vineri, iunie 21, 2024

Monumentul Școlii Ardelene – un loc (rănit) al memoriei

Coborârea de pe soclu a statuilor nu rămâne neremarcată ori lipsită de consecințe. Chiar și atunci când se întâmplă, nu din motive explicit politice sau ideologice, oricât de absurde, precum notoria mișcare globală „cancel culture”, ci din (i)rațiuni edilitar-administrative ori din pretinse reinterpretări postmoderne cu efecte, la limită, inestetice și ne-etice. S-a întâmplat de curând la Cluj, tradiționala capitală culturală a Transilvaniei, „orașul de cinci stele”, odată cu dezintegrarea postamentului și cu distrugerea ambianței vegetale din jurul monumentului Școlii Ardelene. Intervenția s-a petrecut în cadrul noului proiect urbanistic de reamenajare a spațiului – inevitabil, simbolic și plin de mize culturale și istorice – din jurul clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai. Axa spiritual academică tradițională a orașului.

Or, grupul statuar Școala Ardeleană era/este unul dintre cele mai armonioase, mai consensuale și mai iubite monumente ale Clujului, așa cum îl descrie empatic istoricul Sorin Mitu, în petiția publică lansată pentru restaurarea integrală a acestui ansamblu arhitectural.

În 2018, în urma unui concurs internațional de proiecte organizat de Ordinul Arhitecților din România, pentru amenajarea străzii Mihail Kogălniceanu din Cluj, soluția câștigătoare a fost cea propusă de echipa Mossfern Arhitectura, sub conducerea domnului arhitect Macalik Arnold Ernő. În concluziile sale, juriul aprecia la acest proiect „abordarea respectuoasă față de patrimoniul construit în termeni de vizibilitate și de accent pus pe componentele sale mai valoroase”, discreția și delicatețea intervențiilor, „valoarea adăugată monumentelor existente” și „atenția față de istoria arhitecturală și urbană a locurilor”.

Dar, în privința monumentului Școlii Ardelene, tocmai aceste principii au fost în mod flagrant și inexplicabil încălcate. Deși proiectul desemnat câștigător nu prevedea demantelarea postamentului Grupului statuar al Școlii Ardelene, iar în toate planșele se observă amprenta la sol a acestuia, la începutul lui 2023, ansamblul arhitectural a suferit aceste intervenții brutale. În urma eliminării soclului originar și a vegetației ambientale, celebrul monument al Școlii Ardelene, opera lui Romul Ladea, a fost alterat și diminuat. La propriu și la figurat. Și implicit, simbolismul și relevanța sa pentru viața cetății.

Ce reprezintă pentru comunitatea clujeană acest ansamblu arhitectural al Școlii Ardelene ?

Corifeii Școlii ardelene: „părinții fondatori ai națiunii”

Definitoriu pentru spiritualitatea românească din Transilvania, monumentul Școlii Ardelene din Cluj celebrează, în orizonturi diferite de timp, o dublă întemeiere.

Din punct de vedere istoric, grupul statuar îi reprezintă pe trei dintre „Corifeii Școlii Ardelene”, Petru Maior, Gheoghe Șincai și Samuil Micu, promotorii mișcării culturale și politice de emancipare a națiunii române din secolul al XVIII-lea. Călugări-cărturari-iluminiști, erudiți filologi, teologi, filosofi și istorici, corifeii au fost luptători cerebrali pentru drepturile și libertățile românilor transilvăneni, întemeietori de școli românești și de Școală. De opera lor se leagă tema latinității, inclusiv introducerea grafiei latine, pe care o folosim cu toții, tema continuității și a unității poporului român, proiectul lor național de inspirație iluminist creștină are respirație europeană și universală.

Corifeii Școlii Ardelene sunt „Părinții fondatori ai națiunii”, cum îi numește, cu reverență, istoricul Cornel Sigmirean.

Din punct de vedere artistic, monumentul reprezintă un alt moment fondator. El se leagă de numele lui Romul Ladea, întemeietorul, în perioada interbelică, al școlii moderne de Arte Frumoase din Transilvania, de după Marea Unire. Sculptor original și dascăl excepțional, așa cum îl descria istoricul de artă Mircea Țoca, discipol al lui Paciurea și al lui Brâncuși, pentru scurt timp, Romul Ladea a fost mentorul atâtor generații de sculptori ardeleni, români și maghiari. Grupul statuar Școala Ardeleană, printre ultimele sale creații de artă monumentală, rămâne o lucrare de referință pentru sculptura românească, de anvergură europeană. O capodoperă.

Monumentul a fost amplasat în fața Universității Babeș-Bolyai în 1973, la trei ani de la moartea maestrului Ladea. Edificarea lui în plin regim comunist este semnul unei paradoxale victorii. Ea a fost posibilă spre finalul unei perioade de parțială deschidere, liberalizare și relaxare ideologică a regimului. Cu toate acestea, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, din a cărei familie spirituală provin iluștrii corifei, continua să trăiască în clandestinitate, fiind interzisă încă din 1948, de la instaurarea regimul totalitar și până la sfârșitul său, în decembrie 1989. Acești „ortodocși cu ADN occidental”, cum îi definește Cristian Bădiliță pe credincioșii greco-catolici și geniul lor românesc și, în același timp, am spune, acești occidentali cu ADN orthodox erau o punte, pe verticală și pe orizontală, spre Libertate. Periculoasă pentru regimul comunist.  

La ceremonia de dezvelire a monumentului Școlii Ardelene, din 30 iunie 1973, cu ocazia Zilei Învățătorului, s-au adunat studenți și profesori, oficialități, iar rectorul Universității, istoricul Ștefan Pascu a ținut un discurs despre semnificațiile acestui monument.

Ca soluție arhitecturală, remarcabila operă a maestrului Ladea a fost așezată, de la bun început, pe un soclu- platformă special conceput – o altă lucrare de autor – care reușea să pună în valoare, admirabil, personajele expresive ale Școlii Ardelene. Generos ca suprafață, armonios, în trepte, amintind discret de un altar, dar și de o agora, postamentul larg de travertin mijlocea întâlnirea cu Corifeii. Era un fel de metaforă spațială a unui necesar rit de trecere.

De abia cu ocazia incidentului din 2023, când soclul și cadrul vegetativ al grupului statuar au fost distruse, presa locală a descoperit cine este autorul acelei lucrări originare. Cu 50 de ani în urmă, doamna arhitect Adriana Matei, fost Decan al Facultății de Arhitectură din Cluj, avea onoarea de a proiecta acea „platformă ambientală”, așa cum o definește domnia sa, ca lucrare de debut, sub coordonarea profesorului Vasile Mitrea. Probabil, dintr-un deficit de documentare, noua echipă Mossfern Aritectura nu a identificat-o și nu a contactat-o pe doamna arhitect Matei, așa cum prevede codul de etică al acestei nobile profesii.

Proiectul ambiental, originar și original, prevedea în locul gazonului de iarbă cu care eram familiari, un luciu de apă, odihnitor, iluminat cu reflectoare, în care să se oglindească statura impozantă și familiară a Corifeilor. Este această idee, sperăm, un punct de plecare (sau de întoarcere), demn de luat în considerare pentru regândirea și restaurarea integrală a acestui ansamblu arhitectural, în acord cu petiția publică inițiată de societatea civilă din Cluj.

Încă de la inaugurare, imaginea grupului statuar Școala Ardeleană, în ansamblul său, a devenit emblematică. O imagine iconică a orașului, un brand cultural. Ea apare recurent în albumele de artă contemporană, pe copertele cărților de istorie despre Transilvania, ca nume de editură. Mai mult, manuscrisele Școlii Ardelene, surse istorice prețioase, studiate de personalități ale Școlii clujene de istorie, precum David Prodan sau Pompiliu Teodor, sunt arhivate în Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj, de pe strada Mihail Kogălniceanu, cea care face acum obiectul reamenajării în cauză.

Un loc al memoriei fericite

Așadar, înainte de intervenția urbanistică, la limită inestetică și neetică, ansamblul arhitectural Școala Ardeleană a fost, timp de o jumătate de secol, un spațiu armonios, echilibrat, perfect integrat în viața cetății. Era unul din simbolurile definitorii care marcau vechea Platea Luporum, acolo unde, la sfârșitul secolului al XVI-lea, „încolțea ideea universitară”, despre care scria istoricul Ovidiu Ghitta, Decanul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai.  

Pentru comunitatea clujeană, monumentul Școlii Ardelene este un loc înalt al memoriei. Aici se întâlnesc memoriile istorice, culturale, memorii generaționale și autobiografice. Nenumărate sunt firele care ne leagă de acest spațiu simbolic. Generații de absolvenți ai Facultății de Istorie-Filosofie avem în arhiva personală, cu titlu de glorie, celebra fotografie de grup de la monumentul Corifeilor Școlii Ardelene. Este memoria unui timp festiv, de sărbătoare. Loc de relaxare contemplativă pentru studenți și trecători sau loc de joacă pentru copii năzdrăvani, cuibăriți la pieptul Corifeilor, tuturor ansamblul arhitectural al Școlii Ardelene ne inspira un respect familiar, ne cultiva o relație de reverență prietenoasă.

Mai mult, existența armonioasă a acestui monument, de-a lungul a două regimuri istorice și de memorie este în sine, un triumf spiritual de proporții. Tacit și răsunător. „Acum să ne imaginăm: o statuie în mijlocul Clujului comunist din anii 68-69 cu greco-catolici, un preot şi doi călugări, toţi şcoliţi la Vatican, iată o rezistenţă prin cultură care şi-a atins scopul.” Este reflecția lui Ion Cosmovici, nepotul pictorului Ion Mitrea, fost profesor al Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj, cel care i-a servit ca model maestrului Ladea pentru figura unuia dintre Corifei, Samuil Micu, personajul așezat, care citește.

Neîndoielnic, pentru comunitățile din Cluj, de orice vîrstă și etnie, ansamblul arhitectural al Școlii Ardelene era un loc iubit al memoriei. Un loc al „memoriei fericite”, cum ar spune filosoful francez Paul Ricoeur, o memorie împăcată cu sine, consensuală, contemplativă și senină.

De câteva luni, însă, suntem puși în fața unui fapt împlinit al distrugerii. Maiestuoșii Corifei ai Școlii Ardelene au ajuns să fie coborâți impropriu la nivelul solului, direct pe paviment, stingheri și disproporționați, în clasicismul curat al formelor lor, într-un peisaj arid, pietrificat, defrișat de brazii de un verde somptuos din spatele lor, forțați să servească o retorică postmodernă suspectă și o colocvialitate inautentică.

Monumentul Școlii Ardelene din Cluj este acum, un (alt) loc rănit al memoriei. Cel puțin, până la restaurarea integrală a versiunii originare a ansamblului arhitectural, pentru care pledăm, și până la asumarea onestă a responsabilității, de către toți cei implicați în acest incident monumental, cu valențe simbolice. Vindecarea acestui loc al memoriei este acum stringentă și odată cu ea, restaurarea încrederii sociale și a respectului reciproc. Sperăm să fie aceasta o nouă șansă.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. In general in primarii nu prea se intelege faptul ca soclul este parte a monumentului (si nu doar soclul ci si pavajul si orice alt detaliu prevazut de artist, cum ar fi dimensiunea, asezarea sau textura placilor). Pentru ei reabilitatea monumentelor e doar un prilej de noi contracte, mai mult sau mai putin preferentiale. Acesta inca e un caz fericit, in Bucuresti multe socluri au primit placaje banale luate direct magazinele de bricolaj (de exemplu bustul lui Omar Haiam) sau chiar faianta. De fantani arteziene nu mai vorbim (fantana de la Universitate sau cele din parcul Tineretului care nici reabilitate de un faiantar n-ar fi putut arata mai mizerabil). In Romania exista o indiferenta totala (daca nu dispret de-a dreptul) fata de calitatea spatiului public, si nu se intrevede nicio speranta.

    • Mie mi se pare suprarealistă toată povestea: s-a apelat la etnici maghiari pentru a restaura un monument al românilor din Transilvania și ne mirăm că restaurarea a dus la rezultatele care se văd? 😀

      Oamenii au o identitate proprie, indiferent ce ne învață pe noi Școala de la Frankfurt.

      • Ce doriti sa transmiteti de fapt cu acest comentariu? Ar trebui sa vi se para suprarealist faptul ca o buna parte din urbanizarea Romaniei a fost facuta de cetateni care nu prea au nume romanesti. Dar asta se pare ca nu s-a studiat la Stefan Gheorghiu, unde vi s-a spus, probabil, ca dacii le-au construit.

        • @doina – aici nu e vorba de ”urbanizarea României”, statuia aceea nu celebrează ”urbanizarea României”.

          Au secuii un monument impresionant la Siculeni, acela cu Pasărea Turul. Ce ziceți, trimitem niște olteni acolo, să-l restaureze după ideile lor? 😀
          Monumentul acela a avut un arhitect maghiar, a avut un constructor maghiar și exact așa e normal să fie, pentru că e un monument al secuilor. Când va trebui restaurat, restauratorul o să fie tot maghiar. Tot pentru că așa e normal să fie.

          ///

      • Nu cred, si nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva. Cu atat mai mult cu cat este o situatie generalizata in toata tara. De fapt e o consecinta prea putin constientizata a comunismului. N-a reusit sa creeze omul nou, dar a reusit sa creeze un om arogant si ignorant, lipsit de orice educatie estetica, plin de dispret fata de trecut, dornic de a demola ce e vechi si de a construi orice si oricum in loc, dupa bunul plac. Umbra sa ne va bantui inca mult dupa ce dramele personale cauzate de comunism vor fi deja uitate…

  2. Felicitari!
    Un material necesar, bine scris.
    (Poate ca trebuie mai mult decat un simpu protest in mass-media. Clujenii ce zic? Dar primarul?)

  3. „…Dar, în privința monumentului Școlii Ardelene, tocmai aceste principii au fost în mod flagrant și inexplicabil încălcate. Deși proiectul desemnat câștigător nu prevedea demantelarea postamentului Grupului statuar al Școlii Ardelene, iar în toate planșele se observă amprenta la sol a acestuia, la începutul lui 2023, ansamblul arhitectural a suferit aceste intervenții brutale…”

    In my books (adica in „industria in care activez”) nerespectarea unui proiect aprobat si declaratia falsa la punerea in functiune ca „s-a respectat proiectul ” are consecinte penale !…exista legislatie specifica !
    …ori la aia cu cultura, cu scoala lor, „ardelenii” mai „subtiri”, nu se pune !?

    Eu as zice ca sunt intrunite elementele constitutive ale unei anchete penale, sa vedem cine a modificat proiectul aprobat si cine l-a executat pe baza unui proiect fals !…oare cineva nu s-ar putea autosesiza ?

  4. Ar fi fost utilă plasara în articol și a unor fotografii cu monumentul înainte de modificări, cu sapțiu verde și brazii superbi pe fundal pentru a se realiza pe deplin monstruozitatea intervenției, ba încă și cu bani publici. Nu cred că se mai poate restaura integral la forma inițială, brazii masacrați având nevoie de o jumătate de secol ca să crească…poate din respect pentru generațiile viitoare.

  5. Sinistru. Mi se face fizic rau cand vad ce au facut cu grupul acela si cu intreaga piatetā. Imbecilitatea si coruptia din primāria Cluj, proasta crestere si in final lipsa respectului pentru valorile majoritatii românesti clujene a dus la enormitatea asta. Singura solutie este refacerea integrala conform planurilor originale a intregului ansamblu (cu tot cu brazi) si desfacerea contractului de munca a tuturor celor care au semnat mizeria asta si si-au batut joc de banii publici. Cand eram student imediat dupa circul din decembrie, la Primaria Cluj erau un numar de arhitecti in comisia de urbanism care faceau legea. Era vremea celebrului „10% comision”. Am plecat de-acasa de 30 de ani dar am aflat cu stupoare ca practicile sunt aceleasi si as recunoaste nume din anii ’90 care sunt inca in lantul toxic de avizare a proiectelor.
    Prostul gust si urâtenia au inceput pe vremea semi-analfabetului de Funar care si-a batut joc de Avram Iancu cu acel grup statuar aflat parcā in „mizerie permanenta” cum se exprima un coleg de facultate in anii aceia. Vād cā nu s-a schimbat nimic in timpul mandatului piticului atomic. Ba da. Tecuiala pe cladirile vechi e tot cazuta si au aparut o multime cabluri de TV, de antene si de aparate de aer conditionat pe fatade . Orasul vechi mai are putin si o sa arate ca un oras din Orientul Mijlociu cu rufe la geamuri, Aer Conditionat si caramida vizibila … De fapt asta e România eternā . Un amestec trist de coruptie, prostie fudulā si lipsā de bun simt in aspectul urban al cladirilor si a drumurilor. Acum ceva timp i-am cerut unui fost coleg de scoala cu care am avut o discutie in contradictoriu despre cablaje si aparate de aer conditionat pe fatade sa meargā in Ungaria, in Cehia sau in Germania si sa numere fatadele care au asa ceva pe ele , la strada (nota bene !) . Eu am spus „sub 5%” el a spus „jumate”. Am castigat pariul facut. Gradul de civilizatie se vede la fatadele cladirilor si la cat de bine sunt concepute, construite si mentinute strazile. Aici, Romania e mai aproape de Cairo decat de Munchen.

  6. Posibil să se mai poată face ceva pentru restaurarea la forma inițială cu tot cu brazi…poate chiar cei originali în eventualitatea destul de puțin probabilă că ar fi fost replantați pe undeva, în definitiv nemții au refăcut piatră cu piatră Dresda distrusă, Polonezii centrul Varșoviei…
    Problema e însă mai profundă…adesea monumente care au rezistat secole..sunt distruse cu fonduri uriașe care ar trebui să le reabiliteze etc. Pe urmă să ne uităm la Maramureș și alte zone ale țării unde localnicii și -au pus casele tradiționale pe foc iar cu bani mulți și munciți din greu au ridicat palate nu doar hidoase ci și teribil de inconfortabile. Nu prea înșeleg de ce se întâmplă asta doar de la noi spre est….că din Ungaria încolo parcă casele noi arată altfel…să nu mai zic de Franța sau Italia unde și ultimul cioban le are cu estetica și nu și-ar pune tabla lucioasă sau nu și-ar betona curtea nici să-l omori.

  7. A fost probabil un gest de bunăvoință față de BOR și de maghiari. Clujul mai poartă nostalgia trecutului habsburgic. Nu știu de ce există această stare, mai ales că românii, conform Unio Trio Nationum, erau națiune tolerată în Transilvania deși erau majoritari.

  8. Am fost la sfârșitul lunii ianuarie în Cluj și am avut o jumătate de zi de plimbat. Se lucra în piațeta din fața universității și am fost de-a dreptul uimit când am văzut monumentul Școlii Ardelene printre mormane de dale, cu micul ansamblu și soclul dispărute. Mi-a lăsat un gust foarte amar. Oare nu este posibil ca clujenii să facă ceva pentru a readuce ansamblul în starea inițială? Dacă se invocă motivul costurilor, se poate face o chetă publică, sunt printre cei care vor contribui la aceasta.

    • Mă îndoiesc că vreodată edilii își vor asuma un asemenea eșec pe bani publici eventual europeni…mai degrabă vor spune că dv și alții nu înțeleg noile trenduri din care face parte și integrarea în spațiul cotidian a monumentelor…ca suntem depășiți…ponosiți…și ca orice boșorogi iremediabil nostalgici după trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sidonia Grama
Sidonia Grama
Sociolog și antropolog cultural, doctor în istorie, profesor asociat la Facultatea de Istorie Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj. Preocupată de antropologia memoriei, memoria și imaginarul politic al revoluției române din decembrie 1989. Și altele, (ne)asemenea...

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro