sâmbătă, august 20, 2022

O carte de concluzii?

După monumentala serie în trei volume în care a spus aproape tot ceea ce se putea spune despre istoria mondială a comunismului, după cartea în care a întors aproape pe toate fețele cauzele, formele de manifestare și consecințele posibile, unele dintre ele deja vizibile, ale negaționismului de stânga, iată că avem traducerea în limba română a celei mai recente cărți a profesorului, cercetătorului și gazetarului francez Thierry Wolton.

Cartea se cheamă, simplu, Reflecții despre comunism, și a apărut, asemenea celor deja menționate, dar ca și KGB-ul la putere sau Sistemul Putin la editura bucureșteană Humanitas. A tradus-o Marieva-Cătălina Ionescu și, precum marea majoritate a celor anterioare, conține și un cuvânt înainte către cititorii români.

Într-un intro care bănuiesc că a figurat și în ediția franceză (Penser le communisme) apărută în anul 2021 la editura franceză Grasset& Fasquelle, Thierry Wolton exclamă: Ciudată soartă a avut comunismul! Și nu e defel exclus ca tocmai această ciudățenie să fi reprezentat imboldul ce l-a determinat pe autor să scrie această nouă carte. Care este și nu este o carte de concluzii.

Este, fiindcă în ea ni se vorbește despre originile istorice, ideologice și intelectuale ale comunismului. Care se pierd undeva în secolul al XVIII lea, în exagerările Revoluției franceze, în iacobinism. Cel care a legitimat vărsarea de sânge. Și cred că nu degeaba cartea se cheamă în franțuzește Penser le communisme, titlul ducând cu gândul la celebra Penser la Révolution a lui François Furet, același François Furet care avea să dea, cu foarte puțină vreme înaintea morții, impresionanta Trecutul unei iluzii. Iluzia fiind comunismul însuși în care, la un moment dat, a crezut Furet însuși. Originile comunismului se pierd și în servitudinea voluntară despre care scria încă în secolul al al XVI lea Etienne de la Boétie, un eseu căruia acum Thierry Wolton îi dedică o suită de pagini dense.

Reflecții despre comunism înseamnă o carte de recapitulare ca și de concluzii fiindcă autorul ne mai reamintește o dată cum s-a născut doctrina lui Marx, în al cărei miez era conținută deja ideea violenței, cum a “prelucrat-o” Lenin, cum nicăieri în lume comuniștii nu au ajuns la putere nici ca urmare a unei revoluții autentice și nici drept consecință a unor alegeri libere. Utile precizările lui Wolton legate de faptul că, imediat după ce au preluat puterea, bolșevicii au ignorat rezultatele unei consultări electorale.

Da, așteptări au fost, comunismul a promis că se va pune în serviciul proletariatului, a inventat chiar sintagma dictatura proletariatului ce i-a servit spre a-și justifica fărădelegile, însă nu i-a dat vreodată acestuia cu adevărat puterea. Dimpotrivă. L-a transformat într-un supus care era obligat un set de reguli stricte a căror încălcare nu scăpa nepedepsită. Iar pedepsele erau și multe, și dure. Vizau indivizi anume, dar și colectivități întregi.

Reflecții despre comunism aduce noi detalii despre complicii și complicitățile ce i-au îngăduit comunismului să acceadă și să se mențină la putere vreme de aproape 50 de ani în Europa. Ca si despre felul în care așa-numita doctrină a coexistenței pașnice, cum nu se poate mai la modă în anii 70 ai secolului al XX lea, i-a permis comunismului să se extindă teritorial îndeosebi în Africa și nu numai.

Marea problemă la care trebuie să găsească un răspuns cercetătorul și care, după cum lesne se vede și din aceste pagini îl preocupă intens pe Thierry Wolton, este nu cum a ajuns , ci cum s-a menținut atâta vreme la putere comunismul. Căderea lui din felurite cauze, preponderente fiind cele economice, incapacitatea utopiei de a-și hrăni populația și de a-i asigura standarde minime de viață civilizată, a fost în multe locuri din lume primită ca un dezastru. S-a instituit un fel de stare de doliu căreia Thierry Wolton îi consacră un întreg capitol.Îndoliații nu își plâng  nicidecum mortul în tăcere, încearcă periodic și prin felurite mijloace să-l reabiliteze, se dau de ceasul morții să stăvilească orice tentativă de condamnare fermă, denunță incriminarea lui. Constituie Comitete de vigilență împotriva politizării istoriei.

Reflecții despre comunism nu este, totuși, o carte de concluzii, iar Thierry Wolton conștientizează asta. Și nu doar conștientizează, ci și avertizează. Comunismul nu a murit de-a binelea, încă trăiește. Nu, nu în Europa, ci în Asia, Africa și în America. De pildă, China, dincolo de relativa ei prosperitate economică, tot o țară comunistă este. Occidentalii merg veseli în Cuba fascinați de plajele ei exotice, de mașinile de epocă, de băieții frumoși și de fetele superbe, dar se fac ori poate că nici nu observă că spiritul lui Fidel Castro încă trăiește. În Europa apar periodice apeluri, mai ales în Occident, ce susțin că nu ar fi tocmai rău să i se mai dea comunismului o șansă. Și în Vest, dar și în Est, da în Estul care a cunoscut pe piele proprie tragedia comunistă se in insinuează tot mai proeminent neomarxismul, primejdia populistă. În Occident, țările fruntașe la acest capitol sunt Franța și Italia, adică exact acelea unde odinioară funcționau partide comuniste puternice. Încă și mai bizară este situația Estului. Populismul este la el acasă în Polonia, țara care a fost printre primele care, ajutată și de Biserica Catolică, a contestat și a părut că a răpus comunismul și în Ungaria. Acolo unde se pare că va domni pe vecie Orbán Viktor. Același Orbán care, în tinerețea lui și în aceea a Fidész, îi onora pe martirii Revoluției din 1956. “Democrația- scrie în ultimele pagini ale cărții Thierry Wolton- poate să ia lesne calea dictaturii”. Avertisment teribil. Și încă ceva.

Când Wolton își scria volumul, Rusia lui Putin se înscria în categoria democraturilor. Astăzi….

 Thierry Wolton- REFLECȚII DESPRE COMUNISM; Cu un cuvânt înainte al autorului către cititorii români; Traducere din franceză de Marieva-Cătălina Ionescu; Editura Humanitas, 2022  

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Ideile justițiariste însoțite mai devreme sau mai târziu de antisemitism feroce sunt foarte prezente in Europa.
    Din Irlanda și Franța si Germania ca sa dau doar câteva exemple.
    Ura și invidia sunt factorii din numitorul comun.

  2. Wolton e cercetător și profesor? Unde? De când? Știu că a ținut niște cursuri la ESCP ca „chargé de cours”- adică la plata cu ora. Se poate să și greșesc, dar când în 2022 nu reușești să găsești afilierea academică a cuiva e probabil din cauza că ea nu exista.

  3. Comentariul meu este scurt: De citit citim aproape toti. RELEVANT este ce intelegem din ceea ce citim … Cele 2 (doua) comentarii prezentate aici dezvaluie, evident, faptul ca mesajul concluziilor/ articolului a fost partial inteles. DE CE ? Pentru ca „dezontologii-doi la numar- comentatori” scriu ceva paralel cu problema~ EX. Ce importa ca autorul (francezul WOLTON !?) este profesor, cercetator sau habarnamist? El scrie documentat despre cca 300 de ani de KOMUNISM in triada: aparitie+ dezvoltare+ disparitie (doar in plan administrativo-statalo – managerial, pentru ca in PLANUL IDEOLOGIEI exista PROTO+POSTKOMUNISMUL infinit / nemuritor ce pare a reprezenta MIRAJUL viitorului, astfel cum dezvaluia filmul regizorului PIER Paolo PASOLINI ~ <<>>…! Dictatura proletariatului prin exponenti ei de virf, regimul de democratie popPULAra = batai+ schimgiuri=reeducari criminale etc., rinduiala socialismtaa, Socialismul creator [de ILUZII PIERDUTE ~ superb surprinse de Honore de BALZAC in romanul sau !] si KOMONISMUL viitorul de hAUR al hOMENIRI …

    • Personal nu mă interesează ce parcurs a avut Wolton, dar folosirea titlului de profesor, cel puțin în Franța implică un anumit cursus honorum: doctorat, HDR, concurs. Într-o epocă în care puricăm CV-urile politicienilor români în căutarea imposturii nu înțeleg de ce trebuie să îl înfrumusețăm pe al lui Wolton. Dacă omul e atât de credibil fară titluri universitare de ce trebuie să i le inventăm? Personal nu am citit trilogia comunismului de Wolton. Am citit infamia pseudoștiințifică numită „Le Grand Recrutement” și, la rugămintea unui prieten, „Le négationnisme de gauche”. Aceasta din urmă e un text foarte bine scris care are ca unic rol de servi ca manifest anticomunist. Nu stiu cât e de eficient, mă îndoiesc că mulți dintre votanții lui Mélenchon și-ar schimba alegerea. Altfel, „Le négationnisme de gauche” e plină de aproximații istorice, lipsită de orice rigoare – pe scurt textul un jurnalist militant. Nu există definiții clare, nu există clasificări, nu e foarte clar în ce moment se face cineva vinovat de această nouă varietate de negaționism. Ca ultima remarcă: comisia Wiesel atrăgea atenția în raportul său asupra reutilizării problematice a terminologiei Holocaustului și remarca deja atunci, în 2004, faptul că unii intelectuali cad în ceea ce se numește trivializare comparativa. E cazul lui Wolton? Nu neapărat, dar într-o Românie în care comunismul nu a sedus niciodată (el a fost impus prin ocupație) iar extrema dreaptă a sedus și seduce cred că e nevoie de foarte mare atenție.

        • Domnule Morariu, cred că mi se pot reproșa multe lucruri dar nu reaua credință. Este destul de ușor verificabil că Wolton nu are doctorat și nici HDR. În Franța e vorba de date publice verificabile online. Sau greșesc eu? Cu cine și-a făcut Wolton teza? Unde? Hai să presupunem că într-adevăr e cadru didactic la o școala privată – să zicem ESCP. Apare pe site-ul școlii? Poate greșesc eu, dar nu l-am găsit. Este imposibil de găsit fie și un singur articol într-un jurnal academic semnat de Wolton care să indice o afiliere academică. E cercetator? La ce laborator e afiliat? Până la proba contrarie editura Humanitas i-a inventat un titlu de curtoazie ca să îi dea un plus de credibilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro