joi, octombrie 28, 2021

O lecție de istorie, o lecție de mare actorie

Teoretic, secolul al XX lea a fost unul  „deștept”. Nici nu putea fi altminteri de vreme ce a fost înțeles, așa cum îl definea în titlul unei cărți celebre Michel Winock, drept „secolul intelectualilor”. Intelectualii  fiind o clasă sau, mă rog, „pătură socială” care dobândește statut și identitate proprie în timpul și după ‘’ afacerea Dreyfus”, atunci când cei numiți odinioară cărturari își depășesc condiția și se implică major în politică și societate.

“Afacerea Dreyfus”, o știm cu toții, a fost una cu tentă puternic antisemită. Și aceasta fiindcă atât de deștepții, atât de cartezienii francezi au preferat, măcar o vreme, să lase să fie acuzat de înaltă trădare „un alogen”. Franța s-a divizat, a fost adusă în pragul războiului civil în clipa în care Emile Zola și alții au început să aibă îndoieli, să le dea expresie publică, mai apoi să dobândească certitudini, să arate la scenă deschisă, prin articole de presă și broșuri, că trădătorul era francez și că beneficia de protecție și de complicități la nivelul etajelor superioare ale Justiției și ale Armatei. De aici celebrul J’accuse care, prin apariția lui, dar și prin tot ceea ce a urmat după aceea a probat puterea intelectualilor și a presei.

Nu, nu e comod să recunoști cât de la el acasă s-a simțit și poate că încă se mai simte antisemitismul în patria raționalismului. De aici, probabil, multitudinea nu doar de cărți cu caracter științific, ci și de belestrică, de filme și de piese de teatru care au abordat această dureroasă, deloc convenabilă realitate. Printre ele se numără și piesa lui Jean-Claude Grümberg O lecție de bune maniere, montată în limba română de regizorul Alexandru Berceanu la Teatrul Evreiesc de Stat din București. O monodramă, construită pe structura unei conferințe în cursul căreia cineva, denumit generic Conferențiarul, vorbește, argumentează, produce așa-zise dovezi, convoacă o întreagă bibliografie spre a demonstra inferioritate evreilor. Conferențiarul ne lămurește, convocând, nenumărate strategii retorice, cum pot fi  aceștia recunoscuți, câte tare fizice și psihice înmagazinează, de ce a fost, de ce, poate, ar mai fi imperios necesar ca autoritățile să îi identifice, să ia măsuri în consecință,  să îi izoleze și- de ce nu?- să îi ucidă. Fiindcă nu sunt oameni și chiar dacă sunt nu reprezintă decât o așa-numită rasă inferioară.

 Marea, cumplita problemă, cea care face din piesa lui Jean-Claude Grümberg pe care, à la rigueur, am putea-o socoti o comedie neagră (Grümberg a dorit să scrie o tragi-comedie, contând pe valorile morale, pe forța cauterizatoare a genului, pe examenul de conștiință pe care nu are cum să nu îl provoace o astfel de piesă și spectacolul prilejuit de ea, poate chiar pe ceea ce Camil Petrescu numea odată răscolirea problematică) e că argumentația Conferențiarului nu este eminamente bazată pe texte ficționale.  Dimpotrivă. În corpusul piesei sunt încorporate, citate, comentate, fals admirate fragmente din texte reale. Aparținând unor pseudo oameni de știință, precum un profesor doctor Montandon, un anume Drumont, dar și unor scriitori precum, hélas, marele scriitor Louis Ferdinand Céline. Care, din păcate pentru el, nu a scris doar Călătorie la capătul nopții, Rigodon, Nord, Guignol’s Band, ci și blestemății precum cele citate în O lecție de bune maniere.

A fost însă antisemitismul, este el, o problemă pur sau doar franceză? Numai în așa-numitul Hexagon au fost publicate texte pe care în clipa în care le auzi ori le citești nu poți să nu fii cuprins de un acut sentiment al inconfortabilului care se transformă în teamă, spaimă, revoltă, rușine fiindcă ele au fost create de o minte umană, propagate, apreciate de semeni de-ai noștri? De oameni, da, de oameni care luându-le drept argumente irefutabile au decis și pus în practică pogromuri, lagăre, gulaguri? Nu, nici vorbă. A fost antisemitismul o creație doar a regimurilor totalitare, precum cel al lui Hitler dar și cel al Stalin, comunismul contaminându-se curând de el? Nicidecum.

În spectacolul de la Teatrul Evreiesc de Stat, regizorul Alexandru Berceanu integrează nu, nu fragmente din Originile totalitarismului, carte de căpătâi a Hannei Arendt, ci texte din publicațiile anti-semite românești. Socotind că rostul teatrului, al actorului este și acela de a reaminti, de a avertiza recurgând la toate mijloacele sale, la râs, la veselie, la surâsul înghețat, ceea ce nu face deloc cinste omenirii. Asumându-și pentru asta riscul unui incipit, după părerea mea cam fără noimă, și al unei multitudini de finaluri.Poate cam multe. Oricum ar fi, minusurile poate nu atât ale regiei cât, mai curând, al textului de spectacol sunt cu vârf și îndesat compensate de formidabila interpretare pe care o dă Conferențiarului excepționala actriță care e Maia Morgenstern.

Rostiri, schimbări de tonuri, de voce, de mimică, amestecul de serios, de ironic, de grotesc, de parodie, reveniri pe neașteptate la registrul realist, cântecul, dansul, toate fac din O lecție de bune maniere nu doar o mare, o importantă lecție despre una dintre cele mai abjecte componente ale istoriei omenirii, ci și de excepțională actorie.

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti –O LECȚIE DE BUNE MANIERE de Jean-Claude Grümberg; Regia și scenografia: Alexandru Berceanu; Grafica: Manuel Marcovici; Cu: Maia Morgenstern (Conferențiarul); Data reprezentației: 3 noiembrie 2019

PS. Cronica aceasta a fost publicată la data de 19 noiembrie 2019 în revista Amfiteatru. O republic acum fiindcă astăzi spectacolul va fi transmis, cu titlu gratuit, la ora 19, pe pagina de facebook  și pe canalul de youtube ale Teatrului Evreiesc de Stat, ca replică la atacurile cu caracter antisemit de care a avut parte și el, și directoarea lui, marea actriță Maia Morgenstern.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Intr-adevar, Alfred Dreyfus era tot atit de francez cit si Ferdinand Walsin Eszterhazy, adevaratul tradator, nascuti amindoi in Franta : primul la Mulhouse, al doilea la Paris. Primul, din parinti evrei, al doilea din parinti maghiari (sau austro-ungari). Este caracteristica Frantei de a intimpina si a integra persoane venite din toate colturile lumii si a le trata, cum o preconiza Declaratia Drepturilor Omului, ca pe francezii get beget. Ce s-a întîmplat in Franta la inceputul secolului XX, nu este o simpla problema de xenofobie, ci mult mai precis, o problema de antisemitism, adevarata origine a tratamentului de care a avut parte capitanul Alfred Dreyfus. Antisemitismul a fost un salbatic resentiment caruia nici o tara nu i s-a putut sustrage, incepind sa opereze la sfirstitul secolului XIX, si ajungînd la paroxism intre anii ’30-45 al secolului urmator. Exista insa intre Franta si România o „mica” mare diferenta in ce priveste numarul de evrei deportati si exterminati, invers proportional cu densitatea populatiilor lor respective. Daca in Franta traiau aproximativ 330 000 de evrei, in jur de „numai” 75 000 dintre ei au fost deportati; pe cind in România, din 750 000 de evrei inainte de conflictul armat, vreo 3500 000 au fost masacrati, victime de progromuri, deportati, si …citi oare exterminati ? (Sa nu mai vorbim de restul de 400 000, care au plecat in exil dupa razboi). Simplul fapt ca printre acestia au fost unii cu mare noroc care au scapat exterminarii nu inseamna anihilarea intentiei de a face rau, cum o sustine sus si tare din pacate istoricul Boia, si nu spala rusinea ce ne acopera tara la vremea respectiva. Dar daca dorim sa recuperam onoarea pierduta a tarii noastre, nu exista decit o solutie : punerea pe tapet a problemei respective, analizarea si condamnarea irevocabila a acestui tip de atitudini si comportamente. Franta a facut-o, Germania a facut-o, este cazul sa se faca si in România, iar genul de reprezentatie, de spectacol de care vorbiti vine sa pregateasca drumul catre o astfel de revolutionara „remise en question”. Multumim pentru acest articol si aceasta luare de pozitie absolut indispensabila. Sa speram ca nu va fi un caz izolat.

    • Catre @La Silvia. Spui o acuzatie ne-argumentata. Au fost de fapt 2 Procese: cu dovezi bazate pe experti grafologi care examinau biletele scrise cu cerneala / falsificate sau ne-falsificate etc. Mai intai un Proces care il acuza pe Dreyfus si apoi alt Proces care il acuza pe Eszterhazy.
      Nici unul nu a adus cu adevarat suficiente probe pentru a gasii un vinovat.
      Dar, asa e lumea, proasta. Si acum dar mai ales atunci, cand nu exista televizor si lumea era atenta sa urmareasca ,,Procese in ziare”, era un obicei in care Judecatorul trebuia sa gaseasca neaparat un vinovat ca altfel ,,Publicul se supara”. In realitate, in cazuri de spionaj, in peste 90% din fapte nu se descopera niciodata cu adevarat faptasul / tradatorul.

  2. Catre @La Silvia. Apoi ,,Eszterhazy-ul” asta de care zici tu (pe nume complet:
    Charles Marie Ferdinand Esterhazy-Walsin) avea (doar) o strabunica din Ungaria (Marie Anne Esterhazy) care a avut un copil nelegitim cu un primar de comuna francez (Jean de Ginestous). Copilul fiind infiat de un doctor francez (Walsin) care i-a dat si numele de familie ,,Walsin”. Nepotul acestui copil a fost Charles Marie Ferdinand Esterhazy-Walsin (cel cu Procesul de spionaj).
    Deci a ajunge sa spui ca ,,Esterhazy-ul” asta avea ,,parinti maghiari” este destul de dubios.

  3. „O republic acum fiindcă astăzi spectacolul va fi transmis, cu titlu gratuit, la ora 19, pe pagina de facebook și pe canalul de youtube ale Teatrului Evreiesc de Stat, ca replică la atacurile cu caracter antisemit de care a avut parte și el, și directoarea lui, marea actriță Maia Morgenstern.”

    Mă întreb cui prodest asa transmitere.
    I-o descuraja pe inimicii?
    Simt că nu.

    O stinge rîndurile alor noștri?
    În oarece măsură, da.

    Se simt foarte bine, prin asa demers, mai marii zonei umane deranjată de antisemitism?
    Da, se simt mai bine. Mai importanți.

    Avem nevoie, între altele, sa ne simțim importanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Agenda ,,verde”, Europa și gazul rusesc: cronica unei crize energetice anunțate

            Dacă la sfârșitul verii s-a vorbit despre o situație tensionată, acum se vorbește deschis despre o criză energetică. Prețurile la petrol,...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.