Recent publicata Strategie de securitate națională a Statelor Unite (SSN) a împărțit comunitatea analiștilor politici autohtoni în două: cei care propun ca România să urmeze Statele Unite până la capăt, chiar cu prețul sacrificării proiectului european pentru a intra în grațiile ideologice ale administrației Trump și cei care privesc actuala politică externă și de securitate a Washingtonului ca fiind o trădare a idealului transatlantic, lentilă opacă prin care am fi încurajați să ne schimbăm portretizarea celui mai important partener strategic al nostru din aliat în adversar.
Pozițiilor moderate (adepte construirii unei Europe puternice și credibile din punct de vedere strategic împreună cu SUA și nu în dauna sa), deși numeroase, le lipsește răspunsul la întrebarea “Bun, și acum ce facem?”. Asta le face imposibil de operaționalizat de către decidenți, dar și captive mantrei discursive atât de perverse de tipul “să fie bine ca să nu fie rău”, la umbra căreia s-a osificat politica externă pe pilot automat a ultimului deceniu.
După evaluarea elementelor care definesc relația SUA cu Europa așa cum reies din SSN, voi argumenta, separat, de ce nici modelul “suveranist” nu este favorabil României (care ar urmări transformarea țării noastre într-o nouă Ungarie în Europa), dar nici modelul decuplării imediate de Statele Unite, așa cum solicită unii dintre cei care fac apologia autonomiei strategice europene. În final, voi încerca să conceptualizez o cale de mijloc – asertivitatea selectivă a României în contextul recalibrării relației transatlantice, pe care o voi operaționaliza prin câteva recomandări punctuale destinate decidenților.
Ce presupune SSN și de ce ne produce anxietate? Ne-a luat 11 luni să realizăm că Trump nu este Biden
SSN este un document holistic, realizat de Consiliul pentru securitate națională al SUA în urma consultării departamentelor și agențiilor de resort, care constrânge birocrația americană să prioritizeze anumite dosare de politică externă în detrimentul altora. SSN nu constrânge însă și Președintele Statelor Unite, despre care aș afirma cu un grad ridicat de probabilitate că va continua să organizeze sistemul internațional în logica pur tranzacțională, de la caz la caz, de la stat la stat.
Asta nu înseamnă că SSN este un document fără valoare, fiind cel orientează activitatea aparatului de politică externă și securitate națională și va ghida inclusiv viitoarea strategie de apărare militară (National Defense Strategy – NDS) realizată de Elbridge Colby, Subsecretar pentru politici al Pentagonului.
După cum a indicat și Project 2025 realizat de Fundația Heritage în pregătirea celei de- a doua președinții Trump, dar și discursul vicepreședintelui J. D. Vance de la Conferința de securitate de la Munchen, SSN a Statelor Unite propune o nouă abordare față de Europa, după cum urmează:
| Obiective rezonabile | Ambiții problematice | Dileme |
| – “Președintele Trump a stabilit un nou standard global prin Angajamentul de la Haga, care angajează țările NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare și pe care aliații noștri NATO l-au aprobat și pe care acum trebuie să îl îndeplinească.” – “Statele Unite vor fi pregătite să ajute – posibil printr-un tratament mai favorabil în chestiuni comerciale, difuzarea tehnologiei și achizițiile publice în domeniul apărării – acele state care își asumă de bunăvoie mai multă responsabilitate pentru securitatea în zonele lor și își aliniază controalele exporturilor cu ale noastre.” – “Vrem ca Europa să rămână europeană, să-și recâștige încrederea în sine a civilizației și să abandoneze concentrarea eșuată pe sufocarea reglementărilor.” (chiar dacă în termeni mai duri, critica pentru reglementare excesivă este justificată și inclusă chiar și în Raportul Draghi privind competitivitatea europeană) – “A permite reconstrucția Ucrainei după ostilități, pentru a-i permite supraviețuirea ca stat viabil.” – “Comerțul transatlantic rămâne unul dintre pilonii economiei globale și ai prosperității americane. Sectoarele europene, de la producție la tehnologie și energie, rămân printre cele mai robuste din lume. Europa găzduiește institute științifice de vârf și instituții culturale de top la nivel mondial. Nu numai că nu ne putem permite să ignorăm Europa – acest lucru ar fi autodistructiv pentru ceea ce își propune această strategie să realizeze.” – “Vom avea nevoie de o Europă puternică care să ne ajute să concurăm cu succes și care să lucreze concertat cu noi pentru a împiedica orice adversar să domine Europa.” – “Europa să se descurce pe propriile picioare și să funcționeze ca un grup de națiuni suverane aliniate, inclusiv prin asumarea responsabilității principale pentru propria apărare, fără a fi dominată de nicio putere adversă.” – “Deschiderea piețelor europene pentru bunurile și serviciile americane și asigurarea unui tratament echitabil pentru lucrătorii și întreprinderile americane” – “Sprijinirea națiunilor sănătoase din Europa Centrală, de Est și de Sud prin legături comerciale, vânzări de arme, colaborare politică și schimburi culturale și educaționale”; – “Încurajarea Europei să ia măsuri pentru a combate supracapacitatea mercantilistă, furtul tehnologic, spionajul cibernetic și alte practici economice ostile.” | – “O mare majoritate europeană își dorește pacea, însă această dorință nu este tradusă în politici, în mare măsură din cauza subversiunii proceselor democratice de către aceste guverne.” – pune la îndoială legitimitatea guvernelor aliate din Europa. – “Eliminarea percepției și împiedicarea realității NATO ca o alianță în continuă expansiune”, obiectiv care anulează doctrina ușilor deschise a NATO, afirmată la Summitul NATO de la București din 2008, întreținând percepția favorabilă propagandei ruse că NATO este o alianță care caută să se extindă (ofensivă), nu o alianță politico-militară ofensivă. – “Cultivarea rezistenței la traiectoria actuală a Europei în națiunile Europei” ar putea submina funcționalitatea Uniunii Europene și îngreuna integrarea europeană, dacă evoluează într-o manieră în care statele care depind de garanțiile de securitate oferite de americani ar fi puse să aleagă între UE și parteneriatul de securitate transatlantic. | – Recunoașterea că “gestionarea relațiilor europene cu Rusia va necesita un angajament diplomatic semnificativ al SUA” cuplată cu obiectivul de a “restabili condițiile de stabilitate în Europa și a stabilității strategice cu Rusia” . Este neclar dacă se va realiza acest lucru luând în considerare îngrijorările de securitate ale flancului estic al NATO. Este neclar dacă în acest demers este luat în serios imperativul de descurajare, dincolo de angajamentele diplomatice. – “Cultivarea rezistenței la traiectoria actuală a Europei în națiunile Europei” – este neclar prin ce mijloace se plănuiește realizarea acestui obiectiv, pentru a ține cont și de principiul menționat ferm în SSN de preferință pentru a nu interveni în chestiunile interne ale altor state.” |
Varianta nepublicată a SSN, apărută în Defense One, menționa și obiectivul ca Statele Unite să-și focalizeze eforturile în Europa prin sprijinirea unor mișcări și administrații de dreapta. Documentul Defense One menționează că SUA ar avea în plan să lucreze îndeaproape cu Austria, Ungaria, Italia și Polonia cu scopul explicit al îndepărtării de Uniunea Europeană. Înseamnă asta că România (nemenționată) nu este un stat important pentru Statele Unite, așa cum școala de gândire revanșard-suveranistă ne-ar îndemna să credem? Nici vorbă. De fapt, ar trebui să răsuflăm ușurați că nu am fost menționați în draftul Strategiei, având în vedere faptul că nu este în interesul României să fie pusă în fața faptului împlinit – printr-un asemenea document care obligă, creează așteptări și limitează opțiuni – să aleagă între UE și SUA. Paradoxal, asertivitatea selectivă o putem construi tocmai având în vedere oportunitatea pe care o deschide nemenționarea noastră în SSN.
- De ce mimetismul nu este o opțiune pentru România: SUA nu au nevoie de o nouă Ungaria în Europa
Chiar dacă pe termen scurt alinierea necondiționată, inclusiv în plan ideologic, cu administrația Trump ar putea părea o strategie de succes pentru a securiza sprijinul SUA față de România în dimensiunea de apărare, ar fi iresponsabil ca România să încerce să devină o a doua Ungaria în interiorul Uniunii Europene. Modelul Orban are o logică aparentă: președintele Trump recompensează loialitatea și prietenia pe criterii ideologice, ironizează public statele care moralizează sau rezistă tacticilor de “șarm ofensiv” și este indiferent față de caracterul intern al regimurilor cu care interacționează. Orban a obținut un tratament favorabil din partea administrației Trump, fiind invitat la Casa Albă și Summitul de pace din Sharm el-Sheikh, a beneficiat de sprijinul președintelui american în perspectiva alegerilor parlamentare din aprilie 2026, poziționându-se ca interlocutor al acestuia în Europa chiar şi ìn lipsa unei poziții geostrategice de prim rang sau a resurselor materiale consistente. Dacă scopul României este securitatea și angajamentul american, de ce să nu-i dăm pur și simplu Washingtonului ceea ce își dorește, adică elite guvernamentale care să-i preia necritic retorica izolaționistă, anti-UE?
Vizita premierului Ungariei la Casa Albă din noiembrie 2025 a fost primită cu simpatie și oarecare invidie în cercurile politice autohtone, întreținând imaginea potrivit căreia Orban ar fi un mare deal-maker care reușește să îi joace cu aceeași mână și pe americani, și pe ruși, și pe chinezi. Imaginea este adesea folosită pentru a contrasta cu stilul docil, lipsit de asertivitate al liderilor români. Într-adevăr, dacă vedem politica externă drept un sprint și nu un maraton, putem bifa drept o contraperformanță faptul că premierul Ungariei a ajuns la Casa Albă înaintea președintelui României. Totuși, ar trebui să ne intereseze și conținutul celor agreate la Casa Albă. După cum a arătat și BBC, Ungaria a încheiat un acord pentru a cumpăra gaze, reactoare modulare de mici dimensiuni și sisteme de armament din SUA, în schimbul unei derogări temporare de la sancțiunile americane asupra petrolului și gazelor rusești. Nici măcar o mențiune despre investiții americane care să suplinească fondurile europene pierdute de Ungaria, nici măcar o mențiune despre garanții de securitate. Bref, conform calculelor BBC, Orban a angajat Ungaria la plata a 15,86 miliarde de dolari către SUA pentru a obține nimic mai mult decât sprijin politic pentru propriul regim.
Strategia Ungariei în raport cu Statele Unite ar fi falimentară dacă ar fi aplicată de România pentru că nu ne-ar oferi ceea ce noi avem nevoie: nu avem nevoie de sprijin retoric pentru o guvernare sau alta, nici de favoruri tranzacționale de moment, ci de sprijin militar durabil. Chiar luând în considerare simpatia lui Trump față de Orban și alinierea ideologică dintre cele două administrații, Ungaria a fost de asemenea afectată de redimensionarea trupelor americane din Europa Centrală și de Est. Mai mult, înainte de a replica acest model, ar trebui să luăm în considerare costurile care vin la pachet cu el. Hedging-ul strategic al Ungariei costă. Pentru a-l replica, România ar trebui să sacrifice poziționări necesare pentru apărarea intereselor noastre de securitate directe. România nu-și permite să fie împăciuitoare cu o Federație Rusă care militarizează Marea Neagră și nici nu-și poate permite din punct de vedere economic să piardă fondurile europene de care depinde dezvoltarea comunităților noastre.
Spre deosebire de Ungaria, România nu-și permite nici o alienare a aliaților de pe frontul estic al NATO, de reziliența cărora depinde și securitatea noastră. România nu-și poate apăra singură interesele, iar copierea modelului Orban, care este unul eminamente o poziție de izolare, ar presupune abandonarea capacității României de a construi coalițiile de care are nevoie în UE și NATO pentru a securiza Marea Neagră și Republica Moldova, pentru modelarea apărării europene în moduri care să servească intereselor naționale românești. Toate aceste costuri sunt prea mari pentru a obține ceea ce a obținut premierul Ungariei în ultimele sale întâlniri cu președintele american: nimic de substanță pentru securitatea Budapestei, doar capital politic de consumat la proximele alegeri. Statele Unite nu au nevoie de un al doilea cal troian în Uniunea Europeană. Au deja unul, iar toate indiciile arată că, chiar dacă am adopta o asemenea poziție servilă, beneficiile ar fi mai puțin substanțiale decât costurile, iar Washingtonul ar putea continua să prefere originalul copiei noastre.
- De ce decuplarea de SUA este indezirabilă și imposibilă.
De ce este indezirabilă? Deoarece Statele Unite oferă Europei avantaje competitive, necesare pentru o descurajare eficientă: echipamente militare de ultimă generație, umbrelă nucleară, schimb de informații cu cele mai puternice agenții de intelligence din lume, capabilități cibernetice și spațiale.
De ce este imposibilă? Datorită unor factori structurali, în primul rând faptul că materializarea autonomiei strategice europene în dimensiunea de apărare este condamnată să dureze mai mult decât va dura ca Federația Rusă să provoace Europa, poate chiar pe cale convențională.
1. Materializarea autonomiei strategice europene în plan militar ne va lua minimum 10 ani dacă începem astăzi. Putin ne poate ataca în 5
Un raport din mai 2025 al Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS) oferă cea mai cuprinzătoare evaluare recentă. IISS a estimat că Europa ar avea nevoie de între 226 și 344 de miliarde de dolari pentru a se alinia la sistemele și platformele de arme convenționale ale SUA, care joacă un rol central în apărarea continentului. Pe un ciclu de viață de 25 de ani, incluzând costurile de întreținere, această sumă ar putea crește la peste 1 trilion de dolari. O analiză separată realizată de Bruegel și Institutul Kiel a estimat că ar fi necesare investiții considerabile în domeniul apărării, de aproximativ 250 de miliarde de euro pe an, pentru a contracara în mod eficient forța militară rusă. Europa ar trebui să desfășoare aproximativ 50 de brigăzi suplimentare, cu un total de 300.000 de soldați. Pentru aceasta, ar fi necesare cel puțin 1.400 de tancuri de luptă principale noi și 2 000 de vehicule de luptă pentru infanterie, ceea ce ar depăși stocurile actuale ale întregii forțe terestre germane, franceze, italiene și britanice.
Raportul IISS prezintă în detaliu cât timp ar dura dezvoltarea diferitelor capacități:
- Forțele pe care Europa le-ar putea dezvolta cel mai rapid sunt cele terestre. Dezvoltarea acestor forțe și a armamentului lor ar costa între 51 și 93 de miliarde de dolari. Totuși, pentru a egala pe deplin capacitatea forțelor terestre americane în Europa, ar fi nevoie de 10 ani.
- Puterea aeriană (cea mai costisitoare și cea mai lentă): Puterea aeriană ar fi cea mai costisitoare de reprodus, cu un preț cuprins între 88 și 125 de miliarde de dolari. Producția de avioane de vânătoare, instruirea piloților și dezvoltarea capacităților de superioritate aeriană necesită cele mai lungi termene de livrare.
- Forțele navale: Ar fi necesare încă 10 submarine nucleare, iar construirea lor durează un deceniu. Ceea ce este cel mai îngrijorător în raportul IISS este perioada de vulnerabilitate. Dacă SUA încep retragerea anul acesta și Federația Rusă își reconstruiește baza militară până în 2027, Europa se confruntă cu un pericol strategic: o perioadă de 2-5 ani de expunere fără o descurajare suficientă.
Chiar și cu bugete mai mari pentru apărare, calendarul pentru construirea de noi sisteme și dezvoltarea infrastructurii militare-industriale înseamnă că îmbunătățirea capacităților nu va avea loc rapid. Eliminarea vulnerabilității pe termen scurt fără prezența SUA ar fi, așadar, o sarcină foarte dificilă pentru europeni. O evaluare realistă sugerează că este nevoie de minimum 10-15 ani pentru a construi o bază industrială de apărare capabilă să susțină un conflict de intensitate ridicată împotriva Federației Ruse fără sprijinul SUA – iar asta presupunând o voință politică susținută, investiții masive și constante (3-4% din PIB), dar și o coordonare industrială de succes. Autonomia strategică completă, inclusiv tehnologiile avansate autohtone, ar dura în jur de 20-25 de ani.
2. Umbrela nucleară europeană nu s-a materializat sub Macron. Se va realiza sub o președinție Bardella?
Decuplarea de Statele Unite este o indezirabilă din cel puțin o perspectivă: capacitatea de descurajare a NATO este intim legată de umbrela nucleară americană. Adepții decuplării față de SUA ezită convenabil să vorbească despre acest elefant din încăpere și să ofere o alternativă fiabilă. Ideea unei „umbrele nucleare europene”, adică extinderea disuasiunii nucleare franceze pentru a proteja întreaga Uniune Europeană, a fost evocată periodic de președintele Emmanuel Macron în sprijinul ideii de autonomie strategică europeană, dar nu s-a concretizat niciodată. Perspectiva unei președinții Bardella începând cu anul 2027 nu ar schimba această ecuație, ci ar complica-o și mai mult.
Franța are o doctrină nucleară strict națională, construită în jurul conceptului de interese vitale ale națiunii franceze. Aceste interese nu au fost niciodată definite public și cu atât mai puțin extinse pentru a include teritoriul altor state. Arsenalul francez (aproximativ 290 de focoase) este dimensionat pentru disuasiune minimă – suficient pentru a descuraja un atac asupra Franței, nu pentru a garanta securitatea continentală. Germania și statele est-europene au rămas ancorate în garanțiile americane prin NATO, considerându-le singurele credibile. Întrebarea fundamentală „Ar risca Parisul pentru Varșovia?” nu a primit niciodată un răspuns convingător din partea elitelor franceze. În plus, celelalte state membre nu au fost dispuse să cedeze suveranitate în materie de apărare către Paris. Chiar România, prin vocea fostului consilier pentru securitate națională Cristian Diaconescu, a refuzat oferta franceză, afirmând că umbrela nucleară americană este suficientă.
Politicianul de extremă dreaptă Jordan Bardella, creditat cu prima șansă astăzi pentru a-i urma lui Macron la președinția Franței, promovează o viziune asupra suveranității care contrazice premisele unei astfel de umbrele nucleare europene. Extinderea disuasiunii nucleare presupune o formă de federalism defensiv – asumarea că securitatea Franței este indisociabilă de cea a partenerilor europeni. Or, discursul lui Bardella pune accent pe interesul național francez în sens restrâns. Mai mult, credibilitatea unei garanții nucleare depinde de încrederea partenerilor în angajamentul celui care o oferă. Un guvern eurosceptic, care a contestat repetat proiectul european, ar avea dificultăți enorme în a convinge Polonia sau țările baltice că Franța și-ar risca existența pentru ele. În fine, disuasiunea nucleară extinsă funcționează doar dacă adversarul o crede credibilă. O Franță condusă de un partid care a exprimat în trecut simpatie pentru pozițiile rusești ar transmite exact semnalul opus.
Umbrela nucleară europeană rămâne, deocamdată, o construcție retorică mai degrabă decât un proiect operațional. Președintele Macron nu a reușit să o materializeze pentru că obstacolele sunt de natură structurală, nu conjuncturală. O președinție Bardella nu doar că nu ar rezolva aceste obstacole, ci ar adăuga altele noi – mai ales o criză de credibilitate care ar face orice garanție extinsă lipsită de sens strategic.
- Conceptul de asertivitate selectivă: cum ne organizăm noua strategie de poziționare euro-atlantică?
Văd asertivitatea selectivă ca pe o poziție strategică prin care România modelează agenda euro-atlantică în zonele sale de interes imediat și își calibrează angajamentul față de parteneriatul transatlantic și european pe baza capacității demonstrate a acestora de a aborda frontal interesele de securitate ale țării noastre. Aceste interese de securitate, iar nu alinierea de dragul alinierii, trebuie să fie principiul de organizare pentru politica externă a țării noastre. Când politicile americane se intersectează cu interesul național, România apără parteneriatul transatlantic prin toată forța sa. Când politicile americane se distanțează de interesele noastre, România își afirmă interesele în interiorul comunității europene, păstrând în același timp arhitectura transatlantică funcțională. În niciun caz România nu-și subordonează direcția de acțiune unui patron extern. Asertivitatea selectivă poate deveni deci un instrument de obținere a independenței solidare, așa cum este reflectată ea în noua Strategie națională de apărare a României. în concordanță cu conceptul de independență solidară.
România trebuie să fie asertivă în două direcții simultane:
- Pentru a apăra parteneriatul transatlantic drept cea mai sigură garanție pentru descurajarea agresiunii rusești asupra României. La nivelul UE, România ar trebui să acționeze în direcția construcției unei autonomii strategice europene care să însemne „autonomia de a acționa decisiv atunci când Statele Unite nu doresc sau nu sunt disponibile”, nu „decuplarea față de Statele Unite”. România ar trebui să construiască coaliții cu statele din regiunea Europei Răsăritene pentru a garanta faptul că discursul privind autonomia strategică a UE de sorginte gaullistă nu face parteneriatul transatlantic și mai șubred decât este astăzi, arzând punți pe care nu le-am mai putea (re)construi vreodată. Ar fi rezonabil ca preferința principală a României să fie consolidarea NATO cu un pilon european puternic, fapt care pare a fi dorit inclusiv de către Washington, în detrimentul „autonomiei ca decuplare”.
- Pentru a direcționa inițiativele de apărare ale Uniunii Europene pentru (1) a fortifica frontul estic cu prioritate, (2) a garanta complementaritate și interoperabilitate cu NATO România nu ar trebui să blocheze inițiativele menite a fortifica pilonul militar al UE, ci dimpotrivă. Bucureștiul ar trebui să fie un avocat vocal al dezvoltării capabilităților de apărare europene pe frontul de est și în special în regiunea Mării Negre, regiune care, pe fondul redimensionării prezenței militare americane pe continentul nostru, a devenit cea mai expusă zonă la o Federație Rusă din ce în ce mai agresivă. În viziunea României, o Uniune Europeană a Apărării este necesară, iar centrul său de greutate trebuie să fie în Europa de Est, în special jumătatea sudică a flancului estic, care sub umbrela NATO a fost apărată disproporționat raportat la jumătatea nordică. O Uniune Europeană a Apărării ar trebui să înceapă prin fortificarea Hub-ului UE pentru securitate la Marea Neagră, condus de România, precum și prin inițiativa de monitorizare a flancului estic “Eastern Flank watch” și zidul de drone european.
În spatele logicii asertivității selective se află credința că decidenții noștri pot și trebuie să selecteze pe ce chestiuni alinierea cu Washingtonul este vitală pentru asigurarea securității naționale. România trebuie să navigheze o relație impredictibilă cu Statele Unite din postura de aliat, nu din cea de client. În linii mari, putem distinge între cazuri unde:
- Alinierea este necesară, atunci când Washington se suprapune total intereselor de securitate ale României: România ar trebui să urmeze Statele Unite în demersul de a face NATO mai letală, prin consolidarea pilonului european și consolidarea bugetelor destinate cheltuielilor cu apărarea. România ar trebui să urmeze Statele Unite în strategia de „naming and shaming” demarată încă din timpul primului mandat Trump pentru a determina Europa de Vest să devină independentă de Federația Rusă din punct de vedere energetic (cu alte cuvinte, să termine cu ipocrizia).
- Alinierea este condiționată, atunci când Washington se suprapune parțial intereselor de securitate ale României: Aidoma Statelor Unite, țara noastră ar putea să fie prudentă să-și asume responsabilități de securitate suplimentare în afara zonei sale de interes direct. În cazul nostru, ne referim la perspectiva unui conflict în Asia-Pacific sau Orientul Mijlociu. De asemenea, Bucureștiul ar putea să fie mai vocal în relație cu Washingtonul privind legislația noastră robustă împotriva operatorilor economici conectați cu Partidul Comunist Chinez și să prezinte imperativul acoperirii costurilor de oportunitate de către SUA, cu atât mai mult cu cât România s-a aliniat mai rapid coaliției anti-Huawei decât alte state europene.
- Alinierea nu este o opțiune, atunci când interesele noastre de securitate nu sunt respectate: De exemplu, România nu ar trebui să gireze o reeditare a episodului Nord Stream, cu SUA pe post de Germania, reambalând rețeta falimentară a obținerii păcii europene prin legături comerciale cu Federația Rusă. România nu ar trebui să susțină nici o potențială relaxare a sancțiunilor asupra Moscovei, cel puțin nu în lipsa unui acord de pace acceptat de partenerul nostru strategic de la Kiev.
În interiorul UE, asertivitatea selectivă propune un lucru de bun simț: ne alegem chibzuit bătăliile. Autonomia strategică europeană, vag definită, ne permite acest lux, de a fi un partener constructiv în modelarea sa treptată fără a aliena Statele Unite de dragul ortodoxiei decuplării. După mine, interesele noastre de securitate națională pentru care trebuie să mergem până la capăt, apăsând pedala de accelerație până jos atât în Bruxelles cât și la Washington sunt finite ca număr, tocmai pentru că sunt doar cele existențiale: integritatea teritorială a României, asigurarea libertății de navigație a Mării Negre, integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și o rezoluție favorabilă Ucrainei în marja războiului de agresiune al Federației Ruse. Oricare alt interes este marginal în raport cu cele existențiale și nu presupune, deci, ca România să-și demonstreze cu orice preț asertivitatea în raport cu aliații vest-europeni sau americani. Să luăm ca exemplu ilustrativ conflictul companiilor de big tech americane cu Comisia Europeană pe subiectul aplicării Digital Services Act (DSA). Din punctul meu de vedere, România a ratat trenul oportunității de a se afirma, după anularea alegerilor prezidențiale pe motiv de interferență străină, ca lider european în domeniul rezilienței față de interferență (FIMI) în procesele democratice. România procedează corect să nu poarte stindardul în această bătălie cu sumă nulă a Washingtonului cu Bruxellesul, iar a nu exprima o poziție în acest conflict nu înseamnă, desigur, că Bucureștiul nu-și poate contura propria diplomație a rezilienței împotriva FIMI în context european, continuând să sprijine eforturile Republicii Moldova de a-și consolida capabilitățile instituționale pentru a răspunde la atacurile hibride orchestrate de Federația Rusă. Altă bătălie în comunitatea euro-atlantică pe care România nu ar trebui să se ambiționeze să o tranșeze se referă la numeroasele conflicte cu privire la politica de imigrație a Uniunii Europene, criticată frontal în noua Strategie națională de securitate națională a Statelor Unite.
Cum diferă conceptul de asertivitate selectivă față de alte opțiuni conceptuale? Spre deosebire de hedging-ul strategic, prezent în politica externă și de securitate a Ungariei și Turciei, asertivitate selectivă a României ar opera în interiorul comunității euro-atlantice, nu în exteriorul acesteia. Asertivitatea selectivă ar permite României să influențeze prioritățile comunității euro-atlantice, nu să mențină opțiunile deschise în exteriorul său – cum ne propun cei care ar dori să vadă România mai apropiată de Republica Populară Chineză (pentru a minimiza riscurile impredictibilității SUA, pe fondul competiției dintre marile puteri) sau mai puțin aliată cu Ucraina pentru a nu provoca și mai mult Federația Rusă. Asertivitatea selectivă nu reprezintă opțiunea de a face hedging între Bruxelles și Washington pentru a extrage beneficii din ambele părți cu costuri minime. România nu trebuie să spună Washingtonului „dați-ne mai mult sau vom pivota către autonomia europeană”, nici să spună Bruxellesului „investiți mai mult în noi, altfel vă vom bloca inițiativele de apărare”. Asertivitatea selectivă este tocmai despre a selecta care arhitectură din interiorul mozaicului euro-atlantic (UE, NATO sau parteneriatul strategic bilateral cu Statele Unite) servește mai bine căror obiective de securitate ale României. Un stat care ar practica hedgingul, confruntat cu impredictibilitatea administrației Trump, ar căuta să-și cultive parteneriatele de securitate cu puteri rivale SUA și să transmită semnale de realiniere. Asertivitatea selectivă propune altceva: menținerea angajamentului față de structurile transatlantice și suplimentarea cu capabilități europene a ceea ce Statele Unite nu pot sau nu mai doresc să asigure în teatrul de operații european.
Asertivitatea selectivă merge un pas dincolo de identitatea strategică a României de stat aflat la frontiera UE și NATO, care este reactivă și pune accent pe vulnerabilitatea noastră în raport cu blestemul geografiei. România nu este un stat „buffer” care trebuie ocrotit de Occident față în față cu pericolul reprezentat de Federația Rusă, ci un actor statal occidental, încrezător în propriile puteri, cu interese distincte și capabilități prin care poate să-și atingă aceste interese. Asertivitatea selectivă este compatibilă cu atlantismul, fără a reprezenta o reeditare a „atlantismului reflexiv”, în care alinierea cu poziția Washingtonului este automată, totală și netrecută prin filtrul exigent al interesului național, așa cum ar trebui el să fie definit de aleșii țării. Asertivitatea selectivă implică faptul că până și cei mai investiți și loiali aliați trebuie să facă alegeri strategice privind destinația mobilizării capitalului politic. În raport cu Bruxellesul, asertivitatea selectivă propune conturarea treptată și responsabilă a autonomiei strategice europene, în locul decuplării bruște și deșănțate de Washington, care la ora asta i-ar avantaja doar pe dușmanii noștri, în special pe cei de la Moscova.
- Ce urmează?
Și totuși, cum putem operaționaliza acest concept al asertivității selective prin măsuri concrete, fezabile ìn noul context strategic placat de Strategia națională de securitate a Statelor Unite? Elita de securitate națională din România ar putea să considere următoarele recomandări:
- Cel mai important furnizor de securitate pentru România este România, nu SUA: Un buget național pentru anul 2026 care să conțină 3% din PIB pentru apărare ar semnaliza nu doar că țara noastră ia în serios implementarea unei strategii de apărare națională bazată pe „independență solidară”, dar și că suntem un aliat responsabil în interiorul NATO, care-și ia în serios rolul de furnizor de securitate la Marea Neagră.
- Un parteneriat strategic cu poporul american, în complementaritatea celui cu administrația federală: Potrivit datelor recent publicate din sondajul Reagan privind apărarea națională, sondaj național realizat anual pentru a măsura modul în care poporul american înțelege problemele cheie de apărare și securitate națională, 79% dintre cetățenii americani văd în continuare Federația Rusă drept un inamic, ceea ce reprezintă chiar mai mulți cetățeni decât cei care văd Republica Populară Chineză inamică (76%) sau Iranul (77%). Atitudinile favorabile față de NATO sunt la un nivel record, iar 76% dintre americani susțin respectarea obligațiilor care decurg din Articolul 5 al Tratatului Alianței, procentul fiind în creștere față de ultimii ani.
Aceste date indică faptul că, și în contextul unei administrații federale eurosceptice, există premisele pentru ca o țară precum România să-și dezvolte pârghii importante de diplomație publică și să solidifice astfel un parteneriat strategic cu poporul american, care să asigure sprijinul popular pentru menținerea Statelor Unite angajate pe frontul estic al NATO. În această logică, următorul ambasador al României în SUA ar trebui să continue tradiția începută de Ambasadorul Andrei Muraru prin turul “50 States One Community” pentru a ne asigura că povestea României se face auzită și dincolo de Washington DC, precum și pentru a menține un parteneriat onest și lucrativ cu diaspora română, cu atât mai mult în contextul alegerilor parțiale de anul viitor din Statele Unite.
- Menținerea angajamentului Statelor Unite la Marea Neagră prin schimb de informații, apărare aeriană și infrastructură, ca o prioritate pentru diplomația română în pregătirea vizitei președintelui Nicușor Dan la Washington.
- Consolidarea Inițiativei celor Trei Mări: un NATO economic pentru Europa Centrală și de Est. Lansată în urmă cu 10 ani în timpul primei președinții Trump, această inițiativă de interconectivitate în domeniul energetic, digital și de transporturi poate reprezenta nu doar o oportunitate de dezvoltare economică prin întărirea coridorului Nord-Sud european, dar și o oportunitate de a menține angajamentul american în regiune. Premisele pentru consolidarea proiectelor de infrastructură cu statele din Europa Centrală și de Est sunt ilustrate în noua Strategie de securitate națională a Statelor Unite, sub forma intenției „dezvoltării națiunilor sănătoase” din această regiune.
- Accelerarea operaționalizării triadei inaugurale a Uniunii Europene a Apărării: Hub-ul pentru securitate la Marea Neagră condus de România, Eastern Flank watch și zidul de dorne european trebuie să reprezinte priorități 0 pentru a descuraja Federația Rusă să-și continue operațiunile hibride în Europa de Est. Pentru materializarea acestor proiecte în anul următor, România trebuie să-și exercite cu prioritate leadershipul la nivelul UE, să devină mai asertivă în forurile de guvernare ale acesteia.
- Ridicarea trilateralei România-Polonia-Turcia la nivel de alianță militară ar consolida garanțiile de securitate ale României printr-un parteneriat cu cele mai puternice 2 state NATO din regiune. Pe fondul redimensionării prezenței militare americane la Marea Neagră, cuplată cu agresivitatea Federației Ruse, consolidarea acestei trilaterale devine o garanție suplimentară de securitate de care țara noastră are foarte mare nevoie.
Nu fără America, puternici în Europa, bazându-ne în primul rând pe România – aceasta trebuie să fie busola unei națiuni române care își asumă, în sfârșit, rolul de actor strategic, nu de spectator anxios al propriului destin.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Să apreciem curajul autoarei pentru a pune în discuție aceste probleme de securitate. Da, România a fost întotdeauna într-un fel de „triunghi al Bermudelor”, în mijlocul unor forțe politice și militare superioare nouă. De aceea am avut o politică/diplomație cu „geometrie variabilă”, uneori câștigătoare, alteori perdantă, dar cu scopul de asigurare a existenței unei identități statale a poporului român. Autoarea prin conceptul de „asertivitate selectivă” propune tot cam așa ceva, în sensul continuării politicilor noastre istorice. Da, un maraton, dar și un maraton prin istorie trebuie și el să aibă un scop, un obiectiv. Deci, care ar trebui să fie obiectivul politicii externe românești în condițiile actuale? Mai ales că Lumea vrea o Nouă Ordine Mondială, alta decât cea actuală. Și, se pare, că această mare schimbare se vrea a se face prin forță militară, nu diplomatic. Vezi cazurile Ucraina, amenințările Rusiei, ale Chinei cu Taiwanul, ba chiar ale SUA cu Canada și Groenlanda.
Europa noastră vrea să fie ce a fost, dar nu mai are putere politică și militară. Ar vrea să se transforme într-un fel de SUE, dar SUA s-a făcut prin război nu prin diplomație. Vreau să spun că Europa este incapabilă de a putea deveni o MARE PUTERE recunoscută la nivel internațional.
Despre România, jocul la 2-3-4 capete este o constantă a politicii noastre.
Dacă ar trebui să aleg o soluție, aș alege Trilaterala Polonia-Romania-Turcia o structură de putere locală semnificativă. Fiindcă, vai, SUA este departe, Europa de Vest este departe iar Rusia este aproape.
ceea ce spuneti cu ”Trilaterala Polonia-Romania-Turcia” are mult sens…a fost cindva coloana vertebrala a unei Diplomatii Energetice, care taia N-S traseul de gaze E-V
Polonia cu LNG-urile cu gaze din US si M.Nordului – RO cu gazele (care ar trebui luate inapoi de la A…sau macar terminate concesiunile, nu prelungite) si Turcia cu gazele lor si ale Middle East, ar fi sectionat traseul E-V, de la Rusia la Baumgarten…
iar cablul submarin Romania-Turcia ar fi fost net mai bine decit Azerbaidjan-Ungaria
ne e frica sa gindim ”out-of-the-box”
Trilaterala Polonia-Romania-Turcia poate fi o soluție nu numai energetică ci și politico -militară.
”Frumosul tabel” expus are o hibă, tot ce este în stînga lui (obiective rezonabile) poate fi aruncat la coșul de gunoi fără nicio problemă. Mintea lui Trump funcționează pe principiul unor scurtciruite neurologice aleatoare, independente de voința lui, astfel că funcție de intensitatea curentului și a modului în care are loc descărcarea între cei doi neuroni care țin locul emisferelor cerebrale, ce a spus azi, mîine este complet întors pe dos. Nu e vina lui, geniul stabil așa s-a născut și medicina nu a descoperit niciun tratament pentru asta. Poate am putea limita pagubele dacă ar purta o zgardă cu electroșocuri care să dea un curent la aceeași intensitate și de sens invers care poate i-ar anula descărcările cognitive , deh, poate merită, zic și eu…
Excepțională analiză. Relația între Europa și America trebuie să fie reconstruită , ori redimensionată dar păstrată în esența ei. Europa nu se poate separa de America . Și America are nevoie de Europa. Poziția României în acest proces este foarte bine descrisă . Numitorul comun este poziția față de RUSIA. RUSIA este adevăratul pericol atât pentru Europa cât , mai ales , pentru România.
Felicitări pentru această analiză cuprinzătoare , argumentată și asertivă !
În rest , numai de bine.
Un lucru e indubitabil: noi trăim în Europa. Cred că de la asta ar trebui să plecăm. Noi ne-am construit cu ajutorul Marii Britanii și Franței. Fără Franța noi nu existam, oricât ne-am fandosii și ne-am jignofi noi de acest adevăr istoric simplu. La o adică SUA lui Trump ne va vinde exact cum ne-a vândut Roosevelt, fără să-l doară în timp ce Churchill în zadar se ruga de el să nu facă această greșeală față de popoarele din Est. Pentru americani noi putem oricând să însemnăm marginea Rusiei, dar pentru Europa vom fi întotdeauna o țară a ei, a Europei. Rusia nu poate învinge o Europă unită, dar și Rusia și SUA vor apărea mai puternice pe o planetă cu o Europă dezbinată. Numai dacă ești cu probleme la mansardă nu-ți dai seama că SUA susține cot la cot cu Rusia dezbinarea Europei prin naționalism, după regula desparte și stăpânește.
Un articol foarte lung.
Si bine structurat.
Totusi, trebuia sa fie ,mai clar trasat Rubiconul: Trump/SUA.
Politica Trump nu este tot una cu politica SUA. Deocamdata, e prima vioara, Si face multe miscari ce contrazic politica americana traditionala. Abia cand toata America va urma doctrina Trump, trebuie sa ne punem problema ce sa facem. Acum, intrebarea este cu Trump sau fara el. In nici un caz impotriva lui. Pentru ca ar putea urma consecinte tragice,
Deci, Romania trebuie sa respecte cerintele lui Trump: 5% din buget sa se duca pe aparare. (Era si nevoie, intre noi fie vorba.) Dar trebuie vazut ce arme luam. Idealul este sa cumparam numai arme de varf, care sa fie fabricate in Romania. (Pentru ca sunt mai ieftine, daca le producem aici, pentru ca putem asigura mentenanta si in caz de razboi, nu asteptam arme de la altii. Practica a dovedit -in doua coflagratii mondiale si cu mai toti marii producatori europeni- ca altii ne vor da doar ce le prisoseste, daca le prisoseste. Si la preturi astronomice.) In plus, trebuie sa privim mai atent la Ucraina, care da licente pentru diferite drone unor tari europene: Danemarca, UK, Polonia. Poate ar trebui sa ne inscriem si noi in trendul fabricantilor de drone, cu asistenta ucraineana. Nu uitati ca e nevoie de mii de drone fabricate anual, in caz de razboi. Nu e de joaca.
In al doilea rind, trebuie sa intarim colaborarea cu tarile europene. Trump e departe. Si vedem ca e dispus sa-l slugareasca pe Putler in ofensiva lui neoimperialista, Deci, nu e de incredere, totusi. Europenii (UE+UK) sunt mai fermi in acesta privinta. Adica ce avem nevoie aici, in prima linie.
Dar, colaborarea europeana, pina la a crea cat mai multa europa, nu trebuie sa blocheze colaborarea economica cu firme americane.
Prin urmare, trebuie sa avem o conduita deschisa si -pe cat posibil- in afara ideologiilor.
Din pacate, suveranistii nostri nu sunt suveranisti autentici. Sunt mici pitigoi (dai in unu tipa doi) instrumentati de SVR, ce imita suveranismul si vor sa slugareasca pe Putler. Eventual Orban.
Nu cred ca trebuie sa imitam curentul tranatlantic acum, caci vine jumatatea mandatului si noi alegeri parlamentare. Posibil ca Trump sa aiba mari probleme, dupa, caci democratii sunt in ascensiune. Plus oarece probleme judiciare foarte grave. Vedem dupa noile alegeri prezidentiale daca o carmim, cum si cu cine. Garnitura actuala lasa de dorit. (Ma refer la suveranisti si la noii „traditinalisti” -PSD-)
Cate sute de miliarde/trilion euro pentru a combate acest cancer al omenirii tara numita Rusia!
Problema nu e ca Trump nu e Biden si ca , chipurile Romania nu a reusit sa inteleaga asta timp de 11 luni. Problema e ca Trump nu e Ronald Reagan, nu e George Bush, nu e Clinton, nu e George Bush jr., nu e Obama, nu e Eisenhower, nu e nici macar Roosevelt prin care USA a vandut jigodiilor comuniste, brutelor bolsevice, jumatate din Europa, fara ca USA sa faca eforturi vreodata ulterior pentru a-si rascumpara greseala imensa fata de aceasta jumatate de Europa….sau macar sa faca decentul demers de a-si cere scuze tarilor pe care le-a lasat prada bestiilor rosii.
Problema e ca Trump a umplut departamentul de stat cu fel si fel de pseudopoliticieni, cu fel si fel de derbedei si inculti care negociaza viitorul a zeci de milioane de oameni fara a avea un bagaj minim de competente si cunostinte macar generale de diplomatie, istoria relatiilor internationale, istorie in sine, etc Problema e ca a adus langa el un vicepresedinte care in mod vadit are lacune de natura intelectuala grave si mai mult decat atat, e un derbedeu plin de tupeu!
Problema e ca Trump impinge USA si prin asta intregul mapamond intr-o criza economica majora din care nu se stie cum se va putea iesi, Si face asta pentru ca nu intelege economie nici macar cat o gaina beata, iar cei pe care si i-a ales ca sfatuitori in domeniu sunt fie dementi, fie cretini nevindecabili.
Problema e ca partidul republican nu a fost in stare sa genereze mai mult decat acest duo de rasul curcilor Trump-Vance si ca nici macar acum nu realizeaza ca girand in continuare tampeniile lui Trump fac un enorm deserviciu nu numai USA ci intregii omeniri.
Problema e ca Trump pare total instabil in ceea ce priveste politica fata de Rusia si Ucraina, fata de Europa si China, fapt care ne afecteaza si ne va afecta pe toti.
Cu o administratie Trump nici un acord international in care USA este parte nu poate fi privit ca o garantie. Garantiile USA fata de Ucraina, garantii chipurile solide care au fost acordate in momentul in care USA au fortat Ucraina sa transfere intregul arsenal nuclear in 1991 catre Rusia nu valoreaza nimic acum … exact ZERO.
De ce garantiile fata de Romania ar functiona? Cine ne garanteaza asta? Trump? Cred ca glumiti!
Daca Trump voia sa opreasca razboiul din Ucraina, cel tarziu in martie 2025, 2 grupuri de lupta americane ( un grup de lupta inseamna un portavion plus navele aferente – 3 crucisatoare, etc…) ar fi trebuit sa fie in Marea Neagra sau macar in estul Mediteranei, submarine nucleare in nordul Norvegiei si in Marea Baltica, trupe americane consistente( marite efectivele ) in Europa, mai ales in Europa de est……si gata azi nu mai era niciun razboi. Putin si javrele comunistoid-kaghebiste din jurul sau sunt criminali, dar nu sunt nebuni.
In schimb azi vedem cum Trump iroseste forta militara a USA trimitand garda nationala pe unde crede el de cuviinta sau batandu-se cu comunistul idiot Maduro! Nu stiu ce poate fi mai clar decat atata pentru a se demonstra ca Trump e un idiot, ale carui garantii valoreraza exact zero.
Asa ca sansa noastra e EUROPA in jurul cvartetului Germania, Franta, GB, Italia plus nordicii care stiu ce vor( Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda). ….Daaa….Italia….pentru ca Georgia Meloni e un adevarat lider…..de dreapta. Nu e o caricatura precum Donald Trump.
Cu sau fara Trump, USA sa taca. USA, prin NATO si nu numai si-a asumat apararea Europei in fata Rusiei. Ne prefacem ca am uitat ca Germaniei si Italiei le-a fost interzis timp de zeci de ani dupa 1945 sa aiba forte armate peste nu anumit nivel. Poate azi Germania si Italia ar fi fost o mari puteri nucleare, daca ar fi fost lasate si situatia strategica era azi cu totul alta.
USA tradeaza azi Europa in fata Rusiei intr-un mod care pare a fi mai grav decat cel in care a facut-o Roosevelt….si intr-o anume masura si Eisenhower.
Asa ca mai ganditi-va!
”cel tarziu in martie 2025, 2 grupuri de lupta americane ( un grup de lupta inseamna un portavion plus navele aferente – 3 crucisatoare, etc…) ar fi trebuit sa fie in Marea Neagra”
Astea sunt discuții de bodegă. Portavioanele nu au ce căuta în Marea Neagră, iar România tocmai avea anulate alegerile prezidențiale. Zelenski făcea circ în Biroul Oval, neomarxiștii insistau disperați să continue războiul, iar acum e vina lui Trump că nu l-a oprit? Neomarxiștii sunt amenințarea principală pentru civilizația europeană și ei trebuie eliminați de pe scenă. Nu Rusia a organizat tentativele de asasinat asupra lui Trump.
”USA tradeaza azi Europa”
Yeah, right! 😀 Când Germania importa gaz prin Nord Stream, iar Rheinmetall construia poligoane militare în Rusia, tot USA trăda Europa? Ce-ar fi să înceapă Europa să restaureze democrația și să abandoneze neomarxismul? Europa a devenit tărâmul minciunii generalizate, iar asta se termină cu revolte de stradă.
nene, ai dreptate cu flota; U a facut curatenie in Marea Neagra si fara portavioane (americane sau nu); in rest, taci din gura, ca spui prostii!
@mongolul – ”taci din gura, ca spui prostii!”
Pentru informarea ta și a tovarășilor tăi: conform Convenției de la Montreux, portavioanelor nu le este permisă trecerea prin Bosfor și Dardanele, deci nu au ce căuta în Marea Neagră. Așa funcționează lumea civilizată, pe bază de tratate și convenții care se respectă. După o anumită vârstă, oamenii ar trebui să aibă ceva mai multă stimă de sine.
Da, numai ca „o parte a lumii civilizate” ( respectiv clanul MAGA, cu Trump si idiotul Vance in frunte, care momentan reprezinta pozitia USA) nu are de gand de nicio culoare macar sa condamne public, daca nu sa si contracareze, multiplele si gravele incalcari de tratate si conventii de catre Rusia lui Putin. In consecinta, as putea deduce din spusele tale, draga Harald, ca parerea ta ar fi ca lumea civilizata sa asiste inactiv si fara reactie la incalcarile de tratate si conventii internationale comise de mizerabilii planetei, incalcari care au ca efect zeci de mii de morti, saracie si haos social.
Macar ar trebui ca Trump si acolitii sai sa-si asume public sus si tare ca renunta la a apara si sustine libertatea si viata in tarile Europei, pentru ca asta face, incaclcand la randul sau si el tratate si conventii semnate de USA, pe care pur si simplu le calca in picioare.
M-as fi asteptat la o astfel de pozitie mai degraba din partea democratilor, care prin senilul Biden aruncase zona democrata in bratele unor idei dintre care multe pareau parasutate direct din „lupta pentru protejarea planetei” si alte fixisme manipulatorii propovaduite de comunisti.
Si ce sa vezi! Apar republicanii cu Trump, mare „dreptaci”, care se pupa in bot cu un jeg imputit de KGB-isto-comunist, care, in stil mai mult bolsevic decat de tip tarist, terorizeaza un popor, o tara ai carei cetateni nu au dorit nimic altceva decat libertate. Trump, marele „dreptaci” se pupa in bot cu un produs autentic al comunismului de tip sovietic, calcand pe cadavrele civililor ucrainienilor ucisi in mod smavolnic de clica ruseasca.
Asa ca lasa-ma cu tratatele! Garant pentru respectarea tratatului de la Montreux este Turcia si sper ca ne este clar ca Erdogan nu e un iubitor al Rusiei si al lui Putin, dar e un bun jucator in politica internationala. Fii convins ca la cererea NATO si a lui Trump Erdogan ar fi permis( evident intr-un mod diplomatic si inteligent) intrarea in Marea Neagra a oricarui tip de nava americana sau NATO. Pentru vreo suta de F-35 si ceva avantaje economice pentru Turcia, Erdogan ar fi trimis ajutor militar masiv in contextul aducerii unei flote de descurajare in Marea Neagra.
Este comică pledoaria pentru reguli a celui care îndemna oamenii să traverseze strada pe roșu dacă nu vin mașinile. E asta civilizație sau, nu cumva, ipocrizie?
@Hantzy – ”E asta civilizație sau, nu cumva, ipocrizie?”
Este ipocrizie, însă din partea ta: eu nu îndemnam pe nimeni la nimic, eu comentam despre nemții care strigă pe stradă la cei care traversează pe roșu, asta fiind o manifestare patologică a ordinii excesive din Germania.
În altă ordine de idei, ți-am mai explicat și altădată că încercarea de a compromite reputația interlocutorului face parte din repertoriul feminin, iar împotriva bărbaților nu funcționează. Sunt șabloane învățate de la mamă, sunt ridicole atunci când sunt folosite de băieți și sunt și mai ridicole atunci când sunt folosite de băieți trecuți de 50 de ani. Reputația mea e absolut aceeași, indiferent ce ai scrie tu despre mine. Și știi care e partea amuzantă? Și reputația ta e aceeași 😀
”Macar ar trebui ca Trump si acolitii sai sa-si asume public sus si tare ca renunta la a apara si sustine libertatea si viata in tarile Europei,”
Mai insistă tu mult cu astfel de exprimări, iar administrația Trump o să-ți demonstreze că mai poate retrage și alte trupe din România. Trump a fost ales de americani să le fie președinte, însă tu nu dai doi bani pe alegeri libere și corecte, tu anulezi alegeri când ai tu chef și mai ai pretenția să te apere Trump?
”Asa ca lasa-ma cu tratatele! ”
Exact asta e problema cu tine și cu tovarășii tăi: voi nu respectați tratatele și convențiile în vigoare, în schimb inventați voi niște obligații false pentru un președinte american ales legitim. Încearcă să înțelegi o idee simplă: dacă oamenii nu au un minim acord asupra a ce reprezintă adevăr și ce reprezintă minciună, nu le mai rămâne decât să se ia la bătaie. Chiar crezi că ești ”cel mai tare din parcare”, dacă se ajunge la așa ceva? Chiar crezi că trupele de ordine publică, formate din băieți de la țară, or să te apere pe tine și tabăra ta? Ești printre primii care au nevoie să fie apărați prin tratate și convenții, așa că ar trebui să ai mai mult respect pentru ele.
Adica cu fundul in doua luntri ! Cam asa a facut politica Romania de-a lungul timpului si-a cazut intre scaune ! Romania sa invete despre „suveranitatea europeana” sa se integreze in UE , sa accepte statutl de „organ” intr-un ORGANISM !
daca ne integram in UE federala, nu mai suntem cu fundul in doua luntrii;
daca Europa se divizeaza din nou, ccam asa stau lucrurile; totusi, e preferabil decat sa fim ca Belarus sau Ungaria;
”decat sa fim ca Belarus sau Ungaria”
Ungaria nu e Belarus. Ungaria face parte din NATO și UE, iar în Ungaria sunt prezenți toți producătorii auto din Germania. Singura problemă cu Ungaria este că respinge neomarxismul, asta doare, de fapt 😀
De câte ori a fost Orban la Washington și de câte ori a fost al tău? Foarte curând ai să urmezi exemplul Ungariei, la fel cum s-a întâmplat în 1989.
Noi spunem acolo, NATO, arme sofisticate, bugete. Toate astea sunt calcule din birouri, facute de persoane care in viata lor nu le-au vazut.
Exista realitati. Suntem in Europa, ajutorul in caz de ceva daca vine, vine prin sau din europa. Ajutorul nu e garantat, el s-ar putea si sa nu vina.
Unde e demografia in aceste analize? Pana la urma tot oamenii trebuie sa faca toate astea. Poate sa-mi aduca echipamente care vor, ca eu nu stiu sa le manuiesc. Mai mult, lumea nu stie sa acorde un prim ajutor medical, sau sa-si faca mancare, toti cumpara gata facut. Astea nu se fac peste noapte. Chiar si daca avem arme la discretie, nu stim sa le folosim, si poate nu are cine.
Trebuie antrenat populatia sa stie sa supravietuiasca mai bine, sa foloseasca armele, echipamentul de baza. Lucrat la demografie. Integrat economic mai strans cu UE, USA.
Mai ales cand incep turbulente, s-ar putea sa dispara sau sa se reconfigureze NATO si ce aliante mai sunt. Trebuie sa fim mai flexibil, si sa ne restructuram mult mai rapid.