Nu găsesc nici cea mai mică justificare pentru punerea în aceeași oală a filmului Taximetriști și a subproducției cinematografice Teambuilding. Faptul că titlurile amândurora au aceeași inițială, că în ambele apare Cosmin Nedelcu (și nu e singurul actor ce figurează în cele două distribuții), că și în unul, și în celălalt se face apel la limbajul licențios, că atât Taximetriști cât și Teambuilding nu sunt și nici nu aspiră la condiția de film de artă ori că au sau vor avea succes de casă nu susține defel o astfel de comparație.
Da, e foarte adevărat. Cum spuneam, în ambele apare Cosmin Nedelcu, un actor familiar publicului larg (și) grație nick name-ului Micutzul. Numai că în Taximetriști actorul, specializat de ani buni în stand up comedy despre care aud că o face bine, are în sarcină un personaj și un rol de cu totul altă factură decât cele în care l-am văzut până astăzi. Și îl rezolvă exact cum trebuie. Cam tot la fel stau lucrurile și cu Andi Vasluianu care, până la Despre oameni și melci, era socotit a fi doar interpretul ideal pentru reprezentanți ai noii clase muncitoare. Aici, Andi Vasluianu îl interpretează pe Mircea. Un realizator de talk show extrem de plin de sine. Și mult mai rafinat și cu mai mult tupeu (da, se poate!) decât, de pildă. Marius Tucă.
Și în Taximetriști, și în Teambuilding se aud vorbe urâte, vorbe porcoase. Numai că ceea ce în a doua peliculă era utilizat cu vinovată voluptate, cu intenția vădită de a fi și astfel pe placul publicului așteptat să dea buzna în sala de proiecție (fapt care s-a și întâmplat), de a-i procura acestuia, vorba lui Brecht, plăceri sărace, adică o hăhăiala groasă, aici, în Taximetriști, are un schepsis. Totul e perfect justificat și uman, și artisticește. Campion în rostirea lor în filmul regizat de Bogdan Theodor Olteanu, după un scenariu scris de el în colaborare cu Adrian Nicolae, e taximetristul Lică. Un macho. Un frumușel. Un idol al femeilor. Mă rog, și al clientelor. Nu degeaba îmbrăcat în trening roșu. Exemplar jucat de Alexandru Ion. Unul dintre cei mai buni actori din tânăra generație. Care nu e doar expresiv, nu e numai ceea ce se cheamă un puternic talent nativ, ci e și inteligent, și cultivat, și perfect stăpân pe meserie. Respectivele vorbe puse în gura lui (dar șj a altor personaje, a Victoriei și a Ilincăi, de pildă) sunt aici complet desemantizate. Probabil că așa se face că taximetristul acesta care vorbește mult, e ceea ce se cheamă un discoureur, că doar așa știm încă de la Molière că trebuie să fie toți Don Juanii, care o face foarte adesea complet fără perdea e personajul din film care îți devine cel mai apropiat, cel mai simpatic. Cu care chiar îți vine să te duci să bei o bere, să îl asculți, să îl ajuți să treacă peste criza sufletească ce se instalează după ce, la finele călătoriei sale până la capătul nopțiii,măștile au căzut și deja ai aflat care sunt vulnerabilitățile lui și ale tovarășului său de muncă și de suferință. Acesta fiind un băiat bun, pâinea lui Dumnezeu, un soț fidel, îndrăgostit până la capătul lumii de propria nevastă, excelent interpretat de un alt foarte bun tânăr actor. Numele lui- Rolando Matsangos. Prin tot ceea ce joacă cei doi, ca și Victoria Răileanu ( cvasi-nevrotica Victoria) și Maria Popistașu ( dura, filosoafa Ilinca), interpretele rolurilor principale feminine, ori ceilalți componenți ai distribuției (celor numiți deja trebuie neapărat să îi adaug pe Monica Bîrlădeanu, Mădălina Stoica, Vlad Ionuț Popescu, cu totul remarcabil în taciturnul Paul, Nicoleta Hîncu, Alex Mircioi) Taximetriști este cu totul altceva decât Teambuilding. Și este chiar mai mult decât un fel de Bucharest by night.
Taximetriști a fost, înainte de a deveni film, o foarte bună piesă și un cu totul remarcabil spectacol de teatru. Piesa e scrisă tot de Bogdan Theodor Olteanu și de Adrian Nicolae (acesta din urmă are în film o apariție de nici 30 de secunde în care totuși se vede că e un foarte bun actor), regia spectacolului de la Teatrul Apollo 111 era semnată tot de Bogdan Theodor Olteanu.
Și spectacolul care a avut premiera în anul 2018, și filmul ce a ieșit la public în 2023, aparțin genului comic. Amândouă sunt însă și triste, și sentimentale, fără a cădea defel în melodramatic. Sunt realiste. Poate că spectacolul era ceva mai strâns, mai concentrat. Așa mi s-a părut mie atunci. Acesta a fost, mai mult ca sigur, motivul pentru care am scris, la vremea premierei, că Taximetriști de la Apollo 111 amintește prin concentrare de regulile teatrului clasic. În film, lucrurile par a fi mai laxe, parcă prea mult și regizorul, și directorul de imagine Marius Apopei, și semnatarul montajului, Tudor D. Popescu au insistat pe geografia micilor shopuri în care intră și se întâlnesc personajele. Discuțiile dintre Veronica (Mădălina Stoica) și Liviu, precum și aceea dintre Liviu și Victoria în care cei doi dau semne a se despărți definitiv ar mai fi putut suporta intervenția foarfecei.
Nu totul e perfect în Taximetriști. Însă, indubitabil, avem de-a face cu un film bun. Și, mai ales, cu un film deștept. Urmărindu-l ni se oferă încă o ocazie de a constata cât de mulți actori tineri buni avem. Și de a spune că am dori să îi vedem mai des și pe scenele de teatru, și la tv, și pe marile ecrane. Dar și că trebuie făcut ceva și în vederea sprijinirii difuzării producției cinematografice autohtone. Ministrul Culturii, dl. Lucian Romașcanu, ne-a promis că are, că ar avea un oarece plan în acest sens. Dar câte nu promite dl. Romașcanu! Care nu știu de ce îmi dă impresia că, de la începutul lui ianuarie încoace, se află într-o efervescență (pre) electorală de speriat. Apare compulsiv pe micile ecrane, vorbește mai ceva ca Lică la festinuri patriotarde cu iz de Cântarea României, face planuri din cuțite și pahare de rascumpărare a Cumințeniei Pământului, iar ieri seară a dat un fel de recital –ce să vezi? – pe scena Operei Române din Iași. Cu îngăduința conducerii interimare de acolo. Că doar nu e degeaba interimară.
BOLD FILM PRODUCTION în coproducție cu TANGAJ PRODUCTION și AVANPOST MEDIA
TAXIMETRIȘTI
Regia: Bogdan Theodor Olteanu
Scenariul: Adrian Nicolae și Bogdan Theodor Olteanu
Imaginea: Marius Apopei
Montajul: Tudor D. Popescu
Cu: Rolando Matsangos (Liviu), Victoria Răileanu (Victoria), Alexandru Ion (Lică), Maria Popistașu (Ilinca), Mădălina Stoica (Veronica), Andi Vasluianu (Mircea), Cosmin Nedelcu (Mihai), Monica Bîrlădeanu (Anișoara), Vlad Ionuț Popescu (Paul), Ana Maria Guran, Nicoleta Hâncu, Carol Ionescu, Alex Mircioi, Adrian Ban, ș.a.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Recomand autorului sa vizioneze videoclipul care i-a consacrat pe 2Cellos.
https://www.youtube.com/watch?v=uT3SBzmDxGk
Nu pentru limbaj licentios pentru ca este o piesa instrumentala, ci pentru iesirea din pudibonderia limbajului de lemn (traducere oarecum problematica a „Newspeak” din 1984 a lui Orwell).
S-ar putea spune ca 2 Cellos este ca … Paganini pe steroizi!
Cred ca dl. Morariu tocmai a sesizat ca un nou film (al catelea de la „Sobolanii rosii”, incoace?), cu limbaj „colorat”, obsecen (porcos, vorba maestrului), nu aduce nimic nou, nimic progresist, in mediul deja promiscuu. Pastreaza limbajul si coboara stacheta – ca doar atat putem. Fara sa il adulez pe CTP (chiar nu imi place persoana si rolul pe care incearca sa il joace), mi-am adus aminte de profesorul de matematica din liceu care ne explica, ca „la circ toata lumea rade … la teatru, chiar cand se joaca o comedie, mai greu” . Cu drag, R
În opinia mea, Teambuilding este cea mai bună comedie cinematografică de după 1989.
Criticile – recenziile negative, să le spunem cu eleganță – vin din partea acelor care nu au ascultat nici spusele realizatorilor filmului, nici nu au lucrat vreo zi într-o corporație. Ca să explic pe înțelesul criticilor, este ca și cum am discuta doct despre „Romeo și Julieta” fără să fi cunoscut vreodată sentimentul iubirii și fără să ne intereseze cine a fost Zeffirelli, ce a vrut el să spună și în ce context.
Așadar, îndrăznesc să spun celor ce nu știu și să reamintesc celor ce știu că acțiunea filmului Teambuilding este bazată pe întâmplări reale, așa după cum spun înșiși realizatorii și scenariștii. După cum spun eu, din știința mea și experiența proprie, lucrurile descrise în film au fost prezentate cu reținere, decență și bun-simț. În realitate ele se întâmplă cu mult mai rău.
Desigur – spun pentru cei care nu au observat – Teambuilding este o satiră, asemănătoare celor care se făceau prin Statele Unite în urmă cu 20-25 de ani. Dacă există persoane care nu au observat acest lucru, înseamnă că umorul realizatorilor a fost pe atât de subtil și, în ciuda limbajului grobian al personajelor, recomand cu căldură revederea filmului.
Desigur, când spun „cea mai bună comedie cinematografică de după 1989” mă gândesc la cinematografia românească, sper să nu se înțeleagă altceva…
Vorba lu’ Moromete (Ilie) : „Fiecare, dupa facultati,…” dle. Constantin . Poate imi lipseste organu’ , ori poa’ sa nu fie atat de sensibil, ca sa sesizez subtilitatile . Limbaju’ insa distinse domn, „ma zgarie” cumplit si imi distrage atentia de la subtitlitati .
Multumiri pentru cronica.