marți, iunie 18, 2024

O carte-manual, o carte-lecție

În două dintre cele patru mari piese ale sale, piese cehoviene, cum li se spune îndeobște, Anton Pavlovici Cehov plasează pe lista de personaje și câte un doctor. Dorn în Pescărușul, Astrov în Unchiul Vanea. Cel mai adesea s-a spus despre ele că ar fi un fel de alter-ego al dramaturgului. Eu le-aș considera mai curând mesagerii acestuia. Un fel de voce a autorului.

În schimb, în Trei surori și în Livada de vișini doctorul lipsește. Să fie oare acesta semnul că Cehov ar fi presimțit ceea ce Roland Barthes, acel Roland Barthes încă rece, preocupat de semiotică, lingvistică, de tehnicizarea limbajului critic, de dinainte de (re)descoperirea plăcerii textului, va numi moartea autorului? Sau să fi găsit Anton Pavlovici o altă metodă spre a-și trimite mesagerul? În O explicație, adică un fel de cuvânt înainte, al doilea după cel semnat de editorul Ioan Cristescu la masiva carte Cel care trece (oameni, fapte, întâmplări teatrale),  carte apărută la Editura Muzeul Literaturii Române (București, 2023) autoarea acesteia, Doina Papp, critic vechi, critic temeinic, critic teatral de cursă lungă, emite o ipoteză hai să-i spunem stranie. Provocatoare, cum se spune astăzi. Relevantă însă pentru minuția cu care înțelege Doina Papp scrisul despre teatru. Pe lista de personaje a Livezii de vișini există și Un trecător. Respectivului personaj Cehov nu i-a scris decât trei replici. Omul e zăpăcit, emoționat, timid. Dépaysé, cum zic francezii. Întrerupe vorbăria sau, mă rog, statul pe gânduri al Ranevskăi, al lui Gaev, al lui Lopahin. Omul se grăbește. Vrea să ajungă la gară. Nu știe drumul. Își spune cele trei replici, o sperie pe Varia, îi deranjează pe ceilalți, Liubov Andreevna îi dă rusului flămând o monedă de aur. Omul pleacă. Fuge. Trece.

Se poate, crede Doina Papp, ca tocmai el, omul acesta tratat în chip și fel de regizori, uneori chiar ignorat de-a dreptul, să însemne alter-ego-ul, mesagerul lui Cehov. Sau la fel de bine este posibil ca omul să fie spectatorul. Ori criticul de teatru. Omul care trece. De la un spectacol la altul. Să fie oare acea monedă de aur simbolul spectacolului?

Cel care trece (oameni, fapte, întâmplări) ne arată pe unde a trecut, ce a făcut, cum se zicea odată, în ultimii cinci ani, Doina Papp. Ce spectacole a văzut, care dintre ele i-au plăcut, i-au reținut atenția, spectacole văzute fie în sala de teatru ori de operă, fie pe micul ecran, fie pe cel al computerului (măcar doi din acești cinci ani au fost ani de pandemie și aceasta a impus adaptări și din partea producătorilor, și din aceea a spectatorilor, ca și din aceea a criticilor), ce cărți de teatru a citit, ce personalități teatrale i-au provocat admirația. Sau melancolia. Bucuria amintirii. În cele mai bine de șase sute de pagini găsim cronici, cronici-eseu, eseuri în stare pură, studii teatrale riguroase, cu atenția cuvenită acordată documentării.

Cel care trece e o carte concepută și organizată în cinci mari secvențe. Spectacole, Teatru și operă, Teatru la televiziune, Portrete, Studii teatrale.  Textele antologate au fost mai întâi publicate în periodice, fie în pretențiosul 22, fie pe un blog din Adevărul, fie au fost pregătite în vederea publicării în cărți aniversare. De aici și una dintre calitățile lor esențiale. Adecvarea. La specificul publicației și la cel anticipat al cititorilor acesteia. Cel mai relevant în acest sens mi se pare capitolul Spectacole. Cronicile pe care le știu ca fiind publicate inițial în Adevărul sunt mai concise, mai preocupate de mai rapida ajungere la judecăți, la evaluare, la a spune ce merită cu adevărat văzut și ce permite amânarea. Cele destinate revistei 22 sunt eseistice, cu recurs la citări și bibliografie, cu un grad superior de meditație și reflecție, poate și ca un reflex al studiilor universitare de Filosofie ale autoarei. Remarc cele intitulate O Conferință iraniană care n-a avut loc, Forța microfonului, Trei surori, mitologie și suprarealism, Plugarul și moartea, un eseu scenic marca Purcărete, Părinți și copii, fracturi ideologice sau conflicte generaționiste, Despre condiția artistului. De la Velásquez la Eugen Jebeleanu, Hamlet-ul lui Dodin, Neguțătorul din Veneția cu Ion Caramitru, Rosmersholm, Repetiție pentru o lume mai bună. Le remarc, conștient că le nedreptățesc pe altele.

Adecvării i se mai asociază o calitate. Absența segregaționalismului. Fie el de gen, de stil sau de vârstă. Sigur, Doina Papp are, ca orice om, ca orice critic, propriile ei preferințe. Îi place mai mult teatrul de artă, acela a cărui moarte e tot anunțată de criticițe agitate și cu înalt nivel politico-ideologic în ale căror concepții se găsește câte ceva din mentalitatea Tamarei Dobrin, însă asta nu înseamnă că ar nega importanța și valoarea teatrului social sau politic. Autoarea e mai apropiată de felul de a face teatru al lui Dodin, Tompa (Hamlet), Măniuțiu, Dabija (ce frumoasă e cronica la Saragossa 66 de zile!) Vlad Massaci, îi plac deconstrucțiile lui Zholdak (și-a asumat riscul de a fi huiduită lăsând în sumar cronica la Rosmersholm și chiar un eseu despre dinamica esteticii regizorului ucrainean,  studiu plasat în secvența Portrete) însă îi plac și Radu Afrim, și Cristi Juncu, și Bobi Pricop, și Eugen Jebeleanu, și Răzvan Mazilu (ea e cea care a vorbit întâia oară despre Academia Răzvan Mazilu), și Florin Vidamsky, și Vlad Cristache, și hableurul în exces Andrei Măjeri. Atunci când merită. Să însemne asta o lipsă de criterii? Nu. Nici vorbă. Pentru Doina Papp criteriul esențial este valoarea și nu aiurelile gândirii politic corecte. De aici, cred, valoarea de manual a cărții.

Doina Papp este unul dintre puținii comentatori români preocupați de valențele de teatralitate din spectacolele de operă. Periodic, atunci când realitatea o impune, ea a comentat în revista 22 producții ale Operei Naționale Române din București. O mică parte dintre aceste cronici sunt antologate în carte. E vorba despre spectacole semnate de Andrei Șerban (întâietatea acordată lui nu e defel întâmplătoare), Valentina Carrasco, Giancarlo del Monaco, Mario de Carlo, Grischa Assagaroff, Ștefan Neagrău, Ion Caramitru. Doina Papp are decența de a analiza spectacolul din perspectiva regiei, mai mult sau mai puțin inovatoare, a actoriei, lăsând pe cei îndreptățiți să analizeze în detaliu evoluțiile muzicale ale soliștilor.

Cei doi ani și ceva de pandemie ne-au făcut să privim cu mai multă atenție producțiile Teatrului de televiziune. E drept, noutăți au fost puține, TVR recurgând la ajutorul salvator al arhivei. Ocazie pentru noi de a ne aminti de vremurile bune de odinioară, de spectacolele montate de Cătălina Buzoianu, Dan Necșulea, de Nae Cosmescu, de Eugen Todoran, Cornel Todea, Cornel Popa și mulți, mulți alții, de preluările unor mari spectacole din teatrele din țară. Așa cum a fost, de pildă, Antoniu și Cleopatra de la Naționalul clujean, montat de Mihai Măniuțiu. Cleopatra fiind ultimul mare rol al Ginei Patrichi.

Secvența Portrete demonstrează că nu poți iubi teatrul fără a-i iubi pe creatorii de teatru. Preluând titlul unei admirabile cărți a lui Răzvan Ionescu (volum analizat aici), am putea spune că în cuprinsul ei vedem ce mult i-a iubit ori îi iubește Doina Papp pe Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Ovidiu Iuliu Moldovan, Irina Petrescu, Rodica Mandache, Emil Boroghină, Silvia Popovici, George Banu, Gigi Căciuleanu.

În fine, mă grăbesc să spun că merită toată atenția și efortul cititului cu creionul în mână cele două studii defel didactice de istorie teatrală. Despre mari montări în România ale pieselor lui Molière și despre istoria Teatrului de Comedie.

Repet. Cartea Doinei Papp mi se pare a fi, din multe puncte de vedere, repet și subliniez asta, o carte –manual, o carte-lecție.

Doina Papp- CEL CARE TRECE (oameni, fapte, întâmplări teatrale), Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2023    

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

    • @Dl. MIrcea Morariu – comentariul de mai sus nu-mi aparține. Lucian Bondoc scrie comentarii semnate cu nickname-ul meu, iar acum a ajuns să trolleze și articolele Dvs.

      P.S. Adresa mea de email are specificul ei, e ușor de recunoscut. Și IP-urile mele arată diferit, pentru că sunt IP-uri de UK, nu de România.

  1. „Deoarece gerunziul este un mod nepersonal, verbele la acest mod nu pot avea funcția sintactică de predicat verbal”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro