sâmbătă, ianuarie 18, 2025

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom

EFOR avertizează că în cursul vizitei de azi la Bucureşti a premierului Viktor Orban, acesta e posibil să încheie cu Marcel Ciolacu un acord dubios privind gazele și energia electrică. În același timp, săptămâna aceasta guvernul român promovează un ”proiect de importanţă strategică” pentru a crește nesustenabil consumul de gaze. Cele două ar face România extrem de dependentă de gazul rusesc, cu sprijinul și complicitatea lui Viktor Orban.

Luni pe 16 decembrie compania maghiară MVM a semnat un acord cu E.ON România pentru a prelua activele de furnizare a gazului și energiei electrice. MVM a plătit cu mult peste prețul pieței (200 de milioane EUR, față de valoarea estimată de 100-120 de milioane EUR oferită de concurenți), ceea ce indică faptul că există ceva mai mult decât motive pur comerciale la mijloc. Tranzacția depinde acum doar de aprobarea unei comisii care monitorizează investițiile străine (CEISD) pentru a depista eventuale influențe externe nefaste, dar e de așteptat ca afacerea să fie aprobată. În momentul de faţă E.ON deține practic jumătate din aprovizionarea cu gaze pe segmentul de consumatori casnici și e un furnizor important și de energie electrică.

Ieri 19 decembrie, proiectul de construire a unei centrale pe gaz de 1770MW (la Mintia, Hunedoara) a fost declarat de guvernul român proiect de „importanță națională strategică”.  Investiția aparţine unui investitor dubios din Iordania – Mass Group Holding – care a cumpărat echipamentele de la Siemens și va fi conectați la rețeaua de gaze cu o conductă care beneficiază de sprijin din fonduri UE, din Fondul de Modernizare. Acest proiect nu a ridicat până acum prea multe suspiciuni în UE deoarece nimeni nu se aștepta, realmente, ca investiția chiar să aibă loc: ea nu are vreun sens economic pe o piață normală. Cu atât mai mult cu cât, în toată UE, direcția e de reducere, nu de creștere a consumului de gaze, cu 30% până în 2030. Dacă centrala va fi finalizată, aceasta va consuma 2.5 miliarde de metri cubi de gaze pe an, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din consumul total al României în prezent. Centrala va deveni operațională în 2025 (860MW) și 2026 (până la 1770MW).

Se pare că Mass Group Holding a semnat în urmă cu câteva luni un preacord cu MVM pentru achiziționarea întregii cantități de gaze necesare producerii de energie electrică.

Viktor Orban vine la București azi 20 decembrie pentru a se întâlni cu premierul român. Marcel Ciolacu lasă să înţeleagă zilele acestea ba că va fi viitorul prim-ministru, ba că retrage PSD din coaliţia de guvernare, într-un joc de imagine dubios, greu de înţeles. Este posibil ca parte din explicaţie să fie aceea că se doreşte un bruiaj cu alte teme de discuţie tocmai ca să treacă mai puţin observată afacerea pusă la cale cu Viktor Orban.

Foarte probabil, planul MVM este să cumpere gaz rusesc cu preţ redus, să-l vândă în continuare cu către Mass Group și să primească în schimb electricitate ieftină, obținând în următorii câțiva ani o cotă semnificativă din piața românească, captivă aprovizionării cu energie rusească. De facto, prin această schemă construim în România un echivalent a ce este centrala Cuciurgan din Transnistria pentru Moldova, care a creat o dependență mortală a Moldovei de aprovizionarea cu energie rusească în ultimele două decenii. 

De asemenea, e de aşteptat ca MVM să facă presiuni pentru continuarea tranzitului de gaze prin Ucraina după 1 ianuarie, tocmai pentru a obține gazul necesar pentru această afacere. În acest moment, MVM este extrem de vocală în Europa pe subiect, alături de companiile slovace, punând presiuni enorme pe Comisia Europeană pentru continuarea tranzitului de gaz rusesc prin Ucraina. Ceea ce pun la cale Viktor Orban şi guvernul PSD-PNL condus de Ciolacu va afecta în mod critic nu numai securitatea energetică a României, ci și decuplarea planificată a UE de gazul rusesc. Va exista, de asemenea, o amenințare directă la adresa aprovizionării cu energie a Moldovei.

Expert Forum (EFOR) a trimis ieri o scrisoare Teresei Ribera, noua vicepreședintă executivă pentru o Tranziție Curată, Echitabilă și Competitivă a Comisiei Europene. I-am cerut să analizeze riscurile legate de preluarea furnizării E.ON din România de către MVM, luând în considerare și experiența Spaniei de blocare a ofertei feroviare maghiare din cauza suspiciunilor de legături cu Rusia. I-am solicitat să privească chestiunea în contextul mai larg al presiunilor din partea Slovaciei și Ungariei de a se continua tranzitul gazului rusesc prin Ucraina după 1 ianuarie 2025 (indiferent dacă acesta este etichetat ipocrit ca gaz azer, sau transparent ca rusesc, cum este în realitate).

Guvernul României a acţionat consecvent în ultimii ani în direcţia păguboasă a extinderii consumului de gaze în România, cu măsuri mergând de la încurajarea introducerii gazului în toate gospodăriile, până la construirea mai multor centrale pe gaz. Dacă toate acestea se materializează, consumul de gaze al României va crește cu 50% până în 2030, făcând țara dependentă de livrările din Rusia, deoarece producția internă nu va putea ține pasul cu creșterea consumului. Această dependență de Rusia a fost promovată în mod activ de Transgaz, care, de asemenea, a întârziat cu obstinaţie de ani de zile interconectările cu celelalte țări și fluxul invers către Moldova și Ucraina. Chiar nu se poate crede că aceste întârzieri sunt cauzate doar de prostie și incompetență și nu de o promovare activă, de ani de zile, a unor interese rusești. Tot așa cum politica de creștere a consumului de gaz pentru consumatorii casnici, când toată Europa și-l reduce, prin extinderea rețelelor de gaz nu are cum fi doar prostie, ci o adâncire conștientă și programată în dependențe viitoare. Aprobarea în Guvern drept ”proiect de importanță strategică” a centralei de la Mintia, care ne va crește consumul național cu 30%, ridică și ea suspiciuni în acest moment în care, pe de altă parte, anulăm alegeri ca să nu dăm țara pe mâna influențelor obscure și Rusia e disperată să revină pe piața europeană de gaz.

În scrisoarea menţionată EFOR a mai cerut Comisiei Europene să ia în considerare investigarea intereselor rusești în Transgaz. La fel cum Ungaria a devenit în ultimii ani o sursă evidentă de blocaj pentru fluxurile de energie electrică și gaze pe piața unică a UE, şi a acţionat pentru decuplarea Balcanilor de Vest, Bulgariei și Greciei de restul pieței UE, este probabil ca România să urmeze acum aceeași cale, prin decizii ale guvernului PSD-PNL, în complicitate cu Viktor Orban și în beneficiul Rusiei.

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Doamna Nutu, privind aceasta problema ar fi bine sa sesizati rapid Parchetul de pe langa ICCJ si toate institutiile care au tangenta cu aceasta chestiune. Alt demers ar putea fi initiat, iarasi cat de repede posibil, catre comisia europeana, catre europarlamentarii romani din PNL si USR( ceilalti mi-e teama ca nu pot fi decat complici la aceasta mizerie).

    Smenul e foarte clar. S-a practicat intens in fenomenul numit privatizare. E clar ca 200 – 120 = 80 mil Euro vor reprezenta spaga catre Ciolacu and Company. Tipul acesta de infractiune a fost brevetat de catre PSD inca din timpurile lui Adrian Nastase…..si apoi practicat la greu, nu numai de catre PSD…..si Tariceanu l-a „implementat” cu succes( de unde bani pentru „colectia” de masini scumpe….si de multiple neveste) !

    Jenant cum clicile de talhari isi fac de cap nestingherite sub obladuirea unei justitii corupte pana in maduva oaselor si a unui electorat cu IQ majoritar situat in intervalul [0, 25].

    • Semnalarile din RO nu o sa aiba nici un efect daca proiectele sint deja „de strategie nationala”, poate doar vocile de la Bruxelles. Asa se raspandeste Rusia, la fel ca otomanii (fanariotii) acum sute de ani: cu coruptia. Greu de combatut cand de fapt speculeaza limitele noastre umane, ca grup. De-aia otomanii au condus cum au vrut sute de ani alte teritorii apropiate. Hmm…

    • 1. MVM dorește (are un acord) să cumpere divizia de furnizare a EON.
      2. MVM ar avea un preacord de furnizare de gaz pentru Mintia
      Se înțelege că deal-ul ar fi ca MVM să livreze gaz rusesc (cumpărat ieftin de Orban de la ruși) către Mintia, de la care să primească curent electric (la un preț bun) pe care să-l furnizeze (vândă) celor 3 mil. clienți din România. Cu un profit.
      Ce n-am înțeles
      1. cum ar ajunge gazul (rusesc) de la MVM la Mintia ?
      2. ce se întâmplă dacă Ucraina suspendă livrarea de gaza rusești spre Ungaria?

      • E posibil sa fie un arbitraj in livrarile de gaze naturale, bazat pe niste viitoare noi conducte dinspre Orientul Mijlociu catre Europa (via Turcia-Grecia-Bulgaria) sau pe livrari de gaz natural lichefiat.

        Iordanienii sau irakienii sau ce sunt ei de la Mintia ar cumpara gaz rusesc pe care sa il duca pe la ei, ei ar trimite gaz „irakian” prin conducte sau cu nave de gaz natural lichefiat in Romania.

        Pentru ca treaba sa fie mai „kosher” au nevoie de un intermediar european- adica MVM. Care si-ar justifica interesul prin „detinerea unei sucursale de distributie in Romania”.

  2. În concluzie există suspiciuni despre niște amenințări la securitatea energetică a României. Cunoașterea amenințărilor e domeniul de competență al Direcției Generale de Securitate Economică din SRI. O structură asemănătoare există și în SIE. Or fi aflat ceva? Sau se doarme-n bocanci? Ori poate participă la deal? Pare că suntem în „peroada” surprizelor strategice.

    • Poate ca sunt spectatori la formula 1, in avioane private cu amante.

      Sau poate ca pur si simplu, vanzatorii de covrigi nu se pricep. Asteptam medici chirurgi sa fie alesi din randul spargatorilor de seminte care pot aduce 5 voturi din preajma parohiilor.

      Cand o sa ne intre in cap ca nu meritam chiar orice visam (autocritica) si ca nici altii nu merita chiar daca iti da si tie un ciolan poate o sa ne revenim. Pana atunci ne jucam cu frustrarile oamenilor si facem monopoly cu activele statului intr-un stil de politica lapte-gros.

      • Cred ca nu pricepi cum stau lucrurile….sau te prefaci ca nu pricepi!

        Ca sa intram in UE a trebuit sa privatizam marile gauri negre din zona financiar-economica, institutii care erau administrate prost si in mod corupt de catre guvernul Romaniei, agentiile si para-agentiile coordonate de acesta.

        Trebuie punctat ca functionarimea de la rangul 2 incolo de peste tot din aceste zone( ministere, agentii guvernamentale, intreprinderi si alte institutii de orice tip) a fost si este compusa din ramasite sau ramasite reinnoite provenite din zona securisto-comunista, care au ramas fidele cui crezi tu? Urmasului partidului comunist, adica FSN=FDSN=PDSR=PSD ! Clicilor patronate de securisto-comunisti li s-au alaturat in timp fel si fel de infractori, de oportunisti, de derbedei incompetenti dar cu gura mare. Chiar in perioadele in care PSD nu a fost la guvernare, puterea reala in zona economico-financiara ( si nu numai ) a ramas tot in mana acestor jigodii de provenienta comunista. Care au avut grija sa boicoteze intens, prin marea masa de complici ramasi in functii, orice masura care democratiza in mod real Romania, care o facea sa nu mai fie dependenta de clicile corupte provenite din zona comunisto-securista. Asa se si explica o multime de esecuri in perioadele in care PSD nu a fost la guvernare! Greu de inteles si de priceput de catre majoritatile compuse din idioti ! Greu de vazut din cauza manipularii permanente la care cei cu minte putina au fost supusi din 90 incoace!

        Sa revenim! De ce UE nu a vrut sa ne primeasca fara aceste reforme esentiale? Pentru ca si-ar fi legat de picioare o piatra de moara mult prea grea……si anume a permite intrarea unei tari sarace plina de coruptie si ineficienta din punct de vedere economic. Oricum, cand am intrat mai aveam multe de indeplinit( unele nu le-am indeplinit nici astazi)!

        Trecerea activelor in modul privat in anume zone( cazul BCR, cazul Petrom) a fost exclusiv apanajul guvernului Romaniei, UE nu a vut nicio treaba. Adica am vandut si am privatizat cum am vrut…..adica prost, in mod corupt, vanzand contra spagi grase si ceea ce poate nu trebuia sa vindem! Vinovatul principal este partidul care a guvernat intre 2000 si 2004….ghici care? Dar jigodii care au puis umarul la jaf au fost si in jurul lui Tariceanu, post 2004. Nimeni nu ne-a obligat sa dam nimc directionat spre cineva anume! Ca au existat aranjamente de culise patronate de gasti securisto-comuniste e cu totul altceva…..gasti mentinute la butoane prin votul tembel al unei majoritati formata din idioti care a mentinut de 35 de ani clicile de origine comunista la procente suficient de mari!

      • Scuze ca am omis, dar gazele le-am dat demult ! Pe niste redevente de tot rasul si cu clauze neclare privind asigurarea unei cantitati suficiente si la pret rezonabil pentru cosum intern! Tot ciuma rosie e autorul !

  3. „decuplarea planificată a UE de gazul rusesc” nu se reduce din pacate doar la gazul rusesc, ci la orice fel de sursa de gaze, ceea ce inseamna ca liderii UE sunt complice la distrugerea cu bna stiinta a economiei europene. UE nu poate sa renunte la nici un gaz (cu exceptia celui rusesc), iar aprovizionarea cu gaz este vitala pentru ecpnomiile europene. Desigur, gazele din alte surse vor fi mai scumpe, insa reprezinta singura solutie deocamdata, iar surse sunt destule.

    • Exact, surse de gaze naturale sunt destule, inclusiv in Marea Neagra. Cert este ca energia intermitenta produsa in centralele fotovoltaice si eoliene necesita acoperire (backups). Centralele moderne /flexibile pe gaz se preteaza de minune in acest sens (permit integrarea unei cantitati maxime de energie produsa din surse regenerabile). https://www.youtube.com/watch?v=eeiu-wcyEbs

      Dincolo de retoricile politologilor, teoreticienilor, idealogistilor, etc, bateriile pot stoca ceva energie pe termen scurt, nu pot insa acoperi integral cererea de energie in noptile sezonului cald, sau in zilele intunecate ale sezonului rece (3-5 zile la rand?) cand nu bate vantul. In Germania spre exemplu, devenim tot mai dependenti de energie scumpa din import (si aia limitata) respectiv riscam blackouts si Dunkelflaute! https://www.zdf.de/nachrichten/wirtschaft/strompreise-rekord-dunkelflaute-100.html

      • Da, dar exact asta e piața europeană de energie, dacă nu bate vintul în DE, bate în ES. Iar fluctuația / creșterea de preț în DE a fost exact de citeva ore, pentru orice consumator cu un contract pe termen lung, absolut irelevant. Singurii afectați , cei care cumpără din scurt , așa ca nu e dracul chiar asa de negru…

        • Mda, teoria ca teoria. Daca acel surplus din Spania nu acopera cererea imensa prin Germania sau Europa Centrala facem economisere, strangem cureaua /Dunkelflaute?

          P.S. Chiar daca pretul energiei eoliene este foarte competitiv, transportul pe distante foarte mari (din sudul Spaniei sau de pe coasta Marii Caspice pana la Praga sau a Stuttgart) este costisitor, pierderi tehnologice, etc. Evident, daca exista un surplus prin imprejurimi (la pret competitiv) il integram in mix si ardem mai putin gaz. Fara backups insa, Dunkelflaute ne paste!

  4. Nu inteleg absolut nimic ce se intimpla si, din pacate, nici autoarea nu prea explica ce si cum!? De ce vrea statul roman sa vinda ceva? Si d ece vor ailalti sa cumpere fie ca sunt unguri sau americani? Si de ce vor altii sa investeasca si ce e rau in investitii?

    Singurul lucru de care sunt sigur e ca fraza „Cu atât mai mult cu cât, în toată UE, direcția e de reducere, nu de creștere a consumului de gaze,” e catastrofala. Atita timp cit exista gaz in lume va fi nevoie de el. Gazul nu poate fi inlocuit cu nimic, mai ales pt ind chimica!

  5. Cu atât mai mult cu cât, în toată UE, direcția e de reducere, nu de creștere a consumului de gaze,
    I-as ruga pe cetateni sa se lipseasca de cozonaci si de gisca la cuptor, ca consuma gaz. Nu stiu daca se poate cu coceni?

    • Nea Caisa
      In 1920 Contele maghiar a cerut alipirea Transivaniei la Ungaria argumentand ca romani sunt prosti si nu se pot conduce singuri.Ungaria nu are gaz da vrea sa gestioneze gazul din Romania ca sunt mai destepti.

      • @MIhai _ „Ungaria nu are gaz da vrea sa gestioneze gazul din Romania”

        Grupul din Irak înregistrat în Insulele Cayman are nevoie de multe gaze pentru a produce la Mintia electricitate cât două reactoare și jumătate de la Cernavoda.

        …Și nu a fost aleasă și nici nu va fi aleasă vreodată soluția construirii reactoarelor 3 și 4 la Cernavoda pentru a satisface necesarul de energie electrică al României! asta pentru că se dorește crearea dependenței energetice a României, cvasi-independentă energetic în prezent.

        Ungaria nu are gaz dar va vinde gaz României.

  6. Deci să înțeleg că este mare dramă că România redeschide o termocentrală și că o să producem mai mult curent electric pe care îl exportăm și în Ungaria. Ar trebui să fie o veste excelentă, în niciun caz o dramă.

    Dacă vestul Europei își dorește să trăiască într-o distopie eco-marxistă, să-și închidă toate unitățile de producție a curentului electric și să supraviețuiască doar din eoliene și panouri solare – aceasta este strict problema lor. Când se vor lumina la minte și vor realiza că au luat decizia greșită, s-ar putea să fie un pic prea târziu, iar industria va fi deja relocată spre alte meleaguri cu politici mai puțin demente de protecție a mediului.

    Și acum pot să dau un exemplu personal: locuiesc de 13 ani într-un apartament dotat cu centrală termică proprie, am termostat pe care îl setez de regulă la 23 de grade, am apă caldă oricând doresc și plătesc factura la gaz o fracțiune din cât au de plată cei care au încălzire centralizată de la CET.
    Așa că să mă scutească madam Ursula și dictatorii de carton de la Bruxelles de pretențiile absurde de a reduce consumul de gaz.

    • „Dacă vestul Europei își dorește să trăiască într-o distopie eco-marxistă”

      Vezi ca folosesti cuvinte pe care nu le intelegi, „Dima”

      Intoarce-te la fabrica ta de troli din Tiraspol si lasa-ne in pace cu apocalipsa ta economica. Danemarca si Norvegia isi asigura 75% din energia electrica din surse curate. Trebuie doar sa incerci. Mai scuteste-ne cu teoriile tale de sfarsitul lumii daca ne decuplam de gazul patronilor tai.

      • “ Danemarca si Norvegia isi asigura 75% din energia electrica din surse curate. ”
        Norvegia vinde petrol in draci si subvenționează cu banii ăia “energia curată”.
        A nu se confunda 75% din energia electrică cu energia totală necesară.
        “ Trebuie doar sa incerci”
        Asta e bună tare. Mătăluță ai încercat? Dacă ai știi câtă voință a fost în Germania în ultimii 20 de ani. De vreo câteva trilioane de euro. Și totuși când s-a terminat gazul de la ruși au început să ardă cărbuni mai ceva ca în iad. Verzii, ăia cu voință multă!
        Oricât “am vrea” și ne-am screme crezând ca dacă vrem, universul va aranja lucrurile așa cum “vrem noi”, când dă frigul și foamea o să ardem tot ce ne pică la mână!

      • Ursula, Norvegia are o situatie specifica. Are doar cateva zile cu soare pe an. In rest, ploua. Abundent… Eu aici traiesc, in Norvegia. De acolo vine si productia de enegrie: din caderile de apa. Informeaza-te cand folosesti exemple! Caci altfel, poti fi acuzata de incercare de manipulare.

        • Pai si caderile de apa nu sunt tot o forma de „energie curata”?

          Norvegia ar trebui sa fie un exemplu pentru Romania in politica energetica.

      • @Ursula

        Danemarca face curent din vant , Suedia si Norvegia din hidrocentrale, asta le a dat natura, nu are legatura cu ideologia sau politica.
        Norvegia face aluminiu din curent , iar restul vinde.
        Suedia are case racordate la gaz undeva 6% (rest biomasa), Ungaria are 6% case care NU sunt racordate la gaz
        Orban deci trebuie sa faca rost de gaz pentru cei 94% din cetatenii sai care se incalzesc in acest fel.
        Daca nu le da gaz nu poate fi presedinte, iar munti si ape si hidrocentrale nu are.
        Norvegia si Suedia sunt 2 mari exportatori de electricitate din Europa , Franta dupa ce si a reparat centralele nucleare a ajuns in 2024 din nou no 1.
        Energie verde poti sa faci daca esti geografic apt, sau foarte incapatanat asa cum a fost Franta de mai bine de 50 de ani.
        Mixul de energie coerent al unei tari e o arta in sine , si se pare ca in Romania trebuie sa mai inaintam in directia asta.
        Fabrica de troli la care faci referire NU e la Tiraspol ci la Petersburg :)

    • Gaspadin Dima văz și simt monstruos o dragoste mare ce o aspiri /inspiri ptr Putin cel scelerat! Te avertizez, aici pe contributors. ro nu merge neam manipularea, încearcă pe țic tik și toc poc. Și fa ne sa ne fie dor de tine, maestre, sa nu ne scrii!

  7. Cedarea rezervelor de gaze din Marea Neagră în favoarea Austro-Hungariei este „dania” plătită de Ciolacu pentru intrarea în Schengen. Că mai au dreptate și „naționaliștii”…

    • Mai citește articolul odată, e vorba de gazele rusești, nu de alea din Marea Neagră. Și nu e austro Ungaria, e Ruso-Ungaria…

  8. (Off-topic) Prima grijă a tov. Ciolacu după turul I a fost să mai prelungească licențe de exploatare de minerale, pentru prieteni. Adică și-a făcut mâna pentru ceea ce afirmați acum. Nu-i nicio diferență de esență, doar de talie.

    Acu’ x ani se lansase un proiect de dezbatere publică pentru modificarea constituției, care a fost întrerupt brusc. Ar fi cazul să fie reluat și să denunțăm raptul brătienist de-acum mai bine de o sută de ani perpetuat până azi cu resursele așa-zis în proprietatea statului în fapt a unei clici.

  9. @Otilia Nuțu

    E.ON are o cotă de piață de 35%-38% în funcție de cantitățile de gaze vândute clienților casnici și de 6%-7% în ce privește clienții non-casnici.

    De ce să nu aibă vreun sens economic proiectul centralei pe gaz de la Mintia? Face tot sensul în opinia mea: România se confruntă cu un deficit de energie, are cele mai mari prețuri la energie angro din UE, reactorul 1 de la Cernavodă va intra în retehnologizare, reactoarele 3 și 4 nu se vor construi mai devreme de 8 ani, iar energia regenerabilă oscilează de la un sezon la altul și chiar de la o oră la altă (uneori chiar de la un minut la altul), deci e nevoie ca de aer de energie de bază.

    Nu văd vreo problemă dacă centrala de la Mintia va vinde energie ieftină. Dimpotrivă e chiar foarte bine pentru piața din România. În plus vom putea sprijini mai ușor Moldova furnizându-i energie la prețuri acceptabile. Iar dacă rușii vor întrerupe brusc furnizarea, asta e, ne vom baza pe importuri ca și până acum. Dar între timp (de prin 2027) se vor extrage gaze din Marea Neagră și vom deveni prima țară din UE cu excedent de gaze (și aici fie le exportăm fie, și mai bine, ne-am dezvolta industria).

    Înțeleg că nu ne place că gazele sunt rusești, dar atunci UE să interzică importul de gaze rusești peste tot în UE, inclusiv în Franța, Spania, Belgia, Olanda și multe alte țări.

    Direcția extinderii consumului de gaze în România nu e deloc păguboasă. România a tot expus Comisiei Europene de ce o face: fiindcă nu se poate face trecerea la energia regenerabilă, cel puțin nu peste noapte, iar până când ne vom dezvolta mai puternic energia nucleară (pe care, apropo, UE nu vrea să o finanțeze), gazele vor reprezenta energia de tranziție.

    • Dar va fi ieftina energia produsa la Mintia? Sau va fi ieftina pentru altii si scumpa pentru romani? Pentru ca exista precedente in acest sens, cand Electrica a vandut energie in afara Romaniei cu un pret de 3 ori mai mic decat cel perceput clientilor casnici din Romania! De studiat personajele care compun directoratul Electrica! Fosti PeSeDisti de Prahova apropiati de Sebastian Ghita!

      Cu totul de acord, pret mare la energie inseamna stagnare sau regres economic! Iar cu energia verde, care azi e, maine nu e, ar trebui ca politicienii UE sa se consulte cu experti in economie, cu experti in tehnologie, cu oameni de stiinta care nu scriu articole de dragul de a fi pe placul politicienilor, inainte de a clama astfel de masuri….s-ar putea ca pentru o iluzorie „sanatate” a planetei sa sacrificam civilizatia si bunastarea, sa ne intoacem cu 150 de ani in urma.

    • @ Sorin: fără supărare, dar nu înțelegi energy economics & politics (am vrut să public un articol, mult inaintea dnei O.Nutu, dar am fost cenzurat…mă mir că si-a publicat d-sa acest articol).

      F. pe scurt, pentru ca nu e spatiu și timp. Totul se rezuma la un singur cuvint: CONTROL !
      Nu Mintia e problema ci:
      – cine o controleaza…atit juridic (este controlata de un grup inregistat in Cayman Islands (este in primele 5 ”off-shore-uri” cotate de sistemul bancar drept ”highest risks”)
      – de unde gaz ? (Mintia la capacitate maxima, consuma cca 60% din BRUA)…ați auzit cumva ceva despre vreun contract pe termen lung livrare de gaz, cu pret stabilit ? (asta e un minim pt. ca o banca sa-ti dea vreun imprumut pe termen lung….banca vrea sa fie sigura ca-si recupereaza bani)
      – la fel pentru electricitate (banca vrea sa vada preturile/veniturile, tot asa, pentru recuperare)
      – ce e interesant este ca grupul din Cayman Islands VREA SA SE EXTINDA IN ROMANIA CU PROIECTE SIMILARE !

      Va recomand sa cititi NOTA DE FUNDAMENTARE publicata pe site-ul Min.Energiei care justifică incadrearea Mintia drept PROIECT DE IMPORTANTA NATIONALA PENTRU SECURITATEA ROMANIEI !

      Deci, Romania se bazeaza pe securitate energetica furnizata de un ”off-shore” !
      Un alt amănunt: Proiectul Mintia, NICI NU APARE IN RECENTA STRATEGIE ENRGETICA A ROMANIEI, finalizata recent si este ”in avizare”…habar n-am de cine și unde

      Nu mai intru in alte detalii, ca sunt f. multe si multe legate si pe verticala si pe orizontala in economie macro
      Esential, guvernul pro-european actual (si precedent) clameaza ”parcursul european al României”, dar cirmeste pe sest catre pro-rusia.

      Si asa ati ajuns in pozitia lui Trahanache din Scrisoare Pierduta: ”nu sunt turmentat…dar eu cu cine votez ?”
      N-om fi cumva spre Rusia, dar nu stim noi ca spre acolo merem ?

      • @Dragostin Cătălin
        Cine o controlează? Nu văd relevanța faptului cine o controlează din moment ce trebuie să se supună legislației românești și va activa pe piața românească de energie în condițiile de piață.

        De unde gaz? Treaba lor de unde vor lua gazul. Poate de la MVM, poate de la Socar, care a anunțat chiar zilele astea că a intrat pe piața angro. Ideea e că trebui să-l ia de undeva la un preț bun, altfel nu vor rezista pe piața de energie. Cât despre finanțare, nota de fundamentare a Ministerului Energiei spune că ”costurile aferente construirii și punerii în funcțiune a centralei electrice Mintia vor fi finanțate din surse proprii sau atrase în nume propriu, ale societății Mass Global Energy Rom S.R.L.”.

        Foarte bine dacă grupul din Cayman Islands vrea să se extindă. Spuneți dvs. unde vedeți mai exact riscul pentru România. Singurul risc pe care-l văd e ca aceste centrale să nu reușească să-și procure gazele necesare funcționării la prețuri avantajoase, caz în care ar da faliment, iar noi am reveni la situația de dinainte, adică ne-am procura necesarul de energie din importuri. Dar cu siguranță de la momentul în care gazele din Marea Neagră vor fi exploatate vor fi suficiente gaze pentru alimentarea centralelor.

        Am citit nota de fundamentare și sunt de acord cu fundamentele prezentate. Vă rog precizați cu ce anume nu sunteți de acord și de ce.

        Tot insistați că investitorul ar fi un ”off-shore”. O fi, dar investiția e cât se poate de reală. Deja turbinele Siemens au ajuns la Mintia și sunt în curs de instalare. Iar investitorul trebuie să se supună legislației românești.

        • @Sorin
          Dincolo de glumă, tu esti fie un troll, fie nu intelegi ce inseamna sa ajungi dependent de Rusia si sa ai un pret al gazului natural pe care nu-l controlezi la intrare si un pret al kWh pe care nu-l controlezi la iesire. Energia este sau ar trebui să fie un monopol (sau oligopol ) pe care statul român să il poată controla in cazul in care o putere străină amenință piața (regularizată) a energiei din România. Ceea ce face acum E.oN cu vânzarea către unguri este exact asta: destabilizeaza piața de energie a României. Chestia asta se numeste siguranță natională si piața de energie nu se supune complet, fara control, dinamicii normale de cerere vs ofertă a unei economii capitaliste deschise cum e cea a României. In alte state, Franța, Norvegia etc e complet controlată de stat cum ar trebui sa fie si in România dar noi avem prea mulți escroci si tradatori in Bucuresti. Fomiști să facă avere pe pielea românilor si pe siguranța noastra. Nu degeaba plătim cel mai mare preț pe MWh din Europa, cu resursele si industria pe care le avem!
          Esti fie naiv, fie de-a dreptul p****t. Cu gura mare, ca tot românu verde si „patriot”.

          • Dacă vă credeți atât de inteligent, răspundeți dvs la întrebarea de ce plătim cel mai mare preț pe MWh din Europa și cine câștigă cel mai mult din asta? Vă dau un indiciu, nu cumva chiar companii de stat (sau unde statul deține pachete semnificative de acțiuni), gen Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica?

        • @ Sorin:
          https://energy-center.ro/piata-energiei-din-romania/de-ce-nu-apare-centrala-de-la-mintia-declarata-obiectiv-energetic-national-in-strategia-energetica-a-romaniei/

          si mai discutam…poate poate veti intelege…
          se pare ca nu stiti cum functioneaza ”piata de energie”…niste analize ale pietei de energie din UE (care confirma si ce s-a intimplat in România in ultimii ani !) este ca (in ROM)
          preturile la energia electrcia (alea marginale) au fost, in ordine descrescaătoare:
          1. Importul
          2. Gazul
          3. Carbunele (de abia aici a ajuns, cu CO2 cu tot !)

          De ce s-a intimplat asta ?
          1. lipsa de capacități (premeditat ?…eu zic ca da, ca parte a razboiului hibrid, si creerea de ”cerere de energie” neacoperita…slabirea capacitîții economice a statului, etc…si vin ”salvatorii”…)
          2. pret la gaze mare !

          Ce facem noi ?…ne ”legăm” pe termen lung de gaz (un combustibil scump si poluant) și mai mult, cu Mintia ajungem sa depindem de gaz, in energie-SEN, in proportie de peste 30%….in loc sa-l folosim în petrochimie (BTW…gazul românesc este ideal pt. Petrochimie- e cel mai bun gaz pt. asta, d,aia il vrea OMV pt. Borealis/Schwechat,,,sau, il iau ei si ne aduc altul !?…de unde ?)

          FYI: daca aveti curiozitatea sa cititi in STRATEGIA ENERGETICA A ROMÂNIEI, recent aprobata (și nu prostiile din Hotarirea de Guvern), veti vedea ca RO are potential de biometan, biocombustibili si RNG (Renewable Natural Gas) atit de mult ca ar putea sa inchida Neptun Deep…toate astea in economie circulara….nu aia liniara pe care continuam noi sa o promovam.
          Deci…ideea este DEPARTAREA DE GAZ, pe termen mediu/lung și adoptarea economiei circulare…nu inghițirea lui pe nemestecate de gaze…DAR EXACT ASTA ESTE OBIECTIVUL…pastrarea României dependenta de ceva !

          Iar asta de mai jos:
          ”…Tot insistați că investitorul ar fi un ”off-shore”. O fi, dar investiția e cât se poate de reală. Deja turbinele Siemens au ajuns la Mintia și sunt în curs de instalare. Iar investitorul trebuie să se supună legislației românești….”

          sunteti f. simpatic se vede ca nu intelegeti cum e cu ”investiții” din off-shore, ”supunerea lal legislația românească”…aia adaptabila ?!…care fac proiecte strategice și de securitate energetica a tării (la cererea invetitorului) si nici dracu n-o pune in vreo startegie…tot a României !…sau aia e ”alta strategie” ? (cred că glumiți), și multe altele…mergeti dvs. la orice banca din RO, si incercati in zilele noastre să deschideti un cont pe un SRL amărît, in care să aveti 1 asociat amarit din UE (poate fi si din diaspora noastra !)…și mai discutam…
          …sau, mai simplu, citiți orice ghid de finantare al ME sau orice minister să vedeti ce conditii ”de eligibilitate” sunt indeplinite…ce vorbim aici ?…

          Iar în final: solutia corectă ?
          Rezilierea contractului dupa un audit…care ar fi trebuit făcut demult ! (nu stiu daca exista asa ceva !…ce contracte, intre cine si cine, ce garantii au fost date, etc., etc.) despagubirea ”investitorului” (pe baza facturilor platite, in baza unor alte contracte) și continuarea investitiei de catre SAPE sau oricine altcineva…inclusiv de mine (ha-ha, tot am mai reabilitat eu Mintia cu 2 x 200 MW pe carbuni)

          PS. as putea argumenta la fiecare afirmatie facuta de dvs. ca nu este corecta, dar, nu e timp si loc. Dar, o pot face daca chiar doriti !…eu v-am furnizat argumentele mele

          • Dvs. vreți ca România să fie mai catolică decât papa, adică să controleze la sânge un investitor privind sursele de finanțare, de unde duce gazul, să nu polueze etc. Preferați să generăm biogaz în loc să extragem gazele din Marea Neagră etc.

            Apoi presupuneți că nu aș ști cum funcționează piața de energie. Știu suficient de bine cum funcționează și sunt de acord că importurile, prețul la gaze și prețurile la certificatele CO2 sunt principalele aspecte care au crescut prețurile la energie. Tocmai de aceea centrala de la Mintia adresează prima problemă: importurile de energie electrică. Sigur, pentru asta investitorul trebuie să-și asigure prima dată necesarul de gaze. În următorii 2-3 ani vor veni din importuri, dar pe urmă ar putea proveni din extracțiile din Marea Neagră. Importurile de pot asigura și din Azerbaidjan, nu doar din Rusia.

            Concluzionând, pe mine mă interesează în primul rând să avem cât mai multă producție de energie la prețuri cât mai mici, iar pentru asta e nevoie de centrale pe gaze, până ce reușim să construim mai multe centrale nucleare. Adică similar cu strategia SUA, țara cu cele mai mici prețuri la energie.

  10. Se pare ca prietenia cu interese rusesti este mult mai bine reprezentata de PSD + PNL, decat de maimutoii care-si zic suveranisti. In fapt, gastile astea de maimutoi „suveranisti” sunt construite de clici securiste in stransa legaturi de afaceri necurate cu PSD si asociatii! Totul sub ne-atenta obladuire a nimicului uman numit Johannis.

  11. Românii , o națiune de care iși bat joc toți vecinii pentru că au niște imbecili în posturile din București.
    Niște trădători agramați , covrigari cu Bac-ul luat la 37 de ani care dacă se imbracă în Armani cred ca pot ascunde prostia si micimea.

  12. @Otilia Nutu

    Centrala inchisa de la Mintia de 1770 MW nu are nici un sens economic????? Adicatelea noi suntem dependenti de importul de energie si o investitie noua nu-si are rostul?

    A…. ca „ai nostrii ca brazii” n-au reusit sa faca o afacere din achizitionarea centralei si modernizarea ei fiindca este cu bani prin EU (mai greu de sifonat)? Si au luat-o investitorii strategici din Iordania si Irak? La cata competenta este in administratia romaneasca nici nu ma mira!

    PS. Spuneti ca Europa isi reduce dependenta de gaz? Las c-o sa gateasca cu curentul electric produs de eoliene si fotovoltaice. Apropos, 90% din fotovoltaice sunt „made in china”! Este plin si Expert forum-ul de „esperti”!

    PS.2 Investitia aia de la Iernut cu 4 turbine pe gas, inceputa in 2016, isi are rostul????? Hai ca face maine-poimane 10 ani de cand s-a apucat statul roman (si un investitor parlit din Spania) s-o „modernizeze”! Investitie care in mod normal trabuia sa fie gata in maximum 2 ani!

  13. Asta cu centrala de la Mintia operațională in 2025 e gluma anului. Am văzut ieri poze de acolo, au niste fundații făcute pe la sala mașinilor și s-au apucat de clădire la nivel de montat stâlpii pentru structura. Că sa fie operațională ar trebui ca prin august să înceapă PIF-ul. Poate in 2026 daca se mișcă bine pe la jumătatea anului sa ceară conectarea la sistemul energetic pentru probe.
    Cat despre Iernut, așa cum spun din 2020 pe aici, se pornește din gura de politicieni din 6 in 6 luni. Și aia, daca au noroc poate la sfârșit de 2026 termina PIF-ul daca nu reziliază iar contractul pentru întârziere sau incep sa factureze penalități.
    Ciclurile combinate fac echilibrarea sistemului, in plus data fiind cererea de energie din Ucraina și Moldova vor fi rentabile economic.
    Până la urmă regenerabilele in exces sunt dăunătoare sistemului energetic pentru că dezechilibrele pe care le produc cresc prețurile pentru consumatori pentru că rețelele de interconexiune au limitări operaționale care conduc la congestii, care la rândul lor fac energia verde inutilă a fi produsa pentru că nu poate ajunge la consumatori.
    Pe autoare o sfătuiesc să se documenteze pe teren😁 poate înțelege ceva din energetică, multe nu se vad din birou!

    • @PIFu
      Toașe, dezechilibrele din rețea datorate fluctuației output-ului din vânt și din solar se rezolvă urgent cu ESS – energy storage systems, mai pe româneste baterii grid-size amplasate exact acolo unde trebuie pe rețea. Generarea pe baza de gaz natural si nuclear ar trebui sa existe doar pentru base demand dar si pentru calamitati naturale. In consecință ar trebui construite capacitati pe gaz care sa stea in stand-by si porneasca cand e nevoie. Asta se numeste siguranță națională si nu ar trebui sa aibă de-a face nimic cu costul (sau prea putin ) MWh… Poate doar un adaos in zona de non-commodity al structurii de preț. Problema e ca inginerii nostri directori dorm in cizme si politicienii nostri au Bac-ul luat la 37 de ani.
      Pe deasupra exista tot felul de metode de contractare a energiei regenerabile care pun in cârca generatorului felul cum să actioneze cand e supra productie.
      E o lume sofisticată cu produse financiare aliniate la strategii de generare care regularizeaza piața de energie. Nu stiu cat de mult se aplică in România mecanismele astea dar e nevoie de oameni si firme cinstite care sa fie pe piața asta a energiei. … si România e raiul smecherilor, a leneșilor, a proștilor cu diplomă luată fara munca.
      Autoarea a ridicat problema siguranței naționale a pieței de energie si are perfectă dreptate. Romania nu e USA unde totul se invarte in jurul costului MWh si unde dealerii de day-ahead dorm acasa cu castile de la telefon in urechi.

  14. La link-ul de mai jos gasiti „Raportul comisiei Tismaneanu (2006) privind condamnarea regimului comunist din Romania ca fiind ilegitim si criminal”, raport care in perioada 2021-2024 a disparut de pe site-urile oficiale ale principalelor institutii din Romania: Administrația Prezidențială, Camera Deputaților, Senatul și Guvernul.

    https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/12/comisia-tismaneanu-raport-final-condamnarea-comunismului.pdf

    Raportul nu mai există pe nici unul dintre site-urile principalelor instituții ale statului român: Administrația Prezidențială, Camera Deputaților, Senatul și Guvernul. Este necesar sa stim cine sunt cei care au dispus acest fapt josnic si antinational!

  15. Autoarea s-ar putea să fi dibuit bine combinația ruso-maghiară. În rest însă…

    1. Gaze in UE. Inclusiv rusești.
    https://www.statista.com/topics/6333/lng-in-europe/#topicOverview
    https://www.highnorthnews.com/en/eu-efforts-reduce-russian-lng-ring-hollow-imports-reach-new-high

    2. Alte combinații energetice europene.
    A se vedea poza din 2011 cu grupul de învârtitori frenetici de robineți. Merkel plus Medvedev plus Rutte plus alți tovarăși.

    3. Dependența de energia chinezească. Așa-zisa energie verde e de fapt cât se poate de galbenă. Peste 90% din panouri vin din China. Nimeni nu poate garanta durata de viață a acestor echipamente, și nu mă refer la panouri, și nici vreo protecție in fața unor atacuri cibernetice.

    https://www.evwind.es/2024/10/21/china-dominates-eu-solar-photovoltaic-pv-market-98-of-solar-panels-come-from-china/101922
    Suntem pe punctul de a înlocui o dependență vizibilă și relativă (gazele din Rusia reprezentau in jur de 30% din consum și veneau pe niște țevi) cu o alta, insidioasă și totală ce poartă in plus un mare risc securitar. Iată deja semnele sabotajelor chinezești:

    https://hotnews.ro/northvolt-cel-mai-mare-producator-de-baterii-din-europa-si-a-cerut-falimentul-declinul-companiei-suedeze-a-inceput-in-urma-unui-parteneriat-cu-chinezii-1841494
    https://www.reuters.com/technology/after-northvolt-europes-battery-hopes-rely-heavily-china-2024-12-20/

    Încă ceva. Gazele rusești care nu mai ajung in Europa nu se duc pe apa sâmbetei, ci merg direct in China, iar acolo sunt transformate in miliarde de tinichele scoase la vânzare pe temu și alibaba și care umplu apoi gospodăriile europene și generează munți de gunoaie care in cele din urmă vor fi îngropate sau arse in România. Ceea ce ar putea fi un lucru bun, din moment ce gazele poluează atât de tare și urmează să fie interzise, ne vom încălzi in schimb la sobe alimentate cu deșeuri chinezești…nu-i așa?

    • Merg in china din PR, nu s-a construit nimic relevant in ultimii doi ani. Sunt atatea gaze disponibile la rusnaci ca e disperare mare cum sa vanda in UE mai mult… Nu cum sa vanda mai mult la chinezi… pe degeaba…

  16. Avem 7 MWh instalați in baterii la 7.700 MWh consum oraractual, uitati-va pe site-ul Transelectrica la consumul instantaneu.
    Despre ce vorbim?
    Și se zice BESS, nu ESS, că așa e englezit m-au învățat pe mine tovarășii mei consultanții care învârt GWh de așa ceva, pe hârtie evident, ca sa echilibreze zecile de GW de regenerabile care nu se vor face.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Otilia Nutu
Otilia Nutuhttp://expertforum.ro
Ana Otilia Nuţu este analistă de politici publice în energie la Expert Forum și a fost Co-chair al Eastern Partnership Civil Society Forum

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro