duminică, mai 19, 2024

Mizele summit-ului NATO de la Vilnius (I)

Între 11-12 iulie, Vilnius va găzdui summit-ul NATO al anului, un eveniment pe care oficialii lituanieni îl consideră cel mai mare din istoria țării[1], iar percepția care se acumulează la nivel internațional, în rândul experților militari, comentatorilor politici și analiștilor de securitate este că această ediție nu are cum să fie una obișnuită, date fiind circumstanțele sale neobișnuite.

În mod cert, există aranjamente luate ferm pe care liderii de stat le vor face publice în contextul participării la summit, dar în același timp există destul loc și pentru dezamăgiri sau pentru surprize neplăcute, în funcție de așteptările fiecărui participant. La primă vedere, agenda evenimentului pare să fie dedicată Ucrainei, ceea ce ar fi firesc în actualul context istoric, dar dincolo de titluri beneficiarul real și final al acestui summit va fi însăși Alianța. Un stat care nu este (încă) membru al NATO nu are cum să beneficieze mai mult decât însăși membrii Alianței de deciziile acesteia.

Optica sănătoasă este să privim evenimentul în complexitatea lui: NATO a ajuns la 31 de state membre, dintre care 12 membri fondatori și 19 care s-au alăturat ulterior. Summit-ul de la Vilnius este cel dintâi pentru Finlanda, primul stat nordic care se alătură în NATO celor trei state nordice care s-au numărat printre membrii fondatori din 1949. Faptul că aderarea efectivă a Suediei este întârziată de obiecțiile Turciei nu face decât să complice și mai mult situația pe flancul nordic.

Lituania, statul gazdă al summit-ului face parte din flancul estic și are cel mai bun prilej să-și promoveze agenda de interese, iar unul dintre obiectivele pe care și le-a asumat oficial, inclusiv printr-un vot unanim în Parlament[2], este să susțină aderarea Ucrainei la NATO. Tot din flancul estic face parte și România, care de asemenea susține perspectiva de aderare a Ucrainei la NATO, dar într-un evident tandem cu Polonia[3] și la pachet cu lobby-ul intens pentru Republica Moldova. “Über alles”, Polonia continuă să-și consolideze rolul de pivot geopolitic atât spre nord-est, cât și spre sud-est, prin pozițiile comune afișate constant cu România și statele baltice.

Desigur că acest tablou este mult mai complex și abundă de variabile care pot îngreuna înțelegerea mizelor cu care vine summit-ul de la Vilnius, de aceea ne sunt de folos elementele constante pe care le putem distinge. De pildă, acceptarea faptului că mărul discordiei între membrii Alianței nu este aderarea propriu-zisă a Ucrainei la NATO, într-o perspectivă temporală apropiată, ci angajamentul fără echivoc al statelor membre pe această direcție sau, altfel spus, trecerea de la întrebarea “dacă?” la întrebarea “când?”.

Poate paradoxal, de Ucraina însăși depinde foarte mult reușita întregului demers: prin obținerea victoriei în confruntarea militară cu Rusia, prin desfășurarea atentă a unei forțe diplomatice împreună cu membrii Alianței care îi susțin accederea, prin construirea perseverentă a propriei capabilități interne de a juca, de facto, rolul de membru al NATO. Sunt trei planuri pe care Kievul trebuie să avanseze concomitent și cu răbdare, deoarece nici înfrângerea Rusiei și nici integrarea în NATO nu pot veni altfel decât la timpul lor.

În cazul României, a durat un deceniu drumul de la statutul de partener al NATO la cel de membru: în 1994, a fost primul stat[4] care a semnat documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace (PfP), dar momentul aderării a venit în 2004. Zece ani în care s-au făcut eforturi enorme pentru creșterea interoperabilității militare la nivelul întregii țări, dar și pentru creșterea maturității politice la București.

În cazul Ucrainei, interoperabilitatea militară face obiectul unui caz aparte, fiind singurul stat aspirant la aderarea la NATO care a avansat pe această direcție în condiții reale de luptă, fiind angajat într-un război pe scară largă cu un agresor vecin având dotări și efective umane net superioare. Este Ucraina un candidat excepțional? Da. Ar putea să i se acorde condiții speciale de admitere? Nu, iar motivul pentru care acest răspuns este negativ ține atât de formatul extins la care a ajuns NATO, cât și de insuficienta maturitate a clasei politice ucrainene, din rândul căreia vor proveni viitorii politicieni chemați să fie parte din procesul decizional al Alianței.

Revenind la cazul României, susținerea acordată traiectoriei euroatlantice a Ucrainei are ca premisă insuccesul summit-ului NATO pe care Bucureștiul l-a găzduit în 2008. S-ar putea spune că a fost prea devreme ca un stat recent devenit membru să aibă sorți de câștig cu o agendă atât de ambițioasă. Atunci, Germania și Franța nu au dorit „să supere” Rusia și s-au opus pașilor ceruți de SUA, Polonia și România pe direcția admiterii în Alianță a Ucrainei și Georgiei. În fapt, binomul franco-german și-a protejat interesele pe relația cu Rusia, fără să țină cont de interesele aliaților, iar rezultatele se văd acum: Rusia a declanșat un război total împotriva Ucrainei, iar Georgia a sfârșit la cheremul unui fost premier, actual miliardar, care îl copiază pe Vladimir Putin în gesturi extravagante[5].

Inițiativele circumscrise NATO pe care diplomația românească le-a promovat în ultimii ani arată o mobilizare construită progresiv, în mare parte împreună cu Polonia și de care România se străduiește să beneficieze și Republica Moldova. Imaginea de ansamblu arată preocuparea vădită a unora dintre statele venite în Alianță în valurile de extindere din 1999 și 2004 să-și afirme voința la un nivel cel puțin egal cu mai vechii membri. Țările care astăzi aspiră la modul serios să se alăture NATO trebuie să înțeleagă că astfel de rivalități interne sau de alianțe regionale sunt normale în cadrul larg al Alianței și nu periclitează misiunea fundamentală a acesteia.

Reuniunea comunității politice europene, găzduită[6] de Castelul Mimi de la Bulboaca, Republica Moldova, a fost un eveniment de excepție și a beneficiat de sprijinul NATO, care a asigurat supravegherea aeriană[7] necesară pentru protecția celor 50 de lideri de stat prezenți. O lună mai târziu, Republica Moldova a fost invitată[8] să participe la summit-ul de la Vilnius, anunțul aferent fiind făcut de Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței.

Declarația comună[9] a președinților Klaus Iohannis și Volodymyr Zelensky, care constituie o pledoarie pentru integrarea Ucrainei în NATO, a survenit în marja reuniunii de la Bulboaca, având valoarea de simbol de a fi fost făcută pe pământ moldovenesc. În același timp, textul declarației a inclus referințe la momente extrem de diferite din istoria recentă a Alianței, unul fiind summit-ul de la București din 2008, o perioadă în care parteneriatul NATO – Rusia era o realitate și la Conceptul Strategic adoptat în 2022 de către NATO, conform căruia “Federația Rusă reprezintă amenințarea cea mai semnificativă și directă la adresa securității Aliaților”.

Contextul din 2023 este foarte diferit de contextul din 2008, fapt demonstrat și de formatele de cooperare regională lansate de București sau cărora România li s-a alăturat, așa cum sunt „Bucharest Nine” (B9) și „Inițiativa Celor Trei Mări” (3SI), acestea aducând greutate susținerii politice pe care acordă Ucrainei statele din flancul estic al NATO. Așa ceva pur și simplu nu exista în 2008. În timp ce „Bucharest Nine” a devenit de interes și pentru statele din Balcani, „Inițiativa Celor Trei Mări”  funcționează pentru a reduce disparitățile economice ce există între statele vest-europene și cele din partea estică și centrală a Europei, astfel încât vocea lor politică să evolueze către același nivel. Ambele formate s-au afirmat[10] constant ca susținători ai aderării Ucrainei la NATO.

Se poate deduce că miza pentru România este să reușească acum, în 2023, ceea ce nu a reușit în 2008, când Ucraina și Georgia nu au primit ceea ar fi rezonabil să li se ofere atunci, anume Planul de acțiune pentru dobândirea calității de membru (MAP – Membership Action Plan). Consultările în format restrâns organizate la Haga[11], la invitația premierului olandez, Mark Rutte, sunt un semn bun în acest sens, ce precede participarea la summit a acelor state care susțin aderarea Ucrainei la NATO.

O idee lansată în aprilie 2023 de ministrul ucrainean Dmytro Kuleba[12], de a se renunța complet la MAP, dat fiind cazul excepțional al Ucrainei, a fost reluată în iunie 2023 de către ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace[13]. Oricât ar fi de tentant, acest lucru nu este posibil în actualul cadru formal și statutar după care funcționează Alianța. Posibil ca anunțul[14] făcut de secretarul general adjunct Mircea Geoană, conform căruia „la Vilnius vom aproba cea mai importantă transformare de doctrină militară a NATO din ultima jumătate de secol” să prefigureze modificări radicale de natură să permită evoluții la fel de radicale în ce privește viitorul Alianței.

Aceste aspecte nu sunt lesne de anticipat, cât timp la masa dezbaterilor sunt suficiente argumente pro și contra încât să nu putem distinge repede și clar ce anume se dezbate, de fapt. De pildă, e limpede că aderarea Ucrainei la NATO va aduce beneficii pentru statele din flancul estic care sunt deja membre, precum România, Polonia și statele baltice, dar nu se poate face abstracție de ce va însemna, pe viitor, ca frontiera NATO să fie la granița cu Federația Rusă. La acest moment, nu e nimeni pregătit pentru acest scenariu.

Dacă admitem cazul excepțional al Ucrainei, atunci acesteia trebuie să i se ofere o soluție excepțională, într-atât de excepțională încât să includă respectarea condițiilor de admitere pe care le-au îndeplinit toate celelalte state devenite membre în ultimele trei decenii. România a avut nevoie de 10 ani în care și-a pregătit admiterea în NATO, cu siguranță că Ucraina poate același lucru la jumătatea acestui interval de timp, dacă statele membre vor face de pe acum ceea ce trebuie cu adevărat să facă: să-și asume ferm viitoarea calitate a Ucrainei de membru al Alianței și să-i acorde toată asistența politică și economică necesară pentru succesul acestui demers.

Tocmai pentru că este o condiție esențială a accederii în NATO, încheierea războiului cu Rusia trebuie cerută nu acum, ci pe viitor, atunci când și celelalte condiții de aderare vor fi îndeplinite de Ucraina. Realitatea de mâine începe astăzi.


Note:

[1] https://lt.usembassy.gov/message-for-u-s-citizens-nato-summit-in-vilnius-july-11-12-2023/

[2] https://www.aa.com.tr/en/europe/lithuanian-lawmakers-adopt-motion-on-need-to-invite-ukraine-to-join-nato/2865607

[3] https://www.rador.ro/2022/11/25/un-summit-dedicat-intaririi-flancului-estic-al-nato-sustinerii-ucrainei-si-republicii-moldova-are-loc-in-lituania/

[4] https://nato.mae.ro/node/279

[5] https://www.rfi.ro/politica-mediu-social-157294-europa-plus-fost-premier-georgian-construieste-gradina-arbori

[6] https://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/international-summit/2023/06/01/

[7] https://www.g4media.ro/cerul-moldovei-supravegheat-atent-de-nato-in-perioada-summitului-comunitatii-politice-europene.html

[8] https://www.rfi.ro/politica-156541-republica-moldova-la-summitul-nato-de-la-vilnius-anunta-mircea-geoana-dupa-discutii

[9] https://www.presidency.ro/ro/media/declaratie-comuna-a-presedintelui-romaniei-klaus-werner-iohannis-si-a-presedintelui-ucrainei-volodimir-zelenski-cu-privire-la-integrarea-euroatlantica-a-ucrainei

[10] https://moldova.europalibera.org/a/cum-e-v%C4%83zut%C4%83-rom%C3%A2nia-%C3%AEn-nato-din-perspectiv%C4%83-ucrainean%C4%83/31541763.html

[11] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-participa-la-o-reuniune-in-format-restrans-pentru-pregatirea-summitului-nato-de-la-vilnius-2400705

[12] https://kyivindependent.com/kuleba-ukraines-parliament-believes/

[13] https://www.reuters.com/world/europe/britain-says-nato-should-consider-removing-map-hurdle-ukraines-membership-2023-06-29/

[14] https://www.defenseromania.ro/summitul-nato-de-la-vilnius_623064.html

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Ne aflam intr-o noua etapa existentialista in care Rusia ameninta nu numai Ucraina dar ameninta intrega Europa si intreg occidentul ce pina acum a jucat cartea respectarii legislatiei internationale in mai toate domeniile de referinta .Lucrurile se schimba cu repeziciune .Nevoia ce contine luare rapida a deciziilor (bune sau rele numai istoria ne poate dovedi ) devine factorul de necesitate al momentului .Natiunile ce merg la nivelul deciziei pe mina unor dictatori pot decide instantaneu ceea ce noua , democratiilor lumii ne produce un imens dezavantaj .S-a vazut foarte clar asta in razboiul din Ucraina .Nu putem continua asa .Nu mai putem oferi unei natiuni singulare intreaga forta deciozionala din UE si NATO.Majoritatea trebuie sa decida .La Vilnius multe se vor schimba .Nu putem lasa Turcia sau Ungaria sa decida in locul nostru dupa cum ii taie capul sau dupa cum dictatorii lor aflati la conducere viseaza noaptea .De asta depinde insasi existenta noastra ca state aflate in granitele actuale .Ucraina trebuie primita rapid in UE si trebuie ca NATO sa ii ofere un parcurs de aderare clar afirmat .La fel trebuie facut si cu Rep .Moldova .Vremea jumatatilor de masura s-a terminat .Cine nu doreste sa faca asta sa spuna clar .Avem ac de cojocul lor .Europa trebuie sa se decupleze in integralitatea ei (toate natiunile ) de Rusia ce acum nu mai este o alternativa pentru nimeni .Este momentul ca Germania si Franta „ sa ia taurul de corne ” si sa treaca in alta etapa a dezvoltarii europenilor . Armata Ucrainei deja este una dintre cele mai puternice forte militare ale momentului . Nu ne mai ramine decit sa confirmam acest parcurs .Ultimile evenimente din Rusia ne sunt extrem de favorizante .Disparitia din viata publica ruseasca a unor aventuri ai vorbelor este binevenita .Limitarea puterii sefului de stat din Rusia deasemenea .Rusia are nevoie de un nou dictator dar unul mai vizionar si unul care intelege ceea ce Istoria ne aduce in fata .Poate Soigu sa fie aceasta persoana ? Din ceea ce vedem el este cistigatorul situatiei momentului din Rusia .Daca are abilitatea si priceperea de a se retrage va putea deveni „ interlocutorul” Vinovatii vor fi aratati curind tuturor .

    • Păi mie îmi face impresia că Rusia s-a decuplat de Europa, e adevărat forțată, iar chestia asta pe termen lung va afecta grav Europa. Din punctul de vedere al resurselor. Și Europa se dovedește complet nepregătită. Faptul că se subvenționează gazul nu este o soluție pe termen lung. Soluția ar fi stimularea exploatării propriilor resurse dar, ce să vezi gazul și petrolul sunt câh, pentru planetă. Arderea lor produce CO2. E nasol. Nu putem să-i facem planetei așa ceva. Așa că batem câmpii cu energii alternative și trenuri pe bază de hidrogen. Adică exact ce ne lipsea!
      Europa începe să devină irelevantă pentru restul lumii. Mai întâi economic apoi și politic. Recesiune, dezindustrializare, instabilitate internă, îmbătrânirea autohtonilor, ajutoare sociale pe scară largă. Cum o arăta viitorul ăla luminos că eu nu mi-l pot imagina.

  2. Chiar credeți că Federalizarea Europei și transformarea ei într-un nou Sfânt Imperiu franco-german este soluția?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Iulian Mares
Iulian Mares
Iulian Mareș este jurnalist independent, specializat în economie și relații internaționale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro