O excelentă biografie politică

Bineînțeles că îmi este cunoscut avertismentul Comparaison n’est pas raison! formulat cu mulți ani în urmă de René Etiemble. Și cu toate acestea, parcurgând cu mare atenție exemplara carte Un cameleon și “virtuțiile” oportunismului. Mihai Ralea. O  biografie politică (editura Humanitas, București, 2025) datorată lui Cristian Vasile, descoperind felul în care protagonistul cărții a reușit să supraviețuiască și profesional, și politic mai multor regimuri cu caracter autoritar sau totalitar ce s-au succedat în România începând cu anul 1938, nu am putut să nu mă gândesc la posibilitatea unei comparații dintre destinul lui Mihai Ralea și cel al lui Leonte Răutu.

Sigur, nici în poziția de ministru al Muncii în guvernele conduse în timpul regimului carlist de Miron Cristea și apoi de Armand Călinescu, nici în diversele poziții și posturi ocupate cu mici, altminteri nesemnificative intermitențe, după 1944 până la neașteptatul deces din ziua de 17 august 1964, Ralea nu s-a manifestat nici pe departe tot atât de malefic precum “perfectul acrobat”,  așa cum l-a numit Eugen Jebeleanu pe Răutu. Ceea ce nu înseamnă însă că oportunismul lui Ralea nu a fost de la un moment dat încolo constant și nu a  dat roade. Respectivul oportunism a cunoscut câteva vârfuri de sarcină precum îndepărtarea de caracterul democratic al activității sale din cea mai consistenta parte a perioadei interbelice, atunci când a fost membru al PNȚ, apropierea de doctrina corporatistă italiană de tip fascist, desființarea, din poziția de ministru, a sindicatelor și înlocuirea lor cu breslele,  dezicerea publică de fostul lui șef de partid Iuliu Maniu pe care l-a dezavuat după momentul Tămădău, non-intervenția atunci când regimul politic comunist a trecut la index sociologia sau atacurile imunde la adresa psihologiei americane. Respectivul oportunism sau, mă rog, cameleonism, poate și șansa,  i-au permis lui Ralea să își încaseze salariul (unul deloc modest) și în perioada verificărilor și revizuirilor  la care au fost supuse cadrele universitare și după decizia de destituire din Universitate din vremea regimului antonescian, fapt cu atât mai notabil dacă ținem seama că la conducerea ministerului Educației se afla un anume Traian Brăileanu, cu care fostul discipol al lui Ibrăileanu nu s-a aflat niciodată în cele mai bune relații. După ce Iuliu Manea a respins la modul categoric încercările lui Ralea de reapropiere de PNȚ, de după 23 august 1944, acesta și-a creat propriul său partid politic, o efemeridă cu numele de Partidul Socialist-Țărănesc, repede absorbit de Frontul Plugarilor, apropierea de Petru Groza aducându-i protagonistului cărții diverse funcții ministeriale sau diplomatice. Chiar și după ce Groza a fost trecut în plan secund, Ralea a continuat să acumuleze demnități și privilegii.  Asta în vreme ce alți intelectuali de marcă erau destituiți din Academie, din Universitate, unii luând chiar drumul închisorilor.  Ralea a condus o vreme Ministerul Artelor, a fost pe mai departe profesor de Psihologie la Universitatea din București unde ajunsese mai înainte grație unui transfer cu cântec de la Universitatea ieșeană, a avut funcții parlamentare, a fost ambasadorul României în SUA, asta după ce nu îi fusese îndeplinită dorința de a exercita aceeași funcție în Capitala Franței, a fost ales direct academician, fără a parcurge etapa de membru corespondent, a devenit președinte al Institutului Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea. Nu înseamnă oare toate astea dovezi clare de reușită acrobatică și de izbutită supraviețuire? Relativ apropiat de Gheorghiu-Dej care îl cunoștea încă din perioada activității ilegale, decesul intervenit în august 1964 nu i-a mai cerut lui Ralea noi repoziționări în vremea domniei lui Nicolae Ceaușescu și l-a scutit de o umilitoare posibilă decizie de destituire din toate posturile, așa cum i s-a întâmplat lui Leonte Răutu în august 1981. Asta la foarte puține zile de la aniversarea Scânteii al cărei redactor șef a fost perfectul acrobat.

Biografia politică și profesională a lui Mihai Ralea este mai mult decât interesantă. Cercetarea ei merită interesul de care dovadă în minuțioasa lui carte Cristian Vasile. Care a recitit scrierile lui Ralea de dinainte de 1938, cărțile și articolele acestuia din Viața românească, o revistă pe care a condus-o în diverse etape, scrieri din prudență niciodată reeditate de el însuși în vremea regimului comunist, a examinat documentele existente în arhive (inclusiv statele de salarii de la Universitatea din București care spun multe despre acele des hauts et des bas din cariera lui Ralea), notele informative întocmite de Siguranță și mai apoi de Securitate. A analizat și interpretat ieșirile publice ale lui Ralea în anii comunizării României, ce înțelegea el prin diplomație culturală și modernizare, cum s-a raportat profesorul la lumina care venea de la Răsărit ca și la cultura occidentală. Pe lângă acestea, Cristian Vasile a citit mai tot ceea ce s-a scris despre Ralea atât în perioada comunistă, cât și după 1989. Edificator faptul că celor mai bine de 300 de pagini de text, pe care se întind cele șase capitole ale cărții la care se adaugă unul de Concluzii, li se mai adaugă cam alte 100 de pagini de note. Toate acestea i-au permis lui Cristian Vasile și să amendeze ori să polemizeze cu unele opinii.

Cristian Vasile adoptă o poziție necondiționat critică la adresa compromisurilor primejdioase de toate felurile ale lui Ralea.Socotit a fi un moralist fără morală. Nu acordă indulgențe, nu aderă la îngăduințele de care a avut parte uneori Ralea. Ceea ce nu înseamnă că exegetul s-ar dovedi partizanul punerilor la zid. Ralea a avut nu doar atitudini politice și morale fluctuante, a avut și el, și familia lui (soția Ioana, fiica, viitoarea jurnalistă Catinca Ralea) slăbiciuni omenești. L-a protejat pe Tudor Vianu.Și-a protejat și alți prieteni și rude, precum D.I. Suchianu al cărui caz e urmărit de Cristian Vasile cu lux de amănunte. Lui Ralea i-a plăcut luxul.Gustul pentru lux al soției și al fiicei sale erau pe punctul de a-i fi fatale,  În discuții private, a emis opinii nu întotdeauna în acord cu poziția oficială. Respectvele opinii au ajuns la urechile Securității. Care a plantat în vecinătatea lui Ralea informatori ce și-au făcut cu vârf și îndesat datoria.

Cristian Vasile scrie o primă și mai ales o reușită biografie politică a lui Ralea. Pe care, după cartea din 2022 a Ruxandrei Câmpeanu Dincolo de regulile jocului, doar parțial consacrată profesorului, îl scoate din conul de umbră în care s-a aflat până mai deunăzi și îl supune unei judecăți critice de mare clasă. Un cameleon și “virtuțile” oportunismului. Mihai Ralea. O  biografie politică mi se pare a fi un model al genului.

Cristian Vasile –UN CAMELEON ȘI “VIRTUȚILE ” OPORTUNISMULUI. Mihai Ralea. O Editura Humanitas, București, 2026