Cine crede ca practicile Securitatii au disparut se inseala. Imi amintesc perfect acele fitiuici, aparute cu sprijinul DIE, CIE etc, in care se publicau cele mai abjecte calomnii, mereu sub pseudonim, impotriva vocilor exilului democratic romanesc. In dosarul meu de securitate am gasit dovezile concrete ale implicarii directe a ofiterilor din tara la construirea unor asemenea actiuni de calomniere. Se urmarea delegitimarea criticilor regimului totalitar de la Bucuresti. Tintele au fost, de-a lungul anilor, Noel Bernard, Vlad Georgescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Emil Georgescu, Paul Goma, Dorin Tudoran, Gh. Calciu, N. C. Munteanu, Ion Ratiu. Pe atunci, asemenea mizerii erau concertate cu infamiile din „Saptamana” barbista si „Luceafarul” protocronist. Astazi ele fac corp comun cu imunditiile „Antenelor” voiculesciene.
Pana la aparitia informatiilor despre articolul din revista distribuita gratuit sub numele „New Europe” nu aveam habar ca exista o asemenea publicatie. Am cautat pe net numele autorului, „Dieter Bergtahl” si n-am gasit nicio informatie credibile sau relevanta. Acum stim ca este un pseudonim. Stim ca editorul il cunoaste pe Dan Voiculescu. Stim si care sunt opiniile magnatului Felix despre Traian Basescu si despre statul de drept. Ceea ce este socant tine de tupeul celor care arunca asemenea petarde fara a tine cont de inteligenta si de informarea prealabila a cititorilor. Faptul ca s-a ajuns la reluarea fatisa a practicilor securiste ale intoxicarii si dezinformarii trebuie tratat cu seriozitate. Este clar ca Dan Voiculescu si oamenii sai nu se vor da in laturi sa mearga in continuare pe aceasta linie.
Oricine cunoaste realitatile europene stie ca exista un autocrat real la Minsk cu numele Aleksandr Lukasenko. De asemenea, orice cititor de buna credinta stie ca nu Traian Basescu, ci aceia care au pus la cale lovitura de stat avortata din vara anului trecut sunt adevaratii nostalgici ai unui regim autocratic si kleptocratic. Scopul articolului din „New Europe” este evident unul de intoxicare. Tinta nu o reprezinta jurnalistii si politicienii la curent cu situatia din Romania, ci naivii si credulii.
Ingrijorator e ca A3 are un comando de buni profesionisti ai manipularii, care par multora credibili. Cunosc insa si telespectatori ai A3 care recunosc fara retinere ca A3 manipuleaza grosier, dar care sunt de acord cu asta, spunand ei ca totul e permis daca serveste obtinerii de voturi contra sustinatorilor lui Basescu de la cei care cad prada manipularilor respective.
Uslamistii nu au nici un scrupul. Vorbim despre milioane de oameni, majoritatea saraci.
De exemplu, Sorin Rosca Stanescu a recunoscut ca documentele sale incendiare sint false. Dar pentru majoritatea electorala, falsitatea nu are NICI o relevanta. Sorin Rosca Stanescu e considerat un martir nedreptatit, iar documentele sale foarte corecte.
Practic, ce a mai ramas sa se intimple in Romania e doar violenta. Atit mai lipseste. In rest avem toate ingredientele exploziei anarhiste. Pensionarii nici nu banuiesc ca sint cei mai expusi. iar din punct de vedere cosmic, isi merita pedeapsa. Cam toti ne-o meritam. Ceva a mers teribil de prost in tara noastra. Toti sintem responsabili, chiar daca unii par mai vinovati decit altii.
utilizarea falsului este un fapt penal?!?…
calomnia este un fapt penal?
@bucur. Legenda zice ca unul din marii acuzati in procesul Caritas ar fi zis: „Fraieri sa fie, ca escroci se gasesc”.
Pe mine ma ingrijoreaza numarul de „creduli” care fac audienta la A3.
Audacter calumniare, semper aliquid haeret
(Francis Bacon, baron de Verulam şi viconte de St.Alban)
Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose
(Pierre Caron de Beaumarchais)
Ştie cineva vreun citat felixvaranist sau mirceabădist (merge şi gâdist) care le-ar putea completa pe acestea două?
„Tinta nu o reprezinta jurnalistii si politicienii la curent cu situatia din Romania, ci naivii si credulii.”
Din pacate, sunt categorii care mereu consituie o tinta facila. Cred ca e si ceea ce l-a determinat pe Churchill sa spuna: „The best argument against democracy is a five-minute conversation with the average voter.”
„Cine crede că practicile Securității au dispărut se înșală”.
Eu vă cred și șțiu că nu vă înșelați.
Vă spun de unde știu: din următoarele episoade. Nu-i nicio glumă.
*
http://noradamian.wordpress.com/2013/11/12/cazul-panait-standard-de-lucru-in-cooperativa-avantul23/
„Tinta nu o reprezinta jurnalistii si politicienii la curent cu situatia din Romania, ci naivii si credulii. ”
Nicidecum domnule profesor. Tinta e chiar stirea in sine, prezentata cadou populatiei uslamizate. Conform unor informatii din presa ultimelor zile, publicatia New Europe I-a apartinut chiar lui Dan Voiculescu, pina cind a vindut-o. Chipurile unor greci.
Dar altceva se intimpla, mai teribil (in opinia mea) decit lovitura de constitutie din vara 2012. Semnalele converg: articolul din New Europe, declaratia lui Ponta privind vinderea tarii de catre presedinte, incercarea curajoasa dar esuata a lui Sorin Rosaca Stanescu, cu documente false. Atentie ce urmeaza: ancheta parlamentara privind achizitionarea terenului agricol de catre fata presedintelui. Sa citim planul mare printre fapte. USL-ul s-a experimentat in lovituri. Improvizeaza din mers. Ceva a inceput cu siguranta.
Daca ancheta parlamentara nu incepe imediat, sa nu ne bucuram. Este importanta ORICE ancheta parlamentara legata de justitie. Raportul parlamentarilor va fi rapid si groaznic. Nu e nevoie mare de dovezi. Comisiile parlamentare NU sint tribunal, n-au responsabilitati si beneficiaza de imunitatea declaratiilor politice.
Un asemenea raport groaznic va sta la baza actinunii rapide, in forta, a guvernului in justitie. Masiv. DNA-ul si CSM-ul in primul rind. Cind UE si SUA cer explicatii, se va arata raportul comisiei parlamentare si nemultumirea populatiei uslamiste. Citeva proteste in strada impotriva presedintelui s-ar potrivi bine contextului. Daca UE decid sa ne excluda, de data asta nu mai conteaza. Populatia uslamista abia asteapta gesturi de mindrie nationala din partea USL-ului. Daca se mai depaseste constitutia pe ici pe colo, iarasi nu conteaza. Stim cu toii cit respect au politicienii si populatia uslamista pentru constitutie.
Dupa care se asterne pacea penala peste tara. Toata lumea scapa de puscarie. USL-ul actioneaza de data asta mai organizat. Nu cred ca-i poate opri cineva. Chiar daca banuim ceva, sintem depasiti numeric net de uslamisti. Desi nu se grabeste, USL-ul trebuie sa intreprinda repejor lovitura. Magistratii au prins deja gustul justitiei independente. Uslamistii sint tot mai in pericol. Ei TREBUIE sa actioneze impotriva justitiei anul asta.
Daca pica si Basescu odata cu miscarea asta, foarte bine. Daca nu, nu. Oricum populatia uslamista va aprecia pozitiv orice lovitura data justitiei. E implicit o palma data presedintelui. Numai satisfactii, in toata tara.
sper ca n atzi omis cu intentzie : Infiintzarea unei comisii parlamentare privind restituirile din Transilvania !
se pare ca de acum numai in Transilvania este suspecta shpaga regatzeana
„Tinta nu o reprezinta jurnalistii si politicienii la curent cu situatia din Romania, ci naivii si credulii.”
din pacate sunt asa multi…
mult mai multi decat ar fi permis intr-un popor cu un nivel de cultura chiar si sub mediu
atat timp cat taranul nu o sa ii puna uleiul si faina politicianului cale i le aduce la poarta in cap si sa il invite in alta zi pentru a ii spune ce poate face pentru el si comunitatea lui, nu se va schimba nimic.
atat timp cat parazitul care munceste la stat va astepta sa i se dea, in loc sa isi imbogateasca cunostintele pentru a se realiza prin propriile puteri ceva, nu se va schimba nimic.
e mai usor sa stai in fata televizorului, sa te bucuri ca cineva a gasit motivul pentru cate tu esti ratat, sa astepti ca tiranul sa plece ca sa poti realiza ceva si tu in viata…
trist!!!
Felix si partidul sau vor ramane pururi o solutie imorala: ieri pentru guvernantii de ieri, azi pentru guvernantii de azi, maine pentru credulii care vor sa scape de liderii de azi. Halal!
Domnule Tismaneanu , asta e pretul platit de un popor care a refuzat mereu sa inlature de la „butoane” reciclatii din PCR si securitate .
Culmea , a bagat o gramada din ei si la pensii speciale , ultra grase si de la virste fragede . Ce sa ne mai miram cind sarpele a fost incalzit la sin, are pui si traiesc toti bine mersi ?
Daca dl. Basescu se hotaraste sa il sustina pe dl. Antonescu pentru alegerile prezidentiale ca unic candidat al dreptei credeti ca el se poate baza pe cei care i’au fost alaturi in confruntarea de anul trecut cu tentativa de suspendare condusa de USL? Sau, altfel spus, credeti ca merita sustinut dl. Antonescu daca acesta ar avea sanse sa unifice dreapta si sa aiba cat de cat sanse in alegerile prezidentiale? E doar o curiozitate.
Va multumesc pentru intrebare. Presedintele Traian Basescu are dreptul sa faca predictii, altii putem sa ne indoim de credibilitatea lui Crin Antonescu drept candidat al unei drepte unificate. Cand spui Crin Antonescu, inevitabil spui Relu Fenechiu, Gigi Becali, Antene, ciuvici, gazi etc Deci, ca sa raspund fara ambiguitati: nu cred ca dreapta ar trebui sa-l sustina pe Crin Antonescu. S-ar compromite iremediabil. Sincer, nu vad o diferenta esentiala intre un plagiator si un demagog.
Multumesc. E bine de stiut. Cum vad eu lucrurile imi pare ca avem un mare afront adus de dl. Basescu tuturor care fie din simpatie fie din principiu au fost impotriva tentativei USL de anul trecut. Si… ma gandesc ca de aceasta data dl. Basescu dovedeste o asemanare cu dl. Iliescu… prin acest realpolitik, realpolitik care poate fi uneori extrem de util pentru a depasi conflictele dar total neproductiv pentru a pune bazele unui sistem politic viabil. Si ma intreb cum de putem ajunge in fata uneor alternative atat de amare, sa ajungem sa alegem intre cei pe care ii detestam si cei pe care ii dispretuim. E tare tare rau.
@razvan. Ciuma sau holera ? [citez pe filosoful A.Cornea].
In 2000 am avut de ales intre Vadim si Iliescu.
A fost ales Iliescu si se pare ca au votat pentru chiar si persoane visceral contra: drept rezultat ne-am ales cu capitalism de cumetrie, cu Bombo, cu Stanoiu, cu Joita, cu D.I.Popescu, cu… ci cu…. Oare am ales bine in 2000?
[ipoteza: un Vadim la Cotroceni ar fi fost demis in sase luni -nu conteaza de care grupare politica- si s-ar fi reluat alegerile POATE cu alte rezultate].
E posibil sa se prezinte acelasi scenariu. Eu cred ca neprezentarea la vot il favorizeaza pe Ponta. Iar PSD la toate parghiile puterii risca lasarea unei nopti bolsevico-talhareasca pentru ZECE ANI. Gresesc evaluarea?
@cinic
de la mine se vede putin altfel…
in perioada lui Constantinescu miza a fost integrarea europeana si NATO. Cand a fost cu razboiul din Serbia guvernul roman s’a pus de’a curmezisul opiniei publice si a ales calea integrarii. Pana aunci nu era evident ca vrem sa intram in EU. Vorbesc de ce era atunci.
Or, pentru integrare Vadim trebuia sa dispara din arcul guvernamental. PRM mai fusese la guvernare… stiam ce inseamna. Apoi PRM nu era diferit de PSD. Erau consubstantiali. Toti treceau dintr’o parte in alta cu nonsalanta. Dar s’a produs o fractura. Romanii au vrut in EU in pofida nationalismului care il macina. Simpatizau cu Milosevici dar totusi doreau in EU. Funar era inca primar…
Ei bine… despre asta era vorba in 2000. Ca nu cumva ce s’a castigat sa se piarda… si nu s’a pierdut. Eu am votat UDMR-ul… pentru ca sa aiba suficiente locuri in parlament si sa poate fi parteneri de guvernare. Nu ma dau in vant dupa UDMR dar ei asigurau absenta PRM-ului de la guvernare si dadeau o sansa reformelor. Si au fost reforme, e drept ca silite de EU… ca nu erau pe asteptarile noastre… este altceva. Dar azi suntem in EU si NATO… putem fi nemultumiti dar suntem acolo unde ne doream in 2000. Eu zic ca am votat bine atunci in raport cu ceea ce doream.
Apoi consider o greseala interpretarea politicii in alb si negru. Inca din 1990 alegerile au fost intre ingeri si demoni… ceea ce s’a dovedit a fi fals. Cei albi erau departe de a fi imaculati… asa cum ii prezenta propaganda lor. De aici si incrancenarea celorlalti care stiau. la urma urmei erau fostii colegi din FSN… ei stiau.
*
Ei bine eu nu voi mai vota impotriva cuiva. Scopul nu scuza mijloacele! Si refuz sa mai imi dau cu stangul peste dreptul cu buna stiinta. Voi vota in acord cu intelesele mele (asta inseamna liberalism, nu?). Voi vota cum mi se va parea mai bine sau nu voi vota de loc. Voi vota numai pricipial. Pentru ca nu mi se pare ca Blaga, Olteanu, Videanu, Udea, Anastase, EBA, MRU, &c reprezenta un mai bine fata de alt mai rau. Consider asta un fals, o ‘masluire penibila’ si refuz sa votez ideologic impotriva unui rau care chipurile este mai rau decat alt rau mai mic. Sorry! Eu nu impart asa radical politica in diavoli si ingeri! mai ales in Romania.
Problema in tara asta nu este politica ci societatea care nu mai are nici un pic de coeziune in jurul unor valori sociale si morale. Ea, corupta de un spatiu public controlat de moguli si alte interese neprincipiale…, ea este cea care accepta aceast lac de cianura in societatea noastra, adica clasa politica care infesteaza viata noastra a tuturor. Politica nu e decat mizeria care ajunge la suprafata, dar ea provine din societate. O societate in care modestia, harnicia, silinta, cunostinta, si binele in general nu mai sunt respectate. Economia de piata se pare ca nu functioneaza asa cum cred unii in toate zonele de activitate umana.
@razvan. right (and wrong). Nu puteai vota cu UDMR in 2000 la prezidentiale.
In 2014 vei vota cu ciuma sau cu holera sau nu vei vota (eu afirm ca a nu vota inseamna implict un vot pro PSD).
Conteaza intentia sau rezultatul (drumul spre iad….)?
De altfel de cate ori in viata ai gasit optimul ? nu de fiecare data ai ales ceea ce parea mai potrivit? adica -semantica- cel mai putin neprotrivit?
restul sunt scuze (qui s’excuse….).
Domnule Profesor,
Nu cred ca va puneti serios problema unui ajutor din partea Presedintelui lui Antonescu, si nici nu ar fi cazul.
Pentru ca este de fapt o enormitate, pare mai veridica nuanta de ironie.
Antonescu, partenerul direct al lui Voiculescu in asa numita Alianta de Centru-Dreapta nu este deloc de dreapta si nu va fi niciodata. Este un oportunist, nimic mai mult. Aliantele la nivelul USL nu reflecta nici culoare, nici vreun program politic, ci doar oportunitatea de a conduce o tara, de a privi p…limea de sus, din inaltimea importantei autoimaginate, de a avea puterea de acordare de favoruri, puterea de a se sustrage raspunderii pentru matrapaslacuri si incompetenta si, nu in ultimul rand, puterea de chivernisire.
Ei, nu gandesc in termeni de Dreapta sau Centru sau Stanga. Au arestat aceste notiuni in intentia de a le face inutilizabile de cei indreptatiti sau bine intentionati.
Foarte probabil, peste 20 de ani polemica majora in lumea politica romaneasca se va axa tot pe persoana lui Traian Basescu. Asa cum si la televiziune vor continua dezbaterile pe tema compensatelor si pretului si distribuire a gazelor pe perioada anotimpului rece. Aceleasi discutii sterile, aceleasi badaranii si atacuri de guano impartite generos din ambele parti. Este clar ca pe moment nu putem produce mai mult ca natiune. Nu exista solutie, ci doua alternative, una mai proasta decat cealalta.
Dezinformarea are un public tinta care trebuie musai manipulat. Pana la urma nu e treaba lupului sa grijeasca de pielea mielului. De miel trebuie sa aiba grija ciobanul, care in cazul de fata e statul de drept. Dar lupii cu antene ,ca melcii nevertebrati, au atacat ciobanul si au constatat cu stupoare ca ciobanestii mioritici de la stana i-au lasat cu buzele reci.
Miorita e cea care are grija de cioban, iar lupu o sfecleste doar cu scufitza de la un vanator zelos ca Nastase, care, se stie, era asha de atashat de bunicutza.
Ba nu, lupu o mai fura si de la capra cu trei iezi. Capra vecinului, desigur,
Ba nu, lupu e monument al naturii … al naturii umane… desigur.
Am citit articolul acum cateva zile cand cei de la Hotnews l-au descoperit. Nu stiu cum este pentru cei care il citesc din tara, insa pana si traducerea suna pentru mine, care stiu cat de cat (mai multa) engleza, exact cum vorbeste Voiculescu – aceleasi sintagme, ordine a cuvintelor, etc. numai ca transcris in engleza. Prin urmare, execrabil text, execrabila traducere. Este atat de prost scris si atat de grosolan incat nici nu invita la controversa – majoritatea cititorilor de acolo care postasera comentarii erau de aceeasi factura, asa ca la final am inchis pagina si atat.
Are dreptate DanielS mai sus si domnul Tapalaga a scris un articol foarte sugestiv pe aceasta tema zilele trecute – lucrurile incep sa se precipite si acest articol, ca si actiunile lui SRS din ultima vreme sunt doar semne a unei ierni a cutitelor lungi. Sa speram ca vor pierde din nou.
N-as vreau sa fiu prea optimist, dar faptul ca adversarul recurge la incercari disperate nu e un lucru rau. Daca aveau mutari mai bune de facut sau scandaluri mai credibile de declansat nu mai recurgeau la incercarile astea penibile (chiar si raportat la standardele lor). Sunt nevoiti sa incerce improvizatii disperate pentru ca doar asta le-a mai ramas. Asa ca, daca se poate, haideti sa facem undeva aici o pagina cu pre-comenzi pentru cartea pe care dl profesor Voiculescu urmeaza sa o scrie in perioada de odihna :D
Eu nu stiu ce i-a apucat pe toti cu chestia asta ca Basescu il sprijina pe Antonescu, tampenie izvorata din cateva articole din presa in urma interviului de la B1. Asta nu arata decat ca lumea nu gandeste liber ci iau de buna ce spun altii. Nu se obosesc nici macar sa asculte repetat partea aceea din interviu pt. a se lamuri. In primul rand, Basescu a folosit un artificiu politic intr-o incercare de a pune gaz pe un foc ce mocneste de ceva vreme in USL. Chestiunea e ca acest artificiu e constituit din observatii si analize politice corecte si adevarate: PSD poate pierde presedintia, iar intr-un tur doi cu o ipotetica campanie (sic) intre dottore si El Crin acesta din urma poate castiga; intr-un fel aceasta ipotetica situatie reflecta realitatea de „trista amintire” cu Vadim si Iliescu in turul doi din 2000. Asta nu inseamna ca Basescu il sustine pe Crin a carui megalomanie cronica nu-l recomanda nici macar profesor de istorie la Isaccea.
Acum, parerea mea e ca Basescu a pregatit temeinic acest scenariu pt. interviu pt. ca are mai multe efecte. Unul este cel mentionat deja si anume atacarea monolitului USL. O spune chiar explicit la un moment dat ca Antonescu poate fi chiar mai dur cu PSD-ul ca-i permite situatia. Alt efect este si atentionarea electoratului dreptei si a partidelor de dreapta ca se poate repeta situatia dezastruoasa de la prezidentialele din 2000 cu Vadim si Iliescu in turul doi. Le-a creat doar imaginea grotesca cu ei sustinandu-l pe Crin in turul doi – un fel de „Night of the Living Dead” se intoarce.
Acum, unde cred eu ca greseste Basescu. Pai daca USL-istii ar fi destepti, ceea ce nu e cazul, ar zice ca scenariul este excelent. Ar spune ei „Hai sa-l lasam pe Crin sa reprezinte dreapta, adica opozitia, si oricine ajunge presedinte, Crin sau dottore, pentru noi e acelasi lucru ca facem parte din acelasi grup infractional organizat. Ba mai mult, daca iese Crin mai putem spune ca avem un presedinte din opozitie, de dreapta.” In orice varianta, USL-ul este multumit chiar daca vor fi rivalitati intre PNL si PSD, acestea rezumandu-se doar la bataia pe ciolan si nicidecum la ce e just sau injust. Amandoua partidele vor sufoca definitiv cea mai mica tentativa de a exersa dreptatea in Justitie.
Referitor la subiectul articolului :). USL-ul nu face politica intrucat actiunile acestora nu au ca obiect obiectul politicii: binele comun. Toate faptele, actiunile si legile produse de acesti indivizi au ca scop furtul si controlul absolut al justitiei. Acesti „politicieni” isi petrec tot timpul cautand solutii si inventand scenarii pt. a-si atinge scopul. De aceea nu sunt capabil de un act politic genuin si scot numai perle cand trebuie sa vorbeasca despre subiect. Se pare insa ca nici la scenarii de doi lei nu sunt buni, cum e cel cu New Europe. Concluzia e ca acestia nu sunt buni la absolut nimic.
Daca era vorba de mine… nu cred ca dl. Basescu il sprijina pe dl. Antonescu. Cred ca a fost o incercare a apei in care se scalda electoratul si opinia publica. Dar cred ca poate sa o faca daca reactiile sunt favorabile. Eu asa interpretez ce am citit. Altfel ma abtin sa fac o hermeneutica a faptelor pentru ca in mod evident nu am cunostinta de toate lucrurile care se petrec in culisele politice.
@victor. Uitam CONTEXTUL. Daca urmatorul presedinte va avea atributiile si competentele celui de azi (Constitutie nemodificata pana la data alegerii) sau daca va fi un presedinte „castrat” schimba totala peisajul.
Isi permite PSD sa aiba un presedinte „tare” non-PSD? That’s the question….
Domnule profesor,
Nu credeti ca inainte de a citi un articol din revista ‘New Europe’ ar trebui sa privim mai atent asupra titlului acesteia. Nu era o revista din anii ’90 intitulata ‘Europa’ cu un continut (sau tehnica) nu foarte diferit de cel din articolul d-lui Bergtahl. :)
Greu de uitat acea foaie huliganica. Era condusa de un oarecare Neacsu, activist PCR si antisemit furibund. Scria acolo „jurnalista in tenisi”, Angelela Bacescu. Ce-o mai fi facand? A fost o publicatie protocronica in directia reabilitarii nerusinate a Securitatii…
Mie toata cearta asta penibila, de gradinita, imi arata altceva: nu mai sint bani! Ponta mareste taxele in disperare, iar banii europeni nu-i putem folosi (ba mai mult, platim pe rupte la ei). Nici vorba de relansare economica, din contra, firmele pleaca din Romania. Somajul creste, nemultumirile populatiei sint mari. Si atunci, ce justificare gaseste Ponta? Basescu, bineinteles. Basescu care nu ar fi trebuit sa accepte rolul de tap ispasitor dupa mine, trebuia sa-si fi dat demisia de mult.
Cuuuum, n-aţi aflat? Păi, Băsescu e de vină pentru ORICE! Chiar şi pentru dezastrul de la Fukushima!
(Încerc şi eu rolul de avocat al Diavolului…uslamist! Aici trebuie inserat emoticonul cel rânjitor de pe Yahoo Messenger)
Nu stiu daca este vorba de o manipulare sau un defect genetic dar de cel putin 20 de ani esuam in dezbateri minore, pe subiecte marginale. Problemele nu sunt Iliescu, Vadim, Basescu, Antonescu, Ponta, etc. Ce-(si)au facut sau, mai degraba, ce n-au facut, ce-(si)au zis. Focalizarea pe persoane este paguboasa. Tema centrala este sistemul. Concret. Se tot vorbeste de coruptie, toata lumea este cu ea in gura, ca sa citez un guru politic iesit de curand de la Academia din Rahova.(Invatamantul carceral, ca pe vremea comunistilor, confera o aura de noblete intelectuala si consacrare politica. Suspect. ) O problema de sistem care ar putea fi rezolvata foarte rapid. Reducerea mandatelor la doi ani si consacrarea definitiva a bugetelor prin referendum. Cheltuiala ar fi mai mica decat risipa si jaful actual si n-ar mai fi aglomeratia asta de prosti si derbedei din politica.
Cred ca nimeni nu mai poate crede,nici macar in Ro,ca metodele (fostei?) securitatii au disparut ca prin miracol,in noaptea de 22 – 23.12.89 (si nici in cele care au urmat de-atunci…),asa cum nici (fostii) securistii sau diversii „sefi comunisti” nu s-au evaporat,si nici metamorfozat in miei blanzi si inofensivi,sub actiunea Sfantului Duh…!?
TOATE conditiile unor succese personale fara precedent fiind reunite,ar fi fost anormal si chiar prosteste,ca aceste „eminente personaje(!)” sa modifice ceva din ceea ce stiau mai bine sa faca:manipulare,santaj,coruptie!Si le-a mers cum nu se putea mai bine!!!
Poporului i se lanseaza,din cand in cand,niste fumigene,sub forma unor procese ultra mediatizate (Patriciu,Voiculescu,etc) si care starnesc isteria unora,sperantele de razbunare ale altora,doar ca principalii actori nu par a fi prea ingrijorati…or fi stiind ei de ce!?Si uite-asa timpul trece,si romanul ori se resemneaza,ori se enerveaza…doar ca nu prea avanseaza!?
Cu ce ne ajuta ca STIM de unde ne provin necazurile si cine sunt responsabilii dezastrului general,daca nu facem din asta o forta care sa ne permita sa ne reconstruim!Ce asteptam?Sa fie demascati si pedepsiti toti vinovatii…?Mi se pare riscant…
Cred ca este urgent sa trecem aceste subiecte polemice intr-un plan secundar al preocuparilor noastre,si sa facem CEVA cu ce avem,asa cum suntem,aici si acum!
Omul nu este responsabil de seismul care i-a daramat casa,dar e de vina ca si-a construit-o prost…
Cred ca ce este si va ramane necesar ( „urgent” are o conotatie efemera) e sa repetam aceste adevaruri ( realitati) vechi, deloc deapsite, iata, din pacate, inclusiv cu privire la securitate si tehnicile ei de intoxicare mediatica. De ce? Pentru ca lumea nu incepe si nu se termina cu noi, cei care, le-am trait ( eu primii 20 de ani de viata), fara sa le percepem si intelegem chiar atat de multi ( sunteti optimista aici, zau).
Naivi si ignoranti care cad in plasa acestor manipulari sunt in continuare destui ( ba prea multi). Si voteaza. Ca sa nu mai vorbim ca se nasc in continuare, in timp ce exponentii si practicantii ororilor trecutului nici nu mor, nici nu se lasa, si fac discipoli si epigoni. In stiinta si constiinta generatiei mai tinere ( nascuta in preajma revolutiei sau dupa) nu exista aproape nicio informatie corecta despre oranduirea de dinainte de 89, ororile si erorile ei sistemice. Nici interes pentru ea. De unde si nostalgiile ( poate n-aveti destul contact cu tanara generatie) comunistoide, visele de comunizare, samd., prezente si manifeste in proportie ingrijoratoare la cei mai tineri decat noi. Si capcanele mediatice in care sunt atat de usor de atras. Aici l-as contrazice chiar si pe dl profesor Tismaneanu cand spune ” fara a tine cont de inteligenta si de informarea prealabila a cititorilor.” Ba exact de nivelul de inteligenta si informare al cititorilor tin ei cont. Si stiu ca e scazut la marea majoritate. Bref, speculeaza cat pot.
Altfel, nu va opreste nimeni sa va ocupati/ ne ocupam de „urgente”. In niciun caz dl Tismaneanu sau orice alt publicist care are (inca) libertatea sa abordeze orice subiect considera necesar. Vechi sau nou.
Altfel spus, sa nu cadem totusi in capcana (progresista) a ignorarii trecutului, care iata, se manifesta plenar si nu neaparat inertial ( ci activ, revigorat) si-n prezent. Ca stiti vorba aia: cine ignora trecutul e condamnat sa il repete. Si pe ailalta ( a lui Einstein): „doua lucruri sunt infinite: universul si prostia omeneasca; in ce priveste universul am niste rezerve.”
In acest sens ( ignorarea nerecomandabila a trecutului, in toate aspectele lui) v-as invita sa va ganditi mai pe indelete care sunt cauzele profunde ale esecului nostru national, actual, pe urmatoarele planuri: economic, politic, cultural, educational, mediatic. Mi-e teama ( pt dvs, s-ar putea sa aveti un soc) ca daca veti aborda metodic, analitic cauzele ( cu ajutorul autorilor de referinta si recunoastere internationala, nu doar nationala, eventual – economisti, politologi, filosofi, sociologi, noi sau vechi, vii sau morti) veti ajunge la o concluzie inspaimantatoare: ne repetam. Din pacate, mai mult in erori.
Solutia? Numai cunoasterea si intelegerea temeinica a acestor erori ( da, vechi, nu noi; noutatile sunt de suprafata), singura care poate conduce la demantelarea lor, si, astfel, la o schimbare de mentalitate si de directie. Asta nu se poate face ( cunoasterea si intelegerea) trecand-le cu vederea si sub tacere, oricat de bine le-ar intelege unii ( relativ putini) dintre noi.
Ioana Hincu,sunt pe deplin de acord cu dvs in privinta,pe de o parte,a libertatii care trebuie garantata oricui,sa continue sa scrie ceea ce doreste,si pe de alta,a necesitatii cunoasterii istoriei nationale!Probabil ca nu m-am exprimat suficient de clar,intentia mea nu este sa relativizez ororile trecutului nostru recent,sau sa propun vreo amnezie nationala :) ,mi-as dori insa ca oamenii sa inceapa sa evite extremele (diabolizarea este una!),sa devina mai moderati in judecata altora,DAR mai intransigenti in propria analiza.
Din punctul meu de vedere,dar pot sa ma si insel,evolutia unei societati depinde mai mult de mentalitatea oamenilor decat de orice altceva,inclusiv mostenire istorica,culturala sau economica!?Exemple exista,Germania fiind unul,de state care au reusit sa se reconstruiasca dupa un cataclism intern (fascismul!) si in contextul unei anemozitati internationale feroce.Nemtii au reusit sa integreze cele mai teribile crime facute umanitatii de catre parintii si bunicii lor,sa accepte aceasta teribila mostenire pe care n-o pot schimba,si sa se dedice in principal PREZENTULUI,adica singurului moment de care sunt responsabili…Asta imi doresc pentru romani:sa analizeze cu luciditate trecutul,fara isterie insa,sau intentii de razbunare paguboase,dar in acelasi timp sa nu-si rateze viata!
„Urgent” pentru mine nu este efemer,inseamna „acum!”
Ceea ce se intampla in Ro de 24 de ani incoace,din acest p.d.v.,adica diabolizarea comunismului si a acolitilor sai,vanarea (cu succesul pe care-l cunoastem…!) criminalilor nepedepsiti inca (vreodata…?) au condus,paradoxal,la un dezinteres crescand al oamenilor pentru aceste subiecte deosebit de grave…A aparut,la varstnici nostalgia trecutului comunist,posibila datorita memoriei selective,iar la tineri un refuz clar al subiectului,provenit probabil din acelasi exces de verva acordat subiectului…
Presupun ca aceleasi cauze vor continua sa produce aceleasi efecte,de aceea propun un alt mod de analiza a aceluiasi trecut,cu mai mult calm(!),si care sa lase loc analizelor personale,sa faca posibile discutiile intre generatii,schimburile de opinii,etc.
Atata timp cat se vom cauta vinovati,nu vom gasi altceva,deci nici solutii la propriile preocupari vitale,ori oamenii au nevoie sa progreseze,sa priveasca inainte fara sa fie obsedati de trecut,pentru ca este indispensabil sa-l accepte ca facand parte din identitatea nationala,ca ne convine asta,sau nu…!?
@Ela
Spuneti: „Ceea ce se intampla in Ro de 24 de ani incoace,din acest p.d.v.,adica diabolizarea comunismului si a acolitilor sai,vanarea (cu succesul pe care-l cunoastem…!) criminalilor nepedepsiti inca (vreodata…?) au condus,paradoxal,la un dezinteres crescand al oamenilor pentru aceste subiecte deosebit de grave…”
Dar despre diabolizarea nazismului ce parere aveti?
Ma indoiesc ca in anii 90, in special in prima parte, a avut loc o „diabolizare a comunismului” si o „vanare a criminalilor nepedepsiti inca”. Presedintele Romaniei se numea Ion Iliescu. Apoi, o comunitate democratica nu se poate constitui si sustine in absenta confruntarii cu trecutul traumatic. Politica amneziei, practicata de Ion Iliescu si adeptii sai, a condus, in mare masura, la generalizarea cinismului. Unii dintre noi isi mai amintesc de ironiile lui Adrian Nastase, pe vremea cand era premier, deci in perioada celui de-al doilea mandat Iliescu, la adresa celor care se ocupa cu „linsul dosarelor”…
Recomandare:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/rusinea-care-apasa-brasovul-revolta-de-la-15-noiembrie-1987-comemorata-cu-un-securist-to-1067560.html
Dupa parerea mea,orice exces in gandirea,si respectiv in exprimarea adverstatii fata de ceva sau de cineva,este la fel de daunator ca inhibarea fortata a resentimentelor,deci atat diabolizarea cat si relativizarea mi se par la fel de daunatoare,reprezentand moduri extreme de analiza,cu rezultate concrete aparent neconstructive,ca sa nu zic dezastruoase…
Astazi,extrema stanga diabolizeaza extrema dreapta,integristii din toate religiile diabolizeaza restul lumii,etc.,sincera sa fiu,nu ader de loc acestei mentalitati…
Mi se par mult mai eficiente pentru condamnarea fascismului,de ex,atitudini pline de demnitate,ca a lui Spielberg in Lista lui Schindler sau Radu Mihaileanu in Trenul..,si tind sa cred ca mesajul lor a fost inteles fara nicio ambiguitate de milioane de oameni…