duminică, noiembrie 29, 2020

Medicina ca religie

A devenit evident de mult timp faptul că știința este religia zilelor noastre. În Occidentul modern au coabitat trei sisteme de credințe: Creștinismul, capitalismul și știința. În istoria modernă acestea s-au intersectat iar și iar, au intrat în conflict din când în când, pentru ca mai apoi să se împace în diverse moduri, până la atingerea progresivă a unei împreună viețuiri pașnice, declarate, dacă nu chiar o colaborare reală, în numele interesului comun.

Noutatea o constituie faptul că între știință și celelalte două religii se desfășoară un conflict subteran și neobosit. Victoria îi revine științei, iar ea determină fără precedent toate aspectele existenței noastre. Acest conflict nu privește, ca în trecut, teoria și principiile generale, ci, mai exact, practica cultică. Ca orice religie, chiar și știința cunoaște diferite modalități de a se organiza și de a-și ordona structura proprie: elaborarea unei dogmatici subtile și riguroase corespunde în practică cu ceea ce numim tehnologie.

Nu este deloc surprinzător că protagonistul acestui nou război religios este acea parte a științei în care dogmatica este mai puțin riguroasă, iar partea pragmatică este mai puternică: medicina, al cărei obiect este corpul viu al ființelor umane.

1) Prima caracteristică este că medicina, precum capitalismul, nu are nevoie de dogmatici speciale, ci doar împrumută din biologie conceptele sale fundamentale. Spre deosebire de biologie, ea articulează aceste concepte într-un sens gnostico-maniheic, adică conform unei opoziții dualiste exacerbate. Există un zeu sau un principiu malign, tocmai boala, ai cărui agenți specifici sunt bacteriile și virusurile și un zeu sau un principiu benefic, care nu este sănătatea, ci vindecarea, ai căror reprezentanți cultici sunt medicii și terapia. Ca în cazul oricărei credințe gnostice, cele două principii sunt clar separate, dar în practică se pot contamina reciproc, iar principiul benefic și medicul care îl reprezintă pot greși și pot colabora inconștient cu dușmanul lor, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel realitatea dualismului și necesitatea cultului, prin care principiul benefic își conduce lupta. Trebuie amintit că teologii, care trebuie să își definească strategia, sunt reprezentanți ai unei științe, virusologia, care nu își are un loc propriu, ci se situează la granița dintre biologie și medicină.

2) Dacă această practică a cultului a fost, până acum, ca orice liturghie, episodică și limitată în timp, fenomenul neașteptat la care asistăm este acela că ea a devenit permanentă și atotputernică. Nu mai vorbim acum de a lua medicamente sau de a fi supuși unui examen medical sau unei intervenții chirurgicale atunci când este necesar: întreaga viață a ființelor umane trebuie să devină în orice moment locul unei săvârșiri neîntrerupte a cultului. Inamicul, virusul, este întotdeauna prezent și trebuie luptat fără încetare și fără oprire împotriva lui. Religia creștină a cunoscut și ea tendințe totalitare similare, dar acestea au vizat doar pe unii indivizi – în special călugării – care au ales să își pună întreaga lor existență sub semnul îndemnului „rugați-vă neîncetat”. Medicina ca religie adoptă acest îndemn paulin și, în același timp, îl răstoarnă: precum călugării obișnuiau să se roage împreună în mănăstiri, oamenii trebuie acum să practice cultul tot timpul, dar păstrând distanța și fără a rămâne împreună în același loc.

3) Practica cultului nu mai este liberă și voluntară, supusă doar sancțiunilor de natură spirituală, ci trebuie făcută normativ obligatoriu. Coliziunea dintre religie și puterea profană nu este o noutate. Cu toate acestea, noutatea constă în faptul că nu mai privește confesiunea dogmelor, așa cum a fost în cazul ereziilor, ci exclusiv săvârșirea închinării. Puterea profană trebuie să se asigure că liturghia religiei medicale, care coincide acum cu întreaga viață, este respectată punctual. Este evident că aici vorbim despre o practică de cult, iar nu despre o cerință științifică rațională. Bolile cardio-vasculare reprezintă cea mai frecventă cauză de mortalitate în țara noastră și se cunoaște că rata mortalității ar putea scădea dacă s-ar practica un stil de viață mai sănătos și dacă s-ar respecta o anumită dietă. Totuși niciun medic nu s-a gândit vreodată ca această formă de viață și de alimentare să devină subiectul unei reglementări legale, care ar decreta ex lege ce să mănânci și cum să trăiești, transformând întreaga existență într-o obligație sanitară. Acest lucru s-a întâmplat acum, iar oamenii, cel puțin pentru moment, au acceptat, ca și cum ar fi fost indiscutabil să renunțe la libertatea lor de mișcare, de a munci, de a avea prieteni, de a iubi, de a avea relații sociale, de a-și exprima credințele lor religioase și politice.

Religia lui Christos și religia banilor au cedat primatul, aparent fără luptă, medicinii și științei. Biserica și-a negat principiile pur și simplu, uitând că sfântul, al cărui nume îl poartă actualul pontif, a îmbrățișat leproșii, că una dintre lucrările milosteniei a fost vizitarea bolnavilor, că sacramentele pot fi administrate doar în prezența credincioșilor. La rândul său, capitalismul, deși cu anumite proteste, a acceptat pierderi de productivitate, sperând probabil să găsească un acord mai târziu cu noua religie, fapt care pare să prindă contur.

4) Religia medicală a preluat fără rezerve de la creștinism argumentul eshatologic, argument pe care creștinismul deja l-a abandonat. Capitalismul, secularizând paradigma teologică a mântuirii, eliminase deja ideea sfârșitului timpurilor, înlocuind-o cu o stare de criză permanentă, fără răscumpărare și fără sfârșit. Krisis este la originea sa un concept medical, care desemna în Corpusul Hipocratic momentul în care medicul decide dacă pacientul va supraviețui sau nu bolii. Teologii au preluat termenul pentru a indica judecata finală care are loc în ziua de apoi. Dacă luăm aminte la starea de excepție cu care ne confruntăm, am putea afirma că religia medicală combină criza perpetuă a capitalismului cu ideea creștină a unei perioade ultime, a unui eschaton în care decizia finală este întotdeauna în curs, iar sfârșitul vine, în mod simultan, grăbit și întârziat, într-o încercare neîncetată de a-l putea guverna, fără a putea reuși asta vreodată. Vorbim despre religia unei lumi care își resimte sfârșitul și totuși nu este în stare, precum medicul hipocratic, să decidă dacă va supraviețui sau va muri.

5) Asemenea capitalismului și în mod diferit față de creștinism, religia medicală nu oferă posibilitatea salvării și a mântuirii. Din contră, vindecarea pe care o caută nu poate fi decât temporară, pentru că zeul rău, virusul, nu poate fi eliminat pentru totdeauna, ci, din contră, acesta ia forme noi, probabil mai riscante.

Epidemia, așa cum sugerează etimologia termenului (demos îi desemnează în greacă pe oameni ca unitate politică și Homer descrie prin expresia polemos epidemios războiul civil), este în primul rând un concept politic, care se pregătește să devină noul fundament al politicii – sau a non-politicii – mondiale. Este foarte probabil, într-adevăr, că epidemia cu care ne confruntăm să nu fie nimic altceva decît înfăptuirea războiului civil mondial care, potrivit celor mai atenți politologi, a luat locul războaielor tradiționale mondiale. Toate națiunile sunt acum într-un război continuu cu ele însele, pentru că inamicul invizibil și evaziv, cu care luptă, se află în noi.

Așa cum de-a lungul istoriei s-a petrecut de mai multe ori, filosofii vor trebui din nou să intre în conflict cu religia, și nu mai este vorba despre Creștinism, ci despre știință sau de acel segment al acesteia, care a luat forma unei religii. Nu știu dacă arderile pe rug vor reveni și cărțile vor fi puse iarăși la index, dar cu siguranță opinia celor care continuă să caute adevărul și să respingă minciuna care domină va fi, așa cum se întâmplă deja în fața ochilor noștri, exclusă, iar ei vor fi acuzați de răspândire de știri (știri, nu idei, pentru că știrile sunt mai importante decât realitatea!) false. Ca în toate perioadele de urgență, reale sau simulate, ignoranții vor fi din nou văzuți calomniind pe filosofi, iar necinstiții, încercând să profite de nenorocirile pe care le-au provocat. Toate acestea s-au întâmplat deja și vor continua să se întâmple, însă cei care mărturisesc adevărul nu vor înceta niciodată să facă acest lucru, pentru că nimeni nu poate depune mărturie pentru martor.

  • Tradus din italiană, cu acordul autorului, de Constantin-Daniel Coșereanu.
  • Textul original a fost publicat pe pagina quodlibet.it, cu titlul La medicina come religione, în data de 2 mai 2020.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Foarte interesanta impartirea in aceasta triada economico-stiintifico-religioasa.
    Da, religia a inceput sa piarda teren cand si-a depasit cadrul spiritual. Apostolii lui Iisus si primii propovaduitori ai crestinismului erau niste oameni saraci si care erau vanati de Imperiul Roman si care vorbeau despre spirit. Exista tentatia „apostolilor de rit nou” de a reglementa absolut toate activitatile umane dintr-o perspectiva religioasa, ajungandu-se pana la state despotic-religioase in care individului ii raman putine libertati.
    Stiinta a „furat” din minunile religiei, Mantuitorul, in scurta sa sedere printre noi vindeca bolnavi, imbogatea mesele oamenilor, ii ierta. Stiinta ne da acum sa mancam, ne da paine ieftina, ne poate transforma la o adica apa in vin, medicina vindeca oameni si le da speranta ca macar o parte din consecintele pacatelor lumesti pot fi „iertate” chiar aici, pe Pamant: cure de dezintoxicare pentru alcoolici, tratamente pentru boli venerice :).
    In loc sa se axeze pe partea spirituala, unde raman multe lucruri de facut, religia s-a luat de multe ori de guler cu stiinta pe teme din care a iesit clar in pierdere: geocentrismul, evolutia.
    Cand oamenii au facut primele eforturi de a zbura, multi religiosi spuneau: „daca Dumnezeu voia sa zburam, ne-ar fi dat aripi”. Azi zburam linistiti, este clar ca religia a pierdut razboiul cu stiinta, desi oamenii inca au intrebari de ordin spirutual la care Biserica ar putea sa ajute in cautarea unui raspuns: cine suntem? de unde venim ? ce este binele si raul ? mai ales ultima, fiindca traim intr-o lume in care raul e deghizat in facerea de bine, vorba aceea „drumul spre Iad e pavat cu cele mai bune intentii”.
    Revenind la economie, au fost incercari de a transforma economia in raspunsuri absolute la aceste intrebari, punand pe baze economice toate relatiile interumane, proprietatea, transformand doctrine economice in doctrine politice si filosofii de viata ( Bastiat, Mises ).
    Azi, cand il vedem pe Trump, un rechin imobiliar, ca isi da cu parerea in teme ce il depasesc, ne dam seama ca o viziune strict economica nu e cea mai buna cale. De altfel, economia de piata, desi aduce o masura a lucrurilor: valoarea masurata in bani a muncii si a produselor, data de cerere si oferta, nu poate surprinde toate aspectele vietii si chiar produce aberatii in zona ecologica, propunund consum desantat pentru a nu imploda, fiindca, asemenea unui joc piramidal, orice franare a „cresterii economice” este dezastruoasa: desi toata lumea consuma mai putin in perioada asta, nu ne permitem sa luam nici macar putin piciorul de pe acceleratie. Ducandu-ne putin la radacinile sistemului, despre care se vorbeste mai putin, vedem ca aproape in toate oranduirile, la putere ajung aceiasi narcisisti si sociopati care folosesc doctrina pentru a-si justifica actiunile si pornirile si ca avem si alte aberatii care ii ingrijoreaza doar pe foarte putinii cunoscatori, gen datorii publice in crestere masiva. S-a pervertit capitalismul ? Eu zic ca da, destul de mult incat, partile bune, cum spuneam valoarea lucrurilor, oamenilor, data de cerere si oferta sa fie inecata de acumularea de capital in mainile unor neaveniti, in detrimentul omului de rand, tot mai indatorat, fara ca el sa stie si sa ii pese. De altfel, sunt voci care spun ca, daca 99% din bani sunt in mana a 1% din oameni, nu mai vorbim de „piata libera” ci de o piata care satisface in proportie de 99% nevoile celor 1% cu foarte multi bani. Multe din meseriile de azi, din occident, sunt pentru nevoile celor cu multi bani: asigurari, juristi, etc.
    Deci legatura capitalism-democratie devine din ce in ce mai fantezista.
    Revenind la medicina, nici macar ea nu este fara pata. Nu vorbesc de problemele medicinei comerciale, de problemele reale ale Big Pharma nu, nu sunt anti-vaccinist si nici anti-corporatii, dar nu inseamna ca nu exista niste probleme. Tot mai multi oameni de stiinta se tem ca medicina, adica „iertarea pacatelor” cu pastile de care vorbeam, nu ajuta pe termen lung specia, fiindca se opune selectiei naturale si ca vom deveni o specie tot mai slaba, care ne vom fi facut singuri rau crezand ca ne facem bine. Ca sa nu mai zic ca vom deveni si tot mai singuri, data fiind extinctia pe care o producem asupra altor animale.
    Vedem asadar ca fiecare in parte, economia, religia, stiinta, are si parti bune, dar si parti rele. Cat timp insa, prin natura umana, noi cautam „religii” adica anumite idei care sa ne guverneze existenta si in care sa credem orbeste, dar si „zei”, adica liderii care sa ne lumineze, este clar ca probabilitatea este sa cadem in anumite extreme. Asta spune multe despre noi. Ma uit de ex. la cei care imbratiseaza ideile noii drepte, conservatorismul, si stiti ce vad? Niste indivizi care spun doar ca lumea asta e de rahat, ca doar ei o inteleg, si ca bineinteles, lumea de azi nu se ridica la inaltimea intelegerii si desteptaciunii lor.
    Puneti peste si fenomenul fake news, groupthink si altele si vedem ca lucrurile nu se prezinta bine deloc. In mare, suntem in continuare susceptibil sa cadem in fanatism politic, economic, religios, dar si spre religii mai mici, gen raw-veganism si alte forme fara fond ostentative care apar tocmai ca nu prea exista nimeni care sa ne mai invete despre bine si rau si ca avem tendinta omeneasca sa cadem in egocentrism.

    • „religia a pierdut razboiul cu stiinta” – asta e perceptia dumneavoastra sau este realitatea adevarata?
      In primul rand, a spune ca ar fi un razboi intre stiinta si religie e ca si cum ai spune ca e un razboi intre mama si fiica. Stiinta a aparut in universitatile bisericii.
      Ceea ce lumea percepe azi ca razboi intre stiinta si religie a fost de fapt un razboi civil in sanul stiintei si in sanul religiei intre doua teorii stiintifice.
      Ce s-a intamplat a fost ca, pe masura ce stiinta s-a desprins de filozofia naturala si a dobandit un corpus de sine statator, biserica a recunoscut treptat arii de competenta diferite si care e pozitia sa raportat la aceste arii. Asta gandirea scientista moderna refuza cu obstinatie, insistand pe impunerea propriei suprematii. Iata un fost ziar – New York Times – angajat in aceasta propaganda a ignorantei de cea mai joasa speta.
      https://www.youtube.com/watch?v=GLIvMaKuu8Y&t=3m40s

  2. A devenit evident de mult timp faptul că omul, tot mai prins in cotidian, devine tot mai superficial.

    Stiinta, saraca de ea, are un nume problematic, daca nu gresit. Stiinta nu inseamna „a sti”, ci mai curind „a explica ceea ce percepem si masuram”. E un mestesug al perceptiilor umane care se refera la partea materiala a lumii. Stiinta nu poate si nu vrea sa iasa din zona perceptiilor, a masuratorilor, pentru ca in afara acestei zone ramine fara repere. Prea mult se discuta de puterea stiintei, de capacitatile ei, de posibilitatile pe care le ofera, foarte importante de altfel, si prea putin se discuta de limitarile si de limitele stiintei. Cunoasterea e mai mare decit perceptiile si decit materialul iar in zona pura a cunoasterii stiinta e ca un copilas pierdut intr-o padure imensa, plina de necunoscut, unde nu mai are nici o putere. Si Einstein, cind a ajuns la concluzia ca nu traiectoria fotonului e curbata de cimpul gravitational, ci de fapt spatiul e curbat si fotonul merge totusi drept in spatiul ala, a facut filosofie. Stiinta a facut-o cind a verificat ipoteza respectiva.

    Poate ca un nume mai bun pentru stiinta e „perceptologie”. Atit doar ca undeva in credinta crestina e o dogma se pare, o cunosc prea putin, care spune ca ceea ce percepem este real…

  3. Multumim mult pentru acest eseu deosebit. Multe apostrofari am luat pentru ca am sustinut ca acum este mai importanta stiinta si religia medicinii decat religia cultului. Ca si religia trebuie sa se adapteze vremurilor si societatii.

  4. Giorgio Agamben este cunsocut în Italia, UE și mai ales în Franța cu teorii conspirationiste, cu acuzații împotriva guvernelor democratice. El sugerează în discuții publice că pandemia Covid-19 este numai o simplă gripă de tip influența manipulată de guvernele democratice din UE pentru a instala o supraveghere totalitară a statului asupra cetățenilor.
    Filozoful francez Alain Finkielkraut scrie „noi rămânem o civilizație” și refuză categoric speculațiile politico-filozofice ale lui Giorgio Agamben.

    ….”… Epidemia, așa cum sugerează etimologia termenului (demos îi desemnează în greacă pe oameni ca unitate politică și Homer descrie prin expresia polemos epidemios războiul civil), este în primul rând un concept politic, care se pregătește să devină noul fundament al politicii – sau a non-politicii – mondiale…. „……

    Giorgio Agamben se declară un „elev” ale teoriilor politice publicate de Hannah Arendt. Exact contrariul e cea ce face și scrie Giorgio Agamben. De la Hannah Arendt cunoaștem scrierile despre „totalitarismele” secului 20 și „banalitatea diabolicului (Banalität des Bösen) descrisă după procesul lui Eichmann la Ierusalim. Giorgio Agamben a fost interogat de „Le Monde“ unde acuză cele două „sisteme ideologice dominante” occidentale, creștinismul și capitalismul, de faptul că acoperă cu tăcere pandemia cu virusul sarscov2. Giorgio Agamben atacă politic societatea civică occidentală și sugerează că societatea civică occidentală a abandonat valorile politice și etice pe care se bazează. Giorgio Agamben un propagandist de „stânga” de azi cum am mai văzut mulți alții ieri?
    (….”…FAZ scrie: Mit dem „selbsternannten Hannah-Arendt-Schüler“ Giorgio Agamben geht Finkielkraut ebenso heftig ins Gericht. Der Terrorismus war für Agamben ein Vorwand zur Einführung des Ausnahmezustands, der jetzt zum Dauerzustand werde. Er schrieb das in einer italienischen Zeitung und wurde danach von „Le Monde“ interviewt. Agamben, fasst Finkielkraut zusammen, „hält die Epidemie für eine Erfindung und kritisiert, dass die beiden herrschenden Ideologien zum Virus schweigen würden. Er meint damit die christliche Kirche und den Kapitalismus mit seinem Glauben an das Geld. Der Gesellschaft wirft er vor, ihre politischen und ethischen Werte aufzugeben. Er schreibt das in einer Zeit, in der die italienischen Zeitungen täglich zehn bis zwölf Seiten Todesanzeigen publizieren.“
    Die Dummheit der Intellektuellen
    Auch Finkielkraut beruft sich auf Hannah Arendt. „Die Barbarei der modernen Welt“ ist ein Leitmotiv seiner kulturkritischen Philosophie. In einem epochalen Essay analysierte er vor dreißig Jahren „Die Niederlage des Denkens“. Mit Sloterdijk und Agamben habe es aufs Neue kapituliert: „Heute ist man versucht, für alles eine Erklärung zu haben. Und wenn man sie nicht zur Hand hat, braucht man eben einen Feind. Am besten einen Verräter.“ …”…)
    Faptul că nu se cunosc nici până a zi însușirile virusului sarscov2 e folosit de filozoful politic italian de „stânga” pentru a promova tezele sale conspiraționiste și antidemocratice. La începutul pandemiei în Italia nu era pregătit nimic pentru o pandemie, nu se cunoștea cum va derula pandemia Covid-19. Personalului medical lipseau măști de protecție și haine de protecție pentru stații de izolare în cazul unui virus periculos. Lipsa de cunoștințe și lipsa de pregătire pentru cazul unei pandemii periculoase ca Covid-19 e transformată de filozoful politic de stânga italian în teorie politică conspirationistă împotriva democratiilor occcidentale.
    (…”…. FAZ scrie: Selbstverständlich, fügt Finkielkraut hinzu, werde man die Defizite, die mangelnde Vorbereitung, das Zögern oder auch die Überreaktionen hinterfragen müssen: „Aber man darf nie vergessen, dass die Ungewissheit Teil der menschlichen Existenz und das Leben tragisch ist. Genau dieses Vergessen manifestiert sich in den ungerechten Attacken. Man stelle sich eine Schrecksekunde lang vor, die allwissenden Intellektuellen würden an die Stelle der Regierenden treten: Dann hätten wir zusätzlich zum Albtraum der Epidemie das Grauen schlechthin.“ ).

    …,.”…. Ca în toate perioadele de urgență, reale sau simulate, ignoranții vor fi din nou văzuți calomniind pe filosofi, iar necinstiții, încercând să profite de nenorocirile pe care le-au provocat. Toate acestea s-au întâmplat deja și vor continua să se întâmple, ….”……

    Nimic nou în teoria politică de „stânga”. Democrația, creștimismul și capitalismul sunt ținta atacurilor acestui propagandist italian de stânga.

    (…”… Giorgio Agamben * 22. April 1942 in Rom ist ein italienischer Philosoph, Essayist und Buchautor. Er lehrt an der Universität Venedig[1] und am Collège international de philosophie in Paris. Er gehört zu den bekanntesten Philosophen der Gegenwart.

    Im Mai 2013 sagte er in einem Interview unter anderem:
    „Wenn wir heute von Europa sprechen, haben wir es mit der gigantischen Verdrängung einer peinlichen und dennoch offenbaren Wahrheit zu tun: die sogenannte Verfassung Europas ist illegitim. Über den Text, der unter diesem Namen durchgehen sollte, wurde nie von den Völkern abgestimmt. Oder wenn er zur Wahl stand wie in Frankreich oder Holland im Jahr 2005, dann wurde er frontal abgelehnt. Juristisch betrachtet, geht es hier also nicht um eine Verfassung, sondern im Gegenteil um einen Vertrag zwischen Regierungen: internationales Recht, kein Verfassungsrecht. Erst jüngst hat der hochangesehene deutsche Jurist Dieter Grimm daran erinnert, dass einer europäischen Verfassung das grundlegende, das demokratische Element fehlt, weil die europäischen Bürger nicht darüber entscheiden durften. Und nun hat man das ganze Projekt der Ratifizierung durch die Völker stillschweigend auf Eis gelegt.

    Hauptwerk Homo sacer
    1995 (in deutscher Übersetzung 2002) erschien das Buch Homo sacer. Es bildete den Auftakt eines auf vier Bände angelegten Werkes. Auf Deutsch sind erschienen:
    I: Homo sacer,
    II/1: Ausnahmezustand,
    II/2: Herrschaft und Herrlichkeit,
    II/3: Das Sakrament der Sprache,
    II/5: Opus Dei. Archäologie des Amts,
    III: Was von Auschwitz bleibt,
    IV/1: Höchste Armut. Ordensregeln und Lebensform.

    La comunità che viene. Giulio Einaudi, Torino 1990 (2., erweiterte Auflage, Bollati Boringhieri, Torino 2001; englisch: The Coming Community. 1993). Die kommende Gemeinschaft. Aus dem Italienischen übersetzt von Andreas Hiepko. Merve, Berlin 2003.

    Wenn die grausame Religion des Geldes die Zukunft verschlingt. Aus dem Italienischen übersetzt von Toni Hildebrandt. In: Profanierungen, hg. v. Toni Hildebrandt, kunst und kirche 1, 2017, Original in: la Repubblica am 16. Februar 2012)

    • A devenit o marca culturala a unui establishment dominator, acest „offense archaeology”. Cand nu poti intra in dialog cu ideile adversarul, ii ataci persoana, sapand adanc dupa zoaie pe care sa i le arunci in cap. De regula, aceste zoaie se inscriu la „extremism de dreapta”, dar iata ca si cel de stanga prinde bine in functie de context.
      De cate ori intalnesc aceste texte copy-paste, intotdeauna parca la indemana pentru o reactie rapida, stiu ca provin de pe saituri de activisti cu norma intreaga bine finantate.

    • „Banalität des Bösen” se traduce mai bine cu „banalitatea răului”. „Diabolicul” sugerează ceva excepțional, or Hannah Arendt s-a străduit să explice că marele pericol al totalitarismelor este tocmai transformarea răului și a crimei în ceva banal, săvârșit în mod obișnuit, mecanic, de oameni perfect mediocri, neexcepționali.

  5. Krisis nu e deloc la origine un concept aparut cu Hipprocrate, este folosit de Sofocle Trachiniae 266, Herodot Historiae 5.5, si inseaman fie „eveniment” fie „disputa”.

  6. „Religia lui Christos și religia banilor au cedat primatul, aparent fără luptă, medicinii și științei. ”
    Ba nu-i adevarat de loc. Religia banului se foloseste de stiinta ca sa-si consolideze si impuna dominatia si cultul. Un simplu exemplu: licitatii fara transparenta.
    Cand stiinta vine in coliziune cu religia banului, stiinta este aruncata la gunoi. Vezi cata autoritate au doctorii in fata politicienilor cand este vorba de eliminarea carantinei (relaxation, déconfinement.

    • „Religia banului se foloseste de stiinta…”

      Din cele scrise de dumneavoastră se înțelege că se susțin reciproc, ceea ce nu contrazice spusele autorului.

      Din comentariile găzduite la diverse articole publicate în spațiul acestei platforme se poate observa justețea mesajului pe care îl transmite textul, dincolo de referirea la medicină. Știința este adesea un pretext, un argument, dar adesea funcționează dogmatic precum o religie.

      Iar manifestările dogmatice ale argumentului științific sunt totodată expresia intoleranței față de alte credințe, inclusiv față cele religoase. Or, asta amintește de discursurile propagandiștilor de partid din anii trecuți: „tovarăși, omul a ajus pe Lună, iar unii se mai închină pe la icoane!”.

      În permanență pe pagina principală a acetei platforme se află cel puțin un articol și multe comentarii care exprimă intoleranța „științifică” față de alte religii.

  7. Dincolo de imaginile ce ne sunt aduse in fata ochilor si care ne prezinta un asa numit triunghi – religie – stiinta – capitalism, asezate fiecare in formatie -pe un cimp imaginar de lupta- , totul se rezuma la evolutie , la ceea ce omul face -zi de zi- uneori chiar fara sa perceapa asta . De-a lungul existentei omului pe Pamint evolutia a fost distribuita neuniform , nu am evoluat cu totii in acelasi fel si cu aceleasi masuri ale intelegerii . Cumva religia , mai peste tot in lume, indiferent de numele ce il poarta , parca s-a oprit in loc . Stiinta cu esecurile(chiar si in acest recent caz numit covid19 ) sau cu formidabilile ei realizari ,a dus omul in situatia de modernism (nu chiar pe toata lumea ,daca avem curajul si obiectivitatea de a ne uita in jurul nostru). Putem spune chiar ca noi, toti oameni fiind, nu facem- SALTUL – in acelasi timp si decalajele se vad cu ochiul liber . Totusi , este nevoie de o intelegere stiintifica dar si de una spirituala, ca parte a unei lumi inca paralele . Despre capitalism nu putem spune decit ca el a existat , partial , dintotdeauna si el reprezinta ,dincolo de teorii economice sau filozofice ,chiar animalul numit OM (o lupta continua pentru supravietuire ) .Greu de crezut ca omenirea va cunoaste o forma de organizare oarecum idilica- unde laptele si mierea vor curge riuri ,riuri, vegheate de ingeri fie ei si inaripati , dar nici nu putem impune imaginatiei noastre sa nu zburde libera pe meleagurile dragi fiecaruia dintre noi . Vreau nu vreau , iar alatur cuvintele poetului :Nebunie și tristă și goală: / Urechea te minte și ochiul te-nșală; / Ce-un secol ne zice, ceilalți o dezic… / Decât un vis sarbăd, mai bine nimic“

  8. Recenta replica semnata de dl. Andrei Cornea m-a „indatorat” cu recitirea articolului de referinta, impecabil tradus, meritele dlui. Cośereanu…
    In opinia dlui. Agamben se afla spiritul Italian ultragiat, desigur, de grozavia lucrurilor: aspectul dezolant al papei Francisco tinand liturghiile intr-o singuratate ce invoca desertul Sahara, peisajul apocalyptic de „A Doua Zi Dupa Bomba” al insufletitelor orase italiene in carantina si ar fi deajuns…
    Bine subliniata interdisciplinaritatea virusologilor, „infectionistilor”, medicinei de laborator, riscul ipostazierii acestora in infailibilii purtatori ai unui adevar ultim, stiinta medicala astfel ipostaziata in Vitelul de Aur al unui cult cu sediul la OMS, cu raspandirea unei pandemii, o religie a distantei sociale dar si a poluarii mediului inconjurator cu mastile si manusile de latex de unica folosinta si cu servetele bactericide din „amestec de vascoza si fibre pet”…
    Dlui Agamben i se cuvine recunostinta, este un „Avertiseur”, un demistificator binevenit; nu a inaltat bratele si ochii in semn de adulare catre aceasta religie ci denunta conduita politica si complicitatea vinovata a autoritatilor si sectei politico-igienico-sanitare, secta orwellian marcata de o Cruce Rosie, a Salvarii, ha, ha, ha!

  9. ” ….reglementări legale, care ar decreta ex lege ce să mănânci și cum să trăiești, transformând întreaga existență într-o obligație sanitară. ”
    Filozof, filozof, dar Dl. Agamben nici n-a cunoscut si nici nu a fost probabil interesat sa afle despre dictaturile comuniste in care existau reglementari legale despre cum sa maninci si sa traiesti in cele mai mici detali.
    Cit si cind sa circuli cu masina, ce temperatura sa ai in casa, ce becuri electrice sa ai la lampi, cim sa te adresezi altor persoane…..
    Ceausescu visa ca si peste ” alimantatia stiintifica „, sa-i faca pe romani sa se hraneasca la uriasele ” fabrici de mincare” pe care le imaginase in dementa lui , sa aduca sa ia mincarea cu sufertasul si in final sa ajunga sa construiasca apartamente mai economice, fara bucatarii !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Giorgio Agamben
Giorgio Agamben
Giorgio Agamben (1942) este unul dintre cei mai cunoscuti filozofi italieni. Predă la Institutul Universitar de Arhitectură din Veneția și la Collège International de Philosophie din Paris. A urmat studii de drept la Roma, încheiate cu un doctorat despre gândirea politică a lui Simone Weil. În perioada studenției, printre prietenii săi s-au numărat personalități precum Elsa Morante, Alberto Moravia, Ingeborg Bachmann și regizorul Pier Paolo Pasolini. În filmul acestuia, Prima Evanghelie – Matei (1964), Agamben a interpretat rolul apostolului Filip. Mai târziu, între 1966 și 1968, a participat la seminarele despre Heraclit şi Hegel ţinute de Martin Heidegger, care a exercitat, alături de Walter Benjamin, o influenţă hotărâtoare asupra gândirii sale. Agamben a editat de altfel, între 1978 și 1986, edițiile italiene din scrierile lui Benjamin, descoperind cu această ocazie manuscrise ale sale considerate până atunci pierdute. A predat la numeroase universităţi europene şi americane.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

Despre utopia energiei eoliene offshore a României

Actualul articol este generat de faptul că în proiectul de Strategie Energetică generat de MEEMA (aflat încă în discuție), precum și în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.