Eram cu un grup de turiști la templul Meiji și mă întrebam dacă vom avea norocul să vedem o nuntă tradițională. Chiar și după atâta timp, dacă pe mine încă mă fascina mireasa îmbrăcată în kimono-ul alb, shiromuku, îmi dădeam seama ce pitoresc trebuia să fie pentru cei de-abia ajunși în Japonia. Și am avut noroc: am văzut trecând două astfel de japoneze însoțite de tot alaiul. Turiștii s-au bucurat, au făcut zeci de poze, iar eu m-am minunat cum naiba nu moare nimeni de insolație într-o zi caniculară de august. Atunci am fost întrebată dacă așa sunt toate nunțile în Japonia. Aproape că am izbucnit în râs, amintindu-mi de nunțile de tip european, de prost gust, la care am fost nevoită să particip și câți bani sunt cheltuiți pe ele. S-ar putea să vă întrebați, „Păi stai așa, Yamamoto, n-ai avut și tu nuntă în Japonia?”. Ba da, am avut, n-am cum să mint: s-au cheltuit bani și atunci, nu ai mei orișicum, că eram prea tânără să am bani și prea naivă să înțeleg toată industria din spatele acestor evenimente. Totuși, nunta mea n-a fost de prost gust, pentru că a fost a mea. Și ca să răspund la întrebare: nu, nu toate nunțile sunt tradiționale.
Astăzi, nunțile cu tematică creștină sunt cele mai populare, 64,3% dintre cupluri alegând acest stil – deși este aproape întotdeauna doar un stil, rar legat de credințele religioase ale celor care le aleg. Acestea sunt urmate de cununiile civile (16,8%) și de nunțile Shinto (16,7%). Un număr foarte mic optează pentru o ceremonie budistă sau pentru simpla înregistrare a actelor fără nicio altă bătaie de cap.
Nuntă – căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). Nuntă în Japonia – un spectacol în care doi indivizi îndrăgostiți sărbătoresc începutul unei aventuri comune, cu promisiunea de a rămâne împreună la bune și la rele… o tradiție veche de câteva secole… o afacere de miliarde de yeni.
Să te căsătorești în Japonia este una dintre cele mai costisitoare modalități de a-ți uni destinele. În jurul acestei afaceri a înflorit o industrie imensă, de la filme Blu-ray de înaltă calitate ale evenimentului, la petreceri unde mireasa își schimbă ținuta de câteva ori – purtând rochii extravagante – la înmânarea verighetelor, tăierea tortului, galoanele de șampanie și preoții fățarnici. Nevin Thomson spune într-un articol publicat în decembrie 2016: I have married 900 people in Japan. Back in the late 1990s early 2000s, I moonlighted as a fake priest and officiated 450 weddings without ever being ordained – or even being especially religious. I’m white, male, and I was available. And that’s really all it took to get the gig.*
Sunt lesne de observat numeroasele capele cu design exagerat, bisericile europene care-ți put a faux – imitații fidele – în cele mai celebre zone ale Tokyo-ului, dar în interiorul cărora se ascunde o mașinărie economică bine unsă, care oferă un schimb incredibil de profitabil pentru marile corporații care le dețin. Multe rochii de mireasă sunt importate din China sau Europa și sunt închiriate viitoarelor mirese, fiind adesea refolosite, și nu o dată, ci de mai multe ori. Agenții pricepuți ar putea susține că este o afacere ecologică, dar în realitate, este doar o mișcare inteligentă din punct de vedere comercial. Potrivit Marriage Trend Survey 2021, numărul mediu de persoane invitate la o nuntă este de 43, iar costul mediu este de 2.923.000 de yeni (în jur de 20.000 de dolari). Dar își scot banii? Probabil că da, darul de nuntă diferă în funcție de gradul de rudenie și relația pe care o au invitații cu mirii, așadar prietenii și colegii vor contribui cu 30.000 de yeni (203 de dolari), șefii cu 50.000 de yeni (340 de dolari), rudele îndepărtate în jur de 30.000-50.000 de yeni, iar rudele apropiate vor da între 50.000-100.000 de yeni.
Când estul se întâlnește cu vestul
Pentru majoritatea japonezilor, conceptul căsătoriei a fost modelat de decenii de cinematografie și romane de dragoste. Ceremonia modernă de nuntă este o combinație între tradiție și influențe hollywoodiene, dar, sub stratul comercialismului, se ascunde o semnificație profundă. În 1993, nunta Prințesei Masako a fost un eveniment foarte popular care a îmbinat tradițiile formale japoneze și cele occidentale, generând un val de mirese imitatoare. Aceste noi tradiții de nuntă sunt tratate cu mare seriozitate de către cuplurile japoneze, dar să nu uităm că și cele mai vechi obiceiuri sunt relativ noi, în vârstă de doar câteva sute de ani.
Ce înseamnă o nuntă tradițională?
În perioada Edo (1615–1868), structura socială a fost puternic controlată de regimul militar Tokugawa. Căsătoriile daimyo (domnitor feudal aparținând elitei samurailor) și ale familiilor șogunatului au fost aranjate pe baza intereselor politice, cu necesitatea consimțământului șogunului. Ceremoniile de nuntă erau formale, bazate pe convențiile perioadei Muromachi, iar tradițional se ținuseră noaptea, dar în perioada Edo devenise obișnuit să aibă loc ziua. Când un daimyo se căsătorea cu fiica șogunului, ceremonia era mai elaborată, implicând construirea unei noi aripi la reședința sa. Trusourile de nuntă erau semnificative pentru daimyo bogați și puternici și reprezentau rangul social și alianțele politice. Ele erau elaborate și pregătite cu atenție. Ceremoniile de nuntă ale perioadei Edo au lăsat amprente valoroase în istoria culturală.
Pe de altă parte, oamenii obișnuiți aveau o tradiție similară, iar negustorii înstăriți comandau ustensile de casă scumpe și rafinate, mobilier și kimono-uri pentru fiicele lor. Cu toate acestea, ceremoniile lor de nuntă erau mult mai simple, iar trusoul putea fi dus la casa mirelui în doar câteva lăzi. Legile emise de șogunat limitau strict utilizarea aurului și a altor materiale scumpe de către straturile sociale mai puțin înstărite, pentru a controla modul în care își arătau averea.
Ceremonia de nuntă Shinto din Japonia este una dintre cele mai complicate și fascinante, deși este o invenție relativ modernă.Prima mențiune a unei nunți într-un manual Shinto a fost în 1872; dar nu au fost raportate până în anii 1880, iar acestea erau limitate la familiile preoților șintoiști.
Cele douăsprezece trepte ale ceremoniei de nuntă Shinto sunt un ritual complex care păstrează semnificația profundă a credinței Shinto. Mireasa și mirele sunt îmbrăcați tradițional și parcurg etape ca procesiunea către sanctuar (unde sunt prezenți preoții și oaspeții), intrarea în sanctuar (cu familia miresei la stânga și familia mirelui la dreapta), ceremonia de purificare (esențială în credința Shinto), citirea rugăciunii Shinto pentru a anunța căsătoria zeilor, schimbul a trei pahare de sake sacru într-un ritual puternic numit San-San-Kudo, dansul oferit zeilor de către sacerdotese Shinto și altele. Dar, în ultimii ani, foarte puțini mai aleg o nuntă tradițională.
Nunțile la templele budiste sunt și mai puțin căutate, dar totuși reprezintă o experiență specială, mai ales într-unul din templele Zen din Kyoto, de exemplu. Ceremonia este mult mai simplă și implică recitarea sutrelor budiste și schimbul de jurăminte formale în fața unui preot budist.
Cum arată o ceremonie modernă?
Când am spus că nunta japoneză este un spectacol, nu glumeam. Totul este regizat, totul este gândit, nu există nimic neprogramat. Totul a fost planificat până la cel mai mic detaliu cu luni înainte, inclusiv momentul și modul în care mirele și mireasa își fac apariția la ceremonie și, mai târziu, la petrecere (cum să pășească, cum să țină mâinile, cum să se privească, ce să spună). Evenimentul în sine este, de obicei, împărțit în două părți: ceremonia de nuntă (kekkonshiki) și petrecerea de nuntă (hiroen). Un lucru esențial, important de știut, este că la nunțile japoneze nu se dansează, nimeni nu dansează. Ar fi greu de ținut sub control dansul a zeci de invitați, dacă ar fura cineva mireasa? Cum s-ar explica asta? În schimb, cei prezenți vor asista la o serie de discursuri din partea nuntașilor: un discurs din partea șefului miresei, unul din partea șefului mirelui și câte unul din partea celor mai buni prieteni ai fiecăruia dintre cei doi. Vor fi multe lacrimi, iar unul dintre momentele culminante este când mireasa, urmată de mire, citește o scrisoare adresată părinților, în care își amintește momente din copilărie, trecerea la maturitate și încheie discursul mulțumindu-le pentru toate eforturile făcute. Acesta ar fi un moment extrem de emoționant, dacă n-ar exista întregul scenariu din spate. Mirele, în timp ce mireasa își trage mucii, îi ține microfonul și îi întinde discret batista din buzunar. Un alt lucru foarte bine gândit este servirea mesei. E simplu, mirii nu apucă să înfigă furculița în friptură pentru că, în jurul mesei lor, vor trece toți prietenii, colegii, șefii, verișorii, bunicii, nepoții, părinții, mătușile și unchii; toți cu câte o sticlă de băutură în mână, ca să le toarne în pahare mirilor, să dea noroc și să facă poze. Un alt lucru mai puțin cunoscut este că, la picioarele celor doi, există două găleți (foarte elegante, ce e drept) în care amândoi, după fiecare kampai, vor turna acolo lichidul rămas în pahar ca să poată repeta aceeași mișcare cu următorul invitat, astfel încât nimeni să nu se îmbete prea tare. Îmi amintesc cum, la nunta noastră, domnul Yamamoto (după câteva guri de bere), se făcuse roșu ca racul și umpluse găleata în câteva minute.
După vreo două ore, petrecerea se încheie și asta este! Toți sunt trimiși frumușel acasă, dar nu cu mâna goală. Vor primi hikidemono, un mic cadou din partea proaspătului cuplu, ca o modalitate de a le exprima recunoștința pentru onorarea invitației. ご結婚おめでとうございます(Felicitări pentru căsătorie)!
Am plecat din România când eram atât de tânără încât toată lumea din generația mea era încă „pe piață”, fără niciun bănuț pus în inelul de logodnă. Nu pot să spun dacă am ratat ceva grozav în comparație cu nunțile japoneze. Poate doar o porție bună de sarmale și o ciorbă de burtă! Dar hei, asta e adevărata dragoste: sarmale și ciorbă!
* https://qz.com/849544/i-married-over-900-people-in-japan-as-a-fake-wedding-priest
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Frumos artcolul.
„I moonlighted as a fake priest and officiated 450 weddings without ever being ordained – or even being especially religious. I’m white, male, and I was available. And that’s really all it took to get the gig.*”
Ca in Las Vegas. :)
„Poate doar o porție bună de sarmale și o ciorbă de burtă! Dar hei, asta e adevărata dragoste: sarmale și ciorbă!”
Excelent!
Nici acum nu vrem sa cumparam mancare de la retelele de cantine nipone din Londra.
Chiar daca membrii guvernului poarta redingota, chiar daca se produce whisky japonez de calitate, nimic nu poate suplini originalele. Este cred vorba de ersatzuri japoneze de cultura occidentala.
Dar as dori sa inchei intr-un spirit profund deschis, multicultural si pozitiv de cand ascultam cu prietenii Queen.
Si acum stim pe de rost textul inclusiv cuvintele in japoneza.
https://www.youtube.com/watch?v=Ge18n2JCwBs
Felicitari ! Minunata descriere si nespus de interesanta. Aspectul comercial a devenit moneda de aur pentru aceste evenimente de familie. Trepta cu fiecare generatie, traditiile se mai dilueaza ori se modernuzeaza. Este un mers firesc al societatii umane. Ar fi interesani sa ne povestiti despre cum este educatia copiilor in familiile din Tara Soarelui Rasare dar si cum isi trateaza persoanele varstnice. Va doresc sanatate si putere de a scrie mai des asemenea materiale
nu mai tin bine minte locul (parca pe undeva pe langa Shinagawa?) unde este un fel de biserica interesanta. pe dinafara arata normal, dar cam inghesuita intre niste cladiri mari. doar ca in spatele aceleiasi intrari sunt de fapt trei biserici identice, fiecare cu naosul si altarul ei. cladirile alea din jur nu sunt tocmai intamplator acolo. „biserica” a fost proiectata asa ca sa se poata face mai multe cununii in acelasi timp. si timpul si spatiul costa bani. staff-ul are grija sa decaleze suficient ceremoniile intre ele si sa comunice discret prin statie cand s-a eliberat zona comuna de trecere, in asa fel incat nuntasii sa nu se intalneasca cu aia din alte echipe (sau sa le spuna sa se care daca aia o lungesc peste numarul exact de minute alocat si mai e putin si vin urmatorii). asa fiecare grup poate repeta solemn scena standard vazut filmele de la hollywood si isi poate face poza oficiala la intrare in conditii bune, ca si cand ar fi numai ei acolo. daca asta vrea clientul si e bun si pretul, eu zic ca e foarte bine!
Multumesc
Doamna, ce bine scrieti, mai sa fie! Mai vreau. Au mamaliga acolo? Mai mananca carne de balena? E apa din bazinele de la Fukushima radioactiva? Mai fac sabii de samurai?
O groaza de intrebari apropo de societatea japoneza. O alta lume, cumva extraterestra.
Dati-ne cat mai multe detalii va rog. Sigur sunt o groaza de oameni curiosi.
Va sarut mana si astept urmatorul aricol.
Varianta condensată: 😀
https://youtu.be/bPnCqsNv9v4
Credeti ca sunt diferente mari zilele acestea fata de o nunta din Romania? Ca si-acolo se baga multi bani in poze si video, in DJ, in mincare si bautura etc, si-acolo se regizeaza diverse momente samd. Ba si prin America situatia este asemanatoare, costul mediu (mediu, repet) al unei nunti fiind de 30 de mii de dolari.
In legatura cu rokea de mireasa refolosibila – sincer sa fiu mi se pare o idee buna. Nevasta-mea a luat-o de noua, iar dupa cele cateva ore de utilizare (rokea) arata la fel de minunata ca atunci cand am luat-o. Am vandut-o (din nou, rokea) si m-am bucurat foarte tare ca o fata va arata la fel de frumos ca mireasa mea.
Faptul ca totul este minutios pus la punct la nunta japoneza nu ma mira, avand in vedere cat de pedanti sunt japonezii. Dv. stiti mult mai bine, desigur, eu doar am trecut pe-acolo pentru vreo trei saptamani, in vacanta, asta vara. Si, ma scuzati, dar faptul ca nunta este asa de plicticoasa, iar nu ma mira, dupa ce-am vazut la un mare si foarte laudat festival la care-am participat (Gion Matsuri, in Kyoto). O abureala totala, fara niciun pic de haz, din pdv-ul meu.
Excelent finalul! :)))
In toata Asia se copiaza nuntile occidentale, se cheltuie bani grei pentru astfel de evenimente. Pentru familiile mirilor este un efort financiar foarte mare, de aici si „scenariul” minutios, nu cumva sa apara vreo surpriza neplacuta si sa strice totul. De mentionat ca in Japonia casatoria devine acceptata doar dupa ce mireasa este trecuta in registrul familiei, ceea ce inseamna ca devine parte a familiei mirelui.
Acum vreo 20 de ani am întâlnit pe plajă, la Olimp, cred că două fete tinere, cu sânii goi, care se lăudau foarte tare că sunt măritate cu japonezi, sau poate doar una era iar cealaltă era prietena ei. Nu văzusem până atunci topless și eram foarte jenată că intraseră în vorbă chiar cu niște invitați de ai mei, străini, care și ei râdeau surexcitați. Vai, aveau ele tot ce e mai bun pe lume, nuntă în Japonia dar și plaja de la hotel Amfiteatru.
Datorită lui Sorin am citit și eu până la final, să văd acest „excelent final! :)))”.
Bună întrebarea și poetico-filozofică. Răspunsul cu „dragostea e ciorbă” mi se pare da, original și oribil.
Dăm repede search pe www, parcă s-au mai întrebat și alții ce este dragostea. Și am găsit câte ceva.
1. Mihai Eminescu. Ce e amorul?
„Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.
De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.
Dispar şi ceruri şi pământ
Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate.”
sau
Din valurile vremii …
„Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai –
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei…”
2. Fujiwara no Yoshitaka
„Before I came to you, love,
Little my life was worth to me.
I prize it now all things above,
And wish long in this world to be.”
3. Acum câtva timp, aici, era un articol cu Ana Blandiana, care povestea cum se ținea de mână cu Romulus Rusan și se mira lumea că nu s-au plictisit. Da, nu s-au plictisit le răspundea ea.
4. Dar ați auzit în operele lirice „Morire d’amore”?!
Dacă dragostea ta e „ciorbă” depinde doar de tine, cât ești de poetic sau ne-poetic sau anti-poetic.
Remarc aci câteva comentarii la „dragostea e ciorbă” cu „Frumos”, „Felicitări, „Mulțumesc”, „Excelent”.
Dar eu nu. Pentru că n-am dislike button, ca să apăs pe el, arăt acum cu degetul în jos.
Aaaa, trebuie neaparat sa o cititi pe Amélie Nothombe. Dupa ” Stupoare si cutremur” orice dorinta de a cunoaste natura niponezilor va va abandona.
Prolifica autoare spune ceea ce multi cred: ” japonezii descind din alta maimuța” .
Numeroasele calitati exceptionale pe care le au acesti insulari posedati de pasiunea robotizarii, a desavarsirii tehnicilor caligrafice, a ceremonialului degustarii ceaiului, a conteplarii florilor de mar si imbracarii kimonoului nu se pupa, cum spune bucuresteanul lui Stefan Iordache , cu ceea ce noi percepem a fi tandrețea.
Japonezii pot mai curand mima cu talent tandretea pe care noi, europeenii, o resimtim organic in cantecul interpretat de Bourvil https://youtu.be/qvLtNrGUhr4
Pentru comparatie – inegalabilul Peter Kay.
Nunti:
https://www.youtube.com/watch?v=N9RRv_7qugA&t=215s
sau cand nu auzim bine cuvintele melodiilor. :))
https://www.youtube.com/watch?v=7my5baoCVv8
Retetele AI japoneze la Waitrose in UK.
What’s the secret ingredient in Waitrose’s new Japanese range? Artificial intelligence. The supermarket chain has made use of AI platform Tastewise, which analyses menus, social media and online recipes to help understand the food trends shoppers are most likely to buy into. According to Waitrose’s executive chief, Martyn Lee, until recently, the task of sourcing food trend information used to be outsourced to market research agencies, with many competing retailers using the same few. As well as contributing to a lack of innovation, the process is also relatively laborious. To influence the direction of Waitrose’s new range, Tastewise data spotted 15% growth in social discussions about Japanese cuisine, while also identifying the popularity of yuzu and ponzu flavours.