marți, mai 21, 2024

Majorarea capitalului social al Băncii Anglo-Române sau lichidarea forţată a acesteia (1987-1988)

Pentru lumea financiară de la Bucureşti, existenţa Băncii Anglo-Române în ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea nu constituie o noutate. Înfiinţată în contextul intensificării, la începutul anilor ’70, a achiziţiilor de echipamente industriale, licenţe de fabricaţie şi utilaje din străinătate, obţinute în special cu ajutorul unor credite financiare occidentale (cu aprobarea lui Nicolae Ceauşescu şi a celorlalţi membri ai conducerii superioare de partid şi de stat din România), Banca Anglo-Română a făcut parte din grupul de instituţii bancare mixte pe care autorităţile de la Bucureşti le-au utilizat în anii ’70-’80 pentru derularea de afaceri în mai multe ţări capitaliste importante pentru importurile şi exporturile realizate de întreprinderile româneşti: Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Egipt etc.

Deşi nu şi-a propus absolut deloc să îi ajute pe inamicii săi ideologici din România de după 1989, deciziile lui Nicolae Ceauşescu cu privire la înfiinţarea Băncii Franco-Române (în anul 1971), Băncii Anglo-Române (1973), Frankfurt – Bukarest Bank AG (1976) şi MISR Romanian Bank (1977) au fost utile în aprilie 1992 pentru guvernul condus de Theodor Stolojan şi conducerea Băncii Naţionale a României. Atunci, Vlad Soare (viceguvernator al B.N.R.), George Toma Mucibabici (director general al Departamentului de Operaţiuni Monetare, Valutare şi de Credit din B.N.R.), Dan Pascariu (preşedintele Băncii Române de Comerţ Exterior) şi Răzvan Temeşan (prim-vicepreşedinte al B.R.C.E.) au fost în situaţia extrem de neplăcută de a obţine urgent o finanţare de 40 de milioane de dolari, cu scopul de a plăti un import de produse care se derula prin B.R.C.E. şi era garantat de Banca Naţională a României. Guvernatorul Mugur Isărescu i-a rugat pe cei menţionaţi să găsească rapid o soluţie pentru că statul român nu se mai putea împrumuta în acel moment de pe piaţa externă şi se afla la un pas de încetare a plăţilor externe.

Sprijinul salvator a fost găsit la patru bănci mixte la care B.R.C.E. deţinea pachete de acţiuni, iar în operaţiunea respectivă au acţionat Mihai Rădoi (de la Banca Anglo-Română), Romeo Rusu (Banca Franco-Română), Dumitru Lungu (MISR Romanian Bank) şi Gheorghe Neagu (de la Frankfurt Romanian Bank, fostă Frankfurt – Bukarest Bank AG).

Asemenea informaţii sunt foarte dificil de acceptat de publicul care pune sub semnul întrebării, subiectiv, declaraţiile persoanelor implicate în operaţiuni financiare de acest gen şi pe cele ale martorilor oculari. Aceeaşi neîncredere se manifestă şi atunci când publicul are acces dintr-o dată, fără nici o restricţie, la documente care conţin informaţii privind achitarea în mod anticipat şi integral a datoriei externe a României, o iniţiativă a lui Nicolae Ceauşescu, în primul rând.

Am menţionat despre această datorie şi pentru faptul că, din documentele pe care le edităm în continuare, poate să rezulte o legătură între menţinerea într-o stare forţată de subcapitalizare a Băncii Anglo-Române în perioada 1987-1988 şi achitarea în mod anticipat şi integral a datoriei externe a ţării. Este adevărat că Nicolae şi Elena Ceauşescu nu au suflat un cuvânt, în şedinţa din 28 octombrie 1988 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., despre faptul că ei nu au fost de acord să fie folosiţi pentru alte scopuri banii adunaţi cu greutate pentru plata datoriei externe, însă din raportul comun întocmit de Mihai Diamandopol (preşedintele B.R.C.E.), Florea Dumitrescu (guvernatorul B.N.R.), Gheorghe Paraschiv (ministru de Finanţe) şi Neculai Ibănescu (viceprim-ministru) aflăm despre o criza generată de chiar de Nicolae Ceauşescu – incapabil să accepte că noile reglementări ale Băncii Angliei nu erau un subiect de negociere cu acesta şi că în afacerile pe care le-a aprobat de-a lungul anilor nu s-au obţinut mereu rezultatele scontate. Din acelaşi raport se poate înţelege că exista o legătură între capitalul social mic al băncii, valoarea totală scăzută a afacerilor derulate prin intermediul său şi concurenţa existentă pe piaţa financiară din Marea Britanie. O bancă trebuie în primul rând să acorde credite pentru derularea unor afaceri, nu doar să adune nişte depozite bancare (pentru care trebuie să achite dobânzi), să perceapă comisioane şi să transfere în ţară drepturile financiare ale cetăţenilor români trimişi să lucreze o perioadă în Marea Britanie (în cadrul programului de fabricare sub licenţă în România a avionului britanic BAC 1-11, de exemplu). Din păcate pentru autorităţile de la Bucureşti, profitul Băncii Anglo-Române în perioada 1973-1988 a fost mai mic decât dobânda care s-ar fi putut obţine în anii ’80, în cazul depunerii banilor din capitalul social într-un depozit bancar la o altă instituţie financiară, iar Nicolae şi Elena Ceauşescu au pus într-un mod extrem de dur problema lichidării sale forţate în şedinţa din 28 octombrie 1988 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

În cele din urmă, Banca Anglo-Română a continuat să funcţioneze, însă discuţiile foarte aprinse pe care le-a generat situaţia financiară în care aceasta s-a aflat în luna octombrie 1988 (alături de Banca Italo-Română, înfiinţată în anul 1980) ne dezvăluie doi politicieni, Nicolae şi Elena Ceauşescu, extrem de critici doar cu greşelile altora şi nepregătiţi pentru a propune soluţii viabile, prin care să se remedieze o parte dintre problemele constatate (atitudine pe care o regăsim şi la justiţiarii ţepeşişti români din zilele noastre). A ieşi de pe pieţele financiare britanică şi italiană era o eroare pe care, în cele din urmă, Nicolae Ceauşescu a înţeles-o (probabil forţat şi de scenariile repercusiunilor explicate în rapoartele primite) şi ambele bănci mixte au fost salvate de la lichidarea forţată printr-o creştere a capitalului social propriu. Deşi sumele alocate pentru cele două bănci nu au fost mari, era clar în acel moment faptul că nu se mai putea îndeplini şi dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a se achita anticipat şi integral datoria externă a României până la sfârşitul anului 1988.

Deoarece spaţiul de publicare este limitat, recomandăm cititorilor noştri interesaţi de datoria externă a României din anii ’80 două lucrări în care pot fi găsite mai multe documente şi mărturii privind acest subiect: Ion Alexandrescu, România între Est şi Vest, vol I: Aderarea la FMI şi BIRD (1972), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2012; vol. II: Achitarea anticipată a întregii datorii externe: un experiment unic, Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 2019; Theodor Stolojan, Decizii, controverse, mituri în economie şi politică, 1961-2020, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2020.

Raportul comun întocmit de Mihai Diamandopol (preşedintele B.R.C.E.), Florea Dumitrescu (guvernatorul B.N.R.), Gheorghe Paraschiv (ministru de Finanţe) şi Neculai Ibănescu (viceprim-ministru) cu privire la criza capitalului social existentă la Banca Anglo-Română (octombrie 1988).

[Consemnare manu, cu cerneală albastră:] 2779/24.10.1988

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

Nr. 1783   11 XI 1988

[Consemnare manu, cu cariocă neagră:] V[ăzut] ss. Nicolae Ceauşescu

RAPORT

cu privire la întâlnirea avută la conducerea Băncii Angliei în legătură cu situaţia Băncii Anglo-Române

1. Cu prilejul deplasării la Londra pentru negocieri privind rambursarea anticipată a datoriei către băncile comerciale, am fost contactat de conducerea Băncii Angliei cu rugămintea de a face o vizită la aceasta pentru a discuta situaţia în care se află Banca mixtă anglo-română şi măsurile ce urmează a fi luate.

În cadrul întâlnirii, viceguvernatorul Băncii Angliei a apreciat pozitiv activitatea şi rezultatele băncii mixte, subliniind că aceasta se bucură de o bună reputaţie, lucrând corect în relaţiile cu băncile şi companiile britanice în interesul dezvoltării relaţiilor dintre cele două ţări, precum şi în relaţiile cu autorităţile guvernamentale din Anglia.

Totodată, viceguvernatorul Băncii Angliei a arătat că Banca Angliei este preocupată şi îngrijorată în modul cel mai deosebit de faptul că acţionarii Băncii Anglo-Române nu au ajuns încă la un acord cu privire la majorarea capitalului şi că, din această cauză, Banca Anglo-Română nu şi-a putut încheia şi publica bilanţul pe anul 1987.

Cele două aspecte constituie o încălcare gravă a reglementărilor Băncii Angliei şi îndeosebi a noii legi „BANKING ACT 1987” de la care nu se poate face nici o excepţie.

În continuare, viceguvernatorul Băncii Angliei a menţionat că subcapitalizarea Băncii Anglo-Române şi nepublicarea bilanţului prejudiciază interesele băncii mixte şi diminuează încrederea celorlalte bănci de a mai lucra cu aceasta.

În final, el a precizat că lipsa unei decizii în problema majorării capitalului Băncii Anglo-Române, decizie care în prezent depinde numai de partea română, determină Banca Angliei să retragă licenţa de funcţionare a Băncii Anglo-Române, începând cu data de 1 noiembrie 1988, cu urmări deosebit de nefavorabile. Banca Angliei nu doreşte să se ajungă la aceasta şi de aceea, viceguvernatorul Băncii Angliei a cerut ca aspectele menţionate mai sus să fie aduse la cunoştinţa guvernului român cu rugămintea de a fi luate în timp util măsurile necesare pentru majorarea capitalului Băncii Anglo-Române.

2. Menţionăm că majorarea capitalului Băncii Anglo-Române este urmarea măsurilor luate de autorităţile din Anglia pe linia suplimentării provizioanelor de risc care se constituie din beneficii, rezerve şi capital.

În legătură cu activitatea Băncii Anglo-Române arătăm următoarele:

Existenţa Băncii Anglo-Române pe piaţa valutară din Marea Britanie constituie o componentă a schimburilor noastre economice şi a relaţiilor financiar-valutare cu această piaţă în care funcţionează peste 300 de bănci.

Banca mixtă a asigurat o valorificare eficientă a capitalului investit. În decursul celor 15 ani de activitate, capitalul investit de partea română, de 2,5 milioane lire sterline, a adus după sine dividende transferate în ţară de 1,3 milioane lire sterline, precum şi 4,8 milioane lire sterline care se regăsesc în fondurile de rezervă şi provizioanele băncii constituite din beneficii; din activitatea de până acum a rezultat o rată medie anuală a beneficiului brut faţă de capital de 33%.

Banca a asigurat totodată încasarea directă de către ţara noastră a unor drepturi transferate de către personalul român (circa 500 mii lire sterline în perioada arătată).

O parte însemnată a comisioanelor bancare care se plătesc pentru operaţiunile de comerţ exterior derulate prin Banca Anglo-Română se întorc în ţară prin intermediul dividendelor cuvenite părţii române sau se încorporează în fondurile de rezervă şi provizioane; în lipsa Băncii Anglo-Române toate aceste comisioane ar intra în beneficiul altor bănci.

Prin Banca Anglo-Română se asigură de asemenea culegerea şi furnizarea de informaţii cu caracter financiar bancar, precum şi cu privire la bonitatea firmelor britanice care intră în relaţii de afaceri cu întreprinderile româneşti.

3. Retragerea licenţei de funcţionare a Băncii Anglo-Române atrage după sine intrarea acesteia în lichidare forţată.

Publicitatea ce se face în jurul unor astfel de cazuri conduce la încetarea imediată a oricăror operaţii curente şi la retragerea neîntârziată de către creditori a depozitelor care au fost atrase de bancă de pe piaţă. În aceste condiţii, în caz de încetare a activităţii, acţionarii sunt obligaţi să pună imediat la dispoziţia băncii fonduri suplimentare în valută, reprezentând circa 46 milioane lire sterline, din care partea română 50%, respectiv circa 23 milioane lire sterline. Această operaţiune ar echivala, în fapt, cu o cumpărare de către acţionari a părţii din portofoliul de împrumuturi (creanţe) ale Băncii Anglo-Române, neacoperite cu fonduri proprii.

În cazul în care partea română nu va pune la dispoziţia băncii mixte suma arătată, băncile corespondente, cărora nu li se vor putea restitui la scadenţă sumele plasate la Banca Anglo-Română, ar putea intenta acţiuni împotriva Băncii Române de Comerţ Exterior urmate de consecinţe nefavorabile asupra fondurilor şi prestigiului acesteia (blocări de fonduri în străinătate, campanie publicitară etc.).

Rezultă deci că şi din acest punct de vedere este mai avantajoasă pentru partea română participarea noastră la majorarea capitalului Băncii Anglo-Române decât preluarea a 50% din creanţele acesteia, operaţiune iminentă în cazul lichidării băncii.

În caz de lichidare a Băncii Anglo-Române, avantajele arătate la punctul 2 dispar.

Din informaţiile existente rezultă că autorităţile din Marea Britanie acordă licenţe de deschidere şi funcţionare pentru bănci străine cu mult mai mare greutate decât în trecut.

4. Faţă de cele arătate mai sus, propunem şi vă rugăm respectuos să aprobaţi participarea Băncii Române de Comerţ Exterior la majorarea capitalului Băncii Anglo-Române cu suma de 3,4 milioane lire sterline (echivalentul a circa 6,3 milioane dolari SUA) din depozitul său de 12,5 milioane dolari constituit la banca mixtă în anul 1982; suma respectivă urmează să fie regularizată din balanţa de încasări şi plăţi valutare pe anul 1988.

Arătăm că băncile mixte acţionare au propus ca întregul depozit de 25 milioane dolari SUA să fie transformat în capital, adică 12,5 milioane dolari partea Băncii Române de Comerţ Exterior şi 12,5 milioane dolari partea celor două bănci străine, spre a se asigura o dezvoltare mai puternică a activităţii băncii în interesul tuturor acţionarilor.

Majorarea capitalului va spori capacitatea Băncii Anglo-Române de atragere de fonduri şi de lărgire a activităţii sale pentru promovarea schimburilor economice ale ţării noastre cu Anglia şi alte ţări occidentale.

ss. Mihai Diamandopol

ss. Florea Dumitrescu

ss. Gheorghe Paraschiv

ss. Neculai Ibănescu

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Economică, dosar nr. 626/1988, f. 11-13.

Stenograma şedinţei din 28 octombrie 1988 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a discutat, printre altele, despre majorarea capitalului social al Băncii Anglo-Române sau lichidarea forţată a acesteia (extrase).

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

Nr. 1723   9 XI 1988

STENOGRAMA

şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 28 octombrie 1988

Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român.

La şedinţă au participat tovarăşii Emil Bobu, Elena Ceauşescu, Lina Ciobanu, Ion Coman, Nicolae Constantin, Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, Miu Dobrescu, Ludovic Fazekaş, Manea Mănescu, Paul Niculescu, Constantin Olteanu, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Dumitru Popescu, Gheorghe Rădulescu, Ştefan Andrei, Radu Bălan, Gheorghe David, Mihai Gere, Nicolae Giosan, Suzana Gâdea, Neculai Ibănescu, Vasile Milea, Ana Mureşan, Cornel Pacoste, Constantin Radu, Ion Radu, Ioan Toma, Ion Ursu, Vasile Bărbulescu, Silviu Curticeanu, Gheorghe Tănase.

Au fost invitaţi tovarăşii Barbu Petrescu, Gheorghe Stoica, Gheorghe Paraschiv, Ioan Ungur, Petre Fluture, Nicolae Amza, Marin Enache, Radu Păunescu, Nicolae Vaidescu, Ion M. Nicolae, Gheorghe Constantinescu, Maria Flucsă, Paula Prioteasa, Pavel Aron, Alexandru Dimitriu, Alexandru Dimitriu, Constantin Zanfir, Ion Ceauşescu, Irimia Catargiu, Ferdinand Nagy, Florea Gruia, Nicolae Mihalache, Ionescu Nicolae, Teodor Bărbulescu, Eugen Florescu, Constantin Mitea, Mihai Diamandopol.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aţi văzut ordinea de zi, tovarăşi? Nu aveţi alte probleme? (Nu).

Atunci să începem. […]

PUNCTUL 4

Majorarea capitalului Băncii Anglo-Române, Londra.

PUNCTUL 5

Majorarea capitalului Băncii Italo-Române, Milano.

[Tov. Nicolae Ceauşescu:] Aţi văzut materialele, tovarăşi? Ce aveţi de spus?

Ministerul de Finanţe ce are de spus?

Tov. Gheorghe Paraschiv: Tovarăşe secretar general,

Vă raportez că aşa cum v-am raportat şi în repetate rânduri, în legătură cu aceste două bănci s-a insistat …

Tov. Nicolae Ceauşescu: Asta am văzut.

Tov. Elena Ceauşescu: Ce avantaje are ţara şi ce garanţii avem noi? Cât aţi adus în ţară? Noi nu luăm nici creanţele şi voi vă apucaţi să daţi bani acestor bănci.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi realizăm anual pentru acestea cel puţin echivalentul dobânzii?

Tov. Elena Ceauşescu: Nu realizează nimic.

Tov. Ibănescu Neculai: Din 4,700 mil. dolari capital investit în 1973, până acum am adus în ţară 2,800 mil. dolari.

Tov. Elena Ceauşescu: Nu aţi adus nimic! De ce umblaţi cu şmecherii?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Realizăm dobânda?

Tov. Elena Ceauşescu: Nu realizează.

Tov. Ibănescu Neculai: Realizăm 10 la sută în medie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: La 5 milioane, dacă pui dobândă 10 la sută pe an, cât trebuie să aduci în ţară?

Tov. Elena Ceauşescu: 500.000 dolari pe an şi ei au adus 2 mil. dolari în 15 ani. Nu se poate aşa!

Tov. Ibănescu Neculai: Am realizat pe an 440.000 dolari.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Asta înseamnă cam 9 la sută.

Tov. Elena Ceauşescu: Nu a realizat nimic! Habar n-are! Banii sunt acolo. Nici nu li s-au dat banii. Aceştia habar n-au!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ai adus în ţară în această perioadă de 8 ani, 500.000 dolari. Trebuia să aduceţi între 4-5 milioane dolari, nu cât aţi adus voi!

Tov. Elena Ceauşescu: Ce fel de comercianţi sunteţi voi?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Prefer să-i pun la bancă cu dobândă, şi să iau dobândă – că băncile au venituri foarte mari. Nu este aşa cum spuneţi voi!

Tov. Gheorghe Rădulescu: Tovarăşe Ceauşescu, propunerile sunt incomplete, nu clarifică problemele şi ele nu sunt convingătoare.

În general, băncile câştigă – şi chiar atunci când debitorul pierde, băncile tot câştigă.

Eu aş propune să nu aprobăm aşa, ci să facem un colectiv format din 2-3 persoane care să analizeze şi să prezinte care este situaţia.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Foarte bine. Să conduci tu colectivul, adică Curtea Superioară de Control Financiar şi să vedem. Cel puţin să scoatem dobânda pieţii, că pe parcurs a fost şi dobândă de 15 la sută – şi voi veniţi aici cu nimic!

Tov. Elena Ceauşescu: Suntem în pagubă! Că dobânda este în depozit! Tu nici nu o ai!

Tov. Gheorghe Rădulescu: Cu Italia este şi mai prost. Pentru Banca Anglo-Română putem să luăm din depozit, dar în Italia trebuie să dăm imediat 1,5 mil. dolari.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Analizaţi serios problemele. Dacă nu scoatem cel puţin dobânda – dar noi trebuie să luăm chiar ceva în plus – nu are rost să fim participanţi la aceste bănci.

Tov. Elena Ceauşescu: Nu scoatem nici, cel puţin, creanţele şi ei vor să crediteze pe cei care nu dau nimic, adică pe brazilieni! Să fim serioşi! […]

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 70/1988, f. 10; 20-21.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. într-o vacanță când nu aveți timp de lucruri serioase cred că ar merita să faceți o culegere din panseurile lui tanti Leana, mi se par geniale. Oricât de idioți sunt politicienii de azi, când citesc stenograme ca astea îmi dau seama ce vremuri minunate trăim în realitate :)

    • Este o idee foarte interesantă. Vă mulțumesc. Din păcate, fenomenul woke bate câmpii cu grație și prin România și nu doresc să fiu asociat cu el, demitizarea istorică s-a făcut în România într-un mod care poate fi criticat serios, iar feministele ar fi încântate să își expună teoriile lor împotriva orișicui. Publicarea doar a documentelor la care am acces nu rezolvă problemele, ci le complică. Sunt necesare explicații ample pentru fiecare stenogramă în parte.
      Eventual, s-ar putea face o teză de doctorat pe tema intervențiilor Elenei Ceaușescu în problemele politice și mai ales economice, însoțită de un volum de documente. Unele intervenții erau chiar logice, după cum subliniază și domnul Liviu Petre în comentariul său. Marea problemă era alta: nici ea și nici soțul ei nu știau pe unde să mai scoată cămașa în anii ’80, după greșelile pe care le-au făcut în deceniul precedent.

    • Stenogramele sunt foarte relevante și din alt punct de vedere: așa se demonstrează de ce marxismul nu e decât o formă modernă de feudalism. Ei erau regele și regina, ei hotărau ce se întâmplă cu băncile mixte înregistrate în alte țări, la care statul român avea diverse participații.

      • Una din cele mai savuroase chestii pe care am citit-o odinioară în acest sens a fost o decizie a Prezidiului CC al PCUS din Aprilie 1961 prin care tovarășului maior cosmonaut Gagarin, Iu. A.i se alocau de urgență, după încheierea cu succes a primului zbor cosmic, un număr (nu mai rețin cantitățile dar erau clar precizate) de uniforme, chipie, pantofi, izmene, ciorapi, plăpumi, cearșafuri și batiste în adaos la norma ofițerească ce i se cuvenea cu ocazia avansării în grad.

        Mi-i și imaginez pe conducătorii din Politbiuroul sovietic scărpinându-și cheliile la ore târzii din noapte și dezbătând numărul de izmene cuvenite lui Gagarin la pachet cu planul cincinal la bombe atomice, porumb, hidrocentrale și foraibăre. 😀

  2. Cifrele prezentate sunt cel puțin neclare. Dar, din cât pot să-mi dau seama, Ceausestii aveau dreptate (da, chiar și Leana :) ): afacerea Anglo-Romana era proastă, capitalul ar fi putut (cel puțin în teorie) sa fie investit cu randament mai bun in alte afaceri sau, cum zicea Ceaușescu, depozitat într-o altă bancă cu cel puțin același randament. Numai că, așa cum de data asta aveau dreptate Ibanescu & Co., costurile exitului din afacerea Anglo-Romana erau cam mari pentru statul român. Când fusese înființată banca, pe la inceputul anilor 1970, Ceaușescu și România erau pe cai mari și nimeni nu și-a bătut capul sau nu a avut curajul să-i spună ‘tov. Cârmaciu, de intrat intram in afacere, dar daca o fi să ieșim, n-o sa fie chiar așa de ușor ‘. Cine să-i spună, DIE🤣?

    • Raportul din 9 septembrie 1988 privind situația băncii este și mai greu de înțeles din cauza lipsei detaliilor financiare despre activitățile din care s-au câștigat banii. Am avut de ales, în acest caz.
      La fel se poate spune și despre situația de la Banca Italo-Română.
      Despre ieșirea unui comunist dintr-o afacere făcută împreună cu un capitalist nu a scris nici măcar Karl Marx. :)))

    • Partea veselă e că cea mai mare parte a economiei române mergea în pierdere cumplită. Dacă banii investiți pe „marile ctitorii ale socialismului” s-ar fi investit în bănci străine s-ar fi scos bani frumoși. 😀

      Practic singurele produse românești ce aduceau câștiguri consistent și reale la export erau materiile prime + produsele agricole și alimentare. Cred că peste 80% din resursele țării se duceau într-o industrie ce producea „mărfuri industriale” ce se vindeau mai ieftin decât materia primă, manopera și energia investite în ele.

      Unul din cele mai șocante exemple le-am văzut cu ochii mei la un dealer de mașini de construcții din Monterey Mexic. Pe un postament din beton era înfipt un tractor românesc Universal 445. L-am întrebat pe apropitar ce anume semnifică tractorul. S-a luminat la față și mi-a sus că tractoarele alea l-au făcut om pe taică-su. Și-a început afacerea ca dealer de tractoare agricole. Nu știa că sunt român. Mi-a spus că le cumpăra din România (m-a întrebat dacă știu unde e și i-am spus că da, că chiar am fost acolo 😁) la prețul de $1500/bucata cu taxe de import și transport la Altamira (port mexican la Golful Mexic) incluse (?!?!). Tractorul are vreo 2 tone. La $0.30/kg de tablă de oțel în anii 80 + taxe de import mexicane de 50% plus prețul transportul de Brașov la Constanța și de acolo al Altamira, statul român rămânea în mână cu sub $600 – care era prețul a două tone de oțel laminat. Deci fabrica din Brașov nu-și scotea nici prețul materiei prime, ca sp nu mai vorbim,de energie, prelucrări, samblare, etc. În plus avea mecanici români plătiți și întreținuți de partea română ce alergau prin tot Mexicul să rezolve probleme de garanție ale tractoarelor. Și toate astea ca s se laude în „Scânteia” că „exportăm tractoare în America!” 😒

      • Despre producția de tractoare s-a discutat foarte mult la nivel înalt. Trebuie să reiau acest subiect, începând cu licența primită de la FIAT pentru fabricarea tractorului U450. Din păcate, nu am găsit încă formulele de calcul folosite la Comitetul de Stat al Planificării pentru stabilirea prețului său de-a lungul anilor. Caut în continuare.

        • Da asta ar fi într-adevăr o temă foarte interesantă. N-am reușit niciodată să înțeleg ce o fi fost în mințile lor.

          Mai vindeau în aceeași epocă aceleași tractoare și în Columbia. N-am reușit să aflu la ce preț dar mă gândesc că tot pe acolo or fi fost. Erau oricum cele mai ieftine de pe piață

      • politica anilor ’80 era să aduci valută în țară indiferent de rata de schimb. Dacă internalizezi complet producția se poate cumva justifica (după părerea mea cam asta fac și chinezii acum, doar că au un cu totul alt nivel al resurselor naturale și umane și au găsit și o cale de a fura tehnologia, de fapt o parte nici nu o fură, o primesc pe gratis). Evident, asta înseamnă că pe lângă resurse vinzi și forța de muncă la aceleași prețuri derizorii dar nu e ca și cum le-ar fi păsat de asta.

        • E totuși o diferență. Chinezii într-adevăr vând mâna de lucru ieftină ca pe o resursă naturală, așa cum rușii sau arabii vând petrol și gaze.

          Practică un sistem sclavagist care în mintea lor e justificat ideologic. „Teoreticienii” lor explică prăbușirea sistemului comunist european prin aceea că n-a respectat rețeta lui Marx. În loc să construiască comunismul într-o țară capitalistă și industrializată dezvoltată Lenin a sărit peste etape și și-a încercat norocul într-o țară agricolă.

          Îl apreciază totuși pe Lenin pentru că a lansat NEP-ul, în mintea lor o încercare de a obține dezvoltate capitalistă înaintea saltului final în gol.😀 Îl critică pe Stalin pentru sugrumarea prematură a NEP-ului în 1929-1930, la fel cum îl critică pe Mao pentru că a încercat rețeta lui Stalin, dar îi justifică o bună parte din politici prin necesitatea consolidării puterii comuniste în China. Interesant e că nu-l critică pe Mao pentru uciderea a între 70 și 100 de milioane de chinezi la o populație de sub 700 de milioane. Aia era OK. 😀

          Îl venerează pe Deng Xiaoping care a înțeles necesitatea ieșirii din blocajul maoist și care a lansat lozinca „a te îmbogăți e glorios”. Tovarășul Deng le-a explicat apartcilkilor în detaliu necesitatea construitorii capitalismului în China pentru a crea premisele trecerii line la comunism. Însă bietul de el a murit înainte de a le spune ideologilor cum vor fi convinși tovarășii ce au acumulat prin exploatarea mojicimii averi porcești plasate acum în America și UE, să le dea înapoi poporului muncitor când va suna ceasul trecerii la comunism. 😂

          România lui Pingelică era însă pe un alt nivel de sminteală. Nu vindea doar materii prime (munca în regim de sclavaj sau resursele țării) ci ducea demența la desăvârșire. România importa la prețul pieței minereu de fier din Australia și Brazilia, cărbune din Marea Britanie și SUA (toate astea le importa și de la alți comuniști, da nu în cantități suficiente) și producea oțel de calitate scăzută din care făcea apoi produse industriale proaste și depășite vândute de multe ori sub prețul materiilor prime importate, sau unor țări falite ce nu le plăteau niciodată.

          Tot mecanismul ăsta infernal funcționa de fapt prin exploatarea sălbatică a agriculturii ce ducea totul în cârcă și avea celei mai mici investiții. N-am reușit niciodată să înțeleg care era scopul lui Pingeliră. Chinezii de bine de rău au ei ceva în mintea lor oricât de absurd și ridicol ar fi.

  3. Eu personal am înțeles că băncile astea au fost create pe valul împrumuturilor in valută luate de RSR.
    Combinat cu importul și exportul in țările respective, era o cale de a evita o grămadă de bănci private straine.
    Că ” ai noștri” in frunte cu cuplul atotștiutor, nu pricepeau cum funcționează băncile , dobânzile , garanțiile, e alta poveste din păcate reală.

    Totuși , 😀.
    Mă întreb , prin ce bănci incasa securitatea valuta pe marfa românească vândută în contul datoriei externe ?
    Bănuiesc ( poate greșesc) că nu se sprijinea pe Banca Romana de Comerț Exterior ( BANCOREX)
    Și mai am o nedumerire.
    Ministerul comertului exterior era teoretic cel care vindea marfa românească ( oricare) în străinătate. Știm că și securitatea a avut aceiași sarcina in achitarea datoriei externe.
    – se concurau ? ( sau „specialiștii” in ministerul exportului erau din aceiași instituție numita securitate ? )
    – foloseau ambele același sistem bancar ( bănci) naționale și străine pentru încasarea valutei obținute ?

    Mă întreb deoarece nu am găsit nicăieri o analiză a modului cum a fost plătită datoria externă.
    Mod in sensul cantităților anuale de marfa (defalcate pe produse) vândute, contravaloarea valutei încasate și băncile care obligatoriu erau implicate. ( romane și străine) .
    Că nu se achita cu valiza de bani.
    Aveți informații în acest domeniu ? Vă mulțumesc.

    • Ministerul Comerţului Exterior şi Securitatea nu vindeau nimic. Întreprinderile de comerţ exterior aflate în subordinea lor făceau operaţiunile de vânzare-cumpărare şi raportau rezultatele obţinute structurii de conducere (M.C.E., respectiv D.S.S.). Evident, era concurenţă între cele două instituţii.
      Băncile româneşti utilizate pentru operaţiunile de vânzare-cumpărare erau puţine. Câteva sunt enumerate mai sus, în frunte cu B.R.C.E.
      Dumneavoastră mă întrebaţi despre defalcarea sumelor de bani în funcţie de scopul stabilit de Nicolae Ceauşescu: plata datoriei externe. În volumul 2 pe care l-am indicat la sfârşitul articolului (Ion Alexandrescu, România între Est şi Vest, vol. II: Achitarea anticipată a întregii datorii externe: un experiment unic, Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 2019) există o listă a mărfurilor din planul de export, oferite de autorităţile române la începutul anului 1988 pentru rambursarea tuturor datoriilor externe pe care le avea statul român în acel moment (documentul nr. 122). Deoarece mă interesează asemenea liste, caut şi altele prin arhivele româneşti şi sper să le găsesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro