Mulțimea bântuită

@mongolul _ „Avem o cleptocratie mascata in faldurile democratiei.”

Sigur că este mascată, pentru că cleptocrație își dorește beneficiile apartenenței la UE, mai ales fondurile europene. Este adevărat că ele nu pot fi furate direct, deși unii tot încearcă – a se vedea spre exemplu „pășunile” cu stuf ale lui Paul Stănescu – dar există beneficii indirecte, prin firme de partid.

Vă rog să vă amintiți că MCV, instituit în 2007 de Comisia Europeană pentru a monitoriza și evalua progresele înregistrate de România în reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, a fost ridicat abia la sfârșitul anului 2023, mai degrabă de rușine. Justiția a rămas la fel, subordonată cleptocrației.

„Avem o cleptocratie” la vedere, nu mascata ci legalizata. De exemplu, magistratii isi stabilesc singuri pensiile speciale fara nici o contributie la fondul public de pensii, adica fura pe fata, cu legea in mana.

„risipa bugetara” a inceput in epoca de aur a lui ceausescu. Astazi, cei vinovati sunt cei care judeca pe cei care trebuie judecati indiferent daca poarta vreo vina.

„banii fraudati” au disparut. Cine „sa ia” banii?! Hotii?! Pai, i-au luat deja. Asa ca bugetul ramane cu gauri negre, albastre.

Insa democratie avem, doar ca nu o folosim. Nu mergem la vot. Iar daca o facem, votam promisiuni nu fapte. Votam „sa ni-si-deie” si noua din ce fura altii, ca regulile si bunele moravuri sunt pentru prosti.

Soluțiile sînt simple atunci cînd sunt urmate de materializare.
Cele doar pe hârtie nu sînt soluții. Și idei care fac bine sufletului emitentului.

@Darie _ „O mulțime bântuită…”

Desigur, dincolo de exprimarea metaforică a domnului Pîrvulescu, putem observa prezența reală a umbrelor în politica României cleptocratice. Priviți, spre exemplu, la fantoma politică a condamnatului penal L Dragnea. Vâslașul lui Liviu Dragnea, cu „dureri la organe” față de România, este cel care stabilește strategiile de reformă ale guvernului României, că PSD este partidul cel mai votat din România.

Și alt strateg-șef al reformelor, cel care vâra râma în ac lui Liviu Dragnea.

…Sau fantoma lui Omar Haissam, condamnat pentru terorism, câruia îi gonea porcii mistreți acelați mare om din cel mai votat partid al României. Șamd.

Lucrurile fantomatice stau întocmai așa precum spune domnul Pîrvulescu, doar că exact invers.

„Prin urmare, NU sunt fantome…”
Chiar daca populistii canta fals pe teme din spectrul „ideologiilor străine”, al „dictatului de la Bruxelles” sau al „pericolului demografic”, acestea nu sunt fantome;
Alaltaieri UE interzicea foraje si inchidea CNE-uri, ieri cumpara gaze de la rusi, iar azi mimeaza „interconectarea”;
Azi dispare productia de otel din UE, iar maine, cand va trebui sa producem tancuri din generoasele bugete de imprumut, va trebui sa-l aducem din China si ne vom mira ca si la ei s-a dublat pretul peste noapte, c-asa-i cererea-oferta;
Azi trimitem o delegatie sa cerseasca o noua pasuire, maine asta ne va costa o tacere scumpa, cu capul plecat.
…
„iar opoziția se legitimează denunțând risipa și corupția.”
de fapt, atat puterea cat si opozitia se legitimeaza cu griji populiste, exemplul cel mai relevant fiind plafonarile de preturi;
in cadrul cooperativei, premierul e ca antrenorii mereu schimbati de nea Gigi B.: nu poate decide formatia de start si inlocuirile din timpul meciului; ba chiar schimbarile se discuta si in cooperativa europeana, dar nu stim noi ce se negociaza la schimb, de umbla vorbe ca si aderarea s-a bazat pe niste tranzactii…

ca sa fac si eu nitica filozofie: parca prea confundam democratia cu mercantilismul !

pe toti i-a durut la organ de deficit si datoria publica, care, urmarind graficele, au luat-o grav in sus din momentul pandemiei, cand guvernul PNL USR a dus deficitul si datoria publica pe noi culmi, sifonand efectiv miliarde de euro pentru nimic: izolete, masti, spirt, vaccinuri, apoi a continuat cu PNL PSD care au facut deficit si datorie dar macar au construit niste autostrazi, urmand ca, din nou sub USR PNL sa avem acelasi deficit ca si inainte, dar sa fim in acelasi timp si saraciti.
Toti din actuala guvernare lucreaza pentru AUR, parca ar fi angajatii AUR, cu salarii platite de la partid.

Într-adevăr…

Dar, vă dați seama cât de interesant ar fi fost articolul dacă domnul C Pîrvulescu ar fi analizat și cauzele pentru care PSD și [parțial] PNL se străduiesc din toate puterile să blocheze orice reformă care diminuează puterea cleptocrației din România, precum și mijloacele prin care cele două partide, împreună cu puiul PSD, AUR, acționează?!

Scuze, ora prea tarzie.
Corectari.
Derrida, autorul Deconstructionismului, implementat in SUA ca Teoria Critica si infiltrata in Occident, este vinovat de distrugerea Occidentului, este ultimul om, alaturi de Marx si Hitler, care merita citat sau luat in serios.

desi nu e locul aici, cred ca ar putea fi utila o incercare de interpretare, contextualizata, a stratagemelor ideologice ale poststructuralismului
Poststrucuralismul a devenit o moda academica in Statele Unite, ca multe alte teorii continentale a dobandit o viata noua, a fost ´americanizat´, in sensul unui Liberalism al evangheliei sociale si drepturilor omului, multiculturalist etc. In general, se crede ca accentul pus pe ´diferenta´, relativismul istoric si cultural, ar favoriza ´pluralismul´, toleranta si ´multiculturalismul´ omului civilizat si luminat prin democratie, ´post-istoric´, ´post-ideologic´, etc., corectand si rascumparand anumite tendinte prea ´moniste´, ´patriarhale´ si autoritare ale culturii occidentale ´eurocentrice´, colonialiste si chiar ´fasciste´, etc. Este insa o intelegere superficiala, tipic americana, a tezelor poststructuraliste.

Era in epoca Razboiului Rece timpuriu si o tendinta ´revizionista´, cu o intoarcere spre conceptii mai conservatoare, spre romantism si anti-iluminism, ca la I. Berlin ( care nu era nici pe departe unicul in genul sau ), vazand in Comunismul sovietic o urmare a Iluminismului francez, ´rousseauismului´ , care ar fi ´originea´ ´totalitarismului´ ( pt. cei mai ageri, cu origini mult mai departate, in ´Iluminismul´ socratico-platonic-stoic al Antichitatii, in stilul genealogismului nietzschean, si Popper vanase aceste cauze antice ale ´societatii inchise´ ), era atmosfera existentialista anti-intelectualista, de anxietate, agravata de dualismul Razboiului rece, ce favoriza atitudinile mai dure si fundamentaliste, asa-zis ´realiste´.

Si intelectualii ´Noii Drepte´ sunt ´diferentialisti´, nu doar prin legaturile lor ambivalente cu postmodernistii, ci si pt. simplul motiv ca se intorc cam la aceleasi surse, in principal istoricismul german. Oricat ar putea parea de ciudat, au un fond comun, e o bifurcare intre nietzscheeni de dreapta si de stanga, asemanator cu Hegelianismul. Istoricismul german era in esenta un relativism cultural, anti-universalist, nega ideea unitatii naturii umane sau ´dreptul natural´ ( universal ) antic ( acelasi sens il au si negarile mai noi ale ´drepturilor omului´ ). Orice ´cultura´ este un ´organism´ suficient, un produs istoric, o ´monada´, o ´individualitate´ colectiva, fara masura comuna cu celelalte culturi, deci o incomunicabilitate intre culturi individuale, doar analogii ( teorie preluata in structuralismul francez, incepand cu la C. Levi-Strauss ) ´functionale´. Spengler a popularizat aceste teorii, dandu-le o orientare vitalista si nietzscheana. In aceasta perspectiva nietzscheana , nominalista, ´adevarul´ e determinat de ´vointa´, intr-o conceptie voluntarista si irationalista. ´Adevarul´ e impus de ´vointa de putere´, la randu-i, manifestare a ´vietii´. Chiar daca diferitele culturi sunt, teoretic, ´egale´, deoarece nu pot fi comparate, din punctul de vedere al ´vointei de putere´ si al ´adevarului´ arbitrar ce ii urmeaza, nu sunt, unele sunt mai adaptabile, superioare si au dreptul ´natural´ sau biologic de a se impune asupra celorlalte. Cultura nordica-germanica, ´ariana´, ´faustiana´, e superioara celorlalte prin ´vointa de putere´ si are deci dreptul natural, al fortei, de a se impune si de a impune celorlalte propriul ´adevar´. Are dreptul de a le domina si chiar de a le extermina, deoarece e un produs mai evoluat ce ii elimina pe cei mai neadaptati. Aceasta era ´filozofia´ pan-germanismului si a devenit apoi si a Nazismului. E vorba despre o ideologie de ´razboi total´, ´metapolitica´.
Intelectualii ´Noii Drepte´ au reluat aceste teorii, amalgamate cu teorii neostangiste si poststructuraliste, in sens ´etnodiferentialist´, ceea ce era o formulare mai sofisticata a rasismului. Fiecare ´cultura´ trebuie sa se straduiasca sa-si pastreze ´identitatea´ data de ´diferenta´, sa ramana ´pura´ si nehibridizata, omogena, unde ´cultura´ si ´rasa´ sunt cele doua fete ale aceleiasi monede, o conceptie biologista, ´darwinista´, despre ´cultura´.

Si la postmodernisti intalnim o conceptie relativista si anti-universalista- anti-iluminista similara, desi cu o orientare ideologica diferita. Toate formele culturale sunt ´relative´, produse istorice, conventionale si artificiale, contingente, de aceea au acelasi ´drept´, accentul se pune pe ´drepturi´, niciuna nu are deci dreptul sa se impuna, ´monist´ si imperialist, asupra celorlalte, cum a incercat cultura occidentala, orice ´imperialism´ si expansionism fiind astfel denuntat. Totul, impachetat intr-o retorica marxista anti-capitalista si implicit anti-liberala. ´Adevarurile´ multiple sunt ´mituri´, plasmuiri imaginare, ceva ce are certe legaturi cu conceptiile soreliene despre ´mit´ ca energie revolutionara, ´motor al istoriei´. Istoria e un razboi perpetuu intre ´mituri´ sau ´zei´, plasmuiri ale unor ´arhetipuri´, impulsuri inconstiente.
Din ´diferenta´ rezulta un tip nou de ´identitate´ si ´identitarism´ si formele ciudate, inversate, de rasism sui generis, unde minoritatile oprimate au dreptul istoric de a revendica, de a fi despagubite si, in practica, de a se razbuna prin aceleasi mijloace, la randul lor, nu e singurul efect straniu, in oglinda, al acestor teorii contra-culturale, prin care dezmostenitii se intorc impotriva opresorilor lor, doar pt. a le lua locul. Aceasta ´identitate´ noua (´omul nou´) e artificiala, construita, self-made-man proliferant, de unde si volatilitatea ei, in moda unui nietzscheanism vulgarizat si materialist al identitatii autocreate, ´supraomul de masa´, cum ar fi zis Eco. Omul postmodern care, tocmai pt. ca nu mai are o identitate certa, o ´forma´, un ´chip´, pt. ca e ´dezradacinat´ cultural, isi poate asuma acum orice identitate artificiala, ca pe o moda foarte trecatoare, ca nici nu poti imbraca de doua ori aceeasi haina. Este si un ´postumanism´ caci acest om gaseste inconfortabila vechea identitate , prea fixa si constrangatoare, de om, vrea sa fie mereu altceva, ceva mereu nou, fluid, fara margini, fara contururi, fara ´trasaturi´, sa se contopeasca cu ´viata´, prin experiente de extaz mundan, de evaziune vicioasa, vrea sa se elibereze de sine.
Noua identitate e creata printr-o ´vointa de putere´ revolutionara, ca si la revolutionarii-conservatori de la inc. sec. 20, ´adevarul´ e in functie de ´putere´, care in sine e oarba, irationala, ea insasi manifestare a ceva obscur numit ´viata´. Viata biologica, a instinctelor, ´inconstient´, pre-individuala. Exista un dor de extinctie, ´dionisiaca´, in aceasta ´viata´, ipostaziata de feministele New-Age prin Marea Zeita. Asemanator cu moda primitivista a bachofenismului in Germania weimariana si, din nou, se poate face trimitere si la neo-primitivismul structuralistilor ( care se straduiau sa scoata la iveala ´structurile´ arhaice, prin teoriile supersofisticate ale limbajului , ce anticipau mistificarea scientista a poststructuralismului ). De aceea, si importanta freudismului si a psihanalizelor post-freudiene si anti-freudiene ( corelativ cu importanta jungianismului pe partea mai ´conservatoare´ ).
Ideea e ca relativismul, de orice tip, duce in cele din urma la o disolutie a tuturor valorilor. Pluralismul relativist e disolutia ideii de adevar obiectiv si de ´fiinta´, modernul nu sufera ´fiinta´, locul ei e luat de viata, de ´existenta´, de ´moment´ si ´elanul vital´. ´Identitatile´ ce licaresc din jocurile ´diferentei´ sunt fluide, evanescente. Daca in cazul pan-germanistilor imperialisti era vorba de o intentie autoritara si dominatoare, in cazul deconstructivistilor e o intentie revolutionara desi probabil ca nici ei nu sunt in stare sa spuna in ce masura sunt niste marxisti nietzscheeni sau niste nietzscheeni marxisti , in ce masura revolutia lor mai are vreun ´mobil´ obiectiv sau vreun steag si nu e un anarhism pur si gol, o revolutie de dragul artei, o forma de estetism si ´nihilism´ decadent si boem. Inghitita foarte repede de consumerismul hipercapitalist, ca o alta marfa culturala, in ´spiritul capitalismului tarziu´ ce metabolizeaza lacom orice ideologie.

Din multe puncte de vedere Derrida a fost ´un Spengler´ al stangii academice …

@L. A.

>Postmodernistii sunt anti-moderni, dar nu pt. ca ar fi nostalgici si nici macar utopici, nihilismul lor e pur si gol, un nihilism de dragul artei, sofisticare desarta. I. Berlin e uneori considerat un precursor al relativismului postmodernist

Era acea întrebare/dilemă faimoasă: este postmodernismul o continuare (o nouă fază) sau o negare a modernismului? Prin ‘post’ putem înțelege şi una și alta. Dv. sugerați că ar fi o negare a modernismului („anti moderni”). E cazul literaturii lui Mircea Cartarescu: postmodernă dar simultan „sofisticare deşartă”. Adică steril, găunos (deşi spectacular şi distractiv).

As vrea sa ofer un ´raspuns´, post-post-scriptum, la niste posibile obiectii, chiar daca nu mi-au fost adresate.

Suntem intr-un razboi ´metapolitic´ permanent in care diversele ´metapolitici´, politici culturale, ´spirituale´, ideologii mai elaborate si insidioase, ´totale´, incearca sa ne traga – pe cei ´neutri´ , dar nu indiferenti – de partea lor. Ca ex. ´stangistii´ intervin si incearca sa monopolizeze anti-fascismul si, pt. ca anumite argumente coincid sau sunt comune, cred ca esti de partea lor. Intr-un anumit sens, toate acestea sunt pe acelasi nivel, in aceeasi arena, inclestate laocoonian. ´Modernitate´, ´post-modernitate´, ´anti-modernitate´ sunt in buna masura constructii conceptuale, ideologizate, pline de subintelesuri parazitare. Asa, exista tabara ´progresista´ ce isi asuma solemn ´modernitatea´, de fapt o confisca, acuzandu-i pe toti ceilalti ca sunt retrograzi, anti-moderni etc. Prin formatia lor culturala sunt, evident, convinsi de aceste lucruri, sunt universuri culturale, conditionari culturale. Tot asa, un progresist, daca pomenesti de Platon, i se pare ca esti retrograd, visezi la o intoarcere la premodernitate, la ´societatea inchisa´, esti ´reactionar´ si chiar un fel de ´fascist´ mai special, unul ´metafizic´, vreun prekantian ratacit si zapacit. Sunt niste scheme, automatisme, pe care e aproape inutil sa le combati.
Referitor la ´adevarul unic´ si ´pluralism´. Ele nu se exclud, universalul integreaza particularul si, prin conditia noastra de oameni, muritoare, viatoare, ne aflam in sfera posibilului, a contingentelor, a ´relativitatii´, ´adevarurile´ noastre nu pot fi decat ´relative´, provizorii, ´in oglinda´, dar e nevoie de un reper absolut, ca si in logica, de principii indemonstrabile fara de care nicio cunoastere – si nici actiune – nu e posibila, caci e un regres la infinit. La fel ca in morala, e nevoie de niste ´principii´, repere, valori, trebuie sa recunoastem binele, adevarul, frumosul. Exista un adevar unic, universal, care lumineaza totul, asemenea Soarelui si fara de care viata intelectuala si viata pur si simplu e imposibila. Pluralitatea se integreaza firesc in unitate, altfel e non-sens, nu duce nicaieri, e entropie, haos. Trebuie sa ne intelegem asupra termenilor, adevarul e prin definitie ´unic´ si ´necesar´, dar nu un anumit adevar particular absolutizat, dogmatic, ce le exclude pe celelalte. Vorbind de un adevar unic – in conceptul sau – nu ne referim la un adevar exclusiv ce poate fi posedat de cineva, nu e un lucru, un obiect, o ´marfa´. E prin definitie deschis, atotcuprinzator, fertilizator ( parabola pestilor, se multiplica ramanand identic, unu-multiplu, logosul ) si cuprinde multiplicitatea perspectivelor. In schimb un ´pluralism´ suficient e relativismul pur ce exclude insasi ideea de adevar, unde toate ´adevarurile´ sunt relative, contingente, posibile, sunt si ne-adevaruri ce nu pot fi unificate de nimic. De aceea relativismul, relativismul ´de principiu´ sau ´metafizic´ (teologic), inseamna disolutia valorilor. Dar poate fi foarte util, ca arma, polemic. Aceasta era, e , strategia nietzscheana, prin care orice ´adevar´, perspectiva, e subordonat si instrumentalizat. Atat teoreticienii ´Scolii de la Frankfurt´ – si nu trebuie sa fii conspirationist pt. a intelege acest fapt, cat si poststructuralistii, fiind de altfel marxisti autodeclarati, instrumentalizau ideologic ´cultura´, ´filosofia´ si deci valorile si ´adevarurile´, pt. simplificare, intr-o lupta de clasa care este si o lupta pt. sau ´vointa de´ putere, de hegemonie. ´Metapolitica´ e revolutionara. Dar, asa cum am spus, unii pot considera ca ´metapolitica´ lor e mai buna – de fapt toti cred asta – ca este ´cea buna´ , ca revolutia lor, progresista – caci urmeaza ´mersului (dialecticii) Istoriei´, evolutiei sau, ma rog, Providentei sau, de ce nu ?, tuturor acestora deodata, etc. Sau, in stil postmodern, niste anarhisti sau nihilisti dezamagiti de toate cele, mai putin de ei insisi si de propria perspicacitate. Obiectiv, pot sa fi mai buni, mai rezonabili. E putin ciudat sau mai degraba nu cum adeptii pluralismului cad in propria aporie cand cineva nu e de acord cu adevarul lor pluralist, fatalmente la fel de ´unic´, respingandu-l pe acela din tabara pluralistilor sau, cum inspirat remarcase cineva, vulpea lui I. Berlin crede intr-o multime de adevaruri mici care impreuna alcatuiesc un unic adevar mare, marele adevar al adevarurilor multe si marunte, intr-un sens, e un super-arici care se imagineaza o vulpe, pt. ca asa crede el ca trebuie sa fie vulpea. Relativismul, scepticismul, se intampla sa fie si cel mai implacabil dogmatism si apriorism, dogma ce interzice toate dogmele, dogma dogmelor, dogma suprema. Ar tr. sa facem o distinctie fundamentala intre un relativism rezonabil, de bun simt, corectiv si un relativism ´de principiu´ sau ´metafizic´ ( respectiv ideologic) , absolutizat, exact, ca ´adevar unic´, ultim, dogmatic. Nu poti scapa de ´adevar´pt. ca in orice incerci sa demonstrezi si chiar sa articulezi il presupui si deci il afirmi si confirmi, ne miscam in umbra lui, il respiram, e viata noastra. Asa cum incercarea de negare a principiilor logice se face tot prin principiile logice.
Toate aceste remarci, ce tin de bunul simt si de o logica elementara, nu sunt nici ´moderne´, anti-, post-moderne etc. Spuneam ca ´modernul´ are oroare de ´fiinta´ si de adevarul in sens tare, era vorba de modernul militant, autodeclarat, ´modernul modern´ sau ´modernist´, unde modernismul e ideologie. Fata de acest modern asumat, ´constient´, progresist etc., ce-ai putea sa spui ? Pe langa faptul ca multe dintre ideologiile pe care le uraste au foarte multe in comun cu aceea a lui ? De ex, – explica E. Gentile, fascistii erau anti-intelectualisti si dispretuiau ´ideologiile´, ideologia lor anti-, post-ideologica era una a ´mitului´ si a ´vointei´, altfel spus, vitalista si ´existentialista´. Realitatea trebuia ´creata´, plasmuita, posterioara ´actiunii´, un primat al actiunii, vointei si ´politicii´. Si o revolutie interioara, ´existentialista´, ´antropologica´, permanenta. Sa-l numim ´adevarul vointei´, acesta e prometeismul, hybrisul, tentativa omului de a se recrea intr-un om-zeu care sa-l detroneze pe Zeul in care se preface ca nu mai crede, ´omul revoltat´. Prometeism care nu era si nu este nici pe departe propriu doar fascistilor. Acesta e miezul problemei. Undeva, la niveluri de adancime, ideologiile ´comunica´, au acelasi ADN.
Sau sa raspunzi, poate, ca nu esti ´modern´ in acest sens, voluntar, radical, nici anti-, nici pre-, nici post- etc., ci ne-modern, indiferent la acest tip de ´modernitate´ voluntara. Ca nu te intereseaza toate aceste ´atribute´, ca viata e prea scurta si nu ar trebui irosita in aceste certuri fara cap si coada, ca mai important e sa intelegi, sa incerci sa intelegi cate ceva din aceasta viata, decat sa te ´angajezi´ in nu stiu ce cauze mai mult sau mai putin sfinte, din fata ecranului. De ce sunt mai multe si mai dispersate ´adevarurile´ astea multiple – care ´curg´, caci nici nu poti intra in vreunul din ele, doar licaresc, de aceea devin mai ostile unele altora, mai ´absolute´ si dogmatice, mai vorace, la fel si adeptii lor, foarte toleranti cata vreme ii aprobi. Adevarul e o femeie, o ibovnica.
Nu poti fi decat un cautator al adevarului, nu al ´adevarurilor´, acesta e un moft ´pesimist´, ca sa nu mai zic nihilist. ´Adevarul´ a ajuns un fel de animalut dragalas, vreun ursulet ranit, cum e la moda, fiecare cu adevaruletul lui privat, daca se poate, sa adopte cat mai multe din aceste sarmane adevaruri pribege, cat mai umile, oropsite de Marele Adevar Unic tiranic … O democratie de adevarulete, doar sa nu se certe intre ele, sa nu faca galagie, au fost deja castrate. Le mangai putin, un selfie, si te plictisesti de ele.
A spune ca ´adevarul e multiplu´ e acelasi lucru cu a spune ca adevarul este si nu este, ca poate fi si asa si asa, si alb si negru si toate culorile, ca totul e in ceata. A spune ca, chiar daca nu credem in ´absoluturi morale´ trebuie sa ne purtam ca si cum ar fi, nu e decat o teribila autoinselare ce nu poate duce decat la un moralism obtuz.

dl Căliman, cred ca vă pierdeți timpul degeaba !

La fel ca dvs. am participat la niste discutii ”high level” (dar pe probleme de energie), oarecum similar in spiritul celor ce spuneti mai sus.
Mi s-a confirmat a nu stiu cita oara (ca acel ”high level” era extrem de ”low level”). N-ai cu cine si ce discuta pentru ca nu exista ”in ADN-ul” interolcutorilor, nivelul minim de educatie/experienta ca sa inteleaga ce li se spune…si nici macar curiozitatea de a absorbi și intelege…și mai rău, nu pot intelege direcția in care se insreapta lumea in domeniu și ”cum să facem”.

S-a reporsat ca ”sectorul privat” nu spune nu face si nu drege…ceea ce nu e adevarat, dar, asculta cineva ?

in ce ?…ca la vale stim…