miercuri, aprilie 14, 2021

Lungul drum către alegerea următorului Președinte al Comisiei Europene

Am trecut de jumătatea celui de-al doilea mandat al lui José Manuel Barroso în fruntea Comisiei Europene şi iată că numele posibililor săi  succesori sunt din ce în ce mai des evocate, devenind mărul discordiei politice la nivel european. Pe de altă parte, schimbările aduse de Tratatul de la Lisabona pun bazele unei competiţii unice: pentru întâia oară partidele politice europene vor propune un candidat pentru postul de Preşedinte al Comisiei .

Proaspăt întorși din vacanța de vară, liderii politici europeni au început ceea ce va deveni, probabil, principala competiție politică a următorilor doi ani: alegerea celui sau celei care va deține funcția politică cea mai importantă la nivel european, cea de președinte al Comisiei.

Deşi se zvonea despre ea că și-ar dori acest post, Viviane Reding, a surprins pe toată lumea afirmând, la începutul lunii, că îşi doreşte un al treilea mandat pentru Barroso deoarece „avem nevoie de continuitate şi stabilitate”. Cu toate acestea, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt slabe. Nu pentru că numărul de mandate pe care le poate deține cineva ca președinte al Comisiei ar fi limitat, ci pentru că practica este de a avea maxim două mandate. Dacă ar primi un al treilea mandat, Barroso l-ar întrece şi pe cel mai longeviv președinte al Comisiei, francezul Jaques Delors. Mai mult decât atât, toate semnele indică că acesta vizează o reîntoarcere în țara sa natală, Portugalia, pentru a ocupa postul de președinte.

Printre numele vehiculate deocamdată se numără premierul polonez Donald Tusk (PPE), cât şi actualul Preşedinte al Parlamentului, Martin Schulz (PES). Totuşi, zarurile nu sunt încă aruncate. Nu trebuie uitat faptul că aceste poziţii se vor schimba în acelaşi timp cu Preşedintele Consiliului European şi cu Înalt Reprezentantul / Vice-președinte al Comisiei pentru Politcă Externă, ceea ce ar putea influenţa negocierile inter-partizane din spatele scenei.

Procedura de desemnare a candidaţilor este una complexă şi parţial improvizată. De jure, Conform Tratatului de la Lisabona, rolul hotărâtor în alegerea Președintelui Comisiei îl are Consiliul European, care propune (hotărând cu o majoritate calificată) un candidat la funcția de președinte al Comisiei. Acest candidat trebuie apoi aprobat de majoritatea deputaților europeni. Această procedură explică de ce, în trecut, o personalitate cu opinii consensuale şi moderate, precum Barroso, a fost preferat unor personalități cu opinii mult mai radicale, precum Verhofstadt. De facto, la fel ca de alte dăți, Parlamentul European este hotărât să împingă, prin practică, litera și spiritul Tratatului cât mai departe pe drumul integrării europene, implementând modelul parlamentar național la scară europeană.  Deja, în cadrul ultimului vot pentru Barroso a existat o diviziune pe linie politică clară: 382 de voturi pentru şi 219 împotrivă.

Partidele politice europene se prevalează, de fapt, de una dintre inovaţiile Tratatului de la Lisabona, conform căreia Consiliul trebuie să facă propunerea de candidat ținând cont de rezultatul alegerilor europene. Pentru a-și maximiza influența, acestea, în frunte cu cele de la stânga spectrului politic, au decis să ia inițiativa, stabilind că vor desemna candidați pentru acest post mult râvnit. Desigur, Consiliul nu este obligat formal să ia în considerare aceste candidaturi, însă va fi greu să ignore propunerile aleșilor europeni.

Frustrați de rezultatul slab de la alegerile europene din 2009 şi de realegerea lui Barroso, socialiștii europeni sunt cei care au avansat cel mai mult în această direcție. Ei au stabilit chiar alegeri primare în interiorul partidului pentru desemnarea candidatului agreat de partid. Acestea vor avea loc în ianuarie 2014 şi vor fi organizate de partidele şi organizațiile membre, conform rezoluției adoptate de Consiliul Partidului Socialist European pe 24 noiembrie 2011. Partidul Popular European, precum şi Liberal-Democraţii Europeni sunt oarecum în urmă, aceştia urmând să decidă în următoarele luni procedura de alegere a unui candidat.

Comisia europeană  s-a alăturat Parlamentului în susţinerea acestei noi practici, Barroso invitând în discursul său asupra stării Uniunii partidele europene să numească candidaţi. Opinia publică pare să fie şi ea favorabilă acestei proceduri: conform ultimului Eurobarometru, 54% dintre cetăţenii europeni şi 59% dintre români declară că prezentarea unui candidat pentru postul de preşedinte de către principalele alianţe politice europene, pe baza unui program comun, i-ar încuraja să meargă să voteze la alegerile europene.

Pe scurt: o procedură  neobişnuită pentru timpuri neobişnuite. Oricine va fi noul Preşedinte al Comisiei, mandatul său nu va fi unul banal. Dimpotrivă, va marca un punct de turnură fie în declinul, fie în întărirea integrării europene. Şefii de stat, partidele europene, dar şi cetăţenii care trebuie să se prezinte la vot împart o responsabilitate specială pentru alegerea unei persoane capabile să ne îndrume spre depăşirea crizei actuale.

Nota: Opiniile exprimate in acest articol sunt strict personale si nu antreneaza in vreun fel responsabilitatea institutiei pentru care lucrez.

Articol aparut pe Europuls

Europuls este o organizaţie non-guvernmentală formată din tineri români experţi în afaceri europene. Scopurile ei sunt îmbunătăţirea cunoştinţelor românilor despre Uniunea Europeană şi încurajarea unei mai bune comunicări despre România la nivel european prin schimburi de idei şi a celor mai bune practici. Europuls publică articole şi analize pe site-ul www.europuls.ro, organizează dezbateri, seminarii şi conferinţe.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Democratia uniunii = democratie de tip sovietic, in care liderul executivului nu este ales, ci desemnat in urma unor negocieri oculte intre sefii republicilor. Precedentul nano-dictator a fost CANDIDATUL UNIC al structurilor si partidelor integriste, ulterior prezentat Parlamentului nu pentru a fi ales, ci botezat ‘democratic’. O formalitate, NU o procedura democratica. Comisia, adica executivul european, NU reprezinta vreun curent politic, vreun partid sau vreo alianta de partide, nu angajeaza vreo partida si nici un program guvernamental cu coloratura politica, ci desfasoara politica pretins apolitica a Partidului-Stat compus din cei 27.000 de de eurocrati din Comisie [functionari intangibili care nu se schimba odata cu componenta acesteia la varf]. Rog cititorii inteligenti ai contributors sa aprofundeze conceptul de „centralism democratic” si, eventual, sa compare experimentele totalitariste istorice cu cel actual dpdv al organizarii institutiilor supra-statale.

    UE NU este o federatie si nici NU tinde catre o uniune federativa. Actuala UE, sub tratatul de la Maastricht si urmatoarele, functioneaza ca un hibrid etatist, o entitate non-statala, fara personalitate juridica dedfinitivata, cu competente largi in domenii rezervate traditional parlamentelor dar lipsita de functiile statului federativ -apararea cetatenilor/teritoriului si reprezentarea externa; o Centrala birocratica nealeasa, cu o pronuntata agenda anti-natiune, anti-democratie, totalmente iresponsabila politic si penal, conduce destinele a 500 de milioane de locuitori care nu se pot defini ca cetateni din moment ce drepturile lor politice au fost anulate la scara continentala -dreptul de vot redus substantial [alegerile europene nu se concretizeaza politic intr’un guvern, deci votul este inutil], dreptul de a fi ales intr’o functie de decizie – desfiintat [toate fuctiile decizionale in Aparat sint numite, iar parlamentarii nu au atributii legislative], dreptul de a fi consultat prin plebiscit paneuropean pe chestiuni constitutionale: niciodata luat in seama de catre eurocrati, in timp ce in statele membre a fost pe rind eliminat din prevedrile Constitutiilor proprii [netezind astfel drumul spre dictatura soft].

    Deci acest subiect de presa -alegerea sefului comisarilor- nu este deschis cetatenilor europeni, pentru ei ratiunile desemnarii unui individ pentru un post important raman in umbra. De altfel, se pare ca unul dintre criteriile eligibilitatii din culise este tocmai capacitatea politrucului de a disimula, de a oculta sau macar atrofia convingerile sale politice. Omul fara insusiri, opac, anost, insipid, are, in acest regim al corectitudinii [citeste: nivelarii] politice, cele mai mari sanse de a fi „ales” in inaltele functii ale hibridului institutional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alina Gîrbea
Alina Gîrbea
Absolventă a Sciences Po Paris (masterul de Afaceri Europene), Alina Gîrbea este membru PLUS şi consilier în cabinetul lui Dacian Cioloş. Ïn trecut, a fost consilier politic în cabinetul Preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli şi al deputataului european Cristian Preda şi membru fondator al Centrului de expertiză europeană Europuls.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Ucraina. Alinieri ideologice toxice la narațiuni (post-)sovietice

Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de...

U.S. and E.U. shoulder to shoulder

"Parte din strategia lui Donald Trump ținea de rezolvarea problemelor prin escaladare. Acum rezolvăm problemele coborând temperatura, prin de-escaladare, căutând un...

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Despre protestele antivaccin, anxietatea tehnologică și tehnofobia. De ce ne este teamă de cipare (I)

Privim îngroziți la cei din jur care îmbrățișează teorii conspirative, le susțin impetuos pe rețelele de socializare, ți le aruncă în față...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.