miercuri, mai 29, 2024

O mărturie americană despre România anilor ‘90

A apărut la editura bucureșteană ART, prompt și în excelente condiții grafice, însă într-o traducere semnată de Andrei Dósa care, cred, că ar fi trebuit supusă unui control un pic mai drastic, cartea Jurnal de București.
Cartea are un supratitlu- Memoriile unui ambasador american– și un subtitlu- Drumul României de la întuneric la lumină– și este scrisă de Alfred H. Moses care a servit în calitate de ambasador al SUA la București în perioada 1994-1997. Una dintre cele mai agitate, dar și mai interesante, istoricește și din punct de vedere politic vorbind, din istoria post-decembristă a României. Perioadă ce poate fi împărțită în două etape. Prima a durat până la finele anului 1996. E vorba despre un răstimp în care autoritățile române, în frunte cu președintele Ion Iliescu, s-au străduit din răsputeri să convingă Occidentul că țara prezintă suficiente garanții de credibilitate spre a fi admisă în structurile militare nord –atlantice, nutrindu-se și gândul că mai apoi va putea fi formulată și dorința de aderare la Uniunea Europeană. Un răstimp în cursul căruia aceleași autorități parcă funcționau după principiul un pas înainte, doi pași înapoi. Am în vedere când spun asta faptul că partidul președintelui Iliescu, el însuși îndatorat educației și naturii lui comunistoide, și-a asociat la guvernare formațiuni politice cu caracter naționalist- extremist, retrograd de tipul PUNR, PSM și România Mare și că reformele economice majore erau mereu și mereu amânate sau temporizate. Cu speranța că observatorii străini ar putea fi păcăliți sau insuficient de atenți pentru a observa respectivele tertipuri Au contribuit în mod decisiv la acest complex negativ de fapte- și dl. Moses subliniază asta- premierul Nicolae Văcăroiu, ministrul de Finanțe, Florin Georgescu, și președintele FPS, Emil Dima. Cea de-a doua perioadă acoperă un prim an din mandatul de președinte al lui Emil Constantinescu și din guvernarea CDR cu partenerii săi, PD-ul lui Petre Roman, și UDMR, condusă în acea vreme de Markó Béla, atunci când șef al Executivului a fost Victor Ciorbea.
Interesul volumului, unul cum nu se poate mai consistent-are peste 475 de pagini, cu tot cu un util Indice (de nume-, este dat și de faptul că prima lui secvență intitulată Cum am făcut cunoștință cu România, depune mărturie despre România comunistă din intervalul 1976-1989. Pe care Alfred Moses a cunoscut-o din calitatea lui de însărcinat cu facilitarea emigrării evreilor din România.
Apărute în SUA în 2018, aceste Memorii par să fie bazate pe niște însemnări extrem de riguroase făcute de autor chiar la vremea când s-au consumat faptele. Ceea ce mi se pare important e detaliul că Alfred H. Moses nu a cedat tentației de a-și revizui, din perspectiva timpului, impresiile. De aici senzația persistentă de autentic, de la cald. De dinamism, de acuitate și de sinceritate a observației. Or, e clar. Dl. Moses nu s-a rupt cu totul de România odată ce a urcat la bordul avionului Air Force One care îl ducea acasă pe președintele Clinton, după atât de succes vizită a domniei-sale la București, din luna iulie a anului 1997. Atunci când a venit în România spre a ne consola că țara noastră nu a făcut parte din primul val de extindere a NATO. O decizie în luarea căreia rolul primordial l-au avut SUA și secretarul său de Stat, d-na Madeleine Albright. Dl. Alfred Moses încearcă să ne ofere și o explicație a rațiunilor ce au stat la baza deciziei. Contactele pe care dl. Moses le-a avut cu România și cu mulți români și după 1997, revenirea în România i-au permis să afle cum au evoluat sau involuat oameni, personalități precum Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Teodor Meleșcanu, Victor Ciorbea, Adrian Severin, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc și mulți, mulți alții. Adevăratele personaje principale ale cărții. Ne sunt redate, așadar, în cuprinsul cărții, impresiile dintr-un anumit moment. Fără revizuiri sau amendamente, fără grija că unele impresii pozitive ar putea provoca din partea cititorului român rezerve, nemulțumiri, poate chiar o anume ostilitate. De aici „caracterizările bune” de care au parte Teodor Meleșcanu, Mircea Geoană (pe care dl. Moses l-a admirat fără rezerve pentru felul în care și-a îndeplinit îndatoririle de ambasador al României în SUA) sau Victor Ciorbea, căruia autorul cărții i-a intuit nepriceperea într-ale politicii, nu și caracterul, așa cum se va arăta acesta ulterior. Dl. Moses apreciază moralitatea exemplară a lui Corneliu Coposu, cinstea succesorului acestuia, Ion Diaconescu, dar nu se arată prea încrezător în capacitatea celor doi de a se conecta la noua realitate. Care e departe de a fi aceea a României interbelice. De altminteri, atunci când PNȚCD, condus de Ion Diaconescu, un om indubitabil onest, dar care a înțeles și președinția Camerei Deputaților ca o povară, lucrurile s-au cam desfășurat conform previziunilor și avertismentelor lui Alfred H. Moses. Interesante sunt detaliile referitoare la ezitările și nepriceperile nu doar ale lui Victor Ciorbea, ci și ale ministrului Ulm Spineanu, ceva mai priceput este prezentat a fi fost ministrul Mircea Ciumara. Coaliția de guvernare nu a funcționat așa cum ar fi trebuit din cauza contrelor continue ale PD (pe vremea aceea condus de Petre Roman), a rivalităților privind trasarea politicii externe dintre președintele Emil Constantinescu și ministrul Adrian Severin. Care nu s-a bucurat de prea multă simpatie din partea trimisului Statelor Unite în Capitala României. De altminteri, și Emil Constantinescu are parte de numeroase critici printre care și aceea că a fost nu atât politician cât mai degrabă tot un profesor de Geologie.
Interesant e că Alfred H. Moses a prevăzut înfrângerea în alegerile din noiembrie 1996 a FDSN și a președintelui Ion Iliescu. Pentru care, fără a-i neglija sau minimaliza defectele, a nutrit o simpatie aparte care l-a costat antipatia CDR și a ziarului controlat de aceasta, cotidianul România liberă. Împăcarea dintre el și directorul ziarului respectiv, Petre Mihai Băcanu, s-a produs cumva à la roumaine și la inițiativa Anei Blandiana. Simpatia pentru Iliescu care, crede Alfred Moses, a depus eforturi spre a-și depăși condiția de vechi comunist, nu-l împiedică defel pe autorul cărții să scrie că acesta și în 1997 „gândea în continuare în termeni de luptă de clasă”.
Jurnal de București înregistrează cu minuție mai toate activitățile- care nu au fost deloc puține- ale lui Alfred Moses nu doar în Capitala țării, ci și în multe alte orașe din România. Moses a fost un ambasador dinamic, inteligent, dornic să ajute țara în care a fost trimis în serviciu diplomatic, extrem de atent la mișcările aproape browniene ale conducătorilor acesteia. Ale unei întregi clase politice care, în marea ei majoritate, nu avea calificarea necesară. Sigur, Alfred Moses nu a uita niciodată că reprezintă interesele Americii la București. De aici perseverența cu care a stăruit în vederea încheierii contractului pentru elicopterele Bell Helicopter. Afacerea nu s-a perfectat niciodată. Guvernele de la București au încheiat însă numeroase alte contracte păguboase, s-au lăsat păcălite de Sever Mureșan (arestat, zice dl. Moses, din ordinul președintelui Constantinescu sub pielea căruia falsul bancher a încercat să intre ca să se salveze), foarte adesea au preferat să dea ascultare și prioritate Franței, nu SUA. Răzbate din carte rivalitatea surdă dintre ambasadorul Moses și cel a Franței, Bernard Boyer. Evreu de origine, dl. Moses a fost mereu sensibil la soarta coreligionarilor săi din România. Și nu doar în perioada Ceaușescu. Nu s-ar putea însă spune că fostul ambasador a încercat cele mai bune sentimente față de acțiunile Statului Israel în relație cu aceștia. De cuvinte de laudă are fostul rabin șef Moses Rosen.
E limpede. Alfred H. Moses a fost și este un prieten adevărat al României. A fost unul dintre cei mai dinamici șefi de misiune diplomatică trimiși de Washington la București. Și-a făcut aici o mulțime de relații, de prieteni, prieteni și relații având fostul avocat și în Capitala americană. Simpatia nutrită față de România nu l-a împiedicat să nu observe nu doar dublul limbaj, tergiversarea ca mod de existență și de supraviețuire, jocul la două capete, tentativele de a duce de nas oficialitățile NATO și UE. Nerăbdarea, fuga înainte din dorința de a arde etapele pentru a intra cât mai repede și chiar nepregătiți în NATO și UE.
E în specificul genului memorialistic subiectivismul. Memoriile lui Alfred H. Moses nu scapă de această caracteristică și povară. Oricum, Jurnal de București mi se pare a deveni o lectură obligatorie pentru oricine vrea să știe ori să își reamintească cum au stat lucrurile în România între anii 1994 și 1997.
Alfred H. Moses- Memoriile unui ambasador american- JURNAL DE BUCUREȘTI ; Drumul României de la întuneric la lumină; Traducerea: Andrei Dósa; Editura ART, București, 2019

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro