Pe 7 aprilie 2009, urmare a alegerilor parlamentare câștigate de Partidul Comuniștilor din Moldova, o masă de moldoveni nemulțumiți de regimul autoritar instalat de Vladimir Voronin au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, au forțat intrarea în clădirea Președinției, au incendiat birourile și mobilierul. Alternativa la guvernarea comunistă erau câteva partide noi, pro-europene, așa că speranțele erau imense, iar lupta dintre opoziție și putere părea a fi în ochii multora o confruntare între bine și rău. Îmi amintesc, în noiembrie 2010 coada infinită din fața Ambasadei Republicii Moldova din Roma, când sute de oameni așteptau să voteze sub o ploaie rece de noiembrie. În 20 ianuarie 2016, protestatarii furioși din Piața marii Adunări Naționale au forțat ca și atunci intrarea în clădirea Parlamentului, dar diferențele față de 2009 sunt incomensurabile. Speranța nu e azi în piață, tot ce a rămas e furia si frustrarea.
O privire
Zei de mii de oameni au început sa protesteze încă din toamna anului 2015 împotriva unui guvern așa zis pro-european, care s-a dovedit a fi cel puțin la fel de corupt si discreționar în stilul de guvernare ca și comuniștii pe care îi înlocuise. Apogeul guvernării corupte, așa zis pro-europene a fost atins în 2014, când din conturile a trei mari bănci moldovenești (Banca de Economii a Moldovei (BEM), Unibanc și Banca Socială) au dispărut misterios aproximativ 1 miliard de dolari. Pentru o mai bună imagine a proporției jafului, trebuie menționat că respectiva sumă reprezintă echivalentul a 13% din PIB și a 58% din veniturile bugetare pe anul 2014. Marele jaf s-ar fi petrecut, conform unor afirmații, cu complicitatea oficialilor Guvernului și ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM). În ianuarie 2015, imediat după alegeri, populația Republicii Moldova a fost sărăcită deliberat prin speculațiile cursului valutar, care a oscilat nebunește, făcând oamenii panicați să își scoată banii de la saltea, lucru de pe urma căreia au profitat doar cele trei bănci prăduite, care au câștigat peste 554 de milioane de lei, echivalentul a 85 la sută din total sistem bancar, din diferențele de curs valutar. Insuficient pentru a acoperi gaura creată, dar mai mult decât nimic.
Vinovații pentru jaful secolului nu au fost niciodată trași la răspundere. O investigație comandată și plătită de Banca Națională a Moldovei – raportul Kroll – desecretizat doar după protestele de amploare din 2015, a scos la iveală câteva câteva nume, cum ar fi cel al omului de afaceri Ilan Shor, azi primar al Orheiului. Deocamdată nu este clar dacă el (Ilan Shor) a acționat singur sau împreună cu alte părți interesate”, se arată în raportul „Kroll”. După toate evidențele, numele vehiculate în raport sunt doar interfața altor actori, mai mari și mai puternici, cărora le-a revenit partea leului.
Mămăliga începe să explodeze
După luni de proteste pașnice, mămăliga a explodat în seara de 20 ianuarie 2016, când protestatarii au forțat ușa Parlamentului, sechestrând o parte din deputații aflați acolo. Unii politicieni s-au ales și cu câțiva pumni sau capete sparte. Nemulțumirea a fost, de data aceasta, provocată de numirea și investirea unui nou prim-ministru, Pavel Filip, un personaj quasi-necunoscut, dar apropiat omului de afaceri Vlad Plahotniuc. Vlad Plahotniuc este un personaj tenebros si controversat, fost apropiat al regimului Voronin și actualmente oligarhul din spatele Partidului Democrat, unul dintre partidele așa zis pro-europene aflate la guvernare. Deține mai mult de jumătate din mass-media moldovenească și desfășoară afaceri în domeniul petrolier, financiar-bancar, hotelier, mediatic și imobiliar. În 2012 s-a aflat că Plahotniuc ar fi fost monitorizat de Interpol, pentru presupuse activități de „asociere la grupuri criminale, crimă organizată și spălare de bani”. Ca orice om de afaceri care se respectă, Plahotniuc are mari ambiții politice – nicăieri în lume, cu atât mai puțin în state ca Republica Moldova, marile averi nu se fac fără complicitatea politicului și a aparatului statal. Din păcate pentru domnul Plahotniuc, imaginea sa este una extrem de proastă atât în rândul populației, cât mai ales a partenerilor occidentali ai Republicii Moldova. Candidatura domnului Plahotniuc, înaintată de Partidul Democrat pentru funcția de prim-ministru a fost respinsă de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Constatând că nu se poate și nu se poate, Plahotniuc a schimbat macazul și a numit un interpus, pe Pavel Filip. În grabă mare, după o ședință parlamentară care nu a durat decât 32 de minute, Guvernul Filip a fost investit în funcție.
Doar ca oamenii aflați în piață nu au înghițit gogorița. Protestele au degenerat în acțiuni violente și au crescut în amploare. Virulența protestatarilor amintește de situația din 7 aprilie 2009. Dar situația e departe de a fi atât de limpede și fără echivoc ca atunci.
Alternativă
Pentru că în acest moment, alternativa care se conturează la orizont la actuala guvernare coruptă e o guvernare la fel de coruptă. Opoziția moldovenească nu a ezitat să profite de situația creată, să alimenteze nemulțumirile să capitalizeze de pe urma lor. De la tribunele protestatarilor, mulțimii i se adresează atât lideri onești, cât și personaje extrem de dubioase, cum ar fi Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru sau Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Numele lui Renato Usatîi e legat de atacul de tip raider asupra băncii Universalbank, dar și de acuzații de crimă, cum ar fi încercarea de asasinare a bancherului rus Gherman Gorbunțov. Igor Dodon este un fost membru de cursă lungă al Partidului Comuniștilor lui Voronin, fost ministru al economiei și comerțului pe vremea regimului comunist, care s-a dezis de PCRM abia când a devenit clar că aceste partid se află în tabăra perdantă. Așadar, alternativa la oligarhul Plahotniuc sunt alți oligarhi și alte personaje politice compromise.
Situația e și mai complicată de pozițiile asumat pro-rusești și anti-europene ale celor doi lideri de partid. Orientarea lor pro-rusească, pro-uniunea vamală pune atât partenerii pro-europeni, cât și electoratul pro-european într-o poziție delicată, dat fiind că alegerile anticipate – principala revendicare a protestatarilor – au șanse foarte, dar foarte mari să aducă la guvernare forțele pro-rusești. Practic, moldovenii se află între ciocan și nicovală – fie rămân cu oligarhul Plahotniuc, fie se pricopsesc cu alți bandiți declarat pro-ruși. De aici și ambivalența partenerilor europeni, printre care și România și care, captivi în logica de război rece și speriați de perspectiva schimbării macazului geopolitic în Moldova, se grăbesc să legitimeze guvernul Filip, doar pentru ca prezintă predictibilitate. Și tot de aici, acuzațiile proferate de analiștii cu epoleți de la București, profund rusofobi, care acuză protestatarii de la Chișinău că are face jocul Rusiei.
Or, a interpreta protestele dina ceste zile ca fiind pro-rusești e o simplificare nepermisă, în cel mai bun caz, dacă nu chiar dovadă de rea-credință și prostie. Protestele de la Chișinău sunt, în primul rând, anti-corupție, anti-oligarhie, sunt explozia de nemulțumire a unei populații exasperate și ale cărei speranțe au fost înșelate în mod mișelesc. O populație căreia în linii mari i se fâlfâie de geopolitică, de Rusia și Europa și care își dorește un singur lucru – să aibă o viață normală. Sigur, vorbim aici de oamenii simpli, nu de minoritățile militante, de pro-europenii, pro-rușii sau pro-românii de profesie. E adevărat că sondajele ne arată o societate extrem de clivată, în care jumătate se declară adeptă a căii pro-europene și altă jumătate privește spre Rusia sau și-ar dori refacerea URSS. Dar sondajele de opinie trebuie privite cu multă circumspecție – și nu pentru că ar fi falsificate, ci pentru că au niște limite intrinseci. Așa cum susținea într-un eseul celebru sociologul francez Pierre Bourdieu, opinia publică nu există, iar ceea ce fac sondajele nu e nici într-un caz să măsoare opinia publică, ci eventual să o fabrice. Doar un exemplu din curtea noastră – sondajele românești au arătat în mod constant că românii nu sunt dispuși să viteze pentru președinția României un cetățean care nu e etnic român și nu e ortodox. Alegerile din 2014 au contrazis flagrant aceasta asumpție. Ce înseamnă etnic ne-român și ne-ortodox ? Nu înseamnă nimic, sunt niște cuvinte goale – ele prind conținut abia când încep să fie incarnate de un om în carne și oase, cu o biografie, cu niște viziuni, acționând într-un context anume. Iar acel context anume poate schimba totul…Exact la fel se întâmplă în republica Moldova – orice discuție care merge în profunzime va scoate la iveală superficialitatea și lipsa de consistență a așa numitei opinii publice pro-ruse sau pro-europene. Ce ne oferă Europa – ne oferă un guvern corupt, care va fura miliardul de dolari ? Dar Rusia – ne oferă o viață mai bună sau un război ca cl din estul Ukrainei ? Nu există, în absolut, poziții pro-ruse și nici pro-europene – există doar reacții la ce oferă Europa și ce oferă Rusia. Iar pozișia pro-rusă se poate ușor transforma în poziție pro-europeană dacă Europa oferă ceva.
Să luăm un exemplu. În anul 2000, partidul comuniștilor lui Vladimir Voronin a câștigat alegerile pe o platformă foarte pro-rusească, anunțând introducerea limbii ruse ca limbă de stat și promițând o relație specială cu Rusia. Nimic din cele promise nu a fost pus în practică, ba din contra, Voronin a respins în 2005 planul Kozak, propus de ruși și care ar fi rezultat în federalizarea republicii Moldova, reușind performanța de a fi înjurat telefonic de Vladimir Putin. Desigur, s-au semnat tratate, cum ar fi Tratatul ruso-moldovenesc de prietenie şi cooperare (2001), Acordul ruso-moldovenesc asupra cooperării militare dintre cele două state (2002), dar între Rusia lui Putin și Moldova lui Voronin a început, la câțiva ani de la venirea la putere a lui Voronin, un război economic, cu sistarea importurilor de carne, legume și fructe din republica Moldova, culminând cu expulzarea de către Guvernul Moldovei în 2005 a unor cetățeni ruși, acuzași de implicare în campania electorală. Voronin, deși a instaurat un regim cu tendințe autoritare, a început să cocheteze cu ideea de integrare europeană, sperând cu Europa va oferi mai mult decât Rusia. Ceea ce ne arată că opțiunea pro-rusă sau pro-europeană e la fel de inconsistentă și în rândul politicienilor, nu doar a electoratului. Dar, chiar dacă moldovenilor cu stomacul gol li se fâlfâie de geopolitică, geopoliticii nu i se fâlfâie de moldoveni. Este evident că schimbarea de putere, în cazul unor alegeri anticipate, va fi însoțită de încercări de reconfigurare a zonelor de influență din partea Rusiei. Dar rezultatul nu e deloc atât de evident și depinde de multe, de foarte multe variabile pe care nu le putem nici controla, nici anticipa.
Astfel încât opțiunile în fața cărora se găsește azi republica Moldova sunt două la număr și ambele destul de sumbre. Prima este ignorarea revendicărilor protestatarilor de a organiza alegeri anticipate și menținerea status-quo-ului. Asta, în mode concret, înseamnă următorul lucru – un singur partid, mai exact un singur om, Plahotniuc, va deține controlul parlamentului și Executivului. Faptul că déjà controlează procuratura și justiția moldovenească, precum și mai bine de jumătate din mass media nu e nici un secret, așa cum nu e un secret nici rolul și controlul în sfera economică moldovenească. O singură instituție va rămâne în afara controlului său – Președinția. Deocamdată. Pentru că în martie anul acesta, mandatul președintelui Timofti expiră, iar pentru alegerea președintelui Moldovei sunt necesare 61 de voturi ale membrilor parlamentului. Interpusul lui Plahotniuc, premierul Filip, a fost votat de către 57 de deputați, 5 față de necesarul pentru alegerea președintelui. Totodată, în 2015 Curtea Constituțională a dat avize pozitive asupra proiectelor de lege privind modificarea şi completarea art.78 din Constituție privind alegerea Președintelui, care propun ca textul „ cu votul a trei cincimi din numărul” să fie înlocuit cu textul „majorității”. Cine crede că ambițiile domnului Plahotniuc au încetat o dată cu eșecul de a fi numit prim ministru ar putea sa aibă surprize cât de curând. Iar în acest scenariu, republica Moldova se va îndrepta vertiginos către modelul autoritarist al statelor din Asia centrală. Desigur, versiunea asiatică de organizare politică nu ar exclude orientarea pro-europeană a țării, așa cum nici jaful miliardului nu s-a aflat in contradicție cu obiectivul european. Iar logica tot mai accentuată de războiul rece dintre Occident și Kremlin ar putea găsi această variantă ca fiind un compromis rezonabil, așa cum pe timpul cortinei de fier erau cultivați și susținuți diverși dictatori anti-comuniști.
Al doilea scenariu este cel al cedării Guvernării în fața presiunii străzii și organizarea de alegeri anticipate. Iar alegerile anticipate vor duce, indubitabil, la coagularea unui guvern cu o compoziție foarte diferită de cea de azi, cu Dodon și Usatii în poziții cheie. Nu știm cum se va poziționa Plahotniuc – în opoziție sau, cine știe, la braț cu noua putere. Dacă se va poziționa în opoziție, atunci în loc să avem un stat de tip asiatic, captiv al unui singur și unic lider autoritar, vom avea un stat în interiorul căruia se vor confrunta câțiva oligarhi. Cu siguranță, vom avea o perioadă de incertitudine, în care forțele geopolitice se vor confrunta cu un rezultat greu de anticipat în acest moment.
Din păcate, nici unul din scenariile prezentate nu este prea roz. Asta nu înseamnă că revendicările și furia protestatarilor nu sunt legitime. Dar în acest moment, cetățenii Moldovei sunt încă o forță prea slabă, prea puțin organizată prin raport cu oligarhii născuți din tranziția către capitalism pentru a-și face singuri viitorul. Ei au de ales între certitudinea modelului asiatic și incertitudinea unui viitor care nu știm cum va arăta.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
”Certitudinea modelului asiatic”?Adică,probabil,obișnuința cu modelul comunist.Dar în acest caz nimic nu e de făcut decât să așteptăm să treacă timpul,vreo două generații,până când ”modelul asiatic” va dispărea și va fi uitat.Cam așa a făcut și Moise cu evreii ieșiți din robia Faraonului.Până să ajungă în Țara Făgăduinței unde să-și facă un stat,au rătăcit prin pustiu vreo 40 de ani tocmai ca generațiile cu gena de slugi să piară de moarte bună.Fiindcă nu poți construi o societate nouă,nu poți construi un stat,decât dacă cetățenii tăi au conștiința libertății.Nu-i așa dragi moldoveni?
Basarabean fiind, imi permit sa ma dau cu parerea. Exista in acest articol, precum si in curentul dominant de gandire, cateva afirmatii nefondate care distorsioneaza complet realitatea si o fac ininteligibila.
Prima este aceea ca „Protestele de la Chișinău sunt, în primul rând, anti-corupție, anti-oligarhie, sunt explozia de nemulțumire a unei populații exasperate și ale cărei speranțe au fost înșelate în mod mișelesc”. Tinand cont de situatia economica precara si de faptul ca organizatorii protestelor aduna oameni atat din tabara pro-europeana cat si din cea pro-rusa, amploarea protestelor e foarte mica. Sa numesti asta o „explozie de nemulțumire” este exagerat. Seamana mai mult cu niste manifestatii organizate cu mult efort si putin efect.
Cand locuitorii Orheiului l-au ales primar pe Ilan Shor cu peste 60% el era deja anchetat pentru furtul miliardului. Este imposibil de imaginat ca el nu a avut nicio implicare in marele furt si totusi a primit voturile majoritatii alegatorilor intr-un oras foarte reprezentativ pentru Republica Moldova. Oamenii au votat un oligarh implicat intr-un megafurt. Este ilogic sa sustii ca acei oameni au o pozitie anti-oligarhica si anti-coruptie. Oamenii din Balti l-au votat pe Renato Usatii cu peste 70% desi legaturile lui cu crima organizata sunt bine cunoscute de oamenii locului iar misterioasa imbogatire rapida in Rusia i-ar da de gandit oricui. Compania ruseasca a carei coproprietar este e o firma capusa pentru Caile Ferate Ruse, lucru care reiese chir din descrierea de pe site-ul oficial http://www.vpt-nn.ru/kompaniya/rukovodstvo/ drept „unic furnizor oficial de …” pentru o companie de stat. Dodon promite sa croiasca societatea moldoveneasca dupa modelul rusesc, un model profund corupt si oligarhic. Despre coruptia si oligarhia rusa vorbesc toti, inclusiv pro-rusii ferventi. Nu se poate afirma ca oamenii sunt prost informati, dar se poate afirma ca vorbele oamenilor (anti-coruptie, anti-oligarhie) sunt contrazise de faptele lor.
Cea de a doua afirmatie este ca populatia „își dorește un singur lucru – să aibă o viață normală” si este foarte vaga. Ce este „o viață normală”? O viata ca in Europa sau una ca in URSS? Caci viata omului de rand din Rusia nu difera mult de cea din Moldova. Daca veti intreba oamenii ce inteleg ei prin „viață normală” veti auzi o multime de descrieri contradictorii si elucubrante. Fara o imagine clara a scopului oamenii bat pasul pe loc de aproape trei decenii.
O alta afirmatie este aceea ca „Nu există, în absolut, poziții pro-ruse și nici pro-europene – există doar reacții la ce oferă Europa și ce oferă Rusia. Iar pozișia pro-rusă se poate ușor transforma în poziție pro-europeană dacă Europa oferă ceva.”. Sa ne imaginam ca Rusia ofera un miliard (cel furat), dumneavoastra, autoarea articolului, veti vota pentru aderarea Moldovei la Rusia extinsa numita si „Uniunea Euroasiatica”? Oare Europa nu ofera un model de civilizatie functional si progresist? Ce altceva ar mai putea oferi? Bani cash pentru mentinerea regimului, precum o face Rusia in Transnistria, Abhazia, Belarus si alte „zone”?
Desi nu am dovezi stiintifice, eu cred ca in Republica Moldova o mare parte din oameni, inclusiv de etnie rusa, doresc sa traiasca dupa modelul european. Dar exista si o la fel de mare parte din oameni, care cuprinde si multi romani de acolo, care doresc sa traiasca „ruseste”. Anume acest fapt merita sa fie studiat si inteles. Ce anume ii atrage atat de mult pe oameni la „stilul rusesc” de viata? Ce ii fascineaza atat de mult la Putin? De ce sprijina invazia Ucrainei? De ce detesta Occidentul? De ce aplauda dictatura si hulesc democratia?
Ar fi contraproductiv sa dam vina doar pe propaganda rusa de la televizor. Oamenii din Republica Moldova au acces si la alte canale tv decat cele rusesti si sunt inconjurati de vecini si colegi care au opinii radical opuse. Optiunea pro-rusa sau pro-europeana este o decizie indelung chibzuita luata de oameni bine informati.
Din pacate subscriu la concluzia autoarei ca viitorul in Chisinau arata sumbru.
„Ce anume ii atrage atat de mult pe oameni la “stilul rusesc” de viata? Ce ii fascineaza atat de mult la Putin? De ce sprijina invazia Ucrainei? De ce detesta Occidentul? De ce aplauda dictatura si hulesc democratia?
Ar fi contraproductiv sa dam vina doar pe propaganda rusa de la televizor. Oamenii din Republica Moldova au acces si la alte canale tv decat cele rusesti si sunt inconjurati de vecini si colegi care au opinii radical opuse”.
Si in Romania o buna parte a populatiei, mare admiratoare a canalului de televiziune A3, l-a sprijinit si votat pe V.V. Ponta in ciuda plagiatului / furtului strigator la cer, a faptului ca patrona un partid mafiot, ca a avut nu de putine ori luari de pozitie fatis antioccidentale etc.
Iar faptul ca votantii lui V.V. Ponta cunosc oameni care nu au aceeasi parere cu ei, au acces la alte canale tv decat cel/cele „consacrate”, nu constituie un impediment pentru orientarea lor electorala.
Asta-i ca in bancul cu intrebarile la Radio Erevan.
Intrebare: E adevarat ca guvernarea pro-europeana va aduce un miliard de euro republici Moldova ?
Raspuns: e numai partial adevarat, in sensul ca sunt un miliard de dolari, nu de euro, si nu a fost adus, dat, ci luat.