marți, iulie 27, 2021

O carte pentru noi

Ca fost șoim al patriei și pionier credeam că știu destul de bine ce înseamnă să-ți petreci copilăria și adolescența în comunism. Citind însă memoriile lui Fan Shen, De unul singur. Memoriile unui membru al Gărzilor Roșii (Humanitas, 2021), mi-am dat seama că varianta pe care am trăit-o eu a fost una aproape idilică. Pentru că în cea mai mare parte a timpului îmi puteam vedea de cele ale copilăriei, iar înrolarea obligatorie în organizațiile-capcană puse la cale de partidul unic, deși aveau și ele un aer milităresc-revoluționar, mi se părea totuși un joc, nefiresc și caraghios e drept, dar totuși un joc.

Nu la fel stau lucrurile în cazul lui Fan Shen, unul dintre milioanele de copii care s-au născut și au trăit în China lui Mao. Copilăria lui se identifică cu jocul de-a revoluționarul. Dar acesta era un joc foarte periculos, un joc cu moartea și cu teroarea. Mai mult, acestui joc îi erai, pe cât se pare, predestinat. Părinții lui Fan Shen, revoluționari devotați ei înșiși, au decis, ba chiar au jurat, că fiul lor încă nenăscut va deveni neapărat „un revoluționar“. De aceea i-au pus un nume care să-i pecetluiască această soartă: Fan, om obișnuit, adică unul din milioane de oameni ai muncii a căror singură menire era să slujească Marelui Cârmaci și Partidului, renunțând cu totul la orice ambiție personală. Astfel, în 1966, în timpul Revoluției Culturale, când avea doar 12 ani, el se înrolează în Gărzile Roșii și ia parte la un adevărat spectacol al ororii. Astfel va deveni, alături de prietenii și colegii săi de școală, chiar agentul acestei orori: va asista la execuții publice de un sadism inimaginabil, va lua parte la lupte de stradă, la devastări de locuințe și – experiență esențială –  la arderea cărților. Acestea sunt evenimentele inaugurale ale vieții sale. Dar, cu toate că fusese încă de foarte mic îndoctrinat în spiritul luptei de clasă și al cultului Marelui Cârmaci, ceva din ființa lui lăuntrică, din spiritul său individual se revoltă și trădează cauza revoluționară.

Viața dură a acestui om obișnuit devine exemplară din clipa în care este dovada vie a faptului că, în ciuda  tuturor constrângerilor la care te poate supune un regim totalitar, spiritul nu poate fi ținut captiv. Cu alte cuvinte, viața lui Fan Shen este proba, aș spune cu valoare experimentală, că niciun sistem totalitar, oricât de bine organizat ar fi, nu va putea distruge definitiv nevoia cea mai importantă a ființei umane, nevoia de libertate. Memoriile acestui chinez ajuns în America sunt de fapt unul dintre cele mai frumoase elogii aduse spiritului uman care tânjește după libertate.

Cele cinci părți ale cărții au titluri care trimit la elementele primordiale ale vieții, așa cum apar ele într-un poem a lui Lao Zi, ales ca motto: Foc, Pământ, Metal, Lemn, Apă. Totul începe cu focul prin care se pune la cale distrugerea spiritului unei lumi, încapsulat în cărți. Celelalte elemente, pământul, metalul, lemnul, sunt embleme ale haltelor în care va fi nevoit să se oprească personajul cărții, toate încercări dure, deseori la limita suportabilului. Iar, în cele din urmă, viața va renaște simplu din gustul bun, răcoros și dulce al apei băute în avionul care îl duce pe protagonist în lumea liberă.

Spuneam mai devreme că experiența esențială a copilului Fan Shen a fost arderea cărților. Era una dintre directivele esențiale ale Revoluției Culturale. Pe marele rug de pe terenul de fotbal al școlii, înalt cât o clădire de două etaje, sunt arse toate cărțile „burgheze“. Adică absolut toate cărțile. Cu o singură excepție: cartea cu coperte roșii a lui Mao. Dacă în Occident romanul lui Roy Bradbury, Farenheit 451, era citit ca o distopie, în China distopia era mai reală decât orice realitate.

Și totuși rezistența mută a acestor obiecte atât de ușor inflamabile este incredibilă. Ele îl vor salva pe Fan Shen. Căci și el, la rândul său, le-a salvat și citit în deplină clandestinitate. Prima carte revelatorie este un album de artă pe care îl găsește în somptuoasa bibliotecă a unui chirurg, ucis cu un sadism inimaginabil de membrii Gărzilor Roșii. Veți spune că nu e chiar un fapt eroic ca un puști de doisprezece ani să se simtă atras și să se pună chiar în pericol ascunzând un album unde descoperă pentru prima dată nuduri. Dar ceea ce e într-adevăr edificator în această întâmplare este că, dincolo de misterul trupului feminin, în albumul cu pricina băiatul descoperă ceva mai adânc. Acolo i se revelează chiar frumosul ca înfăptuire artistică și implicit ca expresie a libertății. Albumul acesta este capătul unui fir al Ariadnei care îl va conduce, în cele din urmă, spre ieșirea din labirintul dezumanizării. El reprezintă cumva primul semn pe drumul unui destin individual pe care și-l va asuma cu toate riscurile, refuzând astfel soarta ce-i fusese impusă de implacabilul istoriei și al locului în care se născuse. Pentru că tocmai în tensiunea care se creează între destinul liber asumat și soarta infailibilă se joacă de fapt viața lui Fan Shen. Este ceea ce el numește la un moment dat „ambiția șoricelului de a zbura spre cer ca un vultur“. Iar miracolul e că șoricelul chiar va zbura.

Albumul de artă salvat, ascuns și purtat pe toate drumurile vieții îi va deschide așadar un alt culoar al existenței, mult mai primejdios, dar pe care el va păși hotărât, tocmai pentru că această alegere simte că îi aparține în cel mai înalt grad. Albumului îi vor urma alte câteva cărți, cele mai multe străine, aparținând culturii occidentale. Esențiale pentru eliberarea interioară a lui Fan Shen au fost romanele Roșu și negru a lui Stendhal și Martin Eden de Jack London. Descoperea la cei doi protagoniști o uriașă ambiție de a învinge imposibilul, ambiție ale cărei semințe vor găsi în el un teren atât de fertil:

 „Semințele ambiției pe care le-au sădit în mine au prins rădăcini și au înflorit în anii următori, aruncându-mă într-o luptă lungă și dură împotriva sorții decise de Marele Cârmaci, o soartă pe care puțini au avut îndrăzneala să o schimbe.“ (p. 75)

Cum va fi această soartă? În orice caz, mai aspră decât ne-am putea închipui. Greu de crezut că cineva i s-ar fi putut sustrage. Ca să-și elimine toți adversarii reali și închipuiți, ca să-și întemeieze puterea absolută pe frica generalizată, Mao a lăsat Gărzile Roșii să producă o degringoladă socială de proporțiile unui adevărat război civil. Oricine putea deveni peste noapte dușmanul care trebuie imediat eliminat. Haosul nu putea dura însă prea mult. Văzând că situația e pe punctul de a scăpa de sub control, Mao și-a trimis tinerii revoluționari la țară, în ținuturi îndepărtate și sărace, ca să învețe, chipurile, principiile revoluționare de la oamenii simpli. Astfel, la doar 14 ani, Fan Shen, asemenea altor milioane de tineri, va fi alungat din Beijing, din mijlocul familiei, și va fi târât în diverse locuri. Mai întâi va fi țăran revoluționar într-un sat sărac, la sute de kilometri de Capitală. Aici va cunoaște munca epuizantă și fără rost, va deveni mai apoi „medic descuț“, reușind totuși, în ciuda puținei instrucții ce i se dăduse, să salveze vieți. Va fi apoi trimis să lucreze într-o fabrică de avioane, unde sinuciderea devenise aproape o boală molipsitoare. Peste tot se va lupta cu o dârzenie incredibilă pentru a scăpa din ghearele acelei sorți pe care i-o hotărau mereu alții. Și de fiecare dată va ști să recunoască semnele destinului său. Unul dintre cele mai importante este întâlnirea cu Li Lang, cea care îi va inspira atât mintea cât și inima. Ea îi va îndruma lecturile clandestine, îi va deschide gustul pentru filozofie, istorie, științe politice, economie, cu toate că el va rămâne mereu fidel acelor cărți care îi ofereau suport pragmatic pentru viață, precum Autobiografia lui Benjamin Franklin. Și tot Li Lang îl va oferi mai târziu cea mai frumoasă experiență a vieții sale, aceea a iubirii.

Moartea lui Mao și redeschiderea universităților îi vor da posibilitatea să se înscrie la facultate, însă dificultățile nu sunt nici acum depășite. Oriunde merge se împrietenește „cu cine nu trebuie“, cu oameni care, asemenea lui, tânjesc după o fărâmă de libertate. Va plăti scump aceste afinități: va fi închis, va fi obligat să devină turnător. Dar inteligența lui vie, forța interioară a spiritului și un cabotinism înnăscut îl vor ajuta să scape teafăr și cu conștiința întreagă din toate aceste încercări. Însă eforturile pe care le face sunt aproape supraomenești. E incredibilă tenacitatea acestui tânăr, care asemenea marilor săi eroi, Julien Sorel sau Martin Eden, va găsi mereu resurse de rezistență chiar în mijlocul celor mai deznădăjduite încercări. Așadar cărțile, prietenii și, în cele din urmă, iubirea pentru o femeie îl vor ajuta să răzbească și să ajungă, în cele din urmă, în lumea liberă. Dar mai presus decât orice, cărțile.

Scrise simplu, pe un ton reținut, fără patimă, punctate pe alocuri de umorul straniu al orientalilor, memoriile lui Fen Shen sunt, dincolo mărturia unui om care a trecut prin infernul comunist, și un puternic mesaj pentru noi cei care trăim fără să mai conștientizăm beneficiile incalculabile ale libertății. Venit din depărarea unei alte culturi, a unei alte lumi, acest mesaj pare că vrea să ne trezească:

„Deși fericit, mă mai trezesc încă în toiul nopții și retrăiesc clipe dintr-un trecut chinuit, dintr-o viață plină de luptă și disperare, dar care m-a făcut să vreau și mai tare să răzbesc și m-a ajutat să prețuiesc șansele de pe tărâmul libertății“ (p. 9)

Am putea așadar desluși în această teribilă poveste cu final fericit o lecție, dar și un avertisment. O lecție despre valoarea modelului cultural și civilizațional occidental care are ca centru de iradiere cea mai importantă valoare umană – libertatea. Și un avertisment: libertatea poate fi pierdută incredibil de repede, mai ales atunci când ne pierdem încrederea, sau, mai rău, cum se întâmplă tot mai mult în ultima vreme, ne e rușine de acest model.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Libertatea este o stare de spirit , un adevar propriu , ce excede prezentei fizice aflata intr-un spatiu de viata .A fi liber este parte din fiinta fiecarui om – restul este dictatura . Totusi , mileniile de suferinta umana , perioade de timp uriase in care omul a trait in comuna primitiva , in cea sclavagista sau feudala si acum in multiplele forme de dictaura inventate in numele libertatii -dictatura in stare pura sau mai nou forma cea mai perversa de dictatura numita Iliberalism ,au facut ca omul zilelor noastre sa nu poata a se dezice total de slugarnicia veacurilor . A fi liber inseamna si a fi tu insuti , persoana care decide tot ceea ce este legat de propria existenta , fara a mai cersi altora modele in care sa iti propagi formele existentialiste .A te elibera de nevoia de decizie a altora in numele tau te plaseaza ca individ intr-o stare proprie de libertate chiar daca esti obligat sa iti desfasori activitatea intr-un mediu controlat de legi Nevoia de respectare a unor legi democratice .Modelul occidental – de viata – si formidabila propunere facuta de catre UE tuturor tarilor componente au aratat lumii intregi o modalitate de trai liberi de constringeri, ce indiferent de tarele trecutului si de razboaiele ce au macinat Europa , a devenit baza libertatii personale a unui intreg numit UE. .Vedem cum multi dictatori- mai mari sau mai mici -doresc as impune un set de valori – nonumane -in societate – strigind in gura mare – libertate – , dar in fapt ei nu fac alceva decit sa incerce a subjuga natiunile in nume personal folosind false teme de interes de moment depistate ca producatoare de voturi .Nationalismul desuet , libertatea religioasa ce capatata nuante de unicitate , punerea in adversitate a unor mari cateogorii de oameni in mod mincinos ,inventarea la nivel politic de dusmani imaginari – modalitate ce invrajbeste si desparte o natiune ,fake-uri de tot felul ce sunt aruncate in piata profitind de necunoasterea (lipsa de cunostiinte de tot felul )unora dintre noi ,toate la un loc doar ca si scop personal de mentinere la putere sunt vizibile mai peste tot .Libertatea poate fi pierduta usor , asa este , dar libertatea spirituala este dincolo de cea fizica .A fi liber este o definitie proprie indiferent cit de mult vor incerca unii sau altii sa inregimenteze natiunile .

  2. Imaginea e terifianta dar ´concluzia´ e usor superficiala si apologetica, in ton cu bataliile epocii noastre : modelul civilizational occidental vs. nu-stiu-care alte modele, exotice si barbare. China trecuse printr-un razboi foarte greu, razboiul civil, foamete, o lume se prabusise , ca si in Rusia, si era intr-un proces fortat si utopic de modernizare si industrializare. ´Despotismul oriental´ e un mit orientalist, modelul chinezesc modern este de factura occidentala, iluminist, rationalist si scientist, in speta, marxist. Inainte de Revolutie China era o civilizatie medievala, din nou, ca si Rusia imperiala sau ca Ancien Regime francez, acelasi ´despotism´ , daca e cazul, fiind comun si civilizatiilor europene premoderne sau timpurii-moderne. Naratiunile conservatoare contemporane, extrem de simpliste si de brutale, tind sa demonizeze , pe de-a-ntregul si fara scrupule, culturile non-europene si non-crestine, ale ´Celuilalt´, printr-un fel de ideologie, disperata, neo-colonialista. Regimul comunist chinez, precum acela bolsevic, si-a ars in primul rand propria istorie si propria cultura, si-a ars puntile, imitand totodata civilizatia industrializata occidentala, pe care o invidia, poate fi deci considerat o copie a civilizatiei occidentale, ramasa undeva in sec. 19, un hibrid de modernitate si resturi secularizate de mentalitate medievala si arhaica, de aceea si sunt aceste societati extrem de ´conservatoare´ si inapoiate . Propaganda comunisto-nationalista chineza pretinde acum sa reprezinte si sa continue vechea cultura chineza, facand din Lider un urmas intelept al lui Confucius, e un fals total, eroarea, interesata, a istoricilor sau pseudo-istoricilor conservatori e instrumentarea ideologica a acestui mit modern al ´ciocnirii civilizatiilor´, Occident vs. Orient, Iudeo-Crestinism vs. Islam, etc. Dar acest raspuns nu e mai putin barbar.

    • Istoricul Michael Curtis documenteaza, in ´Orientalism and Islam, European Thinkers on Oriental Despotism in the Middle East and India´, sintagma ´despotism oriental´ , intrata in dictionarul ideilor primite de-a gata. Daca se poate concede o anumita obiectivitate speculatiilor ´orientalistilor´ amatori ( cum sugereaza polemic Curtis ), de tipul lui Hegel, de ce nu s-ar putea concede si prejudecatilor, mult mai ´consistente´, antisemite ( prezente chiar si la un cosmopolit precum Kant ) ?! Caci este exact acelasi ´mecanism´ logic. Nu e vorba ca nu ar fi existat despotisme orientale, ci alaturarea celor doi termeni, ca intr-o definitie, ca si cum despotismul ar fi prin esenta oriental, exogen si importat din neatentie de Occidentul ´liberal´ ( sau libertar). Sinofobia e aproape la fel de veche ca si antisemitismul, consemnata ´la biblie´, in imaginatia populara : foarte raspandita in Rusia ( deci intr-un alt ´despotism oriental´ : Pipes, alt istoric foarte angajat , ca si B. Lewis ), il infectase pana si pe blajinul luminat Soloviov. Birocratia ´fara suflet´, lipsa capacitatilor ´creative´ si chiar a ´religiozitatii´ (!) sunt printre stereotipurile sinofobiei ( si, ar trebui sa ne miram ?, ideofobiei ), ce puneau la indoiala insasi natura umana a ´galbejitilor´, de la contele de Gobineau pana la strasnicul Fu Manchu. In aceasta abordare sovina nu grozaviile regimului criminal maoist sunt puse sub acuzatie, ci o intreaga cultura si civilizatie, cea mai veche cultura scrisa si vie. ´Despotismul oriental´ mai e si numele unei carti a ´marxistului critic´ Karl Wittfogel ( fugit in America prin sprijinul unei retele national-bolsevice ) care, printr-o traiectorie devenita tipica, avea sa se reconverteasca, ca un Cold Warrior, la McCarthism, ceea ce arata cat de scurt poate fi drumul de la o ´extrema´ la alta, parcurs de o intreaga pleiada de neo-conservatori. Avea o fixatie dialectica pt. ´modul de productie asiatic´ si o teza ´hidraulica´ pur materialista si determinista, prin care putea explica absolut totul. Teoria a fost gasita utila de alti intelectuali (neo)conservatori, precum F. Fukuyama. In definitiv, poate exista ceva ca un ´model civilizational occidental´, altfel decat ca fictiune mito-ideologica ?! …

  3. Nu, nu era idilica varianta dvoastra, ci majoritar in necunostinta de cauza. In cercul dvoastra de intelectuali poate era varianta idilica; dar nu era vorba doar despre libertate. A fost cumva idilica mutarea „dujmanilor popolului” din Banat in Baragan? Ori a svabilor si sasilor in Donbas?
    Inchisorile, munca la recoltat stufarisul din Delta, munca la Canal…
    Cind ma gindesc la toate astea (pe unele le-am trait), nu ma intereseaza viata lui Fan Shen; exista si acum sute de milioane de chinezi care ar face la fel daca li s-ar cere.

    • Depinde cum vedem lucrurile. Mao a omorât doar în timpul celor 4 ani ai „Marelui salt înainte”, dintre 1958 și 1962, vreo 50 de milioane de chinezi. Aproape cât al doilea război mondial în 6 ani în întreaga lume… Mao a interzis atunci casele familiale ce au fost demolate în satele chinezești. Oamenii au fost forțați să-și dărâme casele și apoi să construiască imense hambare dormitor din chirpici în care locuiau câte 100-200 de chinezi în așa numitele „comune populare”. Copii au fost luați de la familiile lor și crescuți în alte hambare din chirpici sub îngrijirea unor tovarăși „specializați”.

      Ca să stimuleze produția de fontă și oțel oameii au fost obligați să construiscă în toată țara frunale artizanale în care să producă fontă care s-o predea statului. Cum nu avea materie primă topeau tot ce făseau prin jur, unelte, oale adâncind sărăcia și așa cumplită. „Fonta” rezultată era oricum inutilizabilă…

      https://previews.agefotostock.com/previewimage/medibigoff/434e4c3650bfd344394689b15db80e57/gbp-cpa0015226.jpg

      Pentru creșterea producției șefii comunelor populare erau stimulați să raporteze producții fantasmagorice. Apoi statul venea și cofisca cotele aferente acelor producii imaginare oamenii rămânând cu nimic ca să se hrănească. Au ajuns să-și umfle burțile cu pământ până crăpau de indigestie. Canibalismul era în floare. Atacau hambarele cu copii ca să-i înfulece.

      Mai târziu, în timpul revoluției culturale (1966-1976), treburile au devenit și mai vicioase. O profesoară de marxism desfigurată povestea într-un documentar din anii 90 că a venit la școală și a fost atacată brusc și fără niciun avertisment de proprii elevi constituiți în gărzi roșii. Au bătut-o până ce au crezut că au omorât-o apoi au aruncat-o la gunoi. S-a trezit la groapa de gunoi și a reușit cumva să se târască afară. Motivul atacului a fost că venise la școală cu o bluză fără buzunare deci e clar că nu putea avea la ea mica cărticică roșie a lui Mao. Iar purtarea micii căticici roșii în pantaloni era considerată un sacrilegiu. :)

      În aceeași epocă o fată de nici 14 ani și-a condus colegii din gărzile roșii la locuința bunicului ei (el era ceva muncitor) pe care l-au târât afată din casă și l-au omorât în stradă cu bâtele de bambus pentru că ea aflase că bătrânul fusese ceva negustor ambulat (adică „exploatator”) înainte de comunism…

      Mai apoape de zilele noastre, un coleg de serviciu chinez a fost unul dintre studenții ce au manifestat în primăvara lui 1989 în piața Tien An Men. După înăbușirea mișcării toți cei ce au putut fi identificați ca participanți (adică majoritatea) au fost exmatriculați și trimiși în lagăre de muncă la țară. Am văzut și eu sate chinezești. Chiar și în 2018 mizeria de acolo era bestială.

      https://www.contributors.ro/caderea-in-trecut-partidul-comunist-chinez-la-100-de-ani-e-in-ofensiva/#comment-452564

      E greu de imaginat cum or fi dus-o nenorociții pentru care chiar și tăranii săraci lipiți ai anilor 90 păreau properi. Tipul povestrea că erau distribuiți în sate unde făceau cele mai grele și mai umilitoare munci. De exmplu căratul balegii cu mâinile pe orezării sau golirea haznalelor to cu mîinile goale (E ceea ce a făcut și Deng Xiaoping, urmașul lui Mao, în anii 60 după ce Mao l-a demis din biroul politic și la- trimis la țară ca să învețe de la țărani :). Fiul lui Deng a fost aruncat pe un geam al universității din Beijing de gărzile roșii – sau a căzut singur, nu e clar – rămânănd paralizat pe tot restul vieții). Le era interzis să-și spele mâinile. Dacă erau prinși spălându-se înainte de masă erau bătuți cu sălbăticie și aruncați în groapa cu rahat. ideea era să fie mereu respingători și împuțiți pentru ca toatăp lumea să se ferească ei. Cei ce mureau de boală sau epuizare erau imediat incinerați în câmp. După 12-14 de ore de muncă chinuitoare trebuiau să o pună de spectacole în fața sătenilor. Să zbiere și să se tânguie pe muzică de acordeon. Să recite poezii și să cânte cântecele stupide despre trădările lor. Să plângă cât mai convingăror și să-și spună poveștile despre cum au trădat ei China și poporul chinez primind dolari și yeni de la mandarinii din Taiwan ca să înrobească poporul Chinei… După aproape 5 ani de infern a reușit printr-un miracol să fugă în Mongolia, iar de acolo prin Rusia a ajuns cumva în Europa și de acolo în America. Asta era deja spre sfârșitul în anilor 90…

      Eu zic că nu se compară. Oricât de rău a fost comunismul european a fost o glumă pe lângă porcăriile infernale ce s-au întâmplat și se mai întâmplă încă în Asia…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

O întrebare pentru „colegii de la Academie”

Una dintre sculpturile prin care Christophe Gabriel Allegrain (1710-1795) a atras atenția (cea a lui Diderot e notabilă) și a devenit dezirabil...

Energie și Geopolitica – Pe unde este România în relațiile energetice cu Moldova și Ucraina?

În ultimile zile s-au petrecut două evenimente care ar putea influența situația energetică regională. Prima și cea mai importantă...

Nikita Hruşciov dixit: „În România socialismul nu poate fi construit fără mămăligă”

Într-o şedinţă desfăşurată la Moscova, la 8 iulie 1953 – în cursul căreia câţiva politicieni sovietici au discutat despre un plan de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro