duminică, decembrie 10, 2023

Mineriadele mintii (V) – De Dumnezeu nu le era frica si de oameni nu le era rusine!

… dupa cum s-a putut vedea si din textul profesorului Marian Popescu (vedeti mai jos, pe Contributors, ce trebuia sa se intample ieri in Camera Deputatilor), cand vine vorba despre protectia plagiatorilor, nerusinarea nu mai cunoaste frontiere. In Romania, cel putin. Romania noastra, pentru care suntem gata sa ne jertfim vietile.

Redau mai jos un interviu cu profesorul Cary Nederman de la Texas A&M University, unul dintre putinii profesori de teorie politica specializat pe „intunecatul” Ev Mediu si totodata una dintre multele victime ale plagiatoarei „in serie” Diana Stanciu (care, la randul sau, a folosit „scuza” anului de gratie 2011 – ce-a fost inainte „nu se numara”!) Vine de se leaga?

Nota: Pe de-o parte din lipsa de timp, pe de alta din dorinta de-a nu ciunti prin traducere stilul profesorului Nederman, redau interviul in engleza, cu scuzele de rigoare pentru cei care nu inteleg limba.

(AF) Correct me if I’m wrong, but I think you’ve started publishing articles and books some thirty years ago. Before this Romanian case of plagiarism, how often did you have to face this situation? In Canada, US, Europe?

(CN) My first referred journal article was published in 1981, so I have been around this business for a long, long time. To my knowledge, I have never before encountered an instance in which my own work has been directly and literally plagiarized so flagrantly by another scholar. Certainly, I can point to cases in which an idea that was incontrovertibly traceable to my scholarship has been appropriated without citation. But the words used were not in any way my own. Let me note as well that, in addition to my long career in the United States, I also worked in Canada and New Zealand for considerable periods of time, so my experience of the professional world is extensive. I know directly of one instance in which a colleague (now deceased) stole two papers from one of his graduate students. When discovered, he was censured (and demoted, if I recall correctly) by the university after a proper inquiry. I believe that the grad student in question—who dropped out of the program, needless to say—eventually sued this fellow and won a settlement. Moreover, the whole story wound up on the front page of the local newspaper. Shall we say that his academic credentials were constantly scrutinized thereafter.

Of course, I have seen many occasions—beginning with the first semester I was a Teaching Assistant in 1978—on which students have committed plagiarism. When this has been established, they were either kicked out of the institution or had their conduct included on their permanent record. And, naturally, they were awarded no credit for the class in which they engaged in plagiarism.  

So, does plagiarism occur in academics? To be sure. But in the 40 years since I commenced to publish my academic research, I have never experienced such a flagrant example of this sort of misconduct. And let me emphasize that I have published more than two dozen books and literally hundred of journal articles, book chapters, and reviews, not to mention conference and seminar papers. Although obviously I cannot keep track of every publication in my several fields of professional activity, I read widely, so if my words had been stolen in this manner, I would likely have discovered it.

(AF) What are your views on plagiarism (a) as the victim of it, and (b) as a professor and researcher? Why such a big fuss about? After all, no one dies in the process (although some may receive threats). What do you think the penalty should be for such offense (or is at your university), especially if it’s repeated or if it secures a title (say, PhD or MA) and/or other material benefits?

(CN) The obvious answer to the “Who cares?” question has to do with the simple matter of intellectual property. I produce my writings with my own labor and energy, as well as talent. As I tell my own students, honest suffering is a necessary component of hard thought. So, I have suffered a LOT. In particular, I have spent a lifetime honing my craft as an author in order to express my thoughts to readers in a clear and accessible way.

But there is more at stake than that. I have always regarded the purpose of academic inquiry in dynamic terms, as a process, not as an end point. I have never expected what I publish to be the “final word” on any subject. What I have always hoped instead is that my work will stimulate others to move farther along, building on what I have done and at times offering good reasons to reject it or at least qualify it. Plagiarism is an affront to the very nature of intellectual inquiry, because it declines to engage in the give-and-take requisite for the development and deepening of knowledge.  It is a dead end and no one who engages in it has a claim to contribute to the forward progress to which scholarship is inherently committed. In other words, they are fakes, not merely because they pass off someone else’s ideas and words as their own, but because they insult the essence of the academic enterprise. Quote me and cite me—that doesn’t harm anyone at all—and then disagree with me and state your reasons. But you do nothing other than kill trees and waste valuable time and resources if you have nothing of your own to say to someone else. Find another life that suits your own abilities. And if you don’t, expect that the most severe penalties will (and should) be imposed: stripping of unwarranted degrees, removal from professional appointments, public disapprobation and shaming. In other words, such a person should be administered what is euphemistically called the “poison pill.” And that’s consistently what occurs, in my observation, to those who are caught in misconduct on this scale.

(AF) After all, isn’t plagiarism a form of flattery? Like hypocrisy is said to be the homage vice pays to virtue … Any thoughts?

(CN) As anyone who has read Cicero, or Plutarch, or John of Salisbury (or Machiavelli, for that matter) realizes, flattery is a crime, not a complement. (Dan Kapust has recently published a commendable book on this very topic.) I am not saying that I don’t appreciate colleagues who express their admiration or gratitude for my scholarship. But for any of them to parrot uncritically my ideas and words (especially for their own interests, of whatever sort) actually constitutes an affront to what I seek to accomplish. Why? Because they replace independent thought—the very heart of intellectual investigation—with thoughtlessness. They demonstrate ignorance, in the sense that Socrates meant. So, no, I don’t wish to be copied by people who, in the very act of regurgitating my words, reveal their own stupidity. I far prefer people who dispute my words, even if I deeply disagree with their reasons for doing so. The people who challenge me are those from whom I learn. And as long as I draw breath, I never wish to halt the advancement of my own educaton.

Distribuie acest articol


  1. . I far prefer people who dispute my words*
    Pe aceasta platforma asta inseamna banare… de regula trebuie sa-l laudam pe autor, va multumim ca existati dom Profesor.

    De aceea incerc si eu sa laud, cu cuvintele mele. Da, in societate plagiatul e considerat un delict cavaleresc, si nu numai in Ro, chiar daca unii supracorecti au luat uneori masuri aspre. Oare s-a gindit cineva la niste legi care sa pedepseasca plagiatul cu amenda grasa, sau inchisoare de la unu la trei ani?

    • zic ca parca tot mai buna este preventia universitara – adicalea daca te-am prins cu matza in sac te dau pe usa afara si iti fac si raport si pe veci ramai inscris ca plagiator

      se vede ca instanta functioneaza greu si prea ineficient in RO, ca astazi poate se pedepseste cu o amenda grasa dar maine??? caci politicienii sunt serviti primii si apoi cu onor urmeaza unii ce deja ocupa pozitiile in invatamantul universitar si cresc si dezvolta pe langa ei alti plagiatori

  2. Interviul acesta ar trebui afisat la intrarea fiecarei facultati, in original si tradus, poate si in rusa pentru holul Academiei Romane.

  3. Frumoasa aceasta quest in care v-ati angajat, dle prof. Fumurescu, ca sarja de cavalerie de la Prunaru sau de la Robanesti. Din pacate, nici nu mai exista vreo armata (a onestitatii, intelectuale sau in general), fie ea si in retragere, pe care sa o salvati cu sacrifiul asta, si nici Dumitriu – Barlad nu mai traieste sa mai faca vreo statuie frumoasa in amintirea eroicului avant cavaleresc. Din infima mea experienta, a disparut chiar si acel minimum de persoane in mediul academic care sa actioneze ca puncte de recristalizare a solutiei, ca sa zic asa. Acei macar zece drepti, pentru care orasul ar mai fi fost crutat de Dumnezeu, nu mai sunt.
    Dar repet, frumoasa sarja, cum se zice ca ar fi spus si lt. Iuliu Rosca, adjutantul regimentului, intrebat pe patul de moarte, grav ranit, de ce s-a aferit voluntar pentru sarja sinucigasa: ”Era atat de frumos, dle capitan!”
    Dl prof Dumitru Sandu, de la UB, se agita si el, de mult timp, inclusiv aici pe Contributors, dar mai ales in ”forurile statutare” sa treaca/modifice legile impotriva plagiatului (si plagiatorilor), si rezultatul e ca tocmai sunt gata sa adopte reglementari care sa le reconfirme acestora impunitatea. Aud ca s-au sesizat cativa parlamentari si s-a amanat deocamdata…

  4. Luand in calcul precedentul caz al ex PM sa ne imaginam ptr 5 min ca acest caz ajunge in instanta si ce credeti ca o sa faca judecatorul/judecatoarea??? O sa spuie mieros ca el/ea nu intelege textul in limba ceea si ca e musai nevoie de o traducere autorizata… Dupe aceea o sa spuie ca nu poate compara cele doua lucrari pentru ca font-ul din lucrarea 1 este diferit de cel din lucrarea 2 … THE END

    Pare un final de Kafka – toata lumea vede ca textele sunt la fel, cuvant cu cuvant, dar plagiatul nu se poate constata deci in viziunea romaneasca el nu exista si daca se ia si referinta 2011 totul este minunat…Nu pare sa ne pese de ce zic altii, putin mai academici si mai straini de obiceiurile romanesti – nu este asa? Caci de oameni nu le era rusine…

    Stau si ma intreb daca totusi autoarea plagiatului este inca vie si in putere de a sta in doua picioare si daca a putut genera vreo reactie, cat de mica, la cele prezentate pana acum…Chiar nimic???

  5. Dar Comisia de Etica a UB mai asteapta.., nu?
    Ce mai conteaza, in fond, cand teza ministrului Educatiei e inca secretizata? De ce nu si-o fi publicat-o pana acum, banuim.


Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro


Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești


Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea



Esential HotNews

Top articole


Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro