marți, mai 17, 2022

Macron câștigă referendumul anti-Le Pen. Lecțiile prezidențialelor în așteptarea parlamentarelor din iunie

Capitalele europene, inclusiv Bucureștiul, au răsuflat ușurate: Franța nu schimbă macazul în plină criză ucrainiană și în favoarea unei candidate complezente cu regimul putinist. Totuși imaginea steagurilor tricolore și europene care erau agitate în seara victoriei de către susținătorii lui Macron, precum și distanța de 17 procente în favoarea președintelui-candidat nu pot ascunde realitatea unei crize mocnite a regimului celei de a V-a Republici, criză semnalată de primul tur și parțial amânată de al doilea tur în așteptarea alegerilor parlamentare din 12 și 19 iunie.

“O realegere, nu un triumf” a titrat Le Monde-ul datat din 26 aprilie, cotidian care îl susținuse pe Macron dar care considera că “scorul foarte ridicat al extremei drepte și fractura socială umbresc victoria președintelui”. Pentru Libération a fost “O victorie fără glorie”. Rezultatul a fost logic după două săptămâni de campanie intensă, dar fără pasiune în care Emmanuel Macron a pescuit intens la stânga sa renunțând până și la reformismul soft anunțat înaintea primului tur, iar Marine Le Pen a încercat să nu greșească, dar nu a convins nici la nivelul competenței, nici la cel al de-diabolizării care-i reușise în prima fază a campaniei. Semnificativă a fost unica dezbatere între cei doi contra-candidați care părea între doi viitori prim-miniștrii ai unor guverne de coaliție, departe de lupta între viziuni despre viitor la care ne puteam aștepta. Nu e de mirare că toți corespondenții de presă de la mitingurile și întâlnirile cu alegătorii ale ambilor candidați observau lipsa de entuziasm și chiar o ostilitate în jurul evenimentelor de campanie. Această simetrie nu exista însă la nivelul campaniei televizate, acolo unde impresia artistică a fost de departe în favoarea lui Macron: mult mai energic, capabil să înfrunte și să replice cu persuasiune cetățenilor nemulțumiți. Poate și asta a făcut ca ostilitatea câteodată vecină cu ura care se înregistra împotriva președintelui în funcție să nu se afirme în momentul cel mai important, la urne, pe când o ostilitate anti-Le Pen care aproape că nu apăruse înaintea primului tur să ajungă la un maxim chiar la sfârșitul campaniei electorale.

Liderii politici ai democrației post-moderne, ca să nu spunem ai postdemocrației, au în comun o slabă capacitate de a ascunde realitatea condiției lor: nu sunt lideri care pot mobiliza, care pot construi un elan în favoarea demersului lor. Discursul politic nu mai creează speranță, fie și iluzorie, ci desenează perspectiva unor apocalipse care prin definiție trebuie evitate cu orice preț. Strategiile de campanie pleacă de la un peisaj al neîncrederii în clasa politică, inclusiv în cei mai populari lideri, care de fapt sunt cei mai puțini populari. Scopul lor principal nu este să crească gradul de simpatie sau reprezentativitate politică al candidatului respectiv. Scopul lor este ca adversarul să fie și mai antipatizat, și mai detestat, în final să fie nefrecventabil.

În acest sens Marine Le Pen a încercat, dar a eșuat în a transforma al doilea tur al prezidențialelor într-un referendum anti-Macron, victoria netă a acestuia fiind tocmai rezultatul unui referendum anti-Le Pen. Realegerea istorică a lui Emmanuel Macron, primul președinte din anii 1960 încoace care e reales în condițiile în care controla și guvernul, nu lasă totuși locul unui triumfalism prodemocratic și proeuropean. Scorul e unul fără drept de apel la nivelul legitimității politice și instituționale câștigate:  58%-41%, dar mijloacele contează și riscă să se răzbune.

Legitimitatea democratică e valabilă pentru cei care cred în funcționarea sistemului democratic respectiv. Astfel împingerea unui electorat de puțin peste 40% în condiția de electorat extremist este riscantă tocmai din acest punct de vedere al legitimității: un sistem democratic funcțional nu lasă să se dezvolte o contestarea nedemocratică în sânul său, deci acceptă prin definiție posibilitatea unei alternanțe. Fie și în favoarea politicienilor care se află la o extremă a spectrului politic legal. Concentrându-și campania pe natura extremistă a  orientării politice a contra-candidati sale Macron și-a asumat riscul agravării unui clivaj politic care este mai mult ca niciodată și un clivaj social: clasele populare preferă forțele anti-sistem, în 2017 și 2022 mai ales pe Marine Le Pen, clasele cu venituri medii și mari pe Macron.

Totuși dramatismul acestui clivaj este diminuat în contextul unei culturi politice care marginalizează orice formă de liberalism economic și încurajează ideea că statul are vocația de a rezolva toate problemele sociale. Franța are probabil cel mai generos stat social din lume, ambii candidați s-au întrecut în a apăra modelul social francez și a-i face pe alegători să creadă că acesta este viabil fără reforme semnificative. Germania, care se simte un fel de sponsor involuntar al exceselor și deficitelor franceze, a susținut public și apăsat, prin cancelarul Olaf Scholz, candidatura lui Macron, dar speră de la acesta să se simtă legat de promisiuni în al doilea și constituțional ultimul său mandat.

Pe termen scurt victoria lui Macron este cu siguranță o veste bună și pentru Europa și pentru Franța, exercitarea puterii l-a făcut un candidat mult mai bun ca acum cinci ani, personalitatea sa e credibilă la nivel internațional, în particular pentru piețele financiare, element care riscă să fie central în anii ce vin și plecând de la creșterea ritmului de îndatorarea al Franței. În același timp trebuie observată consternanta lipsă de mandat pozitiv pentru Macron, în ciuda unei largi victorii. Din partea regelui-filosof ne puteam aștepta la o viziune politică, la mai multă imaginație. Dar campania dintre cele două tururi a făcut și mai confuz demersul său ideologic. Discuțiile de după anunțarea rezultatului sunt dominate de riscul unui al treilea tur social, în stradă, și de măsura în care Franța riscă să devină neguvernabilă.

În acest sens politologul Dominique Reynié considera că, dincolo de victoria clară, alegerile din 24 aprilie produc și cel mai înalt indice de atitudine antisistem (pe care o calculează adunând procentele de voturi albe, absenteism și voturi pentru candidatul antisistem), acesta fiind aproape de 60% din alegătorii înscriși, față de 54% acum cinci ani. Când plecăm de la cvasi-unanimitatea mass-media care a apelat la necesitatea de a ieși la vot și de a bloca extrema dreaptă putem considera că absenteismul și votul alb au avut în acest caz o semnificație politică. În plus dacă pornim de la aceeași bază de înscriși pe listele electorale vedem că Chirac se alesese în 2002 împotriva lui Le Pen-tatăl cu 62% dintre înscriși, Macron a strâns în 2017 43%, pentru a ajunge în 2022 la 38,5 % dintre înscriși.  Și în număr absolut în ciuda creșterii continue a numărului de francezi cu drept de vot scorul președintelui-candidat, aproximativ 18 milioane 800 mii votanți, e sub cel al lui Sarkozy din 2007, deși acesta avusese o contra-candidată socialistă care fusese departe de a strânge o unanimitate mediatică împotriva ei.  Nu în ultimul rând serbarea victoriei de la picioarele Turnului Eiffel producea imaginea televizată a unei forme entuziasm, pe când în realitate, așa cum observă Le Monde, erau sub 3000 de participanți și impresia la fața locului era cea “a unui spectacol cu prea puține mijloace sau prea puțini figuranți….la ora 22.00 deja nu mai era nimeni, ceremonia a fost expediată aproape ca o formalitate”.

Dar pe cât Macron a fost departe de a fi convins o majoritate dintre alegătorii înscriși, pe atât Marine Le Pen a eșuat în operațiunea sa de credibilizare. Pentru asta poate da vina numai parțial pe concentrarea de mijloace mediatice și de resurse ale autorității instituționale de care a beneficiat Macron mai ales între cele două tururi. Le Pen a reușit inițial o formă de-diabolizare, și-a construit un program mai degrabă și de stânga și de dreapta, decât “nici de stânga, nici de dreapta” cum suna sloganul tradiției politice de din care provenea.  A eșuat însă la nivelul impresiei de competență și mai ales în capacitatea sa de a-l înfrunta pe Macron pe tărâmul bilanțului acestuia. Le Pen a lăsat impresia unei forme de sectarism, de incapacitate de a federa între cele două tururi. Putem în plus observa că strategia adversarilor ei de a se concentra pe lupta împotriva extremei drepte îi permite post-factum Marinei Le Pen să nu-și recunoască contra-performanța personală, putându-se victimiza în raport cu un sistem politic și mediatic care a defavorizat-o. Adevărul e că a fost un candidat slab, incapabil să suscite entuziasm între cele două tururi, cu atât mai puțin să federeze multiplicitatea de nemulțumiri care s-a făcut vizibilă în primul tur, dar care apoi s-a refugiat în creșterea absenteismului și în votul alb.

Macron a plecat de la ideea de a evita cu orice preț o victorie a contra-candidatei sale și acest preț chiar a fost mare: extremizându-și adversara și transformând al doilea tur într-un referendum anti-Marine Le Pen a făcut ca propria sa victorie să nu mai fie creatoare de sens, să fie un fel de consecință mecanică a eșecului adversarei sale. Putem deci spune că larga victorie a președintelui Macron nu e suficientă pentru a depăși criza de încredere în ansamblul clasei politice franceze, nu poate produce o stare de grație în care anumite decizii importante să fie luate fără riscul unor mișcări sociale majore, prilejuind numai un scurt respiro politic care va permite cel mai probabil re-constituirea unei majorități prezidențiale după legislativele din iunie.

Dar o concluzie mai largă după cele două tururi e și mai îngrijorătoare pentru starea sistemului politic francez. Prezidențialele au au confirmat o observație făcută acum cinci ani: super-centrismul lui Macron încurajează inevitabil extremele. În mod automat partidele de centru-stânga și centru-dreapta au fost secătuite de lideri și voturi în favoarea actualului președinte. Asta a lăsat să se dezvolte o inversiune a ideii de vot util: în loc ca acesta să beneficieze unor candidați competenți și deci cu o capacitate de a a câștiga voturi dincolo de eticheta lor politică, el a beneficiat celor mai demagogi: Le Pen și Mélenchon. Performanțele celor doi de la aceste prezidențiale produce o pedagogie inversă: populismul e singura strategie câștigătoare. Chiar dacă ambii au eșuat în cursa pentru președinție, la nivelul zonei lor politice sunt hegemonici.

Pentru stânga dominația lui Mélenchon împiedică orice veleitate a unei forme de social-democrație, continuarea discursului anti-capitalist și anti-mondializare promițând să țină durabil stânga departe de putere. La dreapta lui Macron lecția eșecului Marinei Le Pen este dată de eșecul operațiunii de de-diabolizare și dez-extremizare. Dreapta moderată se va duce aproape integral spre o guvernare cu Macron, ceea ce face probabilă consolidarea, indiferent de vector, a unui curent mai radical decât discursul Marinei Le Pen de la aceste alegeri. Centrarea campaniei pentru al doilea tur pe tema luptei împotriva extremismului a depolitizat rezultatul final și poate avea drept consecință nedorită consolidarea clivajului centrism vs. populismele extreme. 

Deocamdată instituțiile gândite de generalul De Gaulle îi dau președintelui Macron toate elementele instituționale să acționeze, aproape sigur să și obțină o majoritate după alegerile din iunie. Rămâne însă de văzut dacă acest sistem majoritarist care transformă majoritățile relative în majorități absolute mai este adaptat actualelor clivaje politice și crizei de încredere între cetățeni și cei care guvernează. În ciuda victoriei nete a lui Macron putem spune, ca și după primul tur de scrutin, că problema solidității instituționale rămâne pusă și în același timp rămâne fără răspuns.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Cam ca la noi : rul cel mai mic …
    Asta am votat si eu in ultimii 20 de ani.
    Atata doar ca noi avem (?) o scuza : venim dintr-un comunism extrem de opresiv care ne-a distrus elitele si refacerea lor se dovedeste dificila.Si in Franta e o epoca …mai altfel. Dupa prabusirea stangii traditionale – socialisti si comunisti – lucrurile nu par sa se clarifice, ideologic vorbind. E cam la fel prin vest :Italia, Belgia, Germania in curand. E si o „criza” de mari personalitati capabile sa coaguleze idei si oameni.
    Pai daca in America doi octogenari se pregatesc de „prezidentialele” din 2004 ….

  2. Am urmărit cele aproape 3 ore de dezabatre intre Macron si Le Pen. Macron s-a dovedit mai bine informat pe problemele economice, dar n-a găsit argumente prea bune pentru a contracara politica antiimigrationista propusă de Le Pen.
    Lovitura de gratie a fost când Macron a spus ca Mme Le Pen s-a împrumutat de la o bancă ruseasca si n-a dat nici azi toți banii înapoi. Argumentul lui Le Pen ca RN, partidul sau, este sărac si ca băncile franceze refuza sa-l finanțeze n-a fost convingător.
    Cum spuneam într-un comentariu anterior cred ca s-a pune un accent prea mare pe alegerile prezidențiale din Franța și se ignoră importanța legislativelor din iunie.
    Puterea președintelui Franței nu este nelimitată el nu poate conduce tara cu o majoritate parlamentară ostilă. In mai toate cazurilor când a existat o coabitare președinții au numit prim miniștri din partidul care controla Parlamentul, chiar daca ii fusese adversari electoral, pentru ca altfel ar introduce o instabilitate politică inutilă. Au fost acte care dovedesc ințelepciunea președinților Franței, ceea ce nu prea se intampla la Buc.
    Alegerile din iunie vor fi un test mai dificil pentru Macron și nu este deloc sigur că LREM va repeta scorul din 2017. Nu împărtășesc opinia autorului ca Macron va obține „aproape sigur” o majoritate parlamentara.
    Un simplu exemplu: Mélenchon care declarase ca daca pierde alegerile se retrage din politica vrea acum sa fie prim-ministru. O coaliție dintre LREM si La France Insoumise ar fi la fel de nenaturala precum cea de la Buc intre PNL si PSD.

    • Eu n-am vazut nici o lovitura de gratie. Le Pen a raspuns foarte bine la atacul asta spunind ca:
      1. Ratele sunt in curs si sint platite la zi. De ce ar trebui sa ramburseze anticipat?
      2. Dobinda pe care o plateste la imprumut e foarte mare, de 6%, deci nu vede unde e favoarea pe care i-ar fi facut-o banca.
      3. Rambursarea, in curs, la zi, a imprumutului e supervizata de comisia electorala care de abia ar astepta sa vineze vreo greseala.

      Le Pen a punctat si ea cind Macron a acuzat-o ca e climato-sceptica iar ea i-a raspuns ca mai degraba el e climato-ipocrit pt ca vrea sa dezvolte tot mai mult eolienele, care distrug peisajul si care n-au nici un randament predictibil. Pe cind ea doreste dezvoltarea centralelor nucleare, acestea neavind impact negativ asupra climei.

      Sa ne pregatim pt oroarea ecologista care va urma oricum in Franta (indiferent de viitorul guvern Macron sau, mai putin probabil, Mélenchon), cu cresteri de impozite si bien-pensance progresista…

  3. Domnul Gussi o dădea câștigătoare pe MLP în 2017 și „favorită” acum două săptămâni. În fine, nu asta e important… realitatea este că alegerile au arătat că Macron are un nucleu dur confortabil. Scorul din primul tur al lui Macron bate tot ce a reușit Chirac și se apropie de scorurile lui Hollande și Sarkozy doar că într-o campanie de realegere.

    Alegerile au mai arătat un lucru – nu există coaliție brună-roșie și nu prea există speranțe că ea va exista. Macron a reușit în politică ce reușea Bonaparte pe câmpul de bătălie: să ocupe centrul și să elimine adversarii unul câte unul. În ce măsură macronismul vă continua să existe fară Macron – asta e o altă discuție.

    În fine, o ultimă chestie cu statul social. Da, Franța are un stat social foarte generos (e oarecum logic dacă citim ce scrie în constituție), poate cel mai generos – nu are rost să ne batem pe cifre. Dar Franța nu e un outlier. Țările Europei de vest și de Nord aderă practic unanim la un model în care guvernul este responsabil de bunăstarea cetățeanului. Țările iberice, scăpate de fascism, tind spre același ideal. Până la urmă, Carta Atlanticului din ’41 și ea vorbea de „a world free of want and fear.” Tony Judt (pe care nimeni nu îl poate bănui de simpatii comuniste) a explicat foarte frumos în „Ill Fares the Land” că Thatcher a fost o aberație în democrația vestică. O mare parte din Estul Europei, astăzi în 2022, continuă să țintească un anti-model occidental. Una dintre ideile lui Macron, de altfel, era Europa cu mai multe viteze pentru a reduce capacitatea esticilor de a dăuna proiectului Europei unite. Nu știu în ce măsură mai e de actualitate.

  4. „Astfel împingerea unui electorat de puțin peste 40% în condiția de electorat extremist este riscantă tocmai din acest punct de vedere al legitimității: un sistem democratic funcțional nu lasă să se dezvolte o contestarea nedemocratică în sânul său”

    Extrema dreaptă franceză are acum doi candidați cu Eric Zemour, 7 % în primul scrutin, și Marine Le Pen 24%. La Parlamentare Rassemblement Nationale obține foarte puține mandate (ca 10 %) din cauza sistemului instalat de Gaulle, de acord. Președintele Francez E. Macron nu va avea o majoritate parlamentară EM 2022-2027 în Parlamenul francez. Coabitation, dar cu cine?

    „Franța are probabil cel mai generos stat social din lume, ambii candidați s-au întrecut în a apăra modelul social francez și a-i face pe alegători să creadă că acesta este viabil fără reforme semnificative”

    Franța va continua 2022- 2027 cu o politică „de stânga”, cu intervenția puternica a statului în economie și societate. Riscul inflației și creșterea dobânzilor (SUA a început, BCE va urma 2023) sunt limite pe care E. Macron nu le poate ignora. Din nou „gilettes jaunes”, vestele galbene și proteste masive pe stradă?

    „Pentru stânga dominația lui Mélenchon împiedică orice veleitate a unei forme de social-democrație, continuarea discursului anti-capitalist și anti-mondializare promițând să țină durabil stânga departe de putere.”

    Extremele politice franceze sunt problema majoră a Franței lui E. Macron 2022-2027. Împreună extrema dreaptă și extrema stângă franceză reprezintă peste 51 % din electorat. Poate ajuta Franța la nevoie Ucraina care are nevoie de peste 7 miliarde Euro fiecare lună? Vorbe și fapte la Paris. Retorica politică franceză exelentă a lui E. Macron, nu poate învălui realitatea: distanța mai mare a Franței față de SUA/NATO (moarte cerebrală a spus E. Macron 2021, Marine Le Pen cere ieșirea din Structurile de Comando NATO), pretenția de mare putere globală cu veto în Consiliul de Securitate ONU cu resurse financiare foarte limitate (51 miliarde $ pentru apărare în Franța, SUA 801 miliarde $), necesitatea de a ajuta Ucraina financiar cu 7 miliarde Euro fiecare lună. Care e rolul Franței 2022- 2027 condusă de E. Macron în Europa?
    Moneda Euro e azi la 1,07 $, a scăzut de la 1,22 $ cu 12%. Cred că inflația va apăsa puternic asupra mandatului nou al lui E. Macron 2022-2027.

  5. Macron a reusit performanta sa o tina in joc pe Le Pen .Alta putea fi situatia daca Jean-LucJean-Luc Mélenchon reusea sa o intreaca , in primul tur , pe Marine Le Pen .Pozitionarea lui Mélenchon si sustinerea cvasi totala alui Macron de catre Mélenchon au facut ca Macron sa cistige scrutinul .In luna Iunie alegerile vor arata un partid République En Marche in crestere , Macron avind ocazia sa preia toate temele de importanta nationala si sa reconfigureze astfel votul cetatenilor si un partid La France Insoumise ce pot impreuna reusi guvernarea .Votul catre Marine le Pen nu isi mai regaseste rostul .

  6. Toata Europa este intr-o criza „mocnita” , mai conteaza una mai mult sau mai putin. Din 2008 suntem in crize politico-economice continue plus pandemie plus acum razboiul din Ucraina.
    Cat va mai putea rezista Europa ? fara sa fie rupta si spulberata. fie econimic. mai grav, de un conflict militar.

    • Democrațiile de azi se adaptează la oricare situație nouă. Democrațiile nu se „rup”.
      Inflația e noua criză. Creșterea prețurilor pentru energie duce la creșterea prețurilor pentru produse și servicii. IGM Metall în RFG cere acum + 8,2 % salarii mai mari. Spirala creșterii prețurilor și salariilor a dus în trecut la inflație și ridicarea dobânzilor de către băncile centrale cum e acum în SUA. BCE Frankfurt încă păstrează dobânda zero cu riscul ca Euro să scadă față de $, azi e numai 1,07 $ pentru Euro (la început în anul 2000 era 1,16 $). Alianța Transatlantică, NATO și UE sunt azi mai bine asociate decât în ultimile decenii. Globalizarea se va schimba odată ce UE va schimba lanțurile de producție. Importurile de hidrocarburi din Rusia lui Putin scad zi de zi. Gazprom a stopat acum exportul de gaz spre Polonia și Bulgaria. Vom vedea 2023 sau 2024 dacă UE mai importă gaz din Rusia lui Putin. China practică lockdown la fiecare apariție de infecții cu Covid-19. Shanghai a fost în lockdown trei săptămâni, cu cel mai mare port din China blocat. E bine pentru UE să se deconecteze economic și politic ceva mai mult de China lui Xi Jiping. Democrațiile sunt adaptabile. Prețul în interiorul societăților îl plătesc de obicei cei din precariat cu salarii mici sau minijoburi. Vom vedea în Franța ce înseamnă inflație și „puterea de cumpărare”.
      România nu este atât de grav afectată azi de situația din afară, are probleme în interior. România e o democrație tânără de 32 de ani dar nu se va rupe.

      • România nu este atât de grav afectată azi de situația din afara…
        _____
        1) In primul rand, economia Romaniei este integrata in piata UE (vezi schimburile comerciale, exporturi, etc) nicidecum autarca. Asadar, crizele economice nu ocolesc Romania.

        2) In al doilea rand, economia Romaniei se numara printre cele mai vulnerabile economii UE la criza, dar si printre „beneficiarii-net” ai bugetului UE – unde a urcat pe locul doi, dupa Polonia. Asa cum arata si rezultatul ultimilor alegeri din Franta (cu Le Pen peste 40%) in cazul unei crize economice mai severe, tulburarile sociale, etc nu sunt exluse… si nici soarta borcanului cu miere (bugetul UE) nu este asigurata in cazul unui Frexit de exemplu, sau in cazul unui Dexit.

        P.S. Sa speram ca nu se va ajunge asa de departe, caci publicista Sherelle Jacobs de exemplu (o fosta militanta a Brexitului) precis ca nu poate aranja destul foreign aid (de la guvernul UK) pentru sustinerea celor mai vulnerabile economii din fosta UE, printre care se numara chiar si bravii lideri ai guvernului PiS (pe care ii tot lauda). https://www.stiripesurse.ro/the-telegraph-victoria-lui-emmanuel-macron-un-ultim-triumf-pentru-proiectul-esuat-al-ue_2357340.html

        • A: Lanțurile de producție sunt un avantaj pentru România în UE. Multe investiții din afară s-au realizat după 1990 și 2007 pe acest fapt de integrare europeană. Acum când din Ucraina nu mai vin cabluri pentru autovehicule multe firme din vest au restrâns sau au oprit producția de automobile. Poate fi un nou impuls pentru investiții și fabrici noi în România. Cred că lipsesc oameni care pot lucra în aceste fabrici noi. La Sînnicolaul Mare se fabrică cabluri pentru firmele de automobile din vest. Trebuie mărită producția exponențial și repede. Firma Continental produce anvelope la Timișoara și Sibiu (încă nu s-a retras din Rusia lui Putin). Firma Continental a sprijinit studiul chimiei la Sibiu.
          B: Agricultura a fost vulnerabilă la început după 1990. Acum cresc prețurile pentru agricultorii români. Se poate diversifica sortimentul cu floarea soarelui care e cautată acum peste tot în UE. Autarhia a fost o ideologie în „NAŢIUNEA ceaușistă”. Putin poate încerca deconectarea economică și politică totală de UE în sens de „autarhie”. URSS nu a reușit să țină pas cu piața mondială și a eșuat tehnologic și economic. Se poate repeta?

  7. Castiga??!
    Castiga la mustatza, dar harul din Franta a luat totusi 42% din sufragii, mi se pare foarte ingrijorator!

  8. A fost pur si simplu un vot impotriva madamei Le P(utin)en, nu un vot pentru Macron; la fel ca finala Ilici-Vadim de la noi. La cum a urcat procentul de votanti pentru Le Pen fata de alegerile de acum 5 ani (cu vreo 10%) si daca Franta o tine tot asa in urmatorii 5 ani, (mai ales in lipsa unui sparring partner de calibru pt madam), n’ar fi exclus sa mai castige inca 10% la numarul de votanti daca se mai prezinta inca o data in 2027. Sa vedeti distractie atunci, cu Frexit, cu prima vizita oficiala efectuata la Kremlin in calitate de presedinete si cu „la douce France” transformatà in Orbanistan.

  9. Curios este ca citati doar ziare de stanga si niciunul de dreapta dintre care unele au cerut sa se faca baraj contra lui Macron. Sa vedem cum va reusi sa guvernez un presedinte atat de putin iubit, numit arogant, un tip care disptretuieste poporul si care facuse afirmatii ca: „Il n’y a pas de culture françcaise.” si care arboreaza steagul Europe la arcul de Trriumf eliminind steagul Frantei. Pentru el c’est la République et la France s’efface/

  10. Cinicul, Avezi curajul sa va identificati. Dar aveti dreptate. Eu nu am urmarit pentru ca mi s-a parut prea mmult. Secventele vazute insa au intarit imagina putin prezidentiala pe care o are actualul presedinte cu expresii ca „Oioioi Mme Le Pen…… Ce fel de adresare este aceasta? Sper ca la legislative isi va primi reversul si de altfel in seara in care se facea mitingul la Trocadero era o manifestatie anti Macron Place de la République;

    • Am remarcat si eu unele atitudini disprețuitoare ale lui Macron in dezbaterea cu Mme Le Pen. Ele s-au manifestat mai ales cand doamna Le Pen afirma lucruri neadevărate din domeniul economic, pe care este clar că nu-l stăpânește. Totusi dezbaterea a fost de departe mult mai civilizată decat confruntările politice de la noi și chiar din USA. Mediatorii si-su făcut datoria rămânănd neutri poate prea neutri dupa parerea unor jurnaliști francezi, care ar fi preferat intervenții de tip fact check.

  11. Macron a mai facut o magarie in ultima zi înainte de realegerea sa. A desființat statutul special al diplomaților francezi, care alaturi de cei britanici erau corpul diplomatic de elită de pe mapamond. Să echivalezi un ambasador cu un prefect sau un funcționar din Ministerul Mediului este o tampenie care se practica și în România.

  12. De acord cu dvs, Macron are tendinta de a fi antipatic pe alocuri, dar presteaza mult mai bine decat màscàriciul de Sarkozy sau adormitul de Hollande; l’as vedea undeva cam pe la acelasi nivel cu Giscard si Pompi; acuma ca nu se ridica la nivelul unui Chirac sau Miterrand, asta e altà poveste, sunt greu de depasit, desi a fost si el reales, ceea ce nu e chiar de ici colea; iar în ce’l priveste pe „sfintia sa” generalul, el nici nu intrà in comparatie, e intangibil in pleiada celei de’a 5 republici :-)

  13. Dacă socotim alegerile pierdute de familia Le Pen, realizăm că sunt looser-i specializați. O plăcere să-i ai contracandidați, de la Mitterand încoace! Vrei un rău mai mare? Nicio problemă, sună la fam. Le Pen!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro