Fragmentarea din România atinge astăzi cote istorice și, la fel ca în alte state europene, acest lucru se dovedește o vulnerabilitate politică și socială. Unii votează din frustrare, alții din teamă. Fiecare scrutin este pe viață și pe moarte de parcă cei care au votat diferit trebuie disprețuiți și alungați din țară. Opiniile diferite sunt un mecanism vital societății și realității electorale. Când nu sunt dublate de o decență a victoriei și o onorabilă acceptare a înfrângerii ne găsim într-o societate dezbinată. Tocmai de aceea, este momentul să regândim contractul care ne unește pe noi, cetățenii.
România se află în fața a ceea ce este uneori numit un ”moment constituțional”. Un moment în care, conștientizând fractura dintre noi, acceptăm că trebuie să reînnodăm țesutul social.
Un astfel de moment constituțional trebuie să genereze un cadru drept, pe care să îl acceptăm toți ca fundament al apartenenței noastre la comunitate. Iar un cadru drept se poate construi doar pe baza unui proces de reflecție, care să înceapă de pe acum, structurat în jurul a trei contracte pe care trebuie să le renegociem.
Primul este contractul social încheiat între noi, cetățenii, prin care formăm societatea și identitatea noastră comună. Trebuie să înțelegem cu toții ce ne ține împreună, ce punem în comun, ce libertăți ne cedăm reciproc și cum decidem împreună cu privire la ele. Cel de-al doilea contract care trebuie renegociat este cel instituțional: cum, cu precizie inginerească, putem ajusta mecanismele de funcționare ale instituțiilor și, în ansamblu, mecanismul mult mai mare numit stat. În final, dar cel mai important, trebuie să renegociem contractul civic: cum reconstruim cetatea. Cum facem legătura între noi și stat. Cum facem ca cetățenii să nu se mai simtă alienați în propriul stat.
Contractul social
A devenit un adevăr comun faptul că România traversează cel mai bun moment al istoriei sale și că în ciuda numeroaselor greșeli am evoluat economic enorm în anii scurși de la aderarea la Uniunea Europeană. Dar trebuie să acceptăm că nu toți cetățenii au beneficiat de această evoluție. Eșecurile sistemice – educație, sănătate, fiscalitate sau infrastructură – sunt atribuibile inabilității cronice a statului de a produce o reformă socială în paralel cu evoluția economică. Aparent paradoxal, evoluția economică a adus din ce în ce mai multe și acute nemulțumiri, la fel de acute la privat ca și în sistemul public. Oamenii de afaceri sunt supărați pe stat în timp ce afacerile cu statul sunt una din cele mai bune soluții de creștere a cifrei de afaceri, nevoia de asistență socială este uriașă și în același timp vin zeci de mii de oameni din Asia pentru a acoperi deficitul de pe piața de muncă. Dezbaterea despre cota unică versus cota progresivă e peste tot și nicăieri, iar faptul că toate părțile implicate în această dezbatere au dreptate e dovada clară a faptului că avem nevoie de o construcție refăcută în mod solid a contractului dintre noi.
În acest ansamblu complex, kilometrul zero este Constituția, care, deși nu include politici publice, este piatra de temelie a încrederii pe care trebuie refăcut contractul social. Dacă nu avem încredere unii în alții, nimic altceva nu se poate construi. Trebuie să admitem că suntem în punctul în care această încredere trebuie reclădită.
Principalul instrument constituțional de reconectare a cetățenilor unii la alții și a tuturor la dilemele comune este referendumul. Pentru mulți cetățeni este de neînțeles de ce nu avem un Parlament unicameral cu 300 de membri, așa cum au decis prin referendum. Uităm însă de caracterul său strict consultativ și de dependența de Parlament pentru a implementa poziția cetățenilor. Din acest motiv, referendumul ar trebui transformat într-un mecanism cu forță juridică, cu efecte directe. Rezultatele acestuia ar trebui să fie obligatorii pentru autoritățile statului, care să reglementeze în termen de șase luni pentru a implementa ce au cerut cetățenii. Lipsa reglementării trebuie să genereze consecințe clare, inclusiv posibilitatea dizolvării Parlamentului. Această modificare ar transforma referendumul într-un veritabil instrument de democrație participativă. Nu mă pronunț aici și acum asupra ideii de 300 de parlamentari sau de parlament unicameral, ci asupra ideii că un referendum trebuie organizat cu maximă responsabilitate și odată înfăptuit, el să devină instrument de schimbare, nu de capitalizare politică din partea unui grup politic aflat momentan la putere.
În al doilea rând, sistemul electoral trebuie regândit pentru a reface legătura dintre alegători și reprezentanți. Introducerea votului uninominal în două tururi pentru alegerile parlamentare ar face parlamentarii să fie mult mai interesați de circumscripția pe care o reprezintă, mandatul lor stând în votul cetățenilor, iar nu în stiloul liderului județean de partid. O astfel de modificare ar permite apariția unor candidați independenți sau locali care să nu depindă de aparatul partinic. Riscul dispariției unor curente politice relevante, dar care reprezintă o minoritate insuficientă pentru a câștiga mandate uninominale, poate fi compensat prin liste naționale proporționale, după modelul german. În același registru, revenirea la votul în două tururi pentru primari este esențială pentru a reda legitimitatea aleșilor locali și pentru a încuraja soluții consensuale în comunități.
O altă modificare constituțională ce poate ajuta la relegarea legăturii dintre cetățeni și stat vizează generalizarea mecanismelor de bugetare participativă – astăzi întâlnite doar în câteva orașe. Introducerea constituțională a obligației statului de a permite cetățenilor să decidă direct asupra unei cote din bugetul local sau național poate transforma cetățeanul din spectator în actor. Lipsa puterii reale a cetățenilor este un factor uriaș în susținerea populiștilor care speculează situația politică în folos propriu. Se erijează în apărătorii cetățeanului și au teren fertil tocmai pentru că cetățeanul nu are mijloace reale de a influența bunul mers al comunității în care trăiește.
În final, Avocatul Poporului, ca instituție, trebuie regândit drept mediator activ, nu funcționar pasiv. Constituția ar trebui să-i recunoască atribuții suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a interveni într-un număr mai mare de proceduri administrative sau judiciare. Mai important, trebuie să îi ofere un mandat legitimat printr-un proces de numire transparent și public, eventual implicând și consultări cetățenești. Pe scurt, Avocatul Poporului ar trebuie să fie primul și cel mai mare opozant al puterii politice, prezent în sprijinul cetățeanului ori de câte ori acesta are nevoie. Ce avem astăzi este o sinecură politică pentru clintela de partid.
Contractul instituțional
Clarificarea rolului Președintelui este esențială pentru stabilitatea viitoare a statului. Dincolo de faptul că este de dorit un șef de stat empatic, conectat cu cetățenii și abil în interacțiunea cu alți lideri internaționali, e important să știm foarte clar ce așteptăm de la el în plan instituțional. Avem nevoie de o decizie clară: vrem un președinte care devine șef al executivului, cu un Guvern care i se subordonează direct, fără a mai fi necesar votul de încredere al Parlamentului? Sau vrem un mediator, cu atribuții limitate și clar definite?
Pentru a evita repetarea blocajelor instituționale din trecut, Președintele trebuie să aibă posibilitatea de a dizolva Parlamentul în situația în care un Guvern este respins sau demis, iar în termen de 30 de zile nu se reușește formarea unui nou executiv. O astfel de măsură ar stimula constituirea unor majorități parlamentare responsabile și ar preveni perpetuarea situațiilor de guvernare provizorie, precum și introducerea de moțiuni de cenzură de către partide care, în realitate, nu doresc să-și asume guvernarea în cazul în care moțiunea este adoptată.
Pe de altă parte, trebuie să reamintim că, deși în istoria recentă au existat doar două proceduri de suspendare a Președintelui inițiate de Parlament (ambele respinse de cetățeni prin referendum), una dintre cele mai recente crize – interimatul funcției prezidențiale – a fost provocată de probabilitatea ca Președintele Iohannis să fie suspendat de o majoritate conjuncturală. Astfel de situații trebuie evitate. Nu spun că Președinetele nu ar trebui suspendat în caz de încălcări flagrante ale Constituției, dar mici răfuieli politice și șantaje personale nu își au rostul pentru că vulnerabilizează inutil funcția prezidențială și, implicit, întregul stat. Procedura de suspendare ar trebui să devină mai riguroasă, fie prin impunerea unei majorități largi care să voteze în Parlament, fie prin obligativitatea ca CCR nu doar să avizeze, ci să și confirme existența unor încălcări grave ale Constituției. Dacă decidem că președintele României trebuie suspendat, atunci procedura trebuie neapărat validată și motivată constituțional fără să mai existe un dubiu din partea nimănui. Pe scurt, suspendarea Președintelui nu trebuie să mai fie un joc politic.
Guvernul trebuie readus în limitele constituționale prevăzute inițial. Poate cea mai importantă abatere de la intenția originară a autorilor Constituției constă în transformarea Guvernului într-un fel de Parlament paralel, care adoptă astăzi mai bine de o treime din actele normative cu putere de lege, sub forma ordonanțelor de urgență. Acestea, deși gândite pentru situații extraordinare în care legiferarea nu poate fi amânată, au devenit o practică obișnuită. Totul este o situație extraordinară și cred că dacă facem o analiză a ordonanțelor de urgență din ultimele decenii o să găsim mii care nu erau în niciun fel urgențe, ci doar interese de moment ale partidelor din majoritate. Dar există soluții ferme pentru a limita această tendință, cum ar fi stabilirea unui termen precis în care ordonanțele să fie validate de Parlament – în cazul în care nu sunt validate, ies din vigoare. De asemenea, trebuie clarificate domeniile în care ordonanțele de urgență nu pot fi emise, inclusiv cu respectarea limitărilor adoptate prin referendumul din 2019. Nu desființăm ideea de ordonanță de urgență, dar interzicem abuzul.
În ceea ce privește Justiția, este necesară o decizie strategică fundamentală: dorim un Minister Public cu adevărat independent? Dacă da, atunci numirea procurorilor-șefi ai DNA, DIICOT și a Procurorului General trebuie separată de influența politică – indiferent dacă această influență vine din partea Ministrului Justiției (sub autoritatea căruia se află procurorii, conform Constituției actuale) sau a Președintelui. Dacă însă se dorește un control politic, menit să asigure implementarea unor promisiuni de natură justițiară, atunci trebuie să acceptăm deschis că procurorii sunt parte a executivului și să optăm pentru o numire explicit politică a șefilor, realizată de Guvern sau Președinte, în baza unui mandat clar, așa cum se întâmplă în Statele Unite. Indepdendența justiției, în esența sa, ne impune prima variantă. Dar important este să nu rămânem într-o zonă de ambiguitate, care alimentează neîncrederea și pasivitatea în parchete.
Curtea Constituțională a reprezentat, în 2024, o ultimă redută de echilibru instituțional. Totuși, pentru viitor, este esențial să o protejăm atât de ingerințele politice, cât și de tentațiile proprii de a se manifesta politic. Chiar dacă numirea judecătorilor ar rămâne în atribuția Președintelui și a Parlamentului, condițiile pentru accederea în funcție trebuie înăsprite: solicitarea unei expertize juridice solide, desfășurarea de interviuri publice, iar nu doar dezbateri simulate în Parlament, precum și implicarea societății civile în procesul de evaluare. Incidente precum anularea de către instanțele ordinare a unor hotărâri ale CCR, deși justifică o critică severă, ne oferă și prilejul de a reflecta asupra oportunității introducerii unui dublu grad de jurisdicție și în materie constituțională, așa cum se întâmplă în multe state europene.
În cele din urmă, reforma statului nu înseamnă doar corectarea disfuncționalităților interinstituționale actuale, ci și adaptarea la noile provocări. Digitalizarea, inteligența artificială, schimbările climatice sau aprofundarea integrării europene trebuie să beneficieze de un cadru constituțional clar, care să nu fie lăsat la discreția deciziilor conjuncturale ale Parlamentului sau ale Curții Constituționale.
Contractul civic
Constituția trebuie să reflecteze realitățile și nevoile unei societăți în schimbare. Dreptul la locuire decentă, accesul la internet ca drept fundamental, educația pe tot parcursul vieții și protecția biodiversității trebuie înscrise expres în actul fundamental. Ele nu sunt doar aspirații, ci condiții pentru un trai demn și o participare reală la societatea contemporană. Nu putem transforma în cauze ideologice nevoile de bază ale oricărui cetățean. Tocmai pentru că ideologizarea excesivă și motivată electoral stă la baza celor mai multor rupturi sociale.
Noi trebuie să învățăm să relegăm punți. Putem face asta prin însuși procesul de revizuire a Constituției. Revizuirea Constituției nu trebuie făcută între pereții unei comisii parlamentare. Trebuie să devină un exercițiu civic național, în care fiecare cetățean să simtă că are un loc la masă și o voce în rescrierea regulilor conviețuirii noastre. La final există întotdeauna un vot, dar el este insuficient dacă nu este simțit ca fiind o validare colectivă a unor reguli pentru fiecare dintre noi și pentru noi toți laolaltă.
Acest proces ar putea începe cu constituirea unor comitete cetățenești alese prin tragere la sorți, după modelul adunărilor deliberative din Belgia sau Franța. Aceste grupuri, formate din cetățeni obișnuiți, dar diverși ca vârstă, profesie, regiune și orientare ideologică, ar analiza teme constituționale majore cu sprijinul unor facilitatori și experți independenți. Participarea lor nu trebuie să fie decorativă, ci să aibă greutate reală în configurarea propunerilor de reformă.
În paralel, Președintele ar putea juca un rol moderator și unificator prin organizarea de dezbateri regionale, în care instituțiile centrale să coboare în teritoriu, ascultând vocile comunităților și validând astfel un exercițiu de ascultare națională. Aceste dezbateri, organizate în marile centre universitare și culturale, dar și în orașe medii sau chiar sate, pot da naștere unui sentiment de apartenență colectivă la un nou proiect constituțional.
Complementar, este esențial ca procesul să includă platforme digitale de consultare, bine securizate și ușor accesibile, unde cetățenii pot trimite propuneri, vota priorități sau comenta articole constituționale. Un astfel de cadru digital deliberativ nu doar că asigură transparența procesului, ci și aduce o formă de implicare cotidiană într-un demers altfel abstract.
Totodată, expertiza internațională trebuie valorificată inteligent. Participarea unor constituționaliști europeni și internaționali, invitați să observe, să consilieze sau chiar să modereze secțiuni tematice, ar putea oferi un etalon de bune practici și ar înlătura suspiciunile de partizanat politic intern. O astfel de deschidere ar conferi nu doar legitimitate externă demersului, ci ar ancora România într-un cadru de modernizare democratică compatibil cu valorile europene.
Dar poate cel mai important element este ritmul și forma procesului: redactarea unei noi Constituții trebuie gândită ca o succesiune de etape, nu ca un document redactat într-un birou și supus la vot în câteva săptămâni. E nevoie de timp pentru reflecție, de spațiu pentru divergențe și de mecanisme de convergență. E nevoie de pedagogie constituțională, de implicarea școlilor, universităților, sindicatelor, cultelor religioase și ONG-urilor. Doar prin această participare largă putem transforma redactarea noii Constituții într-un proces terapeutic colectiv, unul care nu doar repară o ruptură, ci regenerează încrederea, coeziunea și speranța.
Doar așa, prin redarea încrederii cetățeanului că el contează și este parte a deciziei, putem spera la o nouă Constituție care nu doar să reglementeze, ci să inspire. Nu un text impus de sus, ci un pact născut de jos, reflectând complexitatea, aspirațiile și demnitatea unei societăți care a învățat, prin crize repetate, că democrația nu este un dat, ci un exercițiu colectiv continuu.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu cred că mai există un corp civic, o națiune care să aibă un moment constituțional.
Nu poate exista o constituție modernă într-o societate în care cel puțin o treime din populație este angajată irevocabil și entuziast în relații de vasalitate, de dominație-supunere, și de tranzacții de privilegii și o jumătate alunecă oportunist în această zonă de cîte ori consideră avantajos.
Iar restul de o șesime visează la o țară ca afară făcută de alții, de intelectuali, de Comisie, de SUA.
Care ar fi locul comun al acestor tendințe și care ar fi soliditatea unor înțelegeri acceptate oportunist și conjunctural, doar pînă la următoare schimbare a relațiilor de putere?
Nu poate exista drept la locuire decentă cît timp mii de oameni sînt dispuși să (re)construiască în zone inundabile sau dau crezare ofertelor de marketing la 35000 de euro. Sau dacă există, înseamnă pedepsirea responsabililor și stimularea iresponsabilității. Dreptul la internet, la fel ca dreptul la muncă acum 40-75 de ani, este în cel mai bun caz o altă formă de irosire a banilor altora și în cel mai rău caz, profilare socială de tip chinez. În ceea ce privește educația, nimeni nu poate învăța nimic pe altcineva. Învățarea este decisă și realizată de student. Un acces la învățămîntul de cultură generală pentru cei dispuși să îl folosească și penalizarea celor care nu au grijă de copiii lor și, pe de altă parte, încurajarea nefinanciară a învățării continue ar putea fi o soluție, dar doar pentru acei membri ai comunității dispuși să accepte importanța educației. În general, există situații în care nevoile de bază nu pot fi obiectiv asigurate: întrebați-i pe cei din zone calamitate ori devenite teatru de război. Dacă potențialele victime nu încearcă ele să se pregătească, ceilalți membri ai comunității nu pot face prea mult și, în fond, de ce ar fi cazul să o facă? (Apropo, cei care se opun apărării armate intereselor române vitale pe teritoriul Ucrainei sînt în cea mai mare măsură aceiași care cer să primească protecția altora cînd interesele lor strict personale sînt afectate de pensii, facturi, cataclisme, etc.)
Dacă adăugăm dezastrul demografic combinat cu iresponsabilitatea financiară trecută și prezentă a actualilor pensionari, nu cred că în acest moment există o națiune viabilă română, un corp cetățenesc care să poate conveni o funcționare bazată pe reguli (și nu pe loialități și reciprocități) a societății.
pe vremuri, cind aproape toti erau la fel de saraci, parca era o mai mare unire intre oameni. In plus, cind atingi o anumita prosperitate incepe frica sa nu o pierzi, in saracie nu aveai ce pierde decit lanturile. La aceasta frica se adauga apocalipsele propovaduite de mass media, de la vin rusii, incalzirea globala, virusi, cometa, furtuna etc.
Deci inegalitatea duce la invrajbire, dar nu numai, cineva ne vrea invrajbiti, cum zicea latinu
Da, Constituția Iliescu-Iorgovan-Nastase este depășită de noile schimbări aduse de noua Revoluție Industrială, respectiv globalizarea Lumii. Un alt motiv ar fi că vechea Constituție a generat un stat slab și incoerent în care cele 3+1/2(președinția) puteri în stat trag fiecare în sensuri diferite( de ex puterea judecătorească a devenit stat în stat, nu una din puterile statului). Este nevoie de un nou contract social(o altă Constituție) adaptat noilor imperative globale, nu cele stabilite de liberalismul clasic. Una peste alta, cred că o nouă Constituție trebuie să întărească Statul dar cu Obligația acestuia de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Sunt multe schimbări care trebuie făcute dar mă opresc numai la cele de mai sus.
Întrebarea este: CINE poate/vrea să schimbe Constituția? NU există forțe politice care SĂ VREA schimbarea actualei Constituții. Poporul? O vrea, deși mă îndoiesc.
Nu este simplu să schimbi o Constituție. În primul rând trebuie să ai un Obiectiv în jurul căruia să încerci coagularea forțelor națiunii. Bine că măcar din când în când problema este repusă în discuție, poate o auzi cineva…
Excelent articol, felicitari!!!
Interesante si solutiile propuse pentru a se elabora o noua Constitutie… Numai ca nu este clar cine sa initieze lucrarile pt. o noua Constitutie, cind, cum, si cu ce fonduri. Si, se pare, ati inclus o multime de entitati care ar putea lucra la Constitutie, dar ati cam omis aportul unor entitati ca a dvs.
Eu cred ca lucrarile pt. o noua Constitutie ar trebui sa inceapa in mediul academic, adica in mediul universitar, sau chiar interuniversitar. Cu alte cuvinte, universitatile si cadrele didactice de specialitate ar trebui deja de acum sa inceapa organizarea unor proiecte pentru o noua Constitutie, diversificat… O universitate ar putea sa aiba un proiect bazat pe un presedinte neimplicat, alta ar putea avea un proiect bazat pe un presedinte implicat, s.a.m.d. Propunerea pt. proiecte ar putea incepe chiar de la dvs., sau / si de la universitatea (catedra) dvs. S-ar putea crea un grup interuniversitar apoi, fiecare cu proiectul ei, proiecte care apoi ar trebui discutate public, impreuna cu recomandarile de rigoare. Toate datele colectate ar putea fi folosite api de o Adunare Constituanta, care ar putea sa fie aleasa si numita pt. un an sau doi de zile. Proiectele pt. o noua Constitutie ale universitatilor ar putea fi finantate cu bani europeni si cu bani din donatii de la entitati private (mari firme, de exemplu). Cred ca universitatile, in acest caz (dar nu numai) ar trebui sa aiba o atitudine pro-activa (cum se cheama acum), adica sa aiba initiative de acest gen, constructive, care sa urgenteze lucrurile si sa paveze calea spre o solutie mai rapida…
Dar, am uitat: fiind o universitate de Stat, poate ca este mai usor sa asteptati sa va vina banii de la Stat, care o sa vi-i dea cind vrea el, si daca vrea el (iar in momentul de fata nu are de unde!).
De fapt, eu aveam o idee asemanatoare si in ceea ce priveste toate arhivele Statului: acestea ar trebui digitalizate cit mai rapid, incepind cu cele mai vechi (de exemplu), digitalizare la care ar trebui sa fie implicate universitatile, care ar putea scadea costurile prin voluntariatul studentilor, voluntariat care va avea o mare valoare de angajare, atunci cind va fi mentionata in CV… Succes!!!
a mai incercat KKRau si a iesit un ghiveci urat mirositor;
un proiect de corectare a Constitutiei, nu poate fi elaborat decat de societatea civila, daca mai avem asa ceva; si impus Parlamentului, prin numarul ala magic de semnaturi de la populime;
DACA alesii vor binevoi sa ia in dezbatere si sa aprobe proiectul, fara modificari care sa o transforme in vorbe goale
Inca din 1990, daca votai altfel decat grupul erai „oaia neagra”. Indiferent de partid, toti gandeau si faceau la fel.
Asta a distrus relatiile dintre colegi, vecini, rude chiar si prieteni.
Nimic nu s-a schimbat, pentru ca sistemul a ramas acelasi. Cosmetizat, dar acelasi. Chiar daca au mai iesit la pensie, au mai murit. Inlocuitorii au fost recrutati si formati la fel.
In ce priveste Parlamentul, atita timp cat poporul vrea una -consemnat oficial- si politrucii alta, inseamna ca avem o ruptura clara intre „elite” si popor. (Vezi si nivelul de viata dintre cele doua grupari.)
Avantajele sistemului dorit de popor: o simplificare a adoptarii legilor, cu o grabire a rezolutiilor necesare; mult mai putini bani cheltuiti de la buget pentru parlamentari; sistemul bicameral este util in cazul federatiilor (noi fiind un stat national, unitar si indivizibil, nu avem nevoie de o astfel de structura); in fine, raportindu-ne la tarile din UE, se pare ca avem, cel ,mai stufos Parlament; coroborind acest lucru cu interdictia anchetelor penale impotriva parlamentarilor, rezulta ca avem un stat mafiot din definitie si organizare.
Cine oare să aducă în discuție în mod organizat și cu finalitate temele din articol ?
Cam toate “contractele” au fost călcate în picioare de politicieni traseiști, aleși pe liste, ce au creat privilegii pentru ei și magistrați fără nici o urmă de bun simț și aproape de drepturi de proprietari de feudă, ca apoi să fie uimiți ca parte din populație e capabilă să accepte/voteze orice politician cu discurs chipurile anti sistem, doar doar se va schimba ceva.
Presedintele e ales in cel mai democratic mod, dar primul ministru e un politruc, senator sau deputat, numit de partid, ales pe liste și pus pe poziție eligibilă de partid în orice județ îi vine partidului și politrucului bine să fie ales
Primarul ales într-un singur tur e o aberație, inflația de candidați la primărie, președinție e o tactică aleasă anume pt a împrăștia voturile contra și a nu se polariza către contracandidați cu potențial.
Normal ca vreau vot în două tururi și candidatură uninominală și pt șefia scării de bloc ! Și președintele să fie șeful executivului, ca pt rol de reprezentare punem un rege/regina și gata…
Justiția primește pensii grase și de tânără, victimele umblă după dreptate până îi “vizitează” popa….
Procurorul general e și el cu treabă pe undeva, dar nu știm unde, infractorii beneficiind de tot felul de scăpări, vicii de procedură, reluări de procese, până la prescrierea faptelor, sau condamnare cu suspendare, și cu averile obținute ilicit intacte….
Curtea constituțională își dă cu părerea, părerea vis a vis de pensii speciale, dar membri ei sunt beneficiari de pensii speciale….
La știri anunță acum ipoteze: crește tva la energie, lemne de foc, rovignete șamd
Marcelica, după ce ne-a băgat în rahat, și-a dat demisia, dar PSD acum joacă tare în negocieri pt formarea guvernului și obținerea de ministere, și l-a lăsat pe “competentul și integrul” Grindeanu în fața
Care contracte sociale sau instituționale ?
Contractul civic l-au rezolvat o dată USR care după ce a ajuns la guvernare și în parlament, au început să își dea la gioale unii altora cu spor, apoi au trecut în opoziție pt că si ce dacă, apoi PNL a pus-o de o coaliție cu PSD , votanții lor nevoind nici sa audă de așa ceva, și jandarmeria cu bastoane și gaze în august 2018, parcă ….
Întreb și io, încă o dată: care contracte ?
Bună întrebare, domnule Dan… Chiar așa: cine?
Oricât de sincer și plin de intenții bune ar fi, noul președinte nu poate schimba situația, indiferent cu câți „bolojani” s-ar înconjura. Haita e prea mare…
În buna tradiție a „democrației” noastre „originale”, o să „punem” încă o dată un guvern de largă uniune națională, în care „forțele sănătoase” ale țării se vor lupta ca să-și salveze scaunul de sub cur clamând (cu mâna la inimă, desigur!) că intenția lor e să salveze „patria și poporul”.
E un nonsens să credem că niște „partide” care ne-au adus unde suntem vor acum să ne salveze. La ce „reformă” să ne așteptăm când cei chemați să reformeze sunt taman ăia care trebuie reformați? Suntem naivi dacă credem că Nicușor Dan poate „negocia” un guvern capabil să pună România pe drumul corect…
Separația puterilor în stat e doar un basm de adormit copiii atâta vreme cât „puterile” au bătut palma între ele,
„curat” constituțional. O reformă a Constituției moșite de Iorgovan nu e posibilă în acest moment pentru că nu există majoritatea parlamentară necesară.
Ce decizii înțelepte pot rezulta după o „negociere” între Nicușor Dan și Sorin Grindeanu? Sunt tare curios…
@dan/ _ „…USR care după ce a ajuns la guvernare și în parlament, au început să își dea la gioale unii altora”
Odată ce a făcut parte din guvern, USR a pus în aplicare exact reformele pe care le-au convenit cu partenerii la alcătuirea programului de guvernare. Cam așa cum se întâmplă și în preezent.
Dar atunci când Vlad Voiculescu a organizat concursuri transparente pentru managerii de spitale și a denunțat contractele din industria farmaceutică, atunci când Stelian Ion a organizat concursuri transparente prntru ocuparea posturilor de șefi ai Marilor Parchete, atunci când Cătălin Drulă a transparentizat licitațiile, iar când s-a încercat mituirea sa a anunțat procurorii să instaleze tehnică operativă în propriul birou etc. guvernul a fost răsturnat cu ajutorul Președintelui Republicii, Klaus Iohannis.
De ce?
Pentru că ne aflăm în IMPOSIBILITATEA înlăturării cleptocrației de sorginte securisto-comunistă care conduce România de fapt, de peste 35 de ani.
„Fragmentarea din România atinge astăzi cote istorice…”
De fapt fragmentele sunt două, așa cum reiese și din articol, așadar, este mai adecvat să vorbim despre polarizare. (Spre deosebire de „alte state europene”, unde fragmentele sunt mai multe.)
În principiu, este vorba despre doi poli. Unul, reprezentând cleptocrația care guvernează România de peste 35 de ani, cu marionetele sale de pe scena politică (PSD, PNL, AUR – extremiștii creați de PSD pentru a exista un partid mai puțin frecventabil decât PSD și astfel să fie preferat de alegători; la fel precum a fost creat România Mare a lui CV Tudor.)
Al doilea pol este format din cei care s-au săturat de cleptocrație.
Lucrurile sunt simple. Pentru ca România, stat eșuat (cum însuși Președintele său, cea mai bine informată persoană din stat, a spus), cleptocratic, care a fost vizat de MCV timp de 16 ani, până în urmă cu 18 luni, să devină stat democratic, de drept, cu o justiție independentă, este necesară înlăturarea cleptocrației de la conducere.
Și, în contextul reformelor necesare, ar trebui revizuită Constituția.
Or,
Privind realist situația actuală din România este extrem de puțin probabil ca aceste transformări să se petreacă într-un timp previzibil. Să spunem 20 de ani. Adică, o generație.
Oare am fost clar în exprimare?…Domnule Andrei Lupu, Cel mai probabil, NIMIC din ceea ce scrieți dumneavoastră că este necesar să se întâmple în România NU se va întâmpla. Constituția nu se va revizui. Iar, dacă printr-un eveniment miraculos se va revizui, se va revizui într-un mod care o va face și mai puțin bună (eufemistic vorbind) decât este în prezent.
Momentul constituțional al României este pur și simplu wishful thinking. Nu există așa-ceva și probabil nu o să se mai întâmple in viitorul apropiat, poate niciodată.
De ce credeți că majoritatea românilor au votat pentru Uniunea Europeană și în continuare își doresc să fim stat membru al Uniunii, ba unii dintre noi se grăbesc, fug și se stabilesc in Europa? Din același motiv pentru care elita politică de secol 19 a căutat un prinț străin pentru tronul României. Nu am avut niciodată prea multă încredere in forțele propii și astăzi mai mult ca oricând suntem copleșiți de propria neputință. Se apropie o criză economică cu potențial catastrofal, iar in fața crizei românii s-au scindat iarăși in funcție de prințul străin pe care-l visează să le ghideze destinul: unii vor un țar rus, alții un mareșal franco-german. Mai există și o minoritate care visează împărați americani.
Românii vor avea probabil o nouă Constituție, dar nu produsă local și expres pentru ei, ci una europeană, decisă de un grup de lideri europeni, un nou Tratat constituțional pe care politicienii rumâni vor trebui să-l ratifice de urgență. Dacă această nouă Constituție va apărea este iarăși probabil că nu va consfinți caracterul federal al viitoarei entități statale, ci va accelera fenomenul de concentrare a puterii la nivel de Comisie cunoscut de public sub numele de integrare europeană. In fond, este fix ceea ce majoritatea românilor își doresc: și mai puțină putere in mâinile nomenklaturii autohtone, deci o coincidență fericită.
Cert este că majoritatea românilor resping atât declarativ cât și prin vot orice formă de suveranitate statală, ambele tabere ce s-au confruntat la alegerile recente renunțînd in mod expres la orice politică externă autonomă, unii definindu-se ca partidă pro-europeană (aliniindu-se la politicile Uniunii oricare ar fi acestea), iar ceilalți proclamîndu-se ca partidă pro-americană (recte pro-Trump) in timp ce cu greu reușeau să-și mascheze atitudinile pro-Rusia. Și atunci, de ce am mai avea un minister al afacerilor externe? ce afaceri externe avem noi?
Dacă intrăm un pic in detalii vizavi de fundamentele economiei locale, vom descoperi că pur și simplu suntem dependenți de capitalul și bunăvoința partenerilor occidentali. Până acum partenerii s-au sfiit să intervină prea tare in politicile economice și finanțele statului care le găzduia investițiile, adică s-au comportat ca niște parteneri, mizînd pe faptul că decidenții politici locali vor asculta de logica economică și că vor respecta cât de cât regulile jocului stabilite de Administratorul Pieței Comune. Mai e oare cazul să ne încredem că politrucimea va ieși din paradigma lui Păcală și se va opri din tăiatul crăcii de sub picioare? Nu. Nici ministerele economiei și finanțelor acest stat nu mai e capabil să le întrețină. E scăpat totul de sub control in timp ce miticii se țin cu dinții de pradă.
De fapt țara nu mai poate tolera incă un guvern rumânesc pus pe furtișag, șmecherii și păcăleli fix in pragul Crizei. Cred că un guvernator numit de Comisia Europeană e suficient pe moment, toate celelalte organe executive și legislative ale statului fiind superflue. Acesta este momentul cedării totale de suveranitate, cel puțin până la următorul moment in care ființa națională se va trezi, după cum îi cântă imnul la urechea-i bleagă (și dacă se va trezi). Până la urmă nu văd de ce fiecare neam ar trebui să aibă propriul stat, asta e o concepție politică vetustă, de secol 19. Uite cum inuiții și kurzii nu au un stat al lor nici in secolul 21. De ce ne-am crede noi mai cu moț?
@euNuke _ „Românii vor avea probabil o nouă Constituție, dar nu produsă local și expres pentru ei, ci una europeană, decisă de un grup de lideri europeni, un nou Tratat constituțional pe care politicienii rumâni vor trebui să-l ratifice de urgență…”
Oh, ce bine ar fi!
Acum, tot mai mulți putiniști propovăduiesc dezmembrarea SUA și UE. Deși încercările anterioare au eșuat, o adoptare a Constituției Europene, care să consfințească un grad mai ridicat de integrare, ar fi o dovadă că SUA și UE sunt prea puternice pentru încercările destabilizatoare pe care le tot fac Putin și tzutzerii lui.
In ce priveste suspendarea presedintelui… In Constitutia franceza exista prevederea urmatoare: Daca parlamentul suspenda presedintele si acesta e reconfirmat in urma referendumului, parlamentul este dizolvat. La noi cineva a scos prevederea asta si din aceasta cauza am avut parte de tot circul cu suspendarea…
Majoritatea propunerilor de modificare a Constituției mi se par greșite.
Referendumul pentru 300 parlamentari și parlament unicameral a fost inițiat de Traian Băsescu strict din motive electorale: în aceeași zi s-a desfășurat si alegerile pentru primul tur la prezidențiale unde Băsescu candida pentru al doilea mandat. N-a avut nicio legătură cu reformarea statului. Un președinte ”suveranist” ar putea iniția tot felul de referendumuri care ar putea deveni obligatorii. Unele ar putea trece doar datorită unui val de emoție și s-ar putea să fie în detrimentul interesului național (vezi cazul Brexit). Pentru a aduce instituția referendumului la rang de obligativitate ar fi nevoie de politicieni responsabili și de electorat educat și responsabil. Nu e cazul României.
Votul uninominal pentru alegerile parlamentare ar face într-adevăr ca parlamentarii să fie mult mai interesați de circumscripția pe care o reprezintă, dar asta ne dorim? Rolul parlamentului e unul eminamente legislativ și mai puțin de reprezentare a intereselor locale.
A obliga statul să permit cetățenilor să decidă direct asupra unei cote din bugetul local sau național presupune că am avea cetățeni educați și responsabili – nu avem. Avem eventual doar în câteva orașe mari în care primarul actual a câștigat printr-un program politic care presupune bugetare participativă. Deci, dacă comunitățile sunt într-adevăr interesate, se poate și în prezent, nu e nevoie de obligativitate.
Sunt de acord că instituția Avocatul Poporului ar trebui reformată.
În niciun caz nu mi-aș dori un președinte care să fie și șeful executivului. Cred că România a evitat să devină o autocrație tocmai fiindcă Constituția a prevăzut o împărțire a puterii între Președinte, Guvern și Parlament.
Președinte are și în prezent posibilitatea să dizolve parlamentul după două propuneri de premieri respinse. Cum ar fi fost dacă un președinte ”suveranist” ar fi putut dizolva parlamentul după 30 de zile? Parlamentul ar fi votat orice guvern ”suveranist” doar pentru a evita dizolvarea.
E foarte bine că parlamentul are posibilitatea de a suspenda președintele cu majoritate simplă și fără să aibă acceptul CCR. Dacă președintele ajunge în situația de a fi suspendat înseamnă că fie este profund ostil unei majorități parlamentare fie a pierdut încrederea electoratului fie ambele.
Cred că aș elimina cu totul ordonanțele de urgență. Nu-mi amintesc ca vreuna să fi motivat cu adevărat urgența emiterii ei.
Niciodată Justiția nu a fost mai independentă decât acum și, cel puțin pe marile dosare, nu funcționează. E un subiect complex. Nu e vorba doar de procurori, ci și de judecători. Ministrul Predoiu a venit în 2020 cu propunerea ca numirile la Înalta Curte și la Inspecția Judiciară să fie făcute în baza unui concurs organizat de Institutul Național al Magistraturii. Ar fi fost un pas în direcția corectă, dar demersul a fost ratat.
Putem desigur înăspri condițiile pentru numirea judecătorilor CCR, dar mi se pare că una dintre greșelile fundamentale ale Constituției din 2003 a fost cea prin care s-a renunțat la Art. 145 din Constituția din 1991 care prevedea că parlamentul, cu votul a două treimi din fiecare Cameră, poate întoarce o decizie de neconstituționalitate.
Mi se pare că digitalizarea, inteligența artificială, schimbările climatice sau aprofundarea integrării europene sunt domenii atât de dinamice încât nu ar fi de dorit să le menționăm în Constituție, ci prin legiferare. De exemplu ce ar trebui să spună Constituția despre schimbările climatice, că ne asumăm să ajungem la emisii zero de gaze cu efect de seră? Nu, nu aș pune asemenea referiri în Constituție. La fel altele menționate: dreptul la locuire decentă (ce înseamnă asta, că pot să nu nimic dar statul să fie obligat să-mi asigure un trai decent?), acces la internet, educație pe tot parcursul vieții, protecția biodiversității. De ce să adunăm atât de multe obligații în dreptul statului și cum ar putea statul să le asigure pe toate?
Procesul de revizuire a Constituției nu trebuie să vină în niciun caz de la oameni obișnuiți aleși prin tragere la sorți. Constituția e mult prea importantă pentru a lăsa loc unui ”Dorel” să o modifice. Dincolo de asta sunt de acord că ar fi necesare dezbateri mai ample inclusiv în online pe platforme bine moderate și că trebuie să fie un proces etapizat.
****
Ce aș modifica eu la Constituție ar fi transformarea Parlamentului pe modelul Congresului SUA. Adică alegeri din doi în doi ani cu mandat de doi ani pentru deputați și șase ani pentru senatori (doar o treime dintre senatori să fie aleși la doi ani asigurându-se astfel o anumită continuitate politică). Atribuțiile Senatului să fie în principal pe politică externă și apărare și parțial pe justiție, iar cele ale Camerei Deputaților pe restul politicilor.
Aș reveni la formularea din Art. 145 din Constituția din 1991 care prevedea că parlamentul poate întoarce o decizie de neconstituționalitate cu votul a două treimi din membrii fiecărei Camere.
Aș elimina prevederea de la Art. 146 că Curtea Constituțională ”îndeplinește şi alte atribuții prevăzute de legea organică a Curţii”.
Aș reveni la mandatul președintelui pe 4 ani și alegeri organizate concomitent cu alegerile parlamentare.
Augustin Zegrean 9 aug 2012. „Asta e maretia dreptului, toate legile lasa loc de interpretare”. Gura pacatosului adevar graieste.
Este cioara care a zburat din gura marelui jurist care a condus ccr timp de …ani.
Bucurosi ca am scapat de comunism, fara cunostinte despre democratie, am votat doua constitutii, fara a analiza implicatiile pentru viitor. Marea majoritate a cetatenilor a retinut cateva articole pe care le sesiza ca fiind esentiale pentru libertatea individuala: dreptul de proprietate, dreptul de asociere, libertatea de expresie si altele cateva concrete si mult asteptate, care au obturat viziunea asupra unor articole cu mesaj mai putin sau aproape imperceptibil pentru catateanul care a rasuflat usurat ca „e democratie”, fara a sti ca multe articole sunt de fapt capcane cu rol de blocare a unor solutii corecte. Astfel s-a ajuns ca un individ fara experienta in domeniul constitutional sa poata debita o asemenea enormitate, iar urmasii sai la ccr sa foloseasca imperfectiunile constitutiei pentru a argumenta si apara drepturi si privilegii stabilite abuziv in favoarea unor indivizi sau grupuri de indivizi. Respectivii si-au arogat drept de legiferare ignorand in mod flagrant principiul egalitatii cetatenilor in fata legii, impartindu-i pe cetatenii Romaniei in doua caste: cea a privilegiatilor rupti din soare cu drepturi imuabile si cea a lucratorilor producatori de valori palpabile si majoritari platitori de taxe.
Speranta Romaniei este Nicusor Dan, care este singura persoana, capabile sa declanseze procesul de schimbare a Romaniei pentru a o aduce in sfarsit in randul statelor de drept europene . Sper ca la nivelul de incredere acordata de catre o majoritate disperata de coruptia endemica din Romania, dl presedinte sa declanseze reforma prin intermediul unui prim referendum cu privire al aspectele critice ale evolutiei societatii romanest. Printre primele masuri sugerez si inscrierea urgenta in constitutie a dreptului societatii civile de a reclama un referendum.
Cum s-ar implementa asta, practic? Cine ar trebui să decidă că un referendum „nu a fost reglementat”?
Constitutia unei republici nu este un Contract Social, ci o lege „stabilita si comandata” de Popor (vezi Preambulul Constitutiei SUA, „ordain and establish”). Expresia citata este din Gaius, Institutes. Rousseau este combatut de autorii americani care sustin ca o constitutie este o lege ratificata de Popor, superioara legilor promulgate de alesii Poporului. Contractul este rezultatul unei negocieri intre doua parti si necesita o a treia parte care sa supravegheze respectarea lui de cele doua parti. Contractul nu este impus de une dintre parti asupra celeilate, iar constitutia este o lege impusa (ratificata) de Popor asupra guvernantilor.
Citat di Polybios, Istorii „Constitutia unui stat trebuie socotita ca cel mai insemnat mijloc prin care acesta a reusit sau nu orice actiune intreprinsa de el; caci din ea, ca dintr-un izvor, nu numai ca decurg toate planurile si succesele actiunilor sale, dar tot din ea i se trage si sfarsitul.” [VI,2, p. 462]
Mijlocul cunoscut de la Platon (vezi Legile) care realizeaza scopul autorului: „o nouă Constituție care nu doar să reglementeze, ci să inspire” este o constitutie precedata de un preambul. Constitutia unei tiranii nu are prembul, pe cand cea a unei republici (de ex. SUA) este precedata de un preambul care inspira (de ex., dreptae, proprietate, aparare, etc ).
Constitutia Romaniei (1991/2003) nu respecta doctrina separatiei puterilor statului asa cum a fost enuntata ea de Montesquieu: „Atunci cand in mainile aceleiasi persoane sau ale aceluiasi corp de dregatori se afla intrunite puterea legiuitoare si puterea executiva, nu exista libertate, deoarece se poate naste teama ca acelasi monarh sau acelasi senat sa intocmeasca legi tiranice pe care sa le aplice in mod tirani.” Conform prevederilor Constitutiei Romaniei (1991/2003) in „acelsi corp de dregatori” – membrii guvernului Romaniei – sunt concomitent parlamentari si ministri, deci, „se afla intrunite puterea legiutoare si puterea executiva”. Prin urmare „nu exista libertate” deoarece guvernul Romaniei intocmeste „legi tiranice pe care sa le aplice in mod tiranic.”
Referitor la Curtea costitutionala – in Elvetia functiile unei curti constitutionale sunt exercitate de parlament (vezi art. 190).
Referitor la numarul de ministrii care creste in functie de numarul de partide din guvern, Constitutia Eletiei prevede un numar fix de sapte (7) ministere.
ANTEPROIECT DE CONSTITUȚIE PENTRU ROMÂNIA
[Preambul]
Noi, Poporul României, comandăm și stabilim Constituția de față pentru România cu scopul de a ne menține libertatea, asigura proprietatea, realiza dreptatea și promova progresul intelectual pentru noi și urmașii noștri.
Obiectivul preambulului este să persuadeze fiecare cetățean să ratifice această constituție republicană cu scopul de a realiza idealurile Poporului proclamate în preambul.
Preambulul este asemănător cu Preambulul Constituției SUA. Poporul României este puterea suverană care „comandă și stabilește” Constituția de față cu scopul de a realiza „pentru noi înșine și descendenții noștri” patru idealuri: (1) „de a ne menține libertatea” (2) „asigura proprietatea”, (3) „realiza dreptatea” și (4) „promova progresul intelectual.” Deși Preambulul nu declară explicit că Poporul României întemeiază o formă republicană de guvernământ, acest lucru se deduce implicit din faptul că scopul puterii suverane, Poporul României, este realizarea unui bine comun. Textul Preambulului nu este inclus în articolele Anteproiectului pentru că la fel ca Preambulul Constituției SUA el nu este juridic executoriu. Constituția României (2003) nu are preambul, ci Titlul I conține expresii ca, de exemplu, „stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil … stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice” ar fi fost mai potrivit să fi fost incluse într-un preambul.
[Camera deputaților]
Camera deputaților este compusă din un număr total de 300 de membrii deputați.
Fiecărui județ îi este repartizat din numărul total de deputați un număr de deputați proporțional cu un număr de locuitori ai județului cu drept de vot de la o ultimă alegere a deputaților.
Fiecare județ este partajat într-un număr de circumscripții egal cu numărul de deputați repartizați județului în așa fel încât un număr de locuitori cu drept de vot al uneia dintre circumscripții este diferit cu cel mult o cincime de un număr de locuitori cu drept de vot la o ultimă alegere a deputaților de cel al oricărei alte circumscripții.
Nu este ales deputatul uneia dintre circumscripții decât o persoană care este de cel puțin zece ani cetățean român, locuiește timp de cel puțin un an în circumscripție, a fost aleasă prin vot popular și a exercitat timp de cel puțin opt ani o funcție în România.
Deputatul nu ocupă un loc sau nu exercită o funcție decât în Camera deputaților. [separatia puterilor]
Deputatul ocupă un loc și exercită o funcție în Camera deputaților pe un termen de timp de doi ani.
Camera deputaților publică trimestrial o activitate sau o absență a fiecărui deputat la fiecare ședință a Camerei.
etc.
;Senatul]
Senatul este compus din câte doi senatori din fiecare județ: un senator stagiar și un senator rezident; senatorul rezident poate fi permanent sau interimar. [Constitutia din 1923 prevedea senatori de drept]
Nu este senator stagiar al unuia dintre județe decât o persoană care este de cel puțin zece ani cetățean român, locuiește timp de cel puțin un an în județ, a fost aleasă prin vot popular și a exercitat timp de cel puțin opt ani o funcție în România.
Nu este senator rezident al unuia dintre județe decât o persoană care este de cel puțin douăzeci de ani cetățean român, locuiește timp de cel puțin douăzeci de ani în România, locuiește timp de cel puțin un an în acel județ, a fost membru al unui barou de avocați sau judecător al unei Curți de justiție timp de cel puțin doisprezece ani.
Fiecare senator rezident este selectat de electoratul unuia dintre județe conform procedurii de selecție în două etape. Prima etapă este în o a doua zi de duminică din o lună de noiembrie a unui an par și a doua etapă este două săptămâni calendaristice mai târziu.
O procedură de selecție în două etape pentru ocuparea unui loc de membru al guvernământului se desfășoară în felul următor. În prima etapă, în caz că locul este vacant, atunci o Asociație a magistraților din Romania propune un nume de candidat pentru acel loc; altfel, în caz că locul este ocupat, atunci ocupantul poate declara cu șase luni înainte de expirarea unui termen al său că va fi candidat pentru încă un termen. În ambele cazuri, numai numele candidatului va apărea pe un buletin de vot și dacă, mai mult de o jumătate a unui număr de alegători prezenți la vot aprobă candidatul, atunci el va ocupa acel loc; altfel, Asociația magistraților din Romania numește un membru interimar pentru acel loc. Asociația Magistraților din România propune numele candidatului cu patru luni calendaristice înainte de primului tur al alegerii deputaților și candidatul este supus votului alegătorilor județului concomitent cu a doua etapă a alegerii deputaților. Un partid politic nu susține sau nu se opune selecției unui senator rezident permanent sau interimar.
etc.
[Administrația prezidențială]
Administrația prezidențială este compusă din un Președinte al României și șapte miniștrii.
Nu este ales Președinte decât o persoană care este de cel puțin două zeci de ani cetățean român, locuiește timp de cel puțin două zeci de ani în România, a fost aleasă prin vot popular și a exercitat timp de cel puțin doisprezece ani o funcție în România.
Ministrul nu ocupă un loc sau nu exercită o funcție decât în Administrația prezidențială.[separatia puterilor]
Fiecare judecător al Curții supreme de justiție este selectat de electoratul tuturor județelor conform procedurii de selecție în două etape [ca senatorii rezidenti]. Prima etapă este în o a doua zi de duminică din o lună de noiembrie a unui an par și a doua etapă este două săptămâni calendaristice mai târziu
Fiecare procuror al Procuraturii generale este selectat de electoratul tuturor județelor conform procedurii de selecție în două etape. Prima etapă este în o a doua zi de duminică din o lună de noiembrie a unui an par și a doua etapă este două săptămâni calendaristice mai târziu.
Fiecare inspector al Poliției generale este selectat de electoratul tuturor județelor conform procedurii de selecție în două etape. Prima etapă este în o a doua zi de duminică din o lună de noiembrie a unui an par și a doua etapă este două săptămâni calendaristice mai târziu.
[Vezi Constitutia Statului California]
Referinte cercetate pentru Anteproiectul De Constitutie pentru Romania
Tuchidides, Razboiul Peloponeziac
Platon, Legile
Aristotel, Politica
Polybios, Istorii
Machiavelli, Discursuri, Principele, Arta razboiului
Montesquieu, Despre spiritul legilor
Von Clausevitz, Despre razboi
Von Hayek, Constitutia libertatii
Constitutii cercetate,
Constitutia Romaniei din 1923
Anteproiect de Constitutie pentru Romania, N. Iorga si C. Stere (1922?)
Constitutia SUA si Federalist papers
Constitutia Statului California
Constitutia Elvetiei (numar fix de sapte ministere)
Constitutia Romaniei (1991/2003)