duminică, mai 22, 2022

O decizie surpriză la Bruxelles

Comisarul european pentru comerț a confirmat pe 21 ianuarie a.c. întreruperea temporară a negocierilor cu SUA pentru protecția investițiilor străine, pentru a permite o consultare publică de 3 luni pe marginea abordării pe care UE trebuie să o urmeze.

Sunt încă neclare motivele reale pentru care Karel De Gucht a luat această decizie. Foarte probabil, disputa între Comisie și statele membre, pentru întâietate în negocierile vizând investițiile străine, este motorul principal. Tratatul de la Lisabona conferă Bruxelles-ului competență exclusivă în domeniu, dar unii membri influenți ai UE nu sunt dispuși să renunțe așa ușor la prerogative.

Înarmat cu rezultatul unei consultări publice, comisarul va putea găsi cu mai multă ușurință căi pentru a construi o poziție comună a UE la cel mai mic numitor comun. Cu alte cuvinte, o poziție comună care extinde către toți avantajele de care acum doar câțiva beneficiază, eliminând, în același timp, concesii naționale care favorizează exclusiv anumiți membri Uniunii.

Un subiect de discuții aprinse îl constituie, cu siguranță, regimul investițiilor străine în serviciile de utilități publice, domeniu în care se ciocnesc adesea interese semnificative: interesul cetățeanului de a avea acces la utilități în regim competitiv, cu servicii de calitate, interesul statului de a menține controlul asupra unor sectoare cu impact politic, electoral sau din punct de vedere al securității, ori interesul unor companii private de a-și menține quasi monopolul pe anumite piețe UE.

Karel De Gucht promite statelor membre că vor putea continua să reglementeze la nivel național în sectoarele considerate sensibile, în ciuda competenței exclusive a Comisiei Europene.

Regimul investițiilor și practica juridică conexă în spațiul nord american diferă oarecum de cea europeană, operatorii de peste ocean având la dispoziție instrumente eficiente, cum ar fi conceptul de expropiere indirectă, potrivit căruia investitorul este despăgubit dacă statul adoptă măsuri administrative care, deși nu reprezintă stricto sensu o expropiere, au un efect echivalent acesteia. Spre exemplu, declararea ca arie protejată a unei zone pentru care au fost emise anterior permise de exploatare a unor resurse naturale ar putea fi considerată expropiere indirectă; cu toate că statul nu îl văduvește pe investitor de proprietatea asupra terenului, acesta își pierde dreptul să-l folosească potrivit destinației și aprobărilor inițiale, fără de care operatorul economic nu ar fi luat decizia de investi.

Soluția adoptată în cazul SUA va afecta și alte negocieri comerciale importante, în special cu Canada și, de ce nu, China, cu care UE tocmai a început tratativele la acest capitol.

Nu în ultimul rând, SUA este exact partenerul în fața căruia UE trebuie să-și reafirme un set de valori fundamentale, fără respectarea cărora cooperarea între cei doi actori globali nu-și va atinge întregul potențial. Consultarea publică în chestiuni în privința cărora deciziile se iau, îndeobște, în spatele ușilor închise, este un pas în direcția bună, pentru diminuarea deficitului democratic de care suferă procesul decizional la nivelul Uniunii.

La final de mandat, De Gucht pare hotărât să transmită succesorului său un portofoliu pentru comerț, implicit o Comisie Europeană mai bine așezată în drepturile sale, conferite de Tratatul de la Lisabona, de partener credibil pentru actorii internaționali și interlocutor viabil pentru cetățenii UE, dincolo de diviziunile și distincțiile naționale, individuale. Dacă acțiunea comisarului pentru comerț va fi încununată de succes iar consultarea publică va sprijini poziția Comisiei Europene în detrimentul abordărilor naționale, acest precedent ar putea remodela echilibrul de putere la Bruxelles. Comisia Europeană ar putea asculta, mai des, mai degrabă păsul opiniei publice europene decât zumzetul uneori indistinct de pe culoarele Consiliului UE. În final poate n-ar fi chiar atât de rău cum pare, unora!

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. ” Tratatul de la Lisabona conferă Bruxelles-ului competență exclusivă în domeniu, dar unii membri influenți ai UE nu sunt dispuși să renunțe așa ușor la prerogative.”
    Se confirma intrebarea: la ce telefon trebuie sa sun pentru a apela Uniunea Ioropeana ;)

  2. În primul rând, să citim toţi comunicatul Comisiei Europene.
    http://europa.eu/rapid/press-release_IP-14-56_en.htm

    În al doilea rând, să ne amintim că regulile de protecţie a investiţiilor propuse de negociatorii americani acum au mai fost propuse într-un cadru multilateral în urmă cu peste 15 ani. Dacă îşi mai aminteşte cineva de Acordul Multilateral pentru Investiţii (AMI)….

    Acel acord, care prevedea chestiuni chiar indecente pentru „protecţia” investiţiilor (precum plata unor compensaţii de la bugetul public dacă cumva statul, pe parcursul funcţionării respectivului obiectiv de investiţii, modifica legea fiscală. Dar şi compensaţii de la stat pentru pierderile provocate de greve. Şi tot asemenea delicatese.
    Au fost manifestaţii uriaşe împotriva AMI, care şi-a dat obştescul sfârşit prin 1999. Acum, după ce generaţiile de politicieni s-au schimbat şi populaţiile au fost fezandate de criză, se încearcă din nou. Dar comisarul olandez ştie care sunt riscurile politice ale viitorul acord transatlantic. Şi vrea să consulte populaţia. Să vedem dacă populaţia europeană ştie să-şi apere interesele sau nu. Generaţiile vechi s-au retras, generaţiile noi vor trăi aşa cum vor acţiona.

    • noroc ca la Planul Marshall nu si-au aparat interesele cf. opiniilor tale.
      Tu si acum crezi ca nationalizarea din 1948 din RO a fost un succes? Au nationalizat cladiri vetuste, echipament tehnologic depasit si ceva capital. A disparut know-how tehnologic, know-how managerial (cei de stanga stiu totul, asa-i casandra?).
      La reluarea relatiilor diplomatice cu UK prima conditie a fost despagubirea nationalizarilor din 1948.
      Iar zecile de mii de retrocedari de dupa ’89 au fost eroare, casandra? In definitiv „sa crape burghezo-mosierimea” asa-i?

        • @casandra. Adica lipsa de protectie a investitiei nu este echivalenta cu o nationalizare? Vine X [fie el si companie de stat sau autoritate publica] te face praf fie cu taxe, fie cu restrictii, fie cu ocupare fizica si NU AI REPLICA?
          sau ai replica in fata aceluiasi stat care te-a cotonogit? poate cu Nitu procuror general?
          ti se pare stimulativ pentru a atrage investitori straini? mai ales ca vecinii nu fac asa ceva?
          In privinta cosmarurilor legate de proprietate si initiativa privata numai cei de formatie marxista se pot lauda cu asa ceva.

    • deci totul la bunul plac al statului? si mai vrei si investitii straine sau autohtone?
      de ce sa bage careva bani intr-o treaba extrem de riscanta cand vecinul ofera siguranta?
      de dragul ideologiei nationaliste?

    • Protecția investițiilor străine trebuie pusă în balanță cu dreptul suveran al statului de a legifera liber pe teritoriul său. Nu discutăm de acte administrative în afara statului de drept, ci de politici publice din recuzita de zi cu zi a unui stat democratic.
      Investitorul străin în era globalizării își dorește un grad mare de uniformitate; UE este, în privința regimului investițiilor străine, un mozaic relativ pestriț.

      Investitorul străin își dorește recurs direct la proceduri arbitrale, în afara jurisdicției naționale, plecând de la ideea că un panel de arbitri internaționali prezintă garanții suplimentare de obiectivitate față de tribunalele naționale, aflate în jurisdicția statului „în culpă”.

      Ce se va întâmpla cu interdicția privind organismele modificate genetic, dacă un investitor american va susține în fața unui tribunal arbitral că aceasta este o barieră tehnică în calea comerțului/investițiilor străine și nu o politică națională legitimă, bazată pe rațiuni de sănătate publică?

      Viitorul acord cu SUA este un pas potențial spre remodelarea anumitor elemente ale conceptului de suveranitate.

      • @victor. Poate un investitor sa fie judecat de aceeasi parte care l-a lezat? Deci statul care legifereaza pagubind un investitor este si arbitru?
        Ti se poate parea legitim, dar investitorii care nu-si vor lua acest risc NU vor veni. Cine este perdantul?
        Ex. daca maine Ponta pune o taxa distrugatoare pe panouri solare unde protestezi? sau „si facut si cu banii luati” ti se pare o buna perspectiva pt. un investitor?

        • Mulțumesc pentru comentariu. Sunt îndreptățite întrebările tale. Îmi cer iertare că n-am să răspund pragmatic. Am o părere și cred că dezbaterile pe aceste subiecte sunt importante.
          Mă opresc aici pentru că am dorit să aduc în discuție un subiect european și să atrag numai atenția că actorii interesați din România, inclusiv cetățeni, pot participa la ea. Există instrumente.

          Nu doresc să exprim o părere pentru că eu nu sunt un factor eficient al dezbaterii. Factorii de decizie, cei care vor evalua rezultatul consultării publice, sunt interlocutorii.

  3. Nu este de mirare la ceea ce se intampla in UE.
    Cine a lucrat pe fondurile europene stie care sunt restrictiile de accesare a investitiilor.

    Sunt impotriva limitarilor curente din UE.

    Extras din declaratia Karel De Gucht
    „I have been tasked by the EU Member States to fix the problems that exist in current investment arrangements and I’m determined to make the investment protection system more transparent and impartial, and to close these legal loopholes once and for all. TTIP will firmly uphold EU member states’ right to regulate in the public interest.” „

    • Și eu cred cu tărie că UE trebuie să înlăture restricțiile și diferențele de tratament între statele membre. Uniunea nu-și va atinge potențialul până când nu va deveni cu adevărat o piață unică.

      KDG vizează „legal loopholes”/ ‘portițe legislative” care fac ca un stat membru să fie mai atractiv pentru investiții decât altul. Nu vorbim aici de avantaje competitive reale sau de percepția politică. În principiu, o politică comună în domeniul investițiilor trebuie să asigure oportunități egale pentru toate statele membre și trebuie să garanteze terților că investițiile străine sunt în egală măsură protejate în orice colț al Uniunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Victor Grigorescu
Victor Grigorescu este consultant în politici publice, specializat în politica comerciala comuna a UE și energie. Are 8 ani de experiență în administrația publică românească, inclusiv în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE. În 2014, a lucrat în cadrul Departamentului pentru Energie, între altele, în poziția de consilier al ministrului delegat pentru Energie. Este membru in Consiliul de Administratie la Electrica SA, dupa listarea acesteia pe bursele de la Bucuresti si Londra

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro