Mă leagă de revista „22” un sfert de veac din propria-mi viată. Am inceput să scriu acolo din primele săptămani care urmat revoluției. Scriu, la fel de des, și astăzi. Mai intai a fost un lung dialog cu Stelian Tănase, inclus ulterior in volumul „Ghilotina de scrum”, coordonat de Mircea Mihăieș. Am tinut ani de zile o rubrică intitulată „Sociologia comunismului”. Am citit in „22” eseuri extraordinare, interviuri de neuitat, inclusiv acela luat de Gabriela Adameșteanu lui Ioan Petru Culianu. Am urmărit lupta dusă de GDS si de revista „22” impotriva fanatismelor de orice fel, a extremismului, antisemitismului, sovinismului, tribalismului. Am putut vedea cum apar noi voci, cum revista izbuteste să-și mențină prospetimea in pofida scurgerii timpului.
Nu știu alt caz, in intreaga presa post-decembristă, al unei reviste democratice dedicată apărării valorilor societății civile care să fi probat o asemenea consecvență și să fi atins o asemenea performanță de longevitate și credibilitate. A fost și ramâne cea mai de incredere sursa analitică asupra paradoxalei tranziții românești spre societatea deschisă. A fost și rămâne expresia cea mai vibrantă a demnității intelectualilor critici din România. A fost și ramâne glasul claritătii morale.
Am multe amintiri legate de revistă. Voi povesti aici două, cu precădere relevante pentru că sunt direct legate de două momente-cheie, unul negativ si celalalt pozitiv, din istoria recentă a României. Primul episod a avut loc in iunie 1990. Eram la Bucuresti, am mers la sediul GDS in dimineata zilei de 13 iunie, impreună cu Tudor Jebeleanu si, cred, Dan Petre. Se afla acolo Gabriel Andreescu, era si atasata culturală americană, admirabila Agota Kuperman. A apărut un student, venea de la Arhitectură, era bandajat la cap, fruntea ii era insângerată. Vorbea tremurând, avea un chip supliciat, ne-a povestit despre ororile comise de bandele securisto-minerești aduse la Bucuresti de tandemul Ion Iliescu-Petre Roman.
Eram in curte, de pe stradă se auzeau strigăte, am inteles ca se apropiau falangele de mineri, indrumate de securistii lui Voican si Măgureanu. Nu stiu ce le-a spus Gabriel Andreescu, dar nu au intrat sa devasteze sediul GDS cum probabil era plănuit. Bănuiesc ca și-a folosit intrega capacitate de convingere, oricum eram cu totii ingroziti. A fost momentul in care am realizat sur le vif cât de amenintată este incă firava societate civilă din România si m-am jurat că voi povesti tot ce-am văzut de indată ce voi ajunge acasă, in Statele Unte. Am făcut-o acolo, in „The New Republic”, dar si in tară, intr-un interviu din „22” luat de Raluca Barac pe 16 iunie, intitulat „Paradoxul român” (a apărut in numărul din 3 august 1990 si este inclus in cartea „Ghilotina de scrum”, Polirom, 2002). Unul din subtitlurile acelui dialog era: „Experimentul neo-peronist de la Bucuresti”.
Celălalt moment esential pentru mine a avut pe 19 decembrie 2006, a doua zi dupa sedinta Parlamentului când președintele Traian Băsescu a condamnat dictatura comunistă drept ilegitimă si criminală pe intreg parcursul existentei sale. Eram mai multi prieteni stranși in biroul Rodicăi Palade, ciocneam șampanie, mâncam tort. Mihnea Berindei m-a chemat la telefonul din secretariat–era acolo Cristina Spătărelu–, mi-a spus că la celălalt capăt al firului se afla Monica Lovinescu. Emotionat, am luat receptorul si i-am spus că asistasem, cu o zi inainte, la un moment cumplit, cu circul obscen al lui Vadim și al bandei sale. Monica mi-a răspuns: „Nu contează, domnule Tismaneanu, noi am invins!”. Mi-au dat lacrimile.
Textul de mai sus este versiunea lărgită a articolului meu scris pentru numarul aniversar al revistei”22″.
http://www.revista22.ro/noi-am-invins-52662.html
De asemenea:
http://www.revista22.ro/noi-si-ei-de-25-de-ani-52647.html
http://www.revista22.ro/impotriva-curentului-52661.html
http://www.revista22.ro/din-superstitie-si-egoism-alaturi-de-gds–22-52648.html
Traim intr-un Univers in care este evident ca materia sau binele a invins nefiinta sau raul, asa ca trebuie sa fim convinsi ca si pe Pamant se aplica aceleasi reguli.
Asta nu ma opreste, totusi, sa-mi aduc aminte de o ironie amara de pe timpul lui Ceausescu apropos de victoriile socialismului: „…din victorie in victorie pana la dezastrul total…”
Victoria trebuie celebrata si libertatea, democratia ar trebui aparate in continuare.
Revista 22 intotdeauna le-a aparat cu claritate si moralitate.
Societatea civila – creste si pare sa se intareasca, dar mai este pana sa devina matura…
Este un efort la care fiecare dintre noi poate sa contribuie
Daaa ! Revista 22 ! ANDREI CORNEA , de exemplu un „băsist disident“: „Am considerat că Băsescu însuşi trădează băsismul, principiile pe care şi-a bazat guvernarea. […] De ce să o susţină pe Elena Udrea, ce a făcut Elena Udrea pentru acele valori?“
Tot in rev. 22 Adrian Papahagi : „Traian Băsescu a ales. Prost. ..din nou Udrea. Azi vorbeşte din vîrful buzelor despre intelighenţia şi deontologi, adică fraierii ca noi. Spune că ne-am afişat cu el pe scenă, de parcă am fi mers acolo nechemaţi, ca să ne aflăm în treabă. Păi de ce n-a defilat pe scenele referendumului alături de Udrea, Marin Anton, Gelu Vişan şi Edmond Tălmăcel? Se încheie un ciclu. Ducă-se!“.
FRUMOASA REVISTA ! MA ABONEZ !
Domnule Profesor
Va marturisesc ca nu inteleg nici formularea, nici entuziasmul Monicai Lovnescu din 2006, preluat de dumneavoastra aici.
Ce razboi a luat sfarsit cu aceasta declaratie? Cate din conscintele regimului comunist au fost obliterate de ea?
Am aceasi senzatie si despre raportul Comisiei Wiesel din 2004. A reusit aceea declaratie sa convinga ca antisemitismul roman a avut un caracter violent si a dus la moartea a sute de mii de oameni care erau „vinovati” ca erau evrei?
Cred ca acum, In 2015, in Romania exista o audienta mai favorabila atat unei solutii de stanga pentru viitorul tarii, cat si o recrudescenta a scrierilor xenofobe si antisemite, decat in 2004-2006. Asadar, despre ce victorie poate f vorba?
Cu respect,
Peter Manu
Nu a luat sfarsit niciun razboi, negationisti se vor gasi mereu. Dar s-a mai adaugat o axa in sistemul de referinta al valorilor morale. Si stiti ce se poate face odata ce avem un sistem de referinta (dati-mi un punct fix si mut Pamantul din loc).
Comunismul nu a avut un Nuremberg, dar prin munca celor ca dl. Tismaneanu, se poate ajunge la un efect (cvasi)similar.
Am invins pentru ca, in pofida unei opozitii isterice, a unor calomnii imunde, revarsate in paginile unui ziar precum „Ziua” lui SRSi pe „Antene” si in atatea alte locuri,, in pofida boicotului pesedist, condamnarea dictaturii comuniste in numele statului roman a avut loc. V-as reaminti ca un asemenea gest simbolic nu a fost facut de Ion Iliescu, din cate stiu, in fata Parlamentului Romaniei in legatura cu Raportul Final al Comisiei Wiesel. Daca azi presedintele Iohannis discuta ideea Muzeului Dictaturii Comuniste, nu este fara legatura cu ce s-a intamplat atunci. La fel, daca Visinescu a fost adus in fata justitiei, ceea ce este salutar, este rezultatul unei legi propusa de Comisia Prezidentiala si votata, la propunerea Monicai Macovei si a lui Sever Voinescu, in martie 2012, in timpul guvernului MRU. Sa adaug ca singura reuniune in plen a Comisiei Prezidentiale a avut loc in iunie 2006, la sediul GDS. Eu unul raman recunoscator Rodicai Palade si lui Armand Gosu pentru sustinerea consecventa, in paginile revistei „22”, a demersului nostru. Cred ca si colegii mei din Comisie–membri si experti–gandesc la fel. Se putea face mai mult? Fara indoiala, dar asta nu inseamna ca nu am invins. Victoria, domnule profesor, este un proces, nu se incheie intr-o buna zi. Cred ca ati vazut filmul „Selma”. La lutte continue :)
@ Vladimir Tismaneanu
„Condamnarea” in sine, nefacuta de o instanta care are competenta de a condamna ramane un act simbolic, moral. Fara masuri ulterioare, concrete, e doar un document pentru manualul de istorie.
Raportul (din care am parcurs doar o parte) este un document important, include o munca de cercetare, sinteza si elaborare a unui intreg colectiv si inclin sa cred ca este o referinta (cei in domeniu sunt intr-o masura mai mare indreptatiti sa il evalueze).
Nu am facut procesul lustratiei la vremea lui. In acest moment, pentru aproximativ 2 din 3 generatii comunismul reprezinta o tema necunoscuta, nerelevanta si lipsita de orizont din punct de vedere al importantei discutiei si analizei. Ca tara, nu avem lideri si maturitate pentru a pune pe agenda publica intr-o discutie si a rezolva teme curente, extrem de importante pentru anii ce vor urma si care vor determina destinul unor generatii curente si viitoare. In schimb, temele trecutului incep sa devina desuete.
Sunt in asentimentul d-lui Profesor Peter Manu si cred ca e un „am invins” cu gust amar, consumat intr-un cerc restrans.
Va multumesc pentru raspunsul prompt. Sustine asertiunea ca declaaratia presedintelui Basescu a insemnat o victorie impotriva unui Sorin Rosca Stanescu sau Dan Vociulescu, ca si a aparatului PSD din acei ani.
Mentin insa ca ideologic si practic, astazi, nu poate fi vorba despre nici o victorie. Generatia GDS pare epuizata, in evidenta descrestere a ecoului si influentei. Vocile stangii tinere ii critica acum triumviratul pentru lipsa de adancime, limbaj stereotip, anti-marxism vulgar si desuet. La extrema dreata se inmultesc vocile national-ortodoxismului nostalgic si criptoantisemitismului. Schimbarea la fata a Romaniei, iesirea din climatul polarizat, agresiv, intolerant se lasa inca asteptata.
Declaratia presedintelui Basescu, mai devenita, odaa cu publicarea in Monitorul Oficial, un act al statului roman, a dus la democratizarea Arhivelor Nationale si la un transfer imens de dosare dinspre SRI catre CNSAS. Nu stiu daca ati avut prilejul sa comparati accesul la arhive inainte de decembrie 2006 si dupa. „Vocile stangii tinere” :)
dle Peter Manu,
pentru mine (si multi altii), care am traversat tot desertul comunist, citirea Raportului Final in Parlament de catre seful Statului, reprezinta o mare victorie.
Vorbele dvoastra ma conving ca nu prea ati avut tangenta/cunostiinta de viata din comunismul Iepocii de Aur.
Ca in urma citirii acelui Raport, politicienii/parlamentarii/guvernele nu au initiat si votat legi care sa va convinga si pe dvoastra, e alta problema.
Comisia si seful Statului au facut ceea ce le-a stat in atributii.
Intrebarea dvoastra insidioasa o asociez manifestarilor din Parlament in ziua citirii Raportului Final.
Mi se pare ca spuneti ca pentru cei care au trecut prin ceausism, treaba bine facuta a Comisiei Tismaneanu si asumarea ei de catre presedintele Basescu v-a dat satisfactie. Mie nu, pentru ca ati fi meritat mult mai mult, de atunci pana acum. .
@ Peter Manu,
pentru „mult mai mult-ul” pe care il revendicati, asteptarile nu trebuie indreptate la presedinte, ci la politicieni/partide/parlamentari.
Raspunsul dvoastra ma indreptateste sa cred ca sinteti din tabara celor ce baga doar batul prin gard.
NB,
poate veti observa ca actualul presedinte, dl Iohannis, nici nu pomeneste ceva despre comunism/condamnarea comunismului, ci doar despre Holocaust. Ca da ca imagine :P
Stimate domnule Manu,
Posibil ca distanta fizica de la care urmariti Romania sa va faca posibila o privire mai precisa asupra intamplarilor, tendintelor, fenomenelor, sa le spunem,, sociale de aici. Dati-mi insa voie sa nu am, ca traitor aproape zi de zi in Romania, o aceeasi perceptie ca Dv. Nu sunt adica de acord cu afirmatia Dv.cum ca ”exista o audienta mai favorabila atat unei solutii de stanga pentru viitorul tarii, cat si o recrudescenta a scrierilor xenofobe si antisemite, decat in 2004-2006”.
De unde ati scos asta?
Recunosc ca imi este aproape imposibil sa imi amintesc cat de multa xenofobie si cat antisemitism sau cat de favorabila era mentalitatea populara unei solutii de stanga in 2004-2006, pentru a face o comparatie cu ce este acum. Desi eu sunt ‘de dreapta’, nu vad de ce ar fi de pus la zid cei ar vrea sa aleaga o ‘solutie de stanga’ (aici ma refer la o stanga genuina, nu la impostorii nostri ce se deghizeaza in cheguevaristi sau polpotisti :) ). Problema (mea) este ca observatiile Dv. statistice nu sunt in acord cu perceptia mea cotidiana asupra unei recrudescente de felul celei evocate de Dv. Va asigur ca, din fericire, gresiti.
Si inca o, sa-i spunem, ‘neliniste’ personala. Spuneti ca antisemitismul romanesc (real si cu adevarat violent) a dus la moartea a sute de mii de evrei. Imi dau seama ca este odios sa te joci cu numerele cand este vorba de moartea unor oameni, cu atat mai mult intr-o zi cand are loc o comemorare tragica, dar este vorba intr-adevar de ‘sute de mii’ de evrei victime ale antisemitismului romanesc? In acest caz cred ca ar fi necesara si o mai precisa delimitare in timp si spatiu a acestui antisemitism, pentru ca nu este vorba de un ‘etern’ antisemitism romanesc.
Desigur ca si o suta sau zece oameni, evrei sau ne-evrei, daca erau victimele unei mentalitati criminale cum a fost (si) anti semitismul romanesc, era o vorba de o crima abominabila. Desigur ca, din nefericire, au fost mult mai mult victime ale antisemitismului romanesc, cu puteri conferite de organizatii ale statului roman, dar nu cred ca a fost vorba de sute de mii, cum spuneti Dv.. Repet, imi dau seama cat de odios este sa pui in balanta numere, atunci cand aceste numere sunt niste oameni.
Numarul victimelor Holocaustului din Romania au fot documentate de patru generatii de cercetatori.
Evrei ucisi in teritorii controlate de Romania:
60,000 in Basarabia si Bucovina in timpul ofensivei din 1941
75.000 dupa deportarea in Transnistria
150.000 de evrei dn sud-vestul Ucraine
In plus, aproximativ 130.000 de evrei au fost omorat dupa deportarile in lagarele din Polonia din Ardealul de Nord, aflat sub control maghiar.
(Ioanid R. The Holocaust in Romania, p. 289).
Am aceasi senzatie si despre raportul Comisiei Wiesel din 2004. A reusit aceea declaratie sa convinga ca antisemitismul roman a avut un caracter violent si a dus la moartea a sute de mii de oameni care erau “vinovati” ca erau evrei?
Îmi scuzați stilul direct dar cred că aveți așteptări nerealiste dacă sperați ca la 10 – 11 ani de la publicarea unui astfel de raport și asumarea oficială a concluziilor lui, majoritatea românească ar trebui să fie convinsă de ce s-a întâmplat pe vremea administrației Antonescu și nu numai. Durează câteva generații… și considerând că o generație se formează aproximativ în două decade avem ceva timp de așteptat.
Nu m-am asteptat atunci, nu astept nici acum.
As vrea (nici nu stiti cat mi-as dori) sa va impartasesc optimismul cu privire la claritatea morala. De aici, de la fata locului, insa, nu pot (fara sa diminuez cu nimic rolul si influenta dvs in asanarea si recuperarea morala, pe termen mediu si lung, a societatii romanesti).
Asadar, concluzia dvs (din titlu) cred ca este umpic prematura. Argumente? Zilnic, si prea multe ca sa le pot ignora, dar si sa le pot inventaria aici. Va ofer insa cel mai recent exemplu:
https://ihincu.wordpress.com/2015/01/26/cu-morala-n-plop-cazul-grebla-de-institutia-rusinii-ati-auzit/
Unul grav. Mai grav decat este perceptul de publicul larg. Pentru ca este un fenomen generalizat, atat la nivelul societatii, cat si al autoritatilor publice. Care tine de mentalitatile prezentului (cu proiectie-n viitorul apropropiat). Si de morala neamului, da.
Mai avem. Inca nu sunt clare nici calea, nici deznodamantul. Din pacate.
Intr-adevar merita sarbatorita revista; a supravietuit atator furtuni rauvoitoare…Condamnarea comunismului este, Domnule Profesor, o foarte mare victorie! Faptul ca i-a atacat adanc pe raufacatorii profitori ai sistemului s-a vazut in toate atacurile imunde la adresa Dvs. si a celorlalti membri ai curajoasei echipe de oameni politici, de stiinta si istorici. Nu trebuie sa obosim sa pledam pentru dreptate, pentru rostirea adevarurilor nici in domeniul antisemitismului (ca sa-i raspund oarecum si Domnului Manu), nici in cel al dictaturii anilor 1948-1989, pentru ca ambele tin de istoria crimelor facute de un stat confiscat de elemente huliganice contra cetatenilor sai. In primul caz , pe criterii de „rasa”, in al doilea, de „clasa”, pretexte pentru ura si irational.
Orice-ar spune unii, citirea Raportului Final în Parlament de către șeful Statului reprezintă o mare victorie. Este însă doar victoria într-o bătălie. Războiul continuă!
Caminul ‘Revista22’
O vorba batraneasca ne invata : ‘Cine n-are are un batran, sa-si cumpere’.
Ca sa patrunzi intelepciunea acestei „recomandari” (cat de strain, cat ‘a gol’ suna!), trebue, fie sa ajungi batran fie, cel putin, sa fi trait printre batrani (oameni ‘in varsta’, cum li se spune de catre civilizati), dar sa ai si sansa de a fi dotat, ‘de la natura’ cu un fin simt al observatiei si intelegerii, simt cizelat in scoli alese, de profesori ‘rara avis’ si, in primul rand, sa ai norocul de a avea ‘sapte ani de- acasa’ (fara munca ta, doar prin cea a unor parinti crescuti, si ei, in cultura lui ‘sapte ani de-acasa’; ar mai fi o conditie : sa fi dotat cu : ‘cine are urechi de auzit…).
Oamenii ramasi prosti si chiar unii dintre cei ‘cititi’ dar de care nu s-a prins cultura din carti (se spune ca : plusul de cultura pe care l-ai putea dobandi din citirea unei carti este ceea ce iti ramane dupa ce uiti ce ai citit), acei oameni de care nu s-a prins cultura o numesc pe o doamna in varsata : ‘baba’, cu sens peiorativ, aruncadu-i-o ca pe-o ofensa in fata.
Cuvantul baba, folosit de romani peiorativ, cu lipsa de respect, ascunde in el o origine de cea mai rara delicatete, sensibilitate, afectiune : este cuvantul rusesc ‘ba-ba’, – apelativul folosit de copiii mici, pentru bunica, asa cum folosesc ‘ma-ma’, cand incep sa vorbeasca.
Exista case vechi care raman vesnic tinere (care n-au varsta), exista si case noi batranicioase, de obicei cele concepute ‘in pas cu moda’, cea care este, inevitabil, mereu schimbatoare – ‘marfa de consum’.
Ca si un om batran care are ce spune (unul tanar nu prea are, trebue sa acumuleze, ca sa aiba ‘ce’ spune; (‘ce’-ul de aici este incarcat cu mult continut!), si o casa veche are ce spune. Trebue numai sa ai urechi de auzit.
O casa veche este incarcata de istorie, istoria unor oameni, a unor constiinte, a unor suflete.
Ce poate fi mai frumos decat sa te opresti in fata unei case cu fata zbarcita de vreme, sa inchizi ochii si sa ti-o inchipui tanara, imbracata cu mult bun gust – ca linie si detalii, care se ofera deschis privirilor trecatorilor, surprinzandu-i cu o bucurie care le vine ca din senin.
Pe vremea tineretii casei „vechi”, ea, casa personificata, ii facea fericiti pe cei care locuiau in ea, carora le era ‘camin’, poezia vietii lor. Va rog sa vi-i inchipuiti, sa va faceti o musculita atemporala miraculoasa si sa va bucurati de bucuria lor.
Cand veti deschide ochii, veti vedea, in fata dumneavoastra, o onorabila ‘ba-ba’, cu fata inobilata de trecerea vremii, nu o ‘baba’; asta, numai daca sunteti daruit cu aceasta insusire. Daca insistati onest, tenace, o puteti deprinde (insusirea); nu incercati sa va grabiti, sa ardeti etape, fiindca nu va merge; casa veche nu se lasa cucerita cu una-cu-doua, ii place sa fie curtata indelung.
Ce imensa bucurie simte un om cand se muta in casa visurilor lui. Pentru sufletele alese, o casa este visul lui numai daca este mai ‘adunata’, mai usor de cunoscut, cu care poate sa intretina permanent relatii vii, de prietenie, aceasta fiind o conditie sine-qua-non ca o casa sa-i devina ‘camin’. Daca este prea mare, ramane ‘o casa’, si-atat!
Revista22 este multora ‘un camin’ (nu o casa mare, ‘neadunata’). Este un concentrat dens de cultura, responsabilitate sociala, civism. Daca ar avea o intindere mai mare, i s-ar putea dilua esenta. Are vigoarea unei ‘ma-ma’ si intelepciunea unei ‘ba-ba’.
Este evident ca o parte a comentatorilor nu au habar de simbolismul politic si nici de efectele pe care acesta le produce. Se invoca sterilitatea Raportului prin disfunctii institutionale, crezul tinerei generatii si calitatea clasei politice. E ca si cum ai pune un diagnostic corect la o boala si te astepti ca a doua zi sa fii vindecat. Si pentru ca lucrul acesta nu are cum sa se-ntample spui ca diagnosticul e futil. Ba mai insinuezi ca cei ce-au pus diagnosticul au facut-o pt. propria faima si nicidecum cu intentia de a incepe un tratament eficace al unei boli ce ne macina de decenii. Pai primul pas spre insanatosire mentala, cum e cazul nostru, este recunoasterea bolii de care suferim. Fara acest inceput nu putem avea la orizont altceva decat ospiciul.
Este evident ca nu va straduiti sa intelegeti ceea ce „o parte” a antcomentatorilor dvs incearca sa transmita. Nu actul in sine al statului Roman e pus in discutie, ci efectele pe care le-a produs intre timp. „Noi am invins!” a fost poate o declaratie prematura, motivata de euforia momentului, dar intrebarea ramane „Ce razboi s-a sfarsit atunci?” Era abia momentul inceputului, carea asa a ramas. Revenind la analogia dvs, e ca si cum dupa stabilirea diagnosticului, n-ar mai fi necesar tratamentul, asteptand sa treaca timpul pentru a se produce vindecarea
OK, primul pas a fost facut acum 8 ani. Cand il facem pe urmatorul?
Multumesc pentru comentariu, sunt de acord cu Dvs. Recomand, in acest sens, articolele semnate de politologul Marius Stan si de istoricii Cristian Vasile si Adrian Cioflanca. Ma intreb uneori daca nu cer eu prea mult asteptand ca unii comentatori sa se documenteze inainte de a interveni cu comentarii apodictice. Ce asltveva decat simbolism politic a fost vizita d-lui Iohannis la Arhiva CNSAS? Ori, in acelasi sens, decorarile din ultima luna?
http://www.lapunkt.ro/2014/12/18/18-decembrie-si-simbolismul-in-politica/
http://www.lapunkt.ro/2014/12/18/18-decembrie-o-perspectiva-subiectiva/
http://www.lapunkt.ro/2014/12/18/comisiile-pentru-adevar-unde-eram-si-ce-mai-este-de-facut/
Pozitia mea:
http://www.lapunkt.ro/2014/12/19/18-decembrie-2006-ruptura-simbolica-dintre-statul-de-drept-si-cel-de-nedrept/
Cuvintele doamnei Monica Lovinescu au fost intradevar frumoase si solemne. Totusi victoria marcata atunci nu trebuie sa atenueze vigilenta anticomunista. Iata, chiar acum, in aceste zile , neocomunistii il martirizeaza din nou pe fostul presedintele Traian Basescu refuzand sa ii repartizeze un numar decent de vile. Si din pacate acest om este lasat singur in calvarul pe care il parcurge, asemeni lui Maniu odinioara.
Era in 2003, presedintele Romaniei se numea Ion Iliescu, premier era Adrian Nastase. Am fost invitat intr-o seara de fostul presedinte Emil Constantinescu la cina. Am mers impreuna doamna Zoe Petre. Era o frumoasa vila, cu scara interioara si cu o gradina extrem de placuta, situata pe strada Pictor Mirea (cred ca asa se numea), in apropierea Arcului de Triumf. Mi-a spus ca, pe baza legii, este vila care i-a fost repartizata spre folosinta pe intreaga durata a vietii. Cat priveste tratamentul aplicat de actualul premier d-lui Traian Basescu, fost presedinte al Romaniei, trimit la acest excelent articol al marii jurnaliste Tia Serbanescu:
http://www.curentul.info/bref-tia-serbanescu/9009-deservicii
Tia Serbanescu ” Între timp, premierul refuză să-i acorde dlui Băsescu locuința de protocol legală oferindu-i apartamente IMPROPRII SI VILE LOCUITE ! „… ACESTA-I ADEVARUL , MARELE ADEVAR … De ce ne mai dati link d-le Tismaneanu , cind realitatea e atit de cruda ! Oamenii care locuiesc sau trec zilnic pe linga respectivele case ,doar ei cunosc crudul adevar , modul cum este batjocorit dl. Basescu ! Ceilalti fosti sefi de stat au avut o SINGURA OPTIUNE (cum zice si nenorocita aia de Lege ) dar Ponta , marinimos (sanchi !) îi ofera vreo sase … dar ghinion TOATE LOCUITE !
25 de ani… cum au trecut anii astia si cum i’am irosit.
Acum 25 de ani, 20-25 de ani… 22 era o revista de pus in rama sa zic asa. De colectionat, de legat… mai am si acum articole scoase din revista si indosariate cu grija la vremea respectiva.
Azi… nu stiu dar parca totul este intr’o mocirla. Fiecare incearca sa isi spuna parerea si dat fiind ca nu il aude nimeni tipa si mai tare. Ca ala e asa ca celalalt e altfel… dar articole bune care sa creeze cunoastre, nu (prea) mai sunt. Ca citesc Revista 22 sau ca citesc ceva bloguri tot aia e. Pacat.
Fara o legatura directa cu revista 22 dar in imediata proximitate, am avut daunazi o experienta care mi’a trezit dureroase nostalgii. Am trecut pe Calea Victoriei cu un prieten si am intrat intr’un bistro sa bem un pahar de vin fiert. Peisaj decadent, tineri smintiti, atmosfera de bar de gara, mizerie… si m’a plesnit o durere greu de nedescris. Eram practic in vechia librarie a GDS… Atatea amintiri.
Bine, nostalgia provine si din faptul ca aveam 20 si ceva de ani mai putin pe atunci, aveam vise, aveam planuri, sperante, etc. Dar… cred ca toti am pierdut ceva in acesti 25 de ani. Sa fiu sincer, nu simt ca am invins. Da, revista Romania Mare nu mai este o problema, Azi, Dimineata, Adevarul si ele au disparut sau au devenit benigne, Regele a venit, suntem in NATO, UE &c si PSD nu e la putere. Da, am invins. Dar, vorba aia… inca nu stim cine a tras in noi? Nu stim cum si ce a fost cu mineriada, nu stim ce jocuri joaca agentii sub acoperire, nu stim multe nici acum. Am invins dar parca nu stim prea bine pe cine. Toti am imbatranit o data cu lumea din jurul nostru si imi pare ca e un sentiment general de neputinta. Neputinta batranetii parca.
Acum 20-25 de ani autorii incercau sa explice lumea din jurul nostru acum se explica pe ei insisi…
Sau poate e doar o impresie…
Evenimentele se succed cu repeziciune,in cascada ca un rulaj documentar intr-o sala de cinema..Noi,spectatorii , urmarim secventele ce ne arunca din extaz la deznadejde..traim cu ochii mintii scenele si speram,in sinea noastra la un final benefic..
Presedintele johanis a inceput tactic ,incet si cu grija…Si-a asigurat un lider de partid care sa nu ii ridice probleme..conflictualul Ludovic Orban ar fi produs in mod sigur stari de conflict..si cel mai important lucru mi se pare a fi faptul ca a reusit sa o impuna pe Alina Gorghiu..fara dezbateri sau controverse la virful PNL>>
Pe de alta parte nu se poate trece cu vederea modul in care ii aliniaza pe toti vectorii cu responsabilitati LA ORDIN.Ii cheama la Cotroceni.Pisicutul maraie,dar johanis nu este Basescu.Si nimeni nu va putea sa il acuze de imixtiune in treburile executivului ca sa il suspende.Pentru ca executivul nu va trece peste ce se hotaraste la Cotroceni..Bila alba.
Sa observam mai departe ce strategie urmeaza presedintele.Numirea celor doi sefi ai serviciilor secrete,dar si viitorul prim ministru sunt decizii de importanta majora si care va defini conturul politic pentru viitorul Romaniei al presedintelui Johanis.
Noul PNL este in efervescenta..isi cauta cu infrigurare sustinatori pentru o noua majoritate parlamentara..care sa schimbe datele problemei interesului national..deviate de prea mult timp prin iresponsabilitatea si gradul mare
de infractionalitate a PSD.
DNA ,prin activitatea sa anticoruptie va subtia garda veche a PNL si PDL.si va curata de infectie noul partid.Atit cit se poate.Dar pregnant si decisiv!
Au disparut din viata publica doua figuri de trista amintire si joasa imagine:Dan Diaconescu si Vadim Tudor.Eliminati prin selectie naturala.Electorala.
Doua trusturi media,politizate si ancorate in arcul mafiot al gulerelor albe,Realitatea lui SOV si Intact a lui Voiculescu,profund nocive pentru sanatatea mentala a romanilor,practicante de tehnici clasice de manipulare siu dezinformare,cuiburi de securisti cu grade ,aflati in rezerva..au fost decapitate,destructurate si trimise acolo unde le este locul.La lada de gunoi.Colcaiala ,agitatia este la extrem…parazitii si mincatorii de rahat sunt flaminzi..in agonie..
Privind ansamblul scenei romanesti ,stai locului o clipa si te-nchina!Neverosimil,nu-i asa??
Gindul meu,plin de recunostinta se indreapta catre presedintele Traian Basescu,cel care asemenea unui lup de mare,singur,doar el si cu Dumnezeu deasupra lui a savirsit si a reusit VICTORIA binelui asupra raului!
Un vizionar si un strateg de exceptie!
A destructurat un sistem ticalosit si o mafie institutionalizata!A eliminat un partid de o nocivitate extrema impus de Ion Iliescu inca din 1989 ,numesc aici PSD,aflat azi in convulsii ,a proiectat cu genialitate inlaturarea liderului PSD Victor Viorel ponta, rezultatele incep sa se. creioneze si sa aiba efect direct si irevocabil…
In spiritul sintezei mele constat FRICA,marea TEAMA a celor carorar le zornaie catusele la usa, ca Traian Basescu sa nu revina in batalia politica si sa si continuie lupta pentru Romania..
Modul in care Ponta isi bate joc de LEGE si de atributiile sale ca si premier,tratind in derizoriu atribuirea unei locuinte si a unui birou de lucru sugereaza disperarea mafiotilor de a nu il infringe,de a nu il anihila pe acest om dedicat crezului sau …
Un birou de lucru inseamna UN LOC de unde fostul presedinte poate desfasura o activitate publica…poate construi strategii,planuri de viitor..prin care curatarea politica se poate desavirsi..poate VORBI..poate ACUZA..poate face dezvaluiri,pate sa actioneze ca un magnet pentru atragerea a unui mare numar de adepti favorabili proiectului sau…
La buna citire si buna auzire,Domnule Profesor! Ma bucura articolul dvs.,pentru ca in toti acesti 25 de ani,Revista „22”a constituit intr-adevar acel reper de claritate morala ,de care am avut atita nevoie! Au fost atitea perioade in care simteam,pur si simplu,ca ne sufocam…Revista „22”a insemnat in tot acest timp,acea „gura de aer proaspat”de care ai nevoie,acel umar pe care te poti sprijini si ridica! Au fost ani in care ne-am indepartat de unii prieteni,in care ne-am creat dispute si animozitati chiar in familie,am fost etichetati in fel si chip…venea insa ziua de miercuri,paginile citite cu nerabdare si aviditate si,apoi,linistea si certitudinea:daca ma regasesc in gindurile si atitudinile unor mari caractere,ale unor repere de corectitudine jurnalistica,ale unor personalitati (nu numnai literare),inseamna ca NU gresesc,inseamna ca si eu gindesc CORECT!
Sint cu totul de acord cu dvs.:”Noi am invins!” Condamnarea regimului criminal comunist de catre PRESEDINTELE ROMANIEI a reprezentat O VICTORIE! (sa ne amintim ca dupa acel moment au inceput „miscarile pe scena politica”privind tentativele de suspendare si demitere a Presedintelui Traian Basescu…nimic nu a fost intimplator!) Si marile gesturi MORALE au semnificatia lor!
Adaug si aici un comentariu pe care l-am postat in varianta articolului publicata in „22”
29.01.2015 | Valentin Feyns a scris:
Imi permit sa adaug o amintire personala despre relatia dintre Domnul Tismaneanu si Revista 22. In 1995 (cred) Gabriela Adamesteanu (omit apelativul Doamna din respect pentru personalitatea publica), atunci Redactor-sef la „22”, aflata la Washington, incerca sa obtina un ajutor financiar pentru revista aflata in dificultati tehnice intr-un peisaj politic foarte dusmanos. O mica organizatie romano-americana din Washington („Free Romania Fund”) al carui presedinte eram a ajutat-o si Doamna Adamesteanu a plecat la Bucuresti cu un grant de 30000 de dolari (Imi permit sa mentionez episodul intrucat inteleg ca Doamna Adamesteanu l-a facut public in „Timpul”) Ei bine, acest succes (care a prins bine revistei) ar fi fost imposibil fara ajutorul lui Vladimir Tismaneanu (omit apelatIvul din acelasi motiv).