marți, iunie 25, 2024

O cumplită pată neagră

Una dintre primele cărți publicată la începutul anilor ‘90 de recent înființata  editură bucureșteană Humanitas a fost Fenomenul Pitești a lui Virgil Ierunca.

Nu îmi mai aduc acum aminte dacă binecunoscutul colaborator de la Paris al Europei Libere în limba română își serializase mai înainte scrierea pe unde scurte, în emisiunea Povestea vorbei. Știu însă sigur că am parcurs-o îngrozit. Ceea ce am citit acolo părea a fi dincolo de capacitățile de înțelegere ale unei ființe umane. Torționarii, așa cum apăreau ei în cartea lui Ierunca, reprezentau neomenescul în stare pură. Faptele păreau de-a dreptul incredibile. Memorialul durerii al Luciei Hossu Longin, cu episoadele lui consacrate atât experimentului cât și cu cel ce l-a avut drept protagonist pe criminalul Alexandru Nicolschi, excepționala carte a lui Paul Goma ca și altele pe aceeași temă, printre care cea de dată recentă scrisă de tânărul cercetător Alin Mureșan, filmul Între Chin și Amin  regizat de Toma Enache, spectacolul Experimentul P montat în urmă cu vreo trei sau patru ani la Teatrul Alexandru Davilla din Pitești de Alexander Hausvater îl confirmau fără putință de tăgadă pe Virgil Ierunca. Cel care spunea că “Ceea ce n-a ajuns încă în conștiința tuturor este că în Arhipelagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă:închisoarea de la Pitești”.

La necesara cunoaștere a acestei cumplite pete negre din istoria României un rol aparte ar fi firesc să îl dețină cinematografia. Așa că e cum nu se poate mai bine că deja binecunoscutului Între Chin și Amin i s-a adăugat la începutul lui 2023 încă un film artistic pe aceeași temă. Filmul se cheamă Experimentul Pitești, a fost scris de Alexandra Axinte și de Victoria Baltag și produs și regizat de Victoria Baltag. Filmările la  Experimentul Pitești au început cu 11 ani în urmă, așadar cu multă vreme înainte ca Toma Enache să facă Între Chin și Amin, însă producția a ieșit la public atât de târziu din cauza lipsei totale de finanțare din partea organismelor Statului îndrituite și chiar obligate să rezolve aceste probleme. Faptul este și îngrijorător, și simptomatic pentru o interesată cultivare a amneziei atunci când vine vorba despre aducerea la iveală a mizeriilor și ororilor din trecutul comunist. Și dacă totuși filmul Experimentul Pitești iese  la public aceasta se datorează încăpățânării regizoarei și producătoarei Victoria Baltag  ca și generozității și răbdării celor mai bine de o sută de actori din distribuție, în frunte cu regretatul Ion Caramitru, care nu a fost remunerați nici până astăzi. Asta în pofida faptului că filmările nu au fost nicidecum ușoare. Nu e la îndemâna chiar oricui să își asume interpretarea unor scene dure, pe alocuri chiar greu de privit cu atât mai mult de filmat, prezentând suferințele fizice și morale cumplite îndurate în închisoarea de la Pitești sau agresiunea morală vizând anihilarea psihică și batjocorirea credinței personajului Marcu. Aceasta din urmă fiind una dintre cele mai realizate secvențe al cărui greu a căzut mai cu seamă pe umerii unor tineri actori . E vorba în primul rând despre Sergiu Moraru (Herman Moraru) și Rareș Lucaci (Marcu). Creații foarte bune fac alături de ei Ion Caramitru, distribuit în rolul unui profesor cu convingeri comuniste, Georgeta Burdujan, mama dintr-o bucată a viitorului torționar Herman Moraru (al cărui model parcă totuși prea idealizat și cu  greu de crezut trăiri interioare este odiosul Eugen Țurcanu și fac această observație în pofida unor explicații indirecte ale personajului ori a anticipărilor din zicerile profesorului Corneliu), Radu Ghilaș (al cărui personaj, Ovidiu Vasilevschi, este transpunerea pe peliculă a lui Nicolschi), Axel Moustache, Doru Aftanasiu, Claudiu Oprea.

Povestea din Experimentl Pitești începe cândva prin 1942. Atunci când Herman Moraru, dus la liceu de unchiul său, Corneliu, este pus în situația de a alege între apartenența la legionarism sau comunism. De aici încep și întrebările mele. E totuși greu de crezut că legionarismul se mai mișca chiar atât de liber precum o arată filmul Victoriei Baltsg după ce Ion Antonescu, Conducătorul Statului, o rupsese dramatic, sângeros, cu Horia Sima și cu oamenii acestuia. Adică după rebeliunea legionară. Nu prea văd cum mai puteau legionarii deține în noua arhitectură politică de după Rebeliune și în văzul lumii posturi precum, bunăoară, acelea de primar. Se știe că Antonescu chiar dezvoltase o obsesie anti-legionară. De vreo două sau trei ori apare in film drapelul roșu. Pe care, dacă am văzut eu bine, scrie PCR. Or, din 1948 PCR devenise PMR ca urmare a absorbirii forțate a PSD. De mari carențe, de nefiresc sunt marcate măcar o parte dintre dialoguri. Greu de crezut că în anii ‘50 se folosea verbul a implementa rostit de Herman Moraru atunci când invocă pedagogia lui Makarenko. Cuvântul a făcut ravagii după 1989 încoace. Când utilizarea lui a fost implementată de Petre Roman. Observații critice suportă și costumele. Deținuții politici de la Suceava sau de la Pitești purtau acolo zeghe și nicidecum pantaloni și cămăși de culoare albă.

Dincolo de aceste observații e cert că Victoria Baltag ar fi avut nevoie de un consultant istoric. Absența lui este evidentă și are costuri. Păcat. Fiindcă Experimentul Pitești se individualizează prin multe lucruri bune. Pe lângă cele deja relevate, menționez imaginea semnată de Marius Donici și Cosmin Dumitrache, sunetul datorat lui Marin Cazacu și, în fine, muzica al cărei creator este Matt Geer.

VICTORIA BALTAG PRODUCTIONS

EXPERIMENTUL PITEȘTI

Regia: Victoria Baltag

Scenariul: Alexandra Axinte și Victoria Baltag

Muzica: Matt Geer

Imaginea: Marius Donici, Cosmin Dumitrache

Scenografia: Claudiu Cristian Prisecariu, Raluca Aioanițoaie, Geanina Sandu

Costume: Claudiu Cristian Prisecariu

Sunetul: Marin Cazacu

Montajul: Dan Andrei Paraschiv

Cu: Sergiu Moraru (Herman Moraru), Sonia Teodoriu (Otilia Roman), Ion Caramitru (Unchiul Corneliu), Axel Moustache (Aurel), Georgeta Burdujan (Mariana Moraru), Rareș Lucaci (Marcu), Doru Aftanasiu (Leonic Roman), Claudiu Oprea (Corbeanu), Radu Ghilaș (Ovidiu Vasilevschi), Emil Coșeru (Comandant legionar), ș.a,

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Ori de câte ori am formulat vreo opinie critică față de ceea ce ați scris, ați reacționat cu virulență. Este de înțeles, nu putem fi la fel de senini când suntem criticați, ca atunci când suntem apreciați, De data aceasta sper să nu vă mai irite postarea mea, fiindcă găsesc textul dumneavoastră util și corect. Schema aceasta cu adeziunea legionară ca singura opțiune la anticomunism este chiar marota cercurilor cu simpatii mai discrete față de ideologiile tenebroase ale „Profesorului”. Și, totodată o prefață la sofismul „sfinților închisorilor” și a celorlalte constructe conexe.

    • Adaug la observatiile Dvs. pertinente un fel de butada :
      ´Adeziunea legionara ca singura opțiune la anticomunism´ era nu opusul comunismului, ci un complement al acestuia si un Comunism alternativ, ´de dreapta´ si ´vrajit´ ( o secta politico-apocaliptica), se completeaza, ´organic´, ca yin-si-yang sau gog-si-magog. N-ai cum sa le scoti una din alta, au evoluat impreuna, s-au informat reciproc, au aceeasi ´matrice´ cultural-istorica, – intr-o relatie incestuoasa, de iubire-ura. Nu sunt acelasi lucru, ca in unele scheme ideologic-reductioniste ( ´Fascism stangist´, ´bratul armat al Capitalului´, etc. ) dar constituie o polaritate curioasa. Suficient sa vezi manifestele, lozincile si sabloanele propagandiste legionare sau fasciste, te izbeste asemanarea, pana la identitate, cu acelea bolsevice. Revolutie, om nou, prometeism vulcanic, muncitori, soldati, popor, mase, conducator, adunari si marsuri, coloane, poezii patriotice, imnuri, steaguri, costume, munca in comun, cantine, gimnastica, muschi, ritualuri, marturisiri publice ale pacatelor, excomunicari si exorcisme, etc.
      Dar chiar si acum ´anti-comunismul´ ideologic ( ´conservator´, mai ales neo-conservator dar adesea si liberal ) oglindeste Comunismul si, chiar daca s-a abuzat de sintagma ´Comunism rezidual´ si inconstient, pervers, aceasta reflecta ceva real. Sau : ´comunismul anti-comunist´, lupta internationala anti-comunista, pastrand undeva ideea, nostalgia unui Comunism alternativ, ´bun´ si ´corect´, un Ur-Comunism, o societate utopica a dreptatii sociale, ideal tradat de bolsevici si, eventual, de marxisti. Nici nu e de mirare ca cei mai inversunati anti-comunisti erau fosti comunisti, au schimbat baricada, nu si zelul revolutionar, militantismul sectar si fanatic. Un Comunism arhaic, ´organic´, traditionalist sau pravolslavnic. Fascismul era o corcitura de Conservatorism romantic (traditionalist) si Comunism revizionist si/sau socialisme populiste.
      Sau: acest tip de propaganda anti-comunista are o retorica tot comunista sau analoga, in oglinda, respira acelasi aer de fanatism revolutionar, apocaliptic, de ti se zbarleste parul si te trec fiori, martiri, eroi ai neamului, moarte sacrificiala, mantuirea neamului, si presimiti ca va culmina ( in ritmurile incantatorii ale Luciei Hossu Longin ), epic-apoplectic, printr-o strigare a ritualica a mortilor, a ´strigoilor´, cum parca zicea Eliade …

  2. Păcat ca nu s-a creat nici un sistem de cumpărare a filmelor romanești recenzate sau semnalate pe aceasta platforma. Carturesti obișnuia sa vândă si filme romanești, dar de vreo câțiva ani n-am mai văzut nici un titlu nou pe site-ul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro