Reforma italiană a magistraturii a eșuat. Guvernul Meloni intenționa modificarea Constituției pentru a separa cariera procurorilor de cea judecătorilor, a reorganiza CSM în două consilii judiciare pentru cele două ramuri ale magistraturii și a redefini mecanismul disciplinar vizând magistrații. Dar cetățenii italieni au spus NU: 54% voturi împotrivă, la o participare de aproape 59%. Acest referendum ar trebui să dea de gândit și autorităților de la București. Căci nu e vorba doar de un episod de politică internă italiană, ci este un avertisment pentru toate democrațiile în care resentimentul politic față de procurori încearcă să se deghizeze în „reformă”.
Să fim realiști: în România, ofensiva anti-procurori a început în 2012, cu atacurile împotriva DNA inițiată de opoziție, finalizată de cei aflați la guvernare în 2018 și desăvârșită de aceeași prin noile legi ale justiției din anul 2022. Aburită cu necesitatea „reformei justiției”, România a refuzat prea mult timp să vadă că separarea carierelor nu este o reformă nici tehnică, nici neutră. Ea a fost expresia unei suspiciuni politice cultivate împotriva procurorului și, în fond, împotriva ideii că acuzarea trebuie să rămână în interiorul magistraturii, sub protecția acelorași garanții de independență instituțională.
Legea 303/2004 modificată în anul 2018, înlocuită de legea nr. 303/2022, a consacrat expres că judecătorii și procurorii au statut de magistrați, dar că „cariera judecătorilor este separată de cariera procurorilor”. Cu alte cuvinte, ceea ce în Italia a fost supus controlului democratic direct și respins, în România a fost absorbit în arhitectura legislativă a „noilor legi ale justiției”.
Desigur, susținătorii separării carierelor folosesc un vocabular aparent rezonabil: „clarificare funcțională”, „modernizare”, „aliniere europeană”, „evitarea confuziei de roluri”. Dar, în realitate, în multe contexte est-europene și sud-europene, această temă a fost hrănită de cu totul altceva: de populism penal selectiv, de ostilitatea politicienilor față de Ministerul Public și de vechea fantasmă a procurorului care trebuie „pus la locul lui”. Motorul principal nu a fost însă eficiența instituțională, ci adversitatea. Nu a fost grija pentru echilibrul puterilor, ci dorința de a slăbi una dintre instituțiile care incomodau.
Aici este, de fapt, miza pe care discuția despre „separarea carierelor” încearcă adesea să o ascundă. Problema nu este dacă judecătorul judecă și procurorul acuză; asta este banal și nimeni nu contestă. Problema reală este dacă procurorul rămâne parte a magistraturii, cu un statut constituțional și legal suficient de robust pentru a rezista presiunii politice, sau dacă este împins, treptat, spre o zonă ambiguă, în care i se păstrează formal prestigiul, dar i se erodează treptat garanțiile. Or, în state cu reflexe iliberale sau cu o clasă politică refractară controlului judiciar, această „clarificare” tinde să devină un proces de devalorizare instituțională – iar deciziile CCR nr. 358/2018 și 633/2018 au contribuit din plin la aceasta. Și, da, să nu uităm „grupurile de reflecție” din magistratură – judecători și procurori care au colaborat din plin cu politicienii, inclusiv scriind texte de lege anti-magistrați. Rezultatele se văd acum: procurori aproape inexistenți, dosare definitive redeschise pe bandă rulantă, putere arbitrară a judecătorilor, prescripții fără limită. De unde România era considerată în batjocură „republica procurorilor”, acum a devenit „raiul infractorilor” și toți surâd complici.
Italia tocmai a arătat că acest drum poate fi oprit. Și l-a oprit nu o elită tehnocratică izolată, ci corpul electoral. Asta dă rezultatului o semnificație aparte. Votul negativ nu spune doar „nu vrem această reformă”, ci și „nu acceptăm ca frustrarea politicului față de magistratură să fie transformată în revizuire constituțională”.
Din această perspectivă, este legitim să spun răspicat că România a mers în direcția greșită. A cedat unui discurs politic care a tratat procurorul nu ca magistrat indispensabil funcționării statului de drept, ci ca adversar instituțional ce trebuie izolat, delimitat și, în ultimă instanță, slăbit. Realitatea este că în România nu a fost reformă, ci revanșă.
Nu trebuie idealizat niciun model. Nici unitatea magistraturii nu rezolvă, prin ea însăși, toate patologiile sistemului judiciar. Dar între o reformă serioasă și o reformă animată de ostilitate politică există o diferență esențială. Iar acolo unde energia reformatoare vine din neîncrederea viscerală a politicienilor față de procurori, rezultatul aproape niciodată nu întărește statul de drept, ci îl fragilizează.
Ceea ce s-a întâmplat în Italia este o corecție democratică aplicată unei tentații care la noi a fost deja legalizată. Italia s-a oprit la timp, căci electoratul a apărat magistratura mai lucid decât politicienii. În România, din păcate, așa ceva nu s-a întâmplat.
imi iau notite
Cei care fac legi pentru ei se află în cel mai flagrant conflict de interese imaginabil. Democrația are o infirmitate care duce invariabil la crearea de nomenclatură. În numai 35 de ani România și-a tras o nomenclatură care nu va mai putea fi dez-mufată de la privilegii decât prin revoluție.
”Democrația are o infirmitate”
Democrația de la București are multe infirmități, pentru că e falsificată. Înainte de a începe discuții savante despre ”infirmitatea” democrației, ar trebui rezolvat faptul că România are cea mai disfuncțională democrație din toată Uniunea Europeană, iar asta încă de la aderarea din 2007.
Când democrația din România o să ajungă pe locul 5-6 în UE, o să avem timp și de discuții filozofice despre ”infirmitatea” democrației. O sugestie practică: ce-ar fi să copieze România sistemul de alegere a parlamentarilor chiar de la Germania? Nu trebuie reinventată roata, nu trebuie discuții savante care să ajungă deturnate tocmai de portavocile Berlinului. Așa cum sunt aleși membrii Bundestag-ului în Germania, tot așa trebuie aleși membrii Camerei Deputaților și în România. „Ș-apoi ‘om vedea” 😀
@Darie _ „Cei care fac legi pentru ei …”
…Își dau și măriri de salarii singuri.
Au căpătat privilegii pentru că-i servesc pe cleptocrați.
În sens owellian, s-au alăturat „javrelor” care-i slujesc pe „porci”.
Astfel, au devenit una dintre cele mai dezgustătoare „caste” dintre cele apropiate „nomenclaturii” din România.
O castă din care fac parte „clanuri”. Precum gruparea „Clanul Savonea”, spre exemplu.
De ce este atât de importanță justiția și de ce merită atenția exigentă a electoratului?
Pentru că ea reprezintă fundamentul democrației.
România este astăzi o cleptocrație – cu tot ce derivă de aici, sărăcie, înapoiere, inechitate socială etc. – pentru că nu funcționează Justiția, NU pentru că nu au votat românii bine. …Că nu sunt educați, că au cultură, conștiință civică, sau i-a influențat istoria ori geografia, sau altele asemenea.
Nu! Problema esențială a României este că justiția, aflată în serviciul cleptocraților, face aplicarea legii tranzacționabilă.
Cine îl califică pe alegător să aleagă, dl Harald? În Germania AFD e la un pas nu doar să distrugă democrația germană, dar odată cu asta va distruge Uniunea Europeană. Fără Germania, Uniunea Europeană e un magazin de lichioruri și prăjituri. „Une excellente confiserie”, da. „Mai întâi întrebările”, dl Harald. Problema noastră e că avem prea multe răspunsuri ca să-și mai găsească loc vreun adevăr prin noi.
”Cine îl califică pe alegător să aleagă, dl Harald? ”
Da’ pe Ursula și pe Merkel cine le califică să conducă? Recrutarea de postaci din țările foste comuniste și din spațiul ex-sovietic?
Majoritatea Constituțiilor au fost scrise cu sânge. De asta au murit oameni în decembrie 1989 la București și la Cluj, ca să instaleze Merkel pe cine vrea ea în fruntea Comisiei Europene?
”nu e vorba doar de un episod de politică internă italiană, ci este un avertisment pentru toate democrațiile”
„Toate democrațiile” e un pic exagerat. În Statele Unite unii dintre procurori sunt aleși, ceea ce România sau Italia nici nu visează. Procurorul nu are de ce să fie magistrat, procurorul e avocatul statului. În regimul comunist, procurorul stătea lângă judecător, asta problema cu ”toate democrațiile”.
În rezumat, statul vrea să fie și jucător și arbitru, asta e problema cu procurorii magistrați. Ce-ar fi ca la Parchetele inferioare să fie aleși procurorii, să vedem cum e? Poate ar fi mai puțină corupție în rândul lor, dacă ar avea nevoie să fie aleși. Pentru că oamenii știu, pe plan local, cam în ce ape se scaldă fiecare procuror.
Asa este: pe aici, pe la noi, procurorul este avocatul statului, in loc sa fie, ca prin America, mai ales, avocatul poporului (the people).
@Herald.
– Justiția americană e bazată pe dreptul anglo-saxon. De aia unii procurori sau judecători vin aleși . Exista și curtea de juri care decide dacă inculpatul e vinovat sau nu. Judecătorul face doar de balanță intre acuzare și aparare. Decide și tipul/durata pedepsei de atribuit inculpatului.
– Justiția românească ( ca majoritatea țărilor europene ) e bazată pe dreptul roman. Unde judecătorii sunt numiți pe funcții. Ei conduc procesul, ei stabilesc vinovăția sau inocența inculpatului. Tot ei stabilesc și pedeapsa. Nu pot stabili închisoare pe viață efectivă ca în USA.
Pot decide închisoare pe viață conform codului penal. Adică maxim 30 de ani. Și aici se vede că legiuitorul român a fost cam sărac cu duhul . Că nu poți pretinde ” închisoare pe viață” dar cu maxim 30 ani de închisoare.
Prea multi doctori în drept în tara asta. 😃😃
Multumim, nu ne trebuie „democrație ” precum în Statele Unite la ora actuala. Controlul democratic al postărilor despre regimul Trump la intrarea in țara inca e valabil din ce stiu, nu?
Va fi mai multa coruptie, caci procurorii se vor orienta spre partidele politice pe val, sa castige campaniile electorale. Vor deveni slugile lor. Pe fata. Ce procuror are aparatul necesar unei campanii electorale?
„[…]electoratul a apărat magistratura mai lucid decât politicienii. În România, din păcate, așa ceva nu s-a întâmplat.”
Fals. Părerea mea. Doar pentru că e mai puțin vizibil (atât politicienii cât și electoratul sinchisindu-se prea puțin de magistratură) nu înseamnă că cetățenii (unii , puțini) nu au arătat direcții (și sensuri) de urmat. A se vedea, de pildă, actualul președinte al țării [pe când era doar justițiabil].
Si totusi, separarea (sub)puterilor nu este o chestie foarte rea: iata, sparing drptul de Kung fury si judo, iese un articol excelent!
Românii au un statut special național și de Castă. O Mafie, ce mai încolo și încoace.
Noi, românii, suntem capra râioasă cu coada în sus. Magistrații nu vor primi lecții de la străini. Ei împart dreptatea într-o voluptate a înavuțirii.
România nu este și nici nu a fost democrație. Ea este în UE doar pe hartă. Prea multă nemernicie, nechibzuință, misecuvinism, impertinență, neputință și sfidare.
Aș vrea să reamintesc politicienilor noștri că a face politică înseamnă să servești poporul, nu sa te servești de popor.
„În România, din păcate, așa ceva nu s-a întâmplat.”
Domnule C. Danileț, sunteți unul dintre cei mai respectabili [foști] magistrați din România.
Dar, cu tot respectul…
În România nu a cerut nimeni electoratului să voteze modul de organizare a sistemului judiciar.
O fac specialiștii în domeniu.
Păi, în cazul acesta, implicați-vă!…Vă rog.
Cleptocrația din România a capturat întreg statul.
(Nu vorbim despre motivul pentru care lipsesc crimele asupra magistraților ca în Italia, că ia prea mult spațiu.)
Cei care jefuiesc România au condiții la care Mafia italiană nici nu visează.
Ei dispun de toate resursele statului, de la cel mai modest angajat al unei instituții publice, la cel mai înalt nivel, inclusiv servicii, justiție șamd.
De ce să împuști un magistrat, dacă îl poți avea în serviciul tău?
(Desigur, nu mă gândesc la cei care judecă pe controlorii de bilete.)
Domnule C Danileț, ați părăsit magistratura știind că Justiția din România NU se poate reforma.
Ce puteți reproșa electoratului?
Am îghețat pe la proteste în urmă cu aproape 10 ani, pentru ca justiția să fie liberă și independentă și să se organizeze singură.
Și unde am ajuns?
Justiția s-a pus singură în serviciul cleptocrației.
Eu citesc referendumul din Italia ca pe o ilustrare a fenomenului de transformare a magistraților in politruci populiști, ba chiar unii destul de dibaci la retorică incât să cucerească electoratul local cu elan justițiar, electorat compus din omuleți care au ajuns să creadă -ca și dumneavoastră, se pare- că procurorii ar fi niște îngeri pogorîți din cer ca să ne păzească de draci (care se ascund in parlamente). Că, altfel, nu reiese de nicăieri de ce ar fi așa o tragedie separarea carierelor magistraților.
Ar fi interesantă o opinie a domnului Dănileț prin privința „concursului” organizat de CSM pentru ocuparea a două posturi la care s-au prezentat numai câte un candidat …
Vorbim despre Florența și Voineag – cu rezultate remarcabile in eradicarea totală a corupției, despre alba-neagra jucată cu noi termene ale CSM pentru declararea „câștigătorilor” concursului …
„Și, da, să nu uităm „grupurile de reflecție” …” să reflectăm și noi la firul ierbii căci noi vedem altceva decât ar vrea ei să ne arate că pare ceva ce nu e ce credem, e altceva de prin umbrele reflecției conștiinței superioare georgesciene …..
În Italia , modificarea unor părți din constituție se face obligatoriu prin aprobare referendum. Care rezultat e obligatoriu pentru clasa politică, parlament , guvern.
În România știm bine că oricare referendum e doar praf in ochii naivilor.
Tot în Italia , referendumul propus de guvernul actual ( o coaliție de dreapta ) are rădăcini mai vechi.
De pe vremea guvernelor Berlusconi. Care domn a încercat în numeroase moduri să împiedice procurorii să îl ancheteze , judecătorii să îl condamne pentru fapte legate de acțiunile lui sau de cariera lui capitalistă ( cu cazuri de corupție.)
Cum nu a reușit prea bine , a făcut legi
” ad personam ” prin care se lungea procesele care îl vedeau protagonist , a legiferat sa fie scutit de răspundere penală cât timp era pe funcție și în ultimă instanță a redus timpul de prescriere a anumitor fapte penale ( și în România a fost făcută reducerea asta de prescripție . Evident de mari iubitori a principiilor unui stat democratic funcțional )
Urmașii lui au încercat strada mai scurta . Separarea carierelor cu reformarea CSM. Asta a fost scopul oficial.
Neoficial, inconfesabil , se dorea aducerea procurorilor sub papucul politicii. Prin modificarea prevederilor constituționale care garantează procurorilor independența de acțiune , imposibilitate de a fi mutat de la o procura la alta sau de la un dosar la altul fără aprobarea procurorului interesat.
Nu au reușit. Și asta e dovada că atunci când se tratează probleme fundamentale a unei democrații, italienii se mobilizează.
De ținut cont că Italia are o lista lunga de procurori, judecători uciși de mafie.
Și asta învață conștiința colectivă a cetățenilor .
Ținerii au venit la vot în număr ridicat.
În o țară unde absenteismul la vot e regula a normalității.
În România justiției (in)dependente, principiile, morala sunt un moft la mana oricărui tractorist ajuns șef de partid sau a unui prim ministru care nu a reușit să dovedească cu o diplomă absolvirea liceului .
Am avut și alt prim ministru cu titlul de doctor cică obținut în Italia. După un curs colosal de lung. 2 zile. 😃😃
Basca un alt mega prim ministru ajuns de doua ori după gratii.Un erou ?
Și de atunci lupta cu procurorii și judecătorii (cu coloana vertebrala) a devenit scop politic.
Deci ce e de învățat ?
– Democrația nu e eterna. Oricând apare unu ( sau un grup) care vrea sa fie scutit/protejat de obligațiile constituționale, de ” cei 7 ani de acasă” sau de codul penal.
– In imitația de democrație mioritica nu se pune problema asta.
Principii, morala , cei 7 ani de acasă, mofturi .
Șpaga și corupția sunt scop fundamental la partide și politicienii.
Vezi cum au fost neutralizați procurorii, judecătorii care au condamnat condamnabilii.
Și cum au fost promovați judecători și procurori slugi devotate . Adică promovați exact ca in socialismul biruitor al analfabeților cu 4 clase cocoțați pe funcții.
PS
Referendumul asta italian era bazat pe un procent ridicat de absenteism ( calcul politic) Bazat pe istoria prezentei la vot e de ani buni. Doar așa guvernul era sigur că va câștiga DA. Puțini alegătorii la vot , procentul necesar pentru DA era mai mic. La mana mobilizării partidelor de dreapta.
Nu a fost sa fie. Au votat 58,9% din alegătorii cu drept de vot. Din aceștia , 54% au votat NU. Un dezastru. 😃😃
Cu o prezență masivă de tineri. Alt dezastru. 😃😃
Acum coaliția de guvernare pregătește o alta șmecherie.
Modificarea legii electorale (pentru alegi anticipate) . Pentru a avea garantată puterea chiar daca sunt in cădere liberă în sondaje . A încercat și Berlusconi cândva (cu aceiași aleati de azi. )
Nu a reușit.
Vom vedea ce și cum dar democrația funcționantă e frumoasa , plăcută. Pe lîngă obligații oferă și drepturi .
Pt că articolul ăsta m-a făcut curios m-am apucat să citesc câte ceva despre proiectul de reformă italian și despre campania și dezbaterea politice pe care le-a iscat.
Mi-a rezultat că Italia chiar este un soi de Republică a Procurorilor in care un guru al Partidei Procurorilor ,cu meclă și gesturi de căpuț de mafie, servește presei falsuri jenante (extrase din aceeași presă de scandal unde au fost probabil vârâte anonim sub preș) pentru a influența cetățenii, falsuri in care se folosește cu nerușinare de cadavrele a 2 procurori-vedetă asasinați -Borsellino și Falcone- ca să influențeze opinia publică și-așa inflamată de propaganda de stânga care o izbea populist de gard cu întoarcerea fascismului. Așa nivel de minciună -in care să inventezi pur și simplu citate ale unor morți- depășește cu mult retorica de maidan a regimului ponta. Mă întreb câți buni cetățeni italieni au votat pentru că au citit proiectul de lege propus și au considerat că amenință democrația (din lăuntrul clanului magistraților, că doar ei se aleg intre ei) și câți pentru că au fost manipulați de tartorii judiciari care urăsc să le fie zdruncinată suveranitatea de feudă (prin introducerea in schemă a unor outsideri din mediul universitar, adică fix ce e inedit in ‘reforma’ asta firavă).
Domnu’ danilet, v-ati pensionat special la 48 de ani. Daca voiati sa (mai) contribuiti la bunul mers al societatii, trebuia sa ramaneti in bransa, in job si sa munciti. Ati luat calea usoara si placata cu aur afara din profesie, asa ca scutiti-ne de opiniile dvs. pretioase.
Poate ati uitat sau poate doar bagati batul prin gard…
https://www.dw.com/ro/judec%C4%83torul-d%C4%83nile%C8%9B-sistemul-mafiot-%C8%99i-cine-mai-trebuie-s%C4%83-se-team%C4%83/a-61936387
După 10 acțiuni disciplinare în 4 ani, după 3 decizii de excludere din magistratură pe motiv ca am mustață, după ce am fost lăsat fără venit un an și jumate, după ca am demonstrat că am fost abuzat de sistemul care ar trebui să prindă infractori, nu să batjocoreasca victime, numai un sinucigaș ar mai fi rămas în justiție.
Mintea mea e in ceata. De ce procurorul este magistrat si avocatul nu? Procurorul, este avocatul statului si el este cel ce aduna probele impotriva inculpatului Si trebuie sa i le prezinte. Singurul magistrat trebuie sa fie judecatorul.
Apoi de ce e nevoie de un examen scris gen grila si de doua examene orale, cele doua orale fiind eliminatorii in cazul admiterii la Institutul de magistratura? Stiinta de carte este nula in fata unui examen psihologic subiectiv si a unui interviu si mai subiectiv. Vorba lui Caragiu: N-ai pe cineva? Asta e justitia din Romania.
Vedem cu toții unde a ajuns democrația în America. Trump a inițiat 5 proceduri împotriva unor ditamai judecători Federal care i-au blocat acțiunile militare în California. Iar procurorii și-au dat demisia la greu sa nu fie supuși purge-ului. În rest, procurorii nu sunt avocati și nu sunt ai statului. Asta e o chestiune de ABC pe care românii, din lipsa educației juridice, nu o detin.
”Vedem cu toții unde a ajuns democrația în America.”
N-ar fi mai constructiv să vedem unde a ajuns democrația din România? Chiar există vreun mecanism democratic în România care să se dovedească superior celui omolog din Statele Unite?
Încă un mic detaliu: am dat de mai multe ori exemplul cu fondul de pensii al judecătorilor din Texas, care mi se pare un etalon de corectitudine. Așa or fi pensiile judecătorilor și în România? Sau muncesc câte 10 nefericiți pentru pensia fiecărui judecător deja retras la 50-55 de ani, când în Statele Unite există și judecători trecuți de 90 de ani. România le-ar lua și permisele de conducere la vârsta asta 😀
„În rest, procurorii nu sunt avocati și nu sunt ai statului.”
Da, știm, procurorii sunt îngeri și sunt ai lui Dumnie Zău, nu-i așa? E o chestiune xyx de educație religioasă -despre cum o castă se transformă in sectă- pe care din păcate rumânii o descoperă pe propria piele.
Aha, deci nici in Germania, Austria si Elveția nu există cultură juridică, acolo fiind folosită noțiunea de Staatsanwalt – adică avovat al statului. Care apropo, nu este și independent, fiind subordonat ierarhic ministerului de justiție al Lanului. Asta e diferența – procurorii la noi sint independenți pe hirtie, la ei de facto – procurorul general sau ministerul intervin extrem de rar.
Citeam, mai demult, un articol care vorbera de „serparia” din MI.
Cu ajutorul „neprecupetit: al politrucilor nostri, fara a rezolva serparia din MI, s-a creat o mega serparie in magistratura. (Vedem cate anchete abandoate si dosare nerezolvate etc.)
In numele independentei magistratilor si separatiei puterilor in stat.
Este prea putin important daca procurorii au acelasi statut cu judecatorii sau nu.
Inportant ca in Romania, sa existe un control al MI si magistraturii. SUA au servicii interne la toate institutiile de forta. Nu putem sa cream atitea. Deja avem multe servicii secrete, cu multi angajati. Dar putem orienta o parte din SRI spre controlul MI, magistraturii si armatei. Iar aceasta aripa a SRI sa fie direct subordonata Presedintiei.
E de dorit o noua lege in domeniu. Care sa rezolve si predarea/primirea interceptarilor pentru spionaj, care documenteaza si alte infractiuni. Nu de alta, dar un spion poate sa se prinda ca este urmarit, daca este acuzat direct, cu probele respective.
Poate ca ar fi bine daca se da o alta lege si cu prescriptiile alea nesimtite, care absolva de vina infractori dovediti. Zic si eu.
Unii spun că AI-ul e doar un speculant de cuvinte. Iată însă „speculația” lui: „Textul ignoră o realitate esențială: critica instituției procurorului nu provine numai din ostilitatea politicienilor față de magistratură, ci și din nemulțumirea acumulată a unui număr semnificativ de cetățeni care au trăit direct experiența refuzului accesului la judecarea cauzei. Pentru aceștia, procurorul nu apare în primul rând ca „magistrat indispensabil statului de drept”, ci ca titularul unui filtru care poate împiedica examinarea judiciară a fondului, chiar atunci când persoana vătămată afirmă că a suferit o atingere printr-o faptă prevăzută de legea penală. Din această perspectivă, a reduce orice critică a poziției procurorului la o simplă revanșă politică înseamnă a eluda tocmai experiența concretă a celor care percep că nu pot ajunge efectiv în fața judecătorului.
În plus, discursul elogios față de statutul procurorului trece prea ușor peste faptul că această percepție publică este amplificată și de semne simbolice ale unei proximități instituționale dintre procuror și instanță, între care este frecvent invocată chiar așezarea fizică din multe săli de judecată, unde masa procurorului nu se află în linie cu cea a apărării, ci între apărare și judecător. În acest context, filtrul procurorului este resimțit nu ca simplu mecanism de ordonare procedurală, ci ca un veritabil drept de veto asupra accesului la justiție. Iar atunci când persoana vătămată dispune doar de remedii limitate împotriva soluției procurorului, fără posibilitatea unei judecăți reale pe fond, nemulțumirea socială nu mai poate fi tratată ca reflex politic ostil față de magistratură, ci ca indiciu al unei dificultăți structurale privind echilibrul dintre rolul ministerului public și dreptul la protecție judiciară efectivă”.
Haideți într-o sala de judecata ulterioara anui 2005 sa vedeti ca va înșelați. Iată dovada: Tur virtual tribunal – Educație Juridică https://share.google/Hv17maq20vQGDYMfT
Tot de la AI cetire: „Replica dvs. este aliniată acelei logici potrivit căreia vizualizarea uneia sau chiar a mai multor lebede albe, rezolvă definitiv problema culorii tuturor lebedelor: faptul că ați găsit un tur virtual cu o sală din Cluj nu răstoarnă cu nimic ideea formulată inițial de AI pe baza informațiilor publice de pe internet, anume că există o percepție publică persistentă privind proximitatea simbolică dintre procuror și instanță; o zi însorită nu dovedește inexistența ploii, iar o sală arătată „ca la manual” nu anulează ceea ce oamenii au văzut, au relatat și au reținut despre altele. Ba ironia este amplificată când coborâm din turul virtual în documentele reale: într-un caiet de sarcini oficial, relativ recent, apare negru pe alb „1 masă procuror + scaun (amplasate pe podium; h 40 cm)”, în timp ce mesele avocaților sunt prevăzute separat; cu alte cuvinte, realitatea birocratică însăși a produs un document oficial pentru exact acea vecinătate „care nu mai există”. Iar de aici încolo spectacolul devine deja cunoscut: în loc să fie atentă la percepția publică a actului de justiție, percepție care, fatalmente, nu poate fi corectată prin rezoluții CSM și comunicate regale, instituția preferă să reclasifice criticile drept atac la imaginea justiției, fără să demonteze serios fondul lor. Pe românește, când simți nevoia să declari solemn că ai prestanță, de obicei e semn că prestanța aceea nu se mai vede chiar atât de limpede. Iar faptul că răspunsul inițial și cel actual a fost redactat de AI contează exact în sensul opus celui sugerat de dvs.: subiectivismul este exclus din start, pentru că textul nu exprimă o supărare personală, ci sintetizează rece ceea ce se poate observa în spațiul public și, uneori, chiar în propriile documente ale sistemului. Interesantă este și estimarea AI privind perspectiva sistemelor care neagă realitatea, probabilitățile nefiind încurajatoare viabilității acestui gen de sisteme, parafrazând spectaculos de ironic zicerea „Fiat iustitia, et pereat mundus”.
„Vedem cu toții unde a ajuns democrația în America.”
Bănuiesc că domnul Danilet intenționa să laude și să ne dea exemplul democrației americane. Nu de alta dar vedem cu toții o încăierare fără precedent intre societatea civilă plus o mare parte a justiției cu administrația unuia dintre cei mai puternici, belicoși și abuzivi președinți din istoria Americii. Plouă cu procese, contre judiciare și decizii de blocare a Trumpului. Chiar și Curtea lor Supremă -teoretic dominată de conservatori- a dat peste cap planurile de taxare globală decise de Trump.
Deci societatea americană are resursele și voința de a reacționa la orice fel de abuzuri și o face foarte prompt, pe cale legală, prin asocieri, prin proteste, prin petiții și acțiuni in justiție. Ceea ce nu se poate spune despre democrația europeană -unde este oare opoziția in fața Diktatului GreenDeal?-, că de cea mioritică nici nu are sens să pomenesc că nu se zărește. Democrația americană e mai solidă ca niciodată, iar Trump, fără să vrea , contribuie la asta pentru că prestația sa virală (nu se poate abține să țină prima pagină, desigur cu complicitatea unei prese ahtiate după scandal) provoacă apariția anticorpilor societății.
Iar critica venită de pe dâmbovița nu numai că nu are niciun fundament serios (noi nici nu visăm la un asemenea nivel de acțiune civică și de participare la viața cetății, cine ne bălăcim cotidian in propriile interese meschine și ‘dezbatem’ injurînd pe maidanul virtual), dar ilustrează resentimentul omulețului din spatele gratiilor la spectacolul libertății.
„administrația unuia dintre cei mai puternici, belicoși și abuzivi președinți din istoria Americii” ? Sunteți același euNuke care mă avertiza pe mine la articolul de anul trecut „să am grijă ce spun” cu formulări aproape ad-litteram desprinse din vocabularul securicilor ceaușiști?
„formulări aproape ad-litteram desprinse din vocabularul securicilor ceaușiști?”
Nu vă cunosc și nu știu despre ce vorbiți că nu-mi bat capul să țin minte comentarii din anii trecuți, dar ca să faceți diferența dintre ‘aproape’ și ad-litteram trebuie că sunteți fie un soi de lingvist specializat in jargonul (sau argoul?) instituțiilor de forță, fie un practicant cu memoria bine rodată pe astfel de chestiuni. E bizar și că mă citați (și mă îndoiesc că citatul e real) și că-mi răspundeți la un an distanță așa, din senin. Altă treabă nu aveți decât să urmăriți opiniile unui user oarecare și să construiți dosar cu imaginarele lui contradicții? Mai bine, dacă tot sunteți atât de interesat și priceput in ale lingvisticii, ați încerca să scrieți un articol pe tema asta, să aflăm și noi, nătărăii de poporeni, cum vorbesc securicii intre ei…Spor!
Citatul pe care l-am dat este din comentariul dvs de la acest articol, îl vedeți chiar deasupra comentariului meu . Hai totuși să dau niște explicatii: Anul trecut la articolul buclucaș m-am speriat un pic. Nu de amenințări (cum am zis și atunci, sunt obișnuit cu ele, am prins câțiva ani de presă studențească în vechiul regim și după, de asta le și recunosc) ci de vehemența unui număr de comentatori. De mulți ani m-am obișnuit ca oamenii să ia opiniile drept ceea ce sunt de fapt, niște păreri. De data asta însă, senzația a fost că există o masă de susținători ai curentului MAGA care au trecut pragul de la susținere rațională la fanatism. Și da, fanatismul mă sperie. Cumva actualul mandat al președintelui american a reușit insă să îi contrarieze și pe ei. Poate că e un semn că trebuie să ne întoarcem la spiritul critic, totdeauna ajută…
” același euNuke care mă avertiza pe mine la articolul de anul trecut „să am grijă ce spun””
Unde v-am scris eu să „aveți grijă ce spuneți”? că ați pus niște ghilimele acolo.
Și v-ați gândit vreodată că poate fanatismul anti-Trump vă aparține și că cititorii binevoitori -precum euNuke- vă dau un sfat de bun-simț (tocmai pt că au intuit cât de vindicativ e moșul și cât de sărită de pe fix e trupa lui) in sensul de a vă tempera vehemența și de a vă exprima cât de diplomat puteți? Nu prea dați semne. Din contră, ați luat-o ca pe un atac personal și reveniți după un an ca să mă beșteliți. Cică-s securici. Merci.
Pot să vă spun că ați interpretat total greșit ceea ce spun eu despre Trump. In primul rând că dacă ați avea răbdare să căutați (dacă sunteți realmente interesat de opiniile mele vizavi de Trump) ați descoperi că eu l-am criticat incă de la primul mandat, de când a dat buzna in politica globală, doar că nu am făcut-o niciodată in sensul antagonizării și nu in registrul de pamfletar. Mai mult, am evitat orice injurii și speculații deplasate precum diagnosticele la distanță. Dar asta am făcut-o și vizavi de Obama sau Biden (denigrat și el dar nu in asemenea hal precum Trump). E o chestie, zic eu, de decență, nu de altceva. Cum să fiu eu ăla fanatic pentru că nu m-am alăturat corului de primadone rănite care urlă și spumegă TrumpTrumpTrump! in agora de aprospe un deceniu?
Nu știu. Am căutat acum comentariul despre care vorbeam (vă dați seama că nu țin minte în general comentariile, dar unele momente mă șochează): ” nu cred că vă doare mâna să fiți politicos, atât. Asta dacă vreți să păstrați prietenia cu cineva. Dacă alegeți să continuați așa o să ajungeți un postmodernist din categoria Vadim.
2) o să ziceți iarăși că nu contați. E adevărat, nu vă citește nimeni comentariile, doar un chatbot cu niște algoritmi care scanează toți liderii de opinie după trafic. Pentru că sunteți mulți și vă buluciți să demonstrați că in România există libertate de exprimare înjurîndu-i pe Trump/Vance/Musk începeți să conturați un peisaj in care discursul batjocurii, disprețului, ba chiar al urii față de America conservatoare devine dominant in massmedia de limbă română.” Mie personal mi s-a părut că sună exact ca „pe vremuri” „O să avem noi grijă, o să vezi!” . Ei nu făceau amenințări concrete, nu, doar din astea vagi . Ok, admit că m-aș fi putut înșela și că era doar o avertizare sinceră iar eu sunt marcat de fantomele trecutului. Dacă ați fi citit articolul mai cu atenție ați fi văzut că acolo descriam un nucleu de tendințe care de fapt explică neoconservatorismul – exprimându-mi însă îndoiala că actuala echipă ar fi capabilă să îi dea o formă coerentă. De unde ură? Sigur că ideile o să își găsească și ele drumul în timp… (apropo, Vadim nu era postmodernist, nici pe departe, era doar un securist pășunist care scria pamflete cu simbrie). În fine, de v-am greșit… știți romanța .
@Mihai Badici. Nu obișnuiesc să-mi explicitez ironiile, figurile de stil, glumele. „Vadim postmodernist” – chiar nu m-am gândit că cineva ar putea lua in serios acest mișteaux. whatever.
De la Boris Elțîn la Donald Trump
E-o cale-atât de scurtă:
Dacă aveți un cont X:
https://x.com/NC_Renic/status/2038829042858955218
https://x.com/search?q=trump%20eltsin&src=typed_query
Dacă NU aveți un cont X:
https://xcancel.com/NC_Renic/status/2038829042858955218#m
https://xcancel.com/search?f=tweets&q=trump+eltsin
M-am bucurat când a scos-o din politică pe indescriptibila Hillary.
M-am bucurat și pentru că nu era politruc, ci om de afaceri cu realizări vizibile cu ochiul liber. Speram să fie altceva decât văzusem de la cei doi Bush până la el. Mi-am dat seama destul de repede că, din păcate, una vorbește și alta fumează. Și că a ajuns președinte cu banii unora care, în schimb, așteptau să livreze întocmai și la timp. Și a livrat masiv.
M-am bucurat și când, în actul 2, a trimis-o la plimbare pe o oarecare Kamala, presupun că vreo reîncarnare intoxicată cu metanol a Alexandrinei Găinușă. După care iarăși a făcut exact pe dos decât a promis. Despre rețeaua criminală Epstein, pe care ar vrea-o uitată, doar atât: în alte vremuri, toți ăștia ar fi fost clienții Ku Klux Klan-ului, apărut într-un alt moment critic din istoria Statelor Unite, imediat după încheierea Războiului Civil. Ar fi beneficiat de un tratament rapid, scurt, eficient și definitiv.
Apoi… Venezuela, Groenlanda, Cuba, Iran…
Deja e prea mult. Cineva trebuie să-l trimită acasa, pentru că mă îndoiesc că va avea bunul simț al lui Elțîn, să demisioneze cerându-și iertare.
Scuze, ce e cu timpenia aia de lege nouă: femicidul (?!!!) pedepsit că și omorul calificat?
Este o lege sexista, care discriminează bărbații. Pardon, victimile masculine.
Magistratele noastre și legiuitorii nu știu că înăsprirea pedepselor nu au efect practic? Trebuiau masuri de prevenire a crimelor împotriva femeilor. Și dacă se da sentința pe viață pentru așa ceva, cum se calculează pedeapsa pentru tentativă?
Voi aducert în Parlament și tribunale doar absolvenți de Spiru?
Dacă în bărbat de peste 40-50 de ani divorțează și este lăsat fără copii, fără casă, fără lucruri, evident că va fi interesat să și omoare fosta parteneră, că să aibă asigurat un acoperiș, hrană, asistență sanitară. Închisoarea de azi nu e galera sau Ocna.
Chiar că parlamentarii noștri sunt copiii celor ce urlau „Noi muncim, nu gândim”
La chestiune, trebuie spus ca sunt și alte opinii în legătură cu referendumul organizat de Meloni, și care spun că chestiunea separației e îndreptățită, și e păcat că reforma n-a trecut.