Note de lectură: Evoluția stocului de aur al Băncii Naționale a României: (1880–2020)

Această istorie a stocului de aur al Băncii Naționale a României (BNR) apare la o jumătate de secol de la demonetizarea oficială a metalului galben, în condițiile în care un nou tip de monedă – moneda digitală (electronică) – pare să înlocuiască atât moneda efectivă (bancnota neconvertibilă), cât și moneda scripturală sau de cont (neconvertibilă). Aurul continuă să fie însă un important activ de rezervă, pe care multe bănci centrale, inclusiv BNR, îl dețin în cantități mai mari sau mai mici.

Elaborată de un grup de specialiști din BNR, sub coordonarea guvernatorului Mugur Isărescu, lucrarea este o amplă și erudită operă științifică. Munca depusă pentru elaborarea sa este impresionantă.

Dintre numeroasele calități ale cărții, două pot fi remarcate și apreciate în mod deosebit. Prima este tratarea foarte detaliată a subiectului. Intervalul de 140 de ani (1880–2020) este împărțit în patru perioade semnificative, pentru care, în funcție de sursele documentare existente, autorii au „elaborat câte o metodologie, astfel încât să poată fi surprinse atât caracteristicile particulare ale fiecărei etape, cât și elementele comune pe termen lung.” (p. 20-21). Cartea conține, însă, numeroase analize anuale, iar uneori autorii acordă o atenție deosebită desfășurării evenimentelor în intervale de timp scurte, de luni sau chiar săptămâni. Această tratare detaliată permite formularea unor concluzii mai relevante decât cele care s-ar fi putut fi desprinde prin simpla prezentare mecanică a seriei statistice cantitative lungi a stocului de aur al BNR în perioada avută în vedere. Situațiile excepționale și adesea intempestive din anii de răscruce din istoria României moderne (1917, 1945, 1990, 2007) sunt, într-adevăr, foarte relevante pentru înțelegerea cauzelor și consecințelor economice, financiare și monetare ale variațiilor stocului de aur al BNR.

A doua caracteristică remarcabilă a lucrării este nivelul său intelectual ridicat. Faptele și procesele prezentate sunt evaluate cu ajutorul unor criterii raționale și clar definite. Explicațiile oficiale curente sau ex post ale evenimentelor sunt redate în mod succint și critic; iar unele judecăți exprimate în legătură cu acestea de către autorii, mai vechi sau mai noi, care s-au ocupat de istoria economiei României, vor trebui reconsiderate, cel puțin dacă această carte este studiată cu atenția cuvenită. Nivelul științific ridicat și consecvent al lucrării este impresionant.

Deoarece valoarea și validitatea unei mai mari părți a textului depind de numeroasele detalii subiacente, o discuție la fel de amănunțită pe marginea acestuia ar necesita o nouă carte, mai degrabă decât o simplă recenzie. Să sperăm că lucrarea va sta la baza unor dizertații de masterat și teze de doctorat ale tinerilor economiști români, preocupați de istoria monedei românești.

În ceea ce ne privește, propunem doar câteva teme de discuție.

Autorii pornesc de la premisa că „rolul aurului în mecanismele monetare gestionate de băncile centrale și conceptele circumscrise acestuia au suferit […] modificări importante pe măsură ce realitățile economice ale lumii moderne și contemporane s-au transformat.” (p. 10). Această premisă concordă cu concluziile principalelor lucrări de economie monetară (Monetary Economics) și ale rapoartelor oficiale ale instituțiilor financiar-monetare internaționale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Consiliul Mondial al Aurului etc.), care abordează problema respectivă din perspective și cu instrumente analitice diverse. În măsura în care o lucrare de asemenea amploare și rigoare, consacrată istoriei monetare a României, oferă dovezi specifice în acest sens, aceasta contribuie la completarea bazei empirice a analizelor generale respective.

O legătură importantă evidențiată în lucrare este cea dintre dramele istoriei României moderne, pe de o parte, și evoluția instituției băncii centrale, a stocului său de aur și a modului de consemnare a situației acestuia în documente, pe de altă parte. În modul acesta, cartea relevă evoluția sinuoasă a economiei României și rolul instituției băncii centrale „la intersecția dintre fenomenele economice și decizia politică.” (p. 12).

În fine, autorii evidențiază numeroase cazuri în care în România au fost impuse restricții cu privire la deținerea de aur de către populație. Ei sugerează că, de regulă, aceste măsuri nu și-au atins scopul, ci, dimpotrivă, au afectat dezvoltarea economică, nivelul de trai și libertatea cetățenilor.

În perioada comunistă, de exemplu, deținerea aurului de către populație era pedepsită penal, cu câteva mici excepții. Acest regim restrictiv a fost instituit imediat după instaurarea comunismului și a fost menținut și chiar înăsprit până la căderea acestuia, în pofida obligațiilor internaționale asumate de România prin aderarea la FMI, care presupuneau, printre altele, „înlăturarea restricțiilor valutare care împiedicau dezvoltarea comerțului internațional.” (p. 234). Rezultatul a fost că ”Dihotomia dintre nivelul real de trai și „ridicarea continuă a  calității vieții“, proclamată atât la Congresul al XIII-lea al PCR, cât și la  conferințele naționale și plenarele partidului, a devenit din ce în ce mai  evidentă, în pofida adoptării succesive a unor noi programe-directivă.” (p. 290).

Un capitol important din lucrare este consacrat modificărilor intervenite în regimul metalelor prețioase după 1990. În rezumat, autorii spun că ”Pentru cele mai recente trei decenii din istoria Băncii Naționale a României, graficul privind evoluția deținerilor de aur înregistrează în prima decadă o creștere constantă, ajungând la dublarea cantităților de aur, pentru ca, ulterior, să se înregistreze o remarcabilă stabilitate a nivelului stocului de metal prețios. În această perioadă, ieșirile de aur din stocul metalic au fost generate de retrocedările de aur către populație, ca urmare a confiscărilor din epoca comunistă, de eliminare a aurului nemonetar și de ieșirile de monede destinate a deveni exponate în Muzeul Băncii Naționale.” (p. 444).

Autorii se referă în mai multe rânduri la scena internațională, iar în interpretarea secvențelor românești acordă importanța cuvenită acțiunii forțelor externe asupra economiei României, care a fost de cele mai multe ori în poziția de obiect, iar  nu de  creator al  istoriei sale. De exemplu, ei arată că marea criză economică interbelică a împiedicat România să se bucure de foloasele stabilizării monetare din 1929 și că BNR a făcut mari eforturi pentru păstrarea stocului său de aur. De asemenea, situația economică de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial și instaurarea comunismului au constrâns România să facă două reforme monetare (1947 și 1952), care s-au dovedit complet ineficiente și cu efecte devastatoare asupra unei mari părți a populației.

Cartea relevă și unele critici formulate în cursul timpului la adresa BNR, iar acestea vor atrage, fără  îndoială, atenția cititorilor. De exemplu, sunt redate criticile aduse în anii 1950 de către conducătorii sovietici cu privire la modul de gestionare a stocului de aur, care nu a putut împiedica reducerea acestuia. Aceste critici „tovărășești” au fost însușite apoi de către conducătorii români, care i-au scos vinovați pe „deviaționiștii de dreapta” din conducerea ministerului de finanțe și a băncii de stat.

Acțiunile cele mai reușite ale BNR au fost cele din perioadele 1880-1914, 1929-1938 și 1990-2020, adică din vremurile de pace, democrație și dezvoltare economică. În asemenea condiții favorabile, deși anii 1929-1933, de exemplu, au fost ani de criză, BNR „a continuat preocuparea pentru achiziționarea aurului și creșterea producției autohtone de metal galben.” (p. 138). Ca urmare, stocul de aur al acesteia a crescut, chiar și în perioada dificilă a marii crize economice interbelice.

O situație similară se întâlnește în cele trei decenii de după căderea comunismului, când, în pofida dezorganizării aparatului de producție și de conducere al economiei planificate și a întârzierii reformelor menite să ducă la instituirea economiei de piață, cantitatea de aur deținută de BNR a crescut la început constant, iar apoi a rămas remarcabil de stabilă.

Într-o istorie analitică de acest gen, rezultatele depind foarte mult de conceptele utilizate. Dintre termenii mai rar folosiți actualmente, dar prezenți, în documentele vremii și, deci, în lucrare, menționăm următorii: „stoc metalic de rezervă”, „tezaur”, ”aur sub dosar”, „stoc rezervă de stat“, „tezaur național”, „aur monetar”, „aur pentru investiții” etc. Această fluctuație terminologică reflectă schimbările frecvente intervenite în ideologia și politica economică a autorităților române, îngreunând sarcina autorilor, care au trebuit nu doar să identifice documente, să compileze, organizeze și prezinte date, ci și să facă o serie de calcule proprii, care să le permită estimarea cantității de aur fin ce s-ar fi putut afla în tezaurul BNR de-a lungul timpului.

Autorii explică corect multe din procesele economice care au avut loc în România în ultimul secol și jumătate. Ei dau dovadă de modestie și probitate academică și nu pretind că elucidează complet chestiunile abordate. Este posibil ca, dacă ar fi extins interpretarea teoretică a numeroaselor fapte pe care le prezintă, să fi oferit explicații mai complexe în anumite privințe. Ei nu și-au propus însă să scrie o lucrare teoretică, ci să ofere o bază empirică solidă pentru un eventual demers de acest gen. Și credem că au reușit foarte bine.