miercuri, iunie 29, 2022

Nesportivii






Bun, am încasat-o rău de la Muntenegru, o țară cu de patru ori mai puțini locuitori decât are Bucureștiul, dar strălucim cumva la alte sporturi – rugby, hochei, baschet, volei, handbal, polo? Fiindcă, după rezultate, ai zice că fotbalul pentru noi e ca bobul pentru nigerieni sau curlingul pentru paraguayeni. Dacă însă citești presa, vezi că în România numai fotbalul contează, celelalte sporturi de echipă abia se strecoară accidental în vreo notă de subsol. La sporturile individuale mai treacă-meargă, pot să apară excepții: copii talentați crescuți în familii cu dare de mână, preocupate de cariera lor. Cu sporturile de echipă e mult mai complicat, la fotbal trebuie să apară simultan cel puțin unsprezece excepții, la rugby cel puțin cincisprezece, și nici asta nu-i de-ajuns, excepțiile trebuie să lucreze bine împreună, adică să colaboreze – antispecialitatea noastră. România are a opta populație din Europa, s-a clasat oare în ultimii douăzeci de ani între primele opt națiuni ale Europei la vreun sport de echipă? Și suntem mai numeroși decât olandezii, croații, sârbii, portughezii sau cehii. Altminteri, mi se pare absolut logic faptul că sponsorii fotbalului românesc au tot fost producătorii de bere. Asta corespunde imaginii ușor de recunoscut a conaționalului nostru spărgând semințe între dinți, îndreptându-se agale, târșâindu-și șlapii, cu burta ieșind de sub maieu, spre amicii de bere cu care să împărtășească bășcălii groase ca-n reclamele TV.

Trebuie să spun totuși câteva lucruri despre meciul cu Muntenegru, care sunt valabile pentru orice meci jucat de echipele românești în ultimii ani. Unu: fotbaliștii noștri nu sunt sportivi, n-au fizicul necesar pentru a practica un sport oarecare, n-au viteză (și nici viteză de reacție), n-au forță. Doi: nu stăpânesc procedeele elementare, pasa și preluarea, la stop mingea sare ca din colțul mesei. Despre abilitatea de a-și depăși adversarul prin dribling ar fi ridicol să vorbesc. Trei: nu cunosc știința jocului, habar n-au să se așeze în teren, să se demarce, să se dubleze, să ghicească pozițiile viitoare ale coechipierilor – adică sunt incapabili să colaboreze inteligent. (O amintire îmi stăruie în minte: acum treizeci de ani eram într-un parc din regiunea pariziană unde se juca un meci de rugby între echipe de copii; i-am privit fascinat pe puștii de vreo zece cum mânuiau balonul și declanșau atacuri pe treisferturi – învățaseră corect jocul, avuseseră antrenori buni.) Tactica sau voința de a învinge nu mai intră în discuție, odată ce nici una din primele trei cerințe nu e îndeplinită (poți compensa o deficiență, dar nu pe toate trei), ele trebuie satisfăcute de la început, cu mult înainte ca un fotbalist sau orice alt sportiv să ajungă la seniori.

Bineînțeles, nu scuz nulitățile corupte de la federație, partea lor de vină e grotescă, dar meteahna e mai adâncă, mai gravă. Ne place sau nu, suntem un popor nesportiv. Mergi la patinoar și vezi că în general lumea nu știe să patineze corect, mergi la mare ori la un bazin și vezi că foarte puțini cunosc tehnicile înotului, cei mai mulți se chinuie să dea haotic din mâini și din picioare. La populația Bucureștiului, ar trebui să avem cel puțin zece patinoare adevărate, nu improvizații prin mall-uri, și cel puțin treizeci de bazine de înot adevărate, nu locuri de bălăceală, cu antrenori competenți. De fapt, ar trebui ca și în școli și licee să fie bazine, acolo să se țină o parte din orele de sport, toți elevii ar trebui să învețe să înoate. Dintr-o masă suficient de mare de copii cu un fizic bine dezvoltat se poate apoi face selecția pentru ce sport li se potrivește, dacă au condiții favorabile în care să se pregătească – baze sportive, echipament, antrenori specializați. Nenorocirea e că asta cere bani, doar cei din familiile înstărite își permit, o minoritate insignifiată la scara țării, celorlalți li se oferă puține șanse. Dar subiectul e neinteresant pentru presa sportivă preocupată obsesiv de iubitele fotbaliștilor și divorțuri apocaliptice. Berea și bârfa merg mână-n mână.

N-am să vorbesc despre avantajele practicării sportului pentru sănătate, ele sunt evidente. La fel de importante sunt însă și alte avantaje, care din păcate nu sar în ochi: sporturile de echipă te învață să colaborezi, să te dăruiești fie și unei cauze aparent banale cum e rezultatul unui meci. Exemplul cel mai frapant e legat de rugby (pentru mine, sportul suprem), și îl dau de fiecare dată când am ocazia. Fiind foarte vulnerabil, permanent expus unui placaj, purtătorul balonului simte o mare presiune, de hotărârea pe care o ia într-o fracțiune de secundă depinde în mod critic dezvoltarea acțiunii. Are o imensă responsabilitate. Pe de altă parte, în grămadă toți trebuie să participe cu toată forța, e nevoie de solidaritate fără fisură. Prin urmare, responsabilitatea și solidaritatea sunt calitățile primordiale pe care le dezvoltă rugbyul. Sigur, asta e valabil și pentru celelalte sporturi de echipă, însă parcă la rugby se vede mai clar. La noi, tocmai responsabilitatea și solidaritatea sunt întoarse pe dos: când e cazul să fim responsabili, ne ascundem după gloată; când e cazul să fim solidari, ne răzlețim.

Sensul cuvântului „sportivitate” depășește granițele sportului și se extinde asupra comportamentului uman. Politicieni în care îți pui (prostește) speranțe sunt incapabili să-și asume responsabilitatea, sunt incapabili să fie solidari, să colaboreze, se mișcă bezmetic nu pentru ca echipa lor să obțină un rezultat, ci doar ca să-și umple buzunarele și să-și satisfacă vanitatea. Să fim drepți, la fel fac mulți compatrioți nepoliticieni, măgăriile lor n-au însă ghinionul să devină publice. O fi aici un nărav vechi, dar poate că practicarea serioasă a sportului din copilărie l-ar mai drege. Cât de cât. Bineînțeles, urmările nu s-ar vedea imediat, nici măcar în fotbal. Totuși, poate că peste vreo zece ani am reuși să învingem fără bătăi de cap o țară cu de patru ori mai puțini locuitori decât are Bucureștiul.



Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. ”Practicarea serioasă a sportului din copilărie” necesită o oarecare bunăstare materială a familiei, pe care o mare parte a românilor nu o au. Există milioane de familii în România pentru care procurarea unui minim de echipament sportiv este exclusă, chiar și la nivel de echipe sătești. Când problema de bază a unor familii cu copii e cina din seara respectivă, iar ea rămâne uneori nerezolvată, o pereche de ”adidași” rămâne să mai aștepte. Cu anii.

    Nici în cartierele ”proletare” din marile orașe, lucrurile nu stau cu mult mai bine. Când emigrația din România o să se reducă la cifre gen 50 – 60.000 pe an, în familiile românilor or să fie bani și pentru sport. Dar asta atunci, nu acum.

    • in copilarie un set de mingi de tenis costa vreo 3% din salariul lui tata si se uza imediat pe terenul de asfalt; „adidasii” si „tenisii” erau de foarta proasta calitate, incat trebuia sa-i mai reimperechez pe cei care inca mai rezistau;
      dar curtea scolii era mereu deschisa si mereu exista o competitie, fie oficiala intre clase si scoli, fie intre cartiere, sau competitii adhoc in care miza fiecare zece lei si invingatorul lua potul;
      pe terenul unde am copilarit s-a construit o sala de sport cu lacat, iar curtea e pazita de un gardian;
      ca adult, e destul de greu sa-ti gasesti parteneri de sport, pentru ca nu prea exista o cultura a sportului;
      copii nici nu prea mai avem, ca a scazut natalitatea, iar multi emigreaza cu parintii; aia pe care ii avem ii sufocam cu teme pentru acasa si ii obligam sa mearga la meditatii si olimpiade de matematica;
      tinerii prefera sa mearga „la sala”;
      de la Boloni incoace nu prea am inteles ce vrea sa joace nationala; nu puteam pricepe cum un fundas de marcaj (precum Goian) nu putea anticipa traiectoria unei centrari lungi; nici Chiriches nu e genul cerebral, dar chiar nu i-as reprosa greseli care devin firesti si inevitabile sub presiunea suprasolicitarii in spatele unei linii de mijloc cvasiinexistenta;

    • Nu stiu daca putem spune ca in vremea comunista familiile aveau bunastare materiala. Dar se facea sport la nivem de masa, probabil pentru ca nimic altceva nu era posibil. Rezultatele in sportul de performanta se vedeau si ele, niciodata nu vor mai fi rezultate ca atunci, cred eu. E vorba, poate, de faptul ca practicarea sportului era incurajata de stat? Ca nu erau nici un fel de piedici pentru asta? Ca terenul de sport (din curtea scolii) era accesibil oricui si fara bani? Sau mai degraba de faptul ca nu exista, astazi, in Romania cultura sportului de masa? Copiii nu sunt indrumati, incurajati de mici sa se joace afara, sa faca un sport, nu conteaza care. Nu poate sa nu surprinda diferenta intre inainte si dupa caderea comunismului in Romania in ceea ce priveste sportul, de masa si de performanta.

    • Problema nu este doar a nationalei de fotbal (mult spus), ci e o pb generala in societatea romaneasca actuala, aceea a furtului, a pacalelii (sa nu uitam ca Pacala e erou national), a unei aparente de activitate (Mircea fa-te ca lucrezi..)! Din aceasta cauza am decazut la orice sport, nu doar la fotbal, si nu doar in sport, ci si in domenii stiintifice, culturale, economice. Nu e doar o problema de populatie, ca Muntenegru sunt de 4 ori mai putini decat Bucurestiul.. Cu rare exceptii individuale (Halep, canotaj, etc), sportul nostru e pe butuci. E si o problema de baza materiala, dar mai ales una de MENTALITATE. Atata timp cat cei mai multi incerca sa obtina foloase necuvenite, mimand doar o activitate, nimic nu va iesi bine. Performantele sportive presupun mii de ore de munca, daruire pt un tel, mentalitate de campion, de invingator, de a o lua de la capat, de a te sacrifica. Insa marea majoritate si a fotbalistilor si a celor din federatie, cat si a unei mari parti din populatia de rand, e sa mimeze activitatea…las’ ca merge si asa! De exp Burleanu nu are ce cauta la varful federatiei, e un impostor fara treaba cu fotbalul. La fel marea majoritate a fotbalistilor sunt interesati doar de contracte babane, gagici, masini, discoteci, party, etc. Sportul, antrenamentul?! mai pe sponci, sa nu se streseze…! Aceeasi mentalitate e si la studenti… marea majoritate nu vor sa exceleze, sa invete, sa se pregateasca cat mai bine, ci doar sa termine rapid facultatea, sa se angajeze undeva pe bani cat mai multi si cu un program cat mai lejer… Masterate si doctorate pe banda, care atunci cand nu sunt plagiate, sunt in proportie de peste 90% de f.slaba calitate.

      • @ Tudor5. Excelentul dv comentariu mi-a adus aminte de vorbele lui Petre Țuțea despre „aflarea în treabă la români” și „merge și așa”. Așadar, nu-i de mirare, cîtă vreme tinerii români aflați în treabă ca „fotbaliști” sînt acreditați ca sportivi, potentaților li se dau plocon niște mîzgăleli zise „teze de doctorat”, miniștrii-„doctori” silabisesc de pe foaie rînd de rînd la conferințele de presă, în presa „quality” se scrie cu dezacorduri de corigenți, miorlăielile și ohtăturile numite manele sînt considerate muzică ș.a.m.d. Piciorul în prag pus de Țuțea – „Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd si nu orice.” -, o fi valabil pentru germani, japonezi și alții ca ei. În fotbal e diferența dintre un Alibec și Cristiano Ronaldo, un Mitriță și Luka Modric, dintre echipa României care ia cu nonșalanță scor de forfait acasă și determinata echipă a Croației, care învinge campioana mondială la Paris.

  2. Îmi pare rău să văd că ați căzut în capcana ideei că performanță în sport a unei națiuni e direct proporțională cu numărul de locuitori. Dacă ar fi așa, China și India ar domina fotbalul și rugbyul, și totuși ele practic nu contează în sporturile astea. China are de vreo 75 (!!!) de ori populația României. După logica populației, ar trebui să fie de vreo 75 de ori mai bună la orice sport, nu? Și că tot amintiți de populație, Fiji are o populație de vreo 2 de ori mai mică decât a Parisului(!) și asta nu i-a împiedicat să-i bată pe „cocoși” la ei acasă la rugby (ca să zicem de un sport la care ambele națiuni sunt bune).

    Pentru mine sportul cel mai important e cel practicat de oamenii de rând, nu de câțiva supraoameni. Dacă din ei se ridică din când în când câte o generație de excepție, foarte bine. Dar, de exemplu, la mine în cartier, în ultimii aproximativ 23 de ani au dispărut:

    1. Un stadion de fotbal cu gazon natural (s-a construit o fabrică pe el). Jucau echipe locale de liga 3-4 pe el.
    2. Un teren de minifotbal cu suprafață de beton (primăria a construit garaje pe el). Terenul era mai mereu ocupat după ce ieșeau copiii de la școală și în weekend.
    3. Toate terenurile școlilor (s-au încuiat toate). Acolo se practica cel mai mult sport. Acolo am învățat baschet, handbal, fotbal.
    4. Toate zonele din spatele/fața blocurilor (s-au construit garaje sau parcări). Acolo jucam „fotbal” când eram prea mici pentru celelalte terenuri amintite mai sus. Până și pe stradă jucam „fotbal”, traficul fiind aproape inexistent. Acum și trotuarul e plin de mașini parcate (mai mereu ilegal), iar părinții se plâng că odraslele lor stau toată ziua la calculator. Păi unde să se joace afară?!

    Dați prea mult vina pe „conaționalul” nostru. Pur și simplu românii nu au unde să practice vreun sport. Mai ales copiii!

    • Nu se poate extrapola ierarhia intr-un sport doar privind dimensiunea populatiei. Nu e ca si cand China ar putea avea o „armata” de 10 de milioane de sportivi profesionisti care ar putea zdrobi categoric pe cei sa zicem 50000 de sportivi romani. Sportul se practica 1 la 1 (sau echipe egale). Ca din 10 milioane ai o baza de pornire mai mare sa poti gasi indivizi care sa aiba calitati sportive usor superioare (o viteza usor mai mare, reflexe usor mai bune), conteaza, evident, dar asta poate fi depasit printr-o pregatire superioare, antrenament riguros, forma fizica, mentalitate (inclusiv calitati generale, prezente la nivel de natiune), conteaza perseverenta, conteaza sprijinul oferit de stat, conteaza prezenta sportului cat mai devreme in educatia copilului. Din pacate, la noi sportul e aproape absent in scoli, se scutesc nejustificat copiii. Cluburile sportive nu sunt sprijinite. Tinerii nu mai vad in sport o metoda de a se realiza, e prea mult de munca, prefera alte cai (controversate) de a abtine bani sau faima.
      Cel mai trist e ca situatia nu are cum sa se rezolve cat timp avem o clasa politica focusata pe obtinerea de rezultate imediate, complet neinteresata de strategii pe termen lung. Iar sportul necesita strategii pe termen lung, cu rezultate care s-ar vedea peste 10-20 ani. Si culmea, nu cred ca ar fi atat de costisitor cum fatalist zic unii. Romania de acum 30 de ani avea performante net superioare celor prezente desi nivelul de trai si PIB-ul erau net inferioare celor din prezent.

  3. sa nu uitam, cindva, Romania era in primele 10 tari la Olimpiade, am avut campioane europene la handbal (feminin si masculin), volei (feminin si masculin), polo (in primele 4 echipe mondiale), rugby (care era practicat de doctori, ingineri, etc., erc. o tempora !) cu rezultate notabile, nu mai vorbesc de gimnastica…hochei !…am avut echipa si in grupa A !!…si in ultima instanta, chiar si in fotbal au fost rezultate (Steaua…stiu o sa spuneti multe si stiu ce…dar…au fost rezultate, deci, se poate !)
    Sportul este nu numai sanatate este si caracteristica unui popor- este si spiritul, mindria, tenacitatea, spiritul de lupta si, mai ales, dorinta de a invinge si, mai presus de toate da, afisarea PATRIOTISMULUI ! „razboiul in care arati ca mori pe teren pentru victoria tarii tale”
    Spune toate acestea un individ care a facut sport de performanta si stiu „cu ce se maninca asta” si ce inseamnau antrenamentele „adevarate”, urmate de cursuri normale, la liceu si/sau, facultate, …n-aveam mobile, face-book, droguri sau cluburi, dar….faceam sport !…iar in liceu, cine nu era inscris la un club pentru sport, „noi baietii ne uitam chioris” la acela, iar fetele nici atit !….
    Astazi, sportul romanesc este reflectia tarii si spiritului de astazi al poporului roman, si sportul paradoxal, reflecta si nivelul de educatie al aceluiasi popor !
    Infringerea de ieri, este mai dureroasa decit credem si mai adinca decit stim !

  4. Autorul are dreptate despre practicarea sportului. Dar generatiile de copii au scazut numeric de la un deceniu la altul. Apoi lipseste infrastructura si unde a3u mai fost au fost demolate iar terenurile pentru noi blocuri. Asa zisa lumea a afacerilor nu dau bani decat pentru fotbal, alte sporturi nu conteaza. Sponsorizarea cluburilor pt.copii si tineri f.slaba din partea mediului de afaceri si deci nu pot primi un echipament gratuit, cazare si masa, scoala, totul este pe bani. Apoi se intreaba INS si Guv.de ce nu fac familiile copii, pentru ca devin o investitie uriasa. Cei saraci fac copii ca sa ii puna la munca ca in Africa si nu au bani si timp de sport, dau la coasa, pasc oile, ranesc grajduri, fac mancare, etc. Apoi cine mai merge prin toate scolile din tara sa selecteze copii cu talent. Multi se duc sa joace in fotbal sa devina oameni cu bani, dar talent ioc. Mai ne intebam de ce avem prea multi drogati si interlopi.

  5. Excelent comentariul lui Vlad Zografii, ca de obicei tăios, la subiect și cu condei ager și mușcător.
    Eu, însă, de ceva timp am rupt-o cu fotbalul nostru, pe cât de mare suporter eram cândva. Și nu pentru că echipa națională nu mai contează internațional – se mai întâmplă, Ungaria este un bun exemplu – ci pentru că am priceput că la noi acest sport a fost „privatizat” cam după modelul MEBO din anii ’90. A încăput pe mâna unor buticari care sunt foarte mulțumiți de cum „merge treaba” și de „cât le iese” și nu au niciun motiv să dea afacerea din mână.
    Vom mai conta la fotbal – țineți minte ce vă spun – când cluburile noastre vor deveni afaceri pe acțiuni, bazate pe guvernanța corporativa. Adică business-uri din lumea reală.
    Când va fi asta? Păi, nu vă faceți griji, semnele vor fi clare: pleacă mafioții de la Ligă și FRF și echipele încep din nou să joace fotbal și să câștige.

    • Mă bucură reactia atator cetateni (ca sa nu folosesc si eu cuvantul ROMAN, inradacinat in toate comentariile, ca si cum in țara asta nu trăiesc si alte nationalitati).
      As fi fericita daca DEZASTRUL INVATAMANTULUI ar fi nascut macar tot atatea comentarii !

      • @Marga…sportul face parte din invatamint ! …remember „mensa sana in corpore sano” …dar, nu cred ca toti romanii inteleg zicerea aceasta…unii nu inteleg sau vorbesc nici macar limba romana…despre ce vorbiti ????

  6. Da, rugby-ul este sportul prin excelență, sportul care educă necondiționat respectul și spiritul de echipă. În adolescență am făcut atletism, la scară concentrată e ceva semănător în proba de ștafetă, trebuie să dai tot ce poți, să te întreci pe tine, altfel ceilalți trei, oricît ar fi de buni, aleargă degeaba. Cînd văd un meci din Six Nations, nu pot să „țin” cu nici o echipă, chiar dacă-i admir pe unii jucători, doar mă bucur de rugby. Și mă uit cu aceeași plăcere la reluările meciurilor.

  7. Bani pentru sport exista dar merg la cei cu functii de conducere nu la sportivi .
    Momentul in care Romania va avea jumatate din numarul actual de demnitari si functionari bugeyari va fi primul pas catre firesc .

  8. Performanta in sport, la fel ca si in alte domenii, o fac in general caracterele puternice. Astfel de caractere se formeaza prin educatie si prin puterea unor modele de urmat intr-un mediu care cere si care respecta lucrul asta. Iar aici stam noi cel mai rau. Societatea romaneasca nu produce si nu promoveaza caractere puternice nici in sport, nici in alta parte. Viata publica din ultimii ani pare invadata din toate directiile de tot felul de oameni mici si insistenti, si de impostori cu mari pretentii, pe care publicul pana la urma ii accepta asa cum sunt. „Sportul rege” pare sa fie doar o fateta a fenomenului general. Ma uit cu admiratie si invidie la oameni precum Boloni, care sunt dintr-un material strain pe care noi nu stim cum sa il producem si nu il apreciem. Cu ce producem noi, nu cred ca se poate mai mult.

  9. ..da, o viziune lucidă asupra situației jenante în care am ajuns, pe plan sportiv.
    Asta în timp ce presa de așa-zisă specialitate abundă de istericale și epitete de prost-gust la adresa nefericiților care tocmai au încasat un 3-0 acasă.

    E clar că gloata nu are educație sportivă, tocmai pentru că nu practică acătării vreun sport oarecare.
    De unde să știe spărgătorii de semințe că nu te apuci de sport dacă nu poți accepta că partenerul de întrecere poate fi mai bun în ziua aia, că nu trebuie să-l urăști pe chestia asta și că trebuie să accepți fair, înfrângerea. Asta nu te transformă în „looser”, dimpotrivă te motivează să devii mai bun.

    Lucrurile astea se pot transmite prin mass-media, dar bășcălia ieftină se vinde mai bine.
    Cât despre politicieni, cum spunea Mark Twain : sunt precum scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv..

    Hai, Simona..

  10. Stalin si Truman s-au intilnit in 1945 la Potsdam si, printre multe altele, Stalin i-a spus lui Truman: „trebuie sa-i impiedicam pe germani sa faca sport”.

    Mai avusese el o idee in timpul unei intilniri cu Roosevelt si Churchill la Teheran in 1943: sa execute 50.000-100.000 ofiteri germani la sfirsitul razboiului. Churchill a sarit in sus si a ripostat furios ca Imperiul Britanic nu va permite niciodata asa ceva, blah-blah-blah etc. „A glumit”, i-a zis Roosevelt impaciuitor. „Am glumit”, a zis si Stalin.

    Stalin stia cum se distruge un popor.

    Mie mi se pare ca se vede cu ochiul liber ca sint destui si in zilele noastre care stiu cum se procedeaza. In fond, nu e nevoie sa lichidezi fizic 100.000 de tineri barbati, dintre cei mai sanatosi si mai vigurosi, dintr-un foc. E mult mai eficient sa le blochezi discret, dar programatic, ascensiunea profesionala si sociala sub diverse pretexte ideologice. In citeva decenii se rezolva.

  11. Excelent articol !!!
    Un articol similar despre universitarii români s-ar putea numi Proștii, unul despre polițai s-ar putea numi Interlopii, unul despre sri nu s-ar putea numi decât Șobolanii.

  12. Intr-o ordine aproximativa, observatiile grave facute de catre autor – concis, la obiect si grav- si de catre cititori, cuprind urmatoarele aspect :
    • „buticarii” deveniti oameni de afaceri, care au cuprins in obiectul lor de activitate si sportu, cu component lui cea mai importanta, fotbalul, locul unde se spala bani si se impart profiturile dobandite din vanzare/cumparare jucatori s.a.
    • incompetenta membrilor federatiei noastre de fotbal, devenita un club al unor „baieti destepti”, chiar daca unuii dintre ei, au fost fosti fotbalisti (unii chiar buni, dar acestia nu rezista mult si imi imaginez ca sunt doar ca “acoperire”), ramasi cu totii la nivelul unei pregatiri scolare modeste si lipsiti carevasazica de „geniu”.
    • absenta bazelor sportive bine utilate si corect utilizate, aferente sporturilor de mare interes, incepand desigur cu fotbalul…dar nu numai.
    • filtrarea prezentei fizice a viitorilor sportivi pentru competitia serioasa, prin insasi compozitia programei scolare a viitorilor competitori; cine mai are timp pentru sport?. (vezi criticile dure ale parintilor refeeritor la incarcarea teribila a programei scolare si a incompetentei functionale a diriguitorilor invatamantului romanesc)
    • Disparitia bazelor sportive de pe cuprinsul suprafetelor localitatilor si a interesului pentru sportul de performanta coroborate cu aparitia si existent unei clase politice opaca la aspect si de aici absenta unei politici la nivel national privind pormovarea ideii de sport pt. toti.
    • Aparitia unei noi indeletniciri a elevilor, de relaxare pe calculator cu acele ispititoare jocuri de tot felul si realmente captivante. Si indraznesc sa semnalez pericolul deformarii psihismului elevului, realmente sedus de ispita jocului “sadic” si de usurinta cu care “poti sa omori” adversarii/dusmanosi. Si leg aspectul si de disparitia obligativitatii de “a face armata”…avand consecinta trezirea sentimentului de pasivitate si chiar lasitate a membrilor societatii noastre romanesti.
    • Deformarea sistemului nostru de educatie scolara, datorat aparitiei unor altfel de “oameni/cetateni”, din ce in ce mai integrati in categoria celor bantuiti de complexe de inferioritate, complex foarte functional in Romania, instalat o data cu seductia mintii/sufletului de ideea colectivismului/comunist si a egalitarismului social, iar mai nou cu ideea acumularii de cat mai multa bogatie materiala; acele comori pe care nu le poti duce cu tine…dincolo. Si desigur aceasta corelata cu indepartarea de…crestinism.
    In concluzie, ar trebui sa aditem ca ne aflam intr-o ipostaza neplacuta, efect al acceptarii unor teorii/filosofii/perversiuni de tot felul, pe care inca nu am pornit a le dizolva/lichida cu mintea noastra. Iata cum “raul” functioneaza cu success, in detrimentul frumoaselor nostre iluzii, intretinute cu pricepere de…
    Spuneti dvs., cine?.
    P.S.
    In fond, proverbul spune foarte clar: “Ce naste din pisica, soareci mananca”. Si: “ Aschia nu sare departe de trunchi”…

    • @Radu Prins, citez: ” …seductia mintii/sufletului de ideea colectivismului/comunist si a egalitarismului social, iar mai nou cu ideea acumularii de cat mai multa bogatie materiala…”;

      care o fi calea „mai corecta” ?…who cares ?…daca rezultatele finale sunt la fel de proaste ???

  13. multe echipe „mici” s-au transformat vizibil angajand profesori mari

    cu multi ani in urma, o echipa minuscula si irelevanta l-a angajat pe Dobrin antrenor, la 40+ ; evident, publicul il cerea si in teren;
    cu Dobrin in teren, conditia fizica era complet irelevanta;
    dar nici Dobrin nu putea castiga meciul de unul singur si nici nu asta era ideea: nu se poate asuma ca echipa nu ar fi avut valoare decat cu un geniu individual de 40+ in teren;
    ci era evident ca jucatorii incepeau sa joace cu totul altceva cu profesorul in teren, iar apoi au invatat sa se descurce si singuri;
    iar Dobrin nu a fost singurul care a demonstrat ca jocul de echipa se invata, chiar daca noi retinem doar exploziile de geniu individual sau performantele fizice de exceptie;

    • „cu Dobrin in teren, conditia fizica era complet irelevanta;”
      Dobrin intra in teren spre finalul meciurilor, iar jocul incepea sa semene cu un soi de „magarus”, cu aversarii la pressing; ceva ce la alt nivel mai juca si Steaua in vremurile bune

    • @Prototipescu – am fost la un meci pierdut de FC Argeș cu 1-6, pe vremea când Dobrin încă era jucător, nu antrenor. Prin minutul 75, când scorul era deja 6-0, Dobrin a luat mingea și s-a dus de unul singur până în poarta adversă, marcând golul de onoare. Chiar și la vremea aceea, Dobrin nu putea câștiga meciuri de unul singur, iar FC Argeș nu făcea doi bani fără Dobrin în teren.

      Un exemplu mult mai bun ar fi fost Universitatea Craiova, pe vremea lui Constantin Oțet. Acolo jucau toți, nu conta cine lipsește de pe teren la un meci sau la altul.

      • si la finalul carierei lui Hagi se intampla un fenomen oarecum similar: era mai dificil sa observi piesele slabe din echipa, care chiar existau (de ex.portarul) dar nu ieseau drept piese slabe tocmai pentru ca unul sau o mana de jucatori compensau singuri; insusi Hagi era nevoit sa recurga la mai multe solutii individuale, care dealtfel i-au adus si critici pe masura

  14. Atata vreme ce statul Roman nu face nimic sa dezvolte o generație nouă de sportivi, ori ce sport în copilărie trebuie suportat de părinți , nu ai cum sa ai oameni talentati. Se vede cum generatiile mai vechi au dispărut , și nu sa făcut nimic , ca in alte domenii, in ultimii 30 ani.

  15. Înainte de a fi republică, aveam un Minister al Propagandei. Azi, imaginea României, cu sport cu tot, e neglijată, fiindcă politicile se gândesc adesea în funcție de câștigurile clientelei. Sportul se va redresa abia odată cu rețeaua de Institute Culturale ale României și cu respectul pentru Diasporă.
    UDMR ar putea explica generalului Ciucă miracolul fotbalistic de la Budapesta.

    • ar mai fi echipa feminina de tenis de masa care a obtinut rezultate mai mult decat onorabile. dap, tot femeile ne salveaza onoarea

  16. Felicitări domnule Vlad Zografi. Îmi regăsesc în articol toate întrebările și frustrările în legătură cu fotbalul românesc. Lipsa calității procedeelor de bază (preluare, pasă, șut, …) este inexplicabilă și nu pot să cred că nu sunt învățate și exersate – talentul sportiv poate foarte rar suplini munca.
    Am și o propunere, pe care poate cineva mai influent, o poate adresa FRF. Bănuiesc că se înregistrează distanțele parcurse de jucători în timpul meciului (dacă nu, ar trebui). După fiecare meci al naționalei să se facă publice, împreună cu o analiză comparativă. Poate așa ar putea fi responsabilizați și selectați doar acei jucători care își doresc să joace pentru echipa națională, nu doar să fie în teren.

  17. Oarecum la subiect, aș dori să contribui cu un comentariu al unei persoane care a părăsit de mai bine de 25 de ani România dar care, din când în când, mai urmărește și (in)evoluția evenimentelor sportive de acasă.

    Ce mă frapează de câțiva ani, ca spectator detașat: uitați-vă la toate echipele românești, de club sau naționala, cum se manifestă la marcarea unui gol. Vorbim de un sport de echipă, un gol vine ca o încoronare a unui efort colectiv dar, de fiecare dată, cel aflat la finalizare aleargă la antrenor (care l-a băgat în echipă?) sau spre galerie, bătându-se cu pumnul în piept. În toată această bucurie individuală și individualistă (până la un punct obiectivă) lipsește cultul și educația de “team spirit”… Faptul că am reușit ceva împreună, prin urmare, hai să ne bucurăm împreună!

    Prin extrapolare, am constatat, în vizitele mele tot mai rare pe acasă, exacerbarea unui fenomen trist, generalizat: egoismul atroce… fiecare pentru el/ea…

    Acolo e, imho, rădăcina problemei în jocurile/sporturile/performanțele de echipă. Fie ea (echipa) sportivă, managerială sau guvernamentală…

  18. N-am crezut niciodata in sport de masa. Inca din copilarie si mai apoi la scoli unii faceau miscare, ca era fotbal, ascunselea, prinsa, iesit in padure sau pe munte cu parintii, la strand un soi de prinsa in bazin si in jur (ba chiar si un soi de rugby in apa mica – polo nu se poate numi de jucam noi :))) – sau macar tenis cu piciorul (sau cu mina), volei, badminton scl. Altii nu. Majoritatea nu.
    Or fi alte neamuri mai invatate cu sportul ca aud ba ca ungurii au nu stiu cite bazine de inot, ba ca olandezii se dau toata ziua cu bicicleta (ceea ce e adevarat), ba italienii sint buni la …, si la …. si ca astfel or fi avind baza de selectie mai mare. Asa o fi.
    Am prins mode lansate de vedete pop si lumea se dadea in draci cu rolele si da-i cu aerobic. Pai n-am vazut asa ceva in jur. Am avut role cu mult inainte sa apara moda si mergeam peste tot cu ele, pina si la cumparaturi. Eram singurul desi si alti colegi aveau role. Asa mi-a fost felul, trebuia sa fac miscare, orice fel de miscare.

    O amintire: pe strada pe care stateam masinile nu aveau acces si era ceva mai lata decit un teren de tenis de simplu. Intr-o zi am venit de la scoala si pe strada erau baieti mai mari cu vopsea alba, pensule, sfori, cadre din lemn. Trasau un teren de tenis. Dupa ce s-a uscat au pus o sfoara intre stilpii de curent de la mijloc si un baiat statea cu capul la nivelul fileului si striga „sub” sau „peste” in functie de unde trecea mingea. Rachetele? Nu exista asa ceva. Insa la o fabrica de ambalaje se faceau niste canistre mari din pfl gros de vreun centimetru. Practic dintr-o foaie mare de pfl se taiau capace rotunde si ce raminea se arunca sau se ardea. Ei bine, din resturile acelea baietii mai mari au facut rachete (dar le ziceau avioane :))) ). „Avioanele” se tineau in mina cu niste cirpe si deseori se lasa cu bataturi si cu singe. Mingi nu existau insa la librarie se gaseau niste mingi de plastic de dimensiunea aproximativa a unei mingi de tenis si gata, hai la joaca. Cei mai mici cascam gura si invatam una alta. Daca aveam noroc cind oboseau cei mai mari ne lasau si pe noi sa dam. Parca la tv incepusera sa transmita Tiriac Nastase, poate ca era inainte, nu-mi aduc aminte. Stiu ca am primit la citiva ani dupa o racheta Pluto :))). Tata isi luase o Aeroplane chinezeasca. (O bita proasta dar Dunlop SP erau rarisime). De la aia am sarit direct la Donnay Lady No 1 (cred ca aparuse si cartea Tenis la Editura Sport Turism), si la citiva ani si mai si, un Yonnex metalic (dar cred ca stiam deja de Arthur Ashe).
    Cred ca situatia se pastreaza si azi desi intr-adevar de la un anumit nivel de practica in sus trebuie echipament si bani sau macar sustinere din partea parintilor, a vreunui club/lot (vedeti din ce zona provin multe dintre canotoarele care au umplut Romania de medalii – alea au fost fete sarace care au tras de-au rupt, altfel nu ar fi putut veci sa scoata formidabilele performante de vreo jumate de secol incoace). Insa daca vrei sa faci miscare vei face, daca nu, nu. Mediul are influenta lui, e-adevarat, te iei dupa ceilalti copii insa trebuie sa si vrei si mai apoi sa pui osu’.
    Asta chiar in situatia in care vreun „cunoscator” le va spune parintilor tau ca n-ai fizic pentru sportul x, ca nici ei nu sint inalti si deci copilul nu va creste suficient pentru…, si pentru… Avem exemplul in fata noastra: Simona Halep e mica fata de majoritatea fetelor care joaca tenis (da, cu citeva exceptii notabile, Ash Barty si inca vreo 2) si are rezultate la care „eternii priceputi de pe marginea oricarui teren de tenis” n-ar fi indreptatit-o. Cind colo ea e de 9 ani in virf, asta si pentru ca „she is the best mover on the Circuit”. Iar asta nu se obtine decit cu munca, pasiune si vointa. Trebuie toate, poate ca asta lipseste de fapt.

  19. Frumos articol!
    La scoala li se cer tablete si laptopuri la copii!
    Eu pe ai mei doar batuti ii scot in parc! Bicicletele stau neatinse! Daca as avea bani sa le asigur viitorul, le-as deconecta de scoala asta LGBTQ-ista si le-as lasat doar optiunea sportului!‘ sa invete mai tarziu, ce si cum vor!
    Cum n-am bani, trebuie sa sper ca copilul meu prin scoala va ajunge la un nivel de trai decent!
    Suntem mici si neinsemnati!

  20. Vlad ai făcut un comentariu de super expert. Aminteste-ti totuși ce sport se facea la școală handbal baschet! Fotbalul era pe maidan! A disparut maidanul numai e fotbal. Culmea ca era rugby acu 40 de ani în Romania!

    • Subscriu. La școală jucam handbal, cu profesoara de față, asistând la fiecare meci și dând permanent indicații ambelor echipe. Fotbal jucam în parcarea din spatele blocului, care pe vremea aceea era complet goală. Când ne lăsa profesoara de sport să jucăm fotbal era sărbătoare, cam o dată pe trimestru se întâmpla minunea asta.

  21. Nimic mai adevărat în aprecierile fizicianului. Se vede treaba că vine dintr-un timp și dintr-o școală în care și educația fizică se realiza cu profesionalismul de care beneficia fizica. Școala este cea mai importantă pentru formația sportivă (și nu de performanță) a individului. Celelalte sunt adjuvante – baze sportive școlare, sancșiunea și/sau recompensa pentru cei ce fac sau nu sport la școală, competiții școlare, emisiuni și transmisii sportive care să fie și culturale (unele dintre ele, datorită comentatorilor corigenți, sunt adevărate atentate la limba română și la ideea de sport.

  22. As dori mult sa citesc un raspuns al Ministrului Sportului referitor la acest articol.

    Banuiesc ca i se poate trimite de catre Contributors.com linkul cu articolul, astfel domnia sa va putea citi si comentariile cititorilor care sunt toate extrem de interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vlad Zografi
De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în Physical Review, Physics Reports, Surface Science. A publicat volume de povestiri si a scris teatru, cu mare succes de public. Este coordonatorul colectiilor de stiinta ale editurii Humanitas.

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro