luni, noiembrie 28, 2022

Numele meu este Legiune

Scriu un roman despre ratați! Mă simt foarte încântat de mine însumi; nevastă-mea mai puțin, ba chiar deloc: „Scrii tu despre ratați! Mă scuzi, maestre! Gunoiul l-ai dus? Cartofii i-ai curățat? Copilul ăla și-a făcut temele? Rufele le-ai întins? Ia uite la el… scrie despre ratați! Păi de ratați ne arde nouă?”. Ce să zic? Duc gunoiul.

Am citit de curând o carte ce mi-a picat în mână printr-un complex cu totul special de împrejurări (viața!) și ce mi-am zis? Ia să mai stârnesc niște pasiuni tembele printre români – adică printre românii bătrâni, uitați de Dumnezeu pe pământ, că tinerii au alte treburi. „Cum l-a împușcat Iorga pe Iorga”, așa se numește cartea*, și nu e nimic romantic sau beletristic într-însa, este o biată carte pentru istorici, pentru șoarecii de bibliotecă (sau, mai exact, „de arhivă”). No offence, Petre Opriș! (parcă văd ce-mi răspunde: Not taken). Ceva, însă, m-a râcâit. Mă râcâie și-acum.

E vorba despre statutul social al ucigașilor. Au fost două echipe de asasini**: cei care l-au omorât pe Madgearu (pe la spate, gloanțe-n ceafă – le-a fost frică să-l privească-n ochi!) și cei care l-au împușcat pe Iorga (din față, prinseseră curaj și gustul uciganiei). Cartea este complet concentrată pe aceste două crime, ai căror făptuitori nu au fost nici prinși, nici judecați vreodată***, dar eu nu. Prea puțin, adică, mă interesează adevărul istoric (admit că în acest caz anume, adevărul este uimitor de greu de descâlcit), ci concluzia, cum să-i spun, profesională: erau ratați.

Las deoparte faptul că cele două asasinate au fost absolut gratuite (nici șefii Legiunii, nici „camarazii” nu au știut de ideea asasinilor, cu atât mai puțin de modul de acțiune: a fost vorba, ca să zic așa, de „inițiative personale”! Așa fac și eu când mă duc la Carrefour: ea îmi trece pe listă pâine, lapte, iaurt, castraveți și roșii, iar eu mă întorc triumfător acasă cu sardine, ciocolată, baghete, andive și bere! „Iar ai avut, maniacule”, zice ea, „inițiative personale?!”), ca să mă concentrez pe ceea ce mă interesează: statutul social al criminalilor. Cu excepția șoferului Ștefan Iacobuță (zis „Fănică”), toți ceilalți asasini erau intelectuali. Acest detaliu (despre care habar n-aveam, ca despre toate amănuntele scrupulos consemnate de autor și documentate cu procese-verbale din arhive, în general ale Securității comuniste, dar nu numai: unele documente sunt întocmite de poliția regimului Antonescu), m-a impresionat foarte mult și mi-a dat de gândit.

Mai mult decât atât: acești asasini cu studii superioare – și încă studii serioase, cum se făceau pe vremea burghezo-moșierimii – au confirmat. Pur și simplu. Viețile lor ulterioare (crimelor) au fost vieți frumoase și împlinite: au stat prin lagărele din Germania, da, dar apoi au ieșit, au muncit, s-au îmbogățit, și-au făcut firme, afaceri, familii, copii, au colaborat – normal! – cu Securitatea și au murit la adânci bătrâneți, proprietari de mici imperii, respectați și regretați, stâlpi ai comunității. Până și Ștefan („Fanny”) Cojocaru, singurul fraier care s-a întors din Germania în România după război, a devenit doctor în economie (!) cu lucrarea „Formarea capitalului în România” (1947); chiar dacă a stat și la pușcărie, așa în treacăt, a murit și el liniștit în patul lui, după ce, în 1972, își măritase fiica în mod imperial, la Hotelul Intercontinental din București, în cadrul unei nunți fastuoase, cu peste 100 de invitați (sper, dragi cititori ai platformei, că încă aveți destule amintiri despre comunism ca să înțelegeți pe deplin ce înseamnă toate astea!).

Cu alte cuvinte, ucigașii celor doi profesori nu erau nici pe departe niște imbecili, niște bestii fără creier, niște fiare însetate de sânge (deși „fiare însetate de sânge” chiar au fost, cel puțin până și-au dat seama ce-au făcut – din carte rezultă că și-ar fi dat seama, după un timp, dar nu bag mâna-n foc c-am priceput eu bine). Atunci, ce erau? Păi… iată răspunsul meu: erau niște ratați. La vârstele și la studiile lor, ar fi trebuit să fie funcționari superiori în aparatul de stat – sau măcar sinecuriști, la o adică – dar ei erau nimic. Nimenendrum, cum spun ardelenii. Rataseră trenul carierei (lucru pentru care, evident, îi învinovățeau pe alții, în primul rând pe victimele lor), rămăseseră fiii ploii, se agățaseră de Legiune, în speranța că. Dar Legiunea era plină de d-ăștia (de fapt, d-ăștia ca ei erau Legiunea). Și-atunci le-a venit ideea crimelor („inițiativa personală”), ca să se remarce. S-au remarcat, nimic de zis: Horia Sima a scăpat de ei ca de niște măsele stricate, așa c-au ajuns în lagărul de la Buchenwald (ceea ce, în mod ciudat, le-a priit. Au supraviețuit).

Revin la romanul meu cu ratați: sunt, oare, toți ratații niște criminali in spe? Sau de fapt este exact pe dos, și anume: criminalii sunt oameni care ar fi putut fi ceva, și-ar fi putut croi un destin, dar și l-au ratat? N-am un răspuns la această întrebare.

Iată însă ce cred (chiar dacă fără dovezi): pentru întemeierea unui partid politic, este nevoie de o masă critică de frustrați. Iar pentru declanșarea unei revoluții este nevoie de o masă critică de ratați (plus un singur creier, plus circumstanțe favorabile). Legiunea, Mișcarea Legionară, a fost mai mult o revoluție și mai puțin un partid politic – a avut, deci, mai multă nevoie de ratați decât de frustrați. Concluzia (amară, foarte amară!) cu care am rămas în urma lecturii, este aceea că oricare dintre noi poate fi, în anumite împrejurări, un asasin idiot, întocmai ca asasinii lui Virgil Madgearu și ai lui Nicolae Iorga. Pentru că în fiecare dintre noi e o mâzgă densă, adâncă și groasă de frustrare; și pentru că în fiecare om cu studii superioare zace o imensă frică de ratare. Unde poate duce frica asta? Oriunde.

Nu este așa? Mă contraziceți? Nu sunteți de acord? Ia uitați-vă la comentarii!


*Cum l-a împușcat Iorga pe Iorga, de Toma Roman jr., editura Vremea, 2022, ISBN 978-606-081-129-9

**Doar Ștefan Iacobuță și Tudor Dacu au făcut parte din ambele echipe.

***Deși au existat două procese: unul în iulie 1941, la București, în timpul regimului Antonescu (cu inculpații judecați in absentia, cu excepția lui Ștefan „Fanny” Cojocaru, eliberat după proces din lipsă de dovezi. Ucigașii au fost condamnați la moarte, dar această condamnare a rămas vorbă goală), și un „proces” în noiembrie 1962, la Paris, în care unul dintre ucigașii lui Iorga s-a inculpat singur. Evident, „procesul” s-a terminat prin exonerarea asasinului de orice vinovăție, că doar oameni suntem: el, din banii lui, plătise tot „procesul”, plus transportul, masa și cazarea (în condiții de mare lux) a „judecătorului”, „juraților” și „martorilor”. A mai existat o câcâială de tentativă de proces, la București, cu care s-a tot jucat Securitatea între 1963 și 1967 – și din care n-a ieșit absolut nimic. Doar s-au plimbat securiștii prin Austria și RFG, ca să „adune probe” (sau, în mult mai simpatica exprimare a autorului cărții, ca „să facă nu se știe bine ce”).

Distribuie acest articol

111 COMENTARII

  1. Cioran spunea pe undeva, ceva de genul: imi plac ratatii deoarece au fost capabili să facă ceva dar fie nu au vrut fie au pierdut oportunitatea. Am citat din memorie pasajul, nu mi-l mai amintesc exact. Ratatul nu-i vreun incompetent sau vreun prost, deseori e un om inteligent dar care nu a ales, din varii motive, să trăiască la nivelul vocație sale.

    • Evident că lui Cioran îi plăceau ratații. Cine să-i placă? Realizații? Ce să vorbească Cioran cu realizații? Să-i asculte lăudându-se cu jucărioarele lor? Vilă, mașină, iaht, nevastă, cal, teren de tenis etc?!

      • Adica realizat e cel care are vila , masina , iaht , cal , teren de tenis si chiar nevasta ?! Uaaa . Asa ceva …..
        Multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa inteleg ca rostul vietii nu are legatura cu cele insirate mai sus . Din punctul asta de vedere sint aproape ratat . Am numai nevasta . Dintr-o regretabila eroare .

        • Cam la lucrurile astea se refera in general lumea cand vorbeste in termeni de succes-eșec. Tema ratării e una interesantă si ar fi putut fi dezvoltată altfel însă dl. Buzea o tratează superficial, ca orice alta tema despre care scrie de. Diferenta dintre scriitor și povestac.

  2. Hmmmm…informatii interesante, concluzie periculos de dubioasa….adica Revolutia Franceza si mai inainte Revolutia americana credeti ca a fost facuta de frustrati sau ratati?….nici nu mai vreau sa stiu ce credeti despre cei peste 1000 romani ucisi in 1989…..chiar ati trait in Occident?!? chiar va scapa complet prapastia dintre turnul de fildes cladit pe intransigenta elitelor autohtone si mase, si de distrugerea empatiei si civismului indusa de regimurile totalitare?

    • Da, cred că Revoluția Franceză a fost făcută de frustrați (Maximilien Robespierre, exemplul viu) și de ratați (Jacques Hébert, de pildă). Nu, nu cred că Revoluția Americană a fost făcută de ratați și de frustrați, deși au fost și printre ei destui de-ăștia (Benedict Arnold, să zicem). Revoluția Română nu a fost făcută de către realizații sistemului comunist, ci de către cei care nu mai aveau ceva de pierdut – în afară de viețile lor, pe care mulți le-au și pierdut, da. Pentru mine, simbolul Revoluției este Ion Monoran – iar despre el n-aș putea afirma că era un om realizat. Dar asta e doar o părere. Cei care l-au cunoscut personal au dreptul de a vorbi despre el – eu, nu.

      „chiar ati trait in Occident?!? chiar va scapa complet prapastia dintre turnul de fildes” – da, chiar am trăit în Occident. Și nu, nu-mi scapă nimic. Dumneavoastră vă scapă multe, ca de exemplu diacriticele.

  3. „…pentru că în fiecare om cu studii superioare zace o imensă frică de ratare”
    Concluzia, apucati-va si invatati o meserie, nu veti mai fi nici frustrati si nici frica de ratare nu va va schimba in niste psihopati.
    N-o sa aveti timp sa va bateti capul la tampenii la cata munca va asteapta.
    Apropo exista campionate mondiale de faiantari, campionul mondial este un austric si cel pe leocul 2 un neamt, nu este o coincidenta, mai reflectati. de ce ?

    • M-ați aruncat înapoi în 1993, domnule Ursul Bruno!

      Eram tânăr, mă rog, sânge fierbinte, scăpam repede pumnul; dar o dată l-am scăpat prost și am fost internat în spital, cu mâna dreaptă făcută franjuri. Am stat destul de mult, vreo două săptămâni, și m-am împrietenit cu șefii informali ai spitalului – Bebe Faianțarul și Max Mecanicul de Lifturi. Două personaje de roman, și nu exagerez cu nimic! Aveau în jur de 30 de ani, erau prieteni de-o viață și se lăsaseră împreună de băut: niciunul dintre ei nu mai depășea doi litri de vodcă pe zi. Au fost cei mai zemoși umoriști pe care i-am cunoscut vreodată… discuțiile lor erau absolut fascinante, iar glumele (toate, din categoria grea) mi-au rămas în minte ca fiind de neegalat. Erau copii de muncitori, fuseseră foarte buni la școală, excelaseră inclusiv la română (încă făceau între ei concursuri de recitat de poezii, din memorie), dar părinții nu fuseseră de acord să-i lase mai departe „la carte”, îi dăduseră „la meserie”, cu veșnica litanie din comunism („Ca să nu muriți de foame, mă!”). Max și Bebe nu numai că nu muriseră de foame, dar câștigau splendid din joburile lor de la spital, pentru că amândoi erau „mâini de aur” și reparau orice, așa că toată lumea de acolo, de la director la portar, „cotiza” la Bebe și la Max, că altfel se prăbușea spitalul pe ei. Fumau cele mai scumpe țigări, beau numai vodcă poloneză, dar din păcate nu le prea plăcea să mănânce, ziceau că mâncarea le „strică pofta”. Au murit înainte de 50 de ani, dar au trăit frumos, așa cum le-a plăcut, iar în memoria mea nu vor muri niciodată; cândva am să scriu povestea lor, sunt sigur de asta. Nu de alta, dar ar fi păcat!

      Acuma… nu știu ce să zic! Ce au fost ei, Max și Bebe? Ratați sau realizați? Sincer, atât cât i-am cunoscut eu, înclin spre a doua variantă.

      • daca i-ati vazut pe Max si Bebe nu mai trebuie sa cititi pe Radulescu-Motru.
        Cei doi sunt o mixtura din ambele extreme: foarte talentati atat pe partea practica (meserie) cat si intelectuala (scoala) insa potentialul intelectual suprimat i-a dus cel mai probabil in fundatura alcoolismului. „Prea multa carte strica” poate fi adevarat in unele cazuri (in special cand proletarii din toate tarile se unesc si fac mineriade), dar nu poate fi un motto national intr-o economie globala.
        Un meserias bun e mult mai util societatii decat un licentiat care „nu a gasit alta rima” (ocupatie), insa o societate care inverseaza valorile plateste consecintele

        • „daca i-ati vazut pe Max si Bebe nu mai trebuie sa cititi pe Radulescu-Motru” – poate că nu trebuie, dar nici nu strică.

      • La astfel de tineri v-ati referit intr-un raspuns la un comentariu mai jos ?
        Acolo unde pomeneati si de ,, batrini uitati de Dumnezeu ”
        Meserias bun dar viata si/sau sufletul lui e varza …….
        Prea multa carte strica , va spun din propria experienta . Cine aprofundeaza studiul celor lumesti uita de Dumnezeu , se indeparteaza de El .
        Nu e nimic rau in faptul ca intre noi ne facem utili pentru nevoi lumesti dar ideal este sa fim utili unii altora pentru mintuire .
        Eu nu inteleg asta ,, au trait frumos , asa cum le-a placut ” . Omul trebuie sa traiasca nu asa cum vrea el ci cum vrea Dumnezeu . Caci din acest motiv e atita neorinduiala in lumea asta . Traim dupa placul nostru si sintem varza sufleteste . Noi nu ne apartinem si nu sintem stapini pe nimic . Dar oamenii care gindesc , inteleg si simt asa sint ,, uitati ” de societate ( nu de Dumnezeu ) . ,,Platforma” asta are pentru mine un singur folos ; ma ajuta sa inteleg unde ma aflu pe Scara . As putea spune ca imi sinteti util domnule Mihai Buzea ; la fel ca toti autorii de pe aici .

  4. 1. Câți absolvenți de studii superioare avea România in anii 30 și câți are acum? Ar trebui oare să ne îngrijorăm?

    2. Nu cumva asasinii erau in plină devenire, nicidecum ratare? Iar ratații sunt milioanele de frustrați ce-și târâie de la o zi la alta visele macabre de reformare radicală a societății prin măcel fără să miște un deget (deși unii reușesc să-și mobilizeze degetele și să producă oareșce vacarm pe forumuri)?

    3. Dacă împlinirea e văzută ca un post călduț la stat nu cumva ratarea e a societății? Că uite, statul s-a dat peste cap ca să potolească elanul revoluționar al junilor neliniștiți și animați de un uriaș apetit salvaționist și a înmulțit numărul agențiilor și instituțiilor publice până la punctul in care Ilf și Petrov au devenit invidioși in mormântul lor pe imaginația creatorilor publici de justificări pentru tăiatul frunzei la câini.

    • Felicitari! Mai exista in tara aceasta oameni care au citit si inteles umorul subtil din cartile scrise de Ilf si Petrov. Pe de alta parte, cred ca nu isi imaginau asa zisa Rusia de astazi, este mai rau decat pe vremea lor.

    • Pentru pct. 1 si 3, cititi va rog „Legiunea Arhanghelului Mihail” – Armin Heinen. O carte care incearca sa exlice aparitia si succesul legiunii, din perspective statistice si sociologice …
      Dupa citire, teza dlui. autor „.. studii superioare – și încă studii serioase, cum se făceau pe vremea burghezo-moșierimii..”, nu va ai fi la fel (formula „Bon pour l’Orient” nu era o gluma) . Ca in vemurile de azi (ce au inceput acu’ 30 ani), exista o imensa mare de absolventi de drept, contabilitate (nu stiu daca si finante), medicina stamatologie, farmacie si, (vai!) putini ingineri. Evident ca acesti non-labor(s) s-au lovit de problema abordarii vietii si de a isi face un rost in viata, … ani de zile obsevand clientela stabila a celor ce reusisera si, care, dovedeau ca pot transmite urmasilor, portofoliul de clienti . Pe un fond de nemunca (de fapt, inaptitudinea de a munci si de a se lupta pentru viata), antisemitismul a dat roade imediat (nu a fost singurul punct comun cu socialismul nationalist) . Tata imi spunea ca abia o generatie mai tarziu (incepand cu 50′-52′, fata de 35 -37), acestia au fost recuperati de comunisti (care au vazut efectul „benefic” al propagandei legionare), care i-au plasat in cele mai bizare poasturi, numai pentru a le da ceva de munca. Evident ca au fost colportorii spagii, santajului si amenintarii, avand prea putin de a face cu profesia si profesatul. Inutil sa scriu cati meseriasi, handmaker-i … erau

      • „Dupa citire, teza dlui. autor „.. studii superioare – și încă studii serioase, cum se făceau pe vremea burghezo-moșierimii..”, nu va ai fi la fel (formula „Bon pour l’Orient” nu era o gluma)” – probabil nu ați înțeles ce-am scris în articol. „Bon pour l’Orient” era o specie de diplomă de studii superioare care dădea deținătorului dreptul de a profesa în țara lui de origine (Bulgaria, România, Ungaria, Polonia etc), dar nu și în Franța (sau Germania), adică în țara unde absolventului îi fusese acordată respectiva diplomă.

        Or, din cartea autorului nu rezultă că asasinii celor doi profesori își făcuseră studiile la Paris sau la Heidelberg, ci la București.

        • 1. Ma refeream la faptul ca numarul imens de absolventi de facultati, cu specializari „in servicii” – activitati non-labor, nu putea fi ceva de calitate … (aspecte avute in vedere si de autorul sus amintit, ci si de Marcel Bucard, Paul Guiraud-prin „Codreanu et la Garde de Fer”, Julius Evola, Francisco Veiga, Faust Bradesco, … etc.) .
          2. Nu stiu status-ul criminalilor, insa inocentii lor (capi) sefi, aveau diferite doctorate si fusesera platiti de diferite concerne din Ro (CZC si I. Mota studii doctorale la Univ. din Grenoble, ….). Si acasta, daca nu intru mai adanc in teritoriu, la simpatizanti, care aveau si doctorate la Sorbona (in drept – de ex. un reputat avocat din plasa …; un farmacist din plasa alaturat, mentionat intre primii 10/100 romani,… )
          Sa nu uitam ca unii ii audiasera si fusesera remarcati de Heidegger, Kierkegaard, ori O. Spengler …
          Fenomenul este mult mai ramificat, iar faptul ca ii facem ratati, implicam si Occidentul, cu sistemul sau scolar, care i-a avizat, acreditat..

  5. Foarte adevarat, oricare dintre noi poate fi la un moment dat un asasin idiot, totul depinde de liderul/liderii care ne „hipnotizeaza” si trezesc in noi animalul frustrat. Totul va depinde de culoarea ideologiilor din mintea celor care doresc schimbarea. Vrei sa „ucizi” istoria si arta „omului alb”? Perfect, o punem de o miscare ideologica „wokista” care arunca cu piure de cartofi in tablouri, arde carti valoroase si distruge monumente. Vrei sa distrugi industrii si economii intregi? Perfect, creaza o noua religie „verde” prin care sa sperii oamenii cu apocalipsa si fa-i sa ucida pentru asta. Cine nu este „verde”- Ausland! Istoria este plina de astfel de fenomene. Toate acestea au la baza frustrarea si conditia de om ratat care ar fi in stare de orice pentru a se face „util”. Un idiot util.

  6. Găsim ceva similar „legiunii” astăzi? Adică o chestie de masă în care băieții ratați să se adune voioși si gata deacțiune e?
    Pe mine și aspectul ăsta m-ar interesa, așa, de curiozitate…

      • Slabe sanse de „actiune” in Romania…Insa, un comentariu de mai sus citat din Cioran, m-a pus pe ganduri: intr-adevar, „ratatii” pot schimba lumea atunci cand aduna o masa critica si pot ramane in istorie. „Ratatii” nu sunt corecti politic, iar legile dupa care se ghideaza sunt altele. O societate in care exista o masa de „ratati” mai are o sansa de schimbare, insa acolo unde aceasta nu exista este semn rau.

    • Da. Găsim cu mare ușurință, mai ales că sunt concentrați, bine organizați și mulți foarte vocali. E vorba de câteva sute de mii de bugetari și activiști de partid ce și-au mascat ratarea și potolit frustrările ocupînd un scaun la birou (mulți incă visează insă la fotoliul de ministru). Când ăștia vor fi concediați in masă -că urmează marea criză- să vezi grozăvie, să-i vezi cum o să urle-n piețe, să-i vezi cum ocupă televiziunile și umplu țevile netului cu delir conspiraționist, desigur, anti-capitalist și anti-imperialist (că burghejii îs ăia răi ce o să le constate valoarea pe piața muncii, anume zero). Mie mi se pare că deja a inceput concertul…

    • Mi-e greu sa-mi imaginez o echipa de asasini pe urmele lui Sosoaca. Serios, cunoasteti vreun telectual a carui moarte ar justifica risipirea un glonte ?! Azi se asasineaza numai pentru bani iar daca vrei sa inchizi gura cuiva il banezi pe Youtube . Mai mult , ce naiba sa schimbi cu un asasinat , cu doua sau chiar cu un mic razboi ?! Lucrurile sint asa de stricate si putrede ca nu ai ce repara, trebuie aruncate la gunoi cu totul. Dar cum nu avem acces la nucleare ne-a ramas o singura satisfactie: devenirea personala , adica sa traim bine si mult si sa ne pensionam tineri . Ceea ce va doresc si dvs , iar daca e cam tarziu , asta e: Ghinion.

    • Mulțumesc pentru întrebare, domnule Felea.

      Eu cred că nu. Motivele sunt două: posibilitatea plecării din țară și scăderea natalității. În anii ’30 ai secolului trecut, tinerii fără treabă nici nu se gândeau să plece la muncă în Belgia (deși, sincer, nu știu de ce! Că doar nu-i ținea nimeni cu sila în România!), iar acasă la ei aveau puzderie de frați mai mici, cărora le trebuia de toate (cui nu-i trebuie?!). Situația României de azi este diferită. Dar este totuși o nuanță care era gata-gata să-mi scape: generația ’30 credea în România, credea că treaba ei este să deparaziteze statul de lipitori și gata, hocus-pocus preparatus, iată o țară ca soarele sfânt de pe cer! Generațiile tinere din prezent nici nu se gândesc la asemenea năzbâtii. Tot ceea ce au în minte (și parcă poți să-i contrazici?!) este să plece la muncă sau la studii undeva mai la vest, oriunde între Budapesta și Vancouver.

      Îmi întemeiez opinia atât pe experiențele personale, cât și pe realitatea din teren, descrisă fără menajamente de autorul acestui articol: https://www.libertatea.ro/opinii/exportam-busteni-si-oameni-mesajul-ingrijorator-primit-de-la-tinerii-din-romania-indiferent-de-clasa-sociala-toti-vor-sa-plece-din-tara-4331945

  7. ´… nici șefii Legiunii, nici „camarazii” nu au știut de ideea asasinilor, cu atât mai puțin de modul de acțiune: a fost vorba, ca să zic așa, de „inițiative personale”!´

    Legiunea nu era nici partid politic și nici doar o ´mișcare revoluționară´, ci un ´ordin´ mistico-fascist, acest mod de acțiune, chiar dacă nu era coordonat de la centru ( cum se intâmplă în partidele revoluționare, la comuniști ) era regula, însuși Codreanu dăduse exemplul răzbunării sângeroase. Asemenea acțiuni – ´spontaneismul armat´ – erau încurajate și premiate , autorii lor trecând drept eroi și ´martiri´ : ´echipele morții´, deoarece crima trecea drept un sacrificiu de sine, cu un fel de teologie sucită și diabolică a crimei rituale.

    Și se poate cita chiar un pasaj febril al tânărului Noica:
    Pentru că violenţa nu ţine întotdeauna de orbire; ţine uneori de setea
    purităţii. Căpitanul şi Moţa au lovit. Mulţi dntre cei de tot buni au lovit. Dar au lovit fiindcă gestul lor avea un sens purificator pentru sufletul neamului acestuia . Şi n-au lovit decât atunci. Că a lovi este un păcat? Moţa a ştiut-o. Căpitanul a ştiut-o. De aceea a spus cândva unui preot: «suntem păcătoşi faţă de biserică – aceasta e atitudinea legionarilor înantea ei» . Dar sufletul cetăţii le ceruse, tuturor celor cari pedepseau, să pedepsească. Înţelegeţi ce dramă se pune astfel în conşinţa unui creştin? Căci îţi pierzi sufletul tău pentru a purifica sufletul neamului tău. Şi e adevărat, biserica nu-ţi dă voie să-ţi pierzi sufletul, dar câtă dragoste de neam în inima celui care, ştiind, o face totuşi!´ ( „Sufletul cetăţii”, nr. din 24 sept. 1940 al Bunei Vestiri ).

    După venirea la putere s-a dezlănțuit un adevarat iad de abuzuri și crime, fapt e că ´mișcarea´ avea tendințe anarhiste, a și fost asemanată cu populismul rus.
    Deci ideea că șefii și camarazii ´nu știau´, ba chiar că au putut fi luați prin surprindere !, sună puțin a bagatelizare.
    Iată ce spune Armin Heinen :
    ´ Nu este clar dacă Sima a fost informat în legătură cu planurile camarazilor săi. Mult mai important este faptul că el nu s-a distanţat, opunându-se unei urmăriri a atentatorilor.
    Asasinatele de la Jilava, Snagov şi Strejnicul au constituit punctul culminant al unui mare număr de alte infracţiuni, pentru care legionarii au trebuit să se justifice în timpul perioadei lor de guvernare. O statistică din 1942 vorbeşte de 450 de persoane maltratate, de 323 de arestări fără bază legală şi de 9 oameni omorâţi de gardişti, fără a lua în calcul victimele din 26 spre 27 noiembrie. Delictele asupra proprietăţii erau de ordinul miilor. Dezlănţuirea legionarilor a înspăimântat şi a îngrozit populaţia, şi cu cât mai des era încălcată dreptatea, cu atât mai „nesuferită” devenea Garda.´

    Nucleul dur al Gărzii era constituit de persoane cu studii, mulți studenți, mulți seminariști. Deci nu erau ´ratați´, adunaturi, frustrati, etc., – cam ca în filmele lui S. Nicolaescu – ci fanatici și ´mistici´ ai crimei, sângelui și răzbunării. Ceea ce e infinit mai grav.
    Bine, acuma, unii pot susține ( nu pe fața, firește) că Legiunea ( ´codrenistă´) era de fapt o mișcare naționalistă, idealistă și romantică, că avea deci și o latură sublimă și eroică, ´spirituală´, că lucrurile prea mergeau prost în țară, cu infiltrarea comuniștilor și a altor ´agenți´,

    ´ … „că în ţară este corupţie, că politicienii sunt vînduţi străinilor, că-şi bat joc de truda săracului” ( C. Noica) .

    Narațiunea asta postcomunistă a lăsat urme.

    • „Narațiunea asta postcomunistă a lăsat urme.”

      Și a mai supraviețuit din legionarismul lui Noica un element: teoria elitei. Tot în „Buna vestire” argumenta el că Legiunea a fost educată prin elitele sale și la fel se va educa și țara. Vorbea de 10000 de oameni și nici unul în plus aleși pe sprânceană de Căpitan. Ei, ideea asta o regăsim la Noica în perioada de la Păltiniș (nu am acum referința exactă, parafrazez din memorie). Oricum, nu mai erau ei 10000 elita ci scăzuseră la 22, unul pentru fiecare milion de romani dar ideea rămânea. Învățătorii care vor transfigura România. Ei, mitul ăsta a supraviețuit și supraviețuiește în dreapta românească.

      • Si eu cred ca Noica a ramas tot timpul nostalgic si credincios idealurilor de tinerete, chiar daca ´sublimate´ si ´spiritualizate´ , super-ezoterizate filozofic si filologic, – ideii de a crea o noua ´elita´ – ´holomerica´ ( un alt nume, in insuportabilul jargon nicasian, pt. organicismul romantic ) care sa ´transfigureze´ neamul romanesc, etc. Ba chiar prin ideea foarte naiva a reorientarii regimului comunist ( ´ascetic´, spunea el ) , antioccidental si antiliberal, intr-un sens mistic-nationalist ( R. Griffin defineste Fascismul ca ´ultranationalism palingenetic´ ) . Ceea ce se apropia de utopia national-bolsevica ( sau rosu-bruna ), cea mai sinistra forma de fascism, asa-zisul ´fascism de stanga´, foarte nietzschean ( E. Junger a fost unul dintre promotorii proeminenti ai acestuia, chiar si dupa razboi, si Heidegger se apropia de acest tip de fascism, ´eretic´ in raport cu Nazismul, paradoxal dar mai conservator ). Asa poate fi explicata si colaborarea, cred ca ´scoala de la Paltinis´, de o libertate foarte curioasa de exprimare si de miscare, a fost si efectul unui experiment cultural national-comunist, in special ´pt. export´ ( se lucra intens pt. reabilitarea onorifica a lui Eliade ). Era o scoala ´metapolitica´ si nu doar culturala. Cazul lui Noica e asemanator cu acela al lui Lev Gumilev, cu o filozofie/ontologie ´cosmista´ analoga, cu protocronismul tip Pamyat. De aceea insistam ca lucrurile acestea complicate, cu dublu sens, au fost ´acoperite´ de strategiile tip Cold War. Ceea ce ar putea explica de ce lugubrul conservatorism bastinas s-a putut altoi atat de fructuos cu formule occidentale si mai respectabile de conservatorism, de ce intelectualii nostri s-au putut ´americaniza´ atat de firesc, fara sa se schimbe totusi prea mult : Weltgeist isi mutase biroul, reorientare foarte fireasca insa pt. dialecticieni-actualisti, la asta se pricep ei cel mai bine, la alibiuri. Ar explica si reabilitarea brusca, la foc automat, a Dreptei interbelice – nu doar romanesti – intreaga cultura de dreapta interbelica – imediat dupa Revolutie. Si ar mai putea explica si reticenta, daca nu chiar spaima, urmasilor lui Noica fata de discutarea deschisa a acestor chestiuni tabu. Si nu e vorba de a dezgropa schelete, ci de faptul ca efectele acestei istorii complicate si tragice sunt foarte actuale, avertismentul lui E. Ionesco e valabil si azi aproape fara schimbari ! Vedem cum elitele intelectuale postcomuniste au fost conduse foarte spre dreapta, in fundaturi aproape fara de intoarcere, senzatia e ca ´idealul´ e stabilirea unui regim traditionalist-ultraconservator de tipul celui polonez, un fel de falie ´conservatoare´ central si est-europeana, ceea ce ar face U.E. inutila si desueta, dar acestea sunt doar speculatii. Dar poate fi un subiect de cercetare.
        Noica a transmis ceva din aceasta utopie nostalgica elevilor sai, care erau totusi spirite mai libere si pro-occidentale – nebunia anilor 60-70 ajunsese si la noi – , unii devenind chiar ´critici´ fata de maestru, elitismul lui a luat forme ´culturaliste´. Ca o opinie, cred ca nici Cioran nu s-a pocait complet, nu s-au produs modificari esentiale in ´stilul´ sau de gandire, o anumita ambiguitate a persistat tot timpul si la el ( si poate de aceea E. Ionesco, cu mirosul sau foarte fin, spunea ca nu putea sa-l ierte, era foarte sceptic la acest tip de pocainte post-factum sau de nevoie ), a ramas un ´reactionar´ impenitent, in mediul lui in Paris, capitala celor mai funeste nihilisme ( unde orice e acceptabil, cu conditia sa aiba ´stil´, sa ne amintim ca Bataille cauta un candidat pt. un sacrificiu uman, ca experiment stiintific la Colegiul sau ! ) – ´apostatii´ devin in general dusmanii de moarte ai vechilor lor crezurii, anti-comunisti sau anti-fascisti ( nu o data trecand de la o extrema la alta ). Da, au existat retele continuate in epoca postcomunista si care si-au adaptat si modernizat discursul, lucru important de mentionat si ca o concluzie e ca adevaratii urmasi ai duhului Legiunii, ´Prietenii Legiunii´, nu ar trebui cautati azi printre clovnii de la AUR.

    • Asocierea Legiunii/Fascismului ( unii intelectuali, cu pretenții chiar, nu vor să accepte, până acum, că Legiunea ar fi fost fascism ! ) cu Comunismul, pe baza caracterului lor comun ´revoluționar´, e împinsă prea departe. E o uniformizare și încețoșare prin generalizare, sub conceptul Cold war de ´totalitarism´ și într-un context ideologic anti-comunist/sovietic. Când pericolul era totalitarismul sovietic, fascismul a fost trecut în plan secund și anexat ca subspecie la ´totalitarsmul´ în general comunist sau ´colectivist´, ca opus ´individualismului´ liberal, occidental și eventual ´iudeo-creștin´. Ceea ce convenea Conservatorismului postbelic renăscut și reinventat. Aceste deplasări continue de sensuri și stratageme polemice nu erau inocente. A existat si mai există o complicitate a urmașilor ideologici ai fasciștilor cu liberali și/sau foști marxiști anti-staliniști ( de ex., modul în care au colaborat în reabilitarea postbelică a lui Heidegger sau C. Schmitt, foarte prețioși și pt. ideologiile de stânga, reinventate și acestea la adăpostul ´liberalismului´ postbelic ).
      Chiar ´revoluția´ nu avea același sens la comuniști și la fasciști, cum nu avea nici ´socialismul´, erau concepții diferite despre istorie, liniar-progresivă și mitic-ciclică, de-o parte particularismul, de cealaltă internaționalismul, etc. Dincolo de aspecte comune și specifice timpului, politicii de mase, unele existente și în social-democrație și in liberalismul anglo-american, existau diferențe mult mai importante : în cazul de față, Legiunea era un ordin mistic-religios și categoric anti-comunist și anti-marxist, monarhist, cel puțin în teorie, elitist în nucleul său, ultranaționalist. Pe baza acestor diferențe constitutive Legiunea e, în mod foarte evident,´conservatoare´ sau chiar ultraconservatoare și ´reacționară´ sau ´revoluționar-conservatoare´, ca o revoluție inversă sau contra-revoluție. De aceea Biserica , prin cler, a simpatizat cu ea, cum s-a întâmplat și în alte părți, de fapt cam peste tot.
      Deci ideea aceasta că legionarii ar fi fost niște precursori confuzi ai comuniștilor si ai ´revolutiei´ lor totalitare – vorba zicalelor populare-, are un fundal ideologic și e pur și simplu o falsificare. Pe de altă parte, se încearcă disculparea unor intelectuali colaboratori și tovarași de drum, ca și cum ar fi fost seduși, înșelați și abandonați, fără voia lor, o legiune romanțată a intelectualilor vs. o legiune reala și ´proletară´ a extremiștior și brutelor inculte. Unii nu erau la curent cu activitațile celorlalți ! Miezul cel bun se va putea scutura de zgura compromițătoare și va putea renaște, imaculat și, desigur, cu o nouă infațișare, ca pt. vremuri noi.
      Pornind de la premisele unei asemenea amnezii voluntare e mereu posibil să apară un echivalent al ´Legiunii bune´ a intelectualilor, chiar dacă se va numi altfel și va putea pretinde în continuare că Legiunea de alalăieri era doar o altă formă stângace de ´stângism´ colectivist, sub infiltrările perverse ale virusului bolșevic …
      Faptul ca marii noștri intelectuali conservatori sau ´anti-comuniști´ reciclează asemenea stereotipii din războaiele culturale cele mai penibile sau din propaganda alb-negru, înghițite pe nemestecate, spune ceva despre nivelul și starea acestei ´elite´ nostalgice și patetice.

      – aceste comentarii erau mai mult la carte, pe care nu am citit-o, la modul în care e pusă problema ( evocând figurile pitorești din gașca lui Paraipan), în fine, nu am deloc încredere în producțiile patriotice tip academia militară, unde sunt bine ´conservate´ anumite reflexe, cum am avut prilejul să constat …
      – titlul articolului e inspirat : ´numele meu e Legiune´. Nu poți să nu te întrebi cum de nu s-a remarcat în epocă această ´potrivire´ semnificativă, când apologeții legiunii erau foarte abili în ´simbolistică´ și în tot felul de ´semne´. S-a remarcat că numele lui Isus apărea foarte rar în ´predicile´ legionare, fiind vorba mai mult de un cult neo-pagân al ´gliei´, dar explicația poate fi și în substituirea ´iconică´ a lui Hristos cu Zelea Codreanu, văzut ca noul mântuitor al ´neamului´ , ´omul nou´ legionar , într-o nouă religie sui generis, un hibrid creștino-pagâno-ateist și tradiționalist-futurist.

    • @L.A. – exact o asemenea generație se formează și acum, e compusă din cei care încă nu au 20 de ani, dar timpul trece repede.

      Partea pe care nu o înțelegeți dvs e faptul că puneți umărul tocmai la radicalizarea lor și la dorința lor de ”a face curățenie”. O curățenie care va fi făcută în maniera lui Robespierre, iar dvs veți fi foarte mirat cum de s-a putut întâmpla așa ceva. Mai aproape de timpurile noastre, Iranul de pe vremea Șahului era o astfel de societate. Unde singura soluție rămăsese ”curățenia” și exact asta s-a și întâmplat.

      Din fericire, România nu e de capul ei, iar democrația americană are destule resurse proprii spre a regenera tot sistemul. Însă vreun eveniment nefericit, care i-ar lăsa pe ruși sau pe chinezi să-și impună propria viziune în zona Carpaților, cum s-a întâmplat după 1945, va duce iarăși la instituirea unui regim care va elimina în primul rând intelectualii. Asta e partea la care ar trebui meditat cu maximă responsabilitate.

      • rusii sint supraevaluati, ei inca traiesc din „maretia” lui Ivan ce a calcat cu cizma n Berlin. norocosul Ivan, ce a supravietuit celor 20 milioane de concetateni carne de tun, dar si sprijinit de puterile aliate (usa si gb). ce se ntimpla azi in Rusia (ca si n Romania de altfel) nu i decit un regim securist-cleptocrat, rupt total de realitate, ce traieste din „interesul national” jefuindu si propriii cetateni. china i o dictatura comunista „inteleapta” ce a inteles ca mai trebuie si sa construiasca cite ceva nu doar sa fure. ambele (rusia si china) au insa picioare de lut. Romania va sfirsi mai devreme sau mai tirziu intr un alt 89 dar bine facut, in care scursurile (politruci, juzi, catane, militieni si securisti) vor fi demantelate si asezate unde le e locul(la coada vacii)

        • @man of war – în decembrie 1989, rușii s-au dovedit perfect capabili să-și instaleze un regim favorabil lor la București. Iar dacă la acel moment a fost vorba de o co-producție franco-sovietică, în septembrie 1991 rușii s-au dovedit perfect capabili să elimine facțiunea pro-occidentală. Tot prin intermediul unei mineriade.

          Spre norocul nostru, Uniunea Sovietică s-a dezmembrat ea însăși, în decembrie 1991, astfel încât România a revenit și ea la un parcurs pro-occidental în decembrie 1996.

          ”Un alt ’89, dar bine făcut” este într-adevăr o posibilitate, însă ar mai putea dura vreo 10-12 ani până atunci. Este de presupus că sistemul va face niște compromisuri mult mai devreme, dar până nu vedem Federația Rusă dezmembrată, ar fi bine să nu ne facem prea multe speranțe. Rușii au și în prezent destui oameni la București, nu e nevoie de o invazie ca în 1944.

      • „Însă vreun eveniment nefericit […] va duce iarăși la instituirea unui regim care va elimina în primul rând intelectualii” – corect. Nu numai în România, ci în orice țară fragilă, cu elitele complet rupte de „talpa țării”. N-am uitat Mineriadele. Și să vreau, tot n-aș fi putut să le uit: cicatricea din creștet nu mă lasă. Iar când îmi bate soarele în cap, începe să mă mănânce, de-mi vine să mă scarpin până-mi dă sângele; de aia port mereu șapcă, de m-au poreclit băieții „Ceaușescu”!

    • „Deci ideea că șefii și camarazii ´nu știau´, ba chiar că au putut fi luați prin surprindere !, sună puțin a bagatelizare” – este părerea autorului cărții, nu a mea.

      • Sigur, am spus că ma refeream la carte.
        Am văzut că, undeva mai sus, separați Revoluția franceză – operă a ´rataților´, de Rev. Americană, în general a ´realizaților´, se poate presupune. ´Ratatul´ pare aici un echivalent al ´omului resentimentului´ : resentimentul, categorie ( nietzscheană) foarte la modă la intelectualii psiho și foarte profunji, e o pseudo-explicație ce nu explică absolut nimic, resentimentul cui și față de ce anume ?! Desigur, aceasta e versiunea istoriografică ce s-a aclimatizat la noi sau pe care au cultivat-o cu sârg maieștrii …
        E foarte mult de discutat și de aceea sintetizez rapid. E nevoie de digresiuni pt. a re-deschide unele căi între timp excluse, ca neconvenabile pentru mai mulți.
        Această opoziție – strident falsă – între cele doua Revoluții – foarte intim legate, de fapt – e opera unei școli (neo)-conservatoare revizioniste și a unei recitiri ideologice violente a datelor și documentelor istorice – , școală ce a încercat să-i anexeze pe Parinții Fondatori la ideologia lor, un curent politico-istoric postbelic foarte larg și agresiv. Parinții fondatori nu ar mai fi fost niște iluminiști deiști si raționaliști – cum și erau – ci niște protestanți cu frică de Dzeu sau puritani conservatori, niște sudiști mai nordici !, mari proprietari și antreprenori, înaintașii teleevangheliștilor și ai lui Bush. Liberalismul democraților ar fi fost atunci o falsificare eretică ( ´socialismul´ New Deal) a adevăratelor intenții, pioase, ale Părinților, drepturile universale ale omului ar fi fost de fapt drepturile particulare ale pionierilor americani, niște libertarieni armați si survivors anti-taxe, etc.
        Chiar H. Arendt, o heideggeriană, in fond, are un lung rechizitoriu la adresa tradiției drepturilor omului ´abstracte´, in stilul cel mai pur al criticii culturale germane, ca să nu mai pomenim de poziționările ei cel putin ciudate și repetate față de sălbaticii africani ( pe urmele maestrului ei iubit ), apatrizi, dezrădăcinați sau negrii americani care-și cereau și ei drepturile ( de ´oameni naturali´ față de aceia superiori prin cultură – Arendt – acest elitism culturalist nu e oare tot o formă de rasism ? ), așa că pozitiile elitist-orgolioase ale unor autoproclamați ´arendtieni´ – acest schmittianism mai soft ( sau vedetismul și mondenismul politic ) de azi nu ar avea de ce să mire prea tare. Pe scurt, Rev. americană ar fi fost o ´revoluție conservatoare´ !
        Deja E. Burke opunea Rev. franceze Rev. glorioasă dar el era pur si simplu englez sau ´anglofil´ și nu-i suferea pe francezi și francofoni – e ca la fotbal . Apoi au apărut versiunile franțuzești – și cam masochiste, ca să nu zic slugarnice – ale narațiunii ( Furet, Besancon, dar și parțial Aron și total discipolii săi neo-coni francezi ), cu voga anti-totalitariană : Rev. franceză a fost la originea totalitarismelor, adică a Comunismului în general și a ´stângismului´ saișoptist ( = birocrația bruxelleză ), în special pt. interesele mai actuale. Rev. franceză a fost demonizată – nu e vorba de a nega că a avut și aspecte foarte problematice și ´totalitare´ – dar dacă a avut ea au avut și celelalte într-un grad oarecare . Important e însă că această ´narațiune´ revizionistă e una contra-iluministă și astfel și anti-liberală : e comună conservatorilor hardcore și unor liberali războinici reci veniți ( foarte) dinspre stânga – tot hardclore – , și din intelighenția radicală ( anarhoidă) continentală , ´contra-iluminismul de stânga´ ( dialectica iluminismului ), freudo-marxiștii nietzscheeni și heideggerieni ( evident ). Și unii și alții au contribuit și mai contribuie încă la erodarea Liberalismului ´centrului vital´ din America.
        E profund fals, pt. că cele două Revoluții, americană și franceză ( dar și cea engleză, înainte ), au avut mult mai multe în comun decât diferențele iar eroii lor aveau legaturi strânse – colaborau, toate aceste revoluții moderne au fost legate, istoric și cultural, au aparținut Iluminismului, au fost o unică Revoluție culturală, socială și politică, ce a inventat lumea modernă așa cum o știm, cu apă caldă, Tv și smarturi deștepte – dar fără Dzeu, cum blamează teopoliticienii ( care au și ei smarturi, și mai deștepte ). E total absurd și sfidător să se pretindă că Rev. franceză a fost muma Rev. marxiste, bolșevice și comuniste – care au fost o ramură bastardă ce a rodit aiurea, la extremități – și că era totuși un fel de invers și o caricatură a providențialei și excepționalei Revoluții americane democratice ! Oponenții Revoluției reprezentau o reacție romantică, deși erau și ei fiii – dezamăgiți – ai Revoluției iluministe.

        • E. Burke era irlandez, desigur, și ´anglofon´ – între ghilimele, deoarece categoria nu fusese inventată, – nu ´anglofil´. Orcum, poziția lui față de Rev. franceză, similară cu aceea a lui De Maistre (´providențialistă´), era desul de ambiguă, dacă ținem seama că vedea în catastrofa revoluționară o manifestare a ´sublimului´ – pe care îl mai vedea și în Satan-ul uriaș al lui Milton-revoluționarul. La romantici lucrurile nu sunt niciodată simple, evaluările lor sunt mai mult estetice decât morale, stihia, infinitul și lipsa de măsura – hybris – îi atrag. Din punct de vedere politic Burke era un Whig (´liberal´ sau proto-liberal) și nu un ´conservator´. De aceea W. Blake îl credea inițial pe Burke un alt adept al ´partidei Diavolului´ …

  8. miscarea legionara si ascensiunea ei la noi sunt rezultatul incapacitatii celor doua faimoase partide istorice: taranisti si liberali de a face ordine in randurile lor pt a asigura tari un vitor
    ascensiunea hotilor si infractorilor – cam ca azi, in plus azi au mijloace moderne de comunicare si isi fac curaj de la unu la altu
    incapacitatea consilierilor inaltei curti de casatie si jjustitie de a face ordine in tara – cam ca azi,
    sunt exempole multe incluiv referitoare la condamnarea lui Coposu si eventual implicarea lui Maniu in afacere,

    plus a incapacitati autoritati judecatoresti, a servicilor secrete, si a militiei (militieni erau si atunci chiar daca se numeau politisti sau jandari si tine de modaliotatea de aplicare a legii),
    nu mai zic ca serviciile secrete militare erau la nivel cresa la serla cum s-a vazut la cedarile de teritorii din 40,

    contrar multor minciuni scrise de multi, miscarea legionara a prins pt ca erau cunoscute derpajele lui carol al II-lea, + incapacitatea liberalilor si taranistilor de face ceva pt tara, plus multele afaceri de coruptie fara vinovati
    muti conducatori de-ai nostrii au incuvintat sau au inchis ochii la ascensiunea legionara: carol a II-lea, patriarhu miron cristea, etc etc
    plus am avut multi tradatori sau oameni santajabili: asa au fost cei din guvernul goga, inclusiv octavian goga, etc.

    in mod normal, la timpurile alea ucigasii lui Madgearu si Iorga meritau doar funia,
    in timpu comunismului multi legionari au fost recalibrati la noile orientari de partiod si de stat si au preluat linia partidulu din mers,
    in timpu comunismului s-au restituit toate gradele inapoi la cei degrdati de antonescu pt modul in care a fost lasata Basarabia in grija rusilor,

    a fi tradator, criminal, ultimu din sat, erau criteriile de performanta care iti permiteau la inceputu perioadei comuiniste si ulterior sa ajungi: primar, sef de CAP, etc.

    dar am uitat,
    sau ne prefacem ca am uitat,,
    istoria este ciclica,
    cine nu vrea sa invete nimik din ea poate repeta la infinit greselile trecutului,

    o fi de la conducerea academiei ?
    o fi de la patriarhie ?
    o fi de la palavrament ?

    n-are cum sa fie de la modu in care se face educatie si in care se scriu cartile de istorie,
    n-are cum sa fie de la modu in care lucreaza seviciile secrete,
    cum se iese la pensie din servicii sau de la interne la 40 de ani – pt ca oameni care au adus tara unde este azi ar fi pacat sa nu se bucure de pensie,

    din cauza vitezei poate am unele erori de scriere, totusi sper ca mesajul se intelege,

    iubesc tradarea dar urasc pe tradatori

    PS. mai avem si alte neguri in istorie,
    au avut grija cine a trebuit
    afacerea strousberg, 1907, etc.

    • Un refren tematic:
      Căpitane nu fi trist,
      Garda merge înainte
      Prin Partidul Comunist!.
      Asta se pare după o înțelegere cu tovarasa Ana.

    • „contrar multor minciuni scrise de multi” – dați exemple, vă rog! Păreri avem toți, dar nu toți avem acces la aceleași informații. De asta este bună platforma Contributors: facilitează schimbul de informații între oameni care nu se cunosc personal.

  9. Conceptul și, mai ales, termenul de ratare mi-au revenit năucitor, după decenii de îngropare, din adîncuri profunde ale memoriei la scurtă vreme după aderarea la UE, cînd am avut ocazia să stau accidental la masă cu un judecător în vîrstă, venit la un seminar de drept european. Și care, în pofida atitudinii inițiale, orgolios-superioară, a avut tăria să recunoască că mai avea de învățat. Din vorbă în vorbă mi-a mărturisit cum a ajuns să fie jurist…

    Fusese profesor. De română, dacă rețin corect. Și directorul școlii-liceu făcuse presiuni asupra lui să treacă clasa un elev slab, dar cu părinți influenți. Replica a lui a fost că, dacă l-ar trece pe elev, așa cum erau dispuși colegii săi de cancelarie, copilul sigur că ar trece ușor prin școală. Dar la sfîrșit, cînd ar trebui să muncească, ar constata că nu poate și s-ar… rata. Așa că pentru a nu fi complice la producția de ratați, a decis să își schimbe complet cariera.

    Învățămîntul construit de oamenii de stat ai României moderne a fost conceput în primul rînd pentru nevoile de moderninzare așa cum se prezentau și cum păreau la mijlocul secolului al XIX-lea cînd statul trebuia să se grăbească să se modernizeze pentru a răspunde nevoilor naționale și aspirațiilor oamenilor săi publici. A trebuit să fie un învățămînt orientat la bază pe o alfabetizarea de bază, care să transforme țăranul lipit de pămînt în cetățean gospodar și patriot, și, la vîrf, pe crearea cadrelor necesare administrației publice, armatei, serviciilor publice și activităților auxiliare (medical-sanitare, bisericești, notariale etc.). O problemă generației legionare este că tinerii ambițioși sau de condiție au fost pregătiți pentru o carieră de bugetar, ofițer sau de liber-profesionist conex. Dar, mai ales după Război, posturile erau ocupate și, sub presiune, sistemul de relații, care existase de la început, începea să degenereze în corupție și politicianism. Iar țăranii, după reforma agrară, aveau nevoie de mai mult decît de aritmetică și patriotism, ar fi avut nevoie de meserii și abilități de auto-gospodărire, fără boier sau primar, iar școala se mișca prea încet, prea împiedicat în direcția cea bună.

    Cred că aici ratarea din povestea judecătorului meu și cea legionară se întîlnesc. Sigur, unii dintre cei de atunci, cu un pic de noroc, cu ceva potențial propriu și, important, cu cîteva palme primite peste ceafă de la mîna nevăzută a economiei de piață, au învățat să se poarte frumos și productiv în societate.

    Și, așa cum se întîmplă în deja în unele comentarii de mai sus, ar trebui să ne vedem ce contribuție avem și noi. ceilalți, la formarea rataților, cum i-am putea motiva să nu rateze drumul spre atingerea potențialului propriu.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu, domnule Bilbofil.

      Vedeți, domnule Capătu Satului? Așa se scrie în limba română!

      • Si daca ,, Capatu Satului ” este in fapt femeie ?!
        Caci s-a umplut lumea de indivizi carora le este rusine cu numele lor social si cu cel de botez .

  10. Nu, ratarea individuală duce foarte rar la crimă. Crima este un fenomen psihologic complex, cele mai bune analize le-a făcut Dostoievski.

  11. Ceva ce ar putea fi un moment reflexiv-epigrafic (si quasiapoteotic…) pentru „un roman despre ratati” : ” J’ai tout raté, sauf le ratage …”

  12. Felicitari. Un subiect serios, scris dinamic (asa zic eu cand citesc un text fara sa imi pierd intresul). Intre doua indatoriri casnice, care sunt intotdeauna cele mai importante, spor la scris despre ratati. Sper sa nu… ratez… cartea. :)

    • N-o veți rata, domnule Octavian. Cartea asta va face atâta scandal și va enerva atâția oameni, încât „zgomotul” vă va ajunge sigur la urechi, indiferent cât de ocupat veți fi atunci :)

  13. Am ajuns din intamplare la niste inregistrari de pe youtube unde se strang legionari batrani si tineri pe la nushce comemorare, cu steaguri, uniforme, chestii. La un moment dat isi iau toti un aer solemn si se apuca sa cante in cor cantece de-ale lor cu capitanul si cu legiunea, pe o linie melodica si cu niste versuri de-ti vine sa-ti tragi palme. Chestii grele. Un circ penibil, vecin pe undeva cu Cantarea Romaniei de pe vremea lui nea Nicu. Ca sa nu mai lungesc vorba, ratati e putin spus.

    • Da… am văzut și eu astfel de înregistrări. Sunt dezolante, într-adevăr. Vorba unui profesor de la Cluj: „Multă lume necăjită”.

  14. Stimate,
    Eunuke,
    Gresiti fundamental considerind ,,bugetarii” in moduul aratat, deoarece ei sint cei care in Vest asigura prin institutiile apartinatoare, succesul economic al tarilor dezvoltate!Functionalizarea si performanta institutiilor ,,societatii economice moderne” nu se face cu frezori sau alti meseriasi (care de altfel la locul lor merita intreg respectul) ci cu angajatii bugetari.
    Pacat ca sinteti necunoscator in economia dezvoltarii, in care toti marii exegeti economici inteleg si recunosc rolul fundamental al institutiilor in dezvoltare!Practic comiteti un ,,pacat” contra ,,noii economii a dezvoltarii”, sustinuta prin institutionalismul normativ.
    Pacatul se datoreaza faptului ca exista o singura/unica lucrare – curs universitar pe aceasta problematica critica a dezvoltarii al prof. dr. Cosmin Marinescu (ASE Bucuresti) necunoscuta nu doar de publicul cult ci mai ales de politicieni, economisti si cercetatorii economici romani!
    Daca bugetariii sint doar consumatori de resurse financiare si slab producatori de ,,bunuri publice” de calitate ca educatia, administarea economica, sociala, sanitara, etc., cauza este doar in lipsa unui ,,proiect de tara” capabil sa asigure prin acesti ,,bugetari” o functionalitate si performanta a institutiilor nationale ,,ca afara”!

    • „Gresiti fundamental considerind ,,bugetarii” in moduul aratat, deoarece ei sint cei care in Vest asigura prin institutiile apartinatoare, succesul economic al tarilor dezvoltate!”
      Apreciez tentativa de dialog, dar, mă scuzați, de la acest punct incolo nu am mai citit. De ce? pentru că 1)eu vorbeam de bugetarii rumâni, produși de școala publică rumânească și 2)greșiți fundamental când susțineți că bugetarii, din orice țară, ar fi cei ce asigură succesul economic. Cum amândoi credem că celălalt greșește fundamental zic că nu mai are niciun rost să ne pierdem vremea. Dar profit de ocazie ca să arunc un avertisment pentru națiunea de bugetari ratați: țara asta va avea o șansă să prospere abia atunci când va fi capabilă să inventeze, iar funcționarii săi să tolereze o universitate privată de prestigiu internațional, căci abia atunci va putea să-și țină o parte din valori acasă și abia atunci va putea fructifica perspectivele autonome de guvernare ale unor oameni educați și talentați din afara sistemului (deja cangrenat). Iar bogată va deveni numai dacă Statul (adică ciurdina de bugetari contaminați de un naționalism desuet, fals și păgubos) va elibera resursele naturale pe care le ține sub obroc (monopol).

    • Statul este cel mai ineficient administrator. Atribuțiile statului trebuie limitate la securitate, apărare și parțial educație și sănătate.

    • Pana la un punct va dau dreptate insa punctul este depasit de mult, birocratia ne omoara si nu degeaba multi isi bat capul cum poate fi inlocuita prin inteligenta artificiala, alta aberatie.
      In loc sa trecem la debirocratizare si simplificare facem exact contrariul pe motivul ca lumea devine tot mai complicata, alt bullshit.
      De complicarea treburilor numai omul este raspunzator nimeni altcineva, natura are legile ei care functioneaza de cand exista.
      Sunt convins daca ma uit bine la ce se intampla in jurul meu multe lucruri sunt inutile si fara rost insa omul incerca sa inventeze tot felul de tampenii cu care se pot produce bani. poate cel mai bun exemplu, produsele financiare care au provocat criza 2007/08 , produse pe care nici specialistii nu le inteleg.

    • Din punctul meu de vedere bugetarul este o capusa ordinara pe corpul social sanatos al poporului roman . Asta am observat in ultimii 30 de ani .

  15. In momentul in care afli mai multe pareri despre acelasi subiect, constat o diluare cumva a „teoriei mele” de pana in acel moment, urmare (intotdeauna) a invazie unor informatii noi; sau a unora diferite de ceea ce stiam eu.
    Legiunea, pornise intradevar avand un suport mistic-religios si la ea aderasera …sufleteste, o buna parte si dintre intelectualii nostri. Care mai tarziu (!!) s-au dezis de ea. Desigur ca din momentul in care i-au cunoscut manifestarile violente si cele sangeroase, desfasurate de fapt, impotriva…evreilor.Sunt convins ca acestia (evreii) erau urati de catre legionari, nu invidiati. Indraznesc sa spun ca acesti evrei, fac si astazi subiectul nemultumirilor simaptiazantilor Miscarii Legionare si nu numai a acestora (…). Ei sunt cuprinsi astazi in termenul “Oculta Mondiala” care compune si sustine “Guvernarea Mondiala”.
    In anii `90, se tiparise cartea lui Zelea Codreanu :”Pentru Legionari”. Pe care am citit-o, fiind extrem de curios sa vad structurata ideologia legionara, exprimata de insusi, Capitanul. Pana in acel moment, cum se intampla cand mediul intelectual al tarii, inca era bantuit de „legenda legionara” vs. versiunea oficiala (comunista…) aceea total sangeroasa, societatea noastra plutea (si inca pluteste o parte din ea in respectiva legenda…) intr-o oarecare nedumerire, sa-i spunem. Existau felurite interpretari, desigur contrare. Ei bine curiozitatea mea a fost teribil de surprinsa de una dintre explictiile oferite de ideologul M.L. prin care se mentiona faptul (reprobabil desigur…) ca numarul studentilor evrei era mult superior celor romani. Asadar, „astia” de mici doreau sa se instruiasca, ocupand locul potentialilor studenti romani; care de fapt nu erau nicaieri si deci nu apareau la concurs, datorita unei mentalitatii dominante, pe care o explica foarte limpede, Constantin Radulescu Motru, in cartea sa „Psihologia la romani”. Si astazi frustratii dau vina pe oricine, numai pe ei , nu.
    Un singur lucru mai doresc sa mentionez: cei care pot omorii cu sange rece si in mod premeditat, apartin categoriei, precum cei din „echipele mortii”, sociopatilor. Despre care (si astazi), discuta numai psihologii. Majoritatea populatiei, nu intelege termenul si nimeni dintre liderii nostri politici, nu incearca sa intre pe acest teren periculos, probabil si pentru ei…

    • psihopati nu sociopati, „”ratatii”” sunt mai degraba sociopati, criminalii mai degraba psihopati, unii din ei sociabili (capii mafioti, etc)

  16. Intenționam sa fac un comentariu similar pe tema blocajului pe care tinerii intelectuali interbelici l-au resimțit în încercarea lor de a accesa slujbe conform pregătirii lor. Crescuse numărul celor care terminau o facultate, multi făcând litere sau filozofie, cu industria noastă nu era nevoie de prea mulți ingineri, ceea ce-i făcea greu angajabili.
    Aceaata a produs o mare frustrare, fenomen bine reliefat în literatura epocii. Între frustrare și ratare exista ceva diferențe. Poți sa fii ratat fără sa fii frustrat și viceversa.
    Și azi societatea nu recunoaste valoarea unui absolvent de Sorbona sau Cambridge, pentru ca sunt angajați la stat, uneori chiar pe post de ministru, tot felul de neica nimeni cu doctorate scrise de muzeografi plătiți cu 600 euro pe luna.
    Astăzi exista supapa numita emigrare, exista și atunci dar romanii erau mai devotați tarii decât noi cei de azi care am ales ubi bene ibi patria.

    • „Astăzi exista supapa numita emigrare, exista și atunci dar romanii erau mai devotați tarii decât noi cei de azi care am ales ubi bene ibi patria.”
      Bine spus domnule Cinic.

      • daca cineva v-ar obliga sa va insotiti cu o prostituata pentru a „demonstra” ca nu sunteti homosexual (ca singure alegeri posibile) ati face-o?
        Diferenta mare intre interbelic si acum nu este una de lipsa de patriotism sau devotament, este ca atunci cu toata coruptia erau in „fruntea tarii” intelectuali de talia Iorga, Titulescu, Eliade etc si existau 500 doctori in stiinte, azi avem in fruntea tarii 10.000 „doctori” (nicidecum in stiinte) care administreaza o mosie unde daca nu-ti convine poti sa pleci (este o afirmatie publica a unui fost primar)

    • @cinicul
      Ca sa existe un proces, penal in prezentul caz, al legionarilor criminali si ai celor din spatele lor tb întrunite niște condiții minimale

      1. existența unor organe de urmărire penală care sa aibă capacitatea tehnica si intelectuala sa înceapă si sa finalizeze urmărirea penală
      2. existența unei autorități judecătorești care sa fie in stare sa asigure supremația legii si sa aplice pedepsele cuvenite pt omor si pt cei care premeditat si aplaudat crima – in articol se vorbește doar de autorii cunoscuți nu si de cei din spate care au premeditat si hotărât de fapt executarea crimelor

      3. existența unor condiții de executare a pedepsei = pușcării

      La execuția lui Nicolae Iorga si a lui Madgearu
      – ca asta a fost o execuție in stil mafiot – autoritățile nu erau in stare, odată ca legionarii erau la putere, iar rejele carolu si restu, erau ocupati cu viața de noapte, nu avea ei timp de detalii de astea cu cine e criminal, cine e instigator, cine e complice, etc

      Aia care erau la putere la crimele săvârșite asupra lui Nicolae Iorga si Madgearu nu erau in stare sa conducă
      Din nefericire si cei care au urmat au fost la un nivel similar, inclusiv comunistii, elcarecerau de departe mult mai incompetenți

      Pt cine nu știe
      La începutul preluării puterii de către comuniști vechii avocați, judecători, avocați publici, consilieri ai Înaltei curți, au fost declarați de tip mic burghez si au fost înlocuiți de membrii ai pcr, la început fără nici un minim de cunoștințe juridice, iar ulterior de membrii ai pcr cu scoli juridice cu durata de 6 luni
      Îți dau seama ce justiție au făcut membrii pcr care aveau ca studii juridice = studiul carnetului de membru de partid si executarea, fără șovăire, a sarcinilor trasate de conducerea partidului

      Regretabil ca românii șefi de promoție de la Sorbona si celelalte scoale recunoscute de drept ale Evropei, din perioada interbelica, nu au reușit sa aplice in tara regulile elementare de drept învățate

      Așa tara a ajuns, nu întâmplator in genunchi

      Orice asemănare cu zilele de azi e pur întâmplătoare
      Zile de azi in care clanurile mafiote rad in fata la crime si infracțiuni grave, se lauda unii in fata altora, inclusiv in spațiu public numit feisbuc,
      Așa tara a ajuns din nou in genunchi
      clanu carpaci la capitala Banatului
      clanu corduneanu la capitala Moldovei
      plus multitudinea de clanuri infracționale din capitala – pt ca la o capitala mare normal ca sunt si multe posibilități
      A avut grija si palavramentu cu nou cod penal si așa zișii specialiști care au potrivit nou cod penal
      Rezultatele le stim : pedepse minimale pt fapte grave si furt din bugetul de stat, crime, tâlharii, trafic de persoane, cămătărie

      Si la elaborarea noilor noastre coduri au lucrat fruntea cadrelor noastre universitare

      Istoria este ciclică

  17. Articol ciudat. In primul rind, trebuie o definitie clara a „ratatului”. Fiecare are alta definitie. Dupa dvs. sau Cioran, Thoreau(H.D.) ar fi un ratat. Oare?
    Victimele Securitatii, ostracizate sistematic, ar fi niste ratati. Oare?
    Deci, daca nu esti un prost cu diploma, care isi cumpara postul la stat (si -automat- se integreaza in gasca ” ‘otilor”), esti ratat?
    In ce priveste Legiunea, cred ca va inselati. Iorga era cunoscut pentru atitudinea lui critica fata de legionari si comunisti. Simultan. ( De aici esecul Secutritatii de a incepe un proces impotriva criminalilor. Si atitudinea binevoitoare fata de acestia.) La cursurile lui, nu pierdea nici un prilej sa-i acuze. Daca indivizii erau culti, stiau toate astea. Afirmatia ca liderii miscarii erau in necunostint de cauza……………. trebuie si probata. Nu doar declaratii subiective, postume. Sustin afirmatiile ca toti criminalii cu singe rece, ce-si premediteaza actele, sunt sociopati. Nu ratati.
    (De asta KGB/Securitate se lupta sa creeze un numar cat mai mare de „ratati”? Vor o revolutie care sa-i readuca la putere oficial? Nu cred ca vor reusi. Pentru ca definitia este subtire si pentru ca atunci cand creezi „ratati” premeditat, ratatii se vor intoarce impotriva celor care i-au creat.)
    P.S. De ce credeti ca a ajuta sotia in gospodarie, e semn de ratare?

  18. Istoricii vor fi având argumentele lor, dar literar trebuie pornit conspiraționist de la ipoteza că Antonescu și Sima știau că urmează lichidarea lui Nicolae Iorga, iar asasinii au fost niște profesioniști protejați și intern, și extern în trena Pactului Ribbentrop-Molotov. Omorul n-a fost prevenit și nici regretat oficial. Presa vremii nu-și permite decât comunicate seci, fără necrolog, iar populația a fost deliberat azvârlită în complicitate prin derularea neabătută în 30 noiembrie 1940 a spectacolului reînhumării la Casa Verde a asasinilor lui Manciu, I. Gh. Duca și Stelescu. Astăzi, bietul Nicolae Iorga e tot mai greu de citit de către liceenii și profesorii secundari, ca mare istoric, după dispariția de pe net a Bibliotecii Digitale a Bucureștilor, reeditările fiind rare și scumpe.

    • „trebuie pornit conspiraționist” – pe bune, domnule Camelian Propinațiu? Trebuie pornit conspiraționst?!

      Mă duceți cu gândul la Catrina Moromete: „De ce-ai tăiat salcâmul, Ilie? CHIAR AȘA RĂU AM AJUNS?”.

  19. Aia erau niste gunoaie, din periferiile societatii a carei baze au fost puse de carol1, cu toate incercarile de modernizare a lui carol2 – niste gunoaie care exe ordinele stapanilor sau actionau dupa cum le TUNA.
    Un bunic al meu a participat la inabusirea Rebeliunii Legionare la modul foarte concret, fiind in haina militara si avand misiuni de indeplinit in Bucale – la Palatul Regal! -, celalat a fost batut de aceste scursori, flacau fiind, s-a dus la BAL imbracat in tzoale nemtesti si nu un trandafir rosu la buzunarul de la piept.
    (n-avea voie sa umble imbracat nemteste si isi ascundea hainele de Bal in capita de fan!
    El a zis ca Legionarii aia, de la canalizare, au devenit si cei mai mari comunisti dupa ELIBERARE.
    Legiunea era plina de cei care se credeau neam pur si ales asemeni lui CTP – care are o problema cu unul din Suceava ca nu vorbeste srba lui materna si nu cunoaste semnificatia pamblicii, ori DJ. U vara – intr-un soi de teorie a superioritatii pe din dos manifesta chiar si in secunda de fata!

      • Behehe, BE!
        …ierta-ti-L domule Buza, probabil erea dejea data !stingerea…
        E adevarat, insa doar pe cei cu creierele prea mici!
        BeHeHeCaLu Lu MihaiL vitezuL si Noi cei dan Lina ‘n-ntai.

  20. Masa critica a frustraților ,,trumpisti,, a fost depășită.Se pregătește asigurarea masei critice a rataților ,,trumpisti,,.2024 nu e departe.

  21. Tema articolului este actuală, în contextul reapariției unor curente politice extremiste în lume și în România.

    Atunci când ești obișnuit cu democrația și ai uitat cum este dictatura, funcționarea democratică a societății intră în firesc, iar normalitatea poate părea unora, câteodată, plictisitoare. ,,,Dar, pentru că lucrurile sunt puțin cam amestecate în text, aș îndrăzni câteva observații.

    Prima. În România, extremismul autentic și din convingere nu prinde la mase. El a fost și este o ideologie de împrumut, ceea ce nu-l face mai puțin periculos. La fel se întâmplă în Vest, unde periodic apar [ceva mai mulți] descreierați, iar 9-11 este un tragic exemplu. În România, „stânga” comunistă din anii 1980 a fost suficientă pentru ca cel puțin două generație să nu-și mai dorească așa ceva. (PSD NU se comportă precum un partid socialist, atenție!)

    Naționalismul extremist („execuții pe stadioane”) a fost încercat de PRM și repugnă românilor din cauză că a fost exersat de același regim securisto-comunist. Vectorii lui, utilizați de inamicii NATO și UE din exterior, sunt aceiași, iar AUR este exemplul evident (în care Rusia finanțează, prin intermediul unor apropiați ai Serviciilor, o manipulare grețoasă, naționalistă).

    A doua observație este că, pentru a provoca dezordine socio-politică, pot fi găsiți indivizi dispuși să accepte rolul de instrumente ale inamicilor democrației. Dar smintiți care intră într-un coafor, spre exemplu, și încep să împuște oameni, sau lovesc cu mașina mulțimi, se vor găsi întotdeauna. Ține de patologie, nu de politică, iar societatea este obligată să caute mijloacele pentru a se proteja de gesturile antisociale [individuale, dar care pot avea consecințe grave] de orice fel.

    În fine, a treia observație este asupra faptului că gesturile extremiste ale unora se pot întâlni cu mișcările politice autocrate, cum s-a întâmplat înaintea celor două războaie mondiale, sau, mutatis mutandis, în cazul atacului asupra Congresului de anul trecut. Însă, istoria ne arată că reușita lor depinde în mod determinant de nereușitele celorlalți politicieni, care „au toate țiglele pe casă”, dar ignoră din motive diverse derapajele societății pe care o administrează și ineficiența propriilor politici publice.

    • „Dar, pentru că lucrurile sunt puțin cam amestecate în text” – păi, dacă nu le-aș amesteca puțin, domnule Constantin, aș avea parte de fix trei comentarii (ca alți autori). Dar dacă le scriu așa, puțin amestecate, iese o șaorma cu de toate, din care fiecare își poate alege ce vrea – și comenta în consecință. Nu știu dacă este clar ce vreau să spun: pentru mine, ca autor, comentariile sunt esențiale, ele îmi sunt răsplata pentru efort. Din ele îmi scot personajele viitoarelor romane – iar în ceea ce privește romanul în curs, cel la care lucrez acum, mă bucur că „recolta” este foarte grasă!

      • Articolele domnului Mircea Morariu credeti ca sint lipsite de comentarii pentru ca acolo ,, lucrurile nu sint amestecate ” ?!

  22. Ma scuzati daca nu simpatizez cu Iorga. Scuze pentru citatul destul de lung.

    O limuzină Lincoln, achiziţionată de timişoreni pentru nevoile de reprezentare şi protocol ale Directoratului Banatului, ar fi fost confiscată în 1931, la ordinul lui Nicolae Iorga, în calitatea sa de prim-ministru, pentru a pune capăt luxului găsit în Banat. Evenimentul s-a transformat într-un mic scandal în perioada respectivă.

    Instaurarea administraţiei româneşti în Banat şi Ardeal a adus numeroase nemulţumiri ale populaţiei regiunilor desprinse de Imperiul Austro-Ungar. Un episod celebru îl are ca protagonist pe istoricul Nicolae Iorga. După ce a fost numit prim-ministru al României, Iorga a decis să confişte frumoasa lumuzină Lincoln a Directoratului Banatului. Iorga a rechiziţionat limuzina în 1931, fiind numulţumit de luxul pe care l-a găsit în Timişoara.

    Într-o altă vizită la Timişoara, Nicolae Iorga s-a dus la Universitatea Politehnică. Neobişnuit cu stitlul de viaţă de la Timişoara, a izbucnit: „Ce cămin, acesta e un palat. E o nebunie luxul acesta“, despre internatul Universităţii. Iar la vizitarea cantinei a exclamat: „E o nebunie acest lux. Am vizitat toate universităţile din America, aşa ceva nu am mai văzut. Tot ciocoismul nostru cultural este întruchipat în aceste clădiri!“.

    Sudul nu a inteles niciodata multiculturalitatea banateana post WW1. Printre altele de asta consider ca ne merge atat de prost azi, intaietatea pe care o are Bucurestiul+Valahia in teritoriile romanesti.

    • In 1931 era o perioada de AUSTERITATE severa, deoarece se manifesta si in Romania Criza MONDIALA care a lovit intregul Occident din care Banatu nu a fost niciodata parte – sau. a fost cat si HUnGaria ori VOJVODINADidina. (in zona voastra doar Viena putea fi considerata Occident pur – nici macar Praga, Cracovia sau Liov – cu Berlin e alta poveste, fiind o varianta a Occidentului)

    • Nicolae Iorga nu era nici bucureștean sau valah, ci era moldovean de origine aromână. Iar unul dintre asasini a fost Theodor Scheininger. Care – ce-i drept e drept! – nu era șvab ci sas. Și care – ce-i drept e drept, iarăși! – nu în profesorul Iorga și-a descărcat gloanțele din revolver, ci în profesorul Madgearu.

  23. „asasinii au fost niște profesioniști” – exact NU asta demonstrează cartea, cu documente. Ci demonstrează faptul că asasinii au fost niște amatori.

  24. Stimate, euNuke,
    Bugetarii nu sint ratatii tarii, ei sint facuti sau nu ratati, functie de competenta si ,,cererea” unei guvernari de a asigura o activitate bugetara performanta…
    Cita vreme un model economic ca cel romanesc – bugetar intre doua legislaturi – nu impune o dezvoltare si o emulatie nationala asumata, bugetarii n-au efectiv ,,obiectul muncii!
    Situatia este la fel in cazul ,,scolii romanesti” care pregateste ,,specialisti” pentru locuri de munca inexistente in tara si UE!

      • Opinia mea este ca numai si numai cu voie de la Dumnezeu .
        Puteti afla raspunsuri la intrebarea dumneavoastra citind Sfinta Scrisptura si Vietile Sfintilor .
        Adevarul nu poate fi aflat ( de catre om ) si numai revelat ( de catre Dumnezeu ) . Am sentimentul ca dumneavoastra stiti deja acestea dar ma intrebati cu alt scop .

        • „Am sentimentul ca dumneavoastra stiti deja acestea dar ma intrebati cu alt scop” – sentimentul dumneavoastră este cât se poate de corect, domnule Adrian Popescu. Pregătesc un articol ceva mai puțin mălăieț decât acesta, articol ce se va intitula „Sataniștii”. Cutez să sper că mi-l veți comenta și pe acela. Dacă ne gândim, chiar și Isus s-a așezat la masa vameșului, nu?

          • Eu stiu ca la masa vamesului s-a asezat Iisus ….
            Mai bine sa ne gindim la motivul pentru care S-a asezat .
            Articolul dumneavoastra nu este malaiet din punctul meu de vedere .

    • Au venit cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. Când a ieșit la țărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mult timp de demoni; și nu se îmbrăca în haină și nu-și avea locuința într-o casă, ci în morminte. Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt, a căzut înaintea Lui și a zis cu glas tare: „Ce am eu cu Tine, Isuse, Fiului Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog, nu mă chinui!”. Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela pe care pusese stăpânire de mult timp; era păzit, legat cu cătușe la mâini și cu obezi la picioare, dar rupea legăturile și era mânat de demon prin pustii. Și Isus l-a întrebat: „Care îți este numele?”. „Legiune”, a răspuns el; pentru că mulți demoni intraseră în el. Și ei Îl rugau stăruitor să nu le poruncească să se ducă în abis. Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Și demonii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. Și El le-a dat voie. Și demonii, ieșind din omul acela, au intrat în porci și turma s-a repezit de pe râpă în lac, și s-au înecat. (Evanghelia după Luca, 8, 26-33)

      • 52. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.
        53. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? (Matei, 26)

        Non idem est, si duo dicunt idem

  25. Stiti care este fraza care m-a impiedicat sa citesc mai departe articolul – desi titlul parea interesant?! „Ia să mai stârnesc niște pasiuni tembele printre români – adică printre românii bătrâni, uitați de Dumnezeu pe pământ, că tinerii au alte treburi.” Daca e vreo licenta poetica … e nefericita. Daca e altceva… cu atat mai trist! Pacat, poate m-ar fi interesat tema!

  26. Oamenilor cu intelect superior care au capcitatea de a va combate nu li se aproba in comentariile.

    Raman fericit inca o data, si constat ca poate doar Profesorul Cranganu ar avea sanse sa ma depaseasca in intelect.

    Raman cu intelectul, altii cu comentariile. E bine!

  27. Ratati?
    Cine? Noica ? Eliade (am niste dubii) … Țuțea? SAMD etc .

    Da bin asa .. ratati .
    Dar am o nelamurile si ala Heidegger tot ratat?!

  28. o frumoasă carte despre ratare este Trilogia Transilvană a lui Miklos Banffy (ratarea impreiului ca stat, ratarea societății acelor vremuri, dar și fascinantele și savuroasele ratări personale … )

  29. Deși a încercat să se disculpe de participarea directă la împușcarea celor doi mari profesori, Traian Boeru apare în alte importante relatări privind noaptea de 27 (spre 28) noiembrie 1940. Ba mai mult, apare și ipoteza unei sincronizări cu Horia Sima în acea noapte:
    1) Comandamentul Militar al Capitalei – „Asasinatele de la Jilava, Snagov și Strejnicul”, 1941, pag.231-232: )
    „…expunere pe care martorul Marin Stănescu o face cu privire la o convorbire pe care a avut-o cu fostul secretar general al Institutului Național al Cooperației în București, la restaurantul „Continental”, nu mult după săvârșirea asasinatelor. Fostul prefect [al județului Prahova] ne informează că în cursul convorbirii, dealtfel destul de aspră, l-a întrebat pe Traian Boeru ce la determinat să-i ucidă pe Iorga și Madgearu. ‘Nu știu nimic’, a răspuns acuzatul, zâmbind cu șiretenie, ‘deoarece în seara de 27 noiembrie m-am culcat la ora 9’. Acest răspuns a fost urmat de replica fostului prefect de Prahova. O replică tare, precisă și categorică. Într-adevăr, i s-a arătat lui Traian Boeru că este trecut pe tabloul persoanelor care au părăsit orașul Ploiești, îndreptându-se spre București, în noaptea de 27 noiembrie între orele 23-24, amănunt pe care Marin Stănescu îl deținea de la maiorul Brăescu, comandantul legiunii de jandarmi mobilă.” (p.231-32)
    2) Adrian Majuru – „Morți suspecte în cultura română (III)”- ziarul „Cotidianul”, 3 aprilie 2012
    Este citat medicul Șerban Milcoveanu, „Cine sunt forțele oculte din România și din omenire. Analize social politice”, 2007, pag. 242-244)
    „După consumarea celor două crime, grupul Traian Boeru, în aceeași mașină a institutului de cooperație, a făcut cale întoarsă la Sinaia. Aici, în cel mai mare secret, erau închiși în vila Elena Lupescu cei doi șefi, preot Ion Dumitrescu-Borșa și economist Gh. Ciorogaru, ai ramurii legionare pro-codrentistă și anti-simistă. Grupul Traian Boeru a încercat să-i omoare, dar n-au reușit din cauza pazei legionare locale, care a cerut ordin scris de la Horia Sima.”
    3) Preot Ion Dumitrescu-Borșa – ”CaI Troian Intra Muros. Memorii legionare”, 2002, pag. 350:
    În noaptea ce a urmat [27/28 noiembrie], aproape de ziuă, am auzit afară discuții aprinse și certuri. Nu am înțeles aproape nimic, ce se petrecea. Au urmat schimburi de focuri cu pistoale. Eram neliniștit de cele petrecute la Jilava și de cele ce se întâmpla[u] afară și nu am mai putut să închid ochii până la ziuă. Pe la orele 12, Băniță [C.I.Baniță -administratorul legionar al fostei vile din Sinaia a Elenei Lupescu, folosită ca ascunzătoare/refugiu de către Mișcare] ne-a adunat ca să ne comunice: „Azi noapte a fost ridicat, de la vila lui de aici din Sinaia profesorul Nicolae lorga, de către Traian Boieru și patru legionari, după care, însoțit de doi, au venit aici la noi. Garda nu le-a deschis ușa și au venit să-mi comunice. Ei nu cunoșteau pe cei care au venit, deși Boieru își dăduse numele. De la dormitorul meu de sus, am deschis fereastra și i-am întrebat ce doresc. Boieru mi-a spus că din ordinul comandantului Horia Sima trebuie să te predau pe dumneata, părinte, și pe domnul Ciorogaru. Am bănuit ce avea să se întâmple. I-am întrebat dacă au ordin scris să mi-l dea, altfel nu predau pe nimeni, eu răspund de cei ce-mi sunt încredințați ca să-i păzesc. Boieru mi-a spus că Horia Sima se află pe Valea Prahovei, să-l caut la telefon și voi primi ordin verbal. Le-am spus să aștepte, dar în același timp am întărit garda de la intrare și am dat ordin, dacă vor începe să forțeze ușa, să tragă în plin. Am urmărit cu telefonul, începând de la Câmpina, cu răspunsuri, că a fost, că a plecat și peste tot același răspuns. Nu am putut să-l prind pe comandant. Le-am comunicat la fereastră că nu l-am găsit și că nu vă pot preda. Au început discuții și certuri cu Boieru, care a amenințat cu spargerea ușilor începând să lovească cu niște toporiști ce purtau la ei. A avut loc un schimb de focuri în aer, apoi am țipat la ei. ,,Sunteți numai trei, dacă în cinci minute nu vă indepărtați, dau ordin gărzii să tragă în plin și vă curăț fără nici o milă. Eu nu mă joc. Stau cu ceasul in mână.’’ După trecerea acestor minute, am dat ordin ca să audă și ei. ,,Gardă, deschideți ușa și împușcați-i pe toti care vor să ne atace noaptea. Boieru a fost silit să plece.”

    Prefața cărții sus-menționate a fost scrisă de Nicador Florea Zelea Codreanu care, ulterior, în ziarul ”Cuvantul Legionar”, Nr. 51, Octombrie 2007, pag.4, opinează:
    ”Atunci și mai târziu, Sima a încercat să se disculpe de aceste fapte și au fost și sunt încă unii dispuși să îi accepte explicațiile dar ele sunt contrazise de următoarea precizare: dacă Traian Boeru, inginer, a purces la aceste fapte din proprie inițiativă, cum ar putea fi explicat faptul că aceeași echipă avea ordin sa ridice în același timp și pe părintele lon Dumitrescu-Borșa, îndreptățit de a fi la conducerea Mișcării în dauna lui Sima, și pe fruntașul legionar, antisimist, Gh. Ciorogaru? T.Boeru nu poate fi bănuit de exces de zel față de aceștia doi.”

    • Felicitari, o adevarata documentare istorica!
      Stiti ceva despre asocierea lui Eliade cu legionarii? Nae Ionescu „l-a salvat” de la inec luandu-i piciorul de pe cap (demiterea de la Universitate cauzata de scandal legionar urmata de „rebilitare” ajutat de Dl Nae)

      • Vă mulțumesc frumos. Cred că puteți găsi ușor, în format electronic sau tipărit, cartea lui Zigu Ornea, „Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca”. Mi se pare că prezintă foarte serios aspectele care vă interesează, cu profunzime și mare respect pentru M.Eliade și N.Ionescu. Puteți găsi ușor cartea, ediția a 4-a în librării și alte variante pe Internet.

      • Zigu Ornea, „Anii Treizeci. Extrema Dreapta Romaneasca” (2015)
        [cap.3] ”Procesul de convertire la Mircea Eliade. Toamna anului 1936-începutul anului 1937 – momentul aderării. Jurnalul lui Mihail Sebastian despre începutul înverzirii lui Eliade. Publicistica filolegionară a lui Eliade. Încarcerarea lui Eliade în lagărul pentru legionari de la Miercurea Ciuc. Eliberarea. Plecarea, în aprilie 1940, ca ataşat de presă la Londra. Condamnarea asasinării
        de către legionari a lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu. Nedisocierea lui Eliade de convingerile sale legionare din tinereţe.”

        [pag.355] „Victimă a acestei cabale [pretins anti-pornografice] a căzut şi Mircea Eliade, pentru nuvela ”Domnişoara Christina”, denunţată în ianuarie 1937, de Papadima şi apoi atacată, sistematic, de Georgescu-Cocoş în Cuget clar. Apoi, a fost luat în vizor şi romanul ”Întoarcerea din rai”. Acesta îi va aduce sancţiuni pe linie – cine ar crede? – universitară. Ministerul Educaţiei Naţionale (încâlcând autonomia universitară) sesizează Senatul Universităţii din Bucureşti în legătură cu literatura scriitorului, cerînd
        sancţiuni. Senatul universitar, întrunindu-se, adoptă următoarea decizie: „In urma comunicării făcute Universităţii din partea Ministerului Educaţiei Naţionale in privinţa literaturii pornografice a dlui Mircea Eliade, Senatul universitar din Bucureşti, in unire cu Decanatul Facultăţii de Litere, au hotărît ca dl Mircea Eliade, care funcţiona intermitent ca asistent onorific pe lingă conferinţa dlui Nae Ionescu, să nu mai aibă dreptul de a fi utilizat nici chiar în calitate de asistent onorific. În acelaşi timp, Senatul a atras atenţia facultăţilor cu privire la persoanele pe care le întrebuinţează ca să prezinte şi garanţii de moralitate”. Întrunit în şedinţă, Consiliul Facultăţii de Litere a întocmit, după discuţii, următorul proces-verbal: „La adresa cu nr. 77863
        din aprilie 1937 prin care se cerea să se facă cercetare asupra literaturii publicate de dl Mircea Eliade în romanul Întoarcerea din rai şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege, Consiliul Facultăţii de Litere, constatînd că d. Mircea Eliade nu are în organismul Facultăţii decît însărcinarea de asistent onorific al dlui conf. Nae Ionescu şi că aşa fiind dînsul nu poate fi anchetat sau judecat după o procedură prevăzută de lege, a socotit că singura măsură ce poate lua ca urmare la adresa Ministerului Educaţiei Naţionale este de a invita pe d. Nae Ionescu ca d-sa să renunţe la asistenţa onorifică a dlui Mircea Eliade, fără ca prin aceasta să prejudicieze viitoarea carieră universitară a dlui Mircea Eliade. Consiliul Facultăţii de Litere n-a judecat literatura dlui Mircea Eliade şi, ca atare, n-a exprimat nici un fel de calificare asupra ei şi nici asupra moralităţii autorului”. Demnă decizie in faţa dictatului Ministerului unde trona, ca secretar general perpetuu, Constantin Kiriţescu, zelos şi stupid „apărător” al moralităţii. După informaţia lui Eliade – mărturisită în Memorii (I, pp. 349-350) -, adresa ministerului fusese redactată chiar de Kiriţescu, poreclit „directorul cu canapea” pentru tratamentul aplicat tinerelor profesoare chiar în cabinetul lui. Mircea Eliade a dat în judecată Ministerul Educaţiei Naţionale pentru calomnie, cerînd un leu simbolic drept despăgubiri. După vreo două amînâri (la o şedinţă a depus mărturie, în favoarea lui Eliade, chiar C. Rădulescu-Motru), tribunalul i-a dat cîştig de cauză lui Eliade. Ministerul a făcut recurs, fără rezultat. Mircea Eliade a continuat să funcţioneze ca asistent… onorific.”

        • multumesc mult! e greu de inteles pentru mine cum tanarul Eliade, cantand iubirea, s-a lasat inconjurat si se pare chiar afectat de ura

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Frunza” (2022) - Editura Polirom.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro