Nicușor Dan a câștigat. Marea sa problemă este că George Simion a avut dreptate

În prima sa intervenție după aflarea rezultatelor de la exit-polluri, candidatul perdant a uluit publicul clamând victoria, dar apoi a rostit un mare adevăr: „Poporul român a fost umilit, mințit și furat!”.

Așa este. Doar că n-am fost umiliți, mințiți și furați de străini, nici măcar de Uniunea Europeană, precum și-a clădit întreaga strategie politică curentul suveraționist-izolaționist, ci de cetățeni de-ai noștri.

Un adevărat campion în domeniu a fost Klaus Iohanis. Și-a umilit poporul prin aroganță și indiferență fără precedent, a mințit cinci ani că este dușmanul „ciumei roșii” pentru a aduce cu sârg la guvernare PSD-ul în următorii cinci „pentru stabilitate” (altă minciună) și l-a furat temeinic cheltuind zeci de milioane de euro pentru vacanțe de lux peste hotare.

De o minciună recentă s-a folosit însuși George Simion, atrăgând mii de oameni naivi cu „casele de 35.000 de euro”, ca să recunoască senin într-un interviu recent că a fost doar „marketing”. Minciuna a fost taxată imediat de profesioniști: marketing nu înseamnă publicitate mincinoasă. Poate că, dacă ar fi ajuns președinte, prioritatea zero a parteneriatului cu SUA, pe care l-a invocat, n-ar fi rămas decât tot ca „marketing” și ar fi virat în direcție opusă.

Minciunile lui Marcel Ciolacu sunt prea multe. Printre cele mai sfruntate sunt legate de plimbările în avioane de lux cu cei de la Nordis, o companie nu doar mincinoasă, ci și hoață. Un alt partener de distracții de lux cu Nordis a devenit acum președinte interimar al PSD. Sorin Grindeanu afirmă la televizor că este un „european și auroatlantic” convins. Era și când, ca premier, aducea în ședință de guvern faimoasa Ordonanță 13? A oprit-o Iohanis, dar numai susținut de un imens protest popular, iar acțiunile sale ulterioare au arătat că nu a făcut-o decât pentru a-l elimina de pe scena publică pe Liviu Dragnea. Să nu trecem însă cu vederea că, indiferent cine ajunge președintele PSD, este oricând un potențial prim-ministru.

Timp de 10 ani, România a trăit în minciuna creată de același Liviu Dragnea a creșterii economice prin consum, prin pomparea de bani către cetățeni – și nu pentru toți, ci pentru cei susținuți direct de la buget. Evident, o strategie electorală. Economia n-a fost însă și ea susținută să producă în mod sănătos resursele necesare, așa că îndatorarea statului a crescut vertiginos. La fel s-a întâmplat și în timpul guvernelor Ciucă și Ciolacu și am ajuns într-o criză cât se poate de reală.

S-au scris foarte multe despre promovarea în funcții publice și administrative de mare răspundere a unor oameni lipsiți de calificările și traseele profesionale care să-i recomande. O rețetă simplă din categoria ”unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri va să zică că nu le are!”, așa că vreme de peste 30 de ani poporul român a plătit pe ruptelea după falimente bancare, al Fondului Național de Investiții al lui SOV („întăriți-vă statul!”) girat de CEC pe aprobare ministerială, ale unor societăți autohtone de asigurări. A plătit cu sănătatea și chiar cu viața după Colectiv sau cazul Hexifarma etc. Unii dintre noi au furat deci tot pe ruptelea de acolo, dar sub oblăduirea lupilor oficiali puși paznici la oi. Pentru că în tot acest timp cei care fuseseră numiți de statul român la ministere și agenții de supraveghere ca să apere interesele sale, deci ale cetățenilor, au încasat, în comparație cu muritorii de rând, salarii fabuloase, pe care nu le-au justificat prin nimic.

Greu de crezut că atâtea partide politice cu ideologii pretins diferite, sub diferite conduceri și în diferite momente ale istoriei celei mai recente, au aplicat din întâmplare aceeași rețetă a promovării „pe criterii politice”, de fapt ale incompetenței și lipsei de caracter. Cu siguranță, acesta este „SISTEMUL” atât de invocat în recentele campanii electorale de candidați mai mult sau mai puțin efemeri, un sistem infiltrat în profunzimea societății, politicii și administrației din România. Până și personajele care promovează un suvenarism de tip fascist și mistic sunt tot creațiile lui, pe care marele vecin de la răsărit le-a îmbrățișat cum a făcut Lenin cu marxismul.

Acesta este marele dușman care se va opune din răsputeri noului președinte al țării și direcțiilor pe care le enumeră domnia-sa ca priorități. Unde va găsi resursele umane, aliații cu care să impună o austeritate cât de cât suportabilă pentru populație, cu care să atragă fondurile europene atât de necesare relansării economiei și investițiilor? Din PNL, ministrul Burduja spune curajos că partidul său „nu se va da la o parte la greu”. Dar nu spune că același partid a contribuit din plin la acest „greu” și că ar fi moral să se străduiască tot din greu să mai repare din ce a stricat. PSD, care și-a eliminat mai toți oamenii calificați profesional din conducere, înclină spre o retragere de la guvernare, că știe cel mai bine ce a lăsat în urmă. USR se luptă de ani de zile să nu-și dezamăgească mai rău susținătorii, iar UDMR este prea mic ca să impună o masă critică.

Desigur, Nicușor Dan dorește din toată inima să-l aibă ca aliat principal pe Ilie Bolojan, singura figură publică de prim rang care are un palmares cu adevărat calificant. Dar, în locul acestuia și în condițiile descrise, oricine s-ar întoarce mai degrabă în fotoliul de președinte al Senatului și s-ar mai gândi de multe ori dacă să accepte.

Acum vreo 180 de ani, un român inteligent și cultivat scria cu obidă: „… în fieșce țară / Cele mai multe rele nu vin de pe afară / Nu le aduc streinii, ci ni le face toate / Un pământean d-ai noștri, o rudă sau un frate”.* Aceasta e marea problemă, nu doar a lui Nicușor Dan, ci a noastră, a tuturor. Doar onestitatea, sinceritatea, civismul, buna credință, nici măcar un doctorat în matematică la Sorbona nu sunt suficiente pentru rezolvarea ei. Dar, cine știe? Poate că are și Nicușor Dan un sistem al lui, unul mai mic acum, dar capabil până la urmă să dea de pământ cu „SISTEMUL”. Iar dacă n-are, tot ce ne rămâne este să sperăm că-l va face.

*Grigore Alexandrescu, „Toporul și pădurea”; în volumul „Poezii”, ESPLA, 1951. Primul vers al fabulei e „Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face”