Destinul lui Neagu Djuvara cuprinde un caleidoscop de destine, ca şi cum viaţa sa ar fi fost o succesiune de vieţi. Dincolo de longevitatea goetheeană a existenţei sale, ceea ce uimeşte este intensitatea trăirii: asemeni paşoptiştilor, Neagu Djuvara străbate istoria cu gândul la patria pierdută şi, asemeni lor, este ȋndrumat pe făgaşul regăsirii României.
Există, aşadar,la inceput, un chip al diplomatului care serveşte naţiunea ȋn clipele celui de-al doilea război: misiunea de la Stockholm este cea din urmă pagină din acest dosar al primei sale vieţi. Din diplomat se va ivi exilatul, cel care ȋncearcă să salveze ceea ce se mai poate salva din catastrofa de după 30 decembrie 1947. Cel dintâi exil al lui Neagu Djuvara este o poveste ȋn care se amestecă speranţa şi disperarea,căci anii postbelici sunt anii sovietizării şi ai partajului Europei. Plecarea ȋn Africa, ȋn Niger, ȋncheie o viaţă şi deschide o alta: pribegia devine ocazia de fi martorul naşterii unui nou univers. Cel din urmă exil european este preludiul lui decembrie 1989: prăbuşirea comunismului este prima pagină a memorabilei vieţi româneşti a lui Neagu Djuvara.
Şi poate că nimeni altul nu a ȋntruchipat mai elocvent această continuitate intelectuală cu România pierdută decât Neagu Djuvara. Prin stil, prin dicţiune , prin statură el a ilustrat o limbă şi un stil al celor de demult. Din 1990 Neagu Djuvara a fost un om-punte, capabil să ȋi reȋnveţe pe contemporanii săi să vorbească din nou cu acele cuvinte ale clarităţii şi curajului pe care le credeau uitate. Pedagogia sa a fost, precum cea paşoptistă, una a zidirii: vocea sa a retrezit un instict latent al simplităţii vizionare şi a trasat un drum pe care alte generaţii au ales să ȋl urmeze, la rândul lor.
Secolul său
Prin memorialistica şi contribuţia istoriografică, Neagu Djuvara a imaginat o cronică a secolului său. Marcat de amprenta lui Raymond Aron, cel care i-a fost conducător de teză, Djuvara a impus ȋn spaţiul intelectual de la noi o privire a lucidităţii şi duratei lungi.Despărţirea de locurile comune este parte din acest efort de reinventare al spiritului critic.
Amintirile din exil ale lui Neagu Djuvara sunt una dintre cele mai importante ȋncercari de examinare a evoluţiei unui destin. Gândite ȋn oglindă cu suvenirurile paşoptiste, ele sunt cronica unei tentative de a căuta sensul ȋn catastrofa istorică. Emigraţia este un teritoriu al curajului, dar şi al cedărilor şi compromisurilor, tensiunea este mereu prezentă, iar linia dintre viaţă si moarte este dificil de trasat. Misiunea de agent de legatură dintre emigraţie şi serviciile de informaţii occidentale este un episod tragic, dominat de un sentiment al zădarniciei şi al neȋmplinirii. Amintirile lui Neagu Djuvara sunt un roman al acestei Românii rupte din România, a cărei unică datorie era aceea de a vorbi ȋn numele unei naţiuni captive.
Iar rama ȋn care istoricul ȋnscrie propriul destin şi cel al naţiunii sale este aceea lungului război global pentru hegemonie, ce durează ȋntre 1914 şi 1991. Privirea lui Neagu Djuvara este una aroniană, de vreme ce ea plasează ȋn centrul interogaţiei intelectuale lupta pentru supremaţie ȋn politica internaţională. Catastrofa secolului său este expresia acestei rivalităţi ce pune ȋn mişcare plăcile tectonice ale Eurasiei. România Mare şi mai apoi comunismul sunt secvenţele modelate de această tensiune teribilă.
Judecata istorică a lui Neagu Djuvara este şi ea aroniană- refuzând comoditatea ipocrită a patriotismului demagogic, ea este ȋncărcată de un elan al lucidităţii ce invită la introspecţie colectivă. Formulările au claritatea de granit a frazelor lui Tacitus. Anul 1940 este imaginea dezonoarei naţionale, ȋn vreme ce regimul comunist stă sub semnul barbariei, minciunii şi al corupţiei morale.
Acest patriotism al lucidităţii şi al curajului moral este ceea ce Neagu Djuvara a dăruit patriei sale regăsite. Până la capăt devotat naţiunii sale, Neagu Djuvara este, ȋn posteritate, o carămidă la temelia unei alte Românii, reȋntemeiate pe demnitatea libertăţii.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Acest patriotism al lucidității și al curajului moral este ceeace Neagu Djuvara a dăruit patriei sale. Până la capăt devotat națiunii sale, Neagu Djuvara este, în posteritate, o cărămidă la temelia unei alte Românii, reîntemeiate pe demnitatea libertății”. Impecabile fraze. Memorabile cuvinte. Dacă ar mai exista astăzi personaje pașoptiste aș fi complet de acord cu dumneavoastră. Dar a vorbi astăzi despre curaj moral, devotament, demnitate ar însemna să ridicăm pe soclu niște personaje prea modeste pentru un „bust” al orgoliilor istoriei, unei clase infame ce 35 ani a frânat cât a putut mersul înainte al națiunii.
Unirea ne-o vor face mereu alții.
Lipsește in acest articol observația cheie a lui Djuvara ca în momentul în care marile civilizații ajung la decădere la vârful lor ajung alogenii, care uneori le încetinesc declinul. E un subiect delicat in Europa și România de azi. Trebuie spus însă ca o civilizație în care nu se pot discuta deschis subiecte dificile nu are viitor.
Neagu Giuvara a fost contestat si dispretuit de mediul academic instalat pe veci pe scaunelele notorietatii comuniste. Considerat de senatorii de drept „doar un eseist „, si nu un adevarat istoric, fara acces la mijloace specifice de cercetare, N G si-a argumentat opiniile cu logica bunului simt. Fara a lovi cu brutalitate in miturile nationaliste antebelice sau comuniste, fara a incerca demolarea statuilor marilor istorici, care au impus sabloane de interpretare – de foarte , foarte multe ori – fara drept de apel, dar care au cauzat generarea si consolidarea unor erori de comportament colectiv absurd, cu impact asupra discernamantului actualilor cetateni ai Romaniei, N G ofera celor preocupati de soarta natiunii, posibilitatea de a se indrepta prin logica spre adevar. Analiza fiecarui cuvant dintre cele putine scrise, ale marelui Roman este un indemn spre descoperirea unui nou sens. Si de asemenea spre descoperirea impostorilor care au deformat cu aroganta constiinta romanesca.
„Doctorii” care aveau diplomele luate cu ordin de la partid, pe liste -facute de Secu-, si care acum au cumparat aceleasi diplome cu bani de la partid -sau Secu nou- (de unde bani pentru istorici, la salarizarea de dupa ’90. sa cumperi doctorate?) considera ca toti cei care nu li se supun -si nu sunt in gasca lor- sunt diletanti sau eseisti.
Dar nu vin cu contracte (platite) pentru editarea de carti stiintifice pentru cine nu are ochi albastri…….
Vocea lui NEAGU DJUVARA este SINGURA voce lucidă în peisajul intelectualității românești, chiar raportate la alte voci intelectuale din diaspora bântuite de fantasme ideologice. Comparativ cu intelectualitatea din țară, Djuvara este într-un avantaj și mai mare, chiar cu colegii istorici. Vrând-nevrand, intelectualii din interiorul României au fost maculati de ideologia comunistă până la afectarea spiritului critic. Astfel sunt și ei împărțiți între naționaliști și progresiști.
Da, Neagu Djuvara parcă vine dintr-o altă lume(autorul zice de la 1848), privirea lui este coerentă și dezideologizată, o voce singulara și, cred eu, extrem de productivă fiindcă creează o Speranță pentru un popor debusolat. Altfel spus, Djuvara reamintește că Identitatea națională a existat și TREBUIE SĂ EXISTE.
Mulțumim NEAGU DJUVARA.
Sunt mai multe categorii: natioalisti triumfalisti, nationalisti tracomani/cu legaturi cu Moscova imperialista, internationalisti pro-moscoviti reformisti etc.
Din pacate, istoricii occidentalisti (cati sunt) scuipa pe istoria nationala, in loc sa fie autentic istorici (sine ira et studio). De unde rezulta ca nu Occidentul ii sustine, ci tot cuiburi de agenti estici sau central europeni, interesati in minciuni.
Mai e mult pina sa se faca curatenie in istoriografia noastra, mai ales ca ministrul culturii este -mai mereu- un UDMR-ist.
Mai sunt și tot felul de istorici și lingviști progresiști cărora nu le place deloc chestia cu Istoria României adoptând teze răutăcioase asupra istoriei și limbii române( de ex că poporul și limba română s-au format în Sudul Dunării, adică teza maghiară despre istoria României).
Frumos vorbit despre un om mare.
>Anul 1940 este imaginea dezonoarei naţionale,
Ce bine că în sfârşit se spun lucrurilor pe nume cu subiect şi predicat. Dezonoare şi laşitate.
„Nu am încetat o clipă să țin la enorm la Neagu Djuvara”, căci el reprezintă un fenomen ce trebuie „cules” și savurat. A vorbit despre sine. A vorbit despre lume, despre cunoaștere și adevăr, despre popoare, politică și vrăjmași. Gândirea lui deschide drumul către formularea adevărurilor eterne. Dar mai presus de orice el sugerează lucruri teribile „la care se cuvine să medită. „Vreme de patru secole de stăpânire otomană, românul a indurat, dar n-a „colaborat”. „Cum să te mai miri că hoția atinge, in acești ani de după revoluție, proporții nemaipomenite! Se pare că e o boală transmisibilă”. „Admirația românilor pentru Franța, in sec. XVIII-XIX, a fost un caz pasional. Nu cu cnutul, ca in Rusia lui Petru I….”. Vorbind despre Rusia și simțămintele românilor față de ea, din 1828-1829, Neagu Djuvara remarcă: „Atâtea nenorociri adunate din vina ocupanților aveau să exacerbeze, și, fapt nou, de acum încolo, avea să fie un sentiment aproape generalizat in toate paturile populației”. „Nicolae Bălcescu a murit singur, in țară străină;…trupul i-a fost aruncat în groapa comuna…” In istorie nu există miracole, ci, din când în când, întâmplări minunate. Într-o singură generație, toate visurile cele mai scumpe ale lui Bălcescu… se vor realiza. 1859, la doar șase ani de la moartea sa, Unirea Principatelor sub Alexandru Cuza; 1866, o dinastie străină pe tron; 1877, Independenta; 1881, regatul; 1918, Unirea tuturor provinciilor”. „Așa am fost construiți…”
In legatura cu “regasirea Romaniei” la o ipotetica reintoarcere acasa, c-as reaminti ce a spus Brancusi, atunci, cand dupa multi ani “de Occident”, a revenit la Tg. Jiu pentru realizarea marelui Ansamblu dedicat color care s-au jerrfit pentru apararea patriei : “Cand am plecat v-am last saraci si prosti ! Acum, cand ma intricate va gases si mai saraci si mai prosti !”
Dacă observ eu bine, ca privitor la hainele împăratului, materialul de mai sus umflă cu pompa calitățile, iar în același timp nu suflă o vorbuliță nefavorabilă lui Neagu Djuvara.
Înțeleg însă că bun așa subiectivist e cât se poate de omenesc.