O distincție a lui Epictet

Stoicismul (vezi Manualul lui Epictet) obișnuia să facă o distincție etică importantă între ce­ea ce ține și ceea ce nu ține de noi înșine. Sun­tem judecați moral pentru primul tip de fap­te, nu și pentru cel de-al doi­lea. De asemenea, greșim dacă le confundăm practic: fie a trata pasiv și fatalist ce­ea ce depinde de noi înșine, fie a acționa într-un domeniu care nu depinde de voința noastră, ca și când ar fi su­pus acesteia. Putem aplica aceas­tă distincție și la poli­ti­că, în particular, la politica ministrului Educației, Adrian Curaj. Vom constata că domnia sa este într-o dublă eroare etică: acționează în domenii ca­re, într-o mare măsură, sunt în afara po­si­bi­lității sale de acțiune și, invers, nu acționează decât insuficient și formal acolo unde ac­țiunea sa ar fi decisivă.

Aparținând unui guvern tehnocrat, fără sus­ți­nere politică clară, și cu un mandat redus, de un an (din care deja au trecut trei luni), pare o evidență că ministrul Adrian Curaj ar trebui să evite să se angajeze în reforme răsco­li­toa­re ale educației naționale. Căci, dacă nu vei avea timp să aplici nimic din ceea ce propui, e inutil să faci planuri de schimbare drastică a învățământului gimnazial, de pildă, regru­pând științele „clasice“ într-un fel de mănun­chiuri bizare, de tip „științele vieții“ (produsul corcirii dintre fizică, chimie și biologie), sau să transformi istoria în „educație pentru so­cie­ta­te“. Nu discut despre calitatea în sine a aces­tor planuri (care mi se pare dubioasă), dar to­tala lor inadecvare la condiția provizorie a aces­tui ministeriat le discreditează din start.

Pe de altă parte, ministrul e inactiv sau con­cepe numeroase chichițe birocratic-legislative care întârzie acțiunea, atunci când este vorba despre lucruri asupra cărora are controlul. Ni­mic, dar absolut nimic nu-l împiedica să re­zol­ve deja problema doctoratelor plagiate ale unor demnitari, în special ale lui Ponta, Oprea, Tobă etc., în sensul anulării lor. Mi­nis­trul a făcut însă totul pentru a nu acționa în acest sens. A desființat Comisia de etică a CNATDCU, în loc să-i revoce componența moștenită. A păs­trat Consiliul CNATDCU așa cum îl lăsase Guvernul Ponta, umflat ca număr de membri (de la 20 la 45) și dominat de cei care nu voiseră să-și asume concluzia Co­misiei de etică a Universității din București, potrivit cu care doctoratul lui Victor Ponta nu era decât un plagiat ordinar. A propus, fără să fie nevoie, un nou cadru legal pentru sus­ținerea și revocarea doctoratelor, împingând cea mai mare parte a răspunderii asupra uni­versităților. E un cadru care, așa cum a arătat fostul ministru al Educației Mircea Miclea, es­te inutil, greoi, birocratic și mare consumator de timp. Bine că, deocamdată, acest cadru n-a fost adoptat prin OUG, așa cum se auzea, ceea ce sugerează că încă nu și-a convins pre­mierul. Între timp, s-a produs „de la sine“ ceea ce n-avea cum să nu se producă, având în vedere menținerea în mare a vechii com­po­nențe a CNATDCU: rectorul Universității „Ba­beș-Bolyai“, prof. Ioan Aurel Pop, a fost ales președintele CNATDCU. Or, Ioan Aurel Pop era membru al CNATDCU și în 2012, în ziua fa­ti­dică a reorganizării sale intempestive de mi­nistrul de atunci, Liviu Pop, numai pentru a împiedica instituția de a da verdictul de pla­giat în cazul Ponta. Spre deosebire de alți co­legi ai săi, profesorul Pop s-a declarat de acord cu reorganizarea CNATDCU, declarând că ea „era necesară“. Așadar, în loc ca actua­lul ministru să revoce un CNATDCU mizerabil, care și-a pătat onoarea academică, devenind părtaș la plagiat și la blocarea unor decizii legale, el a făcut totul ca instituția să-și con­tinue o existență păgubitoare într-o compo­nență și sub o președinție dubioase din punct de vedere al eticii academice.

Întrebarea este dacă ministrul este doar un ig­norant al distincțiilor stoice. În acest caz, câ­teva ore de lectură l-ar lămuri. Ar fi mult mai rău dacă ministrul procedează astfel cu in­tenția de a deruta opinia publică trimițând-o pe piste false. Nu cumva inventează proiecte, legislație, reforme majore, numai ca să uităm că i s-au cerut câteva lucruri simple și clare, printre care esențial ar fi fost: anularea doc­to­ratelor lui Ponta, Oprea și asociații? Nu cum­va vrea să-l prindă noiembrie cu aceștia și alții ca el în continuare doctori?

Nu-i nevoie să-i cerem ministrului Curaj să-l citească pe Epictet. Dar putem să-i spunem că acțiunile sale seamănă tot mai bine cu o deturnare a adevăratei reforme. Cică, pentru a fi în pas cu vremurile, aceasta trebuie să fie „centrată pe elev“. Fie: Dar nu „s-ar centra pe elev“ orice dascăl care i-ar putea spune acestuia într-o zi: dacă plagiezi și copiezi, nu vei scăpa nepedepsit în țara asta, nici dacă într-o zi vei ajunge prim-ministru?

Aparut in revista 22