vineri, decembrie 3, 2021

Neterminați

Este evident că potențialul unui om este departe de a fi fost atins la naștere, drumul în acest sens fiind încă la începuturi.

Este la fel de evident că tendința tradițională a evoluției a mers mii de ani spre terminarea/finalizarea marii majorități a “operelor” umane astfel începute.

Decuplarea omenirii din ultima sută de ani de selecția naturală fizică (prin tehnologie și cunoaștere cu caracter mai general) a fost o reușită deosebită. Chiar dacă aceasta a dus la declanșarea unui fenomen complex de „protezare” a speciei în dinamică (nevoile de medicamente, servicii medicale și suport tehnologic exterior fiind în creștere), a avut avantajele majore de a evita numeroase drame, precum și de a valorifica în procent mult mai mare talentele umane.

O astfel de valorificare ar fi trebuit să permită unei ponderi semnificativ mai largi de oameni să ajungă la o maturitate solidă și chiar să-și atingă tot potențialul, ceea ce s-a și întâmplat în primă fază.

Doar că în ultimele zeci de ani din ce în ce mai mulți oameni, inclusiv din elitele de facto – adulți ca vârstă – nu numai că nu-și ating potențialul “maxim”, dar par pur și simplu neterminați.

Nu mă refer la partea de sănătate fizică și nici la cea pur intelectuală, chiar dacă scăderea numărului de provocări zilnice (ca urmare a numeroaselor invenții care ne fac viața mai comodă) are și efecte negative în ambele direcții pentru destui oameni.

Mă refer la partea de responsabilitate și de manifestare emoțională în societate.

În această privință, intervin și aspecte de percepție subiectivă[i], iar numărul de „neterminați” era semnificativ și acum o sută de ani. În prezent este, însă, mai mult de atât. Tendința pare cumva să se fi inversat și ponderea de iresponsabili e în creștere.

Conceptul de kid-adult este deja larg recunoscut științific.[ii] Printre alte aspecte menționate în legătură cu acesta, vârsta la care o persoană nu se mai comportă infantil în societate și are în vedere un echilibru decent între ce își dorește ea și nevoile altora este, frecvent, mai mare decât acum 100 de ani. Poziționarea emoțională specifică adolescenței[iii] se prelungește, practic, până târziu și, la destui, pentru toată viața.

Or, nematurizarea, până la urmă, a unor procente importante și în creștere din populație, inclusiv din elitele politice, și un grad de iresponsabilitate în extindere nu au cum să nu aibă consecințe importante în numeroase direcții. În orice caz, ce se întâmplă în lume și ce vedem frecvent și în România ar trebui să ne facă să luăm subiectul foarte în serios.

Cred că factorii principali care au dus la punctul menționat includ cel puțin cele de mai jos. Din considerente de spațiu și claritate, unele aspecte vor fi abordate simplificat, inclusiv ca terminologie.

1 Adultul infantil este stimulat de ceea ce se întâmplă pe plan biologic la nivelul speciei

Din punct de vedere biologic, prelungirea infantilismului pare să fie un aspect care ține de ferirea prea mare de riscuri, eforturi și neplăceri de la vârste reduse.

În primul rând, ferirea excesivă de microbi și abundența de chimicale au perturbat echilibre ale microbiomului uman create în zeci de mii de ani.

Deși înțelegerea modificărilor respective este încă la început, Proiectul Microbiomului Uman și Proiectul Microbiomului Pământului care au demarat în 2007 și, respectiv, 2010, continuă să multiplice descoperirile. Studii biologice, genetice și analize evoluționiste converg deja către o serie de concluzii cu privire la rolul microbiomului respectiv.[iv]

Printre altele, contează în dezvoltarea noastră la propriu, de la ritmul de creștere al unui fetus și dezvoltarea sistemului digestiv, la buna configurare a creierului. Acest aspect nu se oprește la naștere, ci pare să continue mulți ani după. Studiile privind șoareci izolați într-un mediu complet aseptic au arătat, de exemplu, o subdezvoltare a numeroase sisteme și se bănuiesc efecte similare și la oameni.

De asemenea, influențează nivelul de imunitate. Încă din 2015, se inventariaseră 26 de maladii asociate unor dereglări de microbiom (acesta având și un rol de frână împotriva multor suprareacții imunitare față de alte microorganisme), numărul de boli bănuite a fi legate de aspecte de acest gen crescând semnificativ de atunci.

Dar influențează și unele emoții. De exemplu, rolul pare să fie major în privința stărilor de anxietate – stări foarte importante în modul de relaționare cu alții.

Cu caracter mai general, așa cum sistemul imunitar are nevoie de un nivel minim de interacțiuni și luptă pentru a se maturiza și a-și îndeplini bine rolul și nu poți să înveți să mergi sau să vorbești fără să exersezi destul de mult timp, cu eșecuri și îmbunătățiri, pare că mai orice sistem biologic intern, inclusiv cel ce reglează planul emoțional, funcționează la fel.

În al doilea rând, în ultimii 50 de ani, protejarea fizică a copiilor a mers din ce în ce mai mult spre ceea ce s-a crezut a fi risc zero și în alte privințe decât cele de igienă medicală.

Este, bineînțeles, de dorit să evităm orice irosire sau afectare prematură de viață, dar modul în care facem asta este foarte important, provocările fiind esențiale pentru dezvoltare.

În plus, un studiu australian calculase acum câțiva ani că unui copil i se spunea „să nu” facă ceva (de exemplu, să nu alerge, să nu sară, să nu ridice, să nu se depărteze, să nu se joace într-un anumit loc, să nu folosească unelte), în medie, de 17 ori pe zi. Implicația era văzută în principal în direcția reprimării creativității, dar aș vedea-o, clar, și în zona emoțională și a descurajării asumării de responsabilități.

În al treilea rând, scăderea masivă a numărului de copii per familie din ultima sută de ani (de la 6-7 la 1-2), precum și a ocaziilor în care copiii se joacă fără supraveghere adultă cvasipermanentă, a redus semnificativ posibilitățile de regularizare socială și emoțională între copii.

Desigur, o parte din interacțiunile respective nu erau utile, putând fi chiar de tip abuziv – după cum arată și fenomenul de „bullying” – dar nici extrema cealaltă nu este bună.

Modul în care învățăm să interacționăm cu alții, să gestionăm diferențe, să conștientizăm ce este rezonabil social și ce nu, să ne înțelegem și controlăm emoțiile și impulsurile devine deficitar.

În fine, fenomenul este influențat pe plan biologic și de o parte din ceilalți factori de mai jos.

2. Nevoia de alții legată de supraviețuire și siguranță fizică s-a diminuat mult, chiar dacă nevoia de alții pentru a rămâne conectat la complexitatea în creștere a lumii a crescut

Numeroase analize științifice[v] susțin astăzi ideea că moralitatea, empatia și responsabilitatea[vi] sunt, în bună parte, produse avantajate genetic de evoluție.

Evoluția le-a favorizat, în medie, pentru că au ajutat la conviețuirea în grupuri sociale mai însemnate, facilitând interacțiunile pașnice cu alții. Pentru că marea majoritate a oamenilor nu puteau să se protejeze sau să-și impună voința doar cu forța, era mai avantajos/prudent să adopte și să promoveze aspecte de corectitudine, echitate, compromis, echilibru emoțional etc.

Dar moștenirea genetică are doar un rol parțial, comportamentul moral fiind influențat semnificativ și de schimbările realităților din jur – fizice și culturale.

Or, din punct de vedere fizic, realitatea din jurul indivizilor tocmai că s-a schimbat fundamental în ultimii 70 de ani. Din ce în ce mai mulți oameni nu mai au cu adevărat nevoie de alții (cel puțin la nivel de percepție de zi cu zi) pentru a supraviețui și a avea siguranță fizică.

Pentru că tindem cu toții spre libertate absolută – să facem ce vrem când vrem – din ce în ce mai des ne și comportăm ca atare chiar dacă nu ținem cont echilibrat de alții.

Dacă potrivit specialiștilor în evoluția creierului moralitatea a fost favorizată evoluționist de nevoia de a interacționa pașnic cu alții pentru supraviețuire/siguranță fizică, cred că fenomenul invers se poate produce destul de rapid atunci când această nevoie devine mult mai scăzută (cel puțin la nivel statistic și de percepție), cum este cazul în prezent.

Aceasta cu atât mai mult cu cât întotdeauna a existat o contradicție între (a) ideea de a ține cont de alții/a te comporta moral și (b) aspirația spre libertate absolută/spre îndeplinirea oricărei dorințe.

În ceea ce privește realitatea culturală, voi detalia la o secțiune mai jos.

3 Consecințele greșelilor și comportamentului iresponsabil au scăzut semnificativ

Este un aspect legat parțial de cel de mai sus. Mai toată istoria umană, lucrurile au fost simple în această privință. Comportamentul iresponsabil ducea frecvent la moarte (de foame, boală sau mâna altora).

Până acum aproximativ 50-100 de ani și sancțiunile administrate oficial de state erau dure și clare ca mesaj – majoritatea vizând eliminarea, pedeapsa fizică dură sau munca forțată de epuizare.

Desigur, era și mult mai mult arbitrariu decât în prezent. Dacă lăsăm, însă, la o parte abuzurile, înțelegem cu toții, că ar trebui să existe o diferențiere clară și importantă între cei care se comportă responsabil și cei care nu o fac.

Or, în prezent, după cum menționam și cu altă ocazie, teoretic se pot primi doar 15 ani de închisoare și pentru genocid, iar bruscarea unui terorist ar putea constitui, ea însăși, o infracțiune pentru polițiști.

Dacă pentru genocid poți, teoretic, scăpa așa de ușor, ce sancțiune s-ar putea primi pentru o mită de 3-4 milioane de euro sau pentru minciuni la televizor! Este un aspect mai important decât pare, subconștientul uman fiind bazat fundamental pe comparație și proporționalitate percepută.

Este unul din motivele importante pentru care și vedem în prezent în România numeroase condamnări de doar câțiva ani pentru tot felul de infracțiuni, inclusiv, fapte de corupție sau infracțiuni economice implicând sume mari. Nici anii respectivi nu sunt executați integral, ci în proporții relativ reduse, eliberarea condiționată fiind permisă legislativ și aplicată pe scară largă.

Problema este vizibilă și la nivel internațional. Personal găsesc ciudat, de exemplu, faptul că în Germania a fost condamnată la 2 ani cu suspendare o persoană care a divulgat Rusiei planurile unei părți a clădirii Bundestagului[vii] (dacă a fost vorba de o înțelegere subterană – gen schimb de prizonieri, se putea realiza într-un mod mult mai adaptat valoric).

Nu doar dimensiunea sancțiunilor formale a devenit mult mai mică. S-au diminuat semnificativ și consecințele politice (de rezultat al votului) și de relaționare socială.

Implicațiile valorice și emoționale negative ale celor de mai sus la nivelul societății nu ar trebui deloc subestimate. Pentru că abordările iresponsabile sunt de destule ori atractive economic sau emoțional, dacă le facem și acceptabile relativ ușor din perspectiva riscului, răspândirea lor devine un fenomen destul de natural. Aceasta cu atât mai mult cu cât intervine și un fenomen de „concurență neloială” – cei care se comportă responsabil fiind dezavantajați.

4 Dificultatea de a mai avea modele

Nu este chiar esențial, dar, în medie, a te maturiza presupune a înțelege diferența dintre comportamentul infantil și cel responsabil, a aspira spre a doua varianta sau măcar a o asuma și a realiza că modul în care se ajunge „acolo” e ajutat de modele bune.

Or, un prim aspect de avut în vedere în prezent în aceste privințe este acela că lumea actuală este atât de diversificată, încât nu mai există un model unitar și ușor de evaluat de maturitate și de comportament responsabil de urmat.În plus, pentru numeroși copii/adolescenți e semnificativ mai dificil decât în trecut să înțeleagă ce fac de fapt adulții și de ce ar merita respect valoric prin superioritatea adoptării unor comportamente și stăpânirii unor meserii a căror funcționare/utilitate nu mai este evidentă.

În al doilea rând, complexitatea lumii actuale face ca majoritatea oamenilor să fie mult mai mult „sub lupă” decât în trecut și orice om să pară din când în când „prost” pentru că poate greși regulat.

Pe lângă faptul că așa ceva face mai dificil să ai modele (subconștientul uman încă tinzând spre idealuri mesianice), este relativizată și poziționarea celor care sunt mai slab pregătiți, de fapt.

Cu toții putem observa ușurința cu care diverse persoane publice sunt făcute proaste, imbecile etc pe platformele sociale. Nu se spune că cineva a făcut sau a spus o prostie – se spune că este el (cu totul) prost, pe lângă faptul că „sentințele” sunt date de destule ori de persoane evident departe de o cunoaștere aprofundată a subiectului în discuție.

În pasul doi, acest aspect afectează efortul spre propria îmbunătățire și responsabilizare pentru că sunt multe situații în care te poți simți similar sau chiar superior față de aproape oricine altcineva, de vreme ce acesta „a fost prins” spunând o prostie sau ceva eronat.

În al treilea rând, nu numai că e mai greu să ai modele potrivite, dar creșterea enormă a surselor de informații, inclusiv prin internet a favorizat mediatizarea de „modele” care sunt, de fapt, de-a dreptul non-modele din punctul de vedere al responsabilității și autocontrolului emoțional. Concurența pentru atenția populației a avantajat mediatic, astfel, frustrații, ciudații, provocatorii, exhibiționiștii și scandalagii.

În fine, în al patrulea rând, chiar și bălăcăreala privind clasa politică are un rol negativ în sine de la un punct încolo. Nu susțin deloc eliminarea libertății de exprimare, dar trebuie să înțelegem și faptul că atunci când poziția unui politician nu mai este ea criticată cu argumente, ci politicianul însuși este insultat la propriu aproape zilnic, diferența psihologică dintre un comportament responsabil și unul iresponsabil se estompează.

Mai trebuie înțeles că nu pot fi legi suficient de detaliate ca să acopere explicit tot ce ar putea face un iresponsabil. Dacă nu se cultivă constant și „așa ceva nu se face”, ajungem la „orice comportament e posibil”. Un climat de insulte și în situații care nu ar justifica obiectiv favorizează ultima variantă.

5 Sistemul cultural a stimulat masiv aceeași direcție

Nimic nu este mai important pe planul valorilor și comportamentului responsabil decât sistemul cultural (în sens larg). Or,acesta poate fi influențat destul de ușor înspre aspecte negative dacă nu sunt politici publice inteligente de contracarare.

De aceea a și fost posibil – în pofida favorizării moralității de evoluție – ca sacrificiile umane pentru îmbunarea unor zeități să fie privite acum mii de ani într-o lumină virtuoasă, sclavagismul să fie larg văzut până acum 300 de ani ca ceva normal, iar căsătoriile aranjate să fie răspândite mult timp la nivel planetar.

Deși s-a progresat enorm în privințele de mai sus, tendințele legate de subiectul acestui articol s-au inversat în ultimii 30 de ani, componente prea largi stimulând emoționalul și iraționalul.

a) Unele efecte negative rezultă chiar din sistemul educațional

Simplul fapt că perioada școlarității s-a tot mărit a avut un efect de prelungire excesivă a poziționării elev-profesor și la vârste la care emanciparea și maturizarea ar fi necesitat mai multă independență, cu asumare de responsabilități.

În medie, primul fir de păr alb apare în jurul vârstei de 25 de ani[viii]. Or mulți oameni termină școala în SUA și UE aproape de vîrsta respectivă și segmente din ce în ce mai largi intră pe piața muncii din UE după vârsta de 25 de ani. De exemplu, aproximativ 50% din generațiile 20-24 de ani din UE nu lucrează, iar 15% nu fac nimic (nici școală, nici muncă).[ix]

În al doilea rând, multor copii li s-a indus și li se induce excesiv în școală (mai ales în Occident) ideea că adulții greșesc și ei foarte des, dacă nu și mai mult. Copiii sunt, de asemenea, încurajați să dea ei înșiși lecții înainte de a avea informațiile pentru a înțelege complex subiectele și a dezbate echilibrat (făcându-se o confuzie între grade de inocență și grade de competență).

Toată lumea ar dori o planetă cât mai curată și trebuie clar să facem eforturi în direcția respectivă, dar ce a spus exact Greta Thunberg cu ocazia discursului de la UN Climate Action Summit din 2019 și modul în care a spus-o reflectă, cred, destul de bine acest aspect.

În al treilea rând, nu a ajutat nici faptul că programa școlară a devenit din ce în ce mai puțin accesibilă tehnic multor părinți – facilitând ideea că nici adulții nu ar fi mai breji în general.

În fine, faptul că însăși prestanța medie a meseriei de profesor a scăzut în ultimele decenii pe fondul unui cumul de factori (statut economic redus, atractivitate meritocratică diminuată a profesiei din cauza salariilor mici, programă decalată etc) a avut un efect negativ suplimentar. Dacă ajungi să nu mai respecți destui profesori – adică pe cei presupuși prin chiar fișa postului să te învețe lucruri, poziționarea față de mulți alți adulți va tinde excesiv să fie una cumva de superioritate sau de frondă, în orice caz, defavorabilă efortului propriu de maturizare.

b) Modelul economic de supraproducție a favorizat cultural emoționalul și iresponsabilitatea

Am detaliat pe larg în alte articole (în special în Cum am ajuns o societate de consum și de ce este dificil de schimbat rapid ceva, Homo Cliens și Homo Iratus și A Treia Fundație), așa că nu o să insist.

În esență, pentru că supraproducția necesită supraconsum, s-a făcut apel din ce în ce mai mult la latura emoțională și de moft, nu la cea rațională care ar fi dus la un consum semnificativ mai redus.

Pentru că majoritatea „produselor” sistemului cultural (filme, cărți, videoclipuri, conferințe, reclame etc), au nevoie de sponsori, numărul produselor care direct sau indirect stimulau latura emoțională și de moft respectivă a crescut mult (și neconspiraționist[x]).

Mesajele de tipul – „clientul nostru stăpânul nostru”, „clientul are întotdeauna dreptate”, „și tu meriți totul și nimeni nu e perfect” etc au săpat adânc în tendințele de gândire și pe alte planuri decât pur consumeriste.

c) Concurența pentru atenția populației dintre televizor, cinema și internet au suplimentat și potențat problemele

De exemplu, numeroase filme arată adulții făcând lucruri rele sau greșind grav, reprezentanții autorității publice ca fiind incompetenți sau corupți, copii mai responsabili decât adulții, viața la școală ca fiind plictisitoare și neînțelegând cu adevărat copiii, părinții reacționând exagerat sau eronat, viața la serviciu ca fiind stresantă sau plictisitoare, comportamentul rebel sau pe bază de impuls ca fiind „cool” și, cu caracter mai general, constanța în efort și abordare (singura care te face, de fapt, profesionist în ceva/responsabil) ca neavând nimic atractiv.

La fel, mass-media arată, în general, adulții fie făcând lucruri rele, fie având aparent o viață bună, dar nu prin efort continuu și de lungă durată, ci prin noroc (Loto, moșteniri), exploatarea altora sau talent din naștere combinat cu baftă (actori celebri).

Pe lângă afectarea modelelor individuale în societate despre care am vorbit mai sus, este subminat însuși modelul de bază de maturitate, responsabilitate și bun simț.

d) Războaiele culturale despre care am discutat în Societățile și conectorii au făcut restul, ca să zic așa, stimulând tribalizarea, degradarea nivelului dezbaterii și extremele emoționale, inclusiv la nivelul elitelor de facto

Nu susțin în niciun fel vreo propagandă edenistică deșănțată, dar în prezent vectorii menționați fac, oricum, „propagandă” dezechilibrată doar că în sens invers nevoilor de interes general.

6) Scăderea mizei de termen scurt a implicării în politică pentru segmente largi de populație – paradoxal, cele mai responsabile în medie

Clasa de mijloc nu mai vine să voteze în ponderi proporționale în multe țări din lume, inclusiv România și se implică rar și după. Sunt, cred, trei motive principale.

În primul rând, segmentul respectiv trăiește economic decent și nu mai are o presiune financiară de termen scurt să lupte politic (subconștientul făcând mai dificile analizele pe termen lung). Și atunci, dacă tot din scurt apare vreun disconfort sau vreo distragere – plouă, e frig, vin invitați acasă, pare să fie coadă la urne, e un film la televizor sau ar fi o zi bună pentru ieșit la picnic, nu se mai merge la vot în ziua relevantă.

În al doilea rând, pe fondul celorlalți factori de mai sus și al fragmentării și complexității lumii, diferențele între candidați nu mai sunt văzute ca fiind majore/suficient de mari (subconștientul încă împingându-ne, în mod greșit, spre aspirații mesianice și în ceea ce privește rolul votului).

În al treilea rând, rolul politicii este perceput la nivel difuz ca fiind inversat. Mai demult era vorba, în general, de un plus de siguranță și control asupra propriei vieți. Or, acum, bălăcăreala generală induce sentimentul invers – că ești mult mai liniștit dacă stai acasă, oamenii tinzând să se ferească de tensiuni.

Problema e că absenteismul respectiv lasă proporții prea mari de voturi emoționalilor (neterminați din punct de vedere emoțional și al responsabilității), rentierilor (cei care primesc sprijin de la stat), speculanților (cei care folosesc statul) și doritorilor de putere în sine (aceștia înclinând natural spre subiectivism și iresponsabilitate dacă pare să îi ajute să conserve puterea).

Ideea nu este, desigur, aceea că marea majoritate a celor care votează și majoritatea celor care se implică în politică nu ar fi oameni decenți. Nu este nici aceea că nu ar fi “neterminați” și în clasa de mijloc sau că oricine din clasa respectivă este automat mai potrivit pentru elita de facto (confortul economic al clasei de mijloc putând afecta disciplina și facilita orgoliile). Dar, pe fondul de mai sus, ponderile sunt foarte importante pentru rezultatul general.

Cu alte cuvinte, o parte importantă dintre cei care au dovedit în viață, în medie, mai multă responsabilitate și maturitate – majoritatea tăcută – este subreprezentată atât în elita de facto, cât și în agenda acesteia de priorități. Este un aspect care alimentează suplimentar tendința de creștere a numărului de „neterminați” dintr-o societate.

Ironia este cumva și că – pentru moment, cel puțin – cu cât clasa politică este mai slabă, cu atât participarea la vot e mai redusă, alimentându-se, de fapt, nivelul mediu slab de calitate al elitei de facto. Se pierde din vedere faptul că progresul politic este, de regulă, gradual și că întotdeauna se poate și mai rău.

7) Episoade din ce în ce mai frecvente de selecție slabă ex-ante – reducerea posibilității de a alege o elită de facto de maximă calitate

Simpla durată de timp implicată, de obicei, de o carieră politică, necesită motivație și ceva rezistență la scandal și la incertitudine economică. Mulți care ar avea merit nu consideră că … merită efortul, mai ales că gradul de scandal și incertitudine economică (pentru o persoană integră) a crescut în ultimele decenii.

De câteva zeci de ani s-a răspândit, însă, în diverse grade cu mai mult succes decât în trecut și un fenomen de încercare directă de reducere a selecției ex-ante – prin targetarea din timp, în diverse moduri, a celor care ar putea prezenta un pericol la alegeri sau prin constrângerile în creștere de resurse necesare. Este un fenomen care ține și de creșterea mizei. Separarea mult mai mare decât în trecut (în sens profesional) între activitatea de politician și activități care pot fi plătite bine în sectorul privat, precum și dificultatea adaptării de la una la alta au mărit importanța/frecvența încercărilor de a rămâne „în sistem” cu orice preț. Or, un climat conflictual, chiar „mai” subteran, alimentează în sine excesele regulate și reacții care tind și ele să devieze de la „normă”.

În Rusia vedem cazul extrem – un singur candidat este promovat și mai orice dizident mai răsărit are probleme penale, aparând și cazuri de persoane care înainte de alegeri își schimbă numele pe cale administrativă pentru a-l face identic sau foarte similar cu cel al unui candidat și își depun ele însele candidatura pentru a genera confuzie.

Tentații și încercări vedem, însă, în numeroase alte țări (și, de destule ori, în sprijinul unor candidați semnificativ mai puțin competenți decât Putin).

Se diminuează, astfel, procentul celor care ajung în vârf și mai sunt în stare să crească media de maturitate/responsabilitate a populației, în loc să o scadă.

În concluzie, factorii care favorizează „neterminații” sunt relativ numeroși și cu inerții puternice.

În special protejarea excesivă și reducerea provocărilor în perioada copilăriei și adolescenței, precum și stimularea emoționalului în locul raționalului atât atunci, cât și ulterior, au efecte foarte puternice.

Deși cu toții tindem să avem o părere bună despre noi și să vedem astfel de evoluții rezervate doar altora, riscul de deraieri în această privință nu ar trebui ignorat de nimeni.

În acest sens trebuie înțeles că problema nu este doar de durată mai lungă până la maturizare. Așa cum o persoană care aleargă zilnic 3-4 km poate alerga în ritm alert la concursuri 10-15 km, cineva care merge tot timpul doar la pas e posibil să nu poată alerga niciodată peste 0,5-1 km fără să riște un infarct.

La fel este și în privința maturizării emoționale și asumării de responsabilități (și este o dimensiune mai importantă pentru societate decât cea a sportului).

Adică, pe de o parte, nu doar că ne ia mai mult să ne maturizăm, dar fără concentrarea suficientă în timp a experiențelor care duc la aceasta (exercițiul, eșecurile, contrazicerile, gestionarea intereselor diferite, și învățarea din greșeli părând aspecte esențiale în acest sens) riscăm să nu o mai facem niciodată.

Pe de altă parte, evitarea excesivă a neplăcerilor și eforturilor care nu par cu adevărat necesare a scăzut, oricum, rezistența emoțională de tip continuu (care, din păcate pentru noi, este definitorie pentru responsabilitate, așa cum a nu comite nicio crimă 364 de zile pe an, dar a omorî un om o dată pe an, nu e ceva de laudă).

Cu alte cuvinte, chiar dacă ajungem într-un fel la maturitate, ne este greu să menținem nivelul respectiv tot timpul (pentru că e „prea obositor”) și putem ajunge să intercalăm un număr în creștere de momente de iresponsabilitate și infantilism. De la un punct încolo e discutabil dacă maturitatea mai subzistă.

Partea bună, totuși, este aceea că mai toți factorii de mai sus pot fi ponderați la nivel de societate prin politici publice și la nivel individual prin înțelegerea lor și ceva efort concentrat pe disciplină și metodă.

Să sperăm că vom vedea cât mai multe demersuri în acest sens pe ambele paliere.

*******


[i] Am discutat cu o altă ocazie despre motive pentru aceasta.

[ii] O analiză/sinteză bine scrisă și utilă cu privire la principalele caracteristici poate fi găsită în The Infantilization of the Postmodern Adult and the Figure of Kidult, de Jacopo Bernardini (Iunie 2014).

[iii] Mult mai mult subiectivism decât obiectivitate – a se vedea, de exemplu, The Evolving Self de Robert Kegan.

[iv] Pentru sinteze accesibile, a se vedea, de exemplu, https://www.science-et-vie.com/corps-et-sante/microbiote.

[v] De exemplu, What humans consider to be moral behavior varies from culture to culture and also varies across time. [2] ↑ Decety, J., and Wheatley, T. 2015. The Moral Brain: A Multidisciplinary Perspective. MIT Press.

[vi] Moralitatea – simplificând, abilitatea de a distinge între ce este corect și ce e incorect în propriul comportament și în cel al altora. Empatia – simplificând, capacitatea de a resimți și rezona cu suferința/starea de nevoie a altora dintr-o perspectivă morală. Responsabilitatea la modul mai general – simplificând, a acționa în direcția moralității și a ține cont de alții.

[vii] https://www.euronews.com/2021/10/28/german-man-given-suspended-sentence-for-passing-bundestag-floor-plans-to-russia

[viii] La asiatici ceva mai târziu și la africani și mai târziu, în medie.

[ix] Being young in Europe today – labour market – access and participation – Statistics Explained (europa.eu)

[x] Mă refer la un nivel sistemic. Altfel, Jacopo Bernardini, de exemplu, explică cu argumente rezonabile că rezultatul a fost urmărit tactic de numeroși actori economici din mai multe motive (i) un copil are dorințe de consum potențial nelimitate, (ii) scăderea masivă a natalității în Vest a necesitat o compensare a consumului cu încurajarea adulților să se comporte consumerist similar, (iii) nostalgia pe care mai toți adulții o au față de perioada copilăriei facilita, oricum, campaniile comerciale orientate în direcția respectivă, și (iv) adolescența și tinerețea (chiar închipuite) permit o standardizare mai mare a produselor în țări diferite (preferințele multor tineri fiind mai asemănătoare între țări și chiar continente decât cele ale adulților).

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Romanii sunt prosti, au fost dintotdeauna. Totul se rezuma la Inteligenta Generala, pe care daca nu o ai, viata ta e o ruina… sau intri intr-un partid mare, unde inteligenta nu conteaza, ci slugarnicia.

    • Pentru Marcel – nu sunt de acord deloc. Generalizările sunt, oricum, întotdeauna eronate, cea de mai sus incluzându-vă și pe Dvs, de exemplu, dacă am lua-o în litera ei (presupunând că sunteți român).

      • Credeam că generalizările stau la baza tuturor concluziilor cantitative, iar nu absolutizările. Oare să fie întotdeauna eronate? Dacă spun de pildă (evident, incorect politic dar corect statistic) că „în general” muzica simfonică se ascultă în Europa, nu în Africa, e eronat? Dacă spun (evident corect politic dar fals statistic) că „românii sunt harnici”, e corectă această generalizare? Sau generalizarea e rea când nu ne place și e bună când ne convine?

        Chestia cu „generalizarea nu e bună” sună mai mult a slogan decât a argument științific/sociologic.

        • Pentru Andy Mihai: Nu sunt sigur că am înțeles ce vreți să spuneți, nici ce doriți să demonstrați. Exemplele dvs nu sunt similare deloc. În orice caz, dacă doar acest aspect v-a atras atenția din tot ce este mai sus, inclusiv articolul, nu ar fi multe de adăugat.

    • Ha, ha, ha…

      Încercați să vă explicați propriile defecte doar ca o consecință a apartenenței naționale? :)

      Nu ține…

  2. O analiza profunda si interesanta. Cum zicea Ibsen in Peer Gynt, cei mai multi sunt nasturi gresiti/tociti pe haina lumi, care merg la retopit. Asa a fost, si asa va fi, asta ii si spune Topitorul de nasturi lui Peer, asta se intampla cu majoritatea. Noutatea, cum spuneti, este ca a disparut modelul moral si mai ales dorinta din noi de a-l urma.
    Unde nu va pot impartasi optimismul este partea de final (in care nici nu cred ca credeti cu adevarat, poate ma insel) cu politicile publice care ar putea inversa tendinta. Efortul individual concentrat pe disciplina si vointa poate veni doar din constrangeri. Mai direct: oamenii educati prin constrangerile uriase (si exagerate, uneori atingand nivel de cruzime patologica) ale perioadei victoriene au creat Imperiul Britanic si mare parte a civilizatiei occidentale asa cum o stim. Moleseala woke va crea ce? Nu stim, dar niic nu prea imi doresc sa traiesc sa vad. Vremurile grele nasc oameni puternici care fac vremurile mai bune care nasc oameni slabi care aduc vremuri grele.

    • Pentru Cetateanu: Mulțumesc pentru comentariu. Într-adevăr e complicat. Ar trebui să ajute, însă, ponderile reale din populație încă destul de ok (chiar dacă sunt subreprezentate în arena publică), unele politici de contracarare deja demarate la nivel global, conștientizarea problemelor și tehnologia ascensională care permite manevrarea/concentrarea creierului și în direcții bune. Majoritatea tendințelor – fiind cumva gravitaționale/mai la îndemână – necesită contracarare proactivă, nu se modifică de la sine.

  3. F bun articolul, desi un pic prea lung.
    Ca si asta e o caracteristica a acestor vremuri, nu mai putem citi articole lungi, nu ne mai putem concentra, vrem totul pus pe tava, fara sa fim nevoiti sa gindim, sa analizam, sa intelegem. De multe ori spunem ca nu avem timp, si asta tocmai in aceste vremuri cind avem mai mult timp ca niciodata. Daca in trecut aveam nevoie de aproape toata ziua pt a ne cistiga existenta, ore multe de munca, transport, aprovizionare, gospodarie etc. acum putem munci de acasa, doar 40 de ore pe saptamina, concediile sunt prelungite, copilul maninca la scoala, profesorii trebuie sa se ocupe in totalitate de el, aprovizionarea nu-i problema, gatitu se reduce la microunde.

    Si ce facem cu acest timp pe care il avem la dispozitie!? Ne neterminam, ne permitem sa fim copii, ne permitem sa avem pareri neconforme, ne placem sa ne distram si pt simplu fapt ca lucrurile „seriose” sunt deja rezolvate.
    Si mai grav e ca urmasii nostri sunt cooli, nu-i intereseaza nimic, nu au ambitii, nu au dorinte. Cazul Greta e pe undeva pozitiv, iata o tinara care se intereseaza de mersul societatii. Asta nu inseamna ca Greta ar fi vreo terminata, din contra, e o papuse manipulata.

  4. Daca o astfel de categorie ar exista as propune textul dvs pentru Articolul Săptămânii.
    Mediul cultural in care creștem este fundamental in maturizarea noastră. Am avut colegi din toate continentele si trebuie sa spun ca erau cu atât mai maturi cu cat proveneau dintr-o tara mai săraca. Trecerea prin minime dificultăți in viata este un prim pas spre maturizare.
    Vad in jurul meu o noua generație de Rumbo la fel de infantili si aparent macho dar care trăiesc pana la 35-40 ani in spațiul jocurilor electronice.

  5. Mulțumesc domnule Bondoc, mi-ați dat din nou tema de gândire. :)

    Prima reacție a fost: ok, și ce fac eu cu copiii mei? Cum sa evit „neterminarea” lor?
    A doua reacție a fost: dar sunt eu însumi un „terminat”? Pot eu, ca „ne-terminat”, sa ajut copiii mei sa se maturizeze fără dureri mari?

    Pledez de ani buni pentru cat mai multe traininguri de „soft-skills”, pentru toți angajații, mai noi sau mai vechi. De regulă trainerii ne forțeaza să ne înțelegem pe noi insine, ne obișnuiesc să fim atenți la comportamentele noastre, sa definim exact ceea ce dorim, sa ne gândim la responsabilitățile pe care le avem. Și mai ales, să ne asumăm deciziile pe care le luam.
    Avem chiar colegi care s-au „zbătut” să ajungă în diverse poziții, dar au ales (dupa astfel de traininguri) sa faca pasul înapoi sau lateral. Au înțeles că nu acele poziții le doreau (ca responsabilitate și asumare), ci aveau nevoie doar de recunoașterea și prestigiul care venea odată cu ele. „Sigur vrei asta? Ești conștient ce implica? Ești decis să îți asumi toate responsabilitatile? Știi exact care sunt nevoile tale? Și mai ales, „de ce” vrei și faci asta?”

    Coachingul personal este tot o forma de perfecționare și asumare, dar nu toate companiile își permit astfel de costuri pentru higher management. Un coach ajuta la asumare, perfecționare, asertivitate, acceptare, eventual agresivitate (daca este nevoie de ea în poziția respectiva).

    Când vom renunța la soft-skills, ne vom transforma in mici robotei din angrenajul marilor companii, dirijați doar de procese, roluri și work products-uri clare. Vom putea rămâne copii la nesfârșit, pentru că alții vor avea grijă să sa ne spună mereu ce sa facem.

    Și totuși, macar în viața privată putem sa rămânem copii, atâta vreme cât ne asumam și suntem responsabili in celelalte roluri zilnice.

    • Soft-skills, trainer, coach, higher management, work products, procese, roluri… Poate primul lucru care trebuie facut e renutarea la „buzzword”-uri (ca sa fiu in ton) si la cliseele care ne inconjoara din toate partile, care sunt parte integranta (uneori sursa) a acestui proces de degradare. Faptul ca ceva ce ar trebui sa faca lumea „mai buna” este o industrie, unul dintre cele mai profitabile „business”-uri, n-ar trebui sa ne ridice semne de intrebare? Timp de mii de ani oamenii s-au format „traind” povestile batranilor sau mai tarziu cartile. Astazi nu mai e timp pentru asa ceva pentru ca avem „entertainment”. Asa cum hrana de astazi nu ne mai asigura elementele necesare si avem „suplimente alimentare”, a aparut si nevoia de astfel de „shortcut”-uri pentru „dezvoltarea pesonala”. Cine spunea ca o carte citita e o viata traita, nu cred ca se referea la astfel de „cookbook”-uri. Am cunoscut tarani autentici care n-ar intelege nici macar un cuvant din cele enumerate, dar asta nu-i impiedica sa fie oameni extraordinari, sau artisti de exceptie. Nu exista substitut pentru bun-simt si un set de principii fundamentale, intelese profund si respectate din convingere, nu „de ochii popei”.

      • Pentru nnm: Mulțumesc pentru comentariu. Este adevărat că sunt și mulți oameni ok fără cine știe ce cursuri etc. Pe de altă parte, în medie, lumea actuală este prea complexă și prea facilă raportat la reflexele subconștientului nostru pentru ca probleme de genul menționat în articol să nu se dezvolte. Cu alte cuvinte, cred că, de regulă, nu din cauza cărților și cursurilor avem fenomenele respective.

    • Pentru Stefan: Mulțumesc pentru comentariu. Multe cursuri sunt utile, mai ales că majoritatea problemelor menționate sunt cumva gravitaționale – nu se rezolvă de la sine. Am încercat la fiecare punct inclus în articol să descriu aspecte care pot da corelativ idei de contracarare în funcție de propria situație.

      • Multe cursuri sunt utile pt a-i intelege pe altii nu pt a te dezavirsii tu. Multi participanti la cursuri preiau reteta invatata astfel incit ii poti strapunge dintr-o privire

        • @Neamtu tiganu, si „a-i intelege pe altii” este o bucatica din „desavarsire”. Cand incepi sa ii intelegi pe ceilalti, macar putin, incepi de fapt sa lucrezi la „maiestria” ta.

  6. Absenteismul la vot nu are alta explicație decat imaturitatea/iresponsabilitatatea, termeni care se suprapun foarte bine peste cei de inadecvare si prostie .
    In rest foarte interesantă opinia.

  7. cred că ați vrut să spuneți antiseptic… re șoareci
    “(About a cookbook…)
    – What about this one? Maids of Honor?
    – Weeelll, they starts OUT as Maids of Honor…but they ends up Tarts.”
    ― Terry Pratchett, Maskerade

    re politic:
    toată reglarea asta de conturi era outstanding & overdue după ultimele alegeri
    niciun partid nu e un monolit: grupări de interese asamblate oportunist idealist/ materialist
    sunt oameni pe care îi cunoști, care au interese ca lucrurile să nu se schimbe în direcția pe care o dorești tu (sau eu), pentru că o astfel de schimbare le bușește surse de venituri… un exemplu benign ar fi „persoana” mutată din privat în adm locală… pun pariu că ai și tu exemple
    nici măcar în usr+ nu sunt interesele toate aliniate, mai ales la nivel de administrații locale… a propos, tot ce se petrece în PNL reflectă cum s-au raportat la PSD organizațiile locale, unii ardeleni -unde PSD a fost slab- i-au cooptat și se mefiază de USR, ceilalți se mefiază de PSD și preferă colaborarea cu USR…
    în oglindă se petrece în PSD și USR… perspective, deh (iudemereu sunt all-inclusive)
    restul e din categoria am stabilit că suntem curve, acum negociem prețul… it’s not fun, but that’s how it works
    teoretic, asta e democrația la maxim în sistemul pluripartit… vrei-nu vrei
    exponenții au o influență limitată, găștile își negociază prețurile/valoarea, iar noi plătim spectacolul și maimuțele, căci, altminteri, ar fi război civil, ne-am lupta direct, nu prin proxy… la fel e peste tot, dintotdeauna, diferențele sunt de formă și de cutume așezate/ asumate, inclusiv procentul parandărăturilor, sau modus operandi

    re în devenire:
    toți pornim din eventualitate și devenim… opusul venirii

    dacă ai mai primi o viață, care ar fi valoarea adăugată? dacă ai pieri mâine, care ar fi pierderea?

    suntem o urmare a unor neterminați… și e o consolare că nici noi nu avem cum să terminăm mai mult decât putem… măcar să tindem spre a ne atinge potențialul, fără a ne lua mai în serios decât e cazul

    frumos și bine întrebător articol

    • Pentru Ijgbtdz XYZ: Mulțumesc pentru comentariu/apreciere. Am vrut într-adevăr să spun aseptic, dar s-a pierdut a-ul.

  8. de unde vine infantilismul ? la scurta vreme dupa cea mai singeroasa conflagratie mondiala au aparut flower power-ii. dupa dictatura prostilor (si acum tot in ea sintem, dar sa respect cronologia) au aparut generatiile z/alpha – prostii cu smartphon si doctorat. in perioadele cu hrana abundenta sobolanii se inmultesc necontrolat. natura este nemiloasa, si nu ma refer la bullshitul numit climate change, ci la masa umana de proasta calitate (din ce in ce mai amorala si needucata) ce nu se poate multiplica la nesfirsit intr un spatiu restrins cu resurse limitate, fara consecinte tragice.

    • Generatiei flowerpower datoram aproape tot ce avem astazi, bazele technoligiilor avansate fiind puse in garajurile californiene de tineri precum Bill Gates si altii, astazi au devenit giganti infricosatori daca privim mai atent si in amanunt treburile si cum ele se dezvolta. Astia macar au facut ceva, cei care au urmat au devenit doar consumatori de tot felul cu toate efectele, inainte ca schimbarile climatice sa devina intradevar apocaliptice va va manca gunoiul, poluare si degradarea mediului datorat cu totul altor cauze decat cele invocate.
      Intrebati fermierii australieni de ce au avut loc incendiile catastrofale de acum un an, sunt speculatiile cu apa, devierea marilor rauri in drumul lor catre sud si lipsa din motive financiare si economice a apei in zonele respective calamitate.

  9. Cu alte cuvinte, lumea a luat-o deabinelea razna si se incerca prin toate mijloacele convingerea noastra ca nu este asa.
    Ce crezi si vezi nu este intotdeauna la fel, traim intr-o lume a vizualului care poate fi foarte usor manipulata, imagini bine plasate si prelucrate spun mai mult decat un roman intreg.
    Fiecare incerca pe fiecare sa-l traga peste pres, metodele au devenit extrem de sofistificate, avem armate intregi de absolventi de universitati de elita care nu fac altceva decat sa eficentizeze algoritmi care ne ataca, zilnic, suntem prelucrati pana cedam diferitelor modele de afaceri.
    „We don’t need no education
    We don’t need no thought control
    No dark sarcasm in the classroom
    Teacher, leave them kids alone”
    Care sa fi fost mesajul acestui cunoscut hit aparut in 1979 !!! si care poate fi astazi ? in 1979 lumea fiind inca cat de cat intacta, se cunosteau baietii buni si cei rai, lumea era bine impartita adevarat cu ceva mai putine optiuni decat astazi insa aceste multe optiuni de care beneficiezi te pun in fata unor situatii greu de gestionat respectiv indecizia si neasumarea devin din ce in ce mai pronuntate. „neterminatul” ramanad in contiunare in stadiul de proiect.
    Intre timp cei mai cautati medici sunt psihiatri, tot mai multi oameni au nevoie de psiholog si alte specialitati de acest gen pt ca nu mai faca fata provocarilor zilnice.
    Intre timp persoane cu personalitate multipla respectiv „deranjata” sunt trecuti la diversi si merita ocrotiti cultura si subcultura muzicala a tineretulu de astazi fiind oglinda starii lor de suflet, staruri precum Billie Eilish
    sunt idoluri, texele cantecelor putand fi analizate din punct de vedere patologic iar de Thunberg ce sa mai spunem.
    Tineretul de astazi este de fapt cea mai oropsita si derutata clasa sociala, le se cere maxima optimizare la toate nivelurile incepand cu aspectul fizic si pana la cel intelectual, presiuna pusa pe dansii provocand reactii dintre cele mai ciudate.
    Se propaga idea invatatului pe timpul intregii vieti !! ce mai vreti, cum sa ne terminam , cum vreti ca tinerii dupa terminarea unei scoli sa-si poata vedea de viata familiara daca tot timpul vor fi confruntati cu acesta invatare continua ? poate nici nu va mai fi nevoie, inteligenta artificiala si robotii vor prelua tot.
    impresia, mea, lumea va fi aruncata cat de curand in aer intr-o forma sau alta daca mai continuam sa suprasolicitam oamenii pana cedeaza.

    • Pentru Alin: Mulțumesc pentru comentariu. Sunt puncte cât se poate de legitime, dar personal sunt destul de optimist cu privire la viitor. Doar că unele ajustări/schimbări nu se întâmplă pur și simplu. Chiar și necesitatea de învățare – este într-adevăr relevantă și la maturitate în prezent, dar contează mai mult cum se face și cum e prezentată. De exemplu, peste 30% din ceea ce se învață în prezent în clasele 5-12 nu este util. Oricum, acumularea de informație în sine nu e relevantă ca atare pentru maturitatea emoțională și de responsabilitate. Contează mai mult ce fel de informație, metoda/structura și ce fac cu ea/competențele dezvoltate etc. O problemă importantă pentru numeroși oameni în prezent nu este, cred, aceea că nu mai fac față formărilor la locul de muncă (insuficiente clar în România), ci că se lasă inundați de informație inutilă sau chiar toxică în rest și alocă timp puțin/insuficient datelor și lucrurilor care chiar contează.

      • Stimate Bondoc, va admir optimismul, viitorul nu arata bine deloc.
        Eu de ani nu fac altceva decat sa consult carti si articole scrise de specialisti, oameni care au parasit mari firme de technologie pt ca activitatile profesionale nu ma isunt compatibile cu constiinta lor, cu valorile pe care le impartasesc, pt „um pumn de dolari” nu mai merita sa-ti vinzi constiinta. Sunt oameni precum Bill Gates. Elon Musk sa altii care avetizeaza asupra noilor technologii care folosite iresponsabil pot provoca mai repede catastrofe fata de care incalzirea golbala este mizilic.
        De acum inainte nimic nu se va „termina” cu atat mai putin vietile profesionale ale oamenilor, nebunia dupa tot mai mult si mai nou nu se va termina, caruselul sa va invarte tot mai repede, scapa cine poate.

        • Pentru Alin: descurajarea e un mesaj al trolilor implicați în războaie culturale foarte răspândit în prezent. Cred că nu trebuie să îi cedați așa de ușor. De altfel, Bill Gates și Elon Musk, de exemplu, o duc destul de bine și a atrage atenția asupra unor riscuri nu înseamnă decât că e prudent de încercat de contracarat.

  10. @nmm, as putea renunța la cuvintele acestea, desigur. Dar comunicarea mea este de regulă cu oameni care folosesc și împărtășesc aceleași cuvinte și principii. Aceste „buzzwords-uri” nu se adresează tuturor, cel mai probabil nu pe dumneavoastră vă vizam in comunicarea mea.

    Da, este o industrie. Pentru că unii dintre noi înțelegem că avem nevoie de mai mult decât școală clasica. Și căutăm. Suntem dispuși să dăm bani pentru a învăța mai departe.
    Ne putem maturiza in război, desigur, dar nimeni nu mai este dispus la suferință fizică. Și la riscul pierderii propriei vieți. Putem învăța din călătorii, și da, a merge cu rucsacul in spate în comunitati din Asia sau America Latină poate fi o experiență de cunoaștere și auto-definire. Învățarea este din/prin experiența proprie, da.
    Taranul de pe câmp are experientele lui personale care îl maturizează, dar și eu (și poate și dumneavoastră) avem experiența diferite care ne pot maturiza.

    Da, pot fi de acord că experiențele actuale sunt asemănătoare cu „suplimentele”. Dar nu vad nimic rău în asta. A ne expune corpul la răceli și boli inutile lăsa urme fizice, așa cum expunerea sufletului la răutăți lăsa urme. De ce am vrea asta doar pentru a ne „cali”?

    Cu cărțile am devenit mai reținut. Este viața și experiența altora, nu propria experiență și trăire. Prefer, după mulți ani de cărți, sa îmi trăiesc propriile experiențe. Și, de ce nu, sa îmi scriu propria carte.

  11. apropo de neterminarea pe care o „datoram” noilor generatii de experti de meserie insetati de obiectul muncii, iesiti direct de pe bancile noilor si tot mai numeroaselor scoli de experti, articolele dvs. vin parca sa imi reaminteasca despre cum ar trebui sa arate o analiza riguros structurata, in opozitie cu „ingineriile” care tind sa se extinda mai peste tot in detrimentul normalitatii prafuite si experientelor perimate; si culmea, in detrimentul selectiei naturale care ar fi garantata de un liberalism autentic, indelung maturat;
    nu m-a incomodat marimea textului, dar putine alte texte la fel de lungi le-as citi rand cu rand pana la capat;

  12. Sunt total dezamăgită!
    Și, totuși, ne putem reveni!
    Responsabili să fim!
    Educația este tot începutul! Restul vine ,,mâncând”! Împreună, cred, putem!

    • Bravo autorului pentru acest eseu ! Sunt sigura ca a cerut timp de gandire si efort de a asterne pe hartie toate aceste probleme reale si obiective. Un singur lucru pot sa afirm, ca in aceasts tara totul este neterminat si de aici tragem toate efectele de acum. Astfel, nu avem dosarele Revolutiei, mineriadelor, fostilor securisti si tortionari terminate! Nu avem terminata o noua constitutie, o noua org.teritorit, am lansat regiunile si zonele metropolitane si lasate toate balta. La fel, reformele din justitie, educatie, sanatate, cercetare, etc. toate carpite si neterminate. Dincolo de eticheta unui stat esuat, suntem mai intai o tara neterminata! Ma intreb, mai avem generatii de viitor ca sa termine ceva cum trebuie ?!!!

  13. Am trait pe propria piele eforturile unora de a ma termina. Printre altele am fost peste zece ani un fel de docent la un mare concern unde predam diferite chestii in spiritul transferului de experienta.
    Personalitatea mea nu inspira incredere, deci am fost trimis la diferite scoli sa invat tehnica comunicarii. Am absolvit aceste scoli cu nota maxima si chiar am incercat sa aplic cele invatate la cursuri. Cursurile erau evaluate de „studenti”, care de fapt erau ingineri si tehnicieni, tineri dar totusi cu experienta. A fost catastrofal, aveam cele mai nasoale notari. Cindva m-am hotarit sa uit tot ce am invatat la acele cursuri si s-o fac asa cum a crezut eu ca e bine. Succesul a fost fulminant, am fost solicitat chiar sa tin cursuri in domenii in care nu eram prea sigur.

    Cu alte cuvinte termenul terminat sau neterminat e flexibil, fiecare si-l poate aplica dupa cum crede el. Ca de fapt de abia cind mori esti terminat, in rest tot incerci sa te termini.

  14. Mulțumesc pentru articol! E de citit și recitit. Apreciez și că nu tratați tema cu o atitudine de panică, ci obiectiv.
    Cred că există un instinct social care îi face pe copii și tineri să dorească cu ardoare să devină adulți. Condiția de copil e una de subordonare și lucrurile cu adevărat pasionante le sînt rezervate adulților. Acest sentiment l-am avut de pe cînd aveam 4-5 ani. Credeam că așa trebuie. A fi copil era doar o perioadă de trecere în așteptarea adevăratei aventuri. Copiii nu se joacă de-a copiii, se joacă de-a adulții.
    Dacă lucrurile stau așa, acest instinct benefic trebuie că a fost deturnat de pedagiile invazive de toate culorile. Adulții văd educarea prin a incepe să le arate copiilor că sînt nimic și că doar prin ei adulții vor ajunge ceva. Legat de asta, am citit că în epocile vechi oamenii nici măcar nu aveau conștiința că proprii copii ar fi ființe în adevăratul înțeles al cuvîntului. Cred și că mai există la adulți o percepție greșită asupra capacităților cognitive ale copiilor. Ori sînt minimizate, ori exagerate. Asta duce la soluții ineficiente de educație.

  15. Chestiunea aflata in discutie pare mai mult decat reala. Dar privita la scara temporala incepe sa se estompeze. Eu cred ca omenirea a fost, este si va fi asa cum e, cu mici sincope evolutive. Natura umana e greu de schimbat. Oamenii din vechime debitau aceleasi cantitati de stupizenii pe care le debiteaza contemporanii pe retelele sociale. Diferenta e in „ochiul privitorului”. „Privitorii” avizati isi pot da seama ca felul lor de a privi lumea s-a schimbat,a evoluat. Cei tineri isi vad de ale lor cum au facut si altii pe vremuri iar cei cu parul albit devin consienti de hidosenia lumii inconjuratoare. Un ilustru inaintas spunea: ” Problemele exista doar atunci cand cineva ia atitudine fata de acea stare de fapt”.
    O zi buna…

    • Pentru Kata: Multumesc pentru comentariu. Aveti dreptate ca au mai fost variatii de faze ale omenirii. Cred, insa, ca majoritatea factorilor mentionati in articol sunt specifici fazei de dezvoltare unice/fara precedent istoric in care ne aflam. Adica, actioneaza in plus de factorii „traditionali”. Pentru ca majoritatea acestor factori noi tin de „antropocen”, instinctele obisnuite mai mult ne incurca si chiar sunt speculate in prezent. De aceea cred ca nu trebuie mers pe ideea ca aspectele mentionate trec de la sine. E mult mai prudent de actionat proactiv.

  16. „Pentru că tindem cu toții spre libertate absolută – să facem ce vrem când vrem – din ce în ce mai des ne și comportăm ca atare chiar dacă nu ținem cont echilibrat de alții.”

    Nu cred ca tindem cu totii spre acest tip de libertate. Libertatea implica drepturi ce sunt asociate unor responsabilitati/obligatii sociale. Cel putin teoretic. Insa nu toti gandim asa. Generatiile anterioare, trecute prin incercarile istoriei, inteleg si respecta acest principiu. Problema este cu generatiile prezentului si viitorului. Sentimentul de apartenenta la o comunitate (foarte puternic odinioara) este estompat, diluat si nu genereaza acea coeziune sociala, necesara progresului natiunii in ansamblu.

    • Pentru Doru: Multumesc pentru comentariu.
      As vedea aspiratia spre libertate absoluta ca pe ceva destul de prezent in „soft”-ul obisnuit uman si are si multe parti bune, dar pana la un punct. Ea este ponderata/contracarata de 3 factori principali – frica de consecinte, responsabilitatea sau nevoia de a construi ceva impreuna cu altii (mai sunt si alti factori, dar mai putin generali ca aplicare – de exemplu si un iresponsabil in societate poate face lucruri responsabile mai restrans din afectiune pentru familie, prieteni etc). Cei 3 factori generali respectivi au probleme in prezent din motive precum cele mentionate in articol.

  17. Excelenta analiza. Sunt cateva conexiuni pe care nu le vazusem pana acum. Am citit articolul de doua ori + il voi comenta cu copiii mei. Va multumesc.

  18. Bun, da bun de tot articolul!
    Am simtit si eu (cred ca multi au simtit asta, involuntar) cate ceva din ce scrieti dvs., in comunitatile in care traim , desigur era vorba de altii, noi suntem intotdeauna terminati, na si asta suna ca dracu :P)
    Ma gandeam ca degeneram cumva ca specie din cauza ca, una, selectia naturala aproape ca nu mai exista, la noi, Dar nici nu putem lasa selectia naturala sa-si faca de cap, ar fi total aiurea, n-am mai fi oameni, dar trebuie sa administram cumva asta, nu stiu cum.
    A doua, ca toate aceste facilitati cotidiene au ajuns sa inlocuiasasca cumva realitatea (apa nu izavoraste de la robinet, carnea nu creste in glalantar, „cineva” trebuie sa moara, sa vavem si un omoarator etc, buda nu e eva atat de simplu cum pare, vedem asta doar cand nu mai functioneaza… e o tragedie, ce faci cu toate „alea” care nu se mai duc pe teava?)
    Pe de alta parte nici nu poti sa spui ca „terminatii” sunt cei care iau apa de la izvor sau din fantana, cresc si omoara animale pentru hrana sau au buda in curte,, cu tot cu damf, dau la lopata „chestiile”…brrrr, sau sunt imunizati natuaral de tot soiul de „vaccinuri” (asa zice medicul meu veterinar cand iau o coada de vaca balegita peste fata, am fost „vaccinat”)
    Pe scurt, taranii sunt mai terminati ca orasenii?
    N-as crede! Da, n-au nici angoasele si spaimele lor… dar au o viata mai grea.
    Dar progresul speciei, ala tehnologic in special, vine de la oras, in principal.
    Unde e granita? Greu de spus… „standardul” de terminat cred ca nici nu exista ( difera de la individ la individ, ptr mine cineva care nu stie sa faca focul sau nu stie sa schimbe o priza nu e bas un terminat, ptr altul daca nu bagi zilnic pe facebook la greu esti chiar si mai rau, un neinceput :P)
    Da, tema e fascinanta, articolul e bun, unul dintre cele mai interesante din ultima vreme!

  19. Prima data m-am gandit ca e prea lung (articolul). Dupa 12 ore de reflectie, constat ca e pra scurt. Ca in Ecleziast, ce este acum, a mai fost si ce trebuie sa se intample, s-a mai intaplat deja. Temele nu sunt noi, dar explicatiile si argumentele aduc un aer novator. Tendintele de „protezare” au existat din totdeauna, mai ale in momentele cruciale ale istoriei, cand s-a trecut de la modele de societati bazate pe punerea in valoare a individului, la interesul statului si Bisericii (nu va grabiti, nu am scris Credintei), acolo unde individul nu mai conteaza, decat ca o unitate si, doar atata timp cat produce si poate fi taxat / impozitat. Acum multa vreme eram tentat sa scriu ca revolutia franceza a fost cea care a despartit imaginea idilica, pastorala a satului / comunei/orasulu medieval, cu cismeaua in piata publica , cu Biserica, Primaria si Notarul stranse in acelasi loc, de noua imagine cu Bursa, banca, domni cu tigari de foi intre degete … etc. Nu a a fost sa fie asa, deoarece am citit despre revolutia engleza si razboiul lui Cromwell, cum am citit si despre framantarile taranesti germane. Apoi, tarziu, foarte tarziu l-am citit pe Viktor Lazarev si MIHAIL V. ALPATOV, despre „omul nou umanist” si despre scrierile lui Pico Mirandola [The Oration on the Dignity of Man (De hominis dignitate)]. Scrise despre o societate progresista, ce folosea inca sclavi, vanduti in piata publica, in porturi, … Probabil ca blestemul omenirii / al omului ,este „nedesavarsirea” (poate „Neterminați” este un cuvant incomplet), cum probabil cunoasterea si aprofundarea le-as inlocui cu dumirirea (in materiile umaniste). Tendinta omului de a matematiza toate activitatile, tomai pentru a nu se insela, de a formaliza activitatile vietii, pentru verificari si supunerea la calcule nu este blamabila, insa e posibil ca acestea sa ii releve ca unele institutii (sau entitati) il „trag pe sfoara” (Casa de Asigurari, Casa de Pensii,Spitalele, Scoala,…). Si atunci te intrebi, mai conteaza omul neterminat, protezat? Sau comunitatea din care face parte, care il uita si care il marginaizeaza deoarece nu mai (poate) produce ?

    • Pentru Roland: Mulțumesc pentru comentariu. După cum am menționat și mai sus în răspuns la un alt comentariu, au mai fost, într-adevăr, variatii de faze ale omenirii. Cred, insa, ca majoritatea factorilor mentionati in articol sunt specifici fazei de dezvoltare unice/fara precedent istoric in care ne aflam. Adica, actioneaza in plus de factorii „traditionali”. Pentru ca majoritatea acestor factori noi tin de „antropocen”, instinctele obisnuite mai mult ne incurca si chiar sunt speculate in prezent. De aceea cred ca nu trebuie mers pe ideea ca aspectele mentionate trec de la sine. E mult mai prudent de actionat proactiv.
      Pe de altă parte, lumea actuală oferă și foarte multe oportunități pentru o viață mult mai bună, inclusiv pentru a ne atinge cât mai mult din potențial.

  20. 1. „Este evident că potențialul unui om este departe de a fi fost atins la naștere, drumul în acest sens fiind încă la începuturi.”
    „Decuplarea omenirii din ultima sută de ani de selecția naturală fizică…a avut avantaje(le) majore…precum (și de) a valorifica în procent mult mai mare talentele umane.„
    „…faptul că însăși prestanța medie a meseriei de profesor a scăzut în ultimele decenii pe fondul unui cumul de factori (statut economic redus, atractivitate meritocratică diminuată a profesiei din cauza salariilor mici, programă decalată etc) a avut un efect negativ suplimentar. Dacă ajungi să nu mai respecți destui profesori…”

    Un extras dintr-un comentariu al unui anonim, din subsolul uneia dintre analizele Dvs., pentru a completa discuția despre potențial-valorificarea potențialului/meritocrație-succes personal(îndeplinirea dorințelor/statut de model real pozitiv):

    „Dacă un +epsilon la empatie, valorificat la maxim, îți aduce 5% în plus la veniturile de profesoară, iar +epsilon la psihopatologie, valorificat la maxim, îți aduce de(sâc) o sută de mii de euro ca patron în capitalismul de cumetrie, atunci cum se reduc diferențele?”

    Altfel zis, meritocrația(înțeleasă ca exploatarea însușirilor cu valoare reală de piață la momentul actual) necontrolată/nestapânită etic/moral ajută la ceea ce e perceput acum ca succes(obținerea „peste noapte” de proprietăți private sub diverse forme, bani cât mai mulți și acces cvasi-nestânjenit la mijloace de reproducere/satisfacere a necesităților sexuale).
    =======================================

    2. „empatia”

    Acest concept, așa cum îl înțeleg eu, de unul singur/fără cel de simpatie, nu produce (oricând) acțiune în sensul angrenării (armonioase) la exterior, ci (teoretic) produce oricând înțelegerea logică a unor circumstanțe, în urma activării disponibilității de a asculta/citi și de a înțelege exhaustiv.
    A face sau a nu face ceva (după ce ai empatizat/înțeles) ține de simpatie/emoțional/sentimente în situațiile în care nu ai nimic de câștigat(pile/cumetrii, bunuri) sau chiar ai de ieșit în pagubă(materială, psihică, fizică).
    =======================================

    3. „Nu este chiar esențial, dar, în medie, a te maturiza presupune a înțelege diferența dintre comportamentul infantil și cel responsabil, a aspira spre a doua varianta sau măcar a o asuma și a realiza că modul în care se ajunge „acolo” e ajutat de modele bune.”

    Înainte de doamnele și domnii educatori/învățători/profesori, esențiali sunt cei 7ani de-acasă(baza/temelia dezvoltării unei persoane mature/echilibrate emoțional), anii aceștia trebuie populați cu modele vii(dacă vrem adulți responsabili/echilibrați), care trăiesc/exercită la vedere/transparent, zi de zi, ceea ce transmit beneficiarilor/copiilor prin vorbe drept axiome etice/morale de interacțiune cu exteriorul.
    Și nici așa nu există garanția că se va reuși crearea de adulți responsabili, pentru că… 1 și 2 de mai sus, plus modelele de succes disponibile/la vedere(rentieri, cumetri/mufați la bugetul de stat pe viață, amante, „interesul național”, interlopi, gulere menținute albe prin spălări repetate în același program de succes numit „stânga spală dreapta și ambele obrazul” etc.).

    Crescând/trăind cu așa faună și floră pusă pe căpătuială decerebrată(plus definiția succesului de la finalul punctului 1), ce impact(sau folos spre succesul progeniturilor) real mai pot avea axiomele părinților responsabili?!
    De ce să fiu eu printre cei puțini care-și educă progeniturile să nu aibă succes(în condițiile expuse la 1, 2 și 3)? Unde-i masa aia critică de părinți/tutori, educatori, politicieni, care să mă facă să nu acționez in baza principiului „pupă-l în bot și papă-i tot”(și altele asemenea)?
    ======================================

    4. În ce privește România, ați menționat și elita politică de facto ca fiind „slabă” în medie, deoarece „responsabilii” din societate nu se implică politic, nici măcar prin vot.
    Din cei 610(?) parlamentari și membri ai guvernului actual, pe câți îi considerați a fi elită „grasă” (cu nume și prenume, dacă se poate)?

    • Pentru Ne(a)terminatu’: Mulțumesc pentru comentariu/gânduri. Cred că înclinați deja spre răspunsuri utile. Succesul unor terchea-berchea poate fi frustrant (și m-am referit expres la non-modele) – dar cred că în lumea actuală chiar se poate trăi bine din abordări mature și oneste. Și ponderile reale nu sunt chiar așa rele încă. Par mai rele decât sunt din motivele menționate în articol, inclusiv acela că loazele sunt supra-reprezentate procentual în politică și în sfera publică în general. Chiar și așa, și în Parlament să știți că sunt destui oameni peste medie. Ponderile sunt însă sub potențialul/necesarul României și nu se vor schimba curând dacă nu se face nimic. Am încercat să sugerez piste de avut în vedere (derivând din factorii menționați) pentru remediere/ameliorare atât pe palierul individual, cât și societar mai larg. O să intru în mai multe detalii cu ocazia unor articole viitoare.

  21. Argumentati pe principiul „Hard times create strong men, good times create weak men”, care are indubitabil o samanta de adevar. Dar totusi.

    Nefericitii de azi din Afganistan, Sudanul de Sud, Africa de Sud etc, bifeaza maxim la toate aceste puncte, dar viata e mai buna in Europa, desi in Afganistan:
    1. Biologic o selectie naturala foarte puternica, nu supravietuiesc cei slabi
    2. Dependenta de altii pentru supravietuire e mare
    3. Consecintele greselilor sunt foarte mari
    4. Modele clare, maturizarea se face repede, la 16 ani poti fi cu pusca in mana sau cu plodul la gat
    5. Cultural nu se favorizeaza lacrimogenul
    6. Miza pe termen scurt nu e scazuta, dimpotriva, poate fi de viata si moarte
    etc.
    Cum impacam argumentatia dvs cu observatia clara ca in Afganistan viata e rea?

    Un comentator din cei frecventi aici zicea, odata, ca tatal sau a murit prin anii ’80 intr-un apartament comunist inghetat. Ar trebui sa-i spunem ca asta a fost bine, ca a lucrat selectia naturala, ca consecintele greselilor sunt mari, ca asa fiu-su s-a maturizat mai repede, ca i-a crescut miza pe termen scurt, ca sa mai lase emotionalul? Ajungem incet incet la concluzia ca comunistii au lucrat in beneficiul speciei umane :)

    In fine, in general argumentatiile acestea tind cumva sa fie indreptate doar impotriva oamenilor de rand. In subtext, omul de rand e vinovat ca se complace intr-o iluzorie stare de confort. N-am auzit insa ca ceva din complexitatea vietii elitelor sa fie acuzata pe acealeasi motive. Adica, IT-istii, avocatii, finantistii etc, au scor destul de slab la selectia naturala biologica, la dependenta de altii, la consecintele greselilor, comparat cu consecintele taranului care, daca nu si-a plantat graul la timp, moare de foame cu toata familia. Cei de la varful piramidei sunt mult mai asigurati de plasa sociala decat cei care traiesc de la o luna la alta. Dar n-am auzit apeluri ca cei din varf sa mai iasa la prasit campul, ca sa se reconecteze cu ce se intampla biologic la nivelul speciei. Pana atunci, raman sceptic cu privire de finalitatea acestor argumente.

    • Pentru Kinn. Mulțumesc pentru comentariu. Argumentul meu e diferit de acela pe care îl spuneți dvs (vremurile bune fac oamenii slabi, acestia duc lucrurile în jos și vremurile dure, astfel create, vor genera oameni puternici care vor îndrepta lucrurile etc). Argumentul dvs respectiv e unul valabil mai degrabă la modul fizic, dar mult mai puțin raportat la o civilizație funcțională și în care să nu stai cu un par lângă tine să păzești ce ai). Pe argumentul respectiv țări întregi din Africa ar abunda în supraoameni că au doar vremuri dure de sute de ani.

      Occidentul a avut succesul pe care l-a avut pentru că a reușit să combine mult mai bine decât alte zone geografice maturitatea individuală cu cea organizatorică în societate și inovația – checks and balances, rule of law, grad crescut de libertate, concurență cu grad mare de obiectivitate, protejarea proprietății etc.
      Doar maturitatea individuală nu este deloc suficientă – și, oricum, depinde de cum o definiți (dacă o vedeți așa ca o culme a inteligenței, poate, dar nu asta înseamnă în psihologie) și are multe dimensiuni. Faptul că cineva din părțile sărace ale Africii sau Afganistanului are o viață grea îl poate maturiza emoțional, dar nu-l face să știe să construiască un generator electric sau un vapor sau să iasă din spirala unor vendete de generații sau să recupereze ușor decalajul față de alte zone.

      Pe de altă parte, deși nu este suficientă, maturitatea multor membri ai societății este necesară pentru o civilizație prosperă, sigură și dinamică.
      Ce am încercat să arăt în articol este tocmai acest fapt, precum și că riscăm să involuăm civilizațional dacă nu ținem cont de factori precum cei menționați, deși lumea actuală poate permite maturitate și responsabilitate (dar și o viață bună în general) în ponderi semnificativ mai mari decât s-a putut vreodată.

      Nu cred nici că am făcut pe vreundeva vreo diferențiere între oamenii de rând cum i-ați numit dvs și elite care or fi ele (mulți IT-sti și avocați nu cred că se văd așa privilegiați cum păreți să-i vedeți dvs). Dimpotrivă, am spus că elitele de facto riscă în prezent să reducă media populației în materie nu să o crească. În fine, am fost maestru la sapă acasă mulți ani și cred că mi-a folosit, dar nu consider nici că trebuie ieșit la prășit ca să te reconectezi cu specia sau să contribui la propășirea ei.

      Finalitatea argumentelor din articol ține de speranța contracarării factorilor descriși în el – cred că este fezabil și necesar.

      • Intrebarea e la ce-i trebuie cuiva din partile sarace ale Africii sa stie sa construiasca un generator electric sau un vapor sau sa iasa, din moment ce asta il va creste gradul de confort si pe termen lung il va face, pe cale de consecinta, neterminat? Ca sa traiasca mai bine, maturizandu-se mai tarziu si fugind de responsabilitati? Ca sa aveti motiv sa-l criticati mai tarziu ca sa se uita la telenovele emotionale, slabindu-si fibra morala? Caci nu asta, de fapt, criticati acum la cei care au fost deja capabili sa construiasca generatoare si vapoare?

        E ca in bancul in care parintii se sacrifica pentru ca copiii lor sa traiasca mai bine, dupa care, cand copiii lor chiar traiesc mai bine (au responsabilitati mai mici, copilaresc mai mult, etc), parintii se revolta ca uite dom’le ce viata buna duc nesimtitii astia.

        Mi se pare ca va invartiti intr-un cerc vicios. Principiul eficientei si principiul supletei sunt diametral opuse, iar dvs pledati pe rand pentru ambele. Astazi pledati pentru principiul supletei, dar va reamintesc ca in articolul cu pensiile speciale pledati pentru cauza opusa, cea a eficientei, rezumata in fraza „în interesul general, un confort economic predictibil la final de mandat nu ar avea cum decât să ajute”. Cu alte cuvinte, confortul elitelor este in interesul general, si asta e bine, dar daca interesul general se traduce prin confortul general, atunci nu e bine. Pai de ce mai avem nevoie de interesul general, daca tot confortul pe care il aduce ni-l reprosati mai apoi?

        In lipsa argumentatiei ramanem doar cu faptele, si anume mai mult confort pentru unii, in virtutea principiului eficientei rasplatite, mai putin confort pentru altii, in virtutea principiului supletei necesare. Cui una si cui cealalta? Pai, in lipsa unui argument obiectiv, ramanem cu argumentul subiectiv: ca dintotdeauna, mai bine pentru mine si ai mei, pe socoteala celorlalti. Dupa principiul „Gresesti tu, greseala se plateste. Gresesc eu, deh, cine nu greseste…”. Spuneti-mi cui aplicati principiul eficientei si cui cereti suplete si va spun cine sunteti.

        Am citit recent ceva din G.K.Chesterton care mi-a ramas in minte. Spunea el, sfintii veritaibli din vechime erau oameni nevoiasi care intrau in casele elitelor si le spuneau ce e bine si ce e rau. „Sfintii” din zilele noastre sunt oameni din elite care intra in casele nevoiasilor si le spun ce e bine si ce e rau. Eu citesc articolul dvs ca fiind din a doua categorie.

        • „statul” in Romania reprezinta masa privilegiatilor (politruci, militie, armata, justitie, securitate) in jurul carora graviteaza putorile / hoitacii ce se hranesc cu resturile (free meal) de la masa esentialilor, asigurindu le perpetuarea prin vot liber. constructia actuala a Romaniei este pe modelul RSR, cit va rezista aceasta sandrama bolsevica ramine de vazut (pericolul consta in depopularea masiva prin emigratia fortei active / inteligente si transformarea Romaniei intr o zona tampon / no mans land burdusit cu nefericiti ai soartei adusi de pe alte tarimuri)

        • Pentru Kinn: Chestiunea cu vaporul nu era un reproș (nici eu nu știu să fac un vapor), ci doar arăta că viața dură și maturizarea individuală în sine nu sunt suficiente pentru succesul unei societăți. Nivelul de confort are și efecte negative, dar nu de aceea vedem evoluțiile din jur menționate. După cum am spus și în articol, nivelul actual de dezvoltare ar permite mult mai multă maturizare și responsabilizare decât este.

          De asemenea, cred că e clar și din articol și din primul meu răspuns la comentariul dvs că mă refer la noi toți și mai ales la elite. Interpretarea dvs că m-aș poziționa cumva ca un reprezentant din elită cu pretenții care ar da lecții din sferele înalte nevoiașilor e ruptă și de ce spun concret (și de istoricul meu personal). Reduceți mult și paleta factorilor – ce am încercat să spun este că e vorba de un fenomen complex, cu factori multipli și care acționează asupra întregii societăți, mai ales dacă nu se face mai nimic pentru contracarare, cum este acum și că nu este deloc ceva fără căi de remediere. Îmi pare că adoptați mai mult o poziționare ideologică și cu accente imputative personale decât de dezbatere. Sper ca aspectele de mai sus să clarifice mai bine raționamentul articolului.

  22. Foarte bine punctat, argumentat, desi subiectele sunt de mare finețe, iar parerile pot fi multiple si diferite. Eu sunt de aceeasi parere in marea parte a articolului, doar ca mai putin optimista cu privire la viitor!
    Excelent articol! Felicitari!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro