joi, iunie 20, 2024

Nina Cassian si degradarea artei în totalitarism

Relația dintre intelectualii comunisti si regimurile liberticide pe care le-au preamărit trebuie discutată cu onestitate, rigoare si discernamant moral. Am încercat, împreuna cu istoricul de artă elvetian originar din România Radu Stern, să facem acest lucru in cartea noastra „Communism and Culture” tradusa in românește de Marius Stan si publicată în 2023 la Editura Curtea Veche. Cultul lui Stalin, al Partidului, al conducatorului genial, a a avut drept dimensiune constanta renuntarea la autonomia de gandire.

Nina Cassian a fost o poetă comunistă. A încercat sa se prezinte drept o poetă revoluționară. Nu a fost o nonconformista precum Miron Radu Paraschivescu. Nu a „fluierat in biserica” precum Nicolae Labiș sau Ana Novac. Nu a sfidat falsa realitate a regimului construind una alternativa, precum Leonid Dimov. Poeta a făcut parte din acea specie care și-a trădat vocația prin abjectie copios răsplătită. A produs euforic si incontinent versuri ticaloase. Nu a fost singura, dar a fost, sa zicem, “cap de coloana”. A încercat, în repetate randuri, sa se „reinventeze”. Și-a plâns de milă, la propriu si la figurat.

Despărțirea ei de comunism a fost tarzie si impenitenta. S-a produs din greață, ci din frică. Frica de Securitatea lui Ceaușescu. Speciosul alibi al Ninei era ca ea „crezuse” în utopia comunista. A fost, în fond, si alibiul lui Paunescu. La Cenaclul Flacără se recitau versurile Ninei, dacă versuri puteau fi numite: “Apartin comunismului cu tot ce am mai bun”. Nina nu s-a opus. Nina s-a dedat. Îi facea plăcere.

Nu discut talentul ei. Nina l-a sacrificat în chip voluntar in tineretea ei frenetică unui pseudo romantism pus în serviciul unui sistem criminal. L-a glorificat pe Stalin cu paroxistic extaz. Compuse la senectute fără nicio constrângere exterioară, cele trei volume de memorii nu sunt mărturisiri, ci exerciții de autocompătimire si, nu mai puțin, de autoglorificare. Fragmente de jurnal din anii 50, portrete de demnitari ideologici si de scriitori faimoși, mijlocul anilor 70, apoi exilul american. Un puzzle presupune un mister. Nu e cazul aici.

Vreme de decenii, cand nu-si exhiba, contra Premiu de Stat, pseudo idealismul, Nina Cassian plătea polițe si poza in Muza Nuda a Revoluției Proletare. O curtezană materialist dialectică. La 2 Mai avea o curte de adulatori. Povestile de amor ale Ninei faceau parte din folclorul unei epoci ignobile. Inzestrata cu ureche muzicala, Nina Cassian a fost complet surda la gemetele victimelor. Pur si simplu, nu i-a pasat.

Nina Cassian a încetat din viața acum un deceniu, în Aprilie 2014. S-a nascut in noiembrie 1924.

PS Recunosc, sunt încă naiv. Nu credeam ca institutii ale statului care a condamnat dictatura comunista drept ilegitimă si criminală vor celebra, prin utilizarea fondurilor bugetare, centenarul unei poete care a celebrat acea dictatura. Întâi la ICR Londra, acum la ICR Chișinău. Unde mai urmează?

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Romania nu a iesit din comunism cu intreaga societate in 1989 si astfel se explica celebrarea unor poeti, scriitori sau „oameni de cultura” si organizarea de centenarii pentru acestia (Balaceanu- Stolnici, Cassian, etc.). Din punct de vedere moral, societatea noastra este un pic neterminata. Este o realitate pe care trebuie s-o acceptam.

  2. Despre morți numai de bine. A fost o figură pitorească a literaturii române, genul „zăpăceală” poetică. A scris și poezie bună, alături de tone de maculatură. Deși comunistă, nu a făcut rău confraților, ba dimpotrivă. Mie mi-a fost simpatică și am apreciat-o.

  3. „Ultima figura emblematica di una ormai classica tradizione modernista, erede e testimone di quel fecondo ambiente romeno di cui facevano parte Brancusi e Tzara, Ionesco, Eliade e Cioran, e come loro inevitabilmente esule, Nina Cassian ha percorso un tragitto artistico e umano singolare come la sua persona. Nel 1985, già titolare di una lunga carriera di successo (con qualche strappo al morso del regime), durante un soggiorno negli Stati Uniti finisce nel mirino della polizia, che ha scoperto certi suoi testi a dir poco caustici contro la politica e i politicanti del Paese: decide allora di non tornare in patria e chiede asilo politico. Qui, sostenuta e tradotta da vari poeti americani, rinasce a nuova vita. E la scelta, la riproposta, la traduzione, a volte la vera e propria ricreazione delle poesie romene precedenti l’esilio, nonché la stesura di nuovi componimenti – in romeno prima, e dopo qualche anno anche in inglese -, alimenteranno un corpus che non ha riscontri, né rivali, nell’odierno panorama poetico internazionale. Si avvertono, nella voce della Cassian, echi ravvicinati di tutta la più nobile stagione del Novecento: da Mandel’stam a Cvetaeva, da Apollinaire a Brecht a Celan, e si potrebbe risalire fino a Emily Dickinson, „sublime sorella”, o anche più indietro, all’amoroso „furor” saffico.”

    Asta e reclama la o editie italiana a operei sale poetice. A obtinut azilul politic in SUA (unde se afla ca „visiting professor”?!) argumentand ca securitatea ar fi gasit in caietele lui Gheorghe Ursu, proaspat arestat, poezii critice la adresa regimului comunist. As fi tare curios sa citesc vreo asemenea poezie, in caz ca exista cu adevarat. Insa de fapt n-are nicio importanta ce a facut privat fata de coprofagia aratata pe fata. Personalitate interesanta dar nedemna de omagii …

  4. Domnule V.T., personal sunt de părerea că istoria literaturii va judeca valoarea versurilor Ninei Cassian și i le va așeza acolo unde merită. Altfel, știm foarte bine (!), criticii literari sunt impecabili în comportament, sine ira et studio… În rest, calitatea morală a omului Nina Cassian ține de cu totul alt domeniu și corespunde perfect eticii comuniste…
    Îi va fi sărbătorită nașterea la centenar sau nu, chiar nu mă interesează… Știu doar că și un criminal poate fi un bun artist, motiv pentru care nu-l iau de ginere ori nu-l invit în casă; dar dacă tablourile lui îmi plac, le voi ține pe perete chiar de-ar fi semnate de Churchill sau Hitler, spun asta cât să torn gaz pe foc… Nina Cassian, ea însăși, e un personaj intens colorat în epocă nuanțând cu note personale perversitate unui regim în care revoltații, cei care ”fluierau în biserică”, fie și în… bisericuță, căpătau repede un diagnostic psihiatric ori li se permitea exilul. Jurnalele, mai toate, nu sunt spovedanii auto-acuzatoare, ci, mai degrabă, justificări ale unor fapte cu grave pete de umbră, lamentații asupra răutăților îndurate din partea altora. Abia citind jurnal după jurnal a celor contemporani unii altora, amici sau inamici, voi retrăi ceva din tensiunea furtunii altor vremuri. Nu judec, nu pun epitete, nu dau verdicte, vreau doar să înțeleg! Să fi fost pus în situația de a trăi pe atunci probabil aș fi ales să fiu mișelul anonim, adică un om normal… Nu toți puteau fi un Paul Goma, un renegat și în comunism și acum, nu toți puteau fi Nicolae Breban, unul care nu colabora cu Securitatea, ba, vezi bine, Securitatea colabora cu el.
    Ziceți: A produs euforic si incontinent versuri ticaloase. Nu a fost singura, dar a fost, sa zicem, “cap de coloana”. … Asta cred că ar fi amuzat-o și pe ea căci, se vede și din jurnal, spirit avea, avea simțul umorului și mie asta îmi place. Deja am luat distanță de epocă, ceea ce văd că alții nu reușesc, păstrându-se în chip absurd revendicativi, resentimentari și, atenție, nu au nici simțul umorului… Tristă mai e viața justițiarilor întârziați.

    • Totuși, Nina Cassian are o operă pe care Istoria Literaturii o va judeca.
      Nina Cassian a fost o vedetă a lumii culturale românești, păstrând parfumul boemei artistice interbelice. Eu cred că va rămâne în istoria literaturii române.

  5. De-aia exista pe vremuri serviciul de „cap limpede” al ziarelor: să împiedice apariția unor prostii în gazetă. Așa s-a procedat și cu Nina Cassian. În ultimii ani s-a încercat „resuscitarea” unor opozanți intelectuali ai regimului comunist, printre ei și Nina Cassian care povestea de la New York ce făcuse ea în România (nu neapărat pe plaja de la 2 Mai…)
    Ca să avem și noi, nu-i așa?, faliții noștri ‘telectuali, cehii cum au avut?
    Ei bine, adevărul spus… „oltenește” e acesta: noi n-am PREA avut…

    • In toate tarile din est- cu exceptia Ro. si Bg. – a existat o masa de opozanti cunoscuti IN INTERIOR. Pe cei de dinainte de ’89, noi ii numaram pe degetele de la o mana; pe cei „de dupa”, cu firele de nisip de la 2 Mai.

  6. „Fluture mic si plapind
    nevestitor de nimic,
    fără tăgadă intrând,
    fără-nțeles dispărând,
    c-un inefabil declic
    în universul cel mic.”
    Citez din memorie, scuze pentru posibile greseli. Dar nu asta vreau sa spun. Domnule Tismaneanu, lasi sau idioti sau amindoua am fost mai toti, fiecare in felul lui. Cei – atit de putini ! – care nu au fost nici lasi nici idioti au fost adevarate miracole. Nu cereti prea mult sarmanei fiinte omeneasti ! Nina… a fost ce a fost. Ne-a lasat citeva imagini delicate si dureroase, ca cea de mai sus. Cumplit de adevarate. Pentru acestea ii multumim. Si noi ca si fluturii. Restul…

  7. Îndrăznesc să vin cu o întrebare: După atâtea secole în care femeia a fost pusă în plan secund în literatură, în care în continuare, în şcoli se învață numai despre scriitori, ci nu și despre scriitoare (cel mult apărând, pe ici colo, un pic de Hortensia Papadat-Bengescu la liceu, asupra căreia nu se insistă aproape deloc, sau la clasele mici poeziile pentru copii ale Blandianei, Otiliei Cazimir sau Elenei Farago, cel mult dintre contemporani mai întâlnindu-se texte extrase din ,,Exuviile” Simonei Popescu [oricum, părerea mea, nepotrivite pentru ciclul gimnazial] ori din ,,Inocenții” Ioanei Pârvulescu la clasele 5-8), cea mai mare problemă a momentului este de ce beneficiază Nina Cassian de un an centenar? Din acelaşi motiv din care au beneficiat şi Ecaterina Teodoroiu, Maria Tănase, iar recent, Monica Lovinescu. Din acelaşi motiv pentru care va avea peste câţiva ani, un centenar şi Tamara Buciuceanu. Sunt oameni care au excelat în domeniile lor de influență, care s-au afirmat în cultura românească și care merită a fi celebrate. Și pentru că e nevoie de vizibilitate. Feminină. Care a lipsit pentru foarte multă vreme.
    A debutat în plină ascensiune a regimului. S-a ,,dedat” (cum e spus în articol) de drag comuniştilor. Nu se spune însă că a procedat la fel cum au făcut-o mulți tineri cetățeni români care au experimentat ororile unui război inutil. Cum au făcut-o mulți mulți alții, printre care marii Sadoveanu și Z. Stancu. Cu ce se diferă Nina de Păunescu? Au ales să creadă într-un ideal, au ales să trăiască, să supraviețuiască, lucru pe care, pesemne, l-am fi făcut și noi în locul lor. Între timp, după stadiul lor de scriere a literaturii propagandistice, proletcultiste, unii s-au reabilitat, mai mult sau mai puțin. Nina a fost interzisă. Când a reapărut în librării, nu o mai cunoştea nimeni (și-așa, volumele ei îi erau tipărite în tiraje infime). Era în exil la New York. Nu avea să se mai întoarcă niciodată. Avea să mai primească atenţie din partea lumii abia când era deja sfârşită, o atenție despre care mărturisește într-un interviu că este chiar,,postumǎ”. Şi prea bine, după cum spune autorul articolului, Nina nu fost revoluţionară, cum au fost alți poeți ai vremii, dar totuşi, a dat lumii versuri care au fost şi care sunt în continuare iubite, fie că vorbim de literatura erotică, de dragoste, nostalgică ș.a., fie că vorbim de lirica pentru copii, fie că vorbim de noutatea care se mai întâlnise până atunci numai la Ion Barbu și anume crearea unui univers propriu de exprimare, limba ei spargă. Să supui fenomenului cancel-culture şi să împroști cu noroi un om care (atenție) doar a scris nişte versuri închinate, acum peste jumate de secol, care şi-a trăit numai o parte din viaţă în perioada comunismului, mi se pare teribil de absurd. Sunt de părere că sunt lucruri mult mai grave care s-au petrecut în acea perioadă și care sunt trecute cu vederea; cred că există oameni, instituții, organe care au greșit mult mai mult atât societății de atunci, cât și celei de acum.
    Un centenar poetic pentru o mare scriitoare uitatǎ este o nimica toată. Măcar de ar citi lumea atât încât să ştie sau măcar să fi auzit vreodată, dacă nu o poezie, măcar de Nina Cassian omul. Măcar de ar ajunge lumea să citească, orice, după acest centenar…

  8. Grație articolului de mai sus, am căutat acea carte a Ninei Cassian.
    O găsesc interesantă.

    Nu îi iau apărarea, dar inevitabil mi-am pus problema ce aș fi făcut, dacă aș fi fost în acei ani, și în locul celor ca ea.
    În paralel, nu cer ca opera vreunora să primeze în fața prestației lor umane, din „anii grei” (cer doar să fie amintite amîndouă, dar așa ceva pică prost celor judecînd binar).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro