furtului intelectual sunteți dvs., dle colonel.

  5. @Alin Sămuşan
    Vă deranjează procedurile mele de culegere şi verificare a informaţiilor? Aveţi o problemă în această chestiune? În cartea pe care v-am indicat-o există o notă de subsol în care se spune clar unde anume se poate găsi informaţia respectivă şi este normal să merg la sursă, nu la postările pe care le faceţi pe facebook. Dacă doriţi să promovaţi pagina dumneavoastră de Facebook, încercaţi să găsiţi o altă modalitate de reclamă şi nu folosiţi numele meu în acest scop.
    Vă deranjează faptul că am menţinut legăturile şi modul de cooperare cu prietenii, colegii şi diferite persoane din România, care mă ajută să verific anumite informaţii? În Oltenia există un proverb: „Nu e treaba măgarului de unde beau oile apă”. Atâta timp cât pot verifica datele respective, îmi voi permite să analizez şi să sintetizeze în mod corect toate datele pe care le am la dispoziţie, în scopul elaborării unor studii ştiinţifice interesante.
    Vă deranjează faptul că am refuzat oferta dumneavoastră de cooperare, pe care mi-aţi trimis-o pe facebook la începutul anului? Nu doresc să am contacte cu dumneavoastră, iar motivele le cunoaşteţi foarte bine, vi le-am spus prin acelaşi mijloc de comunicare.

    În privinţa problemelor generale pe care le aveţi (invidie, ură faţă de alte persoane, mesaje de genul „MOARTE POPORULUI ROMÂN!” – ultimul l-aţi postat pe Facebook la 1 iunie 2015, ora 13.29), mă voi limita la dialogul pe care l-aţi avut în urmă cu trei săptămâni cu colegii dumneavoastră de la Cercului de Istorie Militară al Facultății de Istorie a Universității din București:

    Sămușan Alin Bogdan
    22 mai la 02:55 •
    În condițiile în care istoriografia militară românească se află în fază embrionară, fiind cangrenată de analfabetism științific, la aproape 150 de ani de la primele demersuri, tânăra generație de ”istorici militari” români colportează informații despre cuirasatul Bismarck, și îți blochează accesul la profilul lor atunci când chestionezi utilitatea și oportunitatea istoriografică a demersului.
    Neprofesionalismul, pupincurismul, politrucismul, securismul, lipsa de caracter, tărsături dominante ale istoriografiei militare românești din ultimii 50 de ani, au toate șansele să se perpetueze și în anii și deceniile următoare prin ”noua gardă” care se profilează la orizontul domeniului.

    Sămușan Alin Bogdan
    24 mai la 02:24 •
    Comandorul Marian Moșneagu și generalul-maior Mihail Ionescu, istoricii militari români cei mai proeminenți în acest moment cultivă un fost chiloțar de la Libertatea pe care îl fac ”istoric” și căruia îi publică cărțile fără legătură cu armata română la editura Militară, în timp ce noi, cei pe care ne interesează cu adevărat istoria armatei române și care stăm prin arhive și biblioteci ca să o scoatem la iveală suntem ignorați, ostracizați, șicanați, abuzați, și descurajați de cum punem piciorul în instituțiile pe care aceștia le conduc, Serviciul Istoric al Armatei și I.S.P.A.I.M.

    David Linus Neagu
    Alin, cred că situația a degenerat prea mult. Și eu, dar și Vasile și Fujita suntem de acord cu tine. Într-adevăr, nu sunt promovate adevăratele valori ale istoriografiei militare. Ce ne-a deranjat este faptul că problema ta personală a fost expusă pe grup, și nici măcar nu ai facut-o într-o manieră academică. Din câte văd, tu te prezinți ca un „martir”, nefiind înțeles de nimeni, toată lumea fiind împotriva ta. Dar te-ai gândit vreodată că poate abordarea ta nu este una corectă? De ce nu ai realizat o recenzie în care criticai lucrarea respectivă, oferindu-i posibilitatea autorului să își argumenteze ideile, sau să accepte critica? În acest fel nimeni nu mai avea cum să îți reproșeze ceva. Însă tu ai ales o abordare complet neprofesională. Ce nu înțeleg eu este problema ta referitoare la cerc per ansamblu. Te deranjează faptul că se postează anumite fotografii? Sau că au fost organizate diverse evenimente, la care printre altele ai luat parte și tu? În caz că nu știai, cercul reprezintă o modalitate de a te exprima și unul din scopurile lui este să ne ajute pe toți să ne prezentam ideile. Iar postarea fotografiilor se încadrează, în acest context, în activitățile cercului. Poate că nu ar trebui să ai o astfel de atitudine față de ceilalți membrii ai cercului, care au fost de față atunci când tu ți-ai susținut prezentările. Într-o anumită măsură, și tu ți-ai promovat ideile prin intermediul cercului, așa că nu cred că este normal să critici atât de puternic activitatea acestuia.
    25 mai la 08.40

    Fujita Goro
    Consider ca Linus are dreptate…a incercat intr-un mod politicos sa iti atraga atentia ca discursul tau este plin de venin… cauta o cale de a scapa din lumea plina de ura . Cunosc bine gandurile tale…. daca vei continua la modul acesta nu vei obtine nimic bun, numai chin in plus pentru sufletul tau. Ai folosit cuvinte precum: „chilotar”,”ignorați”, „ostracizați”, „șicanați”, „abuzați”, „descurajați”. In alte postari ai cuvinte si mai dure…. dincolo de problema ta personala, ideea este ca cercul devine din ce in ce mai neinteresant cand se intra in asa ceva. Sunt in multe cercuri de istorie militara de pe care citesc postari, dar nimeni nu posteaza acolo la modul asta, majoritatea fiind din Europa si Asia.
    25 mai la 02:20

    Sămușan Alin Bogdan
    1 iunie la 13:29 •
    MOARTE POPORULUI ROMÂN!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro