sâmbătă, iunie 15, 2024

O plecare cu scandal de pe scena unui congres al comuniştilor: cazul Constantin Pârvulescu (1979)

Printre informaţiile apărute în dimineaţa de sâmbătă, 22 octombrie 2022, pe fluxurile de ştiri internaţionale, s-a aflat şi cea cu privire la fostul preşedinte al R.P. Chineze, Hu Jintao. Acesta a fost preluat de la prezidiu de două persoane care purtau ecusoane, la fel ca alţi înalţi oficiali aflaţi la prezidiul celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, şi a fost condus spre ieşirea din sala de dezbateri.

Ce anume i-a determinat pe liderii comunişti chinezi să recurgă la o asemenea acţiune publică este foarte greu de aflat în acest moment. Poate să fie formulată o speculaţie puerilă, bazată pe o coincidenţă numerică, de genul „Congresul al XX-lea a fost cu ghinion şi pentru Iosif Stalin” – în condiţiile în care Nikita Hruşciov a prezentat la sfârşitul acelui congres, într-o şedinţă cu uşile închise, documentul „Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale”.

La rândul lor, comuniştii români s-au confruntat cu un scandal în ultima zi a Congresului al XII-lea al P.C.R. (23 noiembrie 1979). Atunci, Constantin Pârvulescu, membru fondator al P.C.R. şi, totodată, membru al Comisiei Centrale de Revizie până la acel moment, a solicitat să ia cuvântul în plenul reuniunii. Veteranul partidului a trecut astfel peste limitele impuse de organizatorii forului de conducere, care îi cunoşteau anumite idei – în divergenţă cu linia politică generală impusă de Nicolae Ceauşescu.

Pentru a evita un scandal transmis în direct de posturile de radio şi de televiziune din România, Nicolae Ceauşescu a permis să i se acorde cuvântul lui Constantin Pârvulescu, iar acesta a exprimat în mod deschis dezacordul faţă de realegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al Partidului Comunist Român. Constantin Pârvulescu a exercitat astfel dreptul „să critice în adunările de partid, în mod principial, pe orice membru de partid, indiferent de funcţie, în scopul îmbunătăţirii muncii (subl.n.)”, drept prevăzut la articolul 3, litera b din Statutul P.C.R.

Replica lui Nicolae Ceauşescu nu s-a lăsat aşteptată. Liderul P.C.R. l-a criticat foarte dur pe Constantin Pârvulescu şi a amintit în discursul său despre anumite fapte reprobabile ale acestuia, întâmplate în anii ’40-’50.

La prima vedere, acţiunea lui Constantin Pârvulescu părea să fie motivată de neincluderea sa pe noua listă a membrilor Comisiei Centrale de Revizie, care urma să fie aprobată la Congresul al XII-lea al P.C.R. Pierderea privilegiilor era o lovitură pentru nomenclaturiştii partidului. Această ipoteză nu este însă susţinută de stenograma discuţiilor purtate în şedinţa din 16 decembrie 1980 a Comitetului Politic Executiv, publicată în premieră în urmă cu 16 ani (vezi Comunist, dar anticeauşist: „Cazul Pârvulescu”, în „Dosarele Istoriei”, an XI, nr. 11 (123)/2006, p. 33-36).

Ceea ce remarcam în anul 2006 din stenograma respectivă era, în primul rând, atitudinea machiavelică adoptată de Nicolae Ceauşescu: pe de-o parte, acesta a îndemnat să fie aplicată o sancţiune mai uşoară celui vinovat (vot de blam cu avertisment), pe de altă parte a observat reacţiile subordonaţilor pentru a-i identifica pe posibilii adepţi sau susţinători ai lui Constantin Pârvulescu din Comitetul Politic Executiv. Acelaşi joc (teoria conspiraţiei) a apărut în luna decembrie 1989, cu o distribuţie modificată, atunci când Nicolae Ceauşescu a jucat scena renunţării la putere în faţa membrilor Comitetului Politic Executiv, pentru ca apoi să revină şi să ordone aplicarea unor măsuri represive împotriva manifestanţilor de la Timişoara.

Cazul lui Constantin Pârvulescu a pus în mod cert în dificultate comisia desemnată de Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. pentru a examina şi înţelege „conţinutul, cauzele şi scopul urmărit de Constantin Pârvulescu prin atitudinea sa provocatoare, antipartinică şi duşmănoasă manifestată la cel de-al XII-lea Congres al partidului”. Problema a fost rezolvată abia după un an de la săvârşirea faptei (16 decembrie 1980). Membrii comisiei au încercat să găsească o formulă cât mai convenabilă pentru eliminarea lui Constantin Pârvulescu, exercitând presiuni pentru a-l convinge să îşi facă în mod public autocritica. În acelaşi timp, ei au dorit să evite recunoaşterea dreptului firesc al lui Constantin Pârvulescu de a-l critica pe liderul partidului şi, totodată, apariţia în mijloacele de informare în masă din străinătate a unor informaţii referitoare la problemele cu care se confrunta conducerea P.C.R.

În anul 2006 ne întrebam dacă măsura adoptată la 16 decembrie 1980 împotriva lui Constantin Pârvulescu a avut vreo legătură ideile pe care Nicolae Ceauşescu le-a auzit de la omologul său polonez, Stanisław Kania, la reuniunea specială de la Moscova a liderilor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (4-5 decembrie 1980). Atunci, liderul polonez a subliniat în primul rând faptul că „la nivelul conducerii centrale a partidului nostru se concentrează izvoarele esenţiale ale crizei care a cuprins Polonia”. Apoi, acesta a amintit despre „imensul ajutor material pe care l-am primit în ultimul timp din partea Uniunii Sovietice”, precum şi despre ajutorul „acordat de Republica Democrată Germană şi de alte ţări socialiste frăţeşti”. O asemenea frază dezvăluia că Polonia primise până în acel moment un sprijin economic important mai ales din partea Uniunii Sovietice şi Republicii Democrate Germane.

De asemenea, Stanisław Kania a crezut de cuviinţă să rostească un jurământ de fidelitate sui-generis în faţa lui Leonid Ilici Brejnev, reliefând rolul extrem de important pe care îl avea acesta pentru soarta Poloniei. „Menţinem contacte permanente cu conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, personal cu tovarăşul Brejnev – a declarat liderul comunist polonez. Dăm o înaltă apreciere părerilor şi sfaturilor dumneavoastră, Leonid Ilici. O importanţă fundamentală a avut aprecierea dată de dumneavoastră asupra caracterului greutăţilor din ţara noastră, conflictelor din Polonia. Pentru a doua oară, de numele dumneavoastră, Leonid Ilici, este legat sentimentul de preţuire privind caracterizarea situaţiei din Polonia şi sarcinile noastre de viitor. Aceasta contribuie la consolidarea simpatiilor poloneze faţă de Uniunea Sovietică, faţă de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice – forţă conducătoare a mişcării comuniste internaţionale”.

În opinia noastră, scopul acestei declaraţii era evident: Stanisław Kania dorea să-l convingă de fidelitatea sa pe liderul sovietic pentru a evita invadarea Poloniei de armatele statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, aşa cum s-a întâmplat în cazul Cehoslovaciei, în noaptea de 20 spre 21 august 1968.

De asemenea, liderul polonez a prezentat părerea sa în legătură cu principalele problemele pe care trebuia să le rezolve în perioada imediat următoare. În primul rând, el s-a referit la situaţia din interiorul P.M.U.P. Acesta urma să se întărească prin limitarea drastică a dreptului la liberă exprimare. Criticile membrilor de partid la adresa conducătorilor P.M.U.P. erau cu desăvârşire interzise deoarece, în opinia lui Stanisław Kania, acestea afectau unitatea ideologică a partidului şi duceau la apariţia crimei supreme a comuniştilor disidenţi: fracţionismul. Totodată, liderul polonez nu a fost de acord cu organizarea congresului partidului în acel moment deoarece dorea să evite scindarea P.M.U.P. El a recunoscut că „nu putem fi siguri că am putea avea [la Congres] delegaţi [din rândul] oameni[lor] devotaţi cauzei partidului, devotaţi marxism-leninismului” şi a anunţat că lucrările Congresului urmau să se desfăşoare abia la sfârşitul primului sau la începutul celui de-al doilea trimestru al anului 1981.

În al doilea rând, Stanisław Kania a reamintit faptul că mass-media nu se mai afla în întregime sub controlul partidului comunist şi a promis că va continua să realizeze o serie de schimbări pentru a îmbunătăţi activitatea propagandistică în rândurile maselor.

În al treilea rând, liderul polonez s-a referit la problema creată de independenţa „Solidarităţii”, care distrusese practic „unitatea” sindicală de tip comunist din Polonia. Pentru a contracara acţiunile noului sindicat, Stanisław Kania a anunţat că se exercitau presiuni în vederea organizării de alegeri în cadrul „Solidarităţii”, prilej cu care urmau să fie impuşi „oameni de încredere ai partidului” în anumite structuri de conducere ale „forţelor contrarevoluţionare”. Acţiunea de infiltrare a unor agenţi secreţi în cadrul conducerii sindicatului „Solidaritatea” se desfăşura în paralel cu cea de criticare a statutului acestuia. Stanisław Kania considera că „Solidarnošć” era o simplă organizaţie sindicală şi, în consecinţă, nu avea dreptul să se amestece în problemele politice ale ţării. Practic, liderul polonez dorea să utilizeze tertipuri avocăţeşti împotriva unei organizaţii pe care nu o controla, sperând să provoace disensiuni cât mai mari în cadrul conducerii sindicatului.

În discursul său, Stanisław Kania a afirmat şi faptul că organizaţiile de tineret controlate de partidul comunist urmau să fie sprijinite în continuare, dar nu a precizat concret în ce mod se acorda acel sprijin. Totodată, liderul polonez a declarat că atât armata, cât şi forţele de securitate se comportaseră bine până în acel moment şi a afirmat că noile recrutări nu influenţau negativ disciplina din structurile militare ale statului atâta vreme cât se menţineau măsurile de educare politico-ideologică a tinerilor recruţi.

De asemenea, Stanisław Kania s-a referit la activitatea Seimului şi a consiliilor populare şi a afirmat că nu era de acord cu organizarea unor alegeri generale şi locale, aşa cum doreau conducătorii sindicatului „Solidaritatea”. Pentru a stăvili totuşi valul de nemulţumiri din ţară, el a dispus ca la sfârşitul activităţilor legislative desfăşurate de Seim să aibă loc o şedinţă de interpelări, timp de o oră, cu participarea tuturor miniştrilor. Atât întrebările puse miniştrilor, cât şi răspunsurile acestora se difuzau deja în direct de televiziunea poloneză.

Ultima problemă importantă pe care Stanisław Kania a dorit să o prezinte a fost cea referitoare la criza economică prin care trecea Polonia. El a precizat că mărfurile existente pe piaţa internă erau în cantitate insuficientă, diferenţa dintre cerere şi ofertă fiind aproximativ 20% în favoarea cererii. În consecinţă, importurile de produse alimentare au sporit, agravându-se problema datoriilor externe ale ţării, iar sistemul de repartizare a alimentelor de bază către populaţie a fost modificat, fiind introdusă raţionalizarea prin intermediul cartelelor de alimente.

În privinţa exporturilor poloneze, situaţia era la fel de dramatică. Reducerea producţiei de cărbune afecta în mod direct balanţa de plăţi a ţării deoarece cărbunele constituia o marfă importantă pentru exportul polonez. Totodată, tensiunile de pe piaţa internă poloneză au determinat autorităţile de la Varşovia să micşoreze în mod semnificativ exportul de televizoare moderne, cu imagine în culori, precum şi exportul de automobile pentru a se onora cererile masive de pe piaţa internă.

Liderul comunist polonez a recunoscut la reuniunea de la Moscova, fără putinţă de tăgadă, faptul că Polonia depindea din punct de vedere economic de împrumuturile financiare şi de ajutoarele din străinătate (care se acordau atât de U.R.S.S., cât şi de state capitaliste dezvoltate, în special de S.U.A. şi Republica Federală Germania), dar acesta considera că doar statele occidentale generau ameninţări cu caracter politic la adresa regimului de la Varşovia. Conform raţionamentului respectiv, sprijinul economic masiv acordat de U.R.S.S. şi R.D.G. (menţionat la începutul discursului) şi posibila intervenţie militară în Polonia a statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia nu constituiau o ameninţare cu caracter politic la adresa autorităţilor de la Varşovia deoarece U.R.S.S., R.D.G. şi „armatele frăţeşti” interveneau pentru menţinerea ideologiei comuniste în Polonia. Potrivit teoriei comuniste, atât fracţionismul din interiorul partidelor comuniste, cât şi fracţionismul din exteriorul lor, din cadrul „mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale”, reprezentau o crimă politică, iar conceptele de suveranitate şi independenţă naţională, de patriotism erau aruncate la lada de gunoi a istoriei în momentul în care se apela la „Doctrina Brejnev”.

În consecinţă, putem să afirmăm că sprijinul oferit Poloniei de reprezentanţii Bisericii Catolice, de diferite organizaţii internaţionale şi de o serie de state capitaliste a fost refuzat de regimul de la Varşovia în primul rând din considerente ideologice. Invocarea de către Stanisław Kania a reapariţiei unor revendicări salariale, în cazul în care se acceptau noi credite financiare din Occident, reprezintă o justificare greşită, menită să demonstreze mai curând fidelitatea acestuia faţă de „cauza comună a comunismului”. Stanisław Kania dorea să menţină economia poloneză în limitele impuse de conceptele ideologice comuniste (cu scopul de a-şi păstra puterea politică), deşi această situaţie genera mari probleme în gestionarea şi conducerea economiei naţionale, cu mult mai grave decât o creştere limitată a salariilor muncitorilor. Liderul polonez preconiza la 5 decembrie 1980 că va reuşi să organizeze şi să stabilizeze situaţia economică a ţării în aproximativ trei ani, însă pentru atingerea acestui scop avea nevoie de un „ajutor puternic” – sprijin economic masiv – mai ales din partea U.R.S.S.

În finalul discursului său, liderul polonez şi-a reluat angajamentul de a înăbuşi, cu ajutorul partidului de care îl conducea, „activitatea contrarevoluţionară” de pe întregul teritoriu al ţării sale şi a declarat că este dispus să pună în practică şi alte măsuri, în afară de cele politice (aceasta fiind practic o aluzie voalată la introducerea legii marţiale).

Reuniunea de la Moscova a continuat cu exprimarea opiniilor celorlalţi conducători ai partidelor comuniste din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Au luat cuvântul, pe rând, Todor Jivkov, Gustav Husák, Erich Honecker, Nicolae Ceauşescu, János Kádár şi Leonid Ilici Brejnev.

În timp ce unii au criticat conducerea P.M.U.P. (Nicolae Ceauşescu fiind foarte dur atunci când s-a referit la dezvoltarea unui sector particular în economia poloneză), Leonid Ilici Brejnev s-a pronunţat împotriva recunoaşterii publice a greşelilor săvârşite de liderii partidelor comuniste. „Este inadmisibil – preciza Brejnev – ca, sub pretextul învinuirii unor persoane, partidul să fie ţap ispăşitor pentru toate aceste greşeli din trecut şi în felul acesta să fie denigrat sistemul ca atare”. Conducătorul sovietic şi-a exprimat încrederea în rezolvarea crizei prin mijloace politice, dar îi îndemna pe comuniştii polonezi să aplice măsuri extraordinare împotriva adversarilor (instituind legea marţială) şi să utilizeze armata şi forţele de securitate pentru supravegherea căilor de comunicaţii, astfel încât trupele sovietice aflate în Republica Democrată Germană să nu fie izolate.

Ipoteza noastră cu privire la o posibilă legătură între criza poloneză şi măsura adoptată la Bucureşti împotriva lui Constantin Pârvulescu, la 16 decembrie 1980, a rămas la acest stadiu deoarece nu am găsit documente suplimentare care să o confirme sau să o infirme. Un lucru este însă cert: în cursul reuniunii de la Moscova, Nicolae Ceauşescu a înţeles faptul că omologii săi din Polonia (pe rând: Władysław Gomułka, Edward Gierek şi Stanisław Kania) au greşit în momentul în care au permis să fie criticaţi în interiorul partidului lor. În consecinţă, liderul român nu trebuia să repete greşelile conducătorilor polonezi dacă dorea să se menţină la putere, iar orice formă de opoziţie la adresa regimului său trebuia să fie înăbuşită rapid, inclusiv prin înlăturarea din partid a unor „ilegalişti”, aşa cum era Constantin Pârvulescu.

O altă idee principală care poate să fie formulată are ca subiect similitudinea dintre criza economică din Polonia şi cea din România, de la sfârşitul anului 1980. Pe fondul acelei crize au fost adoptate măsuri de raţionalizare a vânzărilor de produse alimentare de bază pe pieţele interne ale celor două state. La 16 decembrie 1980, în şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu şi-a prezentat pe larg ideile privind modul în care românii trebuiau să înţeleagă raţionalizarea pe care liderul comunist a impus-o începând din anul 1981 – cetăţenii fiind consideraţi în cele din urmă vinovaţi pentru faptul că îşi permiteau să consume mai mult la un moment dat.

Totodată, se cuvine să precizăm faptul că preţurile se modificau şi în perioada istorică la care ne referim, de obicei în sensul creşterii lor. Se pot pune astfel sub semnul întrebării dogma comunistă privind stabilitatea preţurilor în statele socialiste şi obiectivele luptei permanente desfăşurate de ideologii comunişti împotriva societăţilor bazate pe economia de piaţă, în care au loc schimbări frecvente de preţuri. De exemplu, chiar în şedinţa pe care am menţionat-o, membrii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat „creşterea cu încă 675 milioane lei a prevederilor privind preţurile de contractare şi de producţie reaşezate din agricultură, ca urmare a finalizării lucrărilor de actualizare a preţurilor pe fiecare categorie de produse, îndeosebi a celor din sectorul zootehnic”. Această frază dezvăluie o realitate simplă şi greu de contestat în mod onest: preţul produselor alimentare vândute cetăţenilor din România trebuia să crească începând din luna ianuarie 1981, în special în cazul produselor obţinute în sectorul zootehnic (ouă, carne, mezeluri, lapte, brânză, unt etc.).

În acelaşi timp, un preţ mai mare de contractare al acelor produse pe piaţa internă a României determina o schimbare la nivelul preţurilor cu care acestea puteau să fie vândute în străinătate, în special în statele din Occident (Germania, Franţa, Italia etc.). O creştere a preţului produselor alimentare româneşti pe pieţele externe reducea posibilităţile de vânzare a acestora din cauza competiţiei reale care exista cu produsele provenite din alte state pe pieţele respective. Drept urmare, Nicolae Ceauşescu putea să observe o diminuare treptată a veniturilor în valută forte ale României şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care, după o săptămână, a criticat dur intenţia autorităţilor de la Moscova de a obţine investiţii româneşti în valută forte (utilaje occidentale cumpărate de autorităţile de la Bucureşti pentru a fi trimise în U.R.S.S.) în scopul „menţinerii, pe anii 1981-1990, a livrărilor tradiţionale de materii prime feroase” sovietice pentru uzinele şi combinatele siderurgice din România.

Rezultatul final obţinut prin raţionalizarea gândită şi impusă de Nicolae Ceauşescu a fost răspândirea penuriei de produse alimentare în toată ţară, într-un mod mai mult sau mai puţin uniform. Drept urmare, când tovarăşul Bulă a intrat într-un magazin şi a început să comenteze „Iar n-aveţi lapte, brânză şi unt. Cum se poate aşa ceva?”, un vânzător i-a răspuns calm: „Tovarăşul Bulă, greşiţi. Aici n-avem carne. Lapte, brânză şi unt nu sunt la magazinul de vis-a-vis”.

Incidentul care l-a avut ca protagonist pe Constantin Pârvulescu la 23 noiembrie 1979, în ultima zi a Congresului al XII-lea al P.C.R.

Constantin Pârvulescu: Tovarăşe preşedinte! … Rog să mi se dea cuvântul … Am fost înscris pe listă … din prima zi …

Constantin Dăscălescu: Tovarăşe Pârvulescu, nu aţi fost la mine înscris, aici. Poate, ’o-ţi fi dat la Secretariat, dar Congresul a aprobat … Congresul a aprobat …

Elena Ceauşescu: A aprobat … a aprobat …

Constantin Pârvulescu: Nu îmi trebuie aprobarea ca să fac o declaraţie.

Nicolae Ceauşescu: Da, da, dă-i cuvântul …

Constantin Dăscălescu: Are cuvântul tovarăşul Constantin Pârvulescu!

Constantin Pârvulescu: Tovarăşi, am împlinit anul acesta 60 de ani de când sunt membru de partid (aplauze).

Din aceşti 60 de ani, cam 55 sunt în organele de conducere ale partidului! (aplauze).

Am merite mai puţine decât acest … [Adrian] Păunescu! … care a spus vrute şi nevrute ieri … nu aşa (aplauze) … ca să ocupe tribuna acestui Congres?

Tovarăşi, am fost uimit cum s-a desfăşurat pregătirea acestui congres şi însuşi Congresul. Cum se poate, tovarăşe, când la acest congres, unde sunt atâtea probleme foarte importante de discutat şi multe lipsuri şi neajunsuri de dezbătut şi găsit soluţii pentru îmbunătăţirea lor (sic!), întotdeauna noi, comuniştii, când ne-am adunat la congres, am vorbit, într-adevăr, şi de părţile noastre pozitive, şi de ce am obţinut, dar mai cu seamă ne-am concentrat întotdeauna asupra lipsurilor care le-am avut … discutarea metodelor prin care aceste lipsuri să fie înlăturate, ca munca noastră să meargă din ce în ce mai bine. Aceasta este spiritul nostru comunist (sic!).

Tovarăşul Ceauşescu şi-a permis ca să pregătească – încă înainte de congres şi în tot timpul congresului şi la conferinţe – ca să fie reales secretar general al partidului. Este fără precedent, tovarăşi, în istoria partidului nostru şi în istoria partidelor comuniste. De ce Ceauşescu se sustrage ca să fie ales membru în Comitetul Central şi din cadrul membrilor Comitetului Central să fie reales? De ce? Pentru că Ceauşescu se sustrage controlului partidului. Caută să …

O voce din sală: Nu e corect! (rumoare în sală)

Cosntantin Pârvulescu: Cum, nu e corect? Tovarăşe …

O voce din sală (probabil, un propagandist): Ceauşescu reales, la al doi’şpelea congres! (Participanţii din sală se ridică, aplaudă şi scandează îndelung: „Ceauşescu reales, la al doi’şpelea congres!“)

Constantin Pârvulescu: În spiritul acesta a fost organizat Congresul, tovarăşi, şi aici sunt echipe speciale de agitatori, începând din faţă şi … (proteste în sală)

O voce din sală: Nu-i adevărat … (continuă protestele în sală)

Constantin Pârvulescu: Eu am ascultat pe toţi care au vorbit, eu n-am întrerupt pe niminea (sic!).

(Din sală, George Macovescu se adresează lui Constantin Pârvulescu, întrebându-l ce a făcut în timpul celui de-al doilea război mondial)

Constantin Pârvulescu: Eu nu te-am întrebat pe dumneata de când eşti în partid şi ce-ai făcut în timpul războiului, dacă n-ai fost cu arma în mână împotriva Uniunii Sovietice! Nu te-am întrebat de asta! (Proteste în sală)

Tovarăşe, eu nu votez pentru ca să aleg pe Ceauşescu în conducerea partidului!

(Constantin Pârvulescu pleacă de la tribună şi din sală, iar participanţii la congres se ridică şi scandează: „Ceauşescu reales, la al doi’şpelea congres!“ )

Elena Ceauşescu: E un provocator …

[…]

Nicolae Ceauşescu: Stimaţi tovarăşi. Nu pentru a răspunde unei provocări am luat cuvântul, ci pentru a lămuri Congresul că Constantin Pârvulescu nu a fost întotdeauna în conducerea partidului şi o bună parte din anii ilegalităţii i-a trăit în afara poporului, rupt de partid, rupt de popor! (Aplauze şi scandări de lozinci)

El n-a înţeles niciodată nici partidul, nici poporul şi n-a servit partidul şi poporul nostru!

O voce din prezidiu: Aşa este! (Aplauze şi scandări de lozinci)

Nicolae Ceauşescu: Pentru că i-a pus lui [George] Macovescu întrebarea ce-a făcut în timpul războiului, ar trebui să-i spunem noi, şi el ştie – că i s-a pus întrebarea – de ce patru ani de zile, în timpul războiului, a stat închis într-o casă până când noi, cei din închisoare, l-am scos afară şi l-am pus la muncă! Ştie foarte bine asta!

Voci în sală: Aşa e! (Aplauze)

Nicolae Ceauşescu: Sângele lui [Lucreţiu] Pătrăşcanu şi a altora se află şi pe mâinile lui [Constantin] Pârvulescu şi el ar dori din nou readucerea acestor vremuri în partidul nostru, care au impus … au apus pentru totdeauna! (Aplauze)

O voce în sală: Să răspundă pentru crime …

Strigăte din sală: N-are ce căuta în partidul nostru! Afară cu el! Provocator!

Nicolae Ceauşescu: Ştie, ştie … (voci în sală) … Se ştie foarte bine că din ’60 a fost scos din conducerea partidului ca incapabil, ca intrigant, ca necorespunzător, şi sunt documentele partidului în privinţa aceasta! (Aplauze şi scandări de lozinci)

Este, într-adevăr, o dovadă a democraţiei şi a timpurilor noi în partidul nostru, că Pârvulescu poate spune orice provocări, pentru că el ştie bine că n-a îndrăznit să ridice niciodată cuvântul şi a tăcut când oamenii au fost împuşcaţi, vechi activişti de partid, mai vechi decât el în partid (sic!) şi cu, şi cu mai multe merite în partid, care au luptat în ţară şi n-au stat ascunşi în străinătate sau în case, de frica Siguranţei. (Aplauze)

Nu ştiu în numele cui a vorbit Pârvulescu aici. În orice caz, nu în numele comuniştilor români şi a poporului român. A altora, care nu ne intere….

Strigăte din sală: Afară! Să iasă afară de aici!

Nicolae Ceauşescu (către un membru din prezidiu): N-ai cuvântul! N-ai cuvântul!

Elena Ceauşescu (în fundal): Provocator …

Nicolae Ceauşescu: Este necesar, tovarăşi, să nu luăm în seamă această provocare … (aplauze)

Din ceea ce am spus, de altfel, în raportul meu, că suntem într-o perioadă de luptă revoluţionară, mai sunt oameni, din păcate, care nu şi-au iubit poporul şi partidul şi care nu iubesc şi nu-l vor iubi niciodată, care au trădat şi vor trăda întotdeauna”.

Stenograma reuniunii din 16 decembrie 1980 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a discutat, printre altele, despre raţionalizarea vânzării de produse alimentare în România şi despre excluderea din P.C.R. a lui Constantin Pârvulescu (extrase).

Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 16 decembrie 1980

Au participat tovarăşii Ceauşescu Nicolae, Banc Iosif, Bobu Emil, Burtică Cornel, Cazacu Virgil, Ceauşescu Elena, Ciobanu Lina, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Fazekaş Janoş, Fazekaş Ludovic, Filipaş Cornelia, Găinuşe Alexandrina, Lupu Petre, Niculescu Paul, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Păţan Ion, Rădulescu Gheorghe, Răutu Leonte, Spornic Aneta, Trofin Virgil, Verdeţ Ilie, Andrei Ştefan, Dănică Petre, Dobrescu Miu, Dumitrache Gheorghe, Enache Petru, Feder Eva, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Gâdea Suzana, Ioniţă Ion, Mureşan Ana, Nae Elena, Rădoi Marin, Stoian Ion, Szasz Iosif, Winter Richard, Marin Vasile.

Au fost invitaţi tovarăşii Miculescu Angelo, Berghianu Maxim, Avram Ion, Roşu Gheorghe, Haş Teodor, Preoteasa Petre, Găvănescu Pantelimon, Ceauşescu Nicu, Hîrjău Mihai, Dobrescu Emilian, Gigea Petre, Bumbăcea Vasile, Curticeanu Silviu.

A prezidat tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

PUNCTUL 1

Proiectul Programului cu privire la aprovizionarea populaţiei pe trimestrul IV. 1980 şi semestrul I. 1981.

Aveţi ceva de întrebat, ceva de spus?

Tov. Gheorghe Rădulescu: Este foarte bine că s-a prezentat acest raport pe care-l vom discuta şi la plenară. Consider că el este extrem de bun în ceea ce priveşte prevederile.

Aş dori să ridic o singură chestiune şi anume, în legătură cu reducerea cu 20% a consumului de pâine. Nu ştiu cât este consumul la noi sau cât consumăm noi în comparaţie cu alţii, dar aici nu este prezentată nici un fel de structură de consum. Eu sunt de acord că trebuie să facem o reducere, să facem o economie, dar trebuie să vedem şi structura.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este vorba de nici o economie. Este vorba de simplul fapt că s-au luat în calcul şi cele 1 mil. 100 mii tone grâu care rămân la ţărani. Noi nu putem face abstracţie de acest grâu şi să dăm din fondul de stat 160 kg pe locuitor. Aici s-a luat în calcul şi grâul rămas în cooperative şi la ţărani şi pe care trebuie să-l consume pentru pâine. Acelaşi lucru este valabil şi în ce priveşte porumbul. S-a luat în calcul că numai în cooperative rămân 1 milion şi ceva de tone, mai dăm noi câteva sute de mii de tone plus că au şi lotul personal, aşa că au circa 2 milioane tone porumb pe care îl pot consuma. Noi am procedat în mod greşit când am vrut să aprovizionăm toate satele cu făină şi cu pâine, ignorând faptul că le rămâne o cantitate atât de mare de grîu pe care trebuie s-o consume în sate. S-a stabilit ca, în viitor, în sate să-şi facă pâine din acest grâu, iar acest lucru se şi aplică deja în unele cooperative, urmând ca noi să completăm cu grâu şi făină numai în zonele în care nu se produce. N-are rost să vindem pâine şi făină în judeţe cum sunt Ilfov şi Ialomiţa – adică din acestea, mari producătoare de grâu – din moment ce noi le-am lăsat peste 1 milion tone de grâu. Consumul nostru din fondul de stat este prevăzut în continuare de 3 mil. 100 [de mii de] tone grâu. Aceasta este toată problema. Desigur, vom mai vedea cum se desfăşoară lucrurile, dar, în primul rând, în mod ferm trebuie să luăm măsuri şi să-i obligăm pe ţărani să producă şi să consume ceea ce a rămas în sate, în cooperative. Aşa vom proceda anul viitor. Pentru oraşe este suficient ceea ce am prevăzut pentru consum, iar în sate să se consume ce au ţăranii şi cooperativele. De la fondul de stat sunt prevăzute 3 mil. 100 mii tone grâu şi, dacă adăugăm cele 1 milion tone care au rămas la ţărani, înseamnă că pentru anul viitor avem 4 mil. tone grâu pentru consum. Dar chiar dacă luăm în calcul numai cele 3 mil. tone grâu la care adăugăm şi porumbul, acestea asigură aproape în întregime consumul. Pe plan mondial, consumul de cereale în general – adică nu numai grâul – este de sub 100 kg pe locuitor. Noi trebuie să punem neapărat capăt oricărei risipe. De altfel, trebuie să se arate clar şi în raport ce cantitate de cereale a rămas în cooperative, care a fost producţia, ce cantitate s-a dat la fondul de stat, ce cantitate se dă pentru fondul de consum. Să arătăm care este realitatea! Noi am procedat în mod greşit că ne-am asumat răspunderea să aprovizionăm şi satele, adică, fără să ţinem seama de ceea ce le-a rămas, să-i aprovizionăm cu făină, carne şi toate celelalte tot din fondul de stat. Aceasta a fost o politică demagogică şi antisocială; până la urmă, a fost chiar o politică antiţărănească, care a fost o piedică în dezvoltarea producţiei agricole. Omul trebuie să se bazeze pe producţia lui! În comune nu trebuia să dăm carne din fondul de stat, nu trebuia să dăm grâu din fondul de stat. În trecut făceam ceva prin schimburi de produse şi aşa trebuie să facem şi acum. Trebuie să dăm ceva produse în zonele de munte – vom da şi în continuare – dar oamenii trebuie să ştie că şi ei trebuie să dea ceva la stat, mai ales că cei de la munte au animale. Atunci să contribuie şi ei la fondul de stat!

Tov. Elena Ceauşescu: Cei din sate cară cu sacul pâinea din oraşe.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Iau şi pâine şi mălai.

În general, noi trebuie să producem numai mălai grişat. Ţăranii trebuie să se ducă la moară şi să-şi facă mălai din porumbul lor. În oraşe să existe numai mălai grişat, mai ales că dintr-un astfel de mălai iese şi mămăliga mai bună.

Tov. Petre Lupu: În program la pag. 3 se arată că la pâine s-au înscris cantităţi ceva mai mici.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Am spus să se modifice.

Tov. Elena Ceauşescu: Să nu se spună că scade pentru că, până la urmă, nu scade.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să spunem că s-a luat în calcul cât a rămas.

Tov. Ilie Verdeţ: Pe total s-a luat în calcul +1 mil. tone şi care nu influenţează consumul din oraşe.

Se reface partea aceasta. Se dă deja o explicaţie. Se va face balanţa pe grâu total. Adevărul este că oamenii s-au învăţat să aibă pâine peste tot – pe deal, pe munte – dar acest lucru nu este chiar atât de simplu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Mai sunt alte probleme?

Tov. Eva Feder: Dacă este posibil, eu aş avea o rugăminte la Comitetul Politic Executiv. Sunt câteva judeţe care au staţiuni balneo-climaterice destul de mari, cu un număr destul de ridicat de turişti. În cadrul acestora, bineînţeles, o mare pondere o reprezintă turiştii străini care vin să-şi facă tratamente la noi. În judeţul Bihor avem Băile Felix şi „1 Mai” unde anual vin permanent circa 10.000 persoane pentru tratament. La aceştia, în perioada de vară, începând din luna mai până în luna septembrie, se mai adaugă un număr de circa 12-15.000 de turişti care vin sezonier să-şi facă tratamentul în aceste staţiuni. Vă informez că toţi aceştia mănâncă din consumul repartizat populaţiei. Rugămintea mea ar fi ca să aibă în vedere acest lucru şi, dacă este posibil, să fim ajutaţi. În aceeaşi situaţie este şi judeţul Constanţa şi mai sunt şi alte judeţe.

Tov. Cornelia Filipaş: Noi ţinem şi am ţinut seama de acest lucru la repartiţii. Pe total dăm 39 kg carne, iar la Bihor am dat 42 kg carne, ţinând seama că în judeţ vin mulţi turişti. La unt pe total dăm 2,3 kg, iar pentru Bihor am dat aproape 3 kg. La fel am procedat şi pentru judeţul Constanţa, adică am ţinut seama de faptul că sunt staţiuni turistice.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cred că ar fi bine ca să nu se mai dea pe total populaţie, ci să se dea separat pentru populaţie şi separat pentru turişti. Să nu apară că este în fondul populaţiei. Fondul populaţiei să fie separat.

Tov. Ilie Verdeţ: Deci să se dea special pentru turişti şi separat pentru populaţie.

Tov. Ion Stoian: La noi, în perioada de vară, pentru turişti fondul a fost separat. La noi vin un număr de turişti şi în perioada de iarnă, însă aceştia nu sunt luaţi în calcul. De acum încolo îi vom lua şi pe aceştia în calcul, separat.

Însă problema este că noi avem populaţie flotantă în număr foarte mare din cauza lucrărilor mari de investiţii la Canalul Dunăre – Marea Neagră, centralei termonucleare şi podurilor. Cifra este impresionantă. La votare, la alegeri, am avut 87.000 voturi ale flotanţilor. Din calculele noastre rezultă că avem peste 100.000 populaţie flotantă. Este vorba mai ales de cei care vin la canal şi care vin cu familia şi de cei din port.

O altă chestiune este că flota românească se aprovizionează tot din Constanţa pentru cursele care pleacă în voiaj. Am încercat – şi probabil că aceasta este o formulă bună – ca să facem separat aprovizionarea flotei.

Revin din nou la populaţia flotantă şi vreau să vă spun că aceasta nu este cuprinsă nicăieri.

Tov. Cornelia Filipaş: Faţă de total populaţie mediu urban de la Constanţa am luat în calcul încă 38.000 de persoane. Nu ştiu dacă cifra este bună.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu lucrează atâţia la canal!

Tov. Cornelia Filipaş: În cifra aceasta intră turiştii pe 3 luni şi pentru restul perioadei plus flotanţii. Am mai luat în calcul inclusiv consumurile din mediul rural, consumurile colective, spitalele.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aţi luat în calcul tot ce trebuia.

Pentru anul viitor rezolvăm altfel. Fiecare lucraţi acum la planul vostru, nu? Trebuie să vă asiguraţi consumul în întregime; desigur, la producţiile stabilite, adică la normele stabilite de consum şi numai dacă se realizează ceva în plus – asigurând însă creşterea efectivelor – mai consumaţi în plus.

Tov. Virgil Trofin: Aş dori să întreb ceva.

La anexa 1, unde se arată resursele la carnea tăiată, este prevăzut ca din contractări şi achiziţii să fie 7,7 mii tone în trim. I. 1981 pe total ţară şi în trim. 2 – 9000 tone, dar nu rezultă care este planul. S-ar putea să ni se spună care este ponderea în aprovizionarea cu carne din aceste contractări şi achiziţii suplimentare de la gospodăriile populaţiei?

Tov. Ana Mureşan: 10%.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Din fondul de stat este 111 mii tone.

Tov. Cornelia Filipaş: În trimestrul IV nu s-a făcut nimic.

Tov. Ana Mureşan: Nu s-a realizat nimic. Numai 10%.

Tov. Virgil Trofin: Problema este dacă s-a analizat cu atenţie şi dacă nu se poate face ceva mai mult la contractări. Pe Valea Jiului s-a făcut un lucru destul de bun. Este o piaţă destul de bine organizată şi un porc de 120 kg se vinde cu 5500-5700 lei. Vin oameni şi vând din toate zonele ţării. Mă întreb dacă, în ce priveşte contractările şi achiziţiile de la populaţie la carnea de porc, la lapte s-au analizat cu atenţie toate posibilităţile care sunt, pentru a mări şi prin această formă fondul de stat.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sunt prevederi la achiziţii, dar tovarăşii nu prea le-au realizat. Ele sunt prevăzute şi aici.

Pentru anul viitor ne-am gândit cum să se procedeze, în fiecare judeţ. Să vedem ce dăm din fermele mari, de la cooperative şi de la stat, plus achiziţiile de la populaţie; să se asigure la normele de consum de 62 kg, fiecare judeţ să-şi asigure cu forţele proprii, să ia măsuri să contracteze din timp şi în felul acesta să se autogospodărească, desigur, după ce rezervăm fermele necesare, pentru că este necesar ca, practic, să ajungem să avem la fondul de stat circa 7 milioane de porci. În rest, în fiecare gospodărie ţărănească trebuie să existe un porc pe care să-l taie. Nu ne putem lua angajamentul să asigurăm cu carne toate gospodăriile ţărăneşti. Desigur, îi putem obliga să dea la stat un porc şi noi să le dăm carne, dar aceasta nu are nici un sens. Să stabilim şi câte păsări se pot consuma. Să stabilim consumul la o jumătate de porc, 20 de pui, circa 10-12 kg carne de vacă, circa 10 kg carne de oaie şi circa 10 kg peşte. Peşte trebuie să dăm pentru toată populaţia, adică şi pentru oraşe, pentru populaţia muncitorească. De asemenea, să stabilim la 250 de ouă consumul pe locuitor. Să asigurăm acestea prin comerţul de stat. Aceasta înseamnă că trebuie să asigurăm aceste consumuri pentru vreo 15 mil. de locuitori.

În Bucureşti a început să se lucreze la program. De asemenea, lucrează şi judeţele. Trebuie să stabilim fermele şi pe urmă să se ocupe fiecare să controleze, să-şi asigure, să producă. La întocmirea planului veţi lua în calcul şi turiştii, ca să vă asiguraţi tot ce vă trebuie.

În privinţa uleiului, va trebui să ne ocupăm de acum ca ţăranii şi toţi cei care au pământ să cultive, din cele 1 mil. ha, vreo 100 ha. cu floarea-soarelui, rapiţă şi altele şi să-şi producă ulei. Şi din porumb se extrage ulei.

Acum nu putem da nici mai multă carne, nici mai mult unt. Ceea ce este prevăzut este maximum ce se poate da. Chiar pentru aceasta s-au făcut eforturi maxime, reducându-se exportul şi chiar importând anumite produse. Zahăr trebuie să importăm.

Tov. Elena Ceauşescu: Importăm şi furaje.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este maximum ce se poate da. Însă este în concordanţă cu ceea ce s-a prevăzut în planul cincinal, adică consumul acesta de 60-62 kg carne. Şi prevederile pentru anul viitor sunt în concordanţă cu ceea ce este în planul pe 1981 şi chiar în planul cincinal adoptat de Congres.

Rezervele sunt acestea: să se taie la o greutate mai mare şi să se producă mai mult. Acest lucru trebuie să-l ştie foarte bine toată lumea. Dacă la grâu şi la porumb am lua în calcul numai populaţia orăşenească, am avea 180 kg pe locuitor şi putem face aşa.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Foarte mulţi vin de la ţară la oraş ca să cumpere.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pentru populaţia orăşenească consumul este asigurat. Au şi satele 1 milion tone. Statul trebuie să mai dea anumite cantităţi în zonele de munte.

Toată lumea trebuie să ştie că trebuie să producă şi că, fără producţie, nu se poate da nimic.

În fond, ar trebui ca şi la făină şi grâu să punem în concordanţă cu carnea. Fondul de stat nu este pentru toată populaţia. Trebuie să explicăm undeva că fondul de stat este numai pentru populaţia muncitorească, pentru oraşe, centre muncitoreşti, adică tot ceea ce este luat în calcul, inclusiv consumurile colective. Sunt mulţi elevi şi studenţi care învaţă în oraşe şi mănâncă la cantine. Dar la sate trebuie să-şi producă. Nu avem în vedere ca din fondul de stat să dăm la toată lumea.

De fapt, mulţi depăşesc consumul de carne. Aici nu este luat în calcul şi consumul care se mai face suplimentar prin cumpărări de la sate sau faptul că unii au familii la sate şi îşi mai aduc de acolo anumite produse.

Tov. Angelo Miculescu: Este luat numai sistemul comerţului de stat.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Un minier (sic!) mănăncâ 100 kg carne. Dar minierul (sic!) îşi cumpără câte un porc. Unii mai şi cresc porci. Dar trebuie să explicăm aceasta şi chiar să-i încurajăm ca fiecare să-şi producă, să-şi asigure necesarul pentru consum.

Mai sunt alte întrebări?

Tov. Szasz Iosif: Eu am înţeles, aşa cum aţi indicat Dumneavoastră, că singura soluţie de a avea mai mult este aceea de a produce şi trebuie să producă toată lumea. Este just că trebuie să facem în continuare mai mult decât am făcut până acum.

Aş ridica însă o problemă.

Cincinalul pe care îl încheiem a asigurat populaţiei un venit cum nu s-a mai făcut în nici un alt cincinal. Cred că aceste consumuri exagerate trebuie puse şi pe seama faptului că veniturile au crescut mult. Realmente oamenii au mai mulţi bani şi pot să-şi permită să mănânce mai mult ca acum 5 ani. Poate că este firesc şi normal să fie aşa. Cred însă că, în ceea ce priveşte produsele industriale, noi avem încă multe de făcut. Dau un singur exemplu. De pildă, oamenii doresc să cumpere motocositoare. O motocositoare costă 16.000 lei. Aceasta înseamnă că am putea să preluăm foarte mulţi bani de la populaţie, nu numai pe mâncare, ci şi pe produse industriale. Mai cer motoare de trei faze, pentru a-şi putea măcina singuri acasă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Faceţi mori comunale, mai ales pe apă.

O să dăm şi ceva motoare.

Tov. Szasz Iosif: Dacă le dăm produse industriale le putem prelua banii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu motocositoarele sunt de acord, însă am stabilit că trebuie să le facă mai uşoare. Trebuie să le prezentaţi într-o săptămână. Joi, când veniţi cu plugul, aduceţi şi motocositoarea.

Tov. Marin Enache: Am ajuns la 145 kg de la 167 kg. Tot este prea grea. Suntem în reproiectare cu motorul şi cu toate elementele componente.

Tov. Nicolae Ceauşescu: În privinţa motoarelor, acestea nu le putem da fiecăruia, pentru că atunci or să ceară combustibil. Faceţi în comune mori pe apă. În general, în programul pe care îl avem, sunt prevăzute şi mori comunale, ca să nu se mai ducă omul să-şi macine în dreapta şi în stânga.

Sunt însă şi anumite lucruri, anumite produse industriale pe care trebuie să le dăm. Sunt o serie de produse industriale în domeniul construcţiei de maşini.

Tov. Szasz Iosif: Asemenea produse le putem da pe animale, pe grâu, pe cartofi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: În privinţa motocositoarelor discutaţi cu oamenii, vedeţi câte vor, contractaţi-le şi anul viitor vă dăm câte doriţi. Deocamdată nu avem, dar vom face una mai uşoară.

Tov. Ion Avram: Dumneavoastră ne-aţi dat mai multor ministere sarcina să preluăm în plus. Noi am preluat în plus 1 miliard 500 milioane produse tehnice de consum pentru populaţie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ministerul Comerţului Interior vrea numai fönuri şi fiare de călcat. Trebuie să avem în vedere şi lucruri gospodăreşti. De problema aceasta nu s-a ocupat nimeni şi ar trebui să se ocupe chiar cooperaţia de consum şi Ministerul Agriculturii, să vadă lucrurile necesare pentru mica gospodărie. Noi nu asigurăm unelte pentru mica gospodărie. La ţară nu au nevoie de fiare de călcat, ci de unelte de producţie.

Tov. Szasz Iosif: În judeţul Harghita sunt 5 comune necooperativizate. Oamenii sunt în asociaţie şi cer un tractor.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să facem şi vermorele, pentru că au nevoie la stropitul pomilor. Duminică am văzut că era stropită zăpada, nu pomii. Toată soluţia era pe zăpadă. Nu ajunsese la pomi pentru că stropitul s-a făcut din drum, cu pompa. Înainte omul lua pompa în spate şi stropea fiecare pom în parte. Acum poate să-şi facă un cărucior şi să stropească fiecare pom în mod individual. S-a făcut mecanizare în detrimentul calităţii întreţinerii şi se face şi risipă de materiale. Deci, trebuie să facem o listă de unelte gospodăreşti, de pomicultură, de viticultură, adică de toate lucrurile acestea de care oamenii au nevoie în gospodărie. Să avem în vedere inclusiv ustensile pentru prelucrarea laptelui, că poate unii oameni nu mai vor să facă brânză în oala de lemn. Să ne aşezăm să facem o listă nu numai de fiare de călcat şi oale de fiert, ci de unelte de producţie. Cred că Ministerul Agriculturii şi cooperaţia de consum trebuie să stabilească necesarul de asemenea produse, bineînţeles consultând şi populaţia. Acest lucru a fost neglijat şi îl neglijăm în continuare.

Tov. Petre Lupu: Sunt de acord cu acest program şi cu faptul că el va fi discutat la Plenara Comitetului Central.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Va fi discutat şi la Marea Adunare Naţională.

Tov. Petre Lupu: În prima parte, în care se arată realizările înfăptuite, se dau nişte cifre ilustrative cu privire la consum. La acestea nu am nici un fel de obiecţii.

Totuşi, noi am avut greutăţi în aprovizionarea populaţiei datorită cauzelor multiple, pe care le cunoaşteţi mai bine decât mine.

Noi planificăm aprovizionarea pentru o populaţie de 10-11 milioane, dar din ceea ce planificăm consumă şi populaţia de la ţară. Chiar ţăranii care vin şi vând anumite produse în pieţele din oraşe, cumpără alimente de la magazinele din jurul pieţelor şi populaţia orăşenească rămâne fără alimente.

Poate ar trebui spus la început că am avut unele greutăţi în distribuirea, în repartizarea produselor, că ele au fost suficiente, dar au intervenit aceste lucruri.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu sunt de acord şi consider într-adevăr că este necesar ca în raport să se sublinieze mai clar că an de an – noi avem toate datele – inclusiv în trimestrul IV. a.c. faţă de trimestrul IV anul trecut, s-a dat mai mult la toate produsele. Cu toate acestea, datorită în primul rând unor tendinţe de supraaprovizionare, au apărut aceste greutăţi. Trebuie să spunem deschis că sunt unii care vor să mănânce mai mult, în detrimentul altora. Trebuie să pornim de la faptul că acum avem un consum de 60 kg şi mai mult nu putem consuma că nu avem de unde.

Este necesar ca fiecare să se autodisciplineze; să înţeleagă că dacă el vrea să mănânce 80 kg de carne înseamnă că ia de la alţii şi altora nu le mai rămâne să consume decât 60 kg. Deci, este necesar ca la fiecare să fie o raţionalizare, să înţeleagă cum se procedează în toată lumea, pentru că mai mult decât atâta nu se poate consuma.

Trebuie să spunem lucrul acesta foarte clar, ca fiecare să se autodisciplineze. În prezent este un consum foarte bun pentru România, pentru că noi nu trebuie să ne uităm la ţările bogate. Niciodată nu ne-am putut compara şi nu ne putem compara cu cei bogaţi. Noi, de fapt, am dus luptă întotdeauna împotriva celor bogaţi. Aceia au reuşit să se îmbogăţească pe spatele altora. Ceea ce putem da în prezent poporului este rezultatul muncii noastre, cum, de altfel, face fiecare şi în familie, are un anumit venit şi pe acela trebuie să-l consume. Lucrul acesta trebuie spus clar pentru toată lumea. Asta este posibilitatea societăţii noastre.

Dar şi lucrul acesta cere un efort. Va trebui să reducem importul. Avem greutăţi în balanţa de plăţi. Asta trebuie spus foarte clar, ca să ştie lumea. La asta s-au mai adăugat şi unele deficienţe în repartizarea produselor şi, desigur, deficienţe în producţie. Gospodăriile ţărăneşti trebuie să-şi producă cele necesare, nu trebuie să se aprovizioneze din oraşe. Lucrul acesta trebuie spus în raport foarte clar.

Raportul acesta va fi prezentat la Marea Adunare Naţională de tov. Cornelia Filipaş.

Alte probleme mai sunt la Programul acesta privind aprovizionarea populaţiei? Nu mai sunt.

Ne-am gândit să fie prezentat şi la Marea Adunare Naţională – nu o lege, ci un raport – pentru ca să se asigure măsurile care trebuie luate. În cadrul acestui raport trebuie să subliniem măsurile de creştere a producţiei, de autodisciplinare, de creştere a producţiei în judeţe şi tot ce am discutat aici.

De asemenea, trebuie pregătit un proiect de hotărâre pentru Marea Adunare Naţională, în care se va arăta că Marea Adunare Naţională a ascultat un raport pe problemele de aprovizionare a populaţiei şi însărcinează guvernul să ia toate măsurile pentru aducere la îndeplinire în întregime a programului de măsuri privind aprovizionarea populaţiei.

[…]

Tov. Constantin Dăscălescu: Tovarăşe Ceauşescu, am vrea să prezentăm Comitetului Politic Executiv concluziile comisiei care a fost însărcinată să cerceteze cazul lui Constantin Pârvulescu.

Pe baza Hotărârii Comitetului Politic Executiv, o comisie formată din tovarăşii Emil Bobu, Petre Lupu şi Constantin Dăscălescu a examinat conţinutul, cauzele şi scopul urmărit de Constantin Pârvulescu prin atitudinea sa provocatoare, antipartinică şi duşmănoase (sic!) manifestată la cel de-al XII-lea Congres al partidului.

Comisia a avut în două rânduri discuţii cu Pârvulescu.

Pe scurt, ce s-a petrecut în legătură cu acest caz în timpul Congresului:

Pârvulescu s-a înscris la cuvânt. I s-a cerut de către colectivul de vorbitori – aşa cum s-a procedat cu toţi cei înscrişi la cuvânt – să prezinte cuvântul pentru a se putea proceda conform regulilor stabilite pentru toate cuvântările. El a prezentat la tov. Ilie Rădulescu numai un punctaj, care într-o formă destul de confuză conţinea îndeosebi o critică abia voalată a politicii, mai ales a politicii externe a partidului.

Deoarece materialul depus nu era o cuvântare propriu-zisă, activişti de la colectivul de vorbitori s-au oferit şi, cu acordul lui, au redactat un proiect de cuvântare, ţinând seama de ideile cuprinse în punctaj, dar prezentându-le într-o formă pozitivă, coerentă, introducând şi alte idei ale politicii partidului.

Informez Comitetul Politic Executiv că această cuvântare a fost prezentată lui Pârvulescu cu o zi înainte de încheierea lucrărilor congresului. Din cele ce a relatat tovarăşul Vasile Vîlcu reiese că citind pe loc împreună cu Pârvulescu această cuvântare, acesta nu a avut nici o obiecţie, a luat-o la el. Colectivul de vorbitori a convenit cu Pârvulescu că dacă are vreo obiecţie, să o aducă a doua zi. Menţionez că în proiectul de cuvântare exista şi realegerea secretarului general al partidului. Întrucât în minuta de la prezidiul congresului pentru ultima şedinţă destinată dezbaterilor nu figurau vorbitori, nu i s-a mai dat cuvântul.

După cum se ştie, după ce congresul în unanimitate aprobase sistarea discuţiilor, totuşi Pârvulescu a cerut cuvântul. La indicaţia tovarăşului Ceauşescu i s-a dat totuşi cuvântul. Reamintesc faptul că în acest moment congresul era încă în şedinţă deschisă, cu prezenţa delegaţiilor străine şi a presei internaţionale, şi deci nu se trecuse la punctul din ordinea de zi cu privire la alegerea organelor centrale de partid – prevăzută a avea loc în şedinţă închisă.

Ce a debitat Pârvulescu în congres am auzit cu toţii. Consider că nu trebuie să le mai reiau. Aş dori totuşi să informez că după ce a debitat ceea ce a debitat, a părăsit imediat congresul fără să anunţe pe nimeni.

Discuţiile cu Pârvulescu:

La întrebarea de ce nu s-a referit în cuvântul său la ideile din punctajul şi cuvântarea pe care o avea şi a vorbit cu totul altceva, a răspuns că era sigur că dacă punctajul cuprindea problemele pe care le-a ridicat, nu i s-ar fi dat cuvântul. Practic, el a recunoscut implicit perfidia şi caracterul premeditat al provocării sale.

Am dori să semnalăm – ca un fapt caracteristic, care dă de gândit – că în timpul discuţiilor cu comisia, înainte şi fără să fie întrebat, a ţinut să precizeze în trei rânduri că el nu s-a consultat cu nimeni, decât cu propria sa conştiinţă.

Din discuţiile cu el, s-a stabilit clar, în esenţă, următoarele:

Din propriile sale declaraţii a reieşit că încă înainte de congres a fost preocupat şi şi-a propus să ridice aceste probleme la congres.

Întrebat fiind de ce nu a ridicat aceste probleme înainte de congres, când a avut numeroase ocazii directe la tovarăşul secretar general al partidului, în plenare ale Comitetului Central, la plenara Comitetului dinaintea congresului – în care s-a hotărât depunerea candidaturii pentru realegerea secretarului general al partidului –, la conferinţa organizaţiei de partid a capitalei, unde s-a propus şi s-a aprobat un mandat special al delegaţilor în această problemă, nu a putut da un răspuns. I s-a arătat că şi-a încălcat mandatul primit din partea conferinţei organizaţiei de partid a capitalei.

Dorim să menţionăm că el nu a contestat existenţa acestor numeroase posibilităţi, dar nu a fost în stare să dea nici o explicaţie, arătând că aşa a înţeles el să procedeze.

Arătându-i-se că este al treilea congres când, pe baza prevederilor statutului votat şi de către el, secretarul general al partidului se alege direct de congres şi că obiecţiunea lui – că se încalcă statutul, regulile democratice – nu au nici un temei, nu a fost în stare, de asemenea, să dea nici o explicaţie sau a dat răspunsuri confuze.

Toate încercările comisiei de a-i arăta actul provocator săvârşit în congres – care se aseamănă cu ceea ce debitează posturile de radio ale duşmanului, legionarii de la aşa-zisa „Europă liberă” – de a-l determina să reflecteze şi să ia poziţie, autocritică, s-a izbit de poziţia sa antipartinică.

A susţinut chiar că ceea ce a făcut a făcut bine, declarând în cele din urmă că dacă incomodează pe cineva, el poate să se retragă din partid.

Am dori să precizăm că a reieşit clar şi din discuţii, şi din ce am găsit să studiem că:

Pârvulescu este un om incapabil, deosebit de comod, dar care întotdeauna s-a împăunat cu merite ce nu-i aparţineau. Atunci când altul nu i le-a recunoscut, s-a dedat la intrigi şi acţiuni fracţioniste. S-a lăudat mereu că a făcut parte din Armata Roşie şi din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi că a demascat ca duşmani diferiţi activişti de conducere. De altfel, se ştie că în timp de 16 ani a stat în străinătate şi 3 ani, în timpul celui de-al doilea război mondial, a stat ascuns.

În 1960 a fost scos din Biroul Politic pentru incapacitate şi intrigă cu caracter fracţionist – probleme dezbătute pe larg la plenara Comitetului Central al P.C.R. din 16 decembrie 1961.

A mai reieşit că nu l-a caracterizat niciodată iniţiativa, curajul opiniei, dimpotrivă n-a luat atitudine atunci când mulţi activişti de frunte ai partidului nostru au fost lichidaţi în URSS, între cele două războaie mondiale.

Pârvulescu s-a dovedit toată viaţa a fi un oportunist, un intrigant, un om egoist, un ranchiunos, laş şi profitor. El nu a desfăşurat niciodată o muncă politică şi organizatorică susţinută, a fost întotdeauna un om rupt de mase, rupt de realităţile din ţara noastră.

Dorim, de asemenea, să menţionăm că din discuţiile purtate cu el a reieşit clar că fiind un om înrăit şi perfid a făcut ceea ce a făcut la congres cu premeditare, slujind prin aceasta interesul duşmanilor partidului şi poporului nostru, al acelora care nu văd cu ochi buni rezultatele strălucite obţinute de popor sub conducerea partidului, cărora nu le convine actuala politică a partidului şi statului nostru – ci reîntoarcerea la vremurile amare ale subordonării partidului şi statului nostru faţă de alţii.

Având în vedere cele de mai sus, comisia consideră că prin atitudinea sa provocatoare şi duşmănoasă, din timpul congresului şi apoi prin atitudinea sa ostilă, în timpul discuţiilor de după congres cu membrii comisiei, prin indiferenţa cu care a afirmat că se poate retrage din partid, Pârvulescu s-a pus singur în afara rândurilor partidului.

Îndărătnicia cu care şi-a susţinut în continuare părerile antipartinice, provocatoare, exprimate în congres şi după aceea scot în evidenţă cu pregnanţă că Pârvulescu nu regretă în nici un fel ceea ce a făcut, că de fapt el nu este de acord cu linia generală politică a partidului şi cu prevederile importante ale statutului – că se situează în continuare în afara rândurilor partidului, că este un element străin partidului nostru.

Având în vedere toate cele raportate, comisia consideră că Pârvulescu trebuie să fie exclus din rândurile partidului. Întrucât el nu mai face parte din nici un organ de conducere al partidului, propunem ca această problemă să fie rezolvată, în conformitate cu prevederile statutului partidului, de către organizaţia de bază din care face parte.

De altfel, de atunci el nu a mai desfăşurat nici o activitate de partid, nici cotizaţia nu a plătit (sic!).

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, aţi ascultat raportul comisiei.

Tov. Constantin Dăscălescu: De altfel, noi am întocmit un raport mai larg, pe care l-am semnat cu toţii. Aici am făcut o prezentare scurtă.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Toată caracterizarea făcută lui Pârvulescu este foarte justă. Cine îl cunoaşte ştie că aşa este, şi i se mai pot adăuga chiar alte lucruri. De fapt, el s-a aşezat singur în afara partidului. Comisia propune ca el să fie exclus din partid. Putem fi de acord cu aceasta, deşi asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Aceasta este o chestiune morală, că trebuie să fie exclus. Eu sunt de acord cu propunerea aceasta. Caracterizarea făcută lui Pârvulescu este foarte bună; totul este adevărat.

(Toţi tovarăşii: de acord, de acord).

Tov. Ilie Verdeţ: După părerea mea, cazul lui Pârvulescu este corect prezentat, aşa cum este partinic şi statutar.

Este foarte justă propunerea ca organizaţia de bază din care face parte să facă excluderea din partid. Şi măsura propusă corespunde cu gravitatea faptelor.

Într-adevăr, la caracterizarea făcută mai pot fi adăugate şi alte lucruri, dar sunt suficiente cele arătate.

Tov. Petre Lupu: Eu mă simt obligat să reamintesc, că atunci când s-a dat sarcina comisiei să stea de vorbă cu Pârvulescu, tovarăşul Ceauşescu a făcut o precizare principială: să lămurim de ce a procedat aşa.

Vreau să informez Comitetul Politic Executiv că discuţiile noastre au fost axate în special pe această temă: de ce a procedat aşa. La întrebarea aceasta, el a dat răspunsul care a fost arătat de tov. Dăscălescu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Poate să-i dăm numai un vot de blam cu avertisment.

(Proteste în sală: Nu, nu; să fie exclus).

Tov. Ilie Verdeţ: Să fie exclus, iar măsura aceasta să fie discutată în organizaţiile de bază. De ce să nu aplicăm acest principiu din statutul partidului nostru?!

Tov. Virgil Trofin: Abaterile lui sunt de o gravitate cu totul deosebite (sic!). El s-a ridicat, de fapt, împotriva politicii partidului. El nu mai poate rămâne în rândurile partidului.

Tov. Ion Dincă: Cred că toţi tovarăşii vor fi de acord cu mine, că am fost şi vom fi de acord cu dumneavoastră, tovarăşe Ceauşescu, în toate condiţiile, dar faţă de ceea ce a făcut Pârvulescu în cel de-al XII-lea Congres al partidului nu este bine să fim îngăduitori. El trebuie să fie exclus din partid!

De altfel, el însuşi spune că dacă incomodează pe cineva poate să iasă din partid. El nu incomodează numai pe cineva, incomodează întregul partid.

Sunt convins că el nu se va duce nici la şedinţa de excludere.

Tov. Constantin Dăscălescu: În mod sigur nu se va duce. Va trebui să procedăm conform statutului.

Tov. Nicoale Ceauşescu: Bine. Cu asta ridicăm şedinţa.

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 74/1980, f. 13-21; 25-28.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Addendă:
    În şedinţa din 23 ianuarie 1981 a organizaţiei de bază a Secţiei Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R., membrii adunării au hotărât în unanimitate excluderea lui Constantin Pârvulescu din Partidul Comunist Român. Fostul lider ilegalist a refuzat să participe la şedinţa respectivă.

    • S-a plecat de la chinez si s-a ajuns la Parvulescu ! In ceea ce il priveste pe Hu Jintao e posibil ca adevarul sa fie mai simplu decat presupun unii, poate s-a cacat (scuze) pe el bai tovarasi si prea putea in zona mai ales ca fusese plasat chiar langa lider. Interventia lui Parvulescu a fost penibila, auzi ce descperise Tovul „sunt echipe speciale de agitatori inepand din fata” ,erau peste tot tataie, alea dadeau tonul la aplauze si urale, ca si cum nu era o practica generalizata de la inceputurile comunismuli peste tot inclusiv in Romania,agitatia creeaza emulatia,ha,ha. ! Ehehe,nea Costica ce acri devenisera strugurii…….

  2. ”Nicolae Ceauşescu a înţeles faptul că omologii săi din Polonia (pe rând: Władysław Gomułka, Edward Gierek şi Stanisław Kania) au greşit în momentul în care au permis să fie criticaţi în interiorul partidului lor”

    Nicolae Ceaușescu a înțeles greșit, fiind preocupat doar de puterea lui personală. Brejnev a înțeles lucrurile mult mai bine:

    „Este inadmisibil – preciza Brejnev – ca, sub pretextul învinuirii unor persoane, partidul să fie ţap ispăşitor pentru toate aceste greşeli din trecut şi în felul acesta să fie denigrat sistemul ca atare”

    Exact asta se întâmplă și în prezent: marile succese energetice din Europa nu sunt asumate de nimeni, astfel încât oamenii le pun, în mod firesc, pe seama sistemului politic în ansamblu. Ceea ce va duce la reformarea sistemului, în cele din urmă. Deci e un lucru bun, chiar dacă mai durează 4-5 ani până atunci.

  3. Din păcate Parvulescu nu era omul potrivit ca sa produca o bresa în rândurile PCR. Activitatea sa anterioara, ca om al rusilor, îl făcea vulnerabil la contraofensiva acoliților lui Ceașca. Și ei au fost lăsați din lesa imediat ca sa-l atace pe Parvulescu.

    • Sunt de acord cu dumneavoastră.
      Opoziţia exprimată de Constantin Pârvulescu faţă de politica dusă de Nicolae Ceauşescu nu a constituit o noutate. De exemplu, în anul 1968, conducătorul P.C.R devenise unul din promotorii schimburilor de idei şi concepte teoretice între partidele comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume, pentru dezvoltarea socialismului într-un mod specific pentru fiecare ţară în parte. În acest sens, stenograma şedinţei plenare a C.C. al P.C.R. din 14 februarie 1968 dezvăluie, pe de-o parte, dorinţa lui Constantin Pârvulescu de a critica dur, în spirit sovietic, linia politică independentă adoptată de anumite partide comuniste, în special de Partidul Comunist Chinez. Acestea contestau deschis sau în mod voalat autoritatea supremă a Moscovei în cadrul mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Cu acel prilej, Pârvulescu a declarat: „Tovarăşi, tâlharii de imperialişti ar putea pe fiecare să ne distrugă, dacă noi între noi ne batem, ne dezbinăm. Dar noi suntem uniţi pe baza principiilor noastre. (…) Tovarăşi, China a deraiat foarte mult de la mişcarea revoluţionară, a deraiat înspre asta naţionalistă … (…) Mă rog, dacă plenara îmi interzice să-mi spun părerea, eu n-am decât să nu mi-o spun. (Rumoare în sală). Tovarăşe, eu sunt un revoluţionar, eu am fost crescut în mişcarea internaţională şi niciodată n-am auzit că nu se poate vorbi despre greşelile unui partid pentru că – să nu ne amestecăm în treburile lui interne. Noi nu ne amestecăm în treburile Chinei, noi ne amestecăm acolo unde partidul sau alte partide de unde ar fi, calcă principiile şi se pretinde că e partid comunist. Acolo trebuie să ne amestecăm că altfel noi singuri n-o să fim comunişti”.
      Pe de altă parte, aceeaşi stenogramă din 14 februarie 1968 conţine argumentele pe care Nicolae Ceauşescu le-a folosit în pledoaria sa pentru a demonstra faptul că sovieticii trebuiau să accepte diversitatea formelor de dezvoltare socialistă şi comunistă, potrivit specificului fiecărei ţări. De exemplu, liderul P.C.R. a declarat: „Auzi tov. Pârvulescu, eu aş propune să nu discutăm, noi n-avem materiale despre China şi cred că să nu discutăm în plenară problema Chinei. (…) Mă adresez plenarei. Propunem să nu discutăm problema Chinei în plenară. (…) Pentru că noi nu ne-am adunat aici să discutăm această problemă. Dacă vom ajunge la concluzia asta, va trebui să pregătim o documentare şi nu din auzite şi din zvonuri, nu aceasta este în felul partidului nostru. Aşa că rugăm pe tov. Pârvulescu să se refere la ordinea de zi. (…)
      Unde am ajunge dacă am începe în plenara noastră, în loc să ne ocupăm de problemele care privesc ţara noastră şi relaţiile noastre cu alte ţări şi partide comuniste, să începem să discutăm ce se face în alte ţări? Cine ne dă dreptul? În virtutea cărui internaţionalism socialist avem acest drept? Nu există nici un internaţionalism socialist care să prevadă acest lucru, tovarăşi. Există numai vechea practică a Cominternului, de amestec în treburile altor partide, de dizolvare a altor partide, practică care s-a dovedit proastă.
      De ce să uităm tovarăşe Pârvulescu că în 1943, când s-a desfiinţat Cominternul, s-au condamnat aceste practici şi s-a spus, sub semnătura şi a partidului nostru, că existenţa unui centru conducător – eu nu dau citat exact, dar îl găsiţi – că existenţa unui centru conducător nu mai este justă, că devine o piedică în calea dezvoltării partidelor comuniste şi îndeplinirii sarcinilor lor naţionale.
      De atunci au trecut 25 de ani, viaţa nu numai că a infirmat, dar a confirmat pe deplin aceste aprecieri. Ce a făcut Biroul Informativ (Kominform – n.n.)? Nimic, tovarăşi, decât procesele şi condamnările la moarte, ca să discutăm aşa, în toate partidele din ţările socialiste. Asta este în fond activitatea de tristă amintire a Biroului Informativ, tovarăşi, restul pozitiv nu are nimic pentru mişcarea comunistă. A adus mari daune tocmai prin încercarea de a impune un anumit punct de vedere tuturor partidelor, de a considera pe unii comunişti trădători, naţionalişti, deci oameni care să fie trimişi la moarte pentru că nu erau de acord cu poziţiile acestea”.
      Cu toate că Nicolae Ceauşescu s-a situat în anul 1968 de partea Chinei şi a partidelor euro-comuniste, criticându-l deschis pe Constantin Pârvulescu, liderul P.C.R. nu a renunţat niciodată la teoria conspiraţiei lumii capitaliste împotriva statelor comuniste.

  4. Dictaturile sunt mereu o uniune de interese și privilegii a unor putini care au o întreagă armată de lingatori de dosuri și gata sa bage limba mai adânc pentru a fi promovati, intrat în cercul privilegiaților.
    Uneori, eliminarea din rândul privilegiaților e dura dar și periculoasă.
    Ajutat sa se sinucidă. Căzut de pe o fereastra . Cafea otrăvită. Sau ca Beria. Arestat la ședința Politburo, ciuruit și ars imediat după.

    Nu contează ideologia sau religia pe care se bazează teoria respectivelor dictaturi.
    Practica e aceiași la absolut toate. Critica se plătește cu viața, oricare alternativă la gândirea cârmaciului , eliminată în fașă.

    Fostul președinte chinez a fost înlăturat din sala deoarece urmau votări importante. Și XI nu dorea să apară unu in plenul congresului care nu îl votează ca Dumnezeul Chinei ( ” principalul” partidului consfințit ca atare în documente) și la un al 3- lea mandat ( mai ceva ca părintele comunismului chinez, Mao Zedong ).
    In paralel a arătat tuturor celor prezenți, cine comanda. Și ce poate face chiar în fața delegațiilor străine, ziariști, presa .

    Se poate face o paralelă cu „rezolvarea mai eficienta”. ☹️ a problemelor in 1979 de către Saddam Hussein.Cand devine șeful suprem. La prima întâlnire cu foștii colegi sus-puși
    din partid, cheama pe nume unu după altul colegii. Scoși din sala cu cite doua gărzi la fiecare. In curte, plutonul executa unu după altul ” opozitorii”.

    PS.
    Procesul verbal publicat e o dovadă reală a prostiei umane ajunse pe funcții.
    Cum se chinuiau ei cu cifrele și cum nu ieșea socoteala. 😀😀
    Ba eliminați țăranii din beneficiarii unor produse agricole ( erau sclavi. Trebuiau doar sa deie statului incapabil de a asigura o alimentație normala populației. Incapabil datorita ideologiei.
    Care ideologie a fost aceiași in toate tarile comuniste și a creat aceiași problema in fiecare stat socialist. Importul de cereale și mâncare).
    Ba cote mai reduse și cum nici așa nu ieșea 😀 adunau grâul rămas țăranilor cu grâul din depozitele statului.
    Sa de-a bine in statistica și la prostime.
    Dovada supremă de imbecilitate umană acoperita cu diplome mărețe.
    Iar dotarea cu unelte a țăranilor era un vis.
    Motocoasă, motosapă , motocultivator de mici dimensiuni , inexistente.
    Le-am văzut doar în 1990 și in Italia. Și am rămas trăsnit.
    Coasa si sapa erau amintirile bunicilor ținute prin magazia de scule.
    Iar de creșterea consumului de combustibil ai durea in bască pe italieni.
    Chit că era importat . Din URSS, Arabia Saudită, Libia. 😀😀😀
    Toate dictaturi .

    • Beria a fost probabil singurul la care chiar au bunghit-o! 😄

      Toți cei căzuți în dizgrație erau acuzați că-s spioni americani, naziști, japonezi englezi, francezi, români (în cazurile lui Doborgeanu-Gherea și al scârnăviei de Rakovski) etc. fără ca ăia chiar să fi avut vreo treabă cu „agenturili” în cauză. Într-unul din primele procese publice prototip desfășurat în Siberia, chiar înainte de începerea marilor procese de la Moscova, un președinte de kolhoz semianalfabet (știa doar să se semneze și să citească numerele) a fost acuzat și condamnat că ar fi fost în corespondență cu ministrul britanic al coloniilor Churchill și cu președintele francez Poincare să le vândă Siberia. 🤡 Faptă pe care învinuitul a refuzat cu îndărătnicie să o mărturisească – spre deosebire de „intelectualii” subțiri de la Moscova ce mărutirseau tot ce li se cerea și încă câte ceva în plus.

      După arestarea lui sa, Beria a fost acuzat la plezneala că-i spion britanic și l-au lichidat rapid. Culmea e că mult după lichidarea sa s-a descoperit că în tinerețea sa Beria chiar a fost pe lista de agenți plătiți ai poliției britanice de la Baku în scurta perioadă când englezii au ocupat Azerbaidjanul. Altfel spus chiar a fost spion britanic. 👍

  5. Nu cred că se poate face o paralelă între alungarea lui Hu Jintao de la congres și discursul lui Pârvulescu de la congresul XII PCR din 1979.

    Nu există nicio indicație că Hu ar fi chițăit ceva împotriva lui Xi. Cred că pur și simplu Xi vrea să-și demonstreze puterea și autoritatea. Așa a făcut și Mao la vremea lui alungând la plezneală oameni de la vârful partidului direct în kolhozuri să care balegă cu mâinile goale pe tarlalele cu orez, sau mai rău, lăsându-i să fie bătuți de gărzile roșii în public sau lichidându-i. În felul ăsta erau cu toții terorizați și nu îndrăzneau să mai miște nimic. Se vede în scena de la congres cum toți tovarășii sunt înghețați și nici nu îndrăznesc să se uite la Hu în timp ce ăsta e scos din sală,

    https://youtu.be/miv_F4UhfQs

    Președintele Chinei Liu Șaoqi a fost luat pe sus de de acasă de gărzile roșii bătut si lăsat grav bolnav să moară pe betonul unei celule din pivnița securității chineze. La fel comandatul în funcție al armatei Chinee mareșalul Pâng Dehuai – fost comandat al trupelor chineze în războiul din Coreea despre al cărui „eroism” se compuseseră cântece și poezii.

    Pârvulescu nu a fost alungat la plezneală de Pingelică. Pur și simplu a cerut să vorbească. „Moderatorul” bănuind el ceva a încercat să-l blocheze. Ceaușescu a insistat să i dea dea voie să vorbească. Pârvulescu era de fapt la masa prezidiului la câțiva tovarăși distanță de Cizmar.

    https://youtu.be/UXjlz5S0JGQ

    Cred și azi (fără să am probe) că Pârvulescu a făcut pur și simplu un pic de spectacol în beneficiul rușilor. Delegația sovietică era condusă de Brejnev sau dacă nu de ceva biv vel vornic din Biroul Politic de la Moscova. Singura critică coerentă a lui Pârvulescu e că oameni din anturajul luii Pingelică au „luptat cu arma în mână împotriva URSS” – ceea ce trebuie să-i fi făcut pe delegații ruși să rânjească satisfăcuți văzându-l pe piticul de la București umilit în ograda lui. Pârvulescu știa de asemenea că nu riscă nimic. Cizmarului i-a fost frică să se atingă de alți oameni ai rușilor. Au fost demiși, pensionați dar și-au pătrat practic privilegiile. Pârvulescu avea 84 de ani deci nu prea aveau de unde să-l demită. A murit în patul lui la 96 de ani în 1992. Generalul Militaru ce, conform lui Pacepa, ar fi fost prins în flagrant dând cartea de telefon a marelui stat major rușilor a iești bine merci la pensie de general. Nimeni nu l-a spânzurat. Iar Iliescu l-a numit ministrul apărării în Decembrie 1989.

    Meseria de „disident” filosovietic în România nu prezenta niciun risc ci doar potențiale beneficii în ipoteza că muscalii reușeau să promoveze omul lor după Pingelică. E exact ceea ce s-a văzut când Iliescu a luat puterea.

  6. Un ajutor de cizmar a reusit sa conduca Romania timp de 24 de ani cu mana de fier. Pentru asta s-a inconjurat de Yesmeni care, dupa declaratia lui Ion Dica, „am fost si vom fi mereu de acord cu dumneavoastra”, eliminand orice voce critica dar si orice opinie diferita(din fundal, Elena repeta „provocator, provocator”). Daca nu ar fi fost marea resetare a lui Gorbaciov, ce s-ar fi intamplat? Ar fi fost, probabil, urmat de Nicusor. Ce politica ar fi dus urmasul lui?

  7. Daca Ceausescu l-ar fi ascultat pe Patrascanu ar fi ramas in viata in 89.

    Acest document cu ratiile necesare ar putea fi preluat si de EU si de partidele verzi, desi mi se pare ca e prea multa carne de vaca.

    • Vă sună cunoscut? :))
      „Tov. Pârvulescu Constantin: Tovarăşe, când o ia razna anumiţi şi vorbesc că sunt comunişti, trebuie să ne spunem părerea pentru că noi ne călăuzim în toată viaţa noastră după principiile noastre marxist-leniniste, după concepţia noastră despre viaţă, după materialismul istoric. Şi atunci, când, în sfârşit, [Gamal] Nasser declară că şi el construieşte socialismul şi acolo face altceva, noi suntem datori să spunem ce fel de socialism face el acolo. Că altfel compromitem însăşi ideea socialismului. Noi într-adevăr construim socialismul, dar ce, îl construim pe baza naţionalismului? sau pe baza ideilor noastre marxist-leniniste, pe baza experienţei Uniunii Sovietice şi a întregii mişcări muncitoreşti internaţionale. Uite aceasta am vrut eu să spun, tovarăşi”.

    • Mi-ați luat vorba din gură! 😄

      Revăzând rațiile lui Pingelică mă gândeam că vornicimea brussăleză e pe drumul cel bun și călăuzită de gândirea Cizmarului! 👌

      Oricum nici el săracu’ oricât ar fi fost de genial, nu le-a putut rezolva pe toate dintr-o singură plenară. Rațiile s-au micșorat așa în 3-4 etape între 1980 și 1989…

  8. Un act de mare curaj momentul Pârvulescu: după anul Goma 1977 și anul Pacepa 1978. Nu era deloc previzibilă în 1979 o reacție moale a lui Ceaușescu. Altminteri, lui Pârvulescu i se atribuie o exprimare admirativă, la un pahar, despre Enver Hodja, care ar fi zis inițial că Albania și URSS sunt împreună cele mai puternice țări de pe glob! La Revoluție, dacă era mai tânăr, putea fi în locul lui Petre Roman premier al guvernului de emanați ce aproape că și-ar fi putut ține ședințele și în limba rusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro