Am comentat încă de la apariție ei în limba franceză, la o editură elvețiană- și am făcut-o și cu bucurie, și cu emoție-, excelenta carte pe care teatrologul George Banu i-a dedicat-o lui Anton Pavlovici Cehov. Într-un număr limitat de pagini, impus de specificul colecției în care urma să apară volumul, George Banu opera asemănări și distincții uimitoarea între ceea ce înseamnă opera lui Shakespeare și cea a lui Anton Pavlovici.
Da, admitea marele teatrolog, e foarte posibil ca Shakespeare să ne fie contemporan. Nu obligatoriu și nu întotdeauna, chiar dacă scrierile sale au fost tratate de-a lungul vremii de parcă ar fi fost de gumilastic. Cu Cehov însă lucrurile stau puțin altfel. Opera lui, mai exact tetralogia, scrierile considerate a fi cu adevărat cehoviene, opina George Banu, îi dau dreptate lui Roland Barthes care, în celebra lui carte S/Z, polemiza cu teoria operei deschise. Există scrieri care au ceea ce se cheamă o deschidere limitată, iar Pescărușul, Unchiul Vanea, Trei surori, Livada de vișini fac parte din această categorie. În cazul lor, aprecia George Banu, avem de-a face cu un nucleu persistent, iar regizorii, criticii se dedau unui exercițiu care conduce la descoperiri parțiale și revizuiri punctuale, însă fără a sparge centrul organizator, structurant.
Tocmai de aceea Cehov ne este un apropiat, nu un contemporan. Scrierile lui aparțin unui dublu timp- cel al trecutului și al prezentului deopotrivă- ele îi obligă pe regizori să le pună în scenă ca și cum ar fi de azi, dar și de odinioară. Cehov ne este, aprecia George Banu, o rudă apropiată, însă nu un complice. Constatarea aceasta a apropierii l-a determinat pe autorul cărții ca în ediția ei în limba română, apărută în vară la Nemira, să opereze o modificare de titlu. Ea se cheamă acum Cehov, aproapele nostru.
Poate că tocmai din dorința de a-l simți încă și mai apropiat, am încercat, la un momen dat, dorința de a râde nu neapărat de Cehov, cât mai ales de personajele lui. De a le releva și de a le întoarce pe toate fețele ridicolul. Nu am mai vrut să fim solidari cu Cehov. Și nu am mai vrut să plângem nici cu Olga, Mașa sau Irina, nici cu Liubov Andreevna, nici cu Treplev și Nina Zarecinaia din Pescărușul și nici cu Ivan Voinițki sau Sofia Alexandrovna din Unchiul Vania. Cam de prin anul 1960, ne spune George Banu, s-a renunțat la modelul Stanislavski și a început o altă etapă. Având un prim punct de reper în faptul că Cehov și-a socotit unele dintre piesele din teatrologie „comedii” și un al doilea în actul revoluționar al unui regizor- e vorba despre Otomar Krejča- care a edictat că am plâns destul și că a venit momentul să mai și râdem de personajele dramaturgului rus.
Să râdem de ce?- se întreabă cu folos George Banu. Unde e miezul comic al pieselor și al eroilor cehovieni de vreme ce comicul de situație, îndeobște cel mai mustos, e episodic? Dar și cum stau lucrurile cu personajele clownești ale marelui dramaturg, personaje devenite motive, doar unele dintre motivele care i-au determinat pe exegeți să afirme că Anton Pavlovici anunță, prefațează viitorul teatru al absurdului?
Să râdem de ce și cum m-am întrebat și eu urmărind spectacolul cu piesa Unchiul Vania, montat de Cristian Ban la Teatrul Regina Maria din Oradea. Într-un fel care mie mi-a adus mai puțin aminte de Brecht cât mai curând de văzutul și simțitul enorm al lui Caragiale.
Cel puțin unele dintre personajele din spectacolul de la Teatrul Regina Maria din Oradea se simt și se prezintă pe ele însele ca fiind plasate sub semnul unei viziuni exagerate. Vania, interpretat convingător, adesea chiar empatic de Petre Ghimbășan, după ce intră timid, ezitant în scenă, ne anunță că vom vedea înscenat ceva scris de apecehov și că ne așteaptă 100 de minute de plictiseală. De fapt, spectacolul durează aproximativ două ore. Fiecare personaj ne va fi prezentat de Teleghin, jucat cu vorbe cam molfăite de Pavel Sîrghi. Care, poate spre a se mai reduce din plictiseală, este dotat cu un casetofon din care vom auzi câteva, destule mari șlagăre mondiale. Cea mai bună muzică din 1980 încoace. Printre care și binecunoscutul Fielings care, la un moment dat, va fi cântat în cor, așa ca pe stadion, de toate personajele, cu profesorul Serebreakov în chip de prim-solist, chitarist și entertainer..Care, cam pe nepusă masaăm vrea să cucerească mulțimile, ajutat fiind de Teleghin. Mulțimile aplaudă, însă o fac cu zero beneficii estetice. Avem, așadar, de-a face cu un Serebreakov, jucat cam mediocru de Richard Balint, care nu își simte ridicolul (de fapt, e singurul care nu face asta), care, deși e deliberat prost îmbrăcat de semnatara costumelor, Andreea Săndulescu, și se tot recomandă a fi om de știință și gânditor are părul lung de parcă ar fi rocker. Sau, mă rog, un om al cavernelor. Dacă nu cumva chiar un personaj care și-a cerut transferul din coșmardescul spectacol Tandrețe. Tot al Teatrului Regina Maria din Oradea. Prost, într-un sărman pulovăr în dungi e îmbrăcat și Vania. Care e asemenea unui contabil de țară. E personajul predestinat eșecului. Se revoltă la adresa lui Serebreakov (aceasta e ortografia consacrată, iar eu o folosesc ca atare, chiar dacă traducătoarea Raluca Rădulescu vrea altfel), îi demască, îi strigă impostura, dă greș când încearcă să îl împuște pe caraghiosul profesor, devine el însuși penibil când își semnează capitularea. Sofia, interpretată corect de Anda Tămășanu, poartă bluejeans și e înzestrată cu o șapcă purtată à l’américaine. E conștientă de inferioritatea ei, își recunoaște ea însăși handicapurile. Și totuși speră, deși nu are de sperat nimic.Elena Andreevna e frumoasă, elegantă, însă, din păcate, cam atât, căci Denisa Vlad nu ajunge sau nu i s-a cerut să ajungă la profunzimile personajului. Doctorul Astrov, just încredințat interpretării lui Răzvan Vicoveanu, ni se înfățișează de la bun început a fi dintr-o altă lume. E elegant, e îmbrăcat inițial într-un costum negru, e cel puțin tot la fel de sensibil precum e Ivan Petrovici Voinițki. Și chiar dacă l-a tras la fund viața asta, așa cum sună o superbă replică din piesă pe care, din păcate, cel puțin eu nu am auzit-o, Astrov are pe mai departe o căldură sufletească ce se simte în scenele cu Elena Andreevna.
Regizorul a tăiat destul din mult din piesă, a tăiat și din superba scenă a împăcării dintre Elena și Sofia Alexandrovna care, în original, se încheie cu interdicția cântatului la pian venită din partea lui Serebreakov, a subliniat mai ales faptul că și femeile beau. A renunțat cu totul la personajul Voinițkaia. Ponderea doicăi Marina a fost redusă la minimum, așa că actrița Corina Cernea, temeinic încotoșmănată, trece aproape neobservată.
Personajele vorbesc, beau, mănâncă (cel mai des i se oferă mâncare ca și votcă doctorului Astrov, cel mai mult mănâncă, chiar și noaptea Sonia), se plictisesc, unele își recunosc și clamează propria ratarea. Fac toate acestea în spațiul unei case tot mai mici, mai neîncăpătoare. Nici vorbă despre cele aproape 30 de camere care îl indispun pe sărmanul profesor universitar la pensie. Casa, atâta câtă mai e și cât rămâne ca urmare a unor diminuări constante, e înconjurată de nori mari, albi, care, trebuie să admit că dau o impresie vizuală cu totul remarcabilă. Decorul reușit și plurisemantic i se datorează tot Andreei Săndulescu.
Am râs și eu la unele momente din spectacol. Unora, puține, le-am apreciat sensibilitatea. Foarte adesea însă mi s-a părut că Cristian Ban a sărit calul atunci când a vrut să evidențieze caraghioslâcul personajelor. Că, de pildă, în scena corului cu Fielings a tras nepermis de mari ocheade publicului.
Așa că încercarea regizorului Cristian Ban de a sparge ceea ce George Banu numea centrul organizator, structurant al piesei lui Cehov mi se pare doar parțial reușită.
Teatrul REGINA MARIA din Oradea
UNCHIUL VANIA de Anton Pavlovici Cehov
Traducerea: Raluca Rădulescu
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Andreea Săndulescu
Lighting design: Cristian Niculescu
Asistent regie: David Constantinescu
Cu: Richard Balint (Serebreakov Aleksandr Vladimirovici), Denisa Vlad (Elena Andreevna), Anda Tămășanu (Sofia Aleksandrovna), Petre Ghimbășan (Voinițki Ivan Petrovici), Răzvan Vicoveanu (Astrov Mihail Lvovici), Pavel Sîrghi (Teleghin Ilia Ilici), Corina Cernea (Marina, doica bătrână)
