„Lui Mark «Teflon», cum este numit secretarul general, nu i-au fost de folos abilitățile sale de agent de vânzări pentru a netezi asperitățile din relațiile dintre aliații NATO. În special, nu a reușit să-l liniștească pe președintele SUA, Donald Trump, pentru ca acesta să nu-și piardă interesul față de participarea la asigurarea securității Europei și să nu forțeze retragerea forțelor și mijloacelor americane de pe continent. (…) Problema Groenlandei nu se rezolvă conform scenariului american. Nu se trece cu vederea resentimentul față de faptul că membrii alianței s-au comportat, așa cum se consideră la Washington, într-un mod nespecific alianței, atunci când Statele Unite aveau nevoie de sprijinul lor. Americanii nu s-au lăsat păcăliți nici de contabilitatea creativă a lui Mark Rutte, care, jonglând cu cifrele, a încercat să-l convingă pe liderul lor de importanța eforturilor depuse de europeni și canadieni pentru creșterea cheltuielilor militare.”[1] – Maria Zaharova[2] – declarație a Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova
În anii Războiului Rece, NATO 1.0 era o alianță militară în toată puterea cuvântului, având misiunea limpede de a înfrunta militarismul blocului comunist, adică URSS-ul și celelalte țări membre ale Pactului de la Varșovia. După miracolele anilor 1989 – 1990, perioadă în care blocul comunist a făcut implozie; urmând anul 1991, al imploziei URSS însăși, NATO a început să se transforme dintr-o alianță eminamente militară într-una eminamente politică. Pentru multe dintre țările europene foste membre ale Pactului de la Varșovia, aderarea la NATO avea semnificația pasului decisiv către Occident și separarea definitivă, sub umbrela articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic, de amenințarea fostului frate mai mare de la Răsărit.
Includerea fostelor state comuniste în Alianță a însemnat proiectul NATO 2.0, patronat și garantat de imensa putere economică, diplomatică dar mai ales militară a Statelor Unite. Pentru o vreme, lumea a început să se întrebe ce rost mai are o alianță militară care să apere Europa, în condițiile în care până și Moscova părea că acceptă preeminența incontestabilă a Occidentului. Confuzia ideologică și schimbarea atitudinii celor mai multe capitale europene față de imperiul rus, în favoarea cooperării pe toate planurile, a început să golească de conținut misiunile NATO. Toate acestea până la conferința de securitate de la München – februarie 2007, episod urmat de agresiunea împotriva Georgiei – 2008 și mai apoi asupra Ucrainei – începând cu februarie 2014.
Eșecul NATO 2.0 a fost constatat dar neverbalizat, până la președintele francez Emmanuel Macron, care în 2019 a avut curajul să declare public „moartea cerebrală” a Alianței, în condițiile în care primul mandat la Casa Albă al președintelui MAGA – Donald J. Trump a arătat indiferență și mai apoi ostilitate față de NATO, dublată de o simpatie destul de suspectă față de președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Cum s-a ajuns la enunțarea proiectului NATO 3.0? Deloc simplu, dar în esență pe drumul anticipat de Emmanuel Macron: Europenii nu se mai pot baza decât marginal pe marele aliat american, părintele din 1949 al Alianței, așa că trebuie să-și asume sarcina apărării propriului continent. NATO 3.0 a fost creionată la Haga, anul trecut și începe să prindă contur după recenta reuniune de la Ankara.
Într-un op-ed semnat în comun de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene și Mark Rutte, secretarul general al NATO, publicat în „The Economist” (vezi aici), se consemna că, după încheierea Războiului Rece, Europa a investit în pace, a redus bugetele pentru apărare și și-a diminuat forțele armate, bazându-se pe Statele Unite și pe NATO pentru capabilitățile esențiale necesare în cazul unei amenințări la adresa securității sale. Acea realitate nu mai există, astăzi aliații europeni și Uniunea Europeană redescoperă nevoia presantă de a fi pregătite pentru un tot mai posibil război.
DECLARAȚIA REUNIUNII DE LA ANKARA
„A fost un summit extrem de reușit”, a declarat președintele Statelor Unite, Donald J. Trump, cu puțin timp înainte de a părăsi Ankara. De la fața locului, Torrey Taussig – director Scowcroft Center for Strategy and Security[3], a oferit o interpretare mult nuanțată a momentului: „Asistăm la creșterea rolului unei Europe tot mai puternice, într-un NATO mai slab”; în timp ce europenii își sporesc cheltuielile pentru apărare, Alianța în ansamblu va fi finalmente slăbită „în lipsa unui angajament clar și a leadership-ului Statelor Unite”.
Orice analiză trebuie să plece de la documentul final al reuniunii, care sintetizează rezultatele negocierilor purtate timp de un an, încă din ziua următoare închiderii lucrărilor summit-ului de la Haga. Textul „Declarației de la Ankara” poate fi consultat aici, în versiunea din limba engleză.
1. Noi, șefii de stat și de guvern ai Alianței Nord-Atlantice, ne-am reunit la Ankara pentru a reafirma angajamentul ferm față de apărarea noastră colectivă în temeiul articolului 5 din Tratatul de la Washington și față de legătura transatlantică. Un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor. Unitatea, solidaritatea și forța noastră colectivă rămân fundamentul păcii, securității și prosperității pentru cei un miliard de cetățeni din Alianța noastră de națiuni libere și democratice. Rămânem dedicați abordării 360 de grade în ceea ce privește descurajarea și apărarea.
2. Pentru a contracara amenințarea pe termen lung pe care Rusia o reprezintă la adresa securității și stabilității euro-atlantice și amenințarea persistentă a terorismului, Aliații își îndeplinesc angajamentul de la Haga în materie de apărare. În 2025, Aliații europeni și Canada și-au majorat investițiile în cerințele esențiale de apărare cu peste 139 de miliarde de dolari. Investițiile noastre oferă capabilitățile de care avem nevoie, consolidând în același timp baza noastră industrială și reziliența. Astăzi, la Ankara, anunțăm achiziții publice noi în valoare de peste 50 de miliarde de dolari și ne angajăm să extindem capacitatea colectivă de producție și să colaborăm cu industria pentru a accelera inovația. Vom continua eforturile de eliminare a barierelor comerciale în domeniul apărării între aliați și vom valorifica parteneriatele NATO pentru a maximiza profunzimea și cooperarea în industria de apărare.
3. Construim viitorul: o Europă mai puternică într-un NATO mai puternic – o Alianță modernizată. Aliații europeni și Canada, în colaborare cu Statele Unite, își asumă o responsabilitate mai mare pentru apărarea Alianței. Descurajarea și apărarea NATO se bazează pe un mix adecvat de capabilități nucleare, convenționale și de apărare antirachetă, completate de resurse spațiale și cibernetice. Suntem deciși să ne menținem avantajul în luptă. Investim în capacitatea noastră de a desfășura, activa și susține forțele noastre armate și de a ne atinge obiectivele de creștere a capabilităților în toate domeniile, inclusiv în atacuri de precizie la scară largă, apărare aeriană și antirachetă integrată, sisteme fără echipaj uman, tehnologii de ultimă generație și capacități de informații. Dezvoltăm un cloud interoperabil pentru lupta transatlantică și adoptăm modele puternice de inteligență artificială.
4. Ucraina contribuie la securitatea transatlantică, iar Aliații își exprimă un sprijin neclintit pentru Ucraina în apărarea libertății, suveranității și integrității sale teritoriale. Aliații europeni și Canada finanțează acum marea majoritate a asistenței de securitate acordate Ucrainei prin mijloace bilaterale și multilaterale. Aliații subliniază că acest sprijin trebuie să fie echitabil, previzibil și sustenabil pe termen lung. Pentru 2026, Aliații se angajează să ofere Ucrainei echipamente militare, asistență și instruire în valoare de 70 de miliarde de euro și își reafirmă angajamentele suverane de a menține niveluri cel puțin echivalente în 2027. În acest scop, salutăm decizia Uniunii Europene de a oferi finanțare multianuală Ucrainei prin intermediul Ukraine Support Loan.
5. Alianța continuă să răspundă și să se adapteze la concurența strategică, instabilitatea omniprezentă, amenințările hibride și șocurile recurente care definesc mediul nostru de securitate mai larg. Aliații reiterează faptul că Iranul nu trebuie să dețină niciodată arma nucleară și solicită Iranului să respecte pe deplin libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz.
6. Ne exprimăm aprecierea pentru ospitalitatea generoasă oferită de Turcia. Așteptăm cu nerăbdare următoarea noastră reuniune.
BILANȚUL REUNIUNII DE LA ANKARA
Comandantul suprem al Forțelor aliate din Europa – SACEUR, generalul american de patru stele Alexus Gregory Grynkewich[4] declara cu câteva zile înaintea reuniunii de la Ankara că aliații europeni au acoperit în mare măsură potențiale spații libere lăsate pentru NATO Force Model[5] de retragerea anunțată de Pentagon, iar în puținele domenii în care nu s-a reușit acest lucru, sunt examinate propuneri alternative de capabilități. Americanii nu au dezvăluit public detaliile retragerii, dar presa de peste ocean speculează că ar fi vorba despre avioane cisternă de realimentare în zbor, avioane de vânătoare, drone, nave de luptă și, implicit, personalul deservent.
Deunăzi, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că Franța va contribui, alături de Suedia, la rotația Forțelor terestre avansate – FTA ale NATO din Finlanda, incluzând o unitate de luptă ce va fi integrată în grupul comandat de Suedia. Nucleul FTA din Finlanda este constituit dintr-un grup tactic suedez de aproximativ 600 de soldați, cu baza în orașul Boden (Suedia), capabil să se desfășoare rapid la Rovaniemi, în Finlanda.[6]
NATO 3.0 există, inclusiv în România, unde leadership-ul este asigurat de Franța, chiar dacă la București majoritatea observatorilor și publicul sunt tentați să creadă că doar prezența forțelor americane are cu adevărat capacitatea de descurajare dorită. În alte zone de pe Flancul de Est iluzia tăriei unice a sprijinului american a fost abandonată și înlocuită pragmatic de ceva vreme de francezi, britanici, germani, italieni sau olandezi.
Acesta este principalul simptom al tăriei sau slăbiciunii proiectului 3.0, după cum observa și Torrey Taussig: Ceea ce aducea leadership-ul Statelor Unite era încredere, stabilitate, predictibilitate, atât printre membrii Alianței, cât și în fața inamicilor. Va funcționa NATO în aceeași parametri și sub o comandă europeană, dincolo de certitudinea proiecției superiorității economiei și rezultatele renașterii industriei europene de apărare, incluzând beneficiul experienței acumulată pe frontul din Ucraina?
Secretarul general al Alianței, Mark Rutte, vede în renașterea industriei europene de apărare nucleul succesului proiectului NATO 3.0, care se va măsura în final prin capacitatea reală de a descuraja ambițiile imperiului rus. Finanțarea acestor ambiții se face prin sporirea cheltuielilor de apărare – până la acel nivel ambițios de 5%, dar și prin vehicule financiare specializate comune ca SAFE și Fondul European de Apărare sau noua inițiativă a Canadei, Banca pentru Apărare, Securitate și Rezilienţă – DSRB[7].
La Forumul Industriei de Apărare de la Ankara, Mark Rutte a declarat că industriile de apărare din America de Nord și Europa lucrează sinergic pentru a dezvolta capacități de generație următoare „Made in NATO”, pentru a face Alianța mai puternică și pentru a apăra cei un miliard de cetățeni”. Și a făcut o serie de anunțuri concrete de contracte comune.
Primul anunț a vizat livrarea celui de-al zecelea avion Airbus A330 MRTT pentru flota multinațională de transport-tanc, aducând NATO mai aproape de flota completă de 12 astfel de aeronave, dar și lansarea noului proiect Airbus A400M, la care vor contribui mai multe țări europene.
Un alt anunț major s-a referit la achiziționarea în comun a până la zece sisteme Saab GlobalEye, care să înlocuiască avioanele Boeing E-3 Sentry AWACS, pentru sistemul european de supraveghere simultană aeriană, maritimă și terestră, oferind inclusiv capabilități noi de detectare a dronelor, rachetelor balistice și de croazieră.
S-a mai anunțat că vor fi achiziționate de la Northrop Grumman drone „Triton” de mare altitudine ce vor fi adăugate sistemelor integrate ISR[8] ale NATO, pentru supraveghere maritimă persistentă, un program la care participă în comun Danemarca, Finlanda, Germania și Norvegia.[9]
Una peste alta, Mark Rutte a pomenit de investiții de peste 40 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea de sisteme de combatere a dronelor, s-a anunțat lansarea proiectului HALO pentru realizarea unei constelații comune de sateliți militari, extinderea inițiativelor spațiale STARLIFT[10] și Alliance Persistent Surveillance from Space – APSS[11], dezvoltarea capabilităților pentru muniții la standardul de 155 milimetri, programe comune pentru sisteme de lovire terestră cu rază lungă de acțiune, producția europeană de rachete Patriot și lansarea unor platforme prin care industria de apărare să fie conectată mai eficient la proiectele Alianței.[12]
Ankara, după Haga, marchează angajamentul european de preluare a unei părți tot mai consistente din „povara” costurilor apărării Europei, în cifre și proiecte concrete.
NATO 3.0 înseamnă că Alianța tratează industria de apărare ca pe o infrastructură strategică, nu ca pe un simplu furnizor de echipamente militare. Vor fi identificate capacitățile de producție disponibile în toate statele membre, pentru a fi conectate într-o rețea comună și utilizate după necesitățile Alianței. În același timp, se caută simplificarea accesului companiilor la contractele și proiectele Alianței, pentru a extinde și încuraja baza industrială potențial disponibilă.
Dacă ar fi să caracterizăm în câteva fraze reuniunea de la Ankara, două aspecte ar trebui reținute în principal: În primul rând, faptul că europenii au abandonat orice iluzie legată de implicarea masivă a Statelor Unite în Europa, date fiind condițiile obiective și subiective bine cunoscute, așa că-și asumă preluarea misiunii de apărare a continentului. În al doilea rând, europenii înțeleg că baza sănătoasă a angajării în această misiune ține de relansarea rapidă a industriei proprii de apărare, care să ofere mijloace reale, consistente, credibile ale descurajării, în acord cu lecțiile desprinse în urma celor peste 12 ani de război din Ucraina.
CE N-AM AVUT ȘI AM OBȚINUT (SAU NU?) LA ANKARA
Un raport al NATO detaliază că România, în anul 2025, a cheltuit 2,19% din PIB pentru apărare, estimând că în anul 2026 se va cheltui echivalentul a 2,43% din PIB. Potrivit raportului, cinci țări europene vor depăși 3,5% din PIB cheltuieli de apărare, anume: Lituania – 5,33%, Estonia – 5,1%, Letonia – 4,92%, Polonia – 4,68% și Grecia – 3,65%.[13]
Cu un deficit bugetar greu de susținut și procentul modest al încasărilor la bugetul general consolidat[14], guvernele viitoare ale României nu vor avea o misiune ușoară în asigurarea cheltuielilor de apărare, în creștere pentru a atinge ținta de 5% din PIB. Chiar mai dificil va fi ca acești bani să se reîntoarcă cu efect multiplicator în economia noastră, printr-un aport tot mai ridicat al capacităților propriei noastre industrii de apărare.
La reuniunea de la Ankara, după cum deja probabil se știe, am fost reprezentați la nivel înalt. Din delegația României au făcut parte, alături de președinte, ministrul interimar de externe, Oana Țoiu, ministrul interimar al apărării, Radu Miruță și șeful Statului Major al Apărării, Gheorghiță Vlad.
În marja summit-ului, Nicușor Dan a avut mai multe întâlniri bilaterale. Programul summit-ului a cuprins o reuniune la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic, precum și o serie de evenimente conexe, cu participarea partenerilor NATO (Japonia, Coreea de Sud și alții). Tot în marja summit-ului s-a desfășurat și Forumul NATO pentru Industria de Securitate și Apărare – „NATO Security and Defence Industry Forum” – NSDIF.
Agenda României a fost conturată după summit-ul formatului „B9”, organizat la București în luna mai ac. În cadrul reuniunii „B9”, statele de pe flancul estic și cele nordice s-au referit pentru prima oară la o linie strategică de la Marea Neagră la Marea Baltică și mai departe, până în zona nordică și arctică. Strategia a fost apreciată de secretarul general Mark Rutte, dar cel mai probabil va face obiectul evaluărilor și negocierilor pentru conturarea agendei reuniunii NATO de la Tirana, anul viitor.
Președintele Nicușor Dan mai anunțase că va insista la Ankara pe avertismentul că Republica Moldova este amenințată de războiul hibrid al Rusiei și pe importanța ajutorului Alianței pentru Chișinău. De asemenea, declarase că Bucureștiul va prezenta în cadrul reuniunii contribuția României la sprijinirea Ucrainei, a Republicii Moldova și a securității din zona Mării Negre. Nu s-au făcut referiri exprese la Flancul Estic și regiunea Mării Negre în Declarația finală.
Președintele nostru a mai pomenit și despre cheltuielile de apărare ale României și a oferit jurnaliștilor câteva cifre din contabilitatea Bucureștiului: România a alocat anul trecut 3,18% din PIB pentru apărare, incluzând cheltuielile conexe cu infrastructura de profil, iar în 2026 nivelul total ar urma să ajungă la 3,69% din PIB. Din această sumă, 2,45% reprezintă cheltuieli militare de bază, din care 38% sunt destinate achizițiilor de tehnică militară. Pentru anul 2027 sunt anticipate cheltuieli de 4,23% din PIB pentru apărare. Nu știu să fi impresionat pe cineva.
Declarațiile de după Ankara ale președintelui Nicușor Dan au venit cu un alt ton, aparent entuziast, după cum a sunat mesajul publicat pe pagina X.com[15]. Cei mai mulți comentatori nu au împărtășit entuziasmul prezidențial. Bilanțul participării la reuniune a Bucureștiului ar arăta pe scurt astfel:
Alianța rămâne unită! Summit-ul NATO de la Ankara s-a încheiat, iar pentru România rezultatele sunt importante și consolidează rolul nostru în arhitectura de securitate aliată. Aliații vor asigura consolidarea securității la Marea Neagră: România, Turcia și Bulgaria au decis să extindă mandatul Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine la Marea Neagră, MCM BlackSea.
A fost reafirmat angajamentului ferm al României ca membru activ al NATO, pe care îl arătăm prin alocarea financiară – record pentru apărare și securitate, aceasta ajungând la 3,7% din PIB, prin integrarea în proiectul „NATO Drone Edge„ pentru achiziția de drone. De asemenea, România se alătură la inițiativa Marii Britanii privind capabilitățile de lovire de precizie la mare distanță, alături de alte state membre NATO.
Tot la Ankara, țările NATO au semnat o declarație privind intenția comună de înființare a Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, coordonată de Canada. România va găzdui unul dintre birourile regionale ale DSRB.
NATO ESTE (ȘI) DESPRE BUSINESS
Cinci firme românești au făcut parte din delegația română la Forumul Industriei de Apărare de la Ankara.[16] Cele cinci au fost: OVES Enterprise Cluj-Napoca[17], Orbotix Industries Brașov[18], Optoelectronica 2001 Măgurele[19], Autonomous Flight Technology R&D București[20] și bine cunoscuta companie de stat Romarm[21].
OVES Enterprise este specializată în aplicații aerospațiale pentru apărare și securitate cibernetică. Anul trecut a semnat un memorandum strategic cu Overwatch Aerospace, o companie din Marea Britanie care produce drone militare și soluții aerospațiale avansate, folosite inclusiv în Ucraina. Britanicii integrează platforma de inteligență artificială „Nemesis AI” produsă de români în dronele Overwatch Aerospace.
Orbotix Industries, o companie înființată de un român și un polonez, dezvoltă sisteme de drone autonome bazate pe inteligență artificială. Este deținută în proporție de 82,5% de capital românesc, dar are și investitori germani, americani, plus multe parteneriate în Ucraina și în alte țări. În martie ac., Romaero și Orbotix au semnat un parteneriat în care se obligă să producă 1.500 de drone pe lună folosind tehnologia Orbotix și platforma industrială a Romaero.
Optoelectronica – 2001 este o companie specializată în cercetare-dezvoltare și producție de echipamente electronice avansate, sisteme laser și tehnologii optoelectronice destinate atât sectorului civil cât și celui de apărare.
Autonomous Flight Technology R&D construiește drone civile și militare de vreo douăzeci de ani. Sistemele pe care le produce sunt folosite pentru fotogrametrie aeriană, supraveghere de infrastructură critică și ținte aeriene.
Romarm este principalul producător și exportator direct de produse militare din România. A fost înființată în anul 2000 prin fuziunea celor mai multor fabrici din industria de apărare (vezi detalii aici) și este principalul furnizor de echipament militar, muniție și servicii de întreținere pentru Ministerul Apărării și de Interne. Are capital integral de stat și se află sub autoritatea Ministerului Economiei.
Prezența a patru firme private românești în proiecte europene comune, care au fost reprezentate alături de delegația Romarm la Forumul NATO pentru Industria de Securitate și Apărare este una din cele mai bune vești din ultimii ani, marcând un punct de inflexiune în abordarea – încă timidă, totuși – contractelor pentru apărare.
A doua veste excelentă este că președintele Nicușor Dan a semnat declarația inițiativei de creare a Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență a NATO – DSRB. Declarația a mai fost semnată de Albania, Belgia, Grecia, Letonia, Luxemburg, Turcia și Ucraina. Inițiativa, susținută de Mark Carney, este menită să confere substanță „Alianței puterilor mijlocii”, proiectul geopolitic creionat în acest an la Davos de premierul canadian[22].
DSRB va avea două reprezentanțe pe Flancul Estic, una la București și o alta în Țările Baltice. Importanța acestui proiect este, în opinia mea, maximă, iar industria de apărare din țara noastră, mai ales start-up-urile calate pe inovare, pot profita extrem de mult de programele de finanțare ale băncii. La pachet, banca va aduce Bucureștiului – atât de modest acum între membrii Alianței – prestigiu politic și vizibilitate regională.
Auspiciile sunt bune și, cine știe, poate mai scuturăm praful așezat pe instituțiile noastre de înzestrare a apărării și comerț cu armament și tehnică militară. Și mai avem încă multe altele de făcut, ca să nu ne plasăm excentric în anii ce vor veni în structura NATO 3.0.
[1] https://www.news.ro/externe/cum-comenteaza-moscova-summitul-nato-zaharova-demonizeaza-alianta-dar-evita-sa-l-critice-pe-trump-si-spune-ca-americanii-nu-se-lasa-pacaliti-1922400809482026070322510641
[2] https://www.wikidata.org/wiki/Q20812953
[3] https://www.atlanticcouncil.org/expert/torrey-taussig/?utm_medium=email&_hsenc=p2ANqtz-8m_XP2ibUo8MnnfPszH8Owr8PnbIWjobB0VV9n25kMGf0iFETgUjKJNFLhcFnoZ9lg14Kptnz_rfaw7WPUTndTD2SEgS70yeVAgnkCOMpDi64Y_xs&_hsmi=427583021&utm_content=427583021&utm_source=hs_email
[4] https://www.af.mil/About-Us/Biographies/Display/Article/821704/alexus-g-grynkewich/
[5] Cadrul actualizat prin care Alianța își organizează, gestionează și comandă forțele naționale, care înlocuiește Forța de Răspuns – NRF și se bazează pe trei niveluri de pregătire pentru intervenții rapide: Nivel I – forțe cu o disponibilitate de 0 – 10 zile; nivel II – forțe cu o disponibilitate de 10 – 30 zile și nivel III – forțe cu o disponibilitate de 30 – 180 zile.
[6] https://www.rfi.fr/ro/fran%C5%A3a/20260708-fran%C8%9Ba-va-participa-la-for%C8%9Bele-terestre-ale-nato-din-%C8%9B%C4%83rile-nordice
[7] https://www.bursa.ro/canada-va-prezenta-la-summitul-nato-lista-cu-tarile-care-sustin-infiintarea-unei-banci-internationale-pentru-aparare-64884958
[8] Sisteme de Informații, Supraveghere și Cercetare
[9] https://www.bursa.ro/rutte-contracte-de-miliarde-made-in-nato-la-summitul-de-la-ankara-05015955
[10] O inițiativă pentru a asigura accesul agil pe orbită și sporirea rezilienței Alianței în spațiu; cu peste 15 state membre, inclusiv Canada, Țările de Jos și națiuni din Indo-Pacific precum Japonia. Proiectul vizează lansarea rapidă de sateliți de rezervă și restaurarea rețelelor spațiale.
[11] https://www.ncia.nato.int/newsroom/news/the-alliance-persistent-surveillance-from-space-apss-programme-reaches-initial-operational-capability?referrer=grok.com
[12] https://www.bursa.ro/noua-strategie-nato-industria-de-aparare-devine-motorul-securitatii-aliantei-24715951
[13] https://www.cronica.ro/raport-nato-romania-a-cheltuit-anul-trecut-219-din-pib-pentru-aparare-si-se-estimeaza-ca-in-2026-va-cheltui-243-cronica-diminetii/
[14] Încasările la bugetul general consolidat al României pentru anul 2025 au reprezentat 30,5% din PIB, în timp ce totalul cheltuielilor a urcat la 42,3% din PIB, generând un deficit bugetar de 7,65% din PIB.
[15] https://x.com/NicusorDanRO/status/2075213335985893811
[16] https://hotnews.ro/pentru-prima-oara-romania-a-mers-cu-cinci-firme-din-aparare-la-summitul-nato-unde-a-fost-si-presedintele-nicusor-dan-pana-acum-numele-lor-nu-au-fost-facute-publice-ce-spun-firmele-intervievat-2294399
[17] https://termene.ro/firma/35011410-OVES-ENTERPRISE-SRL
[18] https://termene.ro/firma/50550710-ORBOTIX-INDUSTRIES-SRL
[19] https://termene.ro/firma/13418839-OPTOELECTRONICA-2001-SA
[20] https://termene.ro/firma/10012681-AUTONOMOUS-FLIGHT-TECHNOLOGY-R-D-SRL
[21] https://romarm.ro/informatii-despre-companie/
[22] https://defapt.ro/international/premierul-canadei-cere-alianta-tarilor-mijlocii
