AZNAVOUR – O biografie

Între 26 și 28 de milioane de euro au cheltuit francezii pentru ca, într-un film care durează 135 de minute, să istorisească nu doar cu lux de amănunte, ci mai ales cu o emoție de foarte bună calitate povestea vieții lui Shahnour Vergan Aznavourian. Nimeni altul decât Charles Aznavour. Cel despre care Jean Cocteau a spus că a fost “primul care a popularizat disperarea”. De precizat că în 1960, marele scriitor francez l-a dorit pe Aznavour în distribuția filmului Le Testament d’Orphée.

Născut la Paris în 1924, într-o familie de emigranți armeni, viitorul mare cântăreț, ce avea să fie socotit drept Frank Sinatra al Franței sau “divinitate a pop-ului francez’’, va face eforturi supraomenești ca să învingă toate greutățile posibile până să devină unul dintre marile simboluri ale cântecului francez. Care au fost respectivele greutăți? Enumăr doar câteva, așa cum le înfățișează filmul. Sărăcia familiei. Faptul că foarte mulți francezi l-au considerat a fi evreu și, după cum bine se știe, încă de pe vremea afacerii Dreyfus, în Hexagon s-au nutrit puternice sentimente antisemite. O înălțime de doar 1,60 metri, departe de a fi generoasă pentru cei ce vor să evolueze pe marile scene. Un nas nu tocmai fotogenic. Și, mai ales, o voce de foarte mulți, inclusiv de prieteni, catalogată drept răgușită. În pofida tuturor acestor impedimente cărora li s-au adăugat marile lovituri ale vieții, de la insuccesele începutului, glumele și răutățile unor critici, iminența dezastrului, tentația abandonului la căsătoriile nereușite și sinuciderea unuia dintre cei trei copii, Aznavour avea să cucerească marile scene, din Franța, din Europa (a fost și în România) și din Statele Unite. Descoperindu-se pe sine. A făcut-o, compunând peste 1200 de melodii. Multe, foarte multe dintre ele devenite mari șlagăre, cântate în 9 limbi, primind vreo 60 de discuri de platină și vânzând peste 180 de milioane de discuri. Lui Aznavour i-au stat alături Aïda Aznavourian, o soră extrem de fidelă, Pierre Roche, cel ce i-a fost și i-a rămas cel mai bun prieten în pofida unei despărțiri la vremea ei destul de dureroasă și cu care a făcut primele turnee, și, firește, marea Edith Piaf care i-a intuit talentul.  

Care sunt principalele calități ale filmului scris și regizat de Mehdi Idir și Grand Corps Malade? Aș numi mai întâi excelența scenariului.  Adică faptul că cei doi semnatari ai acestuia au știut cum să evite greșeala de a se lăsa copleșiți de imensa personalitate a protagonistului. Nu trebuie omis așadar detaliul că Mehdi Idir și Grand Corps Malade nu l-au transformat pe Aznavour nici într-un mit, nici într-o statuie. I-au scris un foarte omenesc roman al vieții organizat în câteva capitole, dacă am numărat bine cinci la număr, toate purtând titluri ale unor melodii celebre. Les deux guitares, Sa jeunnesse, La Bohème, Je me voyais déjà, Emmenez-moi!.

Exploatând cu eficiență maximă calitățile scenariului propriu, regizorii Mehdi Idir și Grand Corps au știut sa facă din Monsieur Aznavour  nu doar, cum bine spunea un critic, traillerul unei vieți, ci și să recapituleze mai toate marile succese ale lui Aznavour. Nu au evitat, de pildă, povestea cântecului Comme ils disent, a cărui apariție în anii 60-70 putea pune în primejdie cariera cântărețului. Acesta preferând angajamentul pe care îl va dovedi masiv  implicarea lui în cauza Armeniei.

Monsieur Aznavour  șochează absolut plăcut și datorită interpretării de excepție pe care o asigură personajului principal actorul Tahir Rabim. La rându-i fiu al unor emigranți algerieni care și el a cunoscut pe piele proprie gustul amar al refuzului. Care pesemne la fel ca, odinioară, Aznavour a ridicat din umeri atunci când i s-a spus că trebuie să fii frumos ca să poți cânta cântece de dragoste și care a stârnit senzație în anul 2009 în filmul lui Jacques Audiard Un prophète. Cei doi regizori, directorul de imagine Brecht Goyvaerts și Laure Gardet și Ludovic Foucher au identificat soluțiile ca foarte adesea Tahar Rabim să semene frapant cu artistul a cărui biografie a refăcut-o pe marele ecran.

Pe lângă jocul de mare clasă al lui Tahar Rabim socotesc că trebuie evidențiată apariția cu totul aparte a actriței Marie-Julie Haup, excelent distribuită în rolul marii Piaf. Marie-Julie Haup deține, asemenea lui Tahir Rabim, marea știință de a-și face corpul personajului. Unu[l dintre punctele forte ale filmului fiind prezentarea prieteniei pe  celebra cântăreață i-a arătat-o tânărului pornit în căutarea gloriei.

Toate aceste calități mă determină să spun că Monsieur Aznavour este unul dintre cele mai bune filme cu caracter biografic pe care le-am văzut în ultima vreme. Și de ce nu? Un argument în favoarea culturii franceze și a francofoniei.  

Beside Productions, Kallouche Cinéma, Mandarin Films

MONSIEUR AZNAVOUR (Domnul Aznavour)

Scenariul și regia: Mehdi Idir și Grand Corps Malade

Producători: Eric Altamayer, Nicolas Altamayer, Arnaud Chautard, Jean-Richard Kallouche

Producător executiv: Yann Arnaud

Imaginea: Brecht Goyvaerts

Montajul: Laure Gardett, Ludovic Foucher

Cu: Tahar Rabim (Charles Aznavour), Bastien Bouillon (Pierre Roche), Marie-Julie Baup (Edith Piaf), Camille Moutavakil (Aïda Aznavourian),Narine Grigoryan (Knar Aznavourian), Hovnstan Avédikian (Micheline Rugel), Petra Silander  (Ulla Thorsel), Norvan Avedissian (Charles- 7 ans), Asliyhah Keredjian (Aïda, 8 ans), Narine Grgoryan (Knar Aznavourian)