O poveste exemplară

Editura bucureșteană Omnium a publicat recent un document de mare importanță. O carte semnată de Octavian Fülöp, carte intitulată Eu sunt B-14849, având subtitlul Povestea băiatului de 13 ani care a supraviețuit lagărului de la Auschwitz.

Octavian Fülop s-a născut în ziua de 13 noiembrie 1930 în localitatea mureșană Miercurea Nirajului. Are astăzi 95 de ani. Și la această venerabilă vârstă a decis să își istorisească, cu ajutorul Tovei Ben-Nun Cherbis, viața. Viața unuia dintre puținii supraviețuitori din România, rămași azi doar trei la număr, ai lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.

Până în 1940, anul Diktatului de la Viena, viața celui pe care mai toată lumea îl numea în copilărie Otto, nu a avut nimic excepțional. Otto era doar fiul unei familii de origine evreiască ce își ducea, relativ fără probleme, existența cotidiană într-o comună cu populație majoritar maghiară. Tatăl lui se numea Fülöp Márton, mama era mult mai înstărita, se chema Malvina Bermann, devenită după căsătorie Fülöp. Până în 1940, Otto a avut ceea ce s-ar chema o copilărie frumoasă. Prietenii lui, tovarășii de joacă, erau toți de etnie maghiară, el a fost acceptat fără probleme în comunitate. De altfel, firesc, Otto  vorbea curent maghiara. Când a venit vremea, a mers la școală, a fost un elev bun la învățătură. Așa după cum era obiceiul pe vremea aceea, vremea dictaturii lui Carol, Otto a devenit străjer, iar în zilele de sărbătoare națională purta cu nedisimulată mândrie costumul aferent.

În august 1940 a intervenit cedarea Ardealului de Nord și trecerea lui în componența Ungariei. După care lucrurile au început să fie tot mai mult altfel. Sigur, familia Fülöp, una, cum spuneam,  destul de instărită, cu o viață așezată, a încercat să își ducă pe mai departe existența obișnuită. A continuat să trăiască cu grija respectării regulilor și tradițiilor etniei din care făcea parte, iar pe data 2 octombrie 1943, de Yom Kipur, când Otto a împlinit 13 ani, la sinagogă s-a organizat așa-numitul bar- mitzhav. A fost ultima ceremonie de acest gen organizată în Miercurea Nirajului în vremea aceea. Din 1940 însă, imediat după ce trupele horthiste au intrat în Transilvania de Nord, începuseră să circule zvonuri. Se auzea că se fac liste negre pe care sunt trecuți evreii cei mai influenți sau mai cu stare. Casele lor și nu doar ale lor au început să devină victime ale unor atacuri banditești, să fie sparte. În Transilvania intrată în componența Ungariei, a fost instalat un regim de esență militară. Ca pe urmă să se audă că în zonă ar fi fost trimiși jandarmi, nu chiar ca cei obișnuiți. Ci a căror misiune principală era să adune evreii. În septembrie 1940, lui Fülöp Márton, tatăl lui Otto, i s-a interzis practicarea meseriei de comerciant.  Mai apoi, evreilor li s-a interzis să mai dețină aparate de radio. După aceea, în 1941, tatăl a fost trimis pe front. Ceva s-a schimbat și în atitudinea celorlaltor copii față de Otto. A început să conteze faptul că prietenul necondiționat de până mai deunăzi era evreu. Când Otto a ajuns elev în clasa a cincea la Liceul Evreiesc din Târgu Mureș, lui și celorlaltor colegi de etnie evreiască li s-a cerut să poarte semne distinctive. Tatăl s-a reîntors de pe front în 1943, însă situația economică a familiei nu s-a îmbunătățit semnificativ. Nu avea cum. Era în continuare în vigoare interdicția practicării meseriei. Otto a trebuit să treacă la cursuri liceale la fără frecvență. În aprilie 1944, a intervenit deportarea. A întregii familii. Octavian Fülöp avea atunci doar 13 ani și jumătate.

Odată cu acest moment începe adevărata substanța a cărții. Octavian Fülöp face dovada unei memorii excepționale și reconstituie calm, fără excese resentimentare, cu grijă pentru respectarea adevărului istoric și mare atenție la detalii ce s-a întâmplat cu el și cu familia lui după acel fatidic aprilie 1943. Șederea în ghettoul de la Târgu Mureș, drumul cumplit spre gara orașului, sub privirea indiferentă a majorității cetățeanilor, urcarea obligatorie în vagoane de marfă, câte 70-80 de persoane într-un singur vagon, condițiile mizere de călătorie către o destinație inițial necunoscută. Adică spre Auschwitz. Și Birkenau. Prima așa-numită selecție,căreia i-au urmat și altele, despărțirea mai întâi de tată, apoi de mamă, continua amenințare a morții, spaima vizitelor periodice ale doctorului Mangele. “La Birkenau moartea era la îndemână, la fel și foamea, bătaia, boala și posibilitatea de sinucidere prin electrocutare la sârmele ghimpate. Moartea era la îndemână mai mult decât viața, dar eu niciodată nu m-am gîndit la sinucidere, ci doar la faptul că trebuie să supraviețuiesc și mă rugam mult pentru asta. Am avut credința asta, iar atunci când ești în cel mai mare pericol, Dumnezeu parcă vine mai aproape”.

Cel care a primit numărul de identificare B-14849 a fost eliberat la data de 5 mai 1945.

Numai că tragedia lui Octavian Fülöp nu se va încheia aici. La eliberare, copilul de nici 15 ani a decis să se întoarcă acasă. Cu gândul că așa își va regăsi părinții. Numai că, din păcate, acel acasă nu mai exista. Nu mai existau în primul rând părinții. Într-o carte apărută în Marea Britanie în 2023 și în versiune românească în 2024 la editura ieșeană Polirom, istoricul Dan Stone vorbește despre Holocaust ca o istorie neîncheiată.  În momentul în care, fie drept o consecință a înaintării trupelor sovietice, fie după capitularea Germaniei, evreii aflați în lagăre au fost puși în libertate, aceștia aproape că nu mai aveau unde să se ducă. Proprietățile lor dispăruseră, familiile le erau distruse, așa că mulți s-au trezit singuri pe lume. Exact lucrul acesta l-a pățit Octavian Fülöp. Orfanul Otto a trebuit să își ia destinul în mâinile proprii și să se ia la trântă cu timpul. Recuperând ceea ce se mai putea recupera. Adică educație, școală, inserție socială, găsirea unui loc de muncă. În timp, Octavian Fülöp a reușit să absolve studii universitare de Istorie și să fie cu adevărat de folos societății.

Continuându-și existența, întemeindu-și o familie și reprezentând un model de înfrângere a ceea ce a fost un destin potrivnic. De aici, cred, importanța mărturiei și importanța cărții ce beneficiază de o utilă și bine scrisă prefață datorată lui Emil Hurezeanu.

Octavian Fülöp- EU SUNT B-14849. Povestea băiatului de 13 ani care a supraviețuit lagărului de la Auschwitz; Cuvânt înainte de Emil Hurezeanu, Editura Omnium, București, 2026