miercuri, mai 18, 2022

Meserie: ăștia cu patrimoniu

            Există o pagină de facebook italiană, care revine periodic cu postări în feed-ul meu și care se numește Mi riconosci? Sono un professionista dei beni culturali. Așa aflu și eu noutăți despre patrimoniul din Italia, aduse de algoritmul facebook, care găsește în lista mea prieteni italieni preocupați de patrimoniu.

În România ne place să spunem că patrimoniul cultural mobil și imobil este un element de siguranță națională, pentru că în mintea politicienilor sunt importante cele două valori: naționalul, respectiv siguranța/securitatea. Patrimoniul, ca valoare, este ceva secundar și de aceea îi gonflăm importanța la nivel de discurs și îl proclamăm element de siguranță națională.

Patrimoniul este secundar în economia societății de azi și asta este evident pentru toată lumea, deși nimeni nu vrea să o recunoască într-un discurs public. Patrimoniul construit se degradează permanent și necesită cheltuieli bugetare, iar fondurile nu sunt niciodată suficiente; protecția prea strictă a patrimoniului construit sau arheologic încurcă dezvoltarea imobiliară și afacerile multor feluri de întreprizători și asta nu cadrează cu ideologia neo-liberală dominantă în România de azi. Pentru oameni cu instrucție puțină, cu licee la seral și facultăți pe bani la bătrânețe, cum sunt mulți dintre politicienii care ne conduc, este greu de sesizat valoarea adăugată a patrimoniului. Acum câțiva ani un primar dintr-un municipiu de provincie se uita la un platou întins sub care se află unul din castrele legionare din fosta Dacie romană și mi-a zis: Ei, Sorine, cât se poate construi aici! Eu i-am zis, domnu’ primar, aici nu se poate construi nimic că e rezervație arheologică și un sit de categoria A, la care a venit replica lui: Voi, ăștia cu patrimoniu, numa’ ne încurcați. Și atunci mi-am dat seama că sunt și eu unul din ăștia cu patrimoniu, un încurcă-lume al marilor afaceri și boom-uri imobiliare profitabile din România.

Cine suntem noi, ăștia cu patrimoniu, sau mai frumos spus professionisti dei beni culturali? Arhitecți, arheologi, muzeografi, restauratori, ong-iști pasionați, un grupaj destul de eterogen, adesea cu interese diferite și viziuni divergente despre patrimoniu. Din cauza aceasta este și greu să devenim o voce comună puternică când, din profesioniști ai patrimoniului, trebuie să devenim apărători ai patrimoniului. Și momentele când patrimoniul (amenințat permanent, aflat inevitabil sub asediu din cauza dezvoltării) a trebuit apărat nu au fost puține. Uneori, când proiectele investiționale erau percepute ca dezastruoase pentru patrimoniu, s-a mobilizat societatea civilă și s-a ieșit în stradă, așa cum a fost cazul Roșia Montană. Dar au fost sute de mici Roșii Montane în ultimii ani, de mici dezastre de patrimoniu, unde profesionistul s-a găsit singur în fața buldozerului, a proiectului care denatura un monument și nu avea mijloace și instrumente legale să spună nu. Trebuie adăugată, de multe ori, complicitatea autorităților emitente de autorizații de construcție și co-interesate în derularea unor proiecte de intervenții pe monumente istorice .

Această inadecvare legislativă care lasă prea multe goluri în protecția patrimoniul a fost semnalată de multe ori public în ultimii ani. S-a tot clamat că activitatea în practica arheologică din România funcționează doar pe baza unei ordonanțe de urgență veche de 22 de ani. Poate de aceea s-a adus în dezbatere publică așa-numitul Cod al Patrimoniului, care însă a reușit să scandalizeze pe toată lumea. Sunt nemulțumiți în mod egal și arheologii și muzeografii, dar și colecționarii, detectoriștii sau braconierii de patrimoniu. Nu am reușit încă să îl citesc integral, dar din ce am vazut pare o însăilare, un colaj din legislația existentă cu paragrafe decupate și mutate după criterii care îmi scapă.

Dar o altă problemă de patrimoniu ține agenda publică și captează atenția oamenilor interesați de patrimoniu din țară: anume schimbarea din funcția de director al Institutului Național al Patrimoniului a arhitectului Ștefan Bâlici, un profesionist al patrimoniului cu o prezență dinamică în ultimii ani și multe proiecte reușite. Performanța managerială nu este însă un criteriu azi, și asta am putut să văd și la scară mai mică, la un muzeu municipal din țară. Desigur că tot ce a construit împreună cu echipa de la INP este un bun câștigat și mandatul său este un mare pas înainte, dar lucrul acesta nu este important pentru politicienii care se grupează după alte criterii decât cel al performanței de orice fel. Noi, profesioniștii patrimoniului, trebuie să înțelegem că ei au alte reguli și alte interese, că lumea lor e mai simplă, cu clanuri ad-hoc grupate după câte vreo flamură ideologică efemeră, cu pasiuni violente de peluză de stadion, că urmăresc câștigul masiv pe termen scurt și că patrimoniul ca bun cultural și valoare este ceva puțin important și neatractiv.  Este ceva neglijabil și managerierea lui un moft. Poate să o facă oricine, din orice zonă ar veni, pentru că, în opinia politicienilor, nu există profesioniști ai patrimoniului, doar manageri. Nu contează că prietenul politic care trebuie ajutat cu o sinecură n-a manageriat nimic în viața lui până atunci, că a fost șomer până la 40 de ani și curriculum vitae e făcut din nimic și plin de minciuni. Chiar nu conteză că ce mare lucru e să manageriezi un muzeu sau Institutul Național al Patrimoniului. Ce buget e pe-acolo? Ce activități aducătoare de mari profituri? Ce poate să mergă prost cu patrimoniu încât să afecteze poziția politicianului la viitorul scrutin? Hai să fim serioși. Patrimoniu, siguranță națională, fâs.

Acesta este un text scris zen, fără nervi, doar cu gust amar și resemnare. Nu mai cred că se poate schimba ceva cu petiții și proteste, indiferent ce formă iau, cea a memoriilor adresate autorităților, a pichetării instituțiilor. Noi, ăștia cu patrimoniu, nu suntem un factor de presiune, iar percepția publică asupra patrimoniului și a meseriilor legate de el este mai degrabă negativă. Cred că singurul lucru pe care îl putem face este să ne facem meseria corect, fiecare în specialitatea lui, să nu spunem da când trebuie să spunem nu, să nu facem rabat de la deontologia profesională și să punem accent pe educația despre patrimoniu și pe diseminarea temelor legate de el în spațiul public. Să nu așteptăm bunăvoință de la politicieni, pentru că le depășește nivelul de înțelegere și au, pur și simplu, alte probleme mai importante (sociale, de dezvoltare etc.)

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Dupa umila mea parere, cea mai importanta valoare a Romaniei este patrimoniul sau material si imaterial.

    Nu productia industriala, nu recoltele sau altceva de acest fel. Ci patrimoniul. El face parte din Traditia Romaniei (scris special cu T), o defineste. Fara aceasta, omul modern al Romaniei nu este decat un ratacitor printre mormane de betoane.

    Atacata atat din directia lacomiei imobiliare imature, cat si din directia nationalismului patologic, a dacopatiei tragi-comice, Traditia Romaniei supravietuieste inca. Poate si pentru ca ea nu se agata de ramurile prezentului politic, marsav ca intodeauna si ca peste tot, ci de stalpii constiintei. Si, de ce sa nu o spunem, si pentru ca este inradacinata in firea elitelor Romaniei.

  2. Cred ca orice popor are o rezistenta limita la bine. Am impresia ca poporul roman e bombardat cu fapte de bine, e o inflatie de onguri, de activisti de toate felurile, de la verzii fanatici, la iubitorii de animale mici si mijlocii, la vegetarieni, ca sa nu-i mai pun si pe cei habotnici.
    Cindva nu mai rezista, capacitatea lui de „lupta” pt bine s-a epuizat, incepe sa spuna, stii ce, mai bine ma fac rau, dar rau de tot.
    In acest context cui ii mai pasa de patrimoniul national. Vreau patrimoniu, ma sui in avion si vad Roma, vad Grecia, vad pietroaie, ruine, ma satur de patrimoniu, ii povestesc vecinei de la trei sa moara de invidie.

    Am avut si eu o pornire de patrimoniu. Acum vreo doi ani am facut o excursie extrem de interesanta in zona bisericilor fortificate. Ma rog, e pe acolo patrimoniu cacalau, desigur nu suta la suta romanesc, dar orsicit. Am fost extrem de impresionat, o lectie de istorie pe viu. Dar am fost si la fel de dezamagit. Multe erau in pragul prabusirii, veti zice, pa-i normal, si Coloseumul se prabuseste, dar aici se vedea lipsa oricarei preocupari. Mai dezamagitor era lipsa turistilor, desi era plina vara, mai peste tot nu era cam nimeni, iar acolo unde era ceva, erau turisti straini.
    Desigur turismul istoric ar putea baga ceva fonduri in patrimoniu, dar nu e promovat suficient, nu am gasit nicaieri mici cu mustar.

    Si cind te gindesti ca s-ar putea scoate bani din chestia asta, dar mai bine fac pirtii de schi in zone in care e zapada odata pe an, sau exploatez Delta, Marea Neagra pina nu va mai ramine nimic din ele.

    • Am facut si eu o excursie similara in 2011. De atunci am ramas indragostita de aceste biserici.
      Pot sa va spun ca, totusi, incet-incet ele devin mai vizibile. Abatia din Carta este foarte des prezenta pe Instagram, chiar cu explicatii, ceea ce ma bucura.
      Viscri este de asemenea prezent, nu doar biserica ci tot satul.
      Am vazut fotografii cu Agnita, Prejmer.
      La Cincsor casa parohiala a fost transformatai n pensiune si acum in 2019 cand am trecut pe acolo cu niste prieteni din Bucuresti era ocupata in intregime.
      Visul meu turistic, ca sa zic asa, este sa avem un circuit al bisericilor fortificate. Cred ca am sa traiesc sa il vad realizat.

  3. Cred ca sunteti singurul, Dle Sorin Nemeti care abordati problema patrimoniului national, pe acest blog. Sunt de acord cu ceea ce expuneti, si anume ca la noi bunurile de patrimoniu nu conteaza si nu se intelege ca acestea exprima identitatea noastra istorica si culturala. Dupa 1990 au fost demolate sute de case valoroase, biserici de lemn, altele lasate sa se ruineze, altele incendiate, precum moara lui Assan. Mafia imobiliara si a terenurilor, cu multi straini, coruptia in multiple forme, ambele au fost mai puternice decat orice lege. Un exemplu este si Delta Dunarii unde se construiesc masive complexe turistice, cand ar trebui puse in valoare doar casele localnicilor si doar 1-2 hoteluri mici doar in arhitectura locala. Clasificare in categoriile A si B este incompleta, ar trebui 3 categorii- de interes national, regional si local. Va rog sa vedeti ce este, cum este Institutul de Patrimoniu din Paris si veti vedea ca la noi avem de fapt forme fara fond. Cu deosebit respect, dr.geogr. Tamara Simon

    • De acord. Delta Dunarii va inceta sa existe ca un ecosistem natural in cativa ani.
      Nu pricep ce cauta constructiile acolo, ce poti sa faci ca strain de Delta, in Delta?! Cu toata bunavointa, eu ii consider redusi mintal pe cei care doresc sa locuiasca acolo intr-un fel de vile de vacanta. Nu vor intelege nimic din Delta, vor sta la friptane si bere ciuguliti de tantari si se vor vantura pe canale neintelegand nimic din ce vad si speriind tot pasaretul.

      Legea exista, norme exista, dar coruptia este prea mare. Este mare pentru ca organele abilitate s-au culcat pe o ureche.

      ===

      Bunurile de patrimoniu sunt totusi intelese si apreciate de multe persoane. Faptul ca nu se vad, nu sunt vocale, e alta poveste.

      As adauga aici patrimoniul imaterial, despre care rar se vorbeste.

  4. Putem face o legatura oarecare intre Patrimoniu si Artmark?!
    Domnul HR Patapievici ce o zice?
    https://www.zf.ro/profesii/horia-roman-patapievici-si-alexandru-baldea-au-preluat-conducerea-casei-de-licitatii-artmark-dupa-plecarea-manuelei-plapcianu-14066868
    Am incercat sa intru cinstit, la vedere, prin Artmark in posesia unui conac din judetul Arges pe care intentionam sa il transform, respectand structura arhitectonica de origine, intr-un centru cultural care sa poarte numele bunicului meu, scriitor si critic literar la Universul, condamnat la domiciliu fortat intr-un sat din vecinatatea cladirii.
    Nu a fost chip. Actualmente proprietarul conacului organizeaza nunți sî zaiafeturi pentru alesii locali, amatori de ciorba de burta si dansuri orientale.

    • Ca orice activitate în care se amestecă statul, bunurile de patrimoniu sunt doar un bun pretext pentru a deturna bani publici în folosul personal al reprezentanților statului, dar și în folosul altor bugetari.

      Într-o lume de oameni normali și responsabili, care își câștigă traiul din activități economice reale, clădirile de patrimoniu și-ar găsi foarte bine locul în respectivele activități economice reale. Însă în România nu ăsta e scopul, în România ”patrimoniu” e doar pretextul folosit de niște oameni care au trăit toată viața lor din bani publici, de a-și revendica și pe mai departe asigurarea traiului pe bani publici.

  5. Posibil patrimoniul să fi fost mai bine ocrotit după 1848 în zone tradițional de matriarhat (din câte-mi dau seama Banat, Moldova)

  6. Da, pentru edificare, cred ca ar trebui facuta o comparatie: cit patrimoniu a distrus Ceausescu in aproape 25 de ani, si cit s-a distrus in urmatorii 30 de ani..

    • Nu comparatia este edificatoare, pentru ca ce s-a distrus nu mai poate fi recuperat. Problema este cum restauram si conservam ceea ce mai exista. Apoi certificate de declasificare monumente, descarcare arheologica se dau prea repede si usor. De aceea, desi avem o Comisie a Monumentelor, prea multe case frumoase au disparut sub buldozerele rechinilor imobiliari. Iar restaurarea la multe biserici s-a facut cu tamplarie termopan si picturile in culori prea stridente. Noi vindem lemnul la straini si restauram cu plastic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Sorin Nemeti
Conferențiar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Istorie Antică și Arheologie. - Arheolog expert, înscris în Registrul Național al Arheologilor. - Membru al Comisiei Naționale de Arheologie.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro