duminică, aprilie 18, 2021

Ne pregătim pentru ROEXIT?

În primăvara anului 2016, înainte de alegerile locale, dl. Marian Munteanu, fostul simbol al manifestației-maraton din Piața Universității din aprilie-iunie 1990, încerca o revenire în spațiul public.
Profitând de starea de confuzie în care se afla la ora aceea PNL (din păcate, nu s-ar putea nicidecum spune că vechiul partid al Brătienilor s-ar fi limpezit prea mult în cei doi ani și jumătate care au trecut de la acel moment penibil), de contradicțiile interne din partid, de analfabetismul politic al d-nei Alina Gorghiu care îndeplinea cu maximă nepricepere atribuțiile de președinte, dl. Marian Munteanu a devenit, pentru câteva zile, candidat la funcția de primar general al Capitalei.
Dl. Munteanu a fost, în cele din urmă, silit să se retragă din cursa electorală (atunci bătrânul senior liberal cu condicuță la Securitate, între timp repauzatul întru Domnul Mircea Ionescu-Quintus, a dat publicității un comunicat mai mult decât incalificabil) de presiunile interne din partid, dar și de cele venite din partea societății civile căci câteva gesturi ale domniei-sale au pus electoratul serios pe gânduri. De pildă, dl. Munteanu a refuzat o verificare a trecutului său de către organismele CNSAS, tot la fel cum nu a fost de acord să semneze declarația de integritate.
Indiscutabil, toate această serie de întâmplări nefericite conjugate cu alte multe gafe politice comise de conducerea din acea vreme a PNL au pregătit victoria zdrobitoare în alegeri a Gabrielei Firea ca și a celorlaltor candidați ai PSD ce au devenit primari de sectoare. Așa se face că harta politică a Bucureștiului este, în acest moment, roșie.
Dacă în aprilie 2016, dl. Marian Munteanu revenea în actualitate din postura de “candidat al coanei Joițica”, așa după după cum îl numeam într-un editorial publicat pe adevărul.ro, astăzi același domn s-a pus în serviciul trustului de presă al famigliei Voiculescu. Acolo unde comentează în voie, adică cum e voia lui Gâdea&co, și aceștia executând ordinele securistului Voiculescu, necesitatea prezenței la vot în ziua referendumului, perorează despre familia tradițională și unde are îndrăzneala de a spune cu voce tare ceea ce gândește și plănuiește, de fapt, să facă Dragnea în cazul în care va mai rămâne la putere și în libertate.
Dl. Marian Munteanu a edictat luni seara, după încheierea primei zile de dezbatere de la Strasbourg și după aprecierile extrem de critice ale d-lui Frans Timmermans la adresa guvernului și Parlamentului României, că referendumul ar fi un prim act de independență al țării noastre față de UE. Nici o coincidență, nici cea mai mică întâmplare că dl. Marian Munteanu făcea aceste declarații nocive la același post de televiziune care găzduia și o primă reacție furibundă a președintelui PSD, dl. Liviu Dragnea, la atitudinile din ce în ce mai critice ale UE față de abaterile de la conduita cerută unui stat membru al Uniunii pe care și le îngăduie guvernul și coaliția PSD-ALDE. Exasperat de atitudine complet neonestă a oficialilor de la București, a premierului Viorica Vasilica Dăncila care, una declară la Bruxelles și la Strasbourg, și alta face la București, situându-se astfel în tradiția dublei măsuri, inaugurată încă din primele zile ale anului 1990 de Ion Iliescu și banda lui, dl. Timmermans a spus că există mari șanse ca guvernul României să fie chemat la judecată. Dl. Dragnea a sărit isteric și a spus că România ar fi fost amenințată.
Nici vorbă. Nici urmă de amenințare. Doar guvernanții au primit un avertisment dur. Acestora li s-a arătat cartonașul galben, așa cum se pare că vor sta lucrurile și atunci când se va da publicității noul MCV. Grav e că ieșirea iresponsabilă a d-lui Dragnea pare să confirme zicerile d-lui Munteanu. Și anume că, în cercurile de decizie de la București, începe să prindă contur decizia radicalizării poziției față de UE, după modelul Budapestei și al Varșoviei. Se va ajunge până la plănuirea unui ROEXIT?

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Dl Marian Munteanu este MOARTEA PASIUNII.

    Este genul de om care te face sa detesti automat orice CAUZA doar
    pentru ca el o sprijina..

    Este prima voce ca m-a determinat sa iau in calcul BOICOTUL ca optiune
    civica, doar pentru ca el s-a catarat deja pe scena celor care sustin REFERENDUMUL.

    Chiar nu pot sa inteleg mecanismele psihice care ii determina
    pe astfel de oameni – lipsiti de orice fel de atuuri – sa se tot bage in față si in seamă.

    In concluzie , daca vrem sa avem in continuare un viitor european – lasati-l
    pe Marian Munteanu sa se ocupe de orice campanie pro ROEXIT ,

    cuvant care luni nu exista , dar care marti era deja prezent in titlul a circa 50 de articole
    aparute in 9 – 10 publicatii – in vremuri
    in care telepatia este profund contestata ,
    dar securismul coordonat si coordonator
    este din ce in ce mai evident.

  2. Sa nu dramatizam.

    Marian Munteanu nu are sub nicio forma charisma sau macar claritatea unui lider de opinie. Vremea sa a apus. Daca are 1000 de adepti sau macar persoane care sa il asculte (cu tot cu rude) e lucru mare.

    Oricat s-ar incerca intoxicarea media in legatura cu non-referendumul despre … (nu e clar despre ce), tot nu va ajunge la contiinta oamenilor. Iar niste voturi date ca sa fie o buna ocazie de iesit „la una mica” la birtul din sat nu au cum avea semnificatie politica de vreun fel.

    Referendumul acesta are drept unic scop tensionarea societatii romanesti. Ce putere straina are asemenea interese si experienta in destabilizare va las sa ghiciti. Asa ca a gasi o semnificatie unde nu e nici una e o intreprindere fara sens.

    ===

    Iesirea din UE este greu de imaginat cu un partid sub 30% al carui lider a coborat sub 5%. Istericalele nu inseamna putere.

    Iesirea din UE in aceste conditii ar echivala cu o lovitura de stat, ceea mi se pare foarte putin probabil sa fie acceptat de poporul roman.

    • In anii eliberarii sovietice, urss avea agenti si cozi de topor peste tot, plus ocupatia militara.
      In 2018, are puterea, prin forurile politice cele mai inalta, are armata Romaniei, Jandarmeria (alte trupe, dar tot redutabile, s-a vazut din ’90, desi saracacios echipate aveau experienta in „lupta contra dusmanului extern”), au presa, „intelectualii” – „intregul popor”, care „nu mai vrea Europa lui Iohannis”.
      Romanii s-au tampit. Vor cere de bunavoie ocupatia rusa. „Nu chiar atat de rea cat este cea satanica a occidentului blestemat”
      O solutie ar fi transformarea aliatului american in occupant. La asta pare sa lucreze kremlinul, si nu numai.

      • Nu comentez intentiile statelor pe care le-ati amintit.

        As remarca doar ca din cate se mai vede prin lume, batalia se da pe sfere de influenta, mai putin pe teritorii.

        Acum, mi-e dificil sa imi inchipui continutul termenului „sfera de influenta” in acest mileniu, desi il putem intui cu totii.

        Dupa parerea mea, vulnerabilitatea Romaniei apare atat din tineretea democratiei sale, cat si din precaritatea educatiei nationale si din mediul sau politic de-ideologizat.

        ===

        Cine stapaneste timpul, castiga razboiul – spunea Sun Tzi. Cam asa e si acum – cine reuseste sa amane marcarea unei agende pozitive privind dezvoltarea in spatiul public pana la inceputul lunii noiembrie, castiga batalia.

        Atacurile postacilor vin sa umple goluri si sa creeze tensiuni. La fel, mesaje in spatiul public cu vadit scop destabilizator, a caror origine nu pare sa fie vreun biet partid politic dambovitean.

        Nu vorbesc despre vreo conspiratie internationala, spun doar ca pe un fond instabil, cu un politic profund destructurat, orice atac are rapid succes. Poate si neasteptat succes.

        ===

        Avem nevoie de restrangereea chelteuiliolor publice, pentru a nu mai plati nejustificat salarii mai mari decat sectorul privat.

        Avem nevoie de redfucerea masiva a deficitului bugetar, pentru a nu ne mai indatora pentru consum.

        Avem nevoie de piata muncii flexibila, pentru ca oricine sa-si gaseasca de lucru dupa cum doreste si sa isi schimbe locul de munca pana cand gaseste ce doreste.

        Avem nevoie de concurenta si transparenta in domeniul educatiei nationale, de acceptarea reala a alternativelor si de eliminarea solicitarilor de studii unde nu este nevoie.

        Avem nevoie de privatizare (nu de fonduri suverane si alte inventii).

        Avem nevoie de debirocratizare reala si de ocrotirea investitiilor.

        In esenta avem nevoie de capitalism, pe care noi trebuie sa il facem, nu are cine altcineva.

        Personal, imi refuz contemplarea buricului si incerc sa spun ca e oricum o tehnica fara succes :-)). Astgept un partid politic sa ridice steagul statului liberal, numai un partid o poate face. Oricare.

      • Cum adica ? CINE ”are puterea , prin forurile politice cele mai inalta, are armata Romaniei, Jandarmeria…” ? Va rederiti la ”urss” ?

        ”armata Romaniei” – care lupta in Afganistan impreuna cu americanii este a ”urss” ?

        Ambasadorul SUA a explicat ca exista 100 000 de tineri valorosi romani care
        au fost deja sprijiniti de ei ca sa-si insuseasca valorile democratice americane,

        si ca mai exista 40 – 50 000 de tineri romani antrenati sa si insuseasca valorile democratice
        franceze, britanice , olandeze si chiar germane.

        Nu in ultimul rand trebuie luati in considerare si tinerii care si-au insusit valorile romanesti,
        din lucrarile noii istorii publiate la Humanitas care demonstreaza ca nu a fost niciodata nimic de capul nostru , si ca nici nu va fi daca ne inhata iar Rusia.

        Pentru cine citeste excesiv Facebook si deci nu stie ce e aia ”urss” trebuie spus ca de fapt se scria URSS si insemna Uniunea republicilor Socialiste Sovietice ….pe scurt Uniunea Sovietica …o denumire parsiva pe care Rusia o adoptase ca sa nu recunoasca ca de fapt era un Imperiu in care adunase o multime de alte popoare .

        Romania nu era parte din aceasta Uniune, dar intre 1944 si 1989 s-a aflat in postura de satelit
        al uniunii alaturi de Polonia, Ungaria si alte state prizoniere , majpritate aflate si sub ocupatie Rusa.

        Nu se stie cat a fost simulare si Denitate , dar din cand in cand liderii comunisti ai Romaniei
        se mai luau in bete cu sefii de la moscova, zicandu-le ca ei NU DAU SOCOTEALA…

        din 1989 si pana ieri 3 10 2018 politicienii romani nu au mai pronuntat aceste cuvinte.

        • Cu tot respectul pentru oameni/persoane, dar Armata si Jandarmeria sunt structuri militare, aflate la ordin – la dispozitia celui care ordona.
          Daca lupta acum in Afganistan, pot primi ordin si trebuie sa-l execute sa lupte impotriva oricarei entitati inamice.
          Am retinut din discursul purtatorului de lozinici al Jandarmeriei din 11 august dimineata ca trebuie sa-i respectam pe Jandarmi, ca tot ei sunt cei care au fost in misiuni in Afganistan (oare?). SI daca ar fi tot aia, de ce (se) bat (cu) oameni neinarmati IN TARA LOR? De ce scot cu forta niste persoane dintr-un taxi ca sa-i farame in bataie pe asfalt? Pentru ca exista o linie de comanda.
          Deci, daca cine da ordin este prieten cu URSS (ca sa va respect dorinta de scriere corecta)… ce trebuie sa faca Armata si Jandarmeria? Razmerita?
          Ah, ca ministrul de interne s-a fofilat sa formalizeze pozitia de coordonare si comanda si o da cotita ca nu a coordonat reprimarea protestului… ea e civil si doar trecea pe-acolo sa discute cu colegii…
          Cu siguranta le-a facut comandantilor o oferta de nerefuzat.
          Deci se poate. Si poate sa iasa si mult mai rau daca ne lasam pe mana lor.

  3. Personal cred că este mai degrabă o strategie de maximizare a poziţiilor proprii, înaintea a ceeace ei speră să fie o negociere subterană, ceva gen „voi ni-i faceţi scăpaţi pe Dragnea şi pe ceialţi penali iar noi la schimb terminăm cu RoExit”. Cam ca în bancul cu rabinul şi evreul sărac care avea o singură cameră şi familie mare. Când scoate animalele pe care le introdusese în casă la sugestia rabinului, totul i se pare roz şi optimist. :)

  4. Mda, pericolul este mare, deoarece marea masa de votanti PSD poate fi influentata si poate sa se intoarca impotriva Uniunii Europene, prin crearea de conflicte false. Adica PSD-ul poate sa forteze nota si sa afceteze statul de drept in continuare prin anumite decizii iresponsabile, apoi UE poate sa pedepseasca Romania (Art.7, fonduri UE, etc), iar apoi Dragnea poate sa intoarca situatia si sa spuna: vedeti ce face UE, ne pedepseste si deci este impotriva noastra, a poporului. Asadar, mai vreti in UE sau nu? Si poate organiza un referendum pe problema asta si atunci ne-am ars cu totii. Deja referendumul din weekend poate fi considerat un preambul al acestui proces.

  5. Marian Munteanu este ca si Traian Basescu , un lider expirat.
    Numai presa le mai da atentie, inlcusiv Dv. din lipsa de subiecte. E greu sa scrii zilnic despre ceva cu impact la public. Faptul ca e soare, cerul e albastru, cald la pranz ,pare ceva banal, dar e nevoie de un scriitor mare care sa scrie despre asa ceva.

  6. „Profitând de starea de confuzie în care se afla la ora aceea PNL…”

    Așa se numește blatul uselist pe care l-a făcut PNL cu PSD?…La Primăria Capitalei cum a ajuns d-na FIrea? Așa a dorit PNL.

    • Mie mi se pare mai curand o apropiere naturala, decat un blat.

      Adica, nu degeaba cele 2 partide au format USL nu cu mult timp in urma. Atunci la dreapta se plasa timid PD. Acum la dreapta nu mai e nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Fostul deţinut politic Petre Pandrea îi scrie premierului Ion Gheorghe Maurer (august 1965)

Primul gând care ne-a trecut prin minte, după ce am descoperit şi citit scrisoarea inedită de mai jos, a fost despre „sindromul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro