marți, iunie 18, 2024

Nume și voci

Cândva, prin 1928, Jean Cocteau scria o piesă de teatru ce se numește La voix humaine. Vocea umană. O monodramă alcătuită sub forma unei lungi conversații telefonice în care nu se aude decât vocea apelantei. A femeii care îi face o sumedenie de reproșuri bărbatului de care urmează să se despartă.

Scrierea în care dramaturgul francez descoperea magia aparatului telefonic (prin anii ’50 Samuel Beckett avea să exploreze fascinația magnetofonului) venea după ce aceeași descoperire fusese făcută de autorii de romane. Undeva, într-un capitol al cărții sale Realitate și romanesc (Editura Tineretului, București, 1969) regretatul profesor clujean Liviu Petrescu analiza cât de des apărea în romanele din prima parte a veacului al XX lea, îndeosebi în interbelic, telefonul. Ca parte a noilor mitologii de care se ocupase Roland Barthes. Telefonul alb care apare atât de frecvent în filmele așa-numitului Nouvelle vague se alia în vremea Anului trecut la Marienbad cu automobilele de aceeași culoare ce îi atrăseseră atenția lui Barthes.

Telefonul mobil (o mitologie, acum numită gadget, a zilelor noastre) servește comunicării, în izolarea impusă de Covid, dintre Alexandra (Anda) Dragomir și Letiția Arcan, născută Branea. Personajele principale ale romanului Voci la distanță al Gabrielei Adameșteanu, apărut la finele anului 2022 la editura ieșeană Polirom. Cele două prietene de dată relativ recentă, amândouă sexagenare,  conversează telefonic ore și ore, profitând de faptul că soțul Letiției, un anume Petru Arcan, fost angajat al Departamentului Românesc al Europei Libere, redevenit colaborator ocazional al acestuia după mutarea postului la Praga și timida reluare a operațiunilor acestuia spre România, nu are grija costurilor. Ele căzând în sarcina managementului american. O fac reînviind trecutul. Trecutul lor ca și acela al României comuniste din care doctorița azi la pensie și romanciera aflată la ora debutului literar tardiv ca și la aceea a recuperării proprietăților de odinioară ale familiei au făcut, vrând-nevrând, parte. Aceasta în pofida unei anume indiferențe față de cotidian afișată de Anda. Care ține să ne asigure că nu a ascultat Europa Liberă, că nu a auzit defel despre atentatul împotriva postului. din februarie 1981 (căruia i-ar fi căzut victimă Pavel Arcan) și nici despre cazul tragic al inginerului Gheorghe Ursu. Toate amintite în treacăt în roman. Și cu toate astea, cotidianul irumpe aproape din fiecare pagină scrisă de Gabriela Adameșteanu. Cu sau fără acompaniamentul formației ABBA.

Ponderea masivă deținută în economia cărții de conversațiile telefonice, schimburile de replici dintre Anda și Letiția (personaj cu care ne-am mai întâlnit în Drumul egal al fiecarei zile, Provizorat și Fontana di Trevi), efectul de real, de autenticitate ce le este specific lasă impresia că prima parte a romanului, parte intitulată Țara urșilor, ar fi  fost parcă anume scrisă spre a fi dramatizată. Așa cum a fost odinioară Dimineața pierdută. În cea de-a doua parte, intitulată Folderul Andei, telefonul mobil îi lasă locul computerului. La care Anda Dragomir își scrie mărturisirile cu scopul de a le pune mai apoi la dispoziția Letiției. Care ar urma să scrie, servindu-se de ele, un nou roman. Asta dacă va scăpa cu bine după îmbolnăvirea cu Covid și nu va repeta soarta Corinei. Letiția nu mai este o voce în această a doua parte a romanului, avem doar vești eliptice despre ea, atâtea câte îi sunt comunicate telefonic Andei de Petru.

În această a doua parte sunt reluate, detaliate, o suită de episoade amintite în prima, lor asociindu-li-se altele. Un loc aparte deținând povestea unui anume Gigi Trif, chelnerul lui Ceaușescu, ocazie pentru naratoare de a evoca o serie întreagă de episoade din istoria/legenda familiei Ceaușescu. Și aici, dar parcă mai mult decât în Țara urșilor, trecutul, dominat de dictatură și de instrumentele acesteia (îndeosebi Securitatea) se amestecă cu prezentul, anii 70-80 se combină cu anii romantici, cu povestea mineriadelor, a noilor lupte pentru putere, cu istoriile celor numiți les nouveaux riches recrutați- cum altfel?- dintre cei care au făcut legea și odinioară. Ori au stat în umbra celor ce o făceau.

Are indubitabil dreptate Sanda Cordoș atunci când, în cele câteva rânduri de recomandare publicate pe coperta a patra a volumului, afirmă că Voci la distanță înseamnă un puternic roman de familie. Anda, refugiată la munte de teama virusului ucigaș, în vila construită cu bani europeni, vilă ce riscă mereu să fie atacată de urși (de aici și titlul dat primei părți a cărții) relatează cu lux de amănunte povestea familiei sale. Aceea a părinților, a fratelui geamăn pierdut care se chema Alexandru, și despre care ea nutrește convingerea că trăiește. Neconvenindu-i însă defel atunci când află detalii despre ceea ce era până mai deunăzi secretul lui Polichinelle,  Sau povestea   mariajului eșuat cu Andu ori a aceluia cu Sandi. Încheiat odată  cu moartea acestuia.  A fiicei Delia și a fiului Liviu plecat pe alte meleaguri după nereușita de la admiterea la facultate. Însoțindu-se cu vocea Letiției Arcan, Anda reface și povestea familiei Branea. Completând asfel ceea ce știam deja din, de pildă, Fontana di Trevi. Mai apar în carte și familia Morar, și familia Trif, și familia doctorului Tatarcan. Cu o mulțime de detalii surprinzătoare despre acestea.

Voci la distanță este deopotrivă istoria fraților. Despărțiți din felurite motive. Îndeosebi, din cauza greșelilor familiei. A tatălui lui Alexandru care poate că îi cunoștea acestuia secretul. A tatălui (un altul) prea dur cu eșecul lui Liviu.

Însă, în primul rând, Voci la distanță este un roman politic. El conține cronica ultimilor zece-cincisprezece ani ai dictaturii comuniste. Cu frigul, foamea, frica aferentă, cu sistemul de pile, cunoștințe, relații, cu mizeria din spitale, cu zvonistica dătătoare de speranțe. Cronica zilei de 22 decembrie 1989 cu apăratul Televiziunii, strigătele fals disperate ale lui Teodor Brateș și Revoluția furată. Cronica dezamăgirilor în cascadă de după.

Sunt multe povești, multe istorii personale, toate muiate în politic, nenumărate fire narative în Voci la distanță. Toate exemplar concentrate în numai 300 de pagini. Puțin pentru ceea ce înseamnă obiceiurile scriitoarei. Concentrarea aceasta fiind o performanță, un pariu cu sine însăși, câștigat și savurat ca atare de romancieră.

Nu împărtășesc opinia că Voci la distanță ar fi mult așteptatul roman al pandemiei. Sau că ar fi în primul rând asta. Voci la distanță nu este nicidecum în primul rând un fel de Decameron  al veacului nostru. Cu personaje care, obligate să se izoleze, își povestesc lor sau altora trecutul. Deși rememorarea trecutuluui contează. Nu, personajele din Voci la distanță nu povestesc doar ca să povestească.

Nu știu dacă Voci la distanță este cel mai bun roman post-decembrist al Gabrielei Adameșteanu. Dar că este o carte valoroasă ce merită cu prisosință a fi citită știu sigur.

Gabriela Adameșteanu- VOCI LA DISTANȚĂ; Editura Polirom, Iași, 2022.     

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Felicitari dle Moraru! Sunteti activ si aveti noroc ca sunteti publicabil. DE aceea va rog sa mentionati ca pe 6 martie 1945 a inceput dictatura comunista in Romania. Din cate am trecut in revista NICIO publicatie nu a mentionat acest odios inceput. Nu era oare cazul ?

    • Eu am citit mai multe articole, apărute, e drept, pe site-uri despre acel moment tragic. Cu ani în urmă am scris eu însumi un articol pe tema respectivâ. Se chema Ziua în care am devenit tovarăși.

    • Numele bulevardului 6 Martie a fost schimbat dar aceeasi si cu odraslele si familiile lor au ramas la butoane.
      Nu mai avem forma fara fond. Avem fond invariabil cu o spoiala de forma.

  2. Femeia lui Cocteau cred ca ori:
    a) Cauta „condica de sugestii si reclamatii” a unui anumit barbat, :))
    sau
    b) Dorea sa fie infierat barbatul ori la gazeta de perete sau prin interactiuni sociale cu semenele.
    sau
    c) Facea repetitie pentru procesul de divort.

    • Aveți un umor teribil. Și o jnteligenta debordanta. Unicul rival ar fi inegalabilul Ion Stanila. Depasiti-l! Baftă!

      • Va multumesc dar cred ca ma complimentati prea mult. ;)
        Sunt doar un biet (la origine) bucurestean care doar ocazional merge la munte.

        Si nici macar nu sunt inrudit sau prieten cu cei care au facut ginul romanesc Puscalupi. Si nici nu l-am gustat vreodata.
        Pușcălupi este un brand de gin românesc creat de Ștefan Bărbulescu, inspirat din moștenirea botanică a lui Pușcălupi, primul cabaner al Mălăieștiului, care a contribuit la crearea celei mai complete lucrări botanice din Țara Bârsei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro