vineri, februarie 23, 2024

Miraculoasa crimă

Prin anii ’30 ai secolului trecut, atunci când atât în Europa cât și în SUA erau deja vizibile primele semne ale așa numitei crize economice de supraproducție,  Georges Berr și Louis Verneuil, doi dramaturgi industrioși care, precum o vor fi mai târziu și alții,  s-au gândit să se asocieze. Așa se face ce doi  au scris o piesă pe care au numit-o Mon crime.

Pesemne, scrierea a avut succes, s-a jucat mai peste tot cu casa închisă, în pofida faptului că cronicarii francezi au privit-o cu superioritatea cu care critica teatrală  din întreaga lume tratează vodevilurile.  Sau, mă rog, piesa bine făcută. Aceasta în pofida faptului că teoreticieni serioși au dovedit fără putință de tăgadă că, din zestrea respectivului gen socotit minor, s-a hrănit atât de sofisticatul teatru al absurdului.

Mon Crime a fost un succes o dovedește faptul că piesa a fost ecranizată în 1937  sub titlul Adevărata mărturisire, iar în 1946 cu numele Lovește-mi inima!.  Mon crime pune la bătaie întreg arsenalul genului. Istoria cu păcălitorul păcălit, mecanismul  identităților ascunse sau volatile, formula dramaturgică în conformitate cu care  nici un personaj nu e la curent cu ceea ce fac celelalte, de unde o cantitate apreciabilă de resurse în vederea realimentării periodice a poveștii. Degeaba spui și crezi tu, spectator, că gata!, s-a rezolvat totul și toate personajele sunt mulțumite, că nimic nu mai poate interveni și poți să dai fuguța la garderobă pentru a  prinde ultimul tramvai. Vorba Angelei Similea.  Apare un nou casus belli, un nou conflict, o nouă luptă. Pentru care rămâi pe mai departe în sală, chiar cu riscul de a fi nevoit să umbli la pușculiță și să faci apel la serviciile unui taxi.  

Zeci de ani mai târziu, în veacul nostru, acela cu computere și cu temerile legate de invazia inteligenței artificiale, de piesa din 1935 a celor doi francezi și-a amintit regizorul François Ozon. Care, împreună cu Philippe Piazzo, a transformat-o încă o dată în scenariu cinematografic. Și mai încolo într-un film în care sunt tratate la modul inteligent și rafinat parodic și lumea marii finanțe, și genul piesei bine făcute, și poncifele filmului mut, și fragilitatea comică a justiției, și labilitatea moravurilor, și crimele pasionale, și emanciparea femeii.

Cei care au adus Mon crime în România au avut înțelepciunea de a nu-i traduce titlul simplu sau, mă rog, la prima mână. Nu i-au spus Crima mea, ci Crima îmi aparține pentru că, de la un moment dat încolo, pe moartea  violentă și evident suspectă a foarte bogatului producător de teatru și samsar de artiști pe nume Montferrand, moarte de la care, de fapt, pornește totul, se bat și o tânără actriță până mai deunăzi fără angajamente, excelent jucată de Nadia Tereskiewicz, tânără eficient consiliată de cea mai bună prietenă a ei,  adică tot o jună până atunci săracă și  fără procese, cu aplomb interpretată de Rebecca Marder, ca și diva din vremea marelui mut Odette Chaumette. Cu savoarea, ridicolul riguros dozat și teatralitatea aferentă adusă pe ecran de mult mai celebra Isabelle Huppert.

Sigur, până la urmă totul se sfârșește bine căci rivalele încheie un binevenit și riguros pus la punct  pact de neagresiune, reciproc avantajos.  Pact care va aduce avantaje și profit nu doar protagoniștilor, ci și mai tuturor personajelor secundare. Care au și ele parte de interpreți  despre care sunt gata să pariez că au extrem de multă experiență în genul vodevilesc.

François Ozon a avut excelenta idee de a nu cenzura nici un moment dat respectiva teatralitate. Din contră, a transformat-o într-o sursă de comic. Că nu degeaba Mon crime are momente și de teatru în teatru, și de film în film.

Crima este a mea nu cheamă la cine știe ce analize. Este însă, indubitabil, un film care nu are cum să nu placă. Aproape că sunt sigur că foarte curând piesa celor doi francezi va fi tradusă în limba română și va figura în oferta repertorială a mai multor teatre.   

Mandarin&Compagnie, FOZ, Gaumont, France 2 Cinéma,  Platyme, Scope Pictures

CRIMA ESTE A MEA (MON CRIME)
Regia: François Ozon

Scenariul: François Ozon, Georges Berr, Philippe Piazzo, Louis Verneuil

Producători: Eric Altmayer, Nicolas Altmayer

Imaginea: Manuel Dacosse

Montajul: Laure Gardette

Coloana sonoră: Philippe Rombi

Decoruri: Phlippe Cord’homme

Costume: Constance Alain

Cu: Nadia Tereskiewicz (Madeleine Verdier), Rebecca Marder (Pauline Mauléon), Isabelle Huppert (Odette Chaumette), Fabrice Luchini (Rabusset), Dany Boon (Palmarède), André Dussolier (Dl. Bonnard), Edouard Sulpice (André Boonard), Olivier Broche (Trapu), Franck de la Personne (Pistole), Evelyne Buyle (Simone), Régis Laspalès (dl. Brun)

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro