marți, iulie 27, 2021

O Iubire Alb-Albastră

Au plecat românii! Au plecat, adică, en masse spre Grecia, așa cum fac din 2007 încoace; cum se încheie anul școlar, cum încep zecile de mii de mașini să traverseze Stara Zagora, nu c-ar fi ceva rău în asta. Rău e alt lucru: râca dintre vacanțieri și cei care își fac concediile prin alte părți, dar aici e o chestie.

Numai clasa mijlocie are țară, în sens patriotic (adică de „patrie”). Cei foarte bogați n-au așa ceva (țara lor e banul, adică toată planeta asta), iar cei foarte săraci au o țară numai a lor, care se cheamă Foamea. Că le e foame la Tecuci sau la Londra, pentru ei este fix același lucru (cum a fost și pentru mine, din trăite zic), așa că indiferența săracilor pentru vorbe d-astea frumoase („patrie”) este imensă, este completă, este totală – și foarte bine că-i așa. Nici n-ar putea fi altfel, la drept vorbind. Ce, pentru generația mea n-a fost la fel? Când propaganda lui Nea Nicu ne spunea că „patria” noastră e Republica Socialistă România… o luam noi oare în serios? Cred că numai Nea Nicu și nevastă-sa au luat-o-n serios, ceea ce s-a și văzut. La Târgoviște.

Dacă clasa mijlocie are o patrie (care-o fi, la românii din România e România, la maghiarii din România e Ungaria – foarte bună și-aia!) dată prin naștere, ea are și o a doua patrie obținută prin alegere. La mine a fost Franța (Buzea sentimental!); la jumătate din generația mea alegerea a fost America (SUA sau Canada); iar la cealaltă jumătate este Grecia, o alegere foarte bună, care pune însă unele probleme. Nu, mint: care ar putea ridica unele întrebări.  

În primul rând: de ce Grecia? Răspuns: pentru că Grecia este paradisul ceresc, sau în sfârșit, cea mai bună copie a sa pe pământ. Tot ce omului (din România) i se refuză timp de 350 de zile pe an, i se oferă în cele două săptămâni de concediu în Grecia: tot. Lene – vară – soare – mare, ar zice unul care n-a fost, dar cel care a fost surâde subțire și zice: „Ești prost”. Pentru că Grecia e mult mai mult decât atât, cel puțin pentru cei îndrăgostiți de ea, pentru (cum le-am zis la început?!) vacanțieri. Nu vorbesc de mâncare, de vin, de bere sau de limonada din lâmâile din curte; vorbesc de tot, de întreg. Cine a fost, știe despre ce-i vorba în propoziție; iar cine n-a fost oricum nu-și va face o părere obiectivă din textul ăsta.

În al doilea rând: de ce nu Grecia? Dacă e atât de bine acolo – și e! – de ce năpădesc românii la Mamaia și la Vama Veche (sau oriunde între aceste două locuri), la prost, la scump, la murdar și la înghesuit?! Cum spunea un comentator al acestei platforme, în dezbaterea unui alt articol: „Orice comparație se poate face”. Da, de acord, numai că unele comparații sunt total dezechilibrate, le facem doar ca să ne aflăm în treabă, nu ca să cântărim realmente doi termeni, punct cu punct (așa cum ar trebui să fie o comparație productivă, de pe urma căreia să rămâi cu ceva, dacă tot te-ai muncit s-o faci). Dacă țin neapărat, pot să compar oferta turistică a litoralului românesc cu ofertele litoralelor grecești (am folosit intenționat pluralul), dar, credeți-mă pe cuvânt, sunt penibil. E probabil unicul caz în care faimosul „Nu se compară” chiar are un sens! Și atunci, totuși: de ce? Eu zic că cei care se duc la greci caută liniștea, pe când cei care se duc la Mamaia caută împerecherea. Iar împerecherea, la specia noastră ca la orice altă specie, presupune etalare (show-off). De aici BMW-ul, de aici maneaua, de aici aglomerația, de aici murdăria nisipului și-a apei, de aici impresia (incorectă politic, admit), de țigănie. Dacă ați fost vreodată tineri, amintiți-vă că liniștea vă plictisea; dacă sunteți acum tineri, gândiți-vă că peste 25 de ani veți fugi de bubuială ca dracul de tămâie. Știu, acum vă place… și mie mi-a plăcut, la vremea mea. Viața!

În al treilea rând: de ce? Adică: ce rost are acest text? Tot ce-am scris deja se știe, de ani și ani se știe, de aproape două decenii; și-atunci? Iată povestea (e scurtă și tâmpită, eu zic să n-o săriți): vin vacanțierii din concediu, la-nceput de iulie 2010, și toată gașca de la cârciumă (în frunte cu mine, admit) le sare-n cap cu întrebări despre „catastrofă”, „criza datoriilor suverane”, „intră Grecia în incapacitate de plată”, „poporul care e silit să suporte austeriatea”, despre „valul de falimente” și alte asemenea minuni, de-au rămas vacanțierii cu gurile căscate. La început. Apoi au râs de s-au bășicat. Apoi n-au mai râs. Apoi s-au enervat. Apoi s-au enervat cumplit și nu au mai răspuns la întrebări. Au pus punct! Întocmai ca un îndrăgostit căruia îi bălăcărești femeia iubită: de el însuși poți să spui orice, dar de femeia lui nu te lega, că o-ncasezi. Cam asta a fost reacția. Evident, când omul se înfurie, atunci cade în extremism și de acolo nu-l mai scoți nici cu tractorul: „Care criză greacă?! Nu există nicio criză! Numai minciuni! Tu chiar pui botul la orice? Nu este bine să te uiți atâta la televizor, că te tâmpești de tot” etc. Ați înțeles că tâmpitul care se uita la televizor eram eu. De aici, drama! Sau, mai exact, din acea mică dramă de acum 11 ani a apărut acest mic text.

În al patrulea rând: absolutizarea experienței personale. Aceasta este, după umila mea părere, una din consecințele propagandei lui Nea Nicu – dar, în sens mai larg, o consecință a oricărei propagande prost făcute, strivitor contrazisă de realitatea imediată. Nu numai românii, dar tot lagărul estic (bulgari, polonezi, cehi, albanezi sau georgieni) suferă de această problemă, ba – mi-a zis cineva care a lucrat câțiva ani la Shanghai, nu știu dac-o fi adevărat – chiar și chinezii. Ni s-au spus minciuni atât de umflate în anii noștri de formare (1977 – 1989) încât noi, fundamental, nu mai putem crede nimic. Nu în nimic (aia-i altceva), ci nu mai putem crede informațiile furnizate de media. Așa că nu ne mai rămâne decât să credem în experiențele personale, în ceea ce putem vedea, pipăi, gusta sau mirosi cu simțurile din dotare. Iar dacă vacanțierii au gustat și în vara lui 2010 un concediu perfect ca în fiecare vară, cum s-ar putea lăsa ei convinși că atunci s-a întâmplat ceva? Că a fost ceva diferit, în anul ăla anume? Cum, când ei n-au „văzut” nimic diferit? Eu să fi fost în locul lor (dar n-am fost), n-aș fi gândit la fel?

Nu. N-aș fi gândit deloc la fel. Pentru că, vreau sau nu vreau, sunt și eu parte din „media”, știu cum se dă un titlu („N-o să-ți vină să crezi!”, „Șoc!”, „Replică DURĂ a ministrului Pârțache!”, „Dezastru iminent! Savanții britanici…”, „Încălzirea globală: deșertificarea Europei” etc), ceea ce am făcut aici, oarecum demonstrativ. Pe de altă parte, mi-e foarte frică să nu cad de prost, iar un om neinformat, fie că vrea, fie că nu vrea, cam de fiecare dată așa cade: gândiți-vă la săracii despre care făceam vorbire la început de text! Cum sunt ei percepuți (incorect politic, admit): săraci ȘI proști! O persoană care nu știe nimic despre subiect n-are cum scăpa de stigmatul ăsta – am asistat de prea multe ori la discuții între IT-iști, la bere, așa că știu ce spun („Mihăiță este prost, săracu’, e prost de-mpunge”). O persoană care își absolutizează experiența personală și își refuză orice altă sursă de informare („Presa minte”) alunecă încetișor, pas cu pas, aproape fără să-și dea seama, într-o fundătură. „Îți spun io!”, așa se numește fundătura. Dacă persoana e bogată sau/și influentă, își poate construi o „curte” de pupincuriști, de yesmen-i și de atârnători, care s-o aprobe; dar câți dintre noi avem șansa de a fi bogați? Și chiar dac-am fi, câți suntem dispuși să plătim un grup de milogi care să ni se uite-n gură?

Bref: suntem bombardați informațional. Să ne absolutizăm experiențele personale este o soluție, dar proastă. Să credem tot ce ni se spune este o soluție și mai proastă („Cine crede tot ce-i spui / Este vai de capul lui” – George Topârceanu). Să alegem din infosferă doar ce ne convine este o soluție egal de proastă – așa se nasc „bulele” din care e foarte greu să scapi, mai ales când nici nu vrei (eu, de exemplu, nu pot să scap din bula anti-PSD în primul rând pentru că nu vreau). Să ne călugărim – da, iată o soluție de forță! Soluția finală, ca să zic așa…

Propun „soluția Buzea”. Să citim și ceea ce ne enervează, ceea ce ne zbîrlește părul de furie și ne aduce sângele în ochi. Soluția Buzea nu rezolvă nimic, absolut nimic, dar e un bun exercițiu de disciplină mintală; oricum, „Exercițiile” lui de Loyola sunt mult mai grele, sunt pentru avansați (dați căutare cu „the spiritual exercises” pe LibriVox, c-acolo-s aranjate pe fișiere audio, le puteți încerca la căști, la un jogging). Eu mă autodisciplinez citind ultima carte a lui Mihai Iovănel: la fiecare 10 – 15 pagini stau un minut în plank, ca să mă calmez. Greu!

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

    • Păi nu e niciun news, n-are cum să fie fake. Chiar autorul scrie că nu sunt noutăți. Dar conține câteva observații foarte bune privind girafa care nu există.

        • Sau centauri, ihtiocentauri, hippocampusi, palasi, himere, cerastes, argusi, ciclopi, satiri, gorgoni, meduze, harpii și câte or mai fi:D
          Minotaurul a rămas în labirint că n-a avut și el o Ariadna. Girafe care nu există sunt doar în cărți și e vorba în cazul lor de negarea evidenței.
          Pentru că, așa cum bine zicea autorul, unii își iau din infosferă doar ce le convine. Și cam tot ăia își absolutizează experiențele personale. Unul zicea chiar că și-a făcut un indice DAX personal că nu are încredere în cel oficial. Recunoașteți personajul?

  1. O poveste despre trairi si emotii personale. Dincolo de acestea, litoralul romanesc a fost si este prost gestionat urbanistic, edilitar, arhitectural, comercial, cultural, turistic. Prea multe constructii, agrement ieftin, calitatea serviciilor in turism discutabila, stele de confort nu reflecta realitatea, multa evaziune fiscala si marlanie. Exizta si exceptii de hoteluri f.bune, dar statiunile ca localitati nu au imaginea si calitatea celor din Grecia, Italia, Croatia.

  2. Cam aceasta este lumea noastra reala, adevarata, care se iveste atunci cand dam la o parte fina poleiala sclipitoare. Din pacate, in Romania cei care lucreaza in IT au fost ridicati artificial pe un fel de soclu, undeva deasupra tuturor celor care platesc toate taxele si care poate au joburi mult mai importante decat ei. Aura de superioritate creata in jurul lor le permite sa lanseze judecati despre lume si despre altii. Eu insumi lucrez in IT, asa ca stiu ce spun, insa lucrez intr-o tara vestica unde IT-istii nu sunt considerati mari scule, cel putin nu mai mari decat inginerii, scriitorii sau medicii.
    Oricum, in sezonul de „imperechere” exista si locatii mai putin „sauvage” decat Vama Veche sau Mamaia. Una dintre ele este Paralia Katerini, un fel de „enclava” romaneasca care ar putea chiar sa-si faca si moneda proprie daca ar dori.

    • Asta merge de minune la un loc cu articolele favorite ,,Un (IT-st) român a făcut 100 milioane de euro cu palmele goale. Află ce a declarat/dezvăluit”.

  3. N-am mai fost in Grecia de prin 93-94 si n-am simtit niciodata dorinta de a reveni. Stiu ca insulele sint minunate dar am fost atit de plictisit de muzica greceasca din toate masinile, de a afla ca toate din lume de la greci ne vin, de turul barurilor pina la 4 dimineata, de uritenia Atenei (atunci am comparat-o cu o Cale Dudesti extinsa) ca mi-am zis ca o sa las sa treaca cel putin zece ani pina la intoarcere, Si fusesem intre greci (altfel f ospitalieri) nu intre romani. Pe la Marea Neagra am fost acum vreo 5-6 ani dar prin partile Batumiului. Cu riscul de a fi categorisit ca „fara patrie” daca vreau sa stau la plaja mai curind ma duc la Phu Quoc (Bai Sao), la Sanya pe cind era accesibila (si mai ascult si rock seara de seara cu trupa filipineza, nu manele), Bali sau Lombok (de fapt si Dubaiul a fost f bine in mai). Acum ca e mai greu de mers prin Asia merge si un Kaş. Imperechere am vazut pe o plaja FKK din Croatia, cu sampanie, sex oral austriac si o droaie de perversi de jur imprejur … I-am uitat numele, noi ii ziceam Bay of Pigs …

  4. Domne, vreau sa absolutizez si eu o experienta personala. Eu zic ca nu e rau ce scrie domnul Buzea. E ca in filmele alea in care nu poti sa zici ca se intampla cine stie ce urmariri si impuscaturi, dar te prinde cumva atomosfera. Having said that, cartea cu moldoveanul arborist nu prea m-a prins, dar ma astept sa ma prinda aia cu recrutorii. Dar mai la toamna, cand vine vremea rea. Acum e prea frumos afara :)

  5. Citit, chiar si chestii care nu-ti plac, te informezi, inghiti broasca… ca e de bine, asa devii un cetatean respectat, din trei surse… si… ca mai vine? Pt ce acest efort? Ca sa ce? Sa-ti impresionezi prietenii la o bere?

    Nu frate, mai incetati cu filozofiile de intelectuali, uite eu citesc si vad doar ce-mi face placere, ca o viata am.
    Am inghitit suficient de multe broaste in 44 de munca, am fost suficient de obiectiv, acum vreau sa ma dau in barci, il öas pe Buzea cu reteta lui minune.
    PS pe vremuri era amuzant nea Buzea, acum incepe cu fineturi, chipurile intelectuale.

  6. Citind titlul am crezut ca e vorba de ‘Universitatea Craiova” :-) … Trecand de titlu, tot nu am inteles de ce „O Iubire Alb-Albastră”, dar ma rog, probabil se referea la marea albastra (??).

    Iar cu ideea ca „că Grecia este paradisul ceresc”, probabil unul din Paradisurile ceresti pe pamant, desi am dubii sa fac ma raliez clasificarii date de autor. Exista Mallorca (Spania), Cinque Terre (Italia), exista Maldivele, Dubai, etc – ati priceput ideea, unde frumusetea, cultura, mancarea, traditiile, etc sunt foarte bogate in resurse.

    Insa esentialul articolului trece prin obiceiul romanilor de a se face prosti unii pe ceilalti tam-nesam. „Ești prost” e replica de baza a oricarei discutii „argumentate”. Zgomotul, bubuielile, mizeria sunt elemente de decor national-traditional. Sentimentul romanului national-egoist trebuie sa treaca prin aceasta forma daca se vrea simtirea cu patria mama. M-au uimit intotdeauna inmormantarile cu strigate, in durerea generala batutul cuielor in capacul cosciugului e un ritual fara de care nu poti sa simti cu adevarat durerea pierderii. Fiecare lovitura intrandu-ti adanc in inima – sa simti durerea cat mai adanc!

    Probabil ca la fel e si cu bubuielile de pe litoraul romanesc – sa simti ca esti in vacanta, sa simti Romania ! Trebuie sa fugi pe taramuri straine daca vrei altceva, aici mancam si simtim romaneste. Aceeasi poveste este si la intalnirile romanilor prin strainatate – romanismul pare o reducere la „traditional” , care apropo e cam preluat de la altii din jurul nostru (ciorba, sarma, pilaf – se gasesc si se numesc identic „traditional’ pe mesele din Balcani pana chiar in Pachistan (probabil pe filiera imperiului otoman))

    In privinta a crede sau nu ce ni se spune prin media, nu se cade sa mergem asa departe (in vremea comunismului). Titlul articolului de mai sus e edificator – un pic de senzational. Si in fond care e esenta articolului? Ca mass media e de nivel jos, ca romanii se fac prosti unii pe altii, ca prost e ala de crede totul, ca exista exercitii de autodisciplinare, ca autorul nu vrea sa iasa din bula anti-PSD?

    OK, si care e legatura cu vacantele in Grecia?

    • V-ați uitat vreodată la stindardul Greciei? Ce culori are?
      Așa cum înțeleg eu, Grecia e doar un laitmotiv, un pretext aflat mai la îndemâna balcanicilor. Dar nu e deloc rău ales.

      • @Hantzy, o referinta la steag e posibila dar si la casele traditionale grecesti albe vs marea albastra, orice speculatie e posibila, insa alegerea cadrului pe care se consolideaza esenta articolului e inca intrebatoare (pentru mine desigur).
        Dar ce a vrut exact autorul sa exprime? Ce mesaj principal sa extragem din articol?

        Cum spuneam mai sus -> „Ca mass media e de nivel jos, ca romanii se fac prosti unii pe altii, ca prost e ala de crede totul, ca exista exercitii de autodisciplinare, ca autorul nu vrea sa iasa din bula anti-PSD?”. Sau ca exista un balcanism in care ne „balacim” la propriu si la figurat „toti” din zona respectiva?

        Cum spunea domnul Plesu in comentariul despre propria carte „Parabolele lui Iisus”, exista o diferenta intre occident si orient – daca ai o intrebare, occidentalul iti va spune „uite, sa iti explic, este asa si asa”, orientalul nu iti da un raspuns direct, iti spune o poveste, te plimba prin diferite „ape” si te lasa pe tine sa tragi concluzia. Ba mai mult, in stil Iisus, iti spune ca daca „crezi ca ai inteles, atunci nu ai inteles nimic”.

        Parabolele evreiesti sunt pline de astfel de invataturi ascunse, (uneori) cu multa libertate de interpretare. personal, dupa mult timp in occident, ma lovesc constant de aceasta bariera culturala vest-est, pragmatismul occidental lovindu-se de vestnica „povestire” balcanica de acasa.

        Asa pare si articolul acesta – o poveste prin ape calde cu o concluzie miscatoare, fiecare intelege ce crede, caci oricum nu am inteles ce trebuia :-).

        Cred ca autorul isi dovedeste (inconstient probabil o face) apartenenta la „vacantierii” romani pe taramurile alb-albastre. Chiar cand sta acasa si scrie articole.

        • Deși mă apelați, am puternicul sentiment că nu de la mine așteptați un răspuns. :)
          Dacă totuși, atunci pentru a-mi afla părerea citiți răspunsul meu de mai sus pentru Durak. În mare cam aia este.

        • „Chiar când stă acasa si scrie articole”.
          Autorul fiind arborist, mi se sugereazâ această imagine frumoasă: domnul stă cocoțat în copac si citeste si scrie.
          Incerc să fac abstractie de fața copiată parcă după Franck Zappa dar îi recunosc meritul de asta 1 minut in planck. „Greu”, dar merită.

        • @Hantzy – inteleg, imi permit insa o alta remarca in ceea ce va priveste. In loc de raspuns direct „e vorba (probabil) de steagul Greciei” ati raspuns cu o2 intrebari „V-ați uitat vreodată la stindardul Greciei? Ce culori are?”.

          Raspunsul printr-o alta intrebare poate induce in interlocutor ideea ca ” ai gresit, nu te-ai uita bine” in directia ” esti prost, nu intelegi?”.

          V-ati gandit vreodata la asta? Nu ma refer personal la dvs, atrag atentia asupra unui fel de gandi/vorbi/actiona de care ma lovesc in Romania.

          • Aveți dreptate! Deși nu am conștientizat atunci acest fapt, recunosc că am fost puțin deranjat de reproșurile în alb-negru făcute autorului. Dacă nu este evidentă esența articolului se poate ca vina să fie a cititorului. Așa că, probabil instinctiv, am recurs la acel răspuns.
            Acum, cum nu sunt totuși belicos din fire, îmi cer scuze interlocutorului pentru neîndemânarea din răspuns.

  7. D-le Buzea, clickbite pe ”contributors”? Am ajuns aici crezand ca e vorba de Stiinta :). Eh, glumesc (partial), interesant articol!

    • „Pentru că sunt și eu parte din „media”, știu cum se dă un titlu, ceea ce am făcut aici, oarecum demonstrativ” :)

  8. Am fost de doua ori in Grecia si mi-a ajuns pentru toata viata. Grecia este frumoasa, pacat ca este locuita. O tara care crede ca poți trai la veșnicie dintr-o istorie prezentata idilic si fals.
    Daca tota Gecia ar fi precum insula Delos, ar fi minunat, mergi, vezi un muzeu in aer liber, nu sunt locuitori in jur, citesti din inscriptii sau dintr-un ghid si pleci acasa mulțumit.
    Un popor de o mandrie stupida („noi am inventat democrația cand nemtii umblau prin paduri” imi recita un taximetrist care peste 5 minute imi trăgea o teapa de 10 euro, învârtind-se in jurul unui hotel), necivilizat (pe aeroportul din Atena se fumeaza ca la turci, pardon la Istanbul era mai civilizat), o capitala zgomotoasa, restaurante in care ti se servesc specialități grecesti precum cartofi la microunde, iar chelnetii iti trag si ei o teapa, politicieni la fel de corupti ca si in Romania, etc. Taximetristii din Grecia sunt la capitolul bădărănie la paritatea cu cei din Budapesta si cu cei din Bucuresti.

  9. Vă mulțumesc pentru că ați citit micul meu text, domnule Hantzy.

    Nu am reușit nici de data aceasta să mă fac înțeles, că așa pățim noi geniile; nu mă prindeam, ziceam c-am scris clar și c-am îngroșat și fontul, să se vadă de pe planeta Marte („absolutizarea experienței personale”), dar ca de obicei, am luat plasă. Articolul nu a fost înțeles („Si in fond care e esenta articolului?”; „Dar ce a vrut exact autorul sa exprime? Ce mesaj principal sa extragem din articol?”) și soarta lui va fi la fel de sărmană ca a tuturor articolelor care nu prind valul și n-ajung la inimile oamenilor: tomberon. Nu-i nimic, voi încerca și data viitoare.

    Un amic (nu dumneavoastră, altcineva) mi-a cerut „cheia de lectură” pentru text. Eu nu sunt prea sigur că am înțeles sensul întrebării, dar mă trudesc să dau cel mai bun răspuns. Dacă e vorba de „brânciul ontologic” (Gabriel Liiceanu dixit) care m-a aruncat spre abordarea aceasta anume, atunci iată-l: deși merg pe munte din 1983, de când aveam puțin peste un metru, nu fusesem niciodată la Plaiul Foii. Am cunoștințe destul de bune în privința muntelui, îmi arog chiar statutul de mini-expert, dar – repet – nu fusesem niciodată la Plaiul Foii. Și nici n-o să mă mai duc, asta în paranteză fie spus; am închis paranteza. Ajung în cele din urmă și la mult-lăudatul Plai al Foii, împreună cu un grup eterogen (departe de ideea de „gașcă”), în care ierarhia nu era nicidecum stabilită și cu atât mai puțin stabilizată; hai să facem trasee. Hai! Eu tăceam din gură, cum este bine și frumos să faci până prinzi jocul, dar acest fapt nu a convenit românilor neierarhizați-încă, așa că la prima mea sugestie sfioasă („Oare nu pe-aici e drumul?”) am fost pus la punct cu voluptatea pe care a cunoscut-o orice românofon pe pielea lui: „Tu să taci și să asculți de ăștia care-au mai fost la Plaiul Foii!”.

    Simplific enorm pentru ca să nu mai fie nevoie de vreo altă deslușire: absolutizarea experienței personale. Ca mai toate etniile proaspăt urbanizate, și noi românii suntem în adânc extrem de suspicioși față de comunicarea prin scris, și pe bună dreptate: de-a lungul timpului, cine ni s-a adresat în scris a făcut-o ca să ne mintă și să ne fure banii. De aceea, noi nu credem nimic. Nu mă autoexclud din afacere, și eu sunt exact la fel: n-am încredere în nimeni, și în niciun caz în presă. Pe de altă parte, m-am învățat minte și nu mă mai bag în seamă cu agereli de tipul „Știu io, am fost io, am văzut io, vă spun io!”. Exemplu: am fost degeaba în Silicon Valley, că tot n-am înțeles nimic.

    Măcar pot să admit cinstit. Nu e mult, dar tot este ceva.

    • Mulțumesc pentru clarificare, domnule Buzea. Cinstit însă, ori sunteți de două ori geniu, ori mă includeți și pe mine la „noi geniile”. Căci eu înțelesesem deja, sau măcar am crezut că înțeleg, despre ce era vorba în text. Din răspunsul meu pentru Durak, la care făceam referire puțin mai sus, aș fi putut jura că este clar, dar uite că nici eu nu m-am putut face înțeles. :(
      E drept însă, eu am început cu un alt efect, anume „negarea evidenței”, fapt care ține mai mult de ochii minții decât de retinele din dotare, dar cam tot pe acolo este, iar dacă înțelegerea nu-i dă voie individului să creadă nici ce vede, atunci trebuie să fie tot o absolutizare a experienței personale. Doar că experiența respectivă a fost deocamdată prea rară, chiar unică. Și după cum spune neamțul „einmal ist keinmal” (doar o dată înseamnă niciodată), încă nu contează.
      Dumneavoastră ați mai spus și de ce sunt românii mai loviți de boala sau sindromul ăsta, nici nu știu unde să încadrez neajunsul sau, poate, chiar talentul ăsta. De două ori chiar ați spus, așa că eu vă asigur că am înțeles.
      Ba chiar vă și mulțumesc pentru sfaturile cum să evit capcana absolutizării, dar nu cred nici eu că funcționează. Eu mă disciplinez citind comentariile pe contributors și abia aștept să se oprească ploaia să ies la jogging. Planca am făcut-o deja de 3-4 ori astăzi. Am fost și la Sonntagsmesse la ora opt și nici măcar sa pun rufele la spălat nu mai e voie.

      • M-am adresat dumneavoastră din motive de afinități elective. Wahlverwandtschaften, parcă așa se zicea pe vremea mea, dar acum nu știu cum se mai zice. Timpul nu stă după nimeni :(

  10. Bun, deci Buzea o iubeste pe Grecia. Sa fie sanatosi amindoi, ce treaba avem noi ?! Poti sa te caci in gustul omului ? Poti, dar nu se face. De ce tine neaparat Buzea sa dea din casa ? Buzea , ai nevoie de confirmarea noastra ? Vrei sa-ti spunem noi ca da, e frumoasa , desteapta si face si sarmale deci bine faci ca o iubesti ?
    E destul sa-ti strigi iubirea , „o iubesc pa Grecia !” , te putem admira si chiar invidia pentru asta , uite dom’le Buzea iubeste cu pasiune , nici nu conteaza cine-i fufa.
    Dar sa ne mai si explici de ce o iubesti , sa te justifici…. sa prezinti argumente si dovezi unor necunoscuti…. bre Buzea , asta nu-i iubire , e reclama . Parca esti codosul Greciei. Cat ia Grecia pe ora pentru servicii complete si cat e partea ta ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Paralel” (2021)

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

O întrebare pentru „colegii de la Academie”

Una dintre sculpturile prin care Christophe Gabriel Allegrain (1710-1795) a atras atenția (cea a lui Diderot e notabilă) și a devenit dezirabil...

Energie și Geopolitica – Pe unde este România în relațiile energetice cu Moldova și Ucraina?

În ultimile zile s-au petrecut două evenimente care ar putea influența situația energetică regională. Prima și cea mai importantă...

Nikita Hruşciov dixit: „În România socialismul nu poate fi construit fără mămăligă”

Într-o şedinţă desfăşurată la Moscova, la 8 iulie 1953 – în cursul căreia câţiva politicieni sovietici au discutat despre un plan de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro