Mircea Carp la 100 de ani

Până prin 1978, Programul politic, una dintre principalele emisiuni cu difuzare zilnică ale Departamentului românesc de la Radio Europa Liberă, a fost prezentat de cel pe care întreaga redacție de la München îl numea Iani Popa.  

Pentru ascultătorii din România, Ioan/Iani Popa, fostul secretar general de redacție de la Curentul, se numea Ion Măgureanu. Era, din câte se pare, un bonom și de fiecare dată începea programul cu formula de adresare Doamnelor și domnilor, dragi ascultători, iubiți prieteni! Iani Popa avea, din câte mi s-a povestit, ceva de bunic poate și fiindcă albise prematur, avea și darul povestirii, fapt care îl obliga foarte adesea pe Noel Bernard, directorul de atunci al postului, să îi mai ceară câteodată să-și scurteze intervențiile cu care introducea subiectele în principal de politică externă.

Când Iani Popa a ieșit la pensie, pentru o vreme Programul politic a fost prezentat fie de Victor Cernescu (Romilo Lemonidis), fie de Radu Vrancea (Cornel Ianatoș), acesta din urmă transferat de la Radiomagazin. Aceasta până într-o zi când la microfon a apărut cineva care s-a recomandat cu numele de Mihai Șoimu. Noul venit avea o dicție impecabilă, aducea cu sine o anume sobrietate, chiar solemnitate și cu toate acestea izbutea să nu pară nicidecum rece. El a fost cel care a rostit pe post un salut care nu doar că l-a făcut pe el celebru, ci a ajuns chiar să devină parte din marca de identificare a Europei Libere în românește. E vorba despre acel S-auzim numai de bine! Care, de la un moment dat încolo, a început să le dea fiori cenzorilor comuniști. S-auzim numai de bine se transformase într-un fel de parolă. Devenise ceva subversiv. Țin minte că S-auzim numai de bine!, altminteri un vechi salut românesc, apărea într-una dintre piesele lui D. R. Popescu. La vizionarea de dinaintea premierei spectacolului cu piesa respectivă, secretara cu propaganda a exclamat și speriată, și furioasă Asta e de la Europa Liberă. Se taie!

La scurt timp după ce a preluat Programul politic, enigmaticul Mihai Șoimu a reușit să îl convingă pe Noel Bernard că e nevoie de câteva modificări în arhitectura emisiunii. S-a renunțat la comentariul din deschidere, cel mai adesea pe teme românești, pentru simplul motiv că Actualitatea românească se consolidase, controversatului Emil Georgescu alăturându-i-se Neculai Constantin Munteanu, iar ceva mai încolo Șerban Orăscu. Revista presei internaționale  a fost mutată la sfârșitul emisiunii de politică externă. Și, în fine, Mihai Șoimu avea să fie înlocuit de Mircea Carp. Adevăratul nume al realizatorului care vreme de ani buni servise mai înainte sub numele de Dan Mircescu la Vocea Americii. Iar cum Vocea Americii era un post de radio guvernamental, ziaristul nu a ratat ocazia de a reveni de vreo 14 ori în România. A făcut parte dintre jurnaliștii ce l-au însoțit pe Richard Nixon în istorica lui vizită la București. În 5 martie 1977 era la București, făcând drumul de la Belgrad în Capitala Romîniei devastată de cutremur într-o mașină închiriată. Și cu toate că severul Cod deontologic ce trebuia respectat cu sfințenie le interzicea angajaților complexului Europa Liberă-Libertatea  să dea prea multe detalii despre propria persoană, noi, ascultătorii din România, aveam să aflăm în timp că Mircea Carp absolvise Liceul Militar de la Mânăstirea Dealu, că fusese ofițer de carieră, că luptase în cel de-al Doilea Război Mondial și că persecuțiile de la începutul regimului comunist care deveniseră cum nu se poate mai severe în privința militarilor mult prea fideli Regelui și Coroanei îl determinaseră să aleagă calea libertății. O libertate pentru care avea să lupte mai departe cu o altă armă. Aceea a cuvântului.

Când Mircea Carp a ajuns la vârsta pensiei, directorul Vlad Georgescu a înțeles că postul nu se poate despărți definitiv de domnul S-auzim numai de bine!. I-a oferit prezentarea edițiilor de week -end ale Programului politic. Decesul subit din 13 noiembrie 1988 al aceluiași Vlad Georgescu a însemnat un moment de cumpănă pentru Europa Liberă în românește. Așa că direcția americană a decis rechemarea completă în serviciu a d-lui Mircea Carp.

Nu voi insista aici asupra istoriei care a făcut ca Mircea Carp să fie doar director adjunct. Povestea a fost relatată cu extrem de multă discreție și eleganță de Mircea Carp însuși în una dintre cărțile sale. De la începutul lui 1989 Mircea Carp le-a fost secund lui Nicolae Stroescu, Emil Hurezeanu și Nestor Ratesh. Acesta din urmă rechemat de la Washington pentru a asigura dificila mutare a Departamentului de la München la Praga. Iar când ora încheierii definitive a operațiunilor de la München a venit, Mircea Carp a fost acela care a prezentat ultimul Program politic transmis din Capitala Bavariei. Și împreună cu regretata Edelina Stoian ce redactase ultimul Buletin de știri, Mircea Carp a stins lumina studiourilor din Gradina Englezească.

Fostul director adjunct al Departamentului românesc al Europei Libere a continuat și după iunie 1995 să fie prezent în actualitatea românească. A apărut în emisiuni de televiziune, a acordat interviuri, a scris cărți.

În ziua de 28 ianuarie, Mircea Carp împlinește 100 de ani.

La Mulți Ani și S-auzim numai de bine, dragă domnule Mircea Carp!