Fotografia votului la primul tur al alegerilor prezidenţiale este moştenirea mandatelor de preşedinte ale lui Klaus Iohannis. Cel care s-a dorit a fi garantul ordinii şi al stabilităţii lasă în urma sa o Românie marcată de tentaţia delirului mesianic şi de fragmentarea electorală. Inflexibilitatea, aroganţa şi lipsa de viziune a şefului de stat marchează, dramatic, un viitor care este pe cale să se nască.
Un viitor incert
Deceniul care începea sub semnul speranţei democratice se incheie sub zodia avansului unui candidat în care se reîntrupează demonii dreptei radicale: Călin Georgescu este continuatorul unei linii care urcă până la cuzism, legionarism şi antonescianism. Simpatiile sale sunt afişate cât se poate de limpede, iar soluţia de salvare colectivă pe care o propune este legată de un întreg imaginar al fascismului românesc.
Deceniul care debuta prin înfrângerea lui Victor Ponta se incheie prin creşterea, asemeni unui val seismic, a unei contestări ce regăseşte în vagul formulărilor şi în resentiment matca sa de manifestare. Rusia şi acţiunea ei de propagandă au găsit în România deceniului Iohannis un teren fertil de acţiune. Paralizia şi marasmul au fost catalizatorul acestei reacţii de la urne.
În România Preşedintelui Iohannis Tik-Tok-ul a devenit nu doar un instrument de nivelare şi de masificare, ci şi o armă politică de care se servesc inamicii democraţiei. Cea mai teribilă şi grotescă dintre reţele sociale, parte din panoplia de război hibrid a comunismului chinez, este, pentru o parte a compatrioţilor noştri, principala prezenţă ce le modelează existenţele. Vastul experiment consumat aici a fost posibil în condiţiile de atomizare socială şi de implozie a spaţiului public. Tik-Tok a invadat, literalmente, peisajul politic autohton.
Deceniul mandatelor lui Klaus Iohannis aduce cu sine şi prăbuşirea unui sistem de partide. Pentru prima dată succesorii direcţi ai FSN nu mai au un reprezentant în finală. Pentru prima dată un partid de centru-dreapta, cel puţin declarativ asumat, nu este capabil să susţină în turul doi un candidat propriu.
Deceniul lui Klaus Iohannis a culminat cu acest triumf al mediocrităţii ce a accelerat radicalizarea politică. Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu sunt emblema acestei Românii oficiale pe care electoratul o refuză. Cei doi au gestionat o coaliţie incapabilă de reforme şi de succese, oricât de modeste. Ambele partide se confruntă, în proximitatea alegerilor parlamentare, cu o provocare dramatică. Mobilizarea cadrelor de partid este unica modalitate de evitare a unui dezastru electoral. Orbirea şi aroganţa au condus PSD şi PNL pe acest drum: partidul – stat la care au visat este doar istorie.
Moştenirea lui Klaus Iohannis, la căpătul unui întreg deceniu, este şi periclitarea consensului organizat în jurul politicii pro-atlantice. Călin Georgescu este cel mai redutabil inamic al orientării atlantice din vremea din urmă. Alternativa pe care o trasează conduce spre lumea rusă şi aliaţii ei din BRICS.
Impasul democratic pe care îl lasă ca legat Klaus Iohannis se cere depăşit prin organizare tactică şi luciditate politică. Alegerile parlamentare sunt prima etapă pe acest drum: elanul demagogic şi mesianic se cere stăvilit, spre a putea crea şansa unei majorităţi viitoare în Parlament.
Pentru Elena Lasconi, etapa improvizaţiei mediatice a trecut. Domnia sa este distribuită într-un rol de cu totul altă factură. În confruntarea cu delirul mesianic şi cu demagogia naţionalistă, Elena Lasconi trebuie să imagineze o coaliţie care să se întemeieze pe atlantism, fermitate democratică şi patriotism autentic. Stridenţele şi fragmentările sunt, în acest moment, inacceptabile. Imperativul este păstrarea decenţei democratice.
Ieşirea din epoca lui Klaus Iohannis ne deschide porţile unui alt viitor. Conturarea acestuia este misiunea zilelor care urmează. Lecţia eşecului lui Klaus Iohannis şi a coaliţiei social-liberale se cere privită cu luciditate. În absenţa viziunii autentice, terenul eliberat va fi ocupat de radicalism şi de elanul totalitar. Tăcerea, absenţa, mediocritatea, corupţia hrănesc sevele unei revărsări seismice ce poate lichida libertăţile noastre. Impasul de acum este ocazia unei introspecţii colective a naţiunii noastre.
E greu sa spui ceva echilibrat si care sa si conteze. Sa conteze pentru cine? Ce dorim acum? Sa nu ne demoralizam, sa scoatem din amortire pe cei 4x% care nu au votat, sa protestam in strada, sa explicam relaxat, inarmati cu tehnici de mindfulness verilor cu care oricum n-am vorbit de 3 ani, bautori inraiti de palinca proaspat fiarta, sa il lase pe georgescu asta in plata domnului?
E importat sa nu apara o cacofonie, sa existe totusi o directie. Si sa evitam transa mesianica de pe partea astalalta.
Puneti diagnosticul cat mai clar si mai rapid, si impuneti tipul argumentatiei, inarmat cu spirit critic si cu taxarea melodramei si exacerbarilor emotionale.
Aceleasi idei, intr-o forma mai plastica:
Dna Lasconi e cea care acum are pozitia din care poate impune tonul si directia. Pt ca vorbeste acum de pe un cu totul alt palier, impus abrupt de sicanele istoriei. Traieste rolul vietii domniei sale. Noi ceilalti ne coalizam sa ii sustinem piedestalul. Daca Georgescu si tot ce reprezinta el se poate vizualiza ca un val tsunamic, Dna Lasconi si zidul pe care reusim sa il construim devin un alt far izolat intr-un viitor cu ape tulburi si agitate, sau structura solida la margine de ocean, care rezista acestui prim asalt?
Too late, @ Sanda A. Ceasul ticaie: „tik tok, tik tok”. In doua saptamani ma indoiesc ca poporul roman se va lumina brusc si va alege sa ramana in epoca libertatilor si democratiilor. In doua saptamani nu sunt sigur ca vor fi convinsi sa iasa la vot cei nedecisi sau sa-si schimbe optiunea electorala cei care l-au votat pe Georgel. Ba chiar mi-e teama de ma c..c pe mine pentru alegerile de duminica, pentru ca nu cumva acelasi electorat dezamagit si frustrat care l-a ales in primul tur pe Geogica, sa aleaga in masa AUR, SOS sau partidul lui Georgel pentru parlament. Vom vedea atunci o adunatura terifianta de extremisti si fascisti in Parlamentul Romaniei. Nici macar nu mai putem face apel la mobilizare la vot, pentru ca nu stim ce iese. Acum doua zile chiar s-a mobilizat lumea la vot si ati vazut ce a iesit….
Nu stiu daca Calin Georgescu va ajunge presedinte in Romania sau nu, dar a reusit sa dezlantuie un vulcan de discutii in societatea romaneasca.
Indiferent de calitatile si defectele lui Johannis, greseala uriasa a fost alianta cu PSD.
Acest lucru a aruncat in aer establishmentul politic de la noi.
Agravanta vine din partea PNL, care a fost doar o sluga servila. Singura reactie (Orban si FD) a fost imediat ostracizata si izolata. Si aici e de vazut si ajutorul serviciilor. Slugarnice fata de USL.
Dar in tot raul e un bine.
Compromiterea USL a adus in prim planul scenei politice adevaratul agent al extremistilor. Toti il banuiam si acuzam pe Simion. Era doar o tinta falsa.
Sunt convins ca legionarii nu vor reusi sa catige Cotroceniul.
Toate entitatile interesate de evenimentele petrecute in ultimii patru ani, s-au lansat in urmarirea unei tinte greu de identificat. Operatia de recapturare a Romaniei a început imediat dupā victoria strāzii la alegerile euro… din mai 2020. Intuind pericolul pierderii controlului, gruparile cleptocratiei au de lansat operatiunea de subminare a increderii in PNL care sub administrarea lui L Orban era creditat cu cca 35 % din preferintele electoratului. Prin mijloace specifice au redus nivelul simpatiei publice sub 30% . Mai rāmanea schimbarea conducerii ferme a PNL prin eliminates lui Orban. Prin santaj kwj a fost desemnat de oculta infractionalā sa aducā la ondeplinire aceasta marsāvie finalizatā partial in 25 Sept 2021. Aceste evenimente constitute baza pe care s-a construit haosul contemporan. Ceea ce a urmat a fost doar finisare la detaliu a operatiunii de recapturare a statului. Este regretabil faptul ca oameni inteligenta si interesate nu sesizeaza semnificatia si important a capitala a acestei perioade,accaptand manipularea si îndrepându-si ostilitatea cātre L Orban. Cāti romani îsi aduce aminte de luciditatea lui Orban care ante 25 Sept a impus adoptarea unei rezolutii interne care reconfirma refuzul ferm al unei asocieri cu psd. Schimbarea atitudinii majoritatii membrilor PNL , care la mai putin de 2 luni dupā adoptarea rezolutiei se facea pres in fata psd, reprezinta confirm area ca pnl-ul istoric decrease, împlinind visul bolsevismului de import de a distruge orice urma a trecutului democrat al României.
Misiune îndeplinitā.
Pe aceeasi line a manipularii,este folositā biserica ortodoxā pe post de cal troian in constiinta românilor. Ea este instrumentul prin care au fost create atât Aur cat si acest individ primitv C G.
Eliminarea PNL era in plan imediat dupa eliminarea PNTCD.
Dar aveau nevoie de el in afara. Sa mimeze democratia.
Greselile liberalilor aliati, care nu si-au urmarit scopurile, ci au facut tot ce ordona PSD, si agresiunea rusa, care a terminat cu circul (imitarea democratiei) au acutizat fenomenul.
Vini multe!
E plin de jurnaliști, analiști, sociologi, specialiști, realizatori de programe etc., pe la televizor și în mediul online. Alături de politicienii post-decembriști, ei sunt, în egală măsură, responsabili de rezultatele primului tur de scrutin al prezidențialelor. Pentru mine, au fost de ajuns doar câteva cuvinte ale câștigătorului primului tur, adresate celor ce l-au votat („astăzi, ați votat cu Dumnezeu” ), ca să mă lămuresc cu cine am de-a face.
În plus, faptul că apare singur, în sufragerie sau în fața porții, înseamnă fie că face totul singur și n-are nevoie de echipă (ceea ce e chiar îngrijorător, când e vorba de un președinte de țară), fie că preferă să țină secretă echipa care l-a propulsat pe primul loc (ceea ce e și mai îngrijorător).
Cât despre clipul de promovare cu judo, înot și călărie, încă nu m-am decis dacă e umoristic sau frizează patologicul.
Până la urmă, dincolo de considerații personale, alegerile sunt o radiografie a societății românești sau, cel puțin a acelei pârți a societății care consideră ca merită să facă efortul să voteze.
Cel mai probabil preferă să țină secretă echipa, așa cum ține secretă sursă de finanțare a campaniei.
Miroase a Rusia de la mare distanță ….
Tehnicile de promovare/manipulare sunt clare, clasice și eficiente. Doar ca au fost, probabil, și costisitoare, iar SRI nu catadicsește să ne spună cum au ajuns banii Kremlinului la el.
Domnule Decebal,Chapeau!!(ca si pt. multe alte comentarii)pai E CLAR pt. oricine are cu adev ochi sa vada ca marile calitati ale domnului Georgesc..ov sint similare cu cele ale lui Putin deci leg cu laboratoarele specializate in crearea unor lideri absoluti pe placu boboruluie evidenta.
Ce NU s-a spus inca e ca (dincolo de faptul ca toata lumea e concentrata pe mizeriile binomului toxic PSD-PNL si a incompetentei submediocritatii-ca sa fiu blind-numite K W Johannis) aparatul de destablizare rus f atent la ce se petrece in Europa stie f bine ca dintre cele 2 tari mari ale flancului estic al NATO-Romania si Polonia,Polonia, datorita economiei sale mult mai puternice si mais tabile decit cea a Romaniei si a unei clase politice mai putin corupte e mai greu de destablilizat fata de Romania cind uite s-a ivit ocazia nesperata de a destabiliza o tara care dincolo de aparentza de stablilitate de pina acum e un stat profund corupt tipic balcanic cu e economie vulnerabila si intotdeauna vergia mai slaba a inamicului regimului de la Kremlin va avea mai mult de suferit.
Deja dupa 2 zile de la alegeri,Romania e profund divizata intre pro atlantisti si asa zisii suveranisti care si-au gasit idolul din umbra, gaspadin Georgescu.Dincolo de gargara tipica „salvam natia, nu sintem presul UE, etc” asa cum prognozam acum ceva vreme (si mai nimeni nu m-a crezut) ca nr. romanilor atinsi de febra eurofobiei, de fanstasma suveranismului (o diversiune din laboratoaele Kremlinului) va creste astfel incit Gaspadin Georgescu va avea toate sansele sa ajunga presedinte.Vorba aia D-zeu e cu noi, ce maia vem nevoie de UE si de NATO, somn usor romani!!!!
PS: ca si faptul deja mentionat ca asa zisa dreapta suveranista europeana anti UE si anti NATO e infestata pina peste cap de agentii destabilizatori ai Kremlinului.
Fugi domle cu cercul, auzi ” Romania e profund divizata”! In toata Europa fiecare tara are falitii ei 15-20-25% dintre votanti. Duminica sosoaaca+aur+potgeorgescu o sa fie la un 20%
@Al Goretex sper sa nu am dreptate si sa aveti dreptate!! O sa vedem insa atentie surpriza,daca nu vor iesi mai multi la vot s-ar putea ca AUR sa ocupe locul 2 sau chiar primul loc.Sa nu ziceti ca nu v-am prevenit!!!
E foarte important cum va arăta Parlamentul. Dacă „suveraniștii” fac majoritate cu PSD, e groasă!…
Matei 7:16-20 Isus Hristos:”Ii veti cunoaste dupa roadele lor”.
Roadele lui Iohanis sunt relatia incestioasa si mafiota PNL+PSD=LOVE. Pe termen mediu s-ar putea sa fie bine. Poate PNL+PSD o sa aiba soarta PNTcd.
Mda;in schimb s-ar putea ca AUR sa ajunga le locul 1, impulsionati de victoria fratelui intru credinta C Georgescu.Si sa vedem atunci ce va fi!!!!
Da, finca tot asa, din Carte ne da pilde
Hai s-o iau de la coadă: ”introspecție colectivă”, și cu atât mai puțin a națiunii, nu are cum fi…, o știți prea bine!
Moștenirea lui Johannis este un morman de bălegar a cărui duhoare ne va urmări încă un deceniu măcar… Culmea batjocurii pe care va trebuie s-o suportăm este că acest producător de bălegar urmează să ducă în continuare o viață de răsfăț încă mulți ani… Frustrarea justificată față de dejecția numită deja ”fostul”, a dus la votarea în disperare a oricărui alt dezastru decât celui care să prelungească agonia PSD-PNL-istă, acest cancer susținut în viață prin împrumuturi externe.
Din păcate ne-am obișnuit să înlocuim un rău cu altul.
Dar să fim optimiști: nici răul ăsta nu poate ține prea mult!
Nu-i nicio agonie.
PNL se reformează sub mâna ferma a SRI, cu Hellvig președinte.
PSD lasă povara unei economii grav avariate pe umerii altora și face un pas mic în spate. …Tot la sfatul celor “de la pădure”. Se vor întoarce, așa cum au mai făcut.
Domnule profesor,
Știu că „țin predică corului bisericii”, dar cred că a devenit imperios să reafirmăm public acele adevăruri fundamentale și evidente. În particular, faptul că românii, toți împreună și fiecare în parte, avem în fața noastră o alegere majoră, care le încorporează pe toate cele mai mici:
Avem de ales între a ne baza viețile – la nivel personal, național și diplomatic – pe asumarea liberă a răspunderii pentru propria viață și relația cu ceilalți pe principiile statului de drept, a impunerii de unor norme juridice și sociale care să asigure fiecăruia dintre noi această liberă asumare. Și astfel să ne întărim atît viața materială și spirituală a fiecăruia cît și forța noastră ca națiune sau alianță ori asociere de națiun.
Sau să ne construim viețile pe supunere și pe ranguri, cu privilegii care pot fi oricînd retrase și pedepse care ne pot lovi la bunul plac al altuia, cufundîndu-ne în mizerie materială și, mai ales, sufletească, în durere și nefericire.
Altfel spus, cum ar spune Ion Rațiu, avem de ales între un Vest (cu toate racilele și aroganțele lui) în care să ne găsim împlinirea și un Est (cu toată gloria și forța sa primară) în care să ne pierdem în sărăcie și durere dezumanizante, în care să încetăm să fim o națiune, căzînd înapoi cu 300-1000 de ani.
Cei care alegem Vestul, statul de drept, demnitatea și răspunderea personală avem fiecare gîndurile și opiniile noastre diferite. Sînt nenumărate multe lucruri care ne despart. Tocmai de aceea avem nevoie să cooperăm, nu din pasiune, nu din iubire ori din loialitate, ci în numele valorilor esențiale care ne sînt comune, din solidaritate bazată pe interese și obiective împărtășite. Să facem aceste lucruri pentru a ne uni eforturile și pentru a-i aduce alături de noi, pe cei care sînt în tabăra cealaltă contrar nevoilor și aspirațiilor lor.
Dacă nu reușim să fim împreună pentru dreptul de a fi liberi și diferiți, turma de rinoceri care a început să se formeze ne va călca în picioare unul cîte unul fără a ține cont de diferențele dintre noi.
Este efectul victoriei istorice a lui Donald Trump la alegerile americane din 5 noiembrie.
Populația nemulțumită de mersul lucrurilor în țară și care nu mai regăsește în planurile de viitor ale actualilor guvernanți realizeză că printr-un vot masiv anti-sistem se poate elibera de sub cizma dictaturii globaliste.
Iar Klaus Iohanis în al doilea mandat exact asta a făcut: s-a comportat precum un dictator dintr-o țară bananieră din Africa, care odată cocoțat în vârful puterii, se înconjoară cu oameni fideli, trăiește în bula proprie desprins de realitate, finanțează presa main-stream ca să nu îl critice și refuză să se mai uite în jos să vadă ce dorește cu adevărat omul de rând.
Nu s-au luat măsuri pentru a temperata inflația – România de aproape un an are cea mai ridicată inflație dintre toate țările UE.
Nu s-a făcut nimic pentru a reduce costurile la energie, ba dimpotrivă: se închid într-o veselie termocentrale, se vor închide și minele de cărbune din Valea Jiului, totul pentru că așa cere maica Europă în numele ”tranziției ecologice”. Curios cum în Polonia, țară care știe să-și apere interesele economice în fața celor de la Bruxelles, se extrage mai departe cărbune și nu se închide nicio termocentrală.
Din 2022 încoace, Iohanis se comportă ca al doilea președinte al ucrainei. La orice întâlnire se duce, nu-l auzi rostind o frază despre interesele României și ale cetățenilor care i-au acordat în două rânduri votul de încredere. În schimb numai ucraina, ucraina, ucraina!! Să-l ia zelenski în echipa lui acum după ce își termină mandatul.
A fost în două turnee pe bani publici – în Africa și în America de Sud – fără ca la întoarcere, măcar din bun-simț, să țină o conferință de presă în care să explice care a fost scopul acelor vizite (în afară de a fi în concediu pe banii contribuabililor, desigur) și ce contracte utile a semnat pentru țară.
Al doilea mandat al lui Iohanis seamănă izbitor cu ultimii ani ai dictaturii lui Ceaușescu. Și la fel ca în decembrie 1989, a fost suficientă o scânteie (în cazul de acum, contagiunea după victoria istorică a lui Trump în SUA) care să declanșeze votul anti-sistem și cutremurul politic actual.
Cizma dictaturii globaliste va parea pistol cu apa sub cizma fizica a lui Ivan.
Cica a plouat in Sahara torential, meteorologii spun ca este efectul alegerii istorice a lui Trump.
HappyFish TV (canalul Youtube) prezinta un interviu cu Calin Georgescu realizat acum cateva zile. Este util cred pentru cei care doresc sa analizeze si sa realizeze impactul ideilor acestui om asupra Romaniei.
Am rezistat sa ascult intregul interviu, chiar daca in unele momente retorica lui Georgescu lasa impresia de alunecare in sfera psihopatologiei. Pur si simplu este greu uneori de distins ce este real si ce este fictiune in vorbele sale. Vrea sa aduca Romania la stadiul de „teren agricol” in care sa traiasca doar tarani fermieri, fiecare fericit cu afacerea lui controlata de el insusi, fara sa plateasca prea multe taxe la stat, un sistem „distributiv” in care marile corporatii private (bancile mai ales) sa dispara si sa nu mai controleze afacerile prin credite acordate si dobanzi platite. Omul vrea sa adopte un sistem nou, pe care Romania nu cred ca l-a mai experimentat vreodata, acela de „distributivitate” (Distributism), in care bunurile si resursele financiare sa poata fi distribuite doar intre micii afaceristi si nu partajate cu statul sau bancile private (https://ro.wikipedia.org/wiki/Distributism). Sincer, nu stiu unde ar duce toata nebunia asta si ce s-ar alege de Romania. Discursul sau este un amestec de filozofie, teologie, diplomatie (stiuta si folosita doar de el in viitoarele „negocieri”), mesianism, impaciure si armonie cu toata lumea (politica externa), etc. La fel ca Trump, el afirma ca rezolva toate problemele in 24 de ore sau pe loc (!) (razboiul din Ucraina, problema drogurilor in scoli, aderarea la Schengen chiar daca nu este prea „utila” pentru noi, etc, etc.). Afirma ca Vestul este in colaps economic facand referire la raportul Draghi, iar Romania bogata fiind, ar putea sa-si joace o carte incredibila si sa negocieze o groaza de chestii cu tarile din vest, pentru ca noi stam pe bogatii si pe aur. Jurnalistul i-a spus ca poate stam mai mult pe AUR, nicidecum aur ca metal pretios. In fine….o retorica de gen „Romania first!”
Distributismul e in principiu un sistem bun, inspirat de breslele medievale, care poate functiona intr-o lume capitalista si nu are nevoie de stat sa fie impus. Nici nu are nevoie sa fie unicul sistem intr-o tara. Si in mod sigur nu are nevoie de peroratii filosofico-spiritualiste in spatele carora nu se poate percepe ce se ascunde. Georgescu are un discurs ciudat, de guru. Nu e clar cum a castigat si eu nu pot exclude o frauda – saltul lui pe locul I in timpul numararii voturilor e foarte ciudat.
Pai place tot mai multor romani, vorba unui ilustru comentator de aici,”poporul a decis”.Cu ajutorul lui D-zeu,evident.
Ca sa citez din marii clasici: „sounds good…doesn’t work”.
Nu este chiar așa. KWI, ca toți intelectualii, a fost un președinte ” progresist” nu liberal. Alianța PSD+PNL i-a fost IMPUSĂ de „progresiștii” europeni, după modelul din Parlamentul European unde ” majoritatea” pentru Comisia Europeană este dată de alianța dintre socialiști (stânga)+liberalii progresiști+popularii (de centru-dreapta) și ecologiști. A făcut și România la fel, pentru diverse avantaje economice și politice. Acum nu ne mai place asta, urlăm că nu a fost bine. Dar vă hotărâți o dată ce vreți?
Acum am căzut în plasa luptelor ideologice dintre naționaliști vs progresiști și, din nou, nu vă place. Va urma o lungă perioadă de dispute violente care vor duce la instabilitate politică și pierderi economice. Dar asta a vrut poporul și elitele sale. S-a ales cea mai proastă variantă.
Pentru numele lui Dumnezeu, vă hotărâți o dată ce vreți?
nu exista solutii politice si economice universale; ce e bun pentru Parlamentul de la Bruxelles, nu e obligatoriu bun la Bucuresti; in plus, USR este tot social-democrat; fara corupti si legaturi cu Moscova; cineva a rastalmacit sensul masurilor, aici; cine?
Alianta PSD-PNL i-a fost impusa de lacomia baronilor locali PNL: ciolanul, numit PNNR. Vezi cine a fost in fruntea ruperii aliantei PNL-USR: Flutur, Boc, Bode printre altii. Boc este acum vice-presedintele lui Bolojan.
Bolojan este un balon de sāpun specific românesc. Māsurile anuntate cu multa emfazā, nu afecteaza domeniile fundamentale ale unei democratii reale si puternice: constitutia, justitia, curtea constitutionala,institutia referendumuli. A dat cu bidineaua pests mizeria acestui asa zis PNL. Sub aura de om integru se ascunde un individ fricos care deja
s-a plecat in fata grupurilor profitoare. A demonstrat- o mentinandu- l in functie pe Box si Motreanu. Unde a fost dl Bolo când PNL era distrus in 25 Sept 2021 ,când Boc rânjea pe scenā si-l jignea si umilea pe Orban L. Orban si-a riscat si sscrificat carriers si situatie personalā. Bolo a stat dupa colt si a aste,ptat sa culeaga roadele haosului. Chemati-l pe Orban
dl -e Bolojan si cereti iertare pentru ticalosia la care ati asistat si ati inchis ochii. Aceasta este cauza haosului see astazi!
Aceasta este orice, dar nu un partid
democrat.
sa inceapa cu aplicarea referendumului din 2009, daca are curaj!
Mai lasa dom’le Satanescu obsesia cu dialectica hegeliana,ca devii cam plictisitor.Esti chiar atit de orb si de surd incit sa nu vezi cum laboratoarele kremlineze experte in destabilizare au lovit magistral (tactica super eficienta) loveste-ti inamicul din flancul estic al NATO acolo unde e mai slab)?!Adica spre deosebire de Polonia,Romania e mult mai vulnerabila iar dincolo de plasa asta cica ideologica CE VREM,CU CINE VREM?! Pai ori cu NATO,UE, ori renuntam la ele si ne ghemuim la umbra ispititoare a „marelui vecin de la Rasarit” sub o teocratie/teocratura ha ha ha cu D-zeu in frunte,cica?!)
Pai disputele astea violente perspectiva asta ingrijoratoare nu ar fi atit de grava daca nu ar fi expertii in destabilizare ale „marelui vecin” ca sa agite apele cu concursul votantilor naivi si manipulabili datorita coruptiei generalizate a clasei politice.
MAI LASATI odata mantra asta ieftina, stereotipica de tip alb-negru progresisti vs nationalisti,acum e mai multa nevoie DE O CALE DE MIJLOC.Vor putea doamna Lasconi si aliatii sai sa gestioneze asta? Ma cam indoiesc,din pacate.
„Fotografia votului la primul tur al alegerilor prezidenţiale este moştenirea mandatelor de preşedinte ale lui Klaus Iohannis” (autor)
imi scapa ceva. a fost cumva klaus timp de 2 mandate un presedinte-jucator caruia nu i-au iesit deloc drilingurile?
sau mai degraba unul care asemenea marelui rege carol I, nu le acorda credit boierilor sai, mai mult de un deget atunci cand le intindea mana?
Carol I a fost cea mai performantă personalitate politică din Istoria României. A reușit să scoată România din feudalism, să modernizeze economia și societatea, să obțină Independența de Stat a României, să întemeieze o Dinastie, să obțină Dobrogea și Cadrilaterul. A modernizat educația iar cultura s-a ridicat la înălțimi de neatins. A modernizat Bucureștiul și țara, a fost marele CTITOR al României.
Poate și KWI va fi apreciat în viitoarele cărți ale Istoriei României.
„Deceniul lui Klaus Iohannis a culminat cu acest triumf al mediocrităţii ce a accelerat radicalizarea politică.” De acord cu dl. Prof. , dar trebuie spus ca regele neincoronat al mediocritatii in Romania este Klaus Iohannis.
mediocru? cred ca gresiti; mergeti spre minus infinit!
Analiza e utila, Dar votul e si mai util.
Pe vremea lui Ceausescu, noi, pionierii, mergeam in masa in tabere scolare (celebrele tabere de la Navodari de ex.). Trenurile erau compuse din vreo 20 vagoane….circulatie mare pe infrastructura CFR. Dar ce sa vezi, in aceasta societatea europeana (libera si prospera) ne trimitem copii la scoli in vest, mergem in vacante prin strainatate etc. Ce ne diferentiaza insa de epoca de acum 30 – 40 ani? Va spun eu….atunci mergeam toti in tabere, acum merg la scoli vestice si in concedii extra cam 10% din populatia romaniei (cea privilegiata, evident) Si…atunci…mama masii….cu cine sa votez? Cu sistemul sau cu antisistemul?
Nu sunt eu chiar in aceasta situatie….am vrut doar sa redau acest underground total neglijat de politicienii ultimilor 30 ani…ca sa intelegeti de unde provine dilema – cu sistemul (care recent mi-a taxat pe o reteta a copilului 500 lei – in plina criza demografica) sau cu antisistemul
Cu antisistemul celalalt. Antisistemul tip cruce cu sageti e mai periculos cu sfertodocti care afirma ca sunt alesii divini.
Iohanes chiar a fost un presedinte f.slab, muult mai slab decat Basescu (care totusi a fost implicat si pe faza). Iohanes a continuat linia trasata la Grivco de USL, si nu a facut nimic altceva decat turism, cateva platitudini si arogante, schi si golf. IN mandatul 2 niciun interviu, nicio implicare publica, doar ficus de decor! Din Romania Educata a ramas o brosurica fara valoare. Un trombonist, 99% din cei 10 ani au fost doar o distractie pt el. Om mai lenes, arogant si bolovan nu cred ca a existat in politica noastra. Bine macar ca a vorbit fluent engleza si germana si a tinut linia Vest-NATO.
A vrut in primul rand sa-i fie bine lui si sa nu fie dat jos, a.i a distrus PNL, pe Ludovic Orban, apoi pe Catu, ca sa-si puna sef papusa ciucaneza care sa faca alianta cu Psd. Evident cand a fost lasat singur ciuca a dat cu nasul de ciment, normal ca a luat doar 8%, omul e un mancau disciplinat si cam atat.. La ora actuala Pnl e facut praf, a ajuns la 10-11%.
Mediocritatea clasei politice insa nu cred ca i se datoreaza doar lui iohanis. De exp Psd a promovat dupa 2005 doar ciurucuri, oameni fara nicio educatie, niste buticari si precupete. Pe acest fond de habarnisti si de coruptie, evident ca au proliferat partidele anti-sistem precum Aur, socoaca, c.georgescu, etc.
Singurul partid de profesionisti si oameni relativ curati (desi intre astfel de oameni apar des scandaluri si nu prea e unitate) a fost USR si cateva partidulete gen Reper, etc.
In ultimul ceas, aceste partide democratice trebuie sa realizeze ca NU au nicio sansa dezbinati in fata monolitilor suveranisti si a Psd.
Reper+Sens au vreo 3%, Forta dreptei+Pmp vreo 3%, alte mici partide de dreapta 1-2%. IN total deci 7-8%, ceea ce nu e de neglijat, dar doar daca se UNESC.
De preferinta ar trebui toate aceste partidulete de dreapta sa se uneasca cu USR, a,i acest pol sa aiba in total vreo 26-30%. Altfel, cei 7-8% ale partiduletelor se vor pierde prin redistribuire tot la partide mari Psd si Aur.
Raspunderea pentru ce traim acum revine lui Johannis si celor doua partide mari, PSD si PNL. Joaca „suntem impreuna la putere dar si in opozitie” nu a mai pacalit pe nimeni. Pe de alta parte, opozitia reala USR si AUR, nu a reusit sai convinga pe cei multi. Asa ca, pe fondul unei superficialitati specifice epocii pe care o traversam, a fost votat Georgescu, care ar fi putut la fel de bine sa fie un fake fabricat de AI: cei care l-au votat nu au avut ocazia sal cunoasca, cu exceptia unor fraze bombastice si goale de orice continut. Nu a participat la nici o dezbatere, nu are nici un plan coerent, nu a raspuns la intrebarile la care orice candidat ar fi trebuit sa raspunda, cine e, de unde vine si ce ne propune. Dar a fost votat! Asta ma ingrozeste mai mult decat orice, iresponsabilitatea celor care lau votat pe Georgescu!
Sustin modificarea Constitutiei in sensul limitarii alegerii Presedintelui pentru un singur mandat de 5 ani in loc de doua mandate si a posibilitatii alegerilor anticipate/dizolvarii Parlamentului cu majoritate simpla de voturi.
Sustin instaurarea monarhiei filosofice in care regele este ales dupa un concurs public cu test de iq si scor empatic.
1.”Fotografia votului la primul tur al alegerilor prezidenţiale este moştenirea mandatelor de preşedinte ale lui Klaus Iohannis.”
Sub Iohannis Romania a tinut directia UE si a pastrat angajamentele fata de NATO. Doua chestiuni absolut esentiale pe care ocupantul institutiei prezidentiale le-a rezolvat in mod decent. Raspunderea pentru rezultatele primului tur este impartita intre partide care au propus candidati submediocri si o majoritate de alegatori dezorientati, dezinformati si manipulati.
2. “ Lecţia eşecului lui Klaus Iohannis şi a coaliţiei social-liberale se cere privită cu luciditate”
Iohannis nu a facut altceva decat sa ne invite sa privim adevarul in fata. Cele doua partide, ambele emanatia dezordinii din ‘89, au aceleasi apucaturi, aceleasi metehne si acelasi mod de a actiona. Nu e nimic deosebit. Simplul fapt de a le pune impreuna a fost un gest de onestitate. Sa mai renuntam la maimutareala convingerilor doctrinare, a ipocriziei stanga / dreapta.
3.” În confruntarea cu delirul mesianic şi cu demagogia naţionalistă, Elena Lasconi trebuie să imagineze o coaliţie care să se întemeieze pe atlantism, fermitate democratică şi patriotism authentic”
Probabil, cu o mobilizare exemplara, acesta doamna de o incompetenta stridenta va dovedi. Fiind solutia cea mai putin proasta in situatia data. Indraznesc sa cred ca dupa 35 de ani de orbecaiala Romania merita ceva mai mult.