luni, decembrie 2, 2024

O criză de securitate

Dincolo de dezbaterea cotelor, de câte sute de mii de refugiați poate Germania să absoarbă, de așa-zisa alterare a fundamentelor creștine ale Europei, de imensa criză umanitară, mai există o problemă potențial insolubilă. „Aceasta este în esență o criză de securitate“, remarca Anne Applebaum în Washington Post. Și, de câțiva ani, „europenii au ales să pretindă că razboaiele care au loc în Siria și Libia sunt problema altcuiva“.

Într-un fel, Europa se comportă de parcă doctrina Obama – cu prudența sa excesivă, programatică, restructurarea angajamentelor externe și politica jumătăților de măsură – ar fi devenit propria sa rețetă de viață, chiar și atunci când interese vitale recomandă contrariul. Concentrarea pe nation-building-ul intern, în defavoarea campaniilor de stabilizare desfășurate în afara continentului, nu este nici pe departe o prioritate exclusivă a leadership-ului american. Europa suferă și ea de un sindrom post-9/11, care astăzi o împinge să creadă că scurtăturile low-cost, precum loviturile aeriene sporadice împotriva forțelor Statului Islamic (Franța și Marea Britanie au anunțat o intensificare a participării la coaliția anti-ISIS) sau operațiunile de îndiguire în Mediterana, sunt suficiente pentru a ține la distanță criza. Dar niciuna dintre aceste măsuri nu rezolvă vidul de guvernare dintre Damasc și Bagdad sau pe cel din Nordul Africii.

Probabil una dintre marile probleme ale decidenților europeni este deficitul de atenție strategică. Astăzi se ocupă de criza ucraineană, mâine de Grexit, poimâine de refugiați. Reacționează emoțional și aparentul lor leadership nu depășește durata unui breaking-news. Campania NATO din Libia împotriva lui Gaddafi oferă exemplul perfect. Considerată inițial drept un model de intervenționism de succes, patru ani mai târziu este mai degrabă o rețetă sigură de fabricare a unui stat eșuat. Sub presiunea jurnalelor de știri și sub spectrul repetării unei noi Srebrenica, aviația franco-britanică s-a grăbit să oprească avansul armatei guvernamentale către Benghazi. Ulterior, sprijiniți de Alianță, rebelii vor triumfa împotriva regimului Gaddafi, fără însă ca operațiunea mandatată de Consiliul de Securitate să fie urmată de un efort persistent de stabilizare post-conflict. Rezultatul? Libia post Gaddafi devine o Somalie mediteraneană, un tărâm „al războiului tuturor împotriva tuturor“ și unul dintre principalii exportatori de refugiați care iau drumul Europei. Sunt voci care cred că o operațiune UE ar fi trebuit să urmeze celei desfășurate de Alianță. „NATO și-a îndeplinit misiunea fixată de Consiliul de Securitate. Rezoluțiile 1970 și 1973 cereau NATO să instituie o carantină maritimă împotriva comerțului cu arme și o zonă de interdicție aeriană deasupra Libiei pentru a proteja populația civilă. NATO a făcut toate aceste lucruri și misiunea în coordonatele mandatului Consiliului de Securitate s-a încheiat. Responsabilitatea post-conflict cădea în sarcina ONU și într-o oarecare măsură în sfera UE, fiind organizația internațională cu cel mai mult de câștigat prin implicarea în reconstrucția post-conflict. Este evident că un grad mai mare de particpare post-conflict din partea ONU și a UE ar fi putut schimba complet situația pe care o avem astăzi. Dar asta nu era o responsabilitate NATO, ci una a UE“, crede astăzi amiralul James Stavridis, fostul comandant suprem al Forțelor Aliate din Europa. Odată asumată, responsabilitatea de a proteja populația civilă trebuie în egală măsură să presupună și responsabilitatea temporară de a pacifica societăți, de a reconstrui și sustenabiliza state. Sierra Leone ar fi putut să ofere un model de aplicat în cazul libian.

Este puțin probabil ca hemoragia refugiaților să se domolească. Și este o chestiune de timp până când ne vom întoarce la dezbaterea anilor ’90, când valurile de sute de mii de refugiați create de războaiele civile purtate pe ruinele fostei Iugoslavii amenințau să destabilizeze Europa, obligând NATO să răspundă. Era un prim test al credibilității Alianței în lumea de după Războiul Rece. Culmea este că însăși politica externă și de securitate comună reprezentată astăzi de Federica Mogherini a fost creată tocmai în acest scop: de a echipa UE cu instrumentele necesare pentru a gestiona crize în imediata sa proximitate. Libia și chiar Siria devin testele de maturitate ale Europei.

(articol aparut in revista 22)

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Un comentariu corect. Total de acord cu problema deficitului de atenție strategica. Se actioneaza pompieristic si e clara absenta perspectivei. Doar o scurta remarca personala despre situatia din Siria. Odata ca interesele Rusiei si dreptul de veto in Consiliul de Securitate au facut imposibila genul de actiune care a avut loc in Libia. Marea dilema acolo e ca nu prea se stie pe cine occidentali ar putea sustine. Opozitia se spun asa democrata nu prea exista sau e divizata. Sauditii si statele Golfului sprijina propriile factiuni. Nenorocirea e ca toate grupurile armate cit de cit insemnate sint islamiste intr-o masura sau alta. Riscul este ca sprijind un anumita parte armele si logistica sa incapa in fapt in maini indezirabile. Pe de alta parte Asad nu poate fi sprijinit pe fata din evidente motive ideologice. Acolo e un conflict de durata si chiar solutia inaintata de unii cum ca o actiune terestra occidentala ar fi de preferat me tem ca poate dechide noi porti ale Iadului in Orientul Mijlociu. Eu cred ca Occidentul acum trebuie sa relanseze relatia cu Turcia care detine multe chei inclusiv pe cea a migratiei. In Libia nu am toate datele dar exista un Guvern la Tobruk parca cu o oarecare legitimitate care poate ar trebui ajutat sa lupte impotriva militiilor islamiste si sa preia controlul coastelor si al instalatiilor petroliere.

  2. Tot articolul e o frumoasa regurgitare a locurilor comune ale stangii politic corecte. Ele sunt fumate de mult si de acum la fel de ridicole ca si litaniile lui Ceausescu pe la congrese. Mai ales ca propunerile/concluziile sunt la fel de realiste si aplicabile ca si maretele planuri ale plumbuitului.

    Aceeasi manuitori iscusiti ai limbii de limbii de lemn pe stil nou ii blestemau cu spume la gura pe Bush sr. si apoi pe Bush jr. care si-au permis sa-l tulbure pe pasnicul Saddam Hussein din opera propasire a poporului arab din Irak si tarile vecine. Mde, memoria pregresistului e scurta. Acum aflam cu surprindere de la aceleasi creaturi, nu mai putin isterice ca odinioara, ca era datoria sfanta a SUA sa navaleasca cu ostile imperialiste peste bunul Bashar al Assad izvoratorul de gaze de lupta sau peste dreptcrediciosul Muammar Gaddafi, AKmitraliera profetului. Mai sa fie!

    Administratia Obama e una inepta, ineficienta si impotenta. Probabil ca e cea mai prapadita administratie americana de la cea a lui Carter incoace. Carter fiind alintat „Stagflator” (de la stagnare si inflatie) in zilele sale de glorie cand oprea apa calda la Casa Alba ca sa reduca consumul de energie al SUA si sa salveze astfel planeta :-). Neimplicarea administratiei Obama in chestiunile externe e singura fapta inteleapta pe care o putea face. Singura oara cand s-a implicat (acordul cu Iranul) a insemnat un dat cu bata in balta kolossal.

    Si aici nu e vorba numai de administratia Obama ci in primul rand de realism. Implicarea in viesparul Orientului Mijlociu e cea mai mare prostie posibila. Lui Bush jr. i s-a reprosat (pe buna dreptate!) ca n-a avut un plan pentru perioada de dupa incheierea razboiului din Irak. OK. Care ar fi trebuit sa fie planul?! Zidirea unui regim democratic in Irak. In final asta s-a incercat. Rezultatul? Lupte tribale. Un rezultat perfect prezibil pentru cineva care are o oarecare intelegere a gandirii arab/musulmane. Un bun inceput e cartea lui Raphael Patai „The Arab mind” (nu stiu daca e tradusa in romaneste). Patai sintetizeaza perfect mentalitatea araba: „Eu impotriva fratelui meu. Eu si cu fratele meu impotriva familiei mele. Eu si cu familia mea impotriva tribului nostru. Eu si cu tribul meu impotriva lumii”. Nu exista nici o umbra de intelegere pentru solidaritate, compasiune sau interese suprerioare ale natiunii. Care natiune?!

    Intr-adevar nimeni n-a reusit niciodata implementarea democratiei in lumea araba, pentru ca ea este complet straina si incompatibila sufletului arab. S-a reusit cel mult instalarea unor dictatori binevoitori ce mimau ceva democratie. Mubarak a castigat ultimul rand de prezidentiale cu doar vreo 75% fata de obisnuitul 99.99%. Toate incercarile au degenerat intai in lupte intestine pe viata si pe moarte si apoi in victoria uneia din factiuni sub pumnul de fier al unui dictator sangeros.

    Eroarea de neiertat a lui Bush a fost ca nu a avut in buzunar un „dictator bun” , un soi de Mubarak, pe care sa-l puna in locul lui Saddam si ca si-a pierdut vremea incercand sa medieze intre orgoliile si interesele meschine ale diferitilor sefi de triburi si factiuni religioase. Exact aceeasi chestie si in cazul lui Assad sau Gaddafi. Atata vreme cat nu exista un obiectiv clar gen il punem pe Ahmed sau pe Mahmud sa taie si sa spanzure dar sa-i tina din scurt totul e degeaba.

    Solutia nu e deloc interventia la plezneala in Orientul Mijlociu ci securizarea frontierelor europene in paralel cu reducerea drastica a beneficiilor sociale pentru „refugiati”. In ziua de azi ajutorul social pentru refugiati in Germania e de 4-5 ori mai mare decat o leafa buna in Siria dinainte de razboi + casa si masa. Cifrele devin si mai dramatice cand ne gandim la Bangladesh, Afganistan, Pakistan si o buna parte a Africii. Evident ca oamenii aia vor face orice sacrificii pentru a ajunge pe pamantul unde curg lapte si miere gratis. Marea problema e ca odata ajunsi acolo vor transforma acel pamant in infernul din care ei tocmai au scapat.

    • Foarte bine ai spus Josef Svejk: „Solutia nu e deloc interventia la plezneala in Orientul Mijlociu ci securizarea frontierelor europene in paralel cu reducerea drastica a beneficiilor sociale pentru “refugiati”. In ziua de azi ajutorul social pentru refugiati in Germania e de 4-5 ori mai mare decat o leafa buna in Siria dinainte de razboi + casa si masa. Cifrele devin si mai dramatice cand ne gandim la Bangladesh, Afganistan, Pakistan si o buna parte a Africii. Evident ca oamenii aia vor face orice sacrificii pentru a ajunge pe pamantul unde curg lapte si miere gratis. Marea problema e ca odata ajunsi acolo vor transforma acel pamant in infernul din care ei tocmai au scapat.”

      Întreb şi eu ca un nepriceput: De ce? De ce ? De ce? De ce intervin americanii pentru a democratiza CU FORŢA unele ţări arabe (musulmane)? De ce ne târăsc şi pe noi în această poveste? Este clar că ţările arabe au o altă cultură, alte tradiţii şi că nevoile lor interne nu necesită existenţa unei societăţi similare cu a noastră. De ce să considerăm că societatea noastră este una perfectă care trebuie impusă cu forţa şi altora? De ce politicienii UE (nu am nici o pretenţie de la ai noştri…. ei „săracii” nu au abilităţile necesare) nu au tăria de a spune STOP acestei nebunii (intervenţionismul în treburile interne ale altor state- vezi Kosovo, Libia, Egipt, Irak, Siria, etc)? În Siria s-a intervenit prin serviciile secrete occidentale (ca peste tot ……) pentru o nouă „primăvară arabă” şi acum noi trebuie să plătim poliţele sparte de alţii …… De ce ? De ce atâta prostie…… sau rea voinţă….. sau interese obscure?

  3. Criza aceasta umanitară şi de securitate este, de fapt, urmarea unei crize a valorilor. Corabia planetară nu se mai ghidează după steaua polară a respectului şi înţelegerii între oameni, ci pluteşte în deriva şi fără apărare în calea tuturor intemperiilor iscate de lăcomia, orgoliile şi agresivitatea noastră. Semănăm vânt, culegem furtună. Soluţia acestei probleme nu e foarte complicată, în schimb e foarte dificil de aplicat în stadiul actual al omenirii. Ar trebui înlocuită paradigma confruntării cu cea a colaborării, numai că acest lucru nu e uşor de realizat. Un început a fost făcut prin constituirea Uniunii Europene. UE este un exemplu de reuşită a acestei schimbări de paradigmă. Sigur, are şi ea sincopele inerente, dar totuşi oferă un cadru de afirmare a unei noi paradigme. Poate că aceasta este calea spre înţelegere. Ar putea să apară în curând o uniune asiatică, una africană, o alta arabă şi una latino-americană. Atunci ar exista o coerenţă mai mare în relaţiile internaţionale. Structurarea pe entităţi mari simplifică găsirea soluţiilor globale. Iar în final am renunţa complet la paradigma confruntării. Pe de altă parte, suntem şi obligaţi să schimbăm paradigma dacă vrem să supravieţuim pe această fragilă planetă albastră. Fereastra de timp în care se mai poate efectua schimbarea devine din ce în ce mai îngustă. Ştiinţa devine deja periculos de puternică, oferind omului posibilitatea distrugerii întregii planete în câteva clipe doar, iar conştiinţa nu face paşii necesari în a utiliza puterea ştiinţei doar înspre bine şi nici în a pune stavilă unui consumerism galopant ce extenuează resursele şi pune în pericol echilibrul fragil al planetei. Dar vom putea oare să facem schimbarea .. la timp?

    • Iata aici la MariS un spendid exemplu al limbii de lemn si al refuzului obstinat de a gandi la care ma refeream in postarea mea initiala.

      Ce „paradigme”, ce „uniuni”, acolo unde preocuparea de baza a oricui de milenii bune e doar sa-l prade si eventual sa-l ucida pe cel de langa el (pradatul din necesitate, ucisul, asa de amuzament)? Singurul lucru pe carel stiu creaturile alea e sa urasca si sa dstruga..

      Mintile si mentalitatile lor sunt cufundate in evul mediu. Milioane au venit sau au fost adusi in lumea civilizata. Nici dupa 3 generatii petrecute in Europa cei mai multi dintre ei nu au fost capabili sa-si insuseasca un minin de norme civilizate de convietuire. Tot ce se vede in getto-urile lor sunt mizerie, abrutizare, violenta si ticalosie gratuita. Mai mult, tinerii musulmani nascuti in Europa sunt de fapt mai fanatici si intunecati la minte decat parintii lor. Stau si ma intreb de ce progresistii aia care revasa fluvii de platittudini frumos asezonate cu „paradigme” nu se duc sa-si puna la incercare taria „praradigmelor” ce le zburda printre urechi intr-unul din numeroasele getto-uri musulmane ale Europei, care transforma Parisul sau Berlinul in Cairo sau Khartoum?!

      Ce paradigme la gradina zoo?

      P.S. Apropos, vad ca va place sa folositi cuvinte la moda carora aparent nu le intelegeti sensul. Am avut o situatie hilara acum vreo-un an la un interviu pentru o pozitie de intern cu o studenta de la CalTech care in loc sa ne spuna la ce se pricepe si sa raspunda concret la cateva intrebari simple, baga mare cu tot soiul sinergii si paradigme. La un moment dat am oprit turuiala si am rugat-o sa reformuleze pe intelesul unui idiot una din insiruirile ei de vorba goale. A izbucnit in plans si spre usurarea generala a iesit din sala strigand ca ea nu a venit sa discute cu idioti :-)

      • In perioada Cruciadelor se spunea ca un musulman bun e un musulman mort. E valabil si acum si va fi valabil pana la sfarsitul lumii. Restul e vorbarie goala, cum bine spuneai.

  4. Articole despre compasiune, mila crestina sau umanitarism in genere sunt multe si le cunosc. Ele vorbesc despre natura umana si despre orice dar nu despre problema specifica aflata in fata noastra. Eu am spus ca aceasta criza ne pune in fata o oglinda a Adevarului in care unii se vor vedea si altii nu. Nu am spus cum cred eu ca se va vedea acest Adevar decat doar ca oricare altul in afara de Calea a treia este perdant pe termen mai scurt sau mai lung.

    Asadar sa citez opinii care invoca fapte si informatii care insa nu stiu cat sunt de reale si m-as bucura ca in loc de gargara sa aflu ceva despre acestea:

    De ex: „Editorialista Melanie Phillips(nota mea:intradevar bine cunoscuta in Anglia) este printre putinele din presa occidentala care atrage atentia asupra efectelor nefaste ale valului masiv de imigratie din Orientul Mijlociu.”
    Intrebare: Este credibila aceasta ziarista de la The Times?
    Cum sa privim aceasta asertiune a dsale: Asa cum spunea lordul Carey of Clifton, fostul arhiepiscop de Canterbury, crestinii din Orientul Mijlociu au fost crucificati, decapitati, violati, fortati sa se converteasca, insa guvernul britanic a refuzat sa acorde azil crestinilor care incercau sa plece din Irak si Siria. Cu putine exceptii, precu Polonia si Cehia, tarile crestine din Europa se inchid in fata refugiatilor crestini in timp ce isi deschid granitele pentru sute de mii de musulmani” ?

    Cum sa explicam aceste informatii daca sunt adevarate si daca nu cine minte?

    „În luna mai serviciile secrete turceşti au interogat mai mulţi luptători jihadişti prinşi din Siria, care afirmau că în patru luni va începe ofensiva islamistă în Europa. Comisia Europeană şi conducerea UE nu s-a sesizat la aceste semnale. De ce?

    La sfârşitul lunii august s-a pus în mişcare puhoiul, circa un million de refugiaţi din Orientul Mijlciu şi nordul Africii. Din analizele ONU circa 70% dintre refugiaţi sunt bărbaţi tineri, (nota mea; foarte interesant)restul fiind copii şi femei. Şeful Frontlex (nota mea: ce este acest Frontlex?)a arătat într-o conferinţă de presă că au fost prinşi sau interceptaţi luptători ISIS printre ei, unii dintre ei au fost arestaţi la graniţa bulgară sau ungară. Dar grosul islamiştilor au intrat fără probleme în U.E.

    Specialiştii şi agenţii de securitate interesaţi de viitorul Europei au observat că refugiaţii musulmani sunt foarte bine organizaţi şi obraznici, nu par oameni care fug de război şi înfometaţi, pentru că ei aruncă mâncarea primită. Ei sunt împărţiţi în grupuri de câte zece oameni, care au un lider, care-i coordonează prin telefoanele mobile smartphone. La cincizeci de oameni au un comandant care le transmite prin şefii de grupă instrucţiunile în limba arabă. Se poate observa la Budapesta, cum “refugiaţii” musulmani intră ordonat şi coordonaţi în autobuze şi ascultă comenzile şefilor lor. Atunci, când coboară din autobuze toţi citesc pe smartphonuri comenzile în limba arabă….
    Etc, etc

    • PS Aceasta organizare excelenta si deloc intamplatoare cred ca am observat-o toti cei care ne-am uitat cu sange rece si obiectivitate la stirile televizate.

      • PPS Si suplimentar intreb: De unde atata dragoste in vest pentru acesti refugiati-migratori si atata respingere pentru romanii care doreau doar sa munceasca?

  5. Adaug ca poate merita citit un articol cu care totusi nu sunt intrutotul de acord pentruca dincolo de speculatii prezinta si câteva aspecte bine de cunoscut:
    http://adevarul.ro/cultura/teatru/refugiatii-rutabalcanica-Intrebari-raspunsuri-1_55f3d3a9f5eaafab2c859ce2/index.html

    PS As adauga fiind suculenta si reactia unui critic la reactia unui „formator” de opinie:

    http://www.flux24.ro/afacerea-refugiatilor-criticul-alex-stefanescu-atac-la-alina-mungiu-prosti-sunt-de-obicei-cei-care-ii-considera-pe-altii-prosti/

    • Ps Din pacate comentariile la scurtul si ironicul text al dlui Alex Stefanescu sunt sub orice critica asa ca va rog sa sarii peste ele. Eu nu le observasem cand am recomandat textul pe care desigur ca indiferent de comentarii continui sa-l consider savuros .
      De altfel si pe Alina M. in calitatea ei de „femme savante” o consider intotdeauna savuroasa adica si cand are (de multe ori) si cand nu are( tot de multe ori) dreptate(desigur doar in opinia mea „proprie si personala”) . :)

  6. @Dan (13/09/2015 la 9:48)

    Sper ca nu astepti vreun raspuns la intrebari.

    Cat priveste ultima intrebare ” De ce atâta prostie…… sau rea voinţă….. sau interese obscure?”, incerc eu sa raspund : nu e vorba nici de prostie, rea vointa sau de interese obscure ci doar de INTERESE. (period) Asa cum au declarat presedintele USA: acolo unde interesele USA sunt afectate, USA va interveni pentru a le apara. Probabil ca un locuitor/cetatean american va poate da mai multe explicatii.

  7. @ion Adrian

    Nu contest sugestia dvs., dar unchiul Sam (si sustinatorii lui printe care si multi romani „americanizati”) vrea intotdeuna altfel de negocieri de tipul : „American way or highway” …………adica cand vorbesti/negogiezi cu mine tu sa asculti si sa nu deschizi gura !

    • Unchiul Sam poate sa faca ce crede, dar asta nu-l scuteste sa o ia rau pe coaja daca nu intelege spre unde ar trebui sa mearga lucrurile. Din pacate o ia pe coaja alaturi de restul lumii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro