Mărturia Lucreției Jurj despre rezistența anticomunistă din Apuseni

În anul 2002 apărea la editura clujeană Dacia o primă ediție a cărții Suferința nu se dă la frați. Mărturia Lucreției Jurj despre rezistența anticomunistă din Munții Apuseni (1948-1958).

Cartea era produsul editorial al transcrierii a 16 ore de convorbiri pe care, pe atunci, doi tineri absolvenți ai Facultății de Istorie de la Cluj-Napoca, le-au avut cu protagonista. Fostă componentă a așa-numitului grup Șușman sau Teodor Șușman care a activat în Munții Apuseni imediat după abdicarea forțată a Regelui Mihai și până la anihilarea totală a combatanților, fie ca urmare a unor decese, fie ca o consecință a acțiunilor de reprimare continuă, încăpățânată, nemiloasă ale Securității.

La ora la care apărea prima ediție a cărții, Lucreția Jurj nu era tocmai o necunoscută. Ea se manifestase deja în spațiul public, dăduse interviuri, își evocase demn și fără patetisme, fără inutile și disproporționate auto-elogii și lupta, și suferința. Căci nu a fost nicidecum simplu și deloc la îndemâna oricui ca, preț de patru ani, să fie singura femeie din componența grupului, să bănuiască și mai apoi să dobândească certitudinea că soțul ei, pe nume Mihai Jurj, a fost ucis de oamenii Securității, să fie anchetată, uneori brutal, de angajații acesteia, să facă turul a câtorva închisori, să suporte nenumărate mizerii și privațiuni. Unele diabolice de-a dreptul.

Lucreția Jurj a făcut zece ani de închisoare. A fost eliberată în 1964. Și-a luat viața de la capăt. În momentul punerii în libertate i s-a pus în vedere și ei, ca și atâta altor victime ale represiunii comuniste, să nu spună nimic despre ceea ce a pătimit. I-a fost greu, nespus de greu Lucreției Jurj nu doar să își croiască un nou rost. Cum să le explici noilor colegi de muncă de ce nu ai avut nici un serviciu până în 1964 fără să le mărturisești motivul? Cum să te obișnuiești cu o nouă lume. Cum să te adaptezi unei normalități ea însăși departe de normalitate câtă vreme era supusă unei libertăți și strâmte, și condiționate? Cum să treci de la lumea domnilor la aceea a tovarășilor? Lucreția Jurj a avut, totuși, un dram de noroc, a izbutit să se recăsătorească cu Grigorie Costescu care s-a dovedit a fi un om bun. A fost și el, ca și Lucreția Jurj, bolnav de TBC. Pe Grigorie Costescu poate chiar căsătoria cu Lucreția l-a salvat de la moarte. Amândoi au muncit din greu și așa au izbutit să își cumpere un mic apartament în cartierul clujean Grigorescu. Să ducă o viață cvasi-normală.

Până la Revoluția din Decembrie 1989 puțini au fost aceia care au știut cine este cu adevărat Lucreția Costescu, odinioară Jurj. Deși, în linii mari, a fost lăsată în pace de Securitate (desigur, a primit totuși oferta de a-i fi acesteia colaboratoare, informatoare, a primit-o, în sensul că i-a fost făcut-o, însă spre cinstea ei, nu a acceptat-o), fosta deținută politic știa că nu era nicidecum bine să îi fie cunoscută de prea multă lume condiția. Lucreția Jurj nu avea studii superioare, era însă de o inteligență și de o intuiție sclipitoare. Asculta, ca și în anii rezistenței, emisiunile posturilor de radio dușmănoase (acțiune interzisă ca urmare a unui Decret dat de Nicolae Ceaușescu încă din 1971), realizase că pentru istoriografia comunistă rezistența din munți era ceea ce se cheamă subiect tabu.

Cu totul a fost situația după Revoluție. Rezistența anticomunistă din Apuseni, desfășurată între anii 1948-1958, a funcționat drept contra-argument în fața afirmației că românii s-ar fi împăcat relativ ușor cu cei cu Steagul roșu. Atunci Lucreția Jurj și-a luat foarte în serios rolul de mărturisitoare, apogeul fiind reprezentat de confesiunea ei din paginile cărții apărute, cum spuneam mai sus, în 2002, la editura Dacia.

La 22 de ani de la prima ediție, semnatarii volumului, istoricii Cornel Jurju și Cosmin Budeancă, specializați pe ceea ce se cheamă istorie orală, au reeditat mărturia Lucreției Jurj la editura ieșeană Polirom. Este vorba despre o ediție revizuită și adăugită, întocmită după reguli științfice clare, respectate cu sfințenie. După un cuvânt înainte datorat istoricului Doru Radosav, directorul Institututului de Istorie Orală de la Universitatea clujeană ‘’Babeș-Bolyai’’, putem citi un amplu capitol scris de semnatarii cărții. Cornel Jurju și Cosmin Budeancă refac aici, cu lux de amănunte, și contextul, și acțiunile, și sensul acțiunilor, și mișcările, și regrupările din interiorul grupului Șușman. Dar și misiunile și acțiunile personajului principal al cărții.

Centrul de maxim interes al volumului e reprezentat de mărturia Lucreției Jurj, una transcrisă cu fonetismele inerente. Dotată cu un bun simț exemplar, Lucreția Jurj are grijă să sublinieze că rostul grupului nu a fost acela de a sta la marginea drumului, de a omorî oameni.Da, cu toții au avut arme, chiar și ea, însă acestea au fost folosite strict în scop de auto-apărare.

Cornel Jurju și Cosmin Budeancă au întocmit un număr substanțial de note de subsol. Și lămuritoare, și cu funcția de a repara unele inerente scăpări ale memoriei mărturisitoarei. Memoria este, cum se știe, înșelătoare, istoria subiectivă/orală așijderea și tocmai de aceea e nevoie de prezența și contribuția unor istorici profesioniști. Așa-numitul istoric oralist face parte dintre aceștia. Iar Cornel Jurju și Cosmin Budeancă o probează cu asupra de măsură.

În părțile de final ale volumului, Cornel Jurju produce o mărturie subiectivă și reținut sentimentală despre Lucreția, iar Ruxandra Cesereanu scrie un foarte bun text intitulat Lucreția Jurj-Model uman și etic.

Anexele- fotografii și un indice de nume- completează benefic cartea.

Cornel Jurju și Cosmin Budeancă – SUFERINȚA NU SE DĂ LA FRAȚI. Mărturia Lucreției Jurj despre rezistența anticomunistă din Munții Apuseni (1948-1958) Editura Polirom, Iași, 2022